DOMNUL ESTE ACEL DUH

MODELE SI EXEMPLE

Fundamentul credinței

TU ESTI HRISTOSUL, FIUL DUMNEZEULUI CELUI VIU" Matei 16: 13-14, 16-17

”Isus a venit în părțile Cezareii lui Filip, a întrebat pe ucenicii Săi, zicând: ”Cine zic oamenii că este Fiul omului?” Iar ei au răspus: ”Unii spun Ioan Botezătorul, alții Ilie și alții Ieremia, sau unul din prooroci.” Simon Petru a răspuns și a zis: ”Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.” Atunci Isus i-a spus: ”Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, pentru că nu carnea si sangele ti-au dezvăluit aceasta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.” Isus a zis lui Petru: "Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; pentru că El nu a dezvăluit carne și sânge, ci pe Tatăl Meu care este în ceruri. "...

”Adevărul ce Petru a mărturisit este temelia credinței credinciosului.” (EGW, DTG 380).

”Petru a exprimat adevărul care este baza credinței Bisericii și Isus l-a onorat ca reprezentant al întregului corp al crestinilor.” (EGW,DTG p. 381-2)
Hristos întreabă pe discipolii lui: ”Cine sunt Eu?” Petru răspunde credința corpului de credincioși: ”Tu ești Fiul Dumnezeului celui viu.” Adevărul ce Petru a mărturisit este temelia credinței credinciosului. Petru a declarat adevărul care este temelia credinței bisericii. Care este temelia credinței creștinului și a Bisericii? ”Tu ești Fiul Dumnezeului celui viu”. Matei 16:16.

”Dumnezeu este Tatăl lui Hristos; Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” (EGW, JT3, P. 266).
Ce i-a descoperit Dumnezeu Tatăl Apostolului Petru?
1. Că El este Dumnezeu Fiul? Nu.
2. Că El este Dumnezeul numărul 2 si nu este Fiul meu? Nu.
Ce i-a descoperit atunci Dumnezeu apostolului? Dumnezeu Tatăl Meu ti-a dezvăluit acest fundament. Care este acest fundament? "Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu".
 ”Mă mir că treceți așa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie. Nu alta, dar sunt unii oameni care vă tulbură, și voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi înșine sau un înger din cer, vor propovădui o alta Evanghelie, sa fie anatema.” Galateni 1: 6-8.

CREDINȚA ÎN CEL NĂSCUT

TREBUIE SA MORI ! Scumpă este inaintea Domnului moartea celor iubiți de El. Ps.116,15

”Apoi, privirile mi-au fost întoarse de la slavă şi mi-a fost arătată rămăşiţa de pe pământ. Îngerul li s-a adresat: „Veţi putea evita voi ultimele şapte plăgi? Veţi merge voi în slavă şi vă veţi bucura de tot ce a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc şi sunt gata să sufere de dragul Lui? Dacă este aşa, trebuie să muriţi pentru a putea trăi. Pregătiţi-vă, pregătiţi-vă, pregătiţi-vă. Pregătirea voastră trebuie să fie mai profundă decât cea pe care o faceţi acum, căci vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu şi-i va nimici pe toţi păcătoşii de pe el. Jertfiţi totul pentru Dumnezeu. Puneţi totul pe altarul lui — eul, averea, totul ca o jertfă vie. Va fi nevoie de tot ce aveţi pentru a intra în slavă. Strângeţi-vă o comoară în ceruri, o comoară pe care hoţii nu pot s-o fure şi nici rugina s-o strice. Trebuie să fiţi părtaşi cu Hristos la suferinţele Lui aici, dacă vreţi să fiţi părtaşi cu El la slava Sa în lumea cea nouă.”

 Cerul va fi nespus de ieftin, dacă-l vom obţine prin suferinţă. Trebuie să ne tăgăduim eul în tot drumul nostru, să murim zilnic faţă de el, să lăsăm ca să iasă la iveală numai Isus şi să ţinem necurmat slava Sa înaintea ochilor. Am văzut că aceia care au îmbrăţişat în ultima vreme adevărul vor trebui să ştie ce înseamnă să suferi de dragul lui Hristos, că vor avea de trecut prin încercări care vor fi dureroase şi tăioase pentru ca ei să poată fi curăţiţi şi învredniciţi, prin suferinţă, să primească sigiliul viului Dumnezeu, să treacă prin timpul necazului celui mare, să-L vadă pe Împărat în frumuseţea Sa şi să stea în prezenţa lui Dumnezeu şi a îngerilor curaţi, sfinţi.” {ST 67.1}

”Mulţi care mărturisesc Numele lui Hristos şi pretind că aşteaptă apropiata Sa întoarcere nu ştiu ce înseamnă să suferi pentru Hristos. Inimile lor nu sunt înmuiate prin har şi ei nu sunt morţi faţă de eu, după cum se face dovada în diferite moduri. În acelaşi timp, ei vorbesc despre faptul că trec prin încercări. Dar motivul principal al încercărilor lor este o inimă nesupusă, care face eul atât de sensibil, încât se irită deseori. Dacă asemenea persoane ar putea să-şi dea seama ce înseamnă să fii un umil urmaş al lui Hristos, un creştin adevărat, ar începe să lucreze cu multă hotărâre — şi ar începe aşa cum se cuvine. Mai întâi, ei ar muri faţă de eu, apoi ar fi gata oricând pentru rugăciune şi ar controla fiecare pasiune a inimii. Fraţilor, renunţaţi la independenţa voastră, la încrederea pe care o aveţi în voi înşivă şi urmaţi Modelul cel blând. Ţineţi-L pe Isus în gândurile voastre — El este exemplul vostru şi voi trebuie să călcaţi pe urma paşilor Lui. Priviţi către Isus, Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, care, pentru bucuria ce I-a fost pusă înainte, a îndurat crucea şi a dispreţuit ruşinea. El a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire atât de mare faţă de Sine. Pentru păcatele noastre a fost El odinioară Mielul cel blând, lovit, rănit, năpăstuit şi înjunghiat. Atunci haideţi să suferim şi noi pentru Isus, să răstignim eul zilnic şi să fim părtaşi la suferinţele lui Hristos aici, pentru a putea fi făcuţi părtaşi cu El la slava Sa şi să fim încununaţi cu glorie, cinste şi viaţă veşnică.” {ST 114.1}

”Într-una dintre ocazii, am vorbit despre adevărata sfinţire ca nefiind altceva decât o moarte zilnică faţă de eu şi o conformare zilnică faţă de voia lui Dumnezeu. În timp ce mă aflam în Oregon, mi-a fost arătat că unele dintre bisericile tinere din Conferinţa New England erau în pericolul de a denatura învăţătura privitoare la sfinţire. Unele dintre ele urmau să fie înşelate de o interpretare greşită a acestei doctrine, în timp ce altele, cunoscând influenţa ei înşelătoare, îşi vor da seama de pericolul în care se află şi se vor îndepărta de ea. Sfinţirea descrisă de apostolul Pavel se află într-un conflict continuu cu eul. El a spus: „În fiecare zi mor” (1 Corinteni 15, 31 — versiunea engleză). Voinţa şi dorinţele lui se aflau într-un conflict neîncetat cu datoria lui şi cu voia lui Dumnezeu. În loc de a urma propria înclinaţie, el a făcut voia lui Dumnezeu, oricât de neplăcută şi de chinuitoare era aceasta pentru firea lui pământească.” {SVM 237.1}

”Relele nu pot fi îndreptate — aşa cum nu se pot face schimbări în caracter — doar prin câteva eforturi slabe, intermitente. Zidirea caracterului nu este o lucrare de o zi, nici de un an, ci de o viaţă. Lupta de biruire a eului, lupta pentru sfinţenie şi pentru cer durează toată viaţa. Fără un efort continuu şi o activitate neîntreruptă, nu poate exista nici o înaintare în viaţa divină, nici dobândirea coroanei de biruitor. Cea mai puternică dovadă a căderii omului dintr-o condiţie superioară este faptul că ne costă atât de mult să ne întoarcem. Calea de întoarcere poate fi câştigată numai printr-o luptă aprigă, centimetru cu centimetru, ceas de ceas. Într-o clipă, printr-un act grăbit, neatent, ne putem lăsa în puterea răului; însă, pentru a rupe lanţurile şi a dobândi o viaţă mai sfântă, este nevoie de mai mult de o clipă. Scopul poate fi formulat, lucrarea începută; însă, împlinirea lui va necesita trudă, timp, perseverenţă, răbdare şi sacrificiu. Nu ne putem permite să acţionăm din impuls. Nu putem fi pe picior greşit nici o clipă. Asaltaţi de ispite fără număr, trebuie să rezistăm cu fermitate sau vom fi biruiţi. Dacă am ajunge la încheierea vieţii cu lucrarea neterminată, rezultatul ar fi o pierdere veşnică. 
 Viaţa apostolului Pavel a fost un conflict neîncetat cu eul. El a spus: „Eu mor în fiecare zi” (1 Corinteni 15, 31). Voinţa şi dorinţele sale intrau zilnic în conflict cu datoria şi voinţa lui Dumnezeu. În loc să-şi urmeze înclinaţiile, el a făcut voia lui Dumnezeu, oricât ar fi fost de greu să-şi răstignească firea.
 La încheierea vieţii sale de conflict, privind înapoi la luptele şi biruinţele lui, el a putut spune: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârşit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, «în ziua aceea», Domnul, Judecătorul cel drept” (2 Timotei 4, 7-8).” {DV 453.1}

”Inima ta este lipită de comorile tale pământeşti, de aceea nu este loc în ea pentru cele cereşti. Aceste biete lucruri care se văd — cele pământeşti — umbresc slava celor cereşti. Unde îţi este comoara, acolo îţi va fi şi inima. Cuvintele tale vor dovedi, faptele tale vor arăta unde este comoara ta. Dacă este în această lume, spre câştigul redus al celor pământeşti, preocupările tale se vor manifesta în acea direcţie. Dacă lupţi pentru moştenirea veşnică cu stăruinţă, energie şi zel proporţionale cu valoarea acesteia, atunci vei putea fi un candidat cinstit pentru viaţa veşnică, un moştenitor al slavei. E nevoie de o convertire proaspătă în fiecare zi. Mori zilnic faţă de eu, pune-ţi frâu la limbă, controlează-ţi cuvintele, încetează murmurările şi plângerile, nu lăsa să-ţi scape de pe buze nici un cuvânt de critică. Dacă asta cere un efort mare, fă-l; vei fi răsplătit dacă îl vei face.” {1M 698.3}

 Nimeni nu doreste sa moara. Se iubeste pe sine destul de mult ca sa nu-si doreasca moartea eului. E clar ca odata ce accepta rastignirea firii vechi, trebuie sa traiasca pentru altii, sa se sacrifice pentru altii si sa faca pe altii fericiti. Asa ca...foarte putin probabil ca cineva sa isi doreasca a muri fata de pacat...

”
Satana este hotarat ca oamenii sa nu vada dragostea lui Dumnezeu, care L-a condus sa dea pe Singurul Sau Fiu pentru a salva omenirea pierduta, caci bunatatea lui Dumnezeu este cea care conduce pe oameni la pocainta. Oh, cum vom reusi sa punem inaintea lumii, iubirea profunda, pretioasa a lui Dumnezeu? Nu putem face aceasta altfel, decat exclamand:"Vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu!" Sa spunem deci pacatosilor:"Iata Milelul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii!" Prezentand pe Isus ca Reprezentant al Tatalui, vom fi in masura sa risipim umbra pe care Satana a aruncat-o pe calea noastra ca sa nu vedem mila si marimea iubirii inexprimabile a lui Dumnezeu, asa cum se manifesta in Isus Hristos.
Priviti la crucea de pe Calvar. Aceasta este o dovada pemanenta a iubirii nemarginite, a milei nemasurate a Tatalui ceresc. Oh, fie ca toti sa se pocaiasca si sa faca faptele lor dintai. Cand bisericile fac acest lucru, ei vor iubi pe Dumnezeu si pe semenii lor mai presus de ei insisi. Efraim nu va invidia pe Iuda, si Iuda nu se va razvrati impotriva lui Efraim. DESPARTIRILE VOR FI VINDECATE, sunetele violente de conflict nu vor mai fi auzite la hotarele lui Israel. Prin harul dat lor in mod gratuit de Dumnezeu, toti vor incerca sa raspunda rugaciunii lui Hristos, ca ucenicii Sai sa fie una, dupa cum El si Tatal una sunt. Pacea , iubirea, mila, si bunavointa vor fi principiile statornice ale sufletului. Dragostea lui Hristos va fi tema oricarei limbi, si Martorul adevarat nu va mai spune, "Dar ce am impotriva ta, este ca ti-ai parasit dragostea dintai." Poporul lui Dumnezeu va ramane in Hristos, dragostea lui Isus va fi descoperita, si un singur Duh va anima toate inimile, regenerand si reinnoind toate dupa chipul lui Hristos, modeland toate inimile dupa asemanarea inimii Lui. Ca ramurile vii ale adevaratei Vite, toti vor fi uniti cu Hristos, Capul viu. HRISTOS VA RAMANE IN FIECARE INIMA, calauzind, MANGAIND, sfiintind si prezentand lumii unitatea urmasilor lui Isus, purtand astfel marturia ca acreditarile ceresti sunt oferite bisericii ramasitei. IN UNITATEA BISERICII LUI HRISTOS SE VA DOVEDI CA DUMNEZEU A TRIMIS PE SINGURUL SAU FIU IN LUME...”( EGW- The 1888 Materials, vol 3 pag 139-139, trad rom)

 ”...Să lăsăm ca iubirea lui Hristos să ne determine să fim plini de compasiune şi tandreţe, pentru a putea plânge pentru cei greşiţi şi care s-au îndepărtat de Dumnezeu. Un suflet are o valoare infinită. Aceasta nu poate fi estimată decât prin preţul plătit pentru răscumpărarea lui. Calvarul! Calvarul! Calvarul va lămuri adevărata valoare a unui suflet!” {3M 187.2}

”El, care a luat firea umană asupra Sa, ştie ce înseamnă compasiunea faţă de suferinţele omenirii. Nu numai că Hristos cunoaşte fiecare suflet, nevoile personale şi încercările acelui suflet, dar ştie şi toate împrejurările care frământă şi nedumeresc spiritul. Mâna Sa este întinsă cu o gingăşie plină de milă către fiecare copil suferind al Său. Cei care suferă cel mai mult primesc cea mai adâncă compasiune şi milă din partea Sa. El este mişcat de înţelegerea neputinţelor noastre şi doreşte ca noi să lăsăm nedumeririle şi necazurile noastre la picioarele Sale şi să le părăsim acolo..
Când ispitele te asaltează, când grijile, nedumeririle şi întunericul par să-ţi învăluie sufletul, priveşte către locul din care ai văzut ultima dată venind lumina. Odihneşte-te în iubirea lui Hristos şi sub grija Sa protectoare. Când păcatul se luptă în inimă pentru supremaţie, când vina apasă sufletul şi împovărează conştiinţa, când necredinţa întunecă mintea, aminteşte-ţi că harul lui Hristos este de-ajuns pentru a birui păcatul şi a risipi întunericul. Intrând în comuniune cu Mântuitorul, intrăm pe teritoriul păcii...”(EGW, Isus, Marele Medic p 13)

 Numai cei care au fost transformati de Duhul lui Dumnezeu sunt vii; restul sunt morți spiritual. Trebuie să ne gândim că suntem într-o lume plină de cadavre spirituale, și munca noastră este să îi aducem la viața lui Dumnezeu.Oamenii sunt morți și nu știu. Ei au organisme vii, dar sunt morți spiritual. În cazul în care de-a lungul vieții nu își dau seama că trebuie să se nască spiritual, într-o zi vor înceta să mai existe pentru totdeauna. Planul Dumnezeu este ca oamenii să se trezească la această realitate și poate vor fi salvați (Mat.18: 14; 1 Tim.2: 4). Dar pentru ca aceștia să fie salvati, ei trebuie să înțeleagă că sunt pierduti.

 Noi putem primi lumina cerului numai când suntem dispui să fim goliţi de sine. Putem înţelege caracterul lui Dumnezeu şi putem să-L acceptăm pe Domnul Hristos prin credinţă numai dacă suntem de acord să aducem fiecare gând în supunere faţă de Hristos. ...

"Caci voi ati ...murit, si viata voastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu...Hristos este viata voastra..." Col.3,3.4.

ÎNAPOI, LA CREDINȚA APOSTOLILOR

"Orbirea poporului din această generaţie este uimitoare şi de nedescris. Mii de oameni resping Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind nevrednic de crezare şi, cu o încredere oarbă, primesc amăgirea lui Satana. Necredincioşii şi batjocoritorii condamnă bigotismul acelora care se luptă pentru credinţa proorocilor şi a apostolilor şi se distrează, luând în râs declaraţiile solemne ale Scripturilor cu privire la Hristos, la Planul de Mântuire şi la pedeapsa care va veni peste aceia care leapădă adevărul."TV 561,1
" Vrăjmaşul neprihănirii nu a lăsat nimic nefăcut în strădania lui de a curma lucrarea încredinţată ziditorilor Domnului. Dar Dumnezeu „nu S-a lăsat fără mărturie“ (Fapte 14, 17). S-au ridicat lucrători care au apărat cu iscusinţă credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna. Istoria păstrează raportul despre tăria şi eroismul acestor bărbaţi. Asemenea apostolilor, mulţi dintre ei au căzut la posturile lor, însă clădirea templului a mers înainte. Lucrătorii erau ucişi, dar lucrarea înainta. Valdenzii, John Wycliff, Hus şi Jeronim, Martin Luther şi Zwingli, Cranmer, Latimer şi Knox, Hughenoţii, John şi Charles Wesley şi o oştire de mulţi alţii au adus la temelie un material care va dăinui în veşnicie. Şi, în anii de mai târziu, aceia care în chip atât de nobil s-au străduit să promoveze răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu, cum şi aceia care, prin slujirea lor în ţările păgâne, au pregătit calea pentru vestirea ultimei mari solii au ajutat, de asemenea, la ridicarea construcţiei. În decursul veacurilor care au trecut, din zilele apostolilor, zidirea templului lui Dumnezeu nu a încetat niciodată. Putem privi înapoi prin secole şi putem vedea pietrele vii din care este alcătuit, strălucind asemenea unor faruri luminoase prin întunericul rătăcirii şi superstiţiei. În toată veşnicia, aceste giuvaere preţioase vor lumina cu o strălucire crescândă, mărturisind despre puterea adevărului lui Dumnezeu. Lumina strălucitoare a acestor pietre şlefuite dă pe faţă puternicul contrast dintre lumină şi întuneric, dintre aurul adevărului şi zgura rătăcirii. Pavel şi ceilalţi apostoli, cum şi toţi drepţii care au trăit de atunci încoace şi-au adus la îndeplinire partea lor la zidirea templului. Dar construcţia nu este încă terminată. Noi, cei care trăim în acest veac, avem o lucrare de făcut, o parte de îndeplinit. Noi trebuie să aducem la temelie un material care să reziste la proba focului — aur, argint şi pietre preţioase, „«care fac podoaba caselor împărăteşti» (Ps. 144, 12). Celor care clădesc în felul acesta pentru Dumnezeu, Pavel le adresează cuvinte de încurajare şi avertizare: «Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc» (1 Cor. 3, 14.15). Creştinul care prezintă Cuvântul vieţii cu credincioşie, conducând pe bărbaţi şi pe femei pe calea sfinţeniei şi a păcii, aduce la temelie material care va dăinui, iar în Împărăţia lui Dumnezeu el va fi onorat ca un ziditor înţelept. " FA 599,1
"Nu uitaţi că nu va veni niciodată un timp în care umbrele întunecate ale lui Satana nu vor fi puse în calea noastră pentru a ne slăbi credinţa şi pentru a împiedica lumina care vine din prezenţa Domnului Jsus, Soarele Neprihănirii. Credinţa noastră nu trebuie să se poticnească, ci să străbată dincolo de întuneric. Să nu lăsăm ca experienţa noastră să fie învăluită în umbrele întunecate ale îndoielii. Credinţa noastră nu se întemeiază pe simţăminte, ci pe adevăr. Apostolul inspirat spune că suntem zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, Isus Hristos însuşi fiind Piatra din capul unghiului."MP 387,3
"Acum, deci, dacă ne situăm pe poziţia că darurile spirituale au încetat să se mai manifeste o dată cu încheierea perioadei bisericii apostolice, nemaifiind necesare, atunci acceptăm concepţia că perioada bisericii apostolice a fost perioada slabă, copilărească a bisericii, când totul era văzut ca într-o oglindă, în chip întunecos; iar perioada care a urmat, când lupii răpitori aveau să intre în biserică şi să nu cruţe turma, când aveau să se ridice oameni, chiar în biserică, ce vor învăţa lucruri stricăcioase ca să-i atragă pe ucenici de partea lor, ar fi fost perioada unei desăvârşite lumini şi cunoaşteri, când ceea ce fusese nedesăvârşit şi copilăresc, care întunecase cunoştinţa perioadei apostolice, trecuse. Căci, să nu uităm, darurile spirituale încetează numai atunci când se atinge o stare spirituală desăvârşită şi, deoarece se realizează o asemenea stare spirituală, face ca ele să nu mai fie necesare. Dar nimeni, nici o gândire matură, sobră, nu va căuta nici pentru o clipă să susţină faptul că perioada apostolică a fost inferioară, din punct de vedere al nivelului ei spiritual, oricărei perioade care i-a urmat."PP 26,2
CONCLUZIE :
Apostolii nu au fost niciodată într-o lumină mai slabă în nici o privință. Ei au avut adevărul întreg si original. Ba mai mult, Duhul Domnului era revărsat din belșug peste ei.
CONSTATARE :
Biserica de azi si ramasita de fapt, trebuie sa se întoarcă la credința apostolilor, dată sfintilor odată pentru totdeauna. Numai astfel poate avea loc revărsarea finală a Duhului lui Hristos.
Suntem in starea laodiceana. Un amestec nesfant. Compromis spiritual cu lumea si cu învățăturile Babilonului.
REMEDIU:
Ieremia 6,16: ”Așa vorbește Domnul: „Stați în drumuri, uitați-vă și întrebați care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblați pe ea, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre!” Dar ei răspund: „Nu vrem să umblăm pe ele!”

Dumnezeu este numai așa!

DUMNEZEU TATAL SI FIUL SAU, ISUS HRISTOS

Titlurile Tatălui

Următoarele titluri ale supremaţiei aparţin numai Celui care este din veşnicie în veşnicie,singurul Dumnezeu înţelept:
„Veşnicul Dumnezeu.” Deuteronom 33:27.
„Singurul al Cărui nume este Iehova.” Psalmul 83:18.
„Dumnezeul Cel Prea Înalt.” Marcu 5:7
„Îmbătrânitul de zile.” Daniel 7:13.
„Singurul Dumnezeu.” Psalmul 86:10.
„Singurul Domn.” Neemia 9:6.
„Dumnezeul Cerului.” Daniel 2:44.
„Singurul Dumnezeu adevărat.” Ioan 17:3.
„Care singur deţine nemurirea.” 1 Timotei 6:16.
„Regele veşnic, nemuritor, nevăzut.” 1 Timotei 1:17.
„Singurul Dumnezeu înţelept.” 1 Timotei 1:17.
„Domnul Dumnezeu Omnipotent.” Apocalipsa 19:6
„Binecuvântatul şi singurul Monarh.” 1 Timotei 6:15.
„În afară de Mine nu este Dumnezeu.” Isaia 44:6.
„Dumnezeu Tatăl.” 1 Corinteni 8:6.
„Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei.” Efeseni 1:17.
„Dumnezeu şi Tatăl tuturor, care este deasupra tuturor.” Efeseni 4:6.
„Dumnezeul Cel Atotputernic.” Geneza 17:1.
„Eu Sunt Cel Ce Sunt.” Exodul 3:14.
„Domnul Dumnezeu Atotputernic.” Apocalipsa 4:8.

Declaraţii referitoare la Fiul

El este începutul creaţiei lui Dumnezeu. Apocalipsa 3:14.
Primul născut din toate fiinţele. Coloseni 1:15.
Singurul născut al Tatălui. Ioan 1:18; 3:18.
Fiul Dumnezeului Celui Viu. Matei 16:16.
A existat înainte de a veni în lume. Ioan 8:58; Mica 5:2; Ioan 17:5,24.
A fost înălţat mai presus decât îngerii. Evrei 1:4.
El a făcut lumea şi toate lucrurile. Ioan 1:1-3; Efeseni 3:3,9.
A fost trimis în lume de Dumnezeu. Ioan 3:34.
În El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Coloseni 2:9.
El este învierea şi viaţa. Ioan 11:25.
Toată puterea I-a fost dată în cer şi pe pământ. Matei 28:18.
El este moştenitor al tuturor lucrurilor. Evrei 1:2.
Uns cu untdelemnul de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Săi. Evrei 1:9.
Dumnezeu L-a pus să fie judecătorul celor vii şi celor morţi. Fapte 17:31.
Îşi descoperă planurile prin El. Apocalipsa 1:1.
Capul lui Hristos este Dumnezeu. 1 Corinteni 11:3.
Isus avea puterea să renunţe la viaţă, şi să o ia înapoi. Ioan 10:18.
A primit această poruncă de la Tatăl. Ioan 10:18. Dumnezeu L-a înviat din morţi.Fapte 2:24,34; 3:15; 4:10; 10:40; 13:30,34; 17:31; Romani 4:24; 8:11; 1 Corinteni 6:14; 15:15; 2 Corinteni 4:14; Galateni 1:1; Efeseni 1:20; Coloseni 2:12; 1Tesaloniceni 1:10; Evrei 13:20; 1 Petru 1:21.
Isus a spus că nu putea face nimic de la Sine. Ioan 5:19.
Că Tatăl care locuia în El a făcut toate lucrările. Ioan 14:10.
Că Tatăl care L-a trimis I-a poruncit ce să spună şi ce să rostească. Ioan 12:49.
Că a venit nu pentru a împlini voia Sa, ci voia Celui care L-a trimis. Ioan 6:38.
Şi că învăţătura Sa nu era a Sa, ci a Tatălui care L-a trimis. Ioan 7:16; 8:28; 12:49;
14:10,24.
"Cu astfel de declaraţii inspirate înaintea noastră, putem noi spune că Isus Hristos este existent prin Sine, independent, Omniscient şi Singurul Dumnezeu Adevărat;
sau
Fiul lui Dumnezeu este, născut, confirmat, înălţat şi glorificat DE TATĂL? (Uriah Smith, 1898, Asistentul Studenţilor Biblici, pag. 42-45. Acest fragment se mai poate găsi şi în R&H, 12 iunie 1860, pag.27, par. 3-48.)

"Înainte de creaţia lumii noastre, „a fost un război în cer.” Hristos şi Tatăl erau legaţi printr-un acord; iar Lucifer, heruvimul acoperitor, a devenit gelos pentru că nu era acceptat în întâlnirile veşnice ale celor doi care stăteau pe tron. (Stephen N.Haskell, Istoria Profetului de pe Patmos,pag.217, 1905)
"Hristos a fost Cel dintâi născut din cer; El a fost de asemenea Cel dintâi născut al lui Dumnezeu pe pământ, şi a moştenit tronul Tatălui. Hristos, Cel dintâi născut, cu toate că era Fiul lui Dumnezeu, a fost îmbrăcat în umanitate şi a fost făcut desăvârşit prin suferinţă. El a luat forma omului şi, de-a lungul veşniciei, va rămâne un om. (Stephen N. Haskell, Istoria Profetului de pe Patmos, pag.98,99, 1905)

"O jertfa desavarsita a fost facuta: pentru ca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat L-a dat pe singurul Sau Fiu nascut - nu un fiu prin creatie, asa cum au fost ingerii, nici un fiu prin adoptie, asa cum este pacatosul iertat, ci un Fiu nascut dupa imaginea exacta a persoanei Tatalui, si in toata stralucirea maiestatii si slavei Sale, Unul egal cu Dumnezeu in autoritate, demnitate si desavarsire divina. In El locuia trupeste toata plinatatea Dumnezeirii." (Elena G.White, ST,30 mai 1895).

  " Ceea ce în sfaturile cereşti Tatăl şi Fiul au socotit esenţial pentru mântuirea omului a fost definit încă din veşnicie prin adevăruri infinite, pe care fiinţele mărginite trebuie să le înţeleagă. Au fost făcute descoperiri în privinţa învăţăturilor despre neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să-şi poată înnobila propria viaţă şi pe cea a semenilor săi nu doar prin deţinerea adevărului, ci şi prin transmiterea lui. " PFE 408,1

  " Isus a fost lumina poporului Său — Lumina lumii — înainte de a veni pe pământ în corp omenesc. Prima rază de lumină, care a străpuns întunericul în care păcatul învăluise omenirea, a venit de la Domnul Hristos. Şi de la El a venit orice rază strălucitoare a cerului care a căzut asupra locuitorilor pământului. În planul de mântuire, Domnul Hristos este Alfa şi Omega — Cel dintâi şi Cel de pe urmă. De când Mântuitorul Şi-a vărsat sângele pentru iertarea păcatelor şi S-a înălţat la cer, „ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu“ (Evrei 9, 24), s-a revărsat lumină de la crucea Golgotei şi din locurile sfinte ale Sanctuarului ceresc." PP 367,3

  Hristosul duhovnicesc este nascut trupeste din Tatal inainte de vesnicii, iar Hristosul pamantesc este nascut duhovniceste din Tatal, pentru vesnicii. Mica 5,2 Col.1,15. Hristos s-a nascut prin Duhul Tatalui, a fost plin de Duhul Tatalui, S-a inchinat in duh si adevar, a daruit din Duhul Tatalui si ucenicilor, S-a adus ca jertfa prin Duhul Tatalui, a fost inviat de Duhul Tatalui si s-a intors omniprezent pe pamant prin Duhul Tatalui. Acest Duh al Tatalui Sau doreste sa ni-l impartaseasca personal locuind vesnic in inimile noastre. Aceasta este taina: Hristos in voi, nadejdea slavei!

 „Tatăl veşnic, Cel neschimbător, L-a dat pe singurul Său Fiu născut, L-a rupt de la sânul Său pe Cel care a fost făcut după imaginea exactă a persoanei Sale, şi L-a trimis jos pe pământ pentru a descoperi cât de mult a iubit El omenirea.” (Review and Herald, 9 iulie 1895)

  „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu născut...”. Conform acestui verset, Isus Hristos este născut de Dumnezeu într-un sens în care nici o altă fiinţă nu este; altfel El nu ar fi putut să fie singurul Său Fiu născut. Îngerii sunt numiţi fii ai lui Dumnezeu la fel şi cei neprihăniţi; dar Hristos este Fiul Lui într-un sens mult mai înalt; într-o relaţie mult mai apropiata decât ceilalţi. Dumnezeu a făcut oamenii şi îngerii din materie care a fost creată. El este sursa existenţei lor, Creatorul lor şi de aceea Tatăl lor. Dar Isus Hristos a fost născut din substanţa proprie a Tatălui. El nu a fost creat din materie aşa cum au fost creaţi îngerii şi celealte creaturi. El este cu adevarat Fiul lui Dumnezeu (Evrei 1, 1-8)” (Canright Review and Herald, 18 Iunie, 1867)

 „Numai Dumnezeu este fără de început. În cea mai timpurie epocă când a putut exista un început- o perioadă atât de îndepărtată încât pentru minţile finite este practic veşnică - a apărut Cuvântul. „La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul a fost cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” Ioan 1:1. Acest Cuvânt necreat a fost Fiinţa care, la împlinirea vremii S-a făcut trup şi a locuit printre noi. Începutul Său nu a fost asemenea nici unei alte fiinţe din Univers. Este descoperită în expresiile pline de mister: „singurul Său (al lui Dumnezeu) Fiu născut” (Ioan 3:16; 1 Ioan 4:9), „singurul născut din Tatăl” (Ioan 1:14) şi „Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu.” (Ioan 8:42). Se pare astfel că, printr-un proces sau impuls divin, nu prin creaţie, cunoscut numai de Omniscienţă şi posibil numai pentru Omnipotenţă, Fiul lui Dumnezeu a apărut.” (U. Smith, Privind la Isus, pag. 10)

 " Mii de oameni au o concepţie greşită despre Dumnezeu şi atributele Sale. Într-adevăr, ei slujesc unui dumnezeu fals, tot aşa cum făceau şi slujitorii lui Baal. Ne închinăm noi adevăratului Dumnezeu, aşa cum este El descoperit în Cuvântul Său, în Domnul Hristos, în natură sau adorăm vreun idol filozofic, aşezat în locul Lui? Dumnezeu este Dumnezeul adevărului. Dreptatea şi mila sunt atributele tronului Său. El este un Dumnezeu al dragostei, al milei şi al unei împreune simţiri pline de bunătate. În felul acesta, El este reprezentat în Fiul Său, Mântuitorul nostru. El este un Dumnezeu al răbdării şi al îndelungii răbdări. Dacă astfel este Fiinţa pe care o adorăm şi al cărei caracter căutăm să ni-l însuşim, atunci ne închinăm adevăratului Dumnezeu şi Îl adorăm." (5M 174).

 Concluzie rezumata: 1. Dumnezeu este atotputernic si poate face absolut orice, inclusiv naște un fiu real. 2. Dumnezeu (Tatăl oricărui trup si oricărui duh) este unicul nemuritor care a dat viața în sine si Fiului Sau. 3. Tatăl este cel care a creat totul prin mâna Fiului Său şi pentru Fiul Său. Fiul Său este gandul si cuvântul Tatălui, unica fiinţă care a văzut fața Tatălui si care a ieșit din sânul Lui, din ființa Lui. El nu este o creație, ci este intruchiparea Tatălui. Hristos există înainte de vesnicii si chiar El le-a creat, este Părintele vesniciilor. Iar Tatăl este totul in toate. Dacă am crede ca Isus Hristos este născut din Tatăl, încă din veșnicie, atunci am înțelege prin ce durere a trecut El când și-a lăsat Fiul sa moară pentru niste ticăloși.

NU DEGEABA EXISTI

Ieşi în lume şi uită-te în jur.
Nimeni nu seamănă in vreun fel ca tine.
Ești unic si deosebit.
Nimeni nu a mai existat înainte ca tine si nici după nu va fi.
Amprentele tale sunt unice in univers.
Deci ești cineva.
Nu ești oricine, dar ești oricine din planul lui Dumnezeu.
Nu simți nimic?
Nu observi o grija deosebita a cuiva nevăzut de lângă tine?
Uită-te în jur si vezi câți oameni au murit de ieri până azi - cum au dispărut într-o clipeala de ochi, ca un nimic.
Observă de câte ori ai scăpat de moarte de când ai făcut ochi si până acum.
Este un hazard nu?
Asa s-a întâmplat să fie?
Ai ochii închiși?
Dar de câte ori ai auzit un glas după tine sau un indemn blând ce te avertiza de vreun pericol ce apoi chiar apărea?
Nu ți s-a întâmplat?
Nu ți s-a întâmplat ca privind cerul instelat sau o pasare cântând, sau un prunc gangurind, să exclami : ce Dumnezeu minunat avem?
Nu ai simțit niciodată că El se uită cu interes la tine si te vrea sa fii copilul lui mai deosebit ca toţi ceilalți?
Nu ai simțit că e prezent pe urmele pasilor tăi și îți veghează fiecare respiraţie, îți corectează fiecare gând si îţi aduce aminte ca sa nu mai uiți ca ești al Lui pentru vecie, si ca pentru asta trebuie sa te pregătești?
Știai că mii de ani in urmă, pentru că a exagerat cu marea Sa grijă si iubire faţă de îngeri, a fost trădat si denigrat, părăsit si abandonat aproape de jumătate de cer?
Știi că acei îngeri nu s-au mai întors la El, iar locurile lor au rămas goale pana azi?
Si știi că El nu s-a multumit sa rămână singur, ci a hotărât să umple golul cu mine si cu tine?
Stii ca ești predestinat sa umpli golul lăsat de îngerii ce l-au trădat?
Acum înțelegi ce onoare ți s-a dat ca sa trăiești o ocazie unică si vesnica lângă Dumnezeu?
Acum știi de ce existi si altul ca tine nu-i?
Acum știi care este locul tău în univers?

Suntem chipul lui Dumnezeu

FAMILIA LUI DUMNEZEU SI FAMILIA LUI ADAM - NICI O DEOSEBIRE

Imaginea cea mai minunată a creațiunii divine este că suntem creați exact după chipul și asemănarea lui Dumnezeu.
Nici o deosebire, nici fizică, nici spirituală nu există.
Diferenta intre noi si El este că El posedă un corp divin, ceresc, duhovnicesc, proslavit, atotputernic, iar noi suntem carne păcătoasă.
Este o diferență foarte mare, dar la început nu a fost asa.
Este o diferenţă mare, dar care conține o asemănare izbitoare, plină de semnificație cosmică.
După cum Hristos este născut din Dumnezeu, din sânul Tatălui, la fel și Eva este născută din Adam, din coasta lui.
După cum Hristos a primit viața din Duhul Tatălui, tot astfel si Eva împărtășește acelasi duh care l-a primit și Adam.
După cum Hristos este esență din ființa Tatălui, la fel și Eva este os din oasele lui Adam.
După cum Tatăl este capul lui Hristos, la fel și Adam este capul femeii.
După cum Tatăl si Fiul formeaza o familie, la fel Adam si Eva sunt o familie sacră, unde nimeni nu are voie să intre.
După cum Tatăl este una cu Fiul, tot așa Adam este una cu tovarășul său de viață.
După cum Tatăl a creat si a adus la ființă toate lucrurile prin Fiul, tot așa Adam a adus la ființă pe toți oamenii prin Eva.
După cum Fiul este supus Tatălui, la fel și Eva este supusă lui Adam.
După cum Eva a fost cea care a adus păcatul in lume, prin antitip, tot așa și Hristos a fost cel care adus eliberarea de păcat.
După cum Adam si Eva au fost făcuți un suflet viu, tot așa al doilea Adam, Hristos, a fost făcut un duh dătător de viață.
După cum Tatăl si Fiul sunt incoronati ca Stăpâni ai universului, la fel Adam si Eva vor fi incoronati ca stăpâni ai noului pământ.
Iar familia din cer va fi reunită cu familia de pe pământ, așa cum era scopul inițial.
După chipul și asemănarea lui Dumnezeu...

  „Cine poate să prevadă darurile iubirii infinite?..... Dragostea lui Dumnezeu pentru lume nu a fost descoperită pentru că a trimis pe Fiul Său, ci pentru că a iubit lumea, de aceea El a trimis pe Fiul Său in lume, pentru ca divinitatea îmbrăcata în umanitatea să poată atinge umanitatea, în timp ce divinitatea se ține de infinit. Cu toate că păcatul a produs un abis între om și Dumnezeu, bunăvoința divină a conceput un plan prin care să se poată face un pod peste abis ȘI CE MATERIAL A FOLOSIT EL? O PARTE DIN EL ÎNSUȘI, oglindirea slavei Tatălui a venit întro lume părjolită și distrusă de blestem și, prin caracterul Său divin, prin trupul Său divin, a făcut un pod peste abis și a deschis un canal de comunicație între Dumnezeu și om. Ferestrele cerului s-au deschis, iar picurii harului ceresc au căzut în șuvoaie vindecătoare peste lumea noastră ignorantă. Câtă iubire, ce măreață și inexplicabilă iubire!” (Materiale 1888,p. 711).

BISERICA FĂRĂ PATĂ ŞI FĂRĂ ZBÂRCITURĂ

Desăvîrşirea în Hristos

Cât de sfinţi sau drepţi suntem noi la naştere?
Iov 14:4; Ps. 51:5; Rom. 3:10,19

„Adam a fost creat o fiinţă fără păcat şi reflecta imaginea lui Dumnezeu. El putea să cadă în păcat şi a căzut prin călcarea Legii. Datorită păcatului său, posteritatea lui s-a născut cu tendinţe moştenite de neascultare.“ 5BC 1128

Cât de mulţi au cedat tendinţelor lor naturale spre păcat?
Rom. 3:23 

Cât de desăvârşiţi sau sfinţi trebuie să fim noi dacă vrem să fim mântuiţi în împărăţia lui Dumnezeu?
Evrei 12:14

„Cel care va intra în cer trebuie să aibă un caracter care este fără pată sau zbârcitură sau orice altceva de felul acesta. Nimic care pângăreşte nu va intra acolo. Nici un defect nu va fi văzut în toată oastea răscumpărată.“ MYP 144

Pentru a completa diferenţa dintre cerinţele Sale perfecte şi viaţa noastră imperfectă ce a făcut Dumnezeu pentru noi?

„Hristos a fost tratat aşa cum noi am meritat, pentru ca noi să fim trataţi aşa cum El merita. El a fost condamnat pentru păcatele noastre, la care El n-a fost părtaş, pentru ca noi să putem fi îndreptăţiţi prin dreptatea Lui, la care noi n-am fost părtaşi. El a suferit moartea care era a noastră, pentru ca noi să putem primi viaţa care era a Lui. «Prin rănile Lui suntem tămăduiţi.»“ DA 25

Cum poate păcătosul să beneficieze de Darul cerului?
Rom. 3:24-28

„Singura cale prin care el poate obţine îndreptăţire este prin credinţă. Prin credinţă el poate prezenta lui Dumnezeu meritele lui Hristos şi Domnul aşează ascultarea Fiului Său în contul păcătosului.“ 1SM 367

După ce Domnul Hristos ne iartă păcatele şi ne acoperă cu haina îndreptăţirii Sale, cât de desăvârşiţi suntem noi înaintea lui Dumnezeu?
Rom. 4:5-7

„Prin îndreptăţirea lui Hristos noi vom sta înaintea lui Dumnezeu iertaţi, ca şi cum n-am fi păcătuit niciodată.“ 5BC 1142
„Prin sacrificiul lui Hristos, noi putem sta înaintea lui Dumnezeu curaţi şi fără pată, păcatele noastre expiate, iertate… Păcătosul răscumpărat, îmbrăcat în veşmântul îndreptăţirii lui Hristos, poate sta în prezenţa unui Dumnezeu care urăşte păcatul, făcut desăvârşit prin meritele Mântuitorului.“ ST 3-15-1905
„Isus spune de asemenea, «Aşa după cum voi Mă mărturisiţi pe Mine înaintea oamenilor, tot astfel vă voi mărturisi şi Eu înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor sfinţi. Voi sunteţi martorii Mei pe pământ, canale prin care harul Meu poate curge pentru vindecarea lumii. Astfel Eu voi fi reprezentantul vostru în ceruri. Tatăl nu priveşte caracterul vostru imperfect, ci vă vede îmbrăcaţi în desăvârşirea Mea.’” DA 357

Cu toate că noi într-un anumit sens putem fi consideraţi desăvârşiţi la convertire, care este partea următoare a planului lui Dumnezeu pentru noi?
1Tes. 4:3

„A restaura în om imaginea Făcătorului, a-l aduce înapoi la desăvârşirea în care a fost creat, a promova dezvoltarea corpului, minţii şi sufletului pentru ca planul Său divin să fie realizat în creaţiunea Sa… acestea aveau să fie lucrarea răscumpărării. Acesta este obiectivul educaţiei, marele obiectiv al vieţii.“ ED 15,16
„Idealul lui Dumnezeu pentru copiii Săi este mai înalt decât cel mai înalt gând omenesc pe care mintea omenească poate să-l atingă. «Fiţi desăvârşiţi, după cum şi Tatăl vostru care este în ceruri este desăvârşit.» Această poruncă este o făgăduinţă. Planul mântuirii cuprinde recuperarea noastră completă din puterea Satanei. Hristos separă totdeauna sufletul pocăit de păcat.“ DA 311
„Când sufletele sunt convertite, mântuirea lor nu este realizată încă. Atunci ei au o cursă de alergat. Lupta aprigă este înaintea lor pentru ca «să lupte lupta cea bună a credinţei… Bătălia este de o viaţă şi aceasta trebuie să fie purtată cu energie hotărâtă, proporţională cu valoarea obiectivului care-l urmărim, care este viaţa veşnică…“ OHC 163
„Lucrarea de sfinţire trebuie să se continue, nu prin impulsuri ci prin înaintări energice constante, progresând către desăvârşire.“ RH 3-5-1895
„Îndreptăţirea prin care suntem consideraţi drepţi ne este atribuită; îndreptăţirea prin care suntem sfinţiţi ne este împărtăşită. Prima este titlul sau certificatul nostru pentru cer, a doua este ceea ce ne face pe noi corespunzători pentru cer.“ MYP 835

În timpul experienţei noastre de creştini, cum suntem consideraţi de Domnul, desăvârşiţi, nedesăvârşiţi… sau ambele?

A. Desăvârşiţi.

„Un creştin născut din nou este desăvârşit aşa cum un copil nou născut este desăvârşit. Isus ne-a iertat păcatele. Noi suntem îndreptăţiţi prin dreptatea lui Hristos atribuită nouă. Din acest punct de vedere, tâlharul de pe cruce era desăvârşit.“
„Domnul consideră desăvârşit pe credinciosul care este în creştere, dacă El este satisfăcut cu dezvoltarea lui. Noi am putea fi creştini numai pentru o scurtă perioadă, am putea înţelege lucrurile spirituale numai parţial, iar credinţa noastră ar putea fi slabă, dar Dumnezeu încă ne consideră desăvârşiţi dacă ne maturizăm constant prin îndreptăţirea împărtăşită a lui Hristos. „La fiecare treaptă de dezvoltare, viaţa noastră poate fi desăvârşită; pe lângă aceasta, dacă planul lui Dumnezeu pentru noi este realizat, va avea loc o înaintare continuă.“ COL 65
„În ciuda greşelilor lor, Biblia numeşte pe Noe, Ezechia şi Asa desăvârşiţi. Gen. 6:9; Is. 38:3; 1Împ. 15:14. Apostolul Pavel vorbeşte despre aceia din zilele sale care erau desăvârşiţi. Fil. 3:15, dar în aceeaşi declaraţie spune că cea mai înaltă desăvârşire nu a fost atinsă. Fil. 3:12“
„Creştinul este de asemenea considerat desăvârşit când, prin îndreptăţirea împărtăşită a lui Hristos, atinge treapta unde nu mai păcătuieşte, nici chiar printr-un gând. Un asemenea creştin, prin puterea divină dată lui, a atins cea mai înaltă treaptă de desăvârşire care se poate obţine în această viaţă. La încheierea timpului de probă, fiecare dintre sfinţii în viaţă, prin harul lui Dumnezeu va fi atins acest nivel de spiritualitate.“

B. Nedesăvârşiţi.

„Se poate crede despre tâlharul de pe cruce ca şi despre toţi cei noi convertiţi că au fost nedesăvârşiţi în aceea că nu au avut posibilitatea de a-şi dezvolta caracterele. Există un timp de o viaţă întreagă pentru a îmbunătăţi caracterul.”
„Un creştin cu mulţi ani de experienţă este cu siguranţă nedesăvârşit în timp ce el continuă să păcătuiască, chiar ocazional. David a fost un om după inima lui Dumnezeu, dar el avea destule păcate. Noi nu suntem desăvârşiţi încă, dar este privilegiul nostru să ne desprindem de legăturile eului şi ale păcatului, şi să înaintăm spre desăvârşire.“ AA 565
„Creştinul care încetează să păcătuiască chiar printr-un gând, este nedesăvârşit în sensul că încă are mult mai mult de învăţat despre Dumnezeu. Chiar cei mai desăvârşiţi creştini pot creşte continuu în cunoştinţa şi iubirea lui Dumnezeu.“ 1T 340
„Prin creşterea zilnică în viaţa divină, el nu va ajunge până la statura deplină a unui om desăvârşit în Hristos până când timpul de probă nu se încheie.“ 4T 367
„Creştinul care nu păcătuieşte, nici chiar printr-un gând, este încă supus ispitelor naturii sale pământeşti. El încă are de luptat bătălia şi trebuie să facă aceasta până în momentul revenirii lui Hristos. El este nedesăvârşit şi va fi astfel până când Hristos îi dă un trup nou cu toate tendinţele naturale spre păcat înlăturate. Noi nu putem spune, «sunt fără păcat» până când acest trup păcătos nu este schimbat şi modelat în asemănarea trupului Său glorios.“ ST 3-23-1888
„Creştinul care încetează să păcătuiască, chiar şi printr-un gând, este încă o fiinţă omenească, capabilă de a face greşeli neintenţionate. El ar putea folosi un limbaj de calitate inferioară şi ar putea avea chiar o personalitate, trăsături de caracter, sau obiceiuri de higienă personală neplăcute. Caracterul poate fi desăvârşit. Caracterul său ar putea fi desăvârşit, dar în calitatea sa de copil al lui Adam, el este nedesăvârşit. Tot ce este omenesc este nedesăvârşit.” 1SM 20.
„Ca noi să dăm afară pe cei greşiţi, n-am face cum Hristos ne-a făcut nouă. Noi suntem expuşi greşelii. Avem nevoie de mila, consideraţia şi iertarea altora. Noi nu putem găsi desăvârşire nicăieri şi nu trebuie să ne aşteptăm la ea. Trebuie cu răbdare să suportăm perversitatea oamenilor şi să încercăm să-i învăţăm (ce este bine).“ Scrisoarea B-16-1885

Când Domnul Isus a spus, „Fiţi desăvârşiţi“ ce a vrut El să spună?

„Hristos prezintă înaintea noastră cea mai înaltă perfecţiune a caracterului creştin pe care în tot timpul vieţii noastre trebuie să urmărim a o atinge. «Fiţi desăvârşiţi,» spune El «aşa după cum Tatăl vostru care este în ceruri este desăvârşit.» În ce priveşte această desăvârşire, apostolul Pavel scrie, «Nu ca şi cum am ajuns-o deja, nici că sunt deja desăvârşit, dar o urmăresc…»“ MS 148 -1902
„Însuşi apostolul se lupta ca să atingă acelaşi standard de sfinţire pe care el l-a aşezat înaintea fraţilor săi.“ SL 86
„Cu puterile noastre limitate, noi trebuie să fim sfinţi în sfera noastră, aşa după cum Dumnezeu este sfânt în sfera Sa.“ SD 155; RH 11-1-1192
„Lucrarea noastră este de a ne strădui să obţinem desăvârşirea pe care Hristos a obţinut-o în viaţa Sa de pe pământ, în fiecare aspect al caracterului.“ SD 154; MM 253
„El este modelul nostru… Noi nu putem egala modelul, dar nu vom obţine aprobarea lui Dumnezeu dacă nu-l copiem şi după abilitatea pe care Dumnezeu ne-a dat-o, să-l reproducem.“ 2T 549

Este acest obiectiv… desăvârşirea în sfera noastră de acţiune… un ideal, sau o ţintă care poate fi atinsă cu adevărat?

„Numai aceia care prin credinţa în Hristos ascultă de toate poruncile lui Dumnezeu vor atinge starea fără de păcat în care Adam a trăit înainte de păcătuirea sa. Ei mărturisesc despre iubirea lui Hristos prin ascultarea de toate preceptele Sale.“ 6BC 1118
„Acest exemplu ne este dat pentru ca noi să putem cunoaşte posibilităţile şi înălţimile pe care noi le putem atinge în şi prin Hristos. Standardul pe care El îl prezintă este desăvârşirea în El şi prin meritele Sale o putem obţine. Noi rămânem sub nivelul cerut pentru că suntem mulţumiţi a privi mai degrabă la lucrurile pamânteşti decât la cele cereşti.“ KH 117
„Isus n-a demonstrat calităţi şi n-a exercitat puteri pe care oamenii nu le pot avea prin credinţa în El. Toţi urmaşii Lui ar putea poseda umanitatea Sa perfectă, dacă ei ar fi în supunere faţă de Dumnezeu aşa cum a fost El.“ DA 664
„El a făcut posibil pentru ei să-şi desăvârşească caractere creştine prin numele Său şi să biruiască în dreptul lor aşa cum El a biruit în favoarea lor.“ 3T 365
„Dumnezeu ne cheamă să atingem standardul desăvârşirii şi ne aşează înaintea noastră exemplul caracterului lui Hristos. În umanitatea Sa, desăvârşită printr-o viaţă de constantă rezistenţă a răului, Mântuitorul a arătat că prin cooperarea cu Divinitatea, fiinţele omeneşti pot obţine în această viaţă desăvârşirea caracterului. Aceasta este asigurarea lui Dumnezeu pentru noi, că noi putem obţine de asemenea biruinţa deplină.“ A A 531

Intenţionează Domnul ca noi prin harul Său să trăim aici şi acum o viaţă fără de păcat?

„Noi putem birui. Da; pe deplin, în totalitate. Isus a murit pentru ca să ne procure o cale de scăpare pentru ca noi să putem birui fiecare tendinţă rea, fiecare păcat, fiecare ispită şi să stăm în cele din urmă împreună cu El.“ 1T 144
„Hristos a murit ca să facă posibil pentru tine să încetezi a mai păcătui.“ RH 8-28-1894
„Dacă tu doreşti să stai sub drapelul pătat de sânge al Prinţului Emanuel, cu credincioşie făcând slujba Lui, niciodată nu va trebui să cedezi ispitei, căci lângă tine stă Unul care poate să te păzească de cădere.“ OHC 19
„Nu există scuze pentru păcat. Un temperament sfinţit, o viaţă asemănătoare cu cea a lui Hristos este accesibilă fiecărui copil credincios, pocăit al lui Dumnezeu.“ DA 311
„Viaţa Sa dovedeşte că este posibil pentru noi să ascultăm de Legea lui Dumnezeu.“ DA 24
„Satana… caută în mod constant să înşele pe urmaşii lui Hristos cu subtila sa argumentaţie fatală, că este imposibil pentru ei ca să biruiască… Aşadar, nici unul să nu considere defectele sale ca fiind incurabile. Dumnezeu ne va da credinţă şi har ca să le biruim.“ GC 489
„Hristos a venit pentru a ne face părtaşi naturii Sale divine, iar viaţa Sa arată în mod clar că umanitatea unită cu divinitatea nu comite păcat.“ MH 180
„Trăind o viaţă fără păcat, el a dovedit că orice fiu sau fiică a lui Adam poate rezista ispitelor aceluia care a adus primul păcatul în lume.“ 1SM 226
„Cea mai puternică ispită nu este scuză pentru păcat. Oricât de mare ar fi presiunea pe care sufletul este chemat să o suporte, păcătuirea este actul nostru propriu. Puterile pământului şi ale iadului nu pot forţa pe nimeni să păcă-tuiască. Voinţa trebuie să consimtă, inima să cedeze, altfel pasiunea sau dorinţa de a păcătui nu pot birui raţiunea, nici nelegiuirea nu poate triumfa asupra neprihănirii. ST 4-15-1913
„Nici printr-un gând El n-a cedat ispitei. Tot astfel poate fi şi cu noi.“ DA 123

Însemnează aceasta că fiecare înclinaţie păcătoasă din noi poate fi biruită?

„Dacă noi consimţim, El Se va identifica în aşa fel cu gândurile şi ţintele noastre, inima şi mintea noastră vor fi în aşa fel îmbinate în conformitate cu voinţa Lui, încât, când vom asculta de El, nu vom face altceva decât aducerea la îndeplinire a îndemnurilor noastre proprii.“ DA 668
„Hristos a venit în această lume şi a trăit în conformitate cu Legea lui Dumnezeu, pentru ca omul să aibă perfectă stăpânire asupra înclinaţiilor fireşti care corup sufletul… Omul poate fi biruitor al eului său personal, biruitor al înclinaţiilor sale proprii.“ MH 130,131
„Noi trebuie să învăţăm de la Hristos. Trebuie să cunoaştem ceea ce El este pentru aceia pe care i-a răscumpărat. Noi trebuie să înţelegem că prin credinţa în El, este privilegiul nostru să fim părtaşi ai naturii divine şi astfel să putem scăpa de corupţia care este în lume prin poftele trupeşti. Atunci vom fi curăţiţi de toate păcatele, toate defectele de caracter. Noi nu trebuie să reţinem nici o tendinţă de păcat.“ 7BC 943
„Fără procesul transformator care vine numai prin puterea divină, înclinaţiile fireşti spre păcat sunt lăsate în inimă în toată tăria lor, pentru a forja lanţuri noi, ca să impună o sclavie care niciodată nu poate fi zdrobită prin putere omenească.“ EV 192
„Înclinaţiile care stăpânesc inima firească, trebuie să fie biruite prin harul lui Hristos, înainte ca omul căzut să fie corespunzător de a intra în ceruri.“ AA 273

Este creştinul care „nu reţine nici o înclinaţie păcătoasă“ eliberat de lupta zilnică cu aceste înclinaţii rele? Încetează ele să-l mai tulbure?

„Sfinţirea lui Pavel a fost un conflict constant cu eul. El a spus, «Eu mor zilnic» 1Cor. 15:31. Voinţa şi dorinţele sale erau în fiecare zi în conflict cu datoria şi cu voinţa lui Dumnezeu. În loc să urmeze înclinaţiile lui proprii, el a împlinit voinţa lui Dumnezeu, oricât de neplăcută şi răstignitoare ar fi fost aceasta pentru firea sa.“ LS 237

Se află oameni care au mai mult de biruit decât alţii datorită firii lor moştenite şi a factorilor înconjurători?

„În timp ce unii sunt încontinuu hărţuiţi, loviţi şi tulburaţi datorită trăsăturilor lor neplăcute de caracter, aflându-se în război cu vrăjmaşii lăuntrici ai firii lor, alţii n-au nici jumătate din această luptă împotriva lor.“ 2T 74,75

Îngăduie Domnul printre noi aceste diferenţe individuale? Aşteaptă El de la copiii Săi să aibă o experienţă creştină identică?

„Îndrumaţi poporul să privească la Isus ca la singura lor speranţă şi ajutor; lăsaţi Domnului loc să lucreze asupra minţii, să vorbească sufletului şi să impresioneze mintea pentru a o face să înţeleagă. Nu este esenţial pentru tine să ştii şi să dai altora în detaliu toate explicaţiile a ceea ce constituie o inimă nouă, sau poziţia pe care ei pot şi trebuie să o atingă pentru ca să nu păcătuiască niciodată. Nu ţi s-a dat o asemenea lucrare de făcut. Nu toţi sunt zidiţi la fel. Convertirile nu sunt toate la fel…“ 1SM 177

Pot aceia care au cele mai puternice ispite să obţină o biruinţă deplină asupra păcatului?

„Nimeni să nu spună, eu nu pot corecta defectele mele de caracter. Dacă tu ajungi la această concluzie, cu siguranţă nu vei putea obţine viaţa veşnică. Imposibilitatea stă în voinţa ta proprie.“ COL 331
„Prin planul mântuirii, Dumnezeu ne-a dat mijloace pentru ca să biruim fiecare trăsătură păcătoasă şi să rezistăm oricărei ispite, oricât de puternică ar fi.“ 1SM 82

Au fost vreodată oameni în trecut care prin puterea Spiritului Sfânt au învăţat să trăiască în aşa fel încât păcatul să nu aibă efect asupra lor?

„Caracterul evlavios al acestui profet (Enoh), reprezintă starea de sfinţenie care trebuie obţinută de aceia care vor fi răscumpăraţi de pe pământ la vremea celei de-a doua veniri a lui Hristos.” PP 88, 89; RH 7-31-1888
„Nici chiar printr-un gând n-a putut Mântuitorul să fie adus în starea de a ceda puterilor ispitei… Aceasta este starea în care trebuie să fie găsiţi aceia care vor trebui să stea în picioare în timpul de strâmtorare.“ GC 623
„Cazul lui Daniel a fost prezentat înaintea mea. Cu toate că el a fost un om cu aceleaşi pasiuni ca şi noi, pana inspirată îl prezintă având un caracter fără pată. Viaţa sa ne este dată ca un exemplu luminos a ceea ce poate deveni un om chiar în această viaţă dacă el va face pe Dumnezeu tăria sa şi va folosi cu înţelepciune posibilităţile şi privilegiile care sunt la îndemână lui.“ 4T 569
„Stai ca Daniel, acel om de stat credincios, un om pe care nici o ispită nu l-a putut corupe.“ COL 332; GC 470; OHC 249

Se află astăzi oameni în viaţă care trăiesc în afara păcatului?

„În orice treaptă a clădirii caracterului tău, trebuie să fii pe plac lui Dumnezeu. Poţi să faci aceasta; Căci Enoh i-a fost pe plac, cu toate că trăia într-un veac degenerat. Şi există şi alţii ca Enoh în zilele noastre.“ COL 332

Îşi dau seama acei creştini care trăiesc cel mai aproape de Hristos cât de sfinţi sunt ei?

„Cu cât te apropii mai mult de Isus, cu atât mai greşit vei apare în ochii tăi proprii, căci vederea ta va fi mai clară, iar imperfecţiunile tale vor fi văzute în contrast mare şi distinct cu natura Sa perfectă. Aceasta este dovada că amăgirile Satanei şi-au pierdut puterea; căci influenţa vie a Spiritului lui Dumnezeu se trezeşte în tine.“ SC 64, 65
„Cu cât contemplăm mai mult caracterul lui Hristos şi experimentăm mai mult puterea Sa mântuitoare, cu atât mai bine ne vom da seama de slăbiciunea şi imperfecţiunea noastră proprie şi cu atât mai serios vom privi spre El ca tărie a noastră şi Răscumpărător al nostru.“ SL 83
„Cu cât venim mai aproape de Isus şi cu cât discernem mai clar curăţia caracterului Său, cu atât mai clar vom vedea păcătoşenia mare a păcatului şi cu atât mai puţin vom dori să ne înălţăm pe noi înşine. În noi va exista o continuă înălţare a sufletului spre Dumnezeu, o continuă, sinceră şi sfâşietoare de inimă mărturisire a păcatelor şi umilire a inimii înaintea Lui. Pocăinţa noastră va deveni mai profundă la fiecare pas de înaintare în experienţa noastră creştină.” AA 561
„Aceia care trec prin experienţa sfinţirii pe care o găsim în Biblie, vor manifesta un spirit de umilinţă. Ca şi Moise, ei au avut o vedere a maiestăţii extraordinare a sfinţeniei şi simt nevrednicia lor proprie în contrast cu curăţia şi desăvârşirea slăvită a Celui Infinit.“ GC 470
„Aceia care caută cu adevărat desăvârşirea caracterului creştin, nu vor permite niciodată în mintea lor gândul că ei sunt fără păcat.“ SL 7
„Cu cât distanţa între ei şi Mântuitorul lor este mai mare, cu atât mai drepţi ei apar în ochii lor proprii.“ SL 8
„Niciunul care pretinde că este sfânt, nu este cu adevărat sfânt. Aceia care sunt înregistraţi ca sfinţi în curţile din ceruri, nu sunt conştienţi de acest fapt şi sunt ultimii care să se laude cu bunătatea lor proprie.“ ST 2-26-1885

Care este atitudinea lui Hristos faţă de aceia care comit păcat în timp ce cu sinceritate încearcă a fi creştini?

„Deseori va fi necesar să îngenunchem la picioarele lui Isus datorită lipsurilor şi greşelilor noastre; dar nu trebuie să fim descurajaţi. Chiar dacă suntem biruiţi de vrăjmaş, nu suntem lepădaţi, nici părăsiţi sau respinşi de Dumnezeu.“ SC 64
„Isus iubeşte copiii Săi, chiar dacă ei greşesc. când ei trăiesc viaţa creştină cât pot mai bine, strigând la Dumnezeu pentru ajutor, cu siguranţă viaţa lor va fi acceptată, deşi imperfectă. Isus este desăvârşit. Dreptatea lui Hristos le este atribuită, iar El va spune, «Dezbrăcaţi-l de hainele murdare şi îmbrăcaţi-l cu veşminte curate!’ Isus compensează deficienţele noastre inevitabile.” Ser. nr. 17, 1896
„Când în inimă există dorinţa de a asculta de Dumnezeu, când sunt depuse eforturi în scopul acesta, Isus acceptă această atitudine şi acest efort ca cea mai bună slujire şi compensează deficienţele cu propriul Său merit divin.“ 1SM 382; ML 250
„Dacă vreunul care se află zilnic în comuniune cu Dumnezeu cade de pe cărare, dacă el se întoarce un moment şi nu priveşte neclintit la Isus, aceasta nu se întâmplă pentru că el păcătuieşte cu intenţie; căci atunci când el vede greşeala sa, se întoarce din nou şi îşi fixează ochii asupra lui Isus iar faptul că a greşit, nu-l face pe el mai puţin scump inimii lui Dumnezeu.“ RH 5-12-1896
„Dacă prin mulţimea de ispite noi suntem surprinşi sau amăgiţi de păcat, El nu se întoarce de la noi lăsându-ne să pierim. Nu, nu, nu este acesta felul Mântuitorului nostru… Credinţa noastră priveşte sus spre El, se agaţă de El ca de Unul care mântuieşte pe deplin şi parfumul jertfei Sale care este pe deplin satisfăcătoare este acceptat de Tatăl ceresc.“ OHC 49
„Când prin credinţa în Isus Hristos, omul trăieşte după gradul cel mai înalt al abilităţii lui şi caută să ţină calea Domnului prin ascultarea de cele zece porunci, desăvârşirea lui Hristos îi este atribuită pentru a acoperi călcările Legii de către sufletul pocăit şi ascultător.“ FE 135

Care trebuie să fie atitudinea creştinului când cade în păcat?

„Dacă săvârşeşti greşeli şi cazi în păcat, să nu te simţi atunci că nu poţi să te mai rogi… ci caută pe Domnul cu mai multă seriozitate.“ OHC 49
„Când noi suntem îmbrăcaţi cu neprihănirea lui Hristos, nu vom avea plăcere pentru păcat; căci Hristos va lucra în noi. Noi am putea face greşeli, dar vom urî păcatul care a cauzat suferinţele Fiului lui Dumnezeu.” 1SM 360; MYP 338
„Fă totul în puterea ta să obţii desăvârşirea; dar nu gândi că dacă faci greşeli, eşti exclus din slujba lui Hristos.“ MYP 226
„Când Satana îţi spune că Domnul nu va privi asupra ta cu iubire pentru că tu ai păcătuit, spune-i, «Isus Şi-a dat viaţa pentru mine. El a suferit o moarte crudă pentru ca să mă facă în stare să rezist ispitei. Eu ştiu că El mă iubeşte, în ciuda imperfecţiunii mele. Eu am încredere în iubirea Sa. Dumnezeu a acceptat desăvârşirea Sa în favoarea mea. El este neprihănirea mea şi mă încred în meritele Sale.»“ ST 8-13-1902 pag. 2

Ne spune pana inspirată despre alţi oameni temători de Dumnezeu care au fost biruiţi de ispite?

„Pana inspirată credincioasă însărcinării ei, ne spune despre păcatele care i-au biruit pe Noe, Lot, Moise, Abraam, David, Solomon şi chiar spiritul tare al lui Ilie s-a prăbuşit sub povara ispitei în timpul încercării sale. Neascultarea lui Iona şi idolatria poporului Israel sunt cu credincioşie înregistrate. Tăgăduirea lui Hristos de către Petru, dezacordul dintre Pavel şi Barnaba, căderile şi slăbiciunile profeţilor şi apostolilor, toate sunt aşternute clar pe paginile Sfintelor Scripturi de către Duhul Sfânt care ridică perdeaua de pe inima omenească. Acolo, în faţa noastră stau vieţile credincioşilor, cu toate defectele şi păcatele lor, cu scopul de a fi o lecţie pentru toate generaţiile care au urmat. Dacă ei ar fi fost fără slăbiciuni, ar fi fost mai mult decât fiinţe omeneşti iar noi, cu caracterele noastre, ne-am fi pierdut speranţa de a atinge vreodată un asemenea punct de desăvârşire. Dar noi, având posibilitatea de a vedea unde s-au luptat şi au căzut, unde au prins din nou curaj şi prin harul lui Dumnezeu au cucerit, suntem încurajaţi şi conduşi să înaintăm dincolo de obstacolele care degenerează trăsăturile din natura noastră pamânteasca pe calea vieţii. 4T 12

Ce diferenţă este între creştinul care uneori este dus în păcat şi omul lumesc care comite acelaşi păcat?

„În timp ce urmaşii lui Hristos au păcătuit, ei nu s-au dat pe ei înşişi controlului păcatului.“ 5T 474
„A fi dus în păcat inconştient… neintenţionînd să păcătuieşti, ci făcând aceasta din lipsă de veghere şi rugăciune, fără să discerni ispita lui Satana şi astfel să cazi în capcana lui… este foarte diferit de unul care plănuieşte şi deliberat, sau de bună voie, intră în ispită şi plănuieşte un curs al păcatului.“ OHC 177
„Caracterul este descoperit nu prin fapte bune sau prin fapte rele ocazionale, ci prin tendinţa cuvintelor şi faptelor obişnuite.“ SC 57,58

Există vreo diferenţă între creştinul care pretinde a avea credinţă dar care este sclavul unui obicei rău şi omul lumesc?

„O singură dorinţă păcătoasă nutrită, va neutraliza în cele din urmă puterea evangheliei.“ 5T 53
„Un singur păcat permis, va dovedi caracterului ce face viermele care roade scândurile vaporului — dezastru total şi ruină.“ 4T 90
„Un singur defect, cultivat în loc de a fi biruit, face pe om imperfect şi închide în faţa lui poarta sfintei Cetăţi.“ MYP 144

Ce mare binecuvântare a cerului va fi revărsată curând asupra acelora care au obţinut biruinţă asupra oricărui păcat care îl atacă şi care nu sunt sub controlul diavolului?

„Aceia care ar dori mai degrabă să moară decât să comită o faptă rea, sunt singurii care vor fi găsiţi ca fiind credincioşi.“ 5T 53; SC 38

Care este scopul Ploii Târzii?

„Ploaia Târzie, căzând aproape de încheierea sezonului, coace grâul şi-l pregăteşte pentru seceriș. Domnul foloseşte aceste fenomene ale naturii ca să reprezinte lucrarea Duhului Sfânt… Coacerea grâului reprezintă desăvârşirea lucrării harului lui Dumnezeu în suflet. Prin puterea Spiritului Sfânt, imaginea morală a lui Dumnezeu este desăvârşită în caracter. Noi trebuie să fim pe deplin transformaţi, în asemănare cu Hristos. Ploaia Târzie făcând să coacă recolta, reprezintă harul spiritual care pregăteşte Biserica pentru venirea Fiului Omului.“ TM 506
„Când noi căutăm pe Dumnezeu pentru primirea Duhului Sfânt, El va lucra în noi blândeţe, umilinţă a minţii, o conştientă dependenţă de Dumnezeu pentru desăvârşirea adusă de Ploaia Târzie.“ TM 509

La ce stare spirituală va fi adus poporul lui Dumnezeu… cei 144.000 sub puterea Ploii Târzii care desăvârşeşte pe om aproape de închiderea timpului de probă?

„Pe măsură ce ne apropiem de încheierea istoriei acestui pământ, noi, ori avansăm rapid în creşterea creştină, ori regresăm rapid, îndreptându-ne spre lume.“ RH 12-13-1892
„Ceea ce noi am învăţat în ani de zile, ei vor trebui să înveţe în câteva luni.“ EW 67

De ce este absolut necesar pentru cei 144.000 să nu păcătuiască nici chiar printr-un gând după închiderea timpului de probă?

„Ei au trecut prin timpul strâmtorării aşa cum niciodată n-a fost de când a existat vreo naţiune… ei au stat fără un mijlocitor prin perioada revărsării finale a judecăţilor lui Dumnezeu.“ GC 649

După ce timpul de probă se va închide, vor simţi ei încă îndemnurile păcatului şi vor mai fi ei ispitiţi?

„Atâta timp cât Satana domneşte, noi vom avea de răstignit eul şi de biruit păcate care ne asaltează din nou şi din nou; Atâta timp cât viaţa va dura, nu va exista punct de oprire, sau vreun punct pe care să-l atingem când să spunem, ‘am ajuns la ţintă’. Sfinţirea este rezultatul unei vieţi întregi de ascultare. AA 560, 561
„Acelora care au încercat atât de greu să obţină prin credinţă aşa numita natură sfântă, eu le-aş spune: tu n-o poţi obţine. Nici unul dintre voi nu are fire sfântă acum. Nici o fiinţă omenească de pe pământ n-are trup sfânt… noi am putea avea perfecţiune creştină a sufletului. Prin sacrificiul făcut în favoarea noastră, păcatele pot fi pe deplin iertate… Mulţumim lui Dumnezeu că noi n-avem de-a face cu imposibilităţi. Noi putem cere sfinţirea.“ 2SM 32
„Noi am putea crea o lume ireală în minţile noastre proprii şi imagina o Biserică ideală, unde ispitele Satanei nu ne mai îndeamnă la rău; dar perfecţiunea există numai în imaginaţia noastră.“ RH 8-8-1893

Când vor înceta toate ispitele?

„Când fiinţele omeneşti primesc corpuri sfinte, ele nu vor rămâne pe pământ, ci vor fi luate la cer. În timp ce păcatul este iertat în această viaţă, rezultatele lui nu sunt pe deplin îndepărtate acum. La venirea Sa Domnul Hristos va schimba corpurile noastre supuse păcatului, pentru ca să fie modelate după asemănarea corpului Său glorios.“ 2SM 33
„Noi nu putem spune, eu sunt fără păcat, până când acest corp stricat nu este schimbat şi modelat după asemănarea corpului Său glorios.“ ST 3-23-1888
„Am auzit strigăte de triumf de la îngeri şi de la sfinţi, care răsunau ca zece mii de instrumente muzicale, pentru că ei nu mai aveau să fie hărţuiţi şi ispitiţi de Satana şi pentru că locuitorii altor lumi erau eliberaţi de prezenţa şi ispitele sale.“ SR 416
„Există tendinţe spre rău moştenite şi cultivate care trebuie să fie biruite. Apetitul şi pasiunile trebuie aduse sub controlul Duhului Sfânt. Nu există sfârşit al acestei lupte în această parte a eternităţii.” CT 20 (Cr 162)

NOI CREDEM – Punctele fundamentale de credință ale pionierilor adventiști din anul 1889

”Aşa cum s-a specificat şi în alte locuri, Adventiştii de ziua a şaptea nu au alt crez decât Biblia; dar ei păzesc câteva puncte de credinţă bine definite, pentru care se simt pregătiţi să dea socoteală “oricui îi întreabă”. Următoarele declaraţii pot fi considerate un rezumat al principalelor învăţături ale credinţei lor religioase, asupra cărora există, din câte ştim, o susţinere unanimă în întreaga Biserică.

Adventiştii cred:

I. Că există un singur Dumnezeu, o fiinţă spirituală, personală, creatorul tuturor lucrurilor, omnipotent, omniscient, etern, infinit în înţelepciune, sfinţenie, dreptate, bunătate, adevăr şi milă, neschimbător şi pretutindeni prezent prin reprezentantul Său, Duhul Sfânt (Ps. 139:7).

II. Că există un singur Domn, Isus Hristos, Fiul Tatălui cel Veşnic, prin care au fost create toate lucrurile şi prin care sunt menţinute, că El a luat asupra Sa natura seminţei lui Avraam pentru mântuirea neamului nostru omenesc; că El a trăit între oameni, plin de har şi de adevăr, a trăit ca exemplu al nostru, a murit ca jertfă pentru noi, a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră, S-a înălţat pentru a fi singurul nostru Mântuitor în Sanctuarul din ceruri, unde, prin meritele sângelui Său vărsat obţine iertare şi împăcare pentru păcatele tuturor celor care vin la El cu regret; şi că la sfârşitul lucrării Sale ca preot, înainte ca să-și ia tronul de Rege, El va face marea ispăşire pentru păcatele tuturor celor pocăiţi şi astfel păcatele lor vor fi atunci şterse (Fapte 3:19) şi îndepărtate din Sanctuar, după cum este ilustrat în serviciul preoțesc din vechime (Leviticul) care prefigura şi prevestea lucrarea Domnului nostru în ceruri (Vezi Lev. 16; Evrei 8:4,5; 9:6,7 etc).*

III. Că Sfintele Scripturi ale Noului şi Vechiului Testamentau fost date prin inspiraţia lui Dumnezeu şi conţin toată descoperirea voiei Sale dată omului, fiind singura autoritate infailibilă, atât pentru credinţă, cât şi pentru practică.

IV. Că botezul este un ritual al bisericii creştine, care urmează credinţei şi pocăinţei — un ritual prin care noi comemorăm învierea lui Hristos şi prin acest act noi ne exprimăm credinţa în moartea şi învierea Sa, şi datorită ei, credinţa în învierea tuturor sfinţilor în ziua de apoi, şi că nici o altă modalitate de botezare nu reprezintă mai bine aceste convingeri ca cea prescrisă de Scripturi, anume, botezul prin scufundare (Rom. 6: 3-5; Col. 2: 12).

V. Că naşterea din nou înseamnă schimbarea completă necesară pentru a fi compatibili cu împărăţia lui Dumnezeu, şi constă în două schimbări majore: prima, o schimbare morală produsă prin convertire şi vieţuire creştină (Ioan 3:3-5), iar a doua, o schimbare fizică la a doua venire a lui Hristos, prin care, cei morţi sunt înviaţi pentru veşnicie, iar cei ce sunt în viaţă sunt transformaţi pentru nemurire, într-o clipă, într-o clipeală de ochi (Luca 20:36; 1Corint. 15:51,52).

VI. Că profeţia este o parte a revelaţiei lui Dumnezeu dată omului, că ea se află în Scriptură şi ne este de folos pentru învăţătură (2Timotei 3:16); că ea ne este dată nouă şi copiilor noştri (Deut.29:29); că, departe de a fi învăluită în mister, profeţia constituie în mod special Cuvântul lui Dumnezeu ca o candelă pentru picioarele noastre şi ca o lumină pe cărarea noastră (Ps.119:105; 2Petru 1:19), că este pronunţată o binecuvântare asupra celor ce o studiază (Apoc. 1:1-3) şi că, în consecinţă, ea trebuie să fie înţeleasă de poporul lui Dumnezeu suficient ca să le arate poziţia lor în lume şi în istoria lumii, precum şi îndatoririle speciale care le sunt încredinţate.

VII. Că istoria lumii începând cu datele clare din trecut,apariţia şi căderea imperiilor şi cronologia şi succesiunea evenimentelor până la aşezarea împărăţiei veşnice a lui Dumnezeu sunt prezentate în numeroase lanţuri profetice şi că aceste profeţii sunt acum pe deplin împlinite, mai puţin scenele finale.

VIII. Că doctrina convertirii lumii şi a unui mileniu temporal este o iluzie a acestor zile din urmă, gândite special pentru a-i adormi pe oameni într-o stare de siguranţă înşelătoare, doar ca să fie surprinşi apoi de ziua măreaţă a Domnului care vine ca un hoţ în noapte (1Tesal. 5:3); că a doua venire a lui Hristos trebuie să preceadă, nu să urmeze mileniului; că până când Domnul va apărea, puterea papală, cu toate nelegiuirile ei, va continua să lucreze (2Tesalon. 2:8), că grâul şi neghina vor fi amestecate (Matei 13:29.30.39) şi că oamenii răi şi înşelătorii vor merge din rău în mai rău, după cum declară cuvântul lui Dumnezeu în 2Tim. 3:1,13.

IX. Că greşeala adventiştilor din 1844 este în legătură cu natura evenimentului care a avut loc, nu cu momentul lui; că nu ne este dată nici o perioadă profetică care să se întindă până la a doua venire, dar că cea mai lungă perioadă menţionată în Biblie, aceea de 2300 de seri şi dimineţi din Daniel 8:14, s-a terminat în 1844 şi ne-a descoperit un eveniment numit curăţirea sanctuarului.

X. Că sanctuarul noului legământ este Templul lui Dumnezeu din ceruri, despre care Pavel vorbeşte în Evrei începând cu capitolul 8 şi în care slujeşte Domnul nostru ca Mare Preot; că acest Sanctuar este modelul care i-a fost arătat lui Moise şi că lucrarea Domnului este adevărata lucrare de preot pe care modelul mozaic îl folosea în vechea dispensaţiune (Evrei 8:1-5 etc.), că acesta şi nu pământul este sanctuarul care trebuie curăţat la sfârşitul celor 2300 de seri şi dimineţi sau zile; curăţirea înseamnă, ca şi în modelul mozaic, intrarea marelui preot în locul prea sfânt pentru a încheia lucrarea prin înfăptuirea ispăşirii şi îndepărtarea păcatelor din sanctuar care fuseseră transferate asupra lui prin slujirea din prima încăpere a sanctuarului, locul sfânt (Lev.16; Evrei 9:22,23) şi că această lucrare care a început în 1844, constă în ştergerea reală a păcatelor păcătoşilor (Fapte 3:19) şi se face într-un timp scurt, dar nespecificat undeva, la încheierea căruia lucrarea de mijlocire pentru lume se va încheia şi atunci va avea loc a doua venire a lui Hristos.

XI. Că cerinţele morale ale lui Dumnezeu sunt aceleaşi pentru toţi oamenii din toate timpurile; că acestea sunt prezentate pe scurt în poruncile rostite de Iehova pe Sinai, scrise pe table de piatră şi aşezate în chivot, care era numit în consecinţă“chivotul legământului” (Num.10:33; Evrei 9:4); că această lege este neschimbătoare şi veşnică, fiind o transcriere a tablelor depozitate în chivotul adevăratului sanctuar de sus, care este de asemenea şi din acelaşi motiv, numit “chivotul legământului lui Dumnezeu”, pentru că în timpul sunetului celei de-a şaptea trâmbiţe ni se spune că “Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său.” (Apoc. 11:19).

XII. Că porunca a patra a acestei legi ne porunceşte să păzim ziua a şaptea în fiecare săptămână, zi numită în prezent Sâmbătă, să ne abţinem de la propria lucrare, dar să ne ocupăm de lucrurile sacre şi datoriile religioase; că acesta este singurul Sabat cunoscut în Biblie, fiind ziua care a fost aşezată deoparte mai înainte ca Paradisul să fie pierdut (Gen. 2:2-3) şi va fi serbat în Paradisul restabilit (Isaia 66:22-23); că motivele pe care a fost întemeiată instituţia Sabatului aparţin doar zilei a şaptea şi ca atare ele nu se aplică nici unei alte zile şi că termenul Sabat evreiesc, aplicat zilei a şaptea, şi Sabat creştin, aplicat primei zile a săptămânii, sunt doar termeni omeneşti, nebiblici, falşi în semnificaţia lor.

XIII. Că omul fărădelegii, papalitatea, s-a încumetat să schimbe vremile şi legea (legea lui Dumnezeu, Dan. 7:25) şi a înşelat aproape toată creştinătatea cu privire la porunca a patra, de aceea noi credem profeţia referitoare la o reformă care trebuie realizată printre cei credincioşi chiar înaintea revenirii lui Hristos (Isaia 56:1,2; 1Petru 1:5; Apoc. 14:12, etc).

XIV. Că urmaşii lui Hristos ar trebui să fie un popor deosebit, neumblând după lucrurile lumii acesteia, nici conformându-se ei, neiubind plăcerile sau nebuniile lumii în diferitele ei forme, după cum spune apostolul Iacov în cap.4:4 “Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu?” şi după cum a spus Isus “Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni... Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona” (Matei 6:24).

XV. Că Scripturile insistă asupra simplităţii şi modestiei în îmbrăcăminte ca un semn proeminent al uceniciei în cei care mărturisesc a fi urmaşii Celui ce a fost “blând şi umil cu inima”, că purtarea de aur, perle şi ornamente scumpe sau orice altceva menit doar să înfrumuseţeze persoana şi să cultive mândria inimii fireşti trebuie îndepărtate, conform Scripturii (1Tim.2:9,10; 1Petru 3:3,4).

XVI. Că mijloacele pentru susţinerea lucrării Evangheliei între oameni ar trebui obţinute din dragoste pentru Dumnezeu şi semeni, nu prin loterii bisericeşti sau ocazii destinate distracţiei sau îngăduirii apetitului celui păcătos, cum ar fi bazarurile filantropice, sărbătorile, dineurile, operele de binefacere şi orice alte convenţii sociale care sunt o ruşine pentru pretinsa biserică a lui Hristos; că proporţia din venituri cerută celor din zilele noastre nu poate fi mai mică decât cea cerută celor din vechime, ci este la fel ca cea oferită de Avraam (ai cărui copiii suntem noi, dacă suntem ai lui Hristos, Gal. 3:29) lui Melhisedec (un simbolul al lui Hristos) atunci când i-a dat a zecea parte din tot (Evrei 7:14); zecimea este a Domnului (Lev.27:30) şi la această zecime din venitul oricui trebuie adăugate daruri de către cei ce pot oferi daruri pentru susţinerea Evangheliei (2Corint.9:6; Maleah.3:8-10).

XVII. Că inima firească este în vrăjmăşie cu Dumnezeu şi legea Sa, această vrăjmăşie poate fi înlăturată doar printr-o transformare radicală a caracterului, o schimbare a nelegiurii cu principii sfinte, că această transformare urmează pocăinţei şi credinţei şi este lucrarea specială a Duhului Sfânt şi înseamnă regenerare sau transformare.

XVIII. Că din moment ce toţi am încălcat legea lui Dumnezeu şi nu mai putem prin propriile eforturi să ne supunem cerinţelor Sale drepte, toţi suntem dependenţi de Hristos în primul rând pentru îndreptăţire faţă de păcatele noastre trecute, iar în al doilea rând, pentru ajutor ca pe viitor să trăim în armonie cu Legea Sa cea sfântă.

XIX. Că Duhul lui Dumnezeu a fost promis să se manifeste pe sine (itself) în biserică prin anumite daruri, amintite în special în 1Corint. 12 şi Efeseni 4; că aceste daruri n-au fost menite să înlocuiască Biblia sau să fie aşezate deasupra ei, aceasta fiind suficientă ca să ne facă înţelepţi pentru mântuire, dar nici că Biblia va lua locul Duhului Sfânt; că, prin enumerarea diferitelor sale (its) moduri de operare, acel Duh s-a îngrijit de propria (its) sa existenţă alături de poporul lui Dumnezeu până la sfârşitul timpului, pentru a conduce la înţelegerea acelui cuvânt pe care l-a inspirat, pentru a convinge de păcat şi pentru a efectua schimbarea din inimă şi viaţă; şi că cei care îi refuză Duhului locul şi lucrarea sa (its), neagă deschis acea parte a Bibliei care îi (it) atribuie această lucrare şi poziţie.

XX. Că Dumnezeu, în conformitate cu procedurile Sale neschimbătoare faţă de neamul omenesc, a trimis o solie referitoare la apropiata revenire a lui Hristos; şi că această lucrare este simbolizată prin trei solii din Apocalipsa 14, ultima arătând lucrarea de reformă asupra legii lui Dumnezeu, ca poporul Său să facă o pregătire completă pentru acel eveniment.

XXI. Că timpul curăţirii sanctuarului (vezi punctul X), sincronizat cu timpul proclamării celei de-a treia solii (Apoc.14:9.10) este un timp al judecăţii de cercetare, la început avându-se în vedere cei morţi, iar apoi, la sfârşitul timpului de probă, avându-se în vedere cei vii, pentru a hotărî cine dintre miliardele de persoane care acum dorm în ţărâna pământului sunt vrednici de prima înviere şi cine dintre mulţimile de oameni care se află în viaţă sunt vrednice de trasformare instantanee - hotărâri care trebuie luate înainte ca Domnul să apară.

XXII. Că mormântul, către care ne îndreptăm toţi, exprimat prin cuvântul ebraic sheol şi cuvântul grec hades este un loc ori condiţie în care nu există lucrare, dorinţă, înţelepciune sau cunoştinţă (Ecles. 9:10).

XXIII.Că starea la care suntem reduşi prin moarte este una a tăcerii, inactivităţii şi lipsei totale de cunoştinţă (Ps.146:4; Ecles.9:5,6; Dan. 12:2).

XXIV. Că din acest loc al prinsorii, mormântul, omenirea va fi eliberată printr-o înviere trupească; cei neprihăniţi având parte de prima înviere, care va avea loc la a doua venire a lui Hristos; cei răi, la a doua înviere, care va avea loc după o mie de ani după prima (Apoc. 20:4-6).

XXV. Că la ultima trâmbiţă, credincioşii care se află în viaţă vor fi schimbaţi într-un moment, într-o clipeală de ochi, şi împreună cu credincioşii înviaţi vor fi uniţi ca să-L întâmpine pe Domnul în văzduh, ca să fie astfel pentru totdeauna cu Domnul (1Tes.4:16,17; 1Corint.15:51,52).

XXVI. Că cei deveniţi de acum nemuritori sunt luaţi la ceruri, în Noul Ierusalim, casa Tatălui, în care sunt multe locaşuri (Ioan 14:1-3), unde vor împărăţi cu Hristos o mie de ani, judecând lumea şi îngerii căzuţi, adică vor stabili pedeapsa care va fi executată asupra lor la sfârşitul celor o mie de ani (Apoc. 20:4; 1Corint.6:2-3); că în timpul acesta pământul va rămâne într-o stare dezolantă şi distrusă (Ieremia 4:23-27), descrisă, ca la început, prin cuvântul grecesc abis (Gen.1:2) şi că aici Satana este închis timp de o mie de ani (Apoc. 20:1-2) şi în final va fi distrus aici (Apoc. 20:10; Maleahi 4:1); scena ruinei pe care a adus-o în univers va fi locul prizonieratului său, iar în final locul execuţiei sale finale.

XXVII. Că la sfârşitul celor o mie de ani Domnul coboară cu poporul său şi Noul Ierusalim (Apoc. 21:2), răii cei morţi vor fi înviaţi şi vor fi pe acest pământ distrus, neînnoit încă, şi se va strînge în jurul cetăţii celor sfinţi (Apoc. 20:9), dar focul va coborî de la Dumnezeul cerurilor şi îi va nimici. Ei sunt apoi distruşi cu desăvârşire, rădăcină şi ramură (Maleah.4:1), ajungând ca şi cum n-ar fi fost niciodată (Obadia 15,16). În această distrugere veşnică din prezenţa Domnului (2Tesalonic.1:9) cei răi vor recunoaşte “pedeapsa veşnică” rostită asupra lor (Matei 25:46) care este moartea veşnică (Romani 6:23;Apoc. 20:14-15). Aceasta este nimicirea celor răi, focul care îi consumă fiind focul pentru care “cerurile şi pământul de acum sunt păzite şi păstrate...” care va topi totul cu intensitatea sa şi va curăţa pământul de orice pată provocată de păcat (2Petru 3:7-12).

XXVIII. Că un pământ nou şi ceruri noi vor apărea prin puterea lui Dumnezeu din cenuşa celui vechi, şi că pământul înnoit cu capitala sa, Noul Ierusalim, va fi locuinţa veşnică a sfinţilor, locul unde neprihănirea va locui pentru totdeauna (2Petru 3:13; Psalmi 37:11,29; Matei 5:5).”