Un alt Mângâietor

IDENTIFICAND MANGAIETORUL

Timp de multe secole marea majoritate a creștinilor au crezut că există trei persoane individuale care alcătuiesc dumnezeirea. Trei entități care sunt co-egale și co-eterne și care se identifică ca fiind Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Spiritul Sfânt. Din acest punct de vedere, aceste trei Persoane alcătuiesc Acel „un Dumnezeu” al Bibliei care este denumit popular „Trinitatea.” Cu toate că acest concept nu prea este sprijinit de Biblie, este foarte răspândit și, de fapt, este considerat a fi unul dintre crezurile fundamentale ale credinței creștine, un „adevăr veșnic” care nu poate fi înlăturat. Bineînțeles că nu toți creștinii au crezut asta. Nu există o bază solidă în Biblie pentru acest crez și astfel bineînțeles că a existat opoziție față de această doctrină din timp în timp. Azi există o mișcare mondială în creștere care respinge acest concept al lui Dumnezeu și care afirmă că Acel Un Dumnezeu al Bibliei este Tatăl. Isus Hristos nu este Dumnezeu, ci Fiul lui Dumnezeu [in ce privește calitatea de Dumnezeu a lui Hristos, specific aici urmatoarele: deși este din veşnicie una cu Tatăl Sau, Hristos nu este autoritatea supremă din univers, ci acest atribut suprem este rezervat numai Tatălui, pentru că Fiul este supus Tatălui in toate. Toate prerogativele Tatălui nu au fost asumate inițial de Hristos, ci au fost DOBÂNDITE, adică Tatăl i-a dăruit in veșnicie totul. El este Dumnezeu prin origine si destinaţie (oferite de Tatăl), nu prin autoproclamare, nu prin Sine însuși], iar spiritul sfânt nu este o a treia entitate, ci prezența invizibilă a Tatălui și a Fiului Său. Această mișcare este în creștere pentru că există o abundență de dovezi Biblice care sprijină această înțelegere a lui Dumnezeu. De fapt, dacă doctrina Dumnezeului trei în unu nu ar fi fost atât de atent infiltrată în mințile oamenilor timp de secole întregi, se prea poate ca nimeni dintre cei care citesc Biblia să nu fi ajuns la concluzia că Dumnezeu este o Ființă în trei. Dovezile împotriva acestei doctrine sunt copleșitoare atunci când începem să citim Scriptura fără prejudecăți.

Un pasaj provocator

Există însă un pasaj în Scriptură care pare să aducă o dovadă puternică în favoarea ideii că spiritul sfânt este mai degrabă o Ființă individuală decât simpla prezență invizibilă a lui Dumnezeu și a Fiului Său. Acest pasaj se află în Evanghelia după Ioan la capitolul 14. În acest pasaj Isus vorbește despre venirea spiritului sfânt și se referă la acesta prin cuvintele „un alt mângâietor”. Se pare că El identifică spiritul sfânt cu o persoană individuală, separată și aparte de Sine. În acest articol vom studia cu atenție la Ioan 14 și vom examina mai îndeaproape afirmațiile făcute de Isus. Întrebarea este: se referă acest pasaj la spiritul sfânt ca la o persoană distinctă de Isus Hristos? Vom începe de la versetele 15 și 16: „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac...” (Ioan 14:15, 16). Aici Isus promite un ALT Mângâietor. Acest cuvânt „ALT” este termenul critic care le sugerează unora că spiritul sfânt trebuie să fie un al treilea membru al dumnezeirii, cineva complet distinct și separat de Isus. La prima vedere pare că asta este realitatea, dar pe măsură ce continuăm să citim pasajul, descoperim alte lucruri care ne deschid o altă perspectivă. În chiar versetul următor Isus aduce o informație suplimentară care ne ajută să avem o înțelegere clară despre identitatea spiritului sfânt. El spune: „şi anume Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.” (Ioan 14:17). În primul rând observați că lumea nu poate VEDEA și nici CUNOAȘTE pe acest mângâietor. El este necunoscut și va rămâne necunoscut pentru cei care nu sunt copiii lui Dumnezeu, dar Isus spune că cei care sunt ai Săi îl cunosc DEJA pe acest mângâietor (cu toate că nu venise încă). Apoi Isus spune că „rămâne cu voi.” Cum se poate ca mângâietorul să rămână cu ei care nu fusese dat? Este clar că la momentul acela Cel care era cu ei era Isus Însuși. El explică mai departe că în viitor, când Mângâietorul va veni, El va fi ÎN EI. Apoi continuă spunând: „Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi.” (Ioan 14:18). Isus Se identifică aici în mod clar cu Mângâietorul. El spune „Mă voi întoarce la voi (pentru a vă mângâia)”. Așadar, în versetul 16 El spune că El va oferi un ALT Mângâietor, iar în versetul 18 afirmă că El va veni la noi ca Mângâietor. Așadar, avem două versete care par a se contrazice. Trinitarienii se agață de versetul 16, în timp ce non-trinitarienii de versetul 18. Dar pasajul nu se termină acolo. Să reținem faptul că Isus a afirmat deja că în momentul în care acest mângâietor va veni, va avea un impact diferit asupra oamenilor. Lumea nu-l va cunoaște, dar copiii lui Dumnezeu vor avea o experiență diferită. Aceștia îl vor cunoaște și, de fapt, îl cunosc deja. Singura persoană pe care ucenicii o cunoșteau la acea dată era Isus Însuși. Acest lucru este foarte clar. În următorul verset, Isus detaliază faptul că va exista o diferență între legătura Sa cu lumea și cea cu ucenicii Săi. Lumea nu-L va mai vedea, dar ucenicii Săi Îl vor vedea. „Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.” (Ioan 14:19). Cum este acest lucru posibil? Va fi Isus invizibil pentru un grup și vizibil pentru un altul? Înțelesul evident este că lumea nu-L va recunoaște în forma în care va reveni, dar ucenicii Lui Îl vor recunoaște. Acest lucru explică motivul pentru care Isus se referă la Sine ca la un „alt Mângâietor.” El revine într-o altă formă, cu o altă identitate în care El va fi de nerecunoscut cu excepția prietenilor Săi apropiați. Ei Îl vor recunoaște, dar alții vor crede că este altcineva, o „altă” persoană. Așadar, atunci când Isus afirmă că voi trimite „un alt Mângâietor”, El vorbește din perspectiva modului în care lumea înțelegea, și nu prietenii Săi. Aceștia vor ști că este El, dar lumea îl va privi pe acest Mângâietor ca pe o altă persoană.

Revenirea de la Cincizecime

Când se va întâmpla asta? La ce ocazie se referea Isus că va reveni și că va vi recunoscut de ucenicii Săi, dar nu și de lume? El se referea la Cincizecime. Observați următoarele cuvinte ale lui Isus: „pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.” (Ioan 14:19). El nu se referă la cea de-a doua Sa venire pentru că la data aceea toată lumea Îl va vedea. Dar aici El se referă la un timp în care ucenicii Săi Îl vor vedea, dar nu și lumea. Se referă la ziua Cincizecimii. „În ziua aceea, veţi cunoaşte că Eu sunt în Tatăl Meu, că voi sunteţi în Mine şi că Eu sunt în voi.” (Ioan 14:20). Aceasta este bomboana de pe tort. Isus spune că „în ziua aceea” (în acea zi în care va reveni la ucenicii Săi într-o formă diferită despre care lumea va crede că este „altul”) ucenicii Săi vor ști ceva, și anume că El era în Tatăl Său, că Tatăl Său era în El și că El era în noi. Este clar ca „Bună ziua!”. Tatăl în Isus și Isus în noi. Acesta este Mângâietorul. Spiritul lui Isus unit cu cel al Tatălui Său care ne mângâie, aducându-ni-L pe Isus într-o altă formă, de nerecunoscut pentru lume, dar clar pentru ucenicii Săi. La ziua Cincizecimii ucenicii au recunoscut că Isus revenise la ei și asta este ceea ce Petru le-a spus evreilor când le predica: „Dumnezeu, după ce a ridicat pe Robul Său Isus, L-a trimis mai întâi vouă, ca să vă binecuvânteze, întorcând pe fiecare din voi de la fărădelegile sale.” (Fapte 3:26). Observați ce afirmă acest verset: mai întâi Dumnezeu L-a înviat pe Fiul Său și apoi „L-a trimis ... ca să vă binecuvânteze.” Aceasta s-a petrecut după învierea lui Isus, dar nu se referă la a doua Sa venire. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său pentru a-i binecuvânta pe evrei. Se referea la ziua Cincizecimii. Aceasta era venirea Mângâietorului. „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte acela Mă iubeşte; şi cine Mă iubeşte va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.” (Ioan 14:21). În acest verset Isus promite să se descopere celor care-L iubesc. El se referă la propria Sa interacțiune cu copiii Săi, nu la interacțiunea cu un altul, a treia persoană. Așadar, Iuda L-a întrebat direct: „Doamne, cum se face că Te vei arăta nouă, şi nu lumii?” (Ioan 14:22).

Metoda revenirii Sale

Întrebarea lui Iuda este „Cum?”. Cum Se va descoperi Isus ucenicilor, în același timp rămânând nevăzut de lume? Vedem că Iuda nu a înțeles că Isus vorbea despre altcineva. Era clar pentru el că Isus se referea la Sine, dar de vreme ce nu a înțeles calea spiritului, nu putea pricepe cum se face că Isus va fi prezent, dar nevăzut de lume. Acesta este motivul pentru care a ridicat această întrebare. „Drept răspuns, Isus i-a zis: ,Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi Cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.’” (Ioan 14:23). Observați că Isus nu a spus că „aceasta va fi posibil pentru că nu voi fi Eu personal, ci va fi o altă persoană.” Nu, nu spune așa ceva. Ci El accentuează ceea ce afirmase deja. El împreună cu Tatăl Său își vor face locuința cu cel care-L iubește. El va fi împreună cu acea persoană, El va fi în acea persoană. În felul acesta ucenicii Îl vor cunoaște în timp ce lumea nu-L cunoaște și nici măcar nu-L vede. Logica din spatele acestei afirmații este simplă: nu se poate ca cineva să trăiască înlăuntrul nostru fără ca noi să fim conștienți de asta.

De ce a trebuit să plece Isus

Dacă se va ridica întrebarea: „Cum este posibil ca Hristos, o singură Persoană, să trăiască în mod personal în sute de milioane de persoane în același timp?”, răspunsul este că dacă Hristos ar fi avut numai puterea și abilitățile unei ființe umane, atunci acest lucru ar fi fost imposibil. Însă Biblia ne explică cum este posibil într-o manieră foarte clară în așa fel încât să nu rămânem în încurcătură. Este adevărat faptul că atât timp cât Isus a fost pe pământ, El a avut numai capacitățile unei ființe umane, fiind limitat la ceea ce toți oamenii sunt. Toate minunile Sale au fost înfăptuite prin puterea lui Dumnezeu care era în El (Ioan 14:10). Dacă Isus ar fi rămas pe pământ, atunci nu I-ar fi fost posibil să locuiască în copiii Săi. Spiritul Său ar fi avut numai abilitățile unui spirit omenesc iar acesta nu are capacitatea de a trăi într-o altă persoană, cu atât mai puțin în milioane. Dacă Isus ar fi rămas aici, singura persoană pe care ar fi umplut-o spiritul Său ar fi fost El Însuși. Acesta este motivul pentru care Isus le-a spus ucenicilor Săi: „Totuşi vă spun adevărul: vă este de folos să Mă duc; căci, dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar, dacă Mă duc, vi-L voi trimite.” (Ioan 16:7). Isus a spus clar că trebuie să plece, că este absolut necesar. Acest mângâietor despre care vorbea nu putea veni decât dacă El ar fi plecat înainte de asta. Acest lucru este ușor de înțeles dacă realizăm faptul că Mângâietorul este Isus Însuși în forma spiritului. Atât timp cât rămânea pe pământ cu limitările trupului omenesc, El nu putea locui în copiii săi. Însă, dacă mângâietorul este altcineva decât Isus, atunci am putea întreba: „De ce-i era imposibil mângâietorului să vină în timp ce Isus era pe pământ?”. Adevărul este că Isus a trebuie să meargă în cer și să fie proslăvit. Asta este exact ceea ce ne spune Biblia că trebuia să se întâmple înainte ca spiritul sfânt să poată veni. „În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: ,Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.’ Spunea cuvintele acestea despre Duhul pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El. Căci Duhul Sfânt încă nu fusese dat, fiindcă Isus nu fusese încă proslăvit.” (Ioan 7:37-39). Observați condiția care era necesară înainte ca spiritul sfânt să poată veni: Isus trebuia ca mai întâi să fie proslăvit. Până când nu se întâmpla aceasta, spiritul sfânt nu putea veni. Așadar, întrebarea este: „Ce este proslăvirea lui Isus?”. De ce a trebuit ca El să plece înainte ca spiritul sfânt să vină? Isus ne oferă un indiciu în Ioan 17: „Şi acum, Tată, proslăveşte-Mă la Tine însuţi cu slava pe care o aveam la Tine, înainte de a fi lumea.” (Ioan 17:5 KJV). Înțelegem despre ce este vorba aici? Poate că sunt unii care cred că proslăvirea lui Isus a constituit o ceremonie legală din cer în care Isus a fost lăudat și în cadrul căreia I s-a oferit autoritate peste întregul univers. Acesta este un mare neadevăr care a umbrit planul de mântuire timp de multe generații. Multe din marile evenimente din viața și lucrarea lui Isus Hristos au fost văzute ca simple „tranzacții legale” iar acest lucru a limitat mult capacitatea noastră de a înțelege ceea ce înseamnă cu adevărat Hristos pentru noi. În versetul mai sus citat Isus ne descoperă că proslăvirea Sa trebuia să se facă cu Tatăl Însuși! Ce a vrut să spună cu asta? Asta înseamnă că Isus urma să fie umplut cu viața și puterea lui Dumnezeu Tatăl când revenea în cer, că El urma să primească plinătatea spiritului lui Dumnezeu într-o măsură nelimitată. Când acest eveniment urma să aibă loc, toată puterea Dumnezeului Atotputernic urma să fie în Isus, inclusiv capacitatea de a fi omniprezent (Coloseni 1:19). Având această capacitate, El putea acum să-Și împărtășească propriul spirit, personal, tuturor urmașilor Săi în același timp. În timp ce forma Sa trupească era în cer, spiritul Său (mintea și puterea Sa) putea să sălășluiască literalmente în același timp în toți urmașii Săi. Așadar, mintea lui Hristos, viața lui Hristos, acea viață care a biruit păcatul, care i-a stat în față lui Satan și l-a biruit, chiar acea viață a fost proslăvită prin puterea spiritului atotputernic al lui Dumnezeu și a fost împărtășită fiecăruia dintre urmașii Săi care doresc să-L primească. De aceea proslăvirea lui Isus era absolut necesară pentru ca mângâietorul (spiritul lui Isus) să poată veni pentru a sălășlui în urmașii Săi. Acesta este motivul pentru care, din păcate, a trebuit să ne părăsească pentru a merge în cer. Partea minunată însă este că acum fiecare dintre noi putem să-L avem într-o măsură mult mai desăvârșită decât dacă ar fi rămas aici cu noi pe pământ. Așadar, apostolul Pavel subliniază mai departe acest aspect că Isus a trebuit să ne părăsească, că plecarea Sa a fost necesară pentru ca puterea Sa să-i umple pe toți: „Cel ce S-a coborât este acelaşi cu Cel ce S-a suit mai presus de toate cerurile ca să umple toate lucrurile.” (Efeseni 4:10). Putem vedea așadar că, studiind cu mai multă atenție conceptul Biblic al „Mângâietorului”, nu există nicio învățătură cum că a treia persoană va veni în locul lui Isus. Ceea ce descoperim este că Isus Însuși este Cel care urma să revină într-o altă formă, sub forma spiritului prin care este capabil de a sălășlui în toți urmașii Săi în același timp. Acesta este motivul pentru care ni se spune atât de clar că „părtăşia noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Isus Hristos.” (1 Ioan 1:3). Nu cu o a treia persoană, ci cu Tatăl și cu Fiul Său.