miercuri, 29 octombrie 2014

Controversata persoană a Duhului lui Dumnezeu

„Aceia care doresc să se îndoiască vor avea destule motive de îndoială. Dumnezeu nu-Şi propune să îndepărteze toate ocaziile de necredinţă. El dă dovada care ar trebui cercetată cu multă grijă şi cu un spirit plin de umilinţă şi un spirit gata de a fi învăţat şi toţi trebuie să hotărască după greutatea dovezii. Dumnezeu dă suficiente dovezi sufletului sincer pentru a crede; dar cel care întoarce spatele greutăţii dovezii, pentru că sunt câteva lucruri pe care el nu le poate clarifica cu înţelegerea lui mărginită va fi lăsat în atmosfera rece, îngheţată, a necredinţei şi îndoielilor ce ridică întrebări şi va ajunge la naufragiul credinţei” 5T 676 
E.G.White a scris în câteva ocazii că Duhul Sfânt este „o persoană”. Aceste citate sunt aduse astăzi ca o dovadă că ea ar fi crezut că Duhul Sfânt este o fiinţă asemenea Tatălui şi Fiului, al treilea membru al unui Dumnezeu triunic. Iata două din aceste citate: „Duhul Sfânt este o persoană, căci el dă mărturie împreună cu duhul nostru că noi suntem copii ai lui Dumnezeu” (Ev. 616) “Păcatul nu putea să fie oprit şi înfrânt decât prin mijlocirea celei de a treia persoane a Dumnezeirii”. (DA 671) 
Pe de altă parte, există multe alte afirmaţii care demonstrează fără nici o îndoială că există numai două Fiinţe divine, Tatăl şi Fiul. Iată câteva din ele: "Hristos, Cuvântul, singurul născut al lui Dumnezeu, era una cu Tatăl cel veşnic – una în natură, în caracter şi în scop – singura Fiinţă din tot Universul care putea intra în sfaturile si în planurile lui Dumnezeu." (GC 493)
“Şi cu scopul ca familia umană să nu poată avea scuze din cauza ispitelor lui Satana, Hristos a devenit una cu ei. Singura Fiinţă care a fost una cu Dumnezeu a trăit legea in natură umană.” (ST, 14 octombrie, 1897). Evident, când citim că Isus a fost “singura Fiinţă din tot Universul” care a fost una cu Dumnezeu şi care putea intra în sfaturile şi planurile lui Dumnezeu, înţelegem că nu există o altă fiinţă care face parte din acest sfat şi care este una cu Dumnezeu. Ellen White în aceste citate vorbeşte numai despre două Fiinţe divine. Următorul citat susţine acelaşi lucru:
"NUMAI Tatăl şi Fiul trebuie să fie veneraţi." (YI, 7 iulie 1898) Aici ni se spune că există numai două Fiinţe divine care au dreptul să primească închinarea noastră, ceea ce ar fi fost greşit în cazul în care Duhul Sfânt ar fi o fiinţă asemenea Tatălui sau Fiului. Citiţi şi următorul citat:
“Nici un om, nici chiar cel mai înalt înger, nu poate sa aprecieze marele preţ; el este cunoscut numai Tatălui şi Fiului” (The Bible Echo, 28 Oct. 1895) Dacă Duhul este o persoană divină separată de Tatăl şi Fiul, cum este posibil să nu cunoasca preţul platit pentru mântuirea noastră? Mai departe sora White a scris că în lucrarea creaţiunii au participat numai două Fiinţe şi nu trei: “Dumnezeu, în consiliu cu Fiul Său, a făcut un plan de a crea pe om după chipul lor propriu” (RH, 24 februarie, 1874)
“Tatăl şi Fiul S-au angajat în marea şi minunata lucrare la care se gândiseră, aceea de creere a lumii… După ce a fost creat pământul şi vieţuitoarele de pe el, Tatăl şi Fiul Şi-au îndeplinit planul, hotărât înainte de căderea lui Satan, de a face om după chipul şi asemănarea Lor. Ei lucraseră împreună la crearea pământului şi a fiecărei vieţuitoare de pe el. Apoi Dumnezeu a zis Fiului Său: "Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră”’ (SR, 22).
 „Isus Se unise cu Tatăl la facerea lumii.” (2T 209)
“La început, Tatăl şi Fiul S-au odihnit în Sabat după lucrarea Lor de creaţiune.” (DA 769). Următorul citat este la fel interesant:
„Prin puterea dragostei Lui, prin ascultare, omul căzut, un vierme de țărână, va fi transformat, pregătit pentru a fi membru a familiei cereşti, un companion al lui Dumnezeu, al lui Isus şi a sfinţilor îngeri, în veacurile veşnice” (Ms 21, Feb.16,1900) 
Dacă Duhul este un individ, o ființa, cum se poate că omul să nu fie un companion și al Lui? De asemenea, ea a scris că a treia fiinţă în rang din univers, următorul după Dumnezeu şi Hristos, a fost Lucifer: 
“Înainte de răzvrătirea lui în cer, Lucifer a fost un înger înălţat şi slăvit, următorul în rang după Fiul prea iubit al lui Dumnezeu.” (SR 15). 
„El (Satan) era după Hristos în ceea ce priveşte preamărirea şi caracterul.” (RH, 22 octombrie 1895) 
„Păcatul a început în acela care, după Hristos, fusese cel mai mult onorat de către Dumnezeu...” (PP 35)
Deci avem două grupe de citate care la prima vedere par că se contrazic între ele. Ellen White vorbeşte despre două Fiinţe divine şi trei persoane divine. Cum putem rezolva aceasta contradicţie aparentă? Problema principală în toate aceste discuţii, după mine, este neînţelegerea despre ce constituie o fiinţă, la fel ca şi refuzul multora să accepte posibilitatea ca Ellen White să folosească cuvântul „persoană” altfel decât îl folosesc ei astăzi. Această controversă nu este nouă. La începutul secolului XX cunoscutul medic adventist John Harwey Kellogg a avut aceeaşi problemă. Într-o scrisoare din 1903, adresată lui G.I. Butler, fostul preşedinte al Conferinţei Generale, el a scris: „După cât înţeleg eu, dificultatea care este găsită în ‚Templul Viu,’ întreaga chestiune poate fi redusă la întrebarea: Este Duhul Sfânt o persoană? Dumneavoastră spuneţi că nu. Eu am presupus că Biblia afirmă aceasta datorită faptului că pronumele personal ‚el’ este folosit atunci când se vorbeşte despre Duhul Sfânt. Sora White foloseşte pronumele ‚el’ şi a spus în atât de multe cuvinte că Duhul Sfânt este a treia persoană a Dumnezeirii. Cum poate fi Duhul Sfânt a treia persoană şi să nu fie o persoană de loc, este foarte dificil pentru mine să înţeleg.” (Scrisoare de la J. H. Kellogg către G. I. Butler, 28 octombrie 1903). 
Din această scrisoare vedem că aceleaşi discuţii pe care le avem astăzi au fost purtate şi de pionerii bisericii adventiste. Doctorul Kellogg a ajuns la concluzia că Duhul Sfânt este o persoană separată de Tatăl şi Fiul. Această idee a fost în contradicţie cu credinţa bisericii din acea perioadă şi anume că Duhul Sfânt este prezenţa personală a Tatălui şi a Fiului. Observaţi că Kellogg susţine poziţia sa prin scrierile sorei White, la fel cum şi astăzi scrierile ei sunt folosite în sprijinul doctrinei trinității. Dar, a fost de acord sora White cu el? S-ar putea ca doctorul (şi mulţi astăzi) să folosească scrierile ei în mod greşit? Citiți mai întâi răspunsul lui Butler și după aceea răspunsul sorei White: 
„În cea ce privește faptul că sora White și cu tine ați fi în deplină armonie, va trebui sa las o astfel de concluzie cu totul la latitudinea ta și a sorei White. Dumneaei spune că nu există o deplină armonie. Tu spui că există... Trebuie să o cred pe ea... atunci când spune că există o deosebire” (G.I. Butler către J.H. Kellogg, 5 aprilie 1904) 
„Sunt unii, care acceptând teorii eronate, năzuiesc sa le întemeieze adunând din scrierile mele propoziţii ale adevărului, pe care ei le folosesc, separate din contextul lor şi pervertite, amestecându-le cu eroare.” (Letter 136, April 27, 1906, to Brethren Butler, Daniels, and Irwin.) 
„În controversa apărută printre fraţii noştri în legătură cu învăţăturile acestei cărţi (Templul viu), cei care erau în favoarea tipăririi şi distribuirii ei declarau: „Conţine exact aceleaşi puncte de vedere ca ale sorei White”. Această afirmaţie m-a lovit direct în inimă. M-am simţit zdrobită, pentru că ştiam că această prezentare a problemei nu era adevarată.”(1SM, 203) 
„Sunt silită să vorbesc pentru a nega pretenţia că învăţăturile din ‚Templul Viu’ pot fi susţinute de afirmaţii din scrierile mele. Poate că sunt în această carte expresii şi opinii care se găsesc în armonie cu scrierile mele. Şi poate că există în scrierile mele multe declaraţii care, rupte din context şi interpretate potrivit minţii autorului lucrării ‚Templul Viu,’ ar putea părea în armonie cu învăţăturile din această carte. Aceasta poate oferi un sprijin aparent afirmaţiei că sentimentele din ‚Templul Viu’ sunt în armonie cu scrierile mele. Dar Dumnezeu să ferească ca această părere să triumfe.” (Mar. Sp. Seria B, nr. 2, pag. 53,54)
Ceilalţi pioneri nu au avut această problemă. Citiţi următorul citat care poate arunca lumină asupra studiului nostru şi unde putem vedea ca pionerii noştri au înţeles că cuvântul „persoană” are diferite sensuri: „Există o întrebare care este atât de mult controversată în lumea teologică în care noi nu ne-am permis niciodată să intrăm. Este vorba de personalitatea Duhului lui Dumnezeu. Ideile dominante despre persoană sunt foarte variate, uneori necizelate, iar cuvântul este diferit înţeles, aşa încât nu ne putem aştepta la unitatea opiniei în acest punct până când nu vor putea toţi să definească în mod precis ce înţeleg prin acel cuvânt sau până când nu se vor pune de acord toţi asupra unui anumit înţeles în care cuvântul să fie folosit. De vreme ce acest acord nu există, se pare că o discuţie a acestui punct nu este profitabilă, mai ales că nu este o întrebare de revelaţie directă. Avem dreptul de a fi pozitivi în credinţa şi afirmaţiile noastre doar atunci când cuvintele Scripturii sunt atât de directe încât aduc subiectul pe tărâmul dovezii indiscutabile. Nu suntem doar doritori, ci nerăbdători să îl lăsăm exact acolo unde l-a lăsat cuvântul lui Dumnezeu. Din el învăţăm că Duhul lui Dumnezeu este acea putere excepţională şi misterioasă care provine de la tronul universului şi care este factorul eficient (activ) în lucrarea de creaţie şi răscumpărare.” (J.H. Waggoner, Spiritul lui Dumnezeu, atribuţiile şi manifestările sale, p. 8, 9; 1877) 
Din acest citat vedem ca problema principala în timpul pionerilor nu a fost personalitatea Duhului, ci cuvântul „persoana”. Ei au înţeles că doi oameni pot folosi acest cuvânt având în mintea lor două diferite înţelegeri. De fapt, sora White nu a fost singura care a scris că Duhul este o „Persoana”. Au fost și alți pioneri care au scris aceasta dar nu credeau că este o ființa asemenea Tatălui și Fiului. Iata două exemple: „Întrebare: Credeți ca Duhul lui Dumnezeu este o persoana, sau este simplu puterea prin care Dumnezeu lucreaza și pe care El a dat-o omului în folosul său? 
Răspuns: Pronumele folosite în legatura cu Duhul ne duc la concluzie că el este o persoana – personalitatea lui Dumnezeu care este sursa întregii puterii și vieții” (Sarepta Henry „The Abiding Spirit” 1899) 
”Duhul lui Dumnezeu este o realitate. Este tot atat de mult o realitate vie ca și Dumnezeu Însuși, și este marele agent lucrător al lui Dumnezeu în înființarea și continuarea creștinismului în lume” (J. Clarke, RH 3 Iulie 1883) (Cu toate ca acest citat nu folosește cuvântul ”persoana”, totuși afirmă ca Duhul este un agent viu, personal, personalitate). Vă invit împreună să studiem acest subiect. Să vedem mai întâi ce constituie o fiinţă. Pentru aceasta vom studia crearea omului. Biblia şi Spiritul Profetic ne spun că omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu: 
„Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” Gen.1: 26. 
„Există multe teorii în lumea noastră care susţin că Creatorul nu este un Dumnezeu personal. Dumnezeu este o fiinţă şi omul a fost făcut după chipul Său” (7MR 373) 
“Dumnezeu este spirit; totusi El este o fiinţă personală, căci omul a fost făcut după chipul Său” (Ed. 131)
Cum a fost făcut omul? 
1. „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului...” 
2. „...i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” Gen. 2, 7 Deci, Dumnezeu mai întâi a format o formă fizică (trup). După aceea a suflat în aceasta formă o suflare de viaţă. Aceasta suflare este cea ce Biblia în alte locuri numeşte duh (vezi Zah. 12: 1 şi Ecl. 12: 7).     Când a devenit omul o fiinţă vie? Atunci când Dumnezeu a suflat în el duh de viaţă. Deci, formă fizică şi duhul împreună alcătuiesc o fiinţă, un individ. Cu alte cuvinte, o fiinţa are doua componente sau două aspecte: fizic şi spiritual. Pentru cei care se îndoiesc că omul are un duh citiţi următoarele versete: 
„Prorocia, Cuvântul Domnului despre Israel. Aşa vorbeşte Domnul, care a întins cerurile şi a întemeiat pământul, şi a întocmit duhul omului din el” Zah. 12, 1 
„Dar este un duh şi acesta este în om” Iov 32: 8 (Cornilescu revizuita).
„În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el?” 1 Cor. 2: 11 Acum, ceea ce ne interesează este dacă şi Dumnezeu, la fel ca şi omul, are două aspecte, o formă fizica şi un duh? Am văzut că omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, dar în ce constă aceasta asemănare? Este numai o asemănare în caracter sau este şi o asemănare fizică? Să vedem ce spune inspiraţia: 
1. Are Dumnezeu o formă fizică? 
„În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul” Isaia 6: 1 
„Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada, şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc, şi roţile Lui ca un foc aprins.” Daniel 7: 9 
„Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi.” Apoc. 5: 1 
„Omul trebuia să poarte chipul lui Dumnezeu atât în înfăţişarea exterioară, cât şi în caracter. Numai Hristos singur este "întipărirea Fiinţei" (Evr.1,3) Tatălui; omul însă a fost făcut "după chipul" lui Dumnezeu.” (PP 45) 
„La început, omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu nu numai în caracter, ci şi în trăsături şi formă” (GC 644) 
“Când Adam a ieşit din mâinile Creatorului, era asemănător cu Făcătorul lui ca natură fizică, mintală şi spirituală.” (Ed. 14) 
„Creaţi pentru a fi "chipul şi slava lui Dumnezeu" (1Corinteni 11,7), Adam şi Eva primiseră înzestrări cu totul vrednice de destinul lor măreţ. Superbi şi cu un corp bine proporţionat, cu trăsături regulate şi frumoase, cu feţe care străluceau de sănătate şi de lumina bucuriei şi a nădejdii, ei arătau în alcătuirea lor exterioară asemănarea cu Creatorul lor. Iar această asemănare nu se manifesta numai în natura fizică. Fiecare facultate a minţii şi a sufletului reflecta slava Creatorului.” (Ed. 20) 
„L-am întrebat pe Isus dacă Tatăl Său avea o formă ca a Sa. Mi-a răspuns că da, dar că eu nu o puteam privi, întrucât, a zis El, „daca vei privi o singură dată slava persoanei Sale, vei înceta să exişti” (EW 55) 
2. Are Dumnezeu un Duh? 
“… Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.” Gen. 1, 2 
“Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de prezenţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo” Ps. 139: 7.8 
“Nu mă lepăda de la Faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt” Ps. 51, 11 
“Duhul lui Dumnezeu m-a făcut, şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.” Iov 33:4 
„Când va veni Mângâietorul, pe care Eu vi-L voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care iese de la Tatăl, acela va mărturisi despre Mine.” Ioan 15: 26 
“Fară Duhul Sfânt, fară suflarea lui Dumnezeu, conştiinţa devine amorţită, lipsită de viaţă spirituală...” (4 BC 1166) 
“Duhul Sfânt este un agent liber, activ si independent. Dumnezeul cerului foloseste Duhul Său dupa buna Sa placere...” (RH 5 mai, 1896) 
“Măreţia lui Dumnezeu este pentru noi de necuprins. "Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri" (Psalmii 11,4); cu toate acestea, prin Duhul Său, este prezent pretutindeni. El are o cunoaştere intimă a tuturor lucrărilor mâinilor Sale şi un interes personal faţă de acestea... "Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo, dacă mă voi culca în locuinţa morţilor iată-Te şi acolo (Ps. 139: 7).” (Ed 131) 
“Biblia ni-L arată pe Dumnezeu în locul Său înalt şi sfânt, nu într-o stare de inactivitate, nu în tăcere şi singurătate, ci înconjurat de zeci de mii de ori zece mii şi mii de mii de făpturi sfinte, toate aşteptând să împlinească voia Sa. Prin intermediul acestor mesageri, El este în legătură neîntreruptă cu fiecare colţ al împărăţiei Sale. Prin Duhul Său, El este prezent pretutindeni. Prin mijlocirea Duhului Său şi a îngerilor Săi, El lucrează pentru copiii oamenilor.” (MH 417)
 Istoria creaţiunii reprezintă o lecţie despre fiinţa lui Dumnezeu. Dumnezeu a format o formă fizică şi prin aceasta ne-a arătat ca El Însuşi nu este o esenţă intangibilă, ci este o fiinţă personală, posedând o formă fizică. După aceea a suflat în om duh de viaţă demonstrând că şi El are un Duh. Biblia şi Spiritul Profetic susţin împreună că Dumnezeu, la fel că şi omul, are două aspecte, unul fizic şi unul spiritual. Atenţie, aici nu intrăm în discuţie despre natura acestor două aspecte! Nu ştim care este natura trupului şi Duhului lui Dumnezeu. Aici tăcerea este de aur. Tot ceea ce spunem este că Dumnezeu este atât trup (aspect fizic) cât şi Duh (aspect spiritual). 
Din aceasta putem concluziona că duhul nu este o altă fiinţă, un alt individ, ci este aspectul non fizic, spiritual, al omului sau al lui Dumnezeu. 
Acum să ne concentrăm la un alt lucru, problema cuvântului „persoană”. Va rog citiţi următorul citat: 
“Am văzut un tron şi pe el stăteau Tatăl şi Fiul. Am privit la faţa lui Isus si I-am admirat minunata-I persoană. Persoana Tatălui nu o puteam privi, căci era acoperită de un nor de slavă. L-am întrebat pe Isus dacă Tatăl Său avea o formă ca a Sa. Mi-a raspuns că da, dar că eu nu o puteam privi, întrucât, a zis El, „dacă vei privi o singură dată slava persoanei Sale, vei înceta să exişti” (EW 54) 
Sora White a admirat minunata-I persoană a lui Isus. Ce a admirat ea de fapt? Faţa, înfăţişarea, trupul Lui. Mai departe ea spune ca nu putea privi „persoana Tatălui”. În sfârşit L-a întrebat pe Isus dacă şi Tatăl are „o formă ca a Sa”. Citiţi cu atenţie răspunsul lui Isus: „Mi-a raspuns că da, dar că eu nu o puteam privi, întrucât, a zis El, „dacă vei privi o singură dată slava persoanei Sale, vei inceta să exişti”. În acest citat sora White numeşte forma, aspectul fizic al lui Dumnezeu „persoană” Sa. Deci, această formă, acest aspect fizic al lui Dumnezeu care stă pe scaunul de domnie în cer este persoana Lui Dumnezeu. Dar am văzut că Dumnezeu nu este numai o forma fizică ci ca El are şi un alt aspect, spiritual, Duhul Său prin care este prezent pretutindeni. Ce este Duhul? Este ceva impersonal, o simplă putere sau energie care iese din fiinţa (persoana) lui Dumnezeu şi umple tot universul? Este ceva ce poate fi manipulat de om? Biblia este foarte clară că Duhul lui Dumnezeu are caracteristici personale. El se mişcă, vorbeşte, poate fi întristat, insultat etc. Cu alte cuvinte Duhul este viu, personal şi nu o putere sau energie impersonala. Aceasta înseamnă că Duhul lui Dumnezeu este la fel de mult persoană aşa cum şi aspectul fizic al lui Dumnezeu este persoană. Dar atenţie, el nu este o fiinţă separată de Dumnezeu, al treilea membru al unei trinităţi. El este persoana Lui Dumnezeu prin care Dumnezeu este prezent pretutindeni şi prin care îşi îndeplineşte planurile Sale. Citiţi urmatoarele citate: „Duhul este cel care dă viaţă, carnea nu este de nici un folos; cuvintele pe care vi le spun Eu, ele sunt duh şi viaţă.” Hristos nu se referă aici la doctrina Sa, ci la Persoana Sa, la divinitatea caracterului Său.” (RH 5 Aprilie, 1906)
Aici sora White spune ca atunci când Isus vorbeşte despre Duhul care dă viaţa (care este Duhul Sfânt), se refera la persoana Sa, la divinitatea caracterului Său (citiţi 1 Cor. 15, 45; 2 Cor. 3, 6. 17). Aici avem un exemplu clar unde sora White foloseşte cuvântul „persoană” cu un alt sens decât cu sensul de fiinţă. La fel şi următorul citat confirmă adevărul că duhul este persoana sau caracterul unui individ:
„Identitatea noastră personală este păstrată după înviere, dar nu cu aceleaşi particule de materie sau de substanţă care s-au coborât în mormânt. Lucrarea minunată a lui Dumnezeu este o taină pentru oameni. Duhul, caracterul omului, se întoarce la Dumnezeu spre a fi păstrat acolo. La înviere fiecare om îşi va avea caracterul său propriu. La timpul său, Dumnezeu va chema la viaţă pe cei morţi, dându-le iarăşi suflarea de viaţă şi poruncind oaselor uscate să învieze.” (6BC 1093) (vă rog citiţi şi scrisoarea lui Willie White la sfârşitul acestui studiu). 
Din tot ce am vazut pâna acum, putem defini cuvântul „persoană”. Acest cuvânt poate însemna: 
1. o fiinţă fizică, un individ 
2. aspectul fizic sau non-fizic al unei fiinţe, caracterul sau personalitatea sa.(vezi: www.merriam-webster.com/dictionary/person)
Neînţelegerea celei de-a două definiţii ca şi ceea ce constituie o fiinţă au făcut pe mulţi adventişti să interpreteze greşit citatele sorei White unde ea spune că Duhul Sfânt este o persoană. Să ne uităm în continuare la încă câteva citate din Spiritul Profetic legate de acest subiect:
„Duhul Sfânt este o persoană, căci el dă mărturie împreună cu duhul nostru că noi suntem copii ai lui Dumnezeu... Duhul Sfânt are o personalitate, altfel El n-ar putea da mărturie către şi cu duhul nostru că noi suntem copii ai lui Dumnezeu. Tot aşa, El trebuie să fie o persoană divină, altfel n-ar putea să cerceteze tainele ascunse în mintea lui Dumnezeu. „În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu.” (Ev. 617) 
Pentru mulţi acest citat este una dintre cele mai puternice dovezi că Duhul Sfânt este o fiinţa asemenea Tatalui şi Fiului dar o analiza atentă ne va dovedi că citatul de fapt respinge această idee. Ellen White spune că „Duhul Sfânt este o persoană” şi că „are o personalitate”. De ce? Care este dovada că Duhul Sfânt este „o persoană” şi că „are o personalitate”? Pentru că „dă mărturie”. Cu alte cuvinte, dacă Duhul nu este o persoană şi nu are o personalitate, El nu ar putea să dea mărturie. O putere sau energie impersonala nu poate da mărturie ci numai ceva ce este personal, ce are personalitate. Ea spune clar acest lucru: „Duhul Sfânt are o personalitate, altfel El n-ar putea da mărturie”. Acuma citiţi cu atenţie citatul şi observaţi că Duhul Sfânt nu este singurul care dă mărturie ci împreună cu El dă mărturie şi duhul nostru. Ce este duhul nostru? Urmând contextul acestui citat numai o persoană poate da mărturie. Dacă Duhul Sfânt este „o persoană” şi „are o personalitate” din cauză că dă mărturie atunci şi duhul nostru este „o persoană” şi are „o personalitate” pentru că şi el dă mărturie împreuna cu Duhul Sfânt! Dar, este duhul meu altcineva decât eu însumi? Cu siguranţă că nu. El este o parte din mine, natura mea interioară, persoana, caracterul meu. La fel şi Duhul Sfânt nu este o altă fiinţă, ci este Dumnezeu însuşi. Sora White spune acest lucru foarte clar: “Dându-ne Duhul Său, Dumnezeu ni Se dă pe Sine, făcându-Se un izvor de influenţe dumnezeieşti, pentru a da lumii viaţă şi sănătate.” (7T 273)
Pentru a fi și mai clar, haideți ca în acest citat să schimbăm locurile dintre „Duhul Sfant” si „duhul omului”: „Duhul omului este o persoană, căci el dă mărturie împreună cu Duhul Sfânt că noi suntem copii lui Dumnezeu... Duhul omului are o personalitate, altfel El n-ar putea da mărturie împreuna cu Duhul Sfânt că noi suntem copii ai lui Dumnezeu.” (Ev. 617) 
Ultima parte a citatului spune că Duhul „trebuie să fie o persoană divină, altfel n-ar putea să cerceteze tainele ascunse în mintea lui Dumnezeu”. 
Cheia pentru acest paragraf este versetul din 1 Cor. 2, 11 pe care sora White îl citeşte: „În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu.” După cuvintele lui Pavel, omul şi duhul lui sunt comparabili cu Dumnezeu şi Duhul Lui. Cea ce este duhul omului pentru om aceiaşi este şi Duhul Lui Dumnezeu pentru Dumnezeu. Aşa cum duhul omului nu este un alt individ decât omul însuşi, tot aşa şi Duhul lui Dumnezeu nu este un alt individ decât El Însuşi. Altfel acest verset n-ar avea sens.
Urmatorul citat este din Educaţie, pagina 131: 
“Măreţia lui Dumnezeu este pentru noi de necuprins. "Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri" (Psalmii 11,4); cu toate acestea, prin Duhul Său, este prezent pretutindeni. El are o cunoaştere intimă a tuturor lucrărilor mâinilor Sale şi un interes personal faţă de acestea... "Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de prezenţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo, dacă mă voi culca în locuinţa morţilor iată-Te şi acolo (Ps.139: 7).” 
Sora White spune aici că Domnul stă pe scaunul Său de domnie în cer. Domnul locuieşte în sanctuarul Său. Acolo îngerii văd slava Lui şi I se închina. Dar, este aceasta tot ce este Dumnezeu? Nu, ea continuă: “…cu toate acestea, prin Duhul Său, este prezent pretutindeni”. În acest citat Spritul Profetic vorbeşte despre cele două aspecte personale ale lui Dumnezeu, cel fizic care stă pe scaunul de domnie şi cel spiritual prin care Dumnezeu este prezent pretutindeni în univers. Prezenţa spirituala a lui Dumnezeu cu noi pe acest pamant este la fel de personală ca şi prezenţa Sa fizică pe scaunul de domnie din cer. Citiţi şi urmatorul citat, unde din nou Duhul este numit prezenţa Celui Infinit: 
“Psalmistul prezintă prezenţa Celui Infinit ca pătrunzând întregul univers. "Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de prezenţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo, dacă mă voi culca în locuinţa morţilor iată-Te şi acolo” (Ps. 139: 7). Niciodată nu vom găsi un loc pustiu unde Dumnezeu nu este prezent”. (ST 14 Iulie, 1881)
 Aici putem vedea pericolul doctrinei trinităţii. Dacă Duhul Sfânt nu este o parte din fiinţa Tatălui, omniprezenţa Lui, ci altcineva, un alt individ, aşa cum susţine doctrina trinitaţii, atunci înseamnă ca Tatăl nu este omniprezent de la Sine Însuşi ci are nevoie de altcineva prin care sa fie prezent pretutindeni. Aceasta Îl face pe Tatăl o fiinţa limitată şi inferioară Duhului și este unul din motivele de ce doctrina trinitaţii este un atac la persoana lui Dumnezeu şi o erezie mortală. 
Probabil unii se vor întreba de ce sora White a numit Duhul „a treia persoană a Dumnezeirii”? Pe scurt, acesta este pentru că Duhul este al treilea agent personal prin care Dumnezeu se descoperă creaţiunii Sale. 
1. În primul rând, Dumnezeu se descopera că o Fiinţa fizică stând pe scaunul Său de domnie în sanctuarul ceresc. El este singurul Dumnezeu adevărat şi Suveranul universului de la care vin toate lucrurile şi care este izvorul oricărei existenţe și al oricărei legi: “Numai Dumnezeu este prezentat ca fiind mare... El (Dumnezeu) este descoperit ca Monarhul universului, gata sa-Şi întemeieze împărăţia Sa vesnică – Cel Îmbătrânit de zile, Dumnezeul cel viu, Izvorul întregii înţelepciuni, Conducatorul prezentului, Descoperitorul viitorului” 16MR. 333
„Cel Îmbătrânit de zile este Dumnezeu Tatăl... El, izvorul oricărei existenţe şi al oricărei legi, este Acela care conduce judecata.” (GC 479). 
2. Dumnezeu se descoperă prin Fiul Său, care este o imagine perfectă a persoanei Sale aşa că oriunde este prezent Fiul este ca şi cum ar fi prezent Tatăl. 
“Că Iehova, Conducătorul suprem, Dumnezeu. nu putea personal să comunice cu omul pacatos, dar El a iubit lumea aşa de mult că L-a trimis pe Isus în lumea noastră ca o descoperire a Lui Însuşi” (MR 9; 122) 
„Tatăl a făcut cunoscut faptul că El Însuşi a rânduit ca Hristos, Fiul Său, să fie egal cu El aşa încât, oriunde era prezenţa Fiului, să fie ca şi propria Lui prezenţă.” (SR 13). 
„Ca fiinţă personală, Dumnezeu S-a descoperit în Fiul Său.” (Ed 131) 
„Domnul Dumnezeul cerului e Împăratul nostru. El e Conducătorul în care ne putem încrede în mod sigur, deoarece El nu face niciodată nici o greşeală. Să-L onorăm pe Dumnezeu şi pe Fiul Său, prin care El comunică cu lumea.” 8T 238 (observaţi cum aici sora White numeşte Dumnezeu numai o singura Fiinţa, pe Tatăl. La fel ea ne invită sa onorăm numai doua Fiinţe, pe Dumnezeu şi pe Fiul Său. Şi în sfârşit, ne spune ca Fiul este mijlocul prin care Dumnezeu comunică, se descoperă lumii) 
3. În sfârşit, Dumnezeu se descoperă prin Duhul Său, care, independent de aspectul Său fizic, este pretutindeni. Prin Duhul Său, Dumnezeu are acces la toata creaţiunea în univers, chiar daca nu este prezent în mod fizic. 
“Dându-ne Duhul Său, Dumnezeu ni Se dă pe Sine, făcându-Se un izvor de influenţe dumnezeieşti, pentru a da lumii viaţă şi sănătate.” (7T 273) 
„Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri" (Psalmii 11,4); cu toate acestea, prin Duhul Său, este prezent pretutindeni.” (Ed. 131) 
Aşadar, putem spune ca pentru noi exista: 
a) Un singur Dumnezeu, o Fiinţă personală, Tatăl. 
b) Două Fiinţe divine, Tatăl şi Fiul. 
c) Trei personalităţi divine (expresii ale naturii divine), Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. 
Mai departe, Biblia şi Spiritul Profetic recunosc unitatea divină a Tatălui şi Fiului prin faptul că amândoi au acelaşi Duh. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt este atât Duhul lui Dumnezeu cât şi Duhul lui Hristos. Pavel, în Romani 8, 9 spune: „Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”. Ellen White susţine acelaşi lucru: „Din veşnicie a existat o unitate deplină între Tatăl şi Fiul. Ei erau doi, totuşi aproape să fie identici; doi în individualitate, totuşi una în duh, inimă şi caracter.” (YI, December 16, 1897, par.5)
„Isus a căutat sa imprime în ei gândul că în dăruirea Duhului Său cel Sfânt, El le-a dat lor slava pe care Tatăl I-a dat-o Lui, aşa încât El şi poporul Lui să fie una în Dumnezeu” Semnele timpului, 3 octombrie 1892 
Deci vedem ca Tatăl şi Fiul sunt două Fiinţe care împărtaşesc un singur Duh. De aceea Duhul este Duhul Tatălui dar şi Duhul Fiului. Înţelegând aceasta, citiţi urmatorul citat: „Împovărat de natura umană, Hristos nu putea să fie în fiecare loc în mod personal; de aceea era în interesul lor ca El să-i părăsească, să meargă la Tatăl Său, şi să trimită Duhul pentru a fi succesorul Său pe pământ. Duhul Sfânt este El Însuşi dezbrăcat de personalitatea umanităţii, şi astfel independent. El se putea prezenta pe Sine ca prezent în toate locurile prin Duhul Său, ca Omniprezent ...” (Ms 5a, 1895) 
Sora White aici spune foarte clar că Duhul Sfânt este Isus Hristos Însuşi dezbrăcat de personalitatea umanităţii. Cu alte cuvinte, Isus astăzi slujeşte în sanctuarul ceresc în trup uman (personalitatea umană), dar prin Duhul Său (personalitatea divină), este prezent în biserica de pe pământ. Aceiaşi Individ, dar doua personalităţi. Iata o dovadă: 
“În timp ce Isus slujeşte în Sanctuarul de sus, El este, prin Duhul lui cel Sfânt, şi slujitor în biserica de pe pământ. Pentru ochiul fizic, El este departe, dar de fapt se împlineşte fãgăduinţa pe care El a dat-o la înălţare: "Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului" (Mat. 28,20). În timp ce slujitorii Lui mai mici primesc putere de la El, prezenţa Lui întăritoare este totdeauna cu biserica Lui.” (DA 166) 
Duhul Sfânt aici este numit „prezenţa întăritoare” a lui Isus. Acum citiţi încă o dată citatul unde sora White a scris în mod clar ca această prezenţă întăritoare a lui Isus, Duhul Sfânt, este persoana Sa, divinitatea caracterului Său: 
„Duhul este cel care dă viaţă, carnea nu este de nici un folos; cuvintele pe care vi le spun Eu, ele sunt duh şi viaţă.” Hristos nu se referă aici la doctrina Sa, ci la Persoana Sa, la divinitatea caracterului Său.” (RH 5 Aprilie, 1906) 
În sfârşit, iată cum sora White a descris trioul ceresc în urmatorul citat: 
“Ei au un singur Dumnezeu, un singur Mântuitor, şi un singur Spirit - Spiritul lui Hristos - care trebuie să aducă unire în rândurile lor.” (9T 195) 
Concluzie: 
1. Omul este o fiinţă personală care are un trup (aspect fizic) şi un duh (aspect non-fizic). 
2. Dumnezeu este o Fiintă personală care, la fel ca şi omul, are o formă (aspect fizic) şi un Duh (aspect non-fizic). 
3. Duhul Sfânt nu este o putere sau energie impersonală, ci este aspectul non-fizic al lui Dumnezeu, persoana Sa, prin care El este prezent pretutindeni. El nu este o fiinţa separată de Tatăl şi Fiul aşa cum susţine doctrina trinităţii. 
4. Duhul Sfânt este al treilea agent personal prin care Dumnezeu se descopera creaţiunii Sale şi de aceea este numit „a treia persoană a Dumnezeirii”. 
 ***** 
În continuare redam o corespondenţa între H.W Carr şi Willie White din anul 1935. Deranjat de discuţiile aprinse în cadrul Bisericii pe tema trinitaţii, fratele Carr, un lucrator tânar, ii scrie lui Willie întrebând-ul despre poziţia mamei sale în legatură cu personalitatea Duhului Sfânt. Cine a fost Willie White? El a fost al treilea fiu lui James şi Ellen White. A fost botezat la 12 ani şi a intrat în lucrare la 20 de ani ajutând pe tatăl sau în lucrarea de publicaţii. După moartea tatălui său în 1881, pe umerii lui au căzut anumite responsabilităţi în ajutorarea mamei sale în călătorii şi în publicarea cărţilor ei, responsabilităţi care au crescut în timp, ajungând sa devină principala sa ocupaţie. Sora White a scris despre el: ”De asemenea, mi-a fost arătat că fiul meu, W.C.White ar trebui să fie ajutorul şi consilierul meu şi că Domnul va pune peste el spiritul înţelepciunii şi o minte sănătoasă. Mi-a fost arătat că Domnul îl va călauzi şi că el nu va fi dus în rătăcire pentru că el va recunoaşte conducerea şi călăuzirea Duhului Sfânt. Mi-a fost dată asigurarea: Domnul va fi instructorul tău. O să te întâlneşti cu influenţe înşelatoare, ele o să vină sub multe forme, panteism şi alte forme de necredinţă; dar urmează-mă unde te voi conduce şi o să fii în siguranţa. O să pun Duhul meu peste fiul tău şi o să-l întăresc în lucrul lui. El are harul umilinţei. Domnul l-a ales să facă o parte importantă din lucrarea Sa. Pentru acest scop a fost el născut.” (1SM 54,55)
Cu siguranţă dacă cineva ar fi ştiut ce a crezut sora White, atunci acesta este fiul ei, Willie. Din răspunsul lui la scrisoarea lui Carr, putem vedea că el nu a fost de acord cu cei care în anul 1935 susţineau că mama sa a învaţat doctrina trinităţii, chiar dacă a folosit cuvintele “persoană” şi “personalitate” în dreptul Duhului Sfânt. Citiţi cu atenţie aceste scrisori: 
  Dragă prezbiter White 
Reamintirea recentă a proviziilor eficiente pentru înaintarea lucrării sorei White şi gândurile asemenea unor nestemate care ţi-au însoţit anunţul sunt foarte mult apreciate, “ea deşi este moartă, totuşi vorbeşte”. Dumnezeu a condus acest popor şi încă îl mai conduce prin servii Lui aleşi, pentru care noi Îl lăudăm. În primele pagini din Marea Luptă este afirmat că “Tatăl a avut un asociat, un co-lucrător… Singura fiinţă care putea vreodată să intre în toate consiliile şi hotărârile lui Dumnezeu.” “Tatăl a lucrat prin Fiul Său în crearea tuturor fiinţelor cereşti…” “El deţine supremaţia asupra tuturor”. “Păcatul şi-a avut originea în Satan, care după Hristos era cel mai onorat de Dumnezeu şi era cel mai înalt în putere şi slavă printre locuitorii cerului.” “După Hristos, el era primul în oştile lui Dumnezeu.” Fiul lui Dumnezeu a îndeplinit voia Tatălui prin crearea tuturor oştirilor cerului.” “Fiul lui Dumnezeu a fost înălţat peste Satan, una în putere şi autoritate cu Tatăl. Hristos l-a creat pe Satan (Ezechiel 28:15). Unii din liderii noştri insistă că Duhul Sfânt este a treia persoană din aceeaşi natură cu Tatăl şi Fiul, un membru al trioului ceresc, conlucrător în creaţiune şi activ personal cu Tatăl şi Fiul. Timp de mulţi ani am folosit aceste citate ale sorei White pentru a combate învăţăturile false cu privire la Duhul Sfânt. Te rog să-mi spui cum ai înţeles tu poziţia mamei tale cu privire la personalitatea Duhului Sfânt. Învaţă scrierile sorei White undeva că rugăciunea ar trebui adresată doar Tatălui, sau că nu ar trebui să ne adresăm lui Isus în rugăciune, ci doar prin Tatăl? Spune ea undeva ce este acea putere care „îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel Slăvit şi Sfînt” (Daniel 11:45)? 
Ştiu frate White că nu te vei depărta de învăţăturile mamei tale şi că ai o înţelegere a lor mai bună ca oricine altcineva. Voi aprecia părerea ta foarte mult. 
Asigurându-te de respectul şi admiraţia pe care am avut-o din copilărie pentru tatăl tău, mama ta şi toată familia, al tău în credinţa binecuvântată, 
H. W. Carr. 
Document White Estate 
April 30, 1935 
Fratelui H.W. Carr 164 Saxton Street Lockport, New York 
 Iubite frate Carr: 
Am în mână scrisoarea ta din 24 Ianuarie. De câteva luni sunt atât de împovărat cu munca dificilă legată de manuscrisele pe care le pregătim în vederea publicării încât corespondenţa mea a trebuit să aştepte. În scrisoarea ta îmi ceri să-ţi spun cum înţeleg eu poziţia mamei mele în legătură cu personalitatea Duhului Sfânt. Nu pot face aceasta deoarece eu nu am înţeles niciodată învăţăturile ei în această privinţă. Întotdeauna au fost în mintea mea anumite nedumeriri cu privire la înţelesul declaraţiilor ei care, pentru felul meu de gândire superficial, păreau a fi într-un fel confuze. Întotdeauna am regretat că n-am avut acea ascuţime a minţii care să poată rezolva acestă nedumerire şi altele similare, dar apoi când îmi aminteam ce a scris sora White în “Faptele Apostolilor” pag. 51 şi 52, “referitor la aceste taine care sunt prea adânci pentru înţelegerea umană, tăcerea este de aur”, am considerat mai înţelept să mă reţin de la discuţii şi să mă străduiesc să-mi direcţionez mintea către aspecte mai accesibile cunoaşterii. Când citesc Biblia, găsesc faptul că Mântuitorul înviat a suflat peste ucenici (Ioan 20:22) “şi le-a spus: Luaţi Duh Sfânt!”. Gândul din acest verset, pare să fie în armonie cu declaraţia din “Hristos Lumina Lumii”, pag. 669* (621 în română), de asemenea Gen.1:2, Luca 4:1, Fapte 2:4, Fapte 4:31, 8:15 şi 10:44. Pot fi amintite multe alte texte care sunt în armonie cu această declaraţie din “Hristos Lumina Lumii”. Declaraţiile şi argumentele unora dintre pastorii noştri în efortul lor de a demonstra că Duhul Sfânt era o persoană aşa cum sunt Dumnezeu Tatăl şi Hristos, Fiul cel veşnic, pe mine m-au nedumerit iar uneori m-au făcut să devin trist. Un predicator bine cunoscut a spus: “Noi trebuie să-L privim (pe Duhul Sfânt) ca fiind partenerul care conduce lucrurile aici jos”. Frământările mele s-au mai estompat puţin când am înţeles din dicţionar că una dintre semnificaţiile personalităţii este caracteristica. Este prezentată în aşa fel încât am tras concluzia că ar putea exista personalitate fără forma trupească care este posedată de Tatăl şi de Fiul. Sunt multe versete care vorbesc despre Tatăl şi Fiul dar lipsesc versetele care să facă referiri similare referitoare la lucrarea comună a Tatălui şi Duhului Sfânt sau a lui Hristos şi a Duhului Sfânt, ceea ce m-a făcut să cred că Duhul, fără individualitate este de la un capăt până la celălalt al universului, şi că prin Duhul Sfânt ei locuiesc în inimile noastre şi ajungem una cu Tatăl şi cu Fiul, reprezentantul Tatălui şi al Fiului.
Cu stimă, al tău frate W.C. White 
 ***** 
„Nu există nici o siguranţă impotriva răului, decat adevărul... 
Sunt mulţi in biserică care sunt siguri de faptul că inţeleg ceea ce cred; insă, pană cand nu răsare controversa, ei nu-şi cunosc slăbiciunile. Cand sunt despărţiţi de cei care cred la fel şi sunt siliţi să stea singuri pentru a-şi argumenta credinţa, vor fi surprinşi să descopere cât de confunze sunt ideile lor despre ceea ce au acceptat ca adevăr… Această lumină ar trebui să ne conducă la studiu sârguincios al Scripturilor şi la o cercetare mai critică a poziţiilor pe care ne situăm. Credincioşii nu trebuie să se lase legănați de presupuneri şi idei greşit definite despre ceea ce constituie adevărul. Credinţa lor trebuie să fie cu tărie bazată pe cuvantul lui Dumnezeu, astfel incat atunci cand va veni timpul de probă şi vor fi aduşi înaintea consiliilor pentru a da socoteală pentru credinţa lor, să fie capabili de a oferi un motiv pentru nădejdea care este in ei, cu blandeţe şi teamă... Învățăturile greșite ale teologiei celei mai agreate au avut ca rezultat mii și mii de sceptici și necredincioși. Există rătăciri și contradicții pe care mulți le denunță ca fiind învățături biblice, dar care sunt de fapt interpretări false ale Scripturii... Adevărul stă neclintit, așezat pe Stânca cea veșnică – o temelie pe care furtuna și uraganul n-o vor putea clinti niciodată... Nu coborâți stindardul adevărului... pentru a putea uni cu solia solemnă a acestor ultime zile 
orice ar avea tendința de a ascunde trăsăturile deosebite ale credinței noastre” („Harul uimitor al lui Dumnezeu,” pag. 30) 


CITATE ADITIONALE :

“Suveranul Universului nu a fost singur în lucrarea Sa de
binefacere. El a avut UN TOVARĂȘ, UN CONLUCRĂTOR, care putea
aprecia planurile Sale şi putea fi părtaş bucuriei Sale de a da
fericire fiinţelor create de El. "La început era Cuvântul şi Cuvântul
era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu" (Ioan 1,1-2).
Hristos, Cuvântul, singurul Fiu al lui Dumnezeu era una cu veşnicul
Tată - una în natură, în caracter şi în scop – SINGURA FIINȚĂ care
putea intra în toate sfaturile şi planurile lui Dumnezeu... Înaintea
locuitorilor cerului strânşi laolaltă, Împăratul cerurilor declară că
NIMENI ÎN AFARĂ DE HRISTOS, singurul Fiu al lui Dumnezeu, nu
putea pătrunde în totul în planurile Sale şi Lui I-a fost încredinţată
aducerea la îndeplinire a planurilor măreţe ale voinţei Sale.”
(Patriarhi si profeti 35)

  "Hristos, Cuvântul, singurul născut al lui Dumnezeu, era una cu
Tatăl cel vesnic – una în natură, în caracter si în scop – singura
Fiinţă din tot Universul care putea intra în sfaturile si în planurile
lui Dumnezeu." (GC 493)

 “Si cu scopul ca familia umană să nu poată avea scuze din cauza
ispitelor lui Satana, Hristos a devenit una cu ei. Singura Fiinţă care
a fost una cu Dumnezeu a trăit legea in natură umană.” (ST, 14
octombrie, 1897).

  „Hristos a dat Duhul Său cu putere divină, pentru a birui toate
înclinaţiile spre rău, moştenite şi cultivate, şi pentru a întipări
caracterul Său în biserică” HLL 671

  „Există o singura putere care poate converti pe pacatos de la păcat
la sfințenie – puterea lui Hristos. Răscumparatorul nostru este
singurul care poate înlatura păcatul” RH, June 2, 1903

 „Duhul Sfant, care purcede de la Singurul Fiu Născut al Lui
Dumnezeu, uneşte omul, trup, suflet şi spirit, de natura divino-
umană perfectă a Lui Hristos.” (RH, 5 Aprilie 1906)

  „Seva viţei, ridicându-se din rădăcină, este transmisă ramurilor,
ajutând la creştere şi producând flori şi rod. Tot la fel, puterea
dătătoare de viaţă a Duhului Sfânt, pornind de la Mântuitorul,
pătrunde şi stăpâneşte sufletul, reînnoieşte motivele şi
sentimentele şi aduce până şi gândurile în ascultare de voinţa lui
Dumnezeu, făcând în stare pe primitor să aducă roadele preţioase
ale faptelor sfinte”. (AA 278)

 „Împovărat de natura umană, Hristos nu putea să fie în fiecare loc
în mod personal; de aceea era în interesul lor ca El să-i
părăsească, să meargă la Tatăl Său, si să trimită Spiritul pentru a fi
succesorul Său pe pământ. Duhul Sfânt este EL ÎNSUȘI dezbrăcat
de personalitatea umanităţii, si astfel independent. El se putea
prezenta pe Sine ca prezent în toate locurile prin Duhul Său, ca
Omniprezent ...” (14MR, 23,24)

  “Hristos ne spune că Spiritul Sfânt este Mângâietorul, iar
Mângâietorul este Duhul Sfânt, Spiritul adevărului pe care Tatăl îl
va trimite în Numele Meu.’ Aceasta se referă la omniprezenţa
Spiritului Lui Hristos, numit Mângâietor” (14MR, 179)

  “În timp ce Isus slujeste în Sanctuarul de sus, El este, prin Duhul lui
cel Sfânt, si slujitor în biserica de pe pământ. Pentru ochiul fizic, El
este departe, dar de fapt se împlineste fagăduinţa pe care El a dat-
o la înălţare: "Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârsitul
veacului" (Mat. 28,20). În timp ce slujitorii Lui mai mici primesc
putere de la El, prezenţa Lui întăritoare este totdeauna cu biserica
Lui.” (DA 166)

 „Hristos a fost duhul adevărului. Lumea nu va asculta pledoarile
Lui. Ei nu-L vor accepta ca ghidul lor. Ei nu ar putea să discearna
lucrurile nevăzute; lucrurile spirituale nu erau cunoscute de ei. Dar
ucenicii Lui văd în El Calea, Adevărul, şi Viaţa. Și ei vor avea
prezenţa Lui statornica.” SW Oct. 25, 1898

  „Să studieze capitolul 17 din Ioan si să înveţe cum să se roage si
cum să trăiască rugăciunea lui Hristos. El este Mângâietorul. El va
locui în inimile lor făcându-le bucuria deplină” (RH January 27,
1903)

  „O, cât de preţioase sunt aceste cuvinte pentru fiecare suflet
îndurerat! Hristos este Îndrumătorul si Mângâietorul nostru, care
ne mângâie în toate necazurile noastre” (SDA BC, vol. 6, p. 1077)

  “Mântuitorul este Mângâietorul nostru. Am experimentat că El
este.” (8MR 49)

  „Hristos vine ca Mângaietor la toţi cei care cred. El vă invită să
aveţi încredere în El.” (8MR 57)

  „Nu este un alt mângâietor ca Isus, atât de sensibil și de adevărat.
El este mișcat de simțământul neputinței noastre. Spiritul Lui
vorbește inimii… Influența Duhului Sfânt este viața lui Isus în
suflet.” (RH 26 Octombrie, 1897)

  “Ei au un singur Dumnezeu și un singur Mântuitor, si singurul Duh
- Duhul lui Hristos - trebuie să aducă unire în rândurile lor.” (9T
195)

 „Isus îi înrolează pe oameni în serviciul Său. El direcţionează puterile lor pervertite în aşa fel încât, prin harul Său, ei pot deveni agenţi pentru a face bine oricărui alt om şi fiecare devine fratele lui păzitor în dragoste dezinteresată iar astfel lumea este readusă la Dumnezeu. Prin credinţa în Isus Hristos, lanţul dependenţei mutuale este legat de tronul lui Dumnezeu şi, prin mijlocirea omului, umanitatea este întoarsă la Dumnezeu.
Dumnezeu a promis Spiritul Său, cea mai mare putere din univers, să fie întrupat în oameni ca, prin credinţa în Isus Hristos, omenirea să poată fi înălţată. O influenţă radiind de la Dumnezeu strânge şi concentrează puterea universului ca un neam pierdut şi răzvrătit să poată fi reîmpăcat şi întors la Dumnezeu.“ (ST, Sept.4, 1893), GA 270,1

  "Domnul Își are scaunul de domnie in ceruri"(Ps. 11,4); cu toate acestea, prin Duhul Său, este prezent pretutindeni. " (Ed. 131).

  "Dumnezeu se află personal chiar în mijlocul bisericii Sale, prin Duhul Sfânt." MP16,1

  "Spiritul Sfânt este energia grandioasă a Dumnezeirii, viaţa şi
puterea lui Dumnezeu care porneşte de la El spre toate părţile
universului, şi realizând astfel o legătură vie între tronul Său şi
toată creaţia. După cum este exprimat de un alt autor: „Spiritul
Sfânt este suflarea vieţii spirituale în suflet. Împărtăşirea Spiritului
este împărtăşirea vieţii lui Hristos.” ( Ellen White,nota noastra )
Astfel, Hristos devine prezent pretutindeni. Folosind o ilustrare
grosolană, asemenea unui telefon care poartă vocea cuiva, făcând
astfel ca vocea să fie prezentă la mile depărtare, Spiritul Sfânt
poartă întreaga putere
a lui Hristos făcându-L prezent pretutindeni împreună cu întreaga
Sa putere, şi făcându-L descoperit în armonie cu Legea Sa. Astfel,
Spiritul este personificat în Hristos şi Dumnezeu, dar niciodată
descoperit ca o persoană separată. Niciodată nu ni se spune să ne
rugăm Spiritului; ci
lui Dumnezeu pentru Spirit. Nu găsim niciodată în Scriptură
rugăciuni către Spiritul, ci pentru Spirit." (M.C.Wilcox, 1911,
Întrebări şi Răspunsuri Culese din Colţul Întrebărilor de la Semnele
Timpului, pag.181,182)

  "Influenţa Duhului Sfânt este viaţa lui Hristos în suflet. Acest Duh lucrează în şi prin toți cei care primesc pe Hristos. Cei care cunosc locuirea acestui Duh dezvăluie roada Sa -dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea,facerea de bine, credinţa.” – The Review And Herald, 26 octombrie 1897

 „Duhul este cel care dă viaţă; carnea nu este de nici un folos; `cuvintele pe care vi le spun Eu, ele sunt duh şi viaţă.` Hristos nu se referă aici la doctrina Sa, ci la Persoana Sa, la Divinitatea caracterului Său.” {EGW, RH, 5 Aprilie 1906, p.12}


 " Fiecare copil credincios al lui Dumnezeu va căuta să cunoască adevărul. Ioan a exprimat adevărul atât de simplu, încât şi un copil îl poate înţelege. „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac, şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte, dar voi 11 cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.“ Alegem noi să fim printre cei care nu pot discerne adevărul, care sunt atât de orbiţi de puterea înşelătoare a vrăjmaşului, încât nu-L pot vedea pe Cel ce este chipul Persoanei Tatălui? Urmaşii Domnului Hristos fac parte dintr-o categorie total diferită. „Dar voi îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi. Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.“ „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte, şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.“ „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele Mele. Şi cuvântul, pe care-1 auziţi, nu este al meu, ci al Tatălui care M-a trimis.” Declaraţiile unor oameni nu trebuie să fie acceptate şi crezute fără nicio urmă de îndoială. Mai întâi, să întrebăm: Vorbesc ei în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu? Oare, ne aflăm noi de partea celor care refuză să fie loiali faţă de Dumnezeu? Ei nu au niciun interes de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Ei Il resping pe Fiul divin al lui Dumnezeu, personificarea tuturor virtuţilor omeneşti. Ei se aşază în rândul celor care, deşi nu au putut găsi nicio acuzaţie împotriva lui Hristos, au ales în locul Său un hoţ şi un ucigaş. Aceasta este dovada cu privire la preferinţele morale ale lumii. Vom fi noi de partea lumii sau de partea Domnului Hristos, care a declarat: „Am păzit poruncile Tatălui Meu“? " MP 137-138

  "Ceea ce în sfaturile cereşti Tatăl şi Fiul au socotit esenţial pentru mântuirea omului a fost definit încă din veşnicie prin adevăruri infinite, pe care fiinţele mărginite trebuie să le înţeleagă. Au fost făcute descoperiri în privinţa învăţăturilor despre neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să-şi poată înnobila propria viaţă şi pe cea a semenilor săi nu doar prin deţinerea adevărului, ci şi prin transmiterea lui." PFE 408,1

  „În ziua de Rusalii, Mângâietorul făgăduit a coborât şi puterea din înălţimi a fost dată, iar sufletele credincioşilor vibrau de prezenţa conştientă a Domnului lor înălţat.“ GC 351

 ”Despre Hristos se spune că El umblă în mijlocul sfeşnicelor de aur. În felul acesta, este simbolizată legătura Sa cu bisericile. El este într-o continuă legătură cu poporul Său. El cunoaşte adevărata stare a lor. El observă rânduiala, pioşenia, cum şi predarea lor. Deşi El este Mare Preot şi Mijlocitor în Sanctuarul de sus, El este totuşi reprezentat ca umblând în sus şi în jos în mijlocul bisericilor Sale de pe pământ. Cu o neobosită veghere şi o neîntreruptă atenţie, El veghează să vadă dacă lumina vreuneia dintre santinelele Sale arde slab sau strălucitor. Dacă luminile sfeşnicului ar fi lăsate numai în grija omului, flacăra plăpândă s-ar micşora şi s-ar stinge; însă El este adevăratul străjer al casei Domnului, adevăratul păzitor al curţilor templului. Grija Lui continuă, cum şi harul Său susţinător alcătuiesc izvorul vieţii şi luminii.” {FA 586.1}

 ”De multe ori, nu reuşim pentru că nu ne dăm seama că Hristos este cu noi prin Spiritul Său tot atât de adevărat ca şi atunci când, în zilele umilinţei Lui, El a umblat vizibil pe pământ. Trecerea timpului n-a produs nici o schimbare în făgăduinţa făcută ucenicilor la înălţarea Sa: "Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului". El a poruncit că trebuie să fie o succesiune de bărbaţi care obţin autoritatea de la primii învăţători ai credinţei pentru propovăduirea continuă a lui Hristos, şi El răstignit. Marele Învăţător le-a dat putere slujitorilor Lui, celor care "purtăm această comoară în nişte vase de lut". Hristos va supraveghea lucrarea ambasadorilor Lui, dacă ei caută îndrumarea şi călăuzirea Lui.”
Mărturii pentru comunitate vol.4, Pagina 555. (original engleză pagina 529-530).

 ”În ultima jumătate de secol, ne-a fost adusă o bogăţie de putere morală. Prin Duhul Său Sfânt, vocea lui Dumnezeu ni s-a adresat fără încetare prin avertizări şi învăţături pentru a întări credinţa în Spiritul profeţiei. De repetate ori, mi s-a adresat porunca: Scrie lucrurile pe care ţi le-am dat pentru a întări credinţa poporului Meu în poziţia pe care a adoptat-o. Timpul şi încercările nu au anulat învăţăturile date, ci de-a lungul anilor de suferinţă şi jertfire de sine, au confirmat adevărul mărturiei date. Învăţătura care a fost dată în primele zile ale vestirii soliei trebuie să fie susţinută ca fiind o învăţătură sigură pentru aceste zile ale încheierii vestirii ei. Aceia care sunt indiferenţi faţă de lumină şi faţă de învăţătura aceasta să nu se aştepte să scape de capcanele care li s-a spus clar că îi vor face pe cei ce resping lumina să se împiedice, să cadă, să fie amăgiţi şi prinşi. Dacă studiem cu atenţie capitolul al doilea din Evrei, vom învăţa cât de important este să rămânem statornici la fiecare principiu al adevărului care ne-a fost dat.” Review and Herald, 18 iulie 1907. se poate citi acum şi în Solii Alese pagina 37-38.

  „Dându-ne Duhul Său, Dumnezeu ni Se dă pe Sine, făcându-se un izvor de influenţe dumnezeieşti, pentru a da lumii viaţă şi sănătate.” {E.G.White, M 7/ 273 ( 1902) }

  ”Ziua Cincizecimii le-a adus apoi prezenţa Mângâietorului, despre care Domnul Hristos spusese că „va fi în voi”. În continuare îi asigurase: „Vă este de folos să Mă duc; căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite” (Ioan 14, 17; 16, 7). De atunci înainte, prin Duhul Sfânt, Domnul Hristos avea să locuiască continuu în inimile copiilor Săi. Unirea lor cu Hristos era acum mai strânsă decât atunci când era personal cu ei. Lumina, iubirea şi puterea lui Hristos, care locuiau în ei, străluceau prin ei, aşa că oamenii văzându-i se mirau întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi „au priceput că fuseseră cu Isus” (Faptele Apostolilor 4, 13). {CH 74.1}

  ”În mintea lui Saul, nu mai era nici o îndoială că Acela care îi vorbea era Isus din Nazaret, Mesia Cel mult aşteptat, Mângâietorul şi Răscumpărătorul lui Israel. „Tremurând şi plin de frică”, el a întrebat: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci.” {FA 117.2}

  “Concepţiile Sale cu privire la adevăr şi puterea Sa de a se împotrivi ispitei erau în conformitate cu acel Cuvânt, scris de bărbaţii cei sfinţi, inspiraţi chiar de El (Hristos).” (Princiipile fundamentale ale educatiei, pag. 440)
 
“El Însuşi a inspirat pe profeţi să scrie despre El.” (RH, 7 iulie, 1896)
 
“Cine decât Isus Hristos, prin Spiritul şi puterea Sa divină, a condus stilourile istoricilor sacri pentru ca lumii să-i fie prezentat raportul preţios al cuvintelor şi faptelor lui Isus Hristos?” (Marturii selectate vol. 3, pag. 137)

 "Mergeţi şi predicaţi Evanghelia la toate neamurile", ne spune Mântuitorul, "pentru ca ei să poată deveni copii ai lui Dumnezeu. EU SUNT cu voi în lucrarea aceasta, învăţându-vă, îndrumându-vă, mângâindu-vă, întărindu-vă, dându-vă succes în lucrarea voastră de tăgăduire şi jertfire de sine. VOI LUCRA asupra inimilor, convingându-le de păcat şi întorcându-le de la întuneric la lumină, de la neascultare la dreptate. În LUMINA MEA ei vor vedea lumină. Voi veţi avea de dat piept cu opoziţia uneltelor satanice; dar puneţi-vă încrederea ÎN MINE. NICIODATĂ NU VĂ VOI LĂSA". Mărturii pentru comunitate vol.8, Pagina 23. (original engleză pag. 16).

  ”O FĂGĂDUINŢĂ CE NU SE SCHIMBĂ
Hristos a luat măsuri depline pentru săvârşirea lucrării încredinţate ucenicilor şi a luat asupra Sa răspunderea succesului ei. Atâta timp cât ascultau de Cuvântul Său şi lucrau în legătură cu El, ei nu puteau să dea greş. Mergeţi la toate neamurile, îi îndemna El. Mergeţi până la cele mai depărtate părţi ale globului locuit, dar să ştiţi că PREZENŢA Mea va fi acolo. Lucraţi în credinţă şi încredere, căci nu va veni niciodată timpul când SĂ VĂ PĂRĂSESC.Şi nouă ne este dată făgăduinţa PREZENŢEI STĂRUITOARE A LUI HRISTOS. Trecerea timpului nu a adus nici o schimbare în făgăduinţa dată la despărţire. EL ESTE ŞI CU NOI ASTĂZI, tot atât de adevărat cum a fost cu ucenicii, şi VA FI CU NOI "până la sfârşit". Mărturii pentru comunitate vol.8, Pagina 22-23. (original engleză pag. 15-16).

  “Duhul Sfânt este un agent liber, activ si independent. Dumnezeul cerului foloseste Duhul Sau dupa buna Sa placere...”(RH 5 mai, 1896)
 
„Cuvântul lui Dumnezeu - adevarul - este canalul prin care Domnul îsi manifesta Duhul Sau si puterea Sa” (AA 519)
 
“Fara Duhul Sfânt, fara suflarea lui Dumnezeu, constiinta devine amortita, lipsita de viata spirituala...” (4 BC 1166)

 ”Indiferența față de necazurile oamenilor trebuie să fie înlocuită cu interesul viu față de suferințele lor. Văduva, orfanul, bolnavul și cel care este pe moarte vor avea întotdeauna nevoie de ajutor. Iată o ocazie de a proclama Evanghelia, de a-L înălța pe Isus, speranța și mângâierea tuturor oamenilor. Când suferința trupească este ușurată, inima se deschide și atunci puteți turna în ea balsamul ceresc. Dacă priviți la Isus și luați de la El cunoștință, putere și har, veți putea împărtăși și altora mângâierea Lui, fiindcă Mângâietorul este cu voi.” (Sfaturi pentru sănătate, Página 501).

  ”Hristos dorea ca ucenicii lui sa inteleaga ca El nu ii va lasa orfani. “Nu va voi lasa orfani,” a declarat El; “ Ma voi intoarce la voi. Peste putina vreme, lumea nu ma va mai vedea; dar voi Ma veti vedea: pentru ca Eu traiesc si voi veti trai.” Pretioasa, glorioasa asigurare a vietii eterne. Desi El urma sa fie absent, relatia lor cu El avea sa fie cea a unui copil cu parintele lui. “In ziua aceea” a spus El “veti cunoaste ca Eu sunt in Tatal, ca voi sunteti in Mine si ca Eu sunt in voi. El a cautat sa impresioneze mintea ucenicilor cu distinctia dintre cei care sunt in lume si cei care sunt ai lui Hristos. El era pe cale de a muri, dar a dorit ca ei sa realizeze ca El va trai din nou. Si desi dupa inaltarea lui va fi absent, totusi prin credinta vor putea sa il vada si sa il cunoasca, si El va avea acelasi interes iubitor fata de ei pe care l-a avut cand era printre ei.” (THE REVIEW AND HERALD October 26, 1897)

 ”Lucrarea Duhului Sfânt este incomensurabilă .El este izvorul de ENERGIE şi EFICIENŢĂ al lucrătorului pentru Dumnezeu. În plus, Duhul Sfânt este Mângâietorul , ca prezenţă personală a lui Hristos în suflet . Oricine priveşte la Hristos în credinţă simplă , asemeni credinţei unui copil, este făcut părtaş de natură divină, prin AGENTUL DUHULUI SFĂNT. Când sunt conduşi de Spiritul Sfânt, creştinii pot şti că sunt FĂCUŢI DESĂVÂRŞIŢI în Cel care este Capul tuturor lucrurilor .
Aşa cum a fost slăvit în Ziua Cinzecimii, Hristos va fi din nou slăvit la încheierea lucrării Evangheliei, când EL va pregăti un popor să treacă testul final de la încheierea conflictului din cadrul marii lupte.” (Manuscris 143, 1901).

 "Când în ziua învierii aceşti ucenici s-au întâlnit cu Mântuitorul, inimile lor ardeau în ei când ascultau cuvintele Sale; când au văzut fruntea, mâinile şi picioarele care fuseseră zdrobite pentru ei, când, înainte de înălţarea Sa, Isus i-a condus afară din Betania, şi ridicându-şi mâinile în semn de binecuvântare, le-a poruncit: "Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia", adăugând: "Iată, că Eu sunt cu voi întotdeauna" (Marcu 16,15; Matei 28,20); când în Ziua Cincizecimii MANGAETORUL făgăduit a coborât şi a fost dată putere de sus, iar sufletele credincioşilor au tresărit de conştienţa PREZENTEI DOMNULUI LOR INALTAT, atunci, chiar dacă, asemenea Lui, ar fi trebuit să treacă prin sacrificiu şi martiraj, ei nu ar fi dat slujirea Evangheliei harului Său şi "coroana neprihănirii", care va fi primită la venirea Sa, pentru slava unui tron pământesc care fusese nădejdea de la început a uceniciei lor. El, care "va face cu mult mai mult decât putem noi cere sau gândi, le-a acordat părtăşia suferinţelor Sale, comunicarea bucuriei Sale, "bucuria de a aduce multe suflete la slavă, o bucurie negrăită", "o greutate veşnică de slavă", faţă de care, spune Pavel, suferinţele noastre de o clipă nu merită să fie comparate.”(Tragedia veacurilor, Pagina 342).

  ”Nici chiar îngerilor nu li s-a îngăduit să fie părtaşi la consfătuirile DINTRE TATAL SI FIUL atunci când s-a statornicit planul mântuirii.” (Mărturii pentru comunitate vol.8, pagina 279, original engleză pagina 278).

"Dupa ce cuvintele Sale de invatatura au fost primite, si au pus stapanire asupra noastra, atunci Isus este pentru noi o prezenta permanenta, stapanind cugetele, ideile si faptele noastre. Noi suntem atunci insuflati de instructiunile Celui mai mare Invatator pe care L-a cunoscut lumea vreodata. Un sentiment de raspundere si de influenta divina stapaneste atunci umblarea vietii noastre si datoriile noastre zilnice. Isus Hristos este pentru noi totul,- Cel dintai, Cel de pe urma si Cel mai bun dintre toate lucrurile. Isus Hristos, Spiritul si caracterul Sau, coloreaza orice lucru; El este urzeala si batatura, si chiar tesatura intregii noastre fiinte. Cuvintele lui Hristos sunt spirit si viata. Nu mai e nevoie a concentra atunci cugetele noastre asupra Lui; caci nu mai suntem noi cei care traim, ci Hristos traieste in noi, si El este nadejdea maririi. Eul personal este mort, dar Hristos este un Mantuitor viu. Privind continuu la Isus, vom reflecta chipul Sau catre toti cei din jurul nostru. Atunci nu ne mai oprim sa meditam la deceptiile noastre, sau chiar sa vorbim despre ele, caci un tablou mult mai placut atrage privirile noastre,- iubirea cea pretioasa a lui Isus. El locuieste in noi, prin Cuvantul adevarului." (Marturii speciale, pag.339, ed.1923).

  „Duhul Sfânt, care purcede de la Singurul Fiu Născut al Lui Dumnezeu, uneşte omul, trup, suflet şi spirit, de natura divino-umană perfectă a Lui Hristos.” (Review and Herald, 5 Aprilie 1906) 

  "Trebuie să existe o putere ce lucrează din interior, o viață nouă de sus, înainte ca oamenii să poate fi schimbați de la păcat la sfințenie. Această putere este Hristos. Harul Său [Duhul lui Hristos] este unicul ce poate reînvia facultățile fără viață ale sufletului și le poate atrage la Dumnezeu, la sfințenie. "(ST, 28 mai 1902, alin. 3)

 „Ca Hristos să Se manifeste pe SINE lor şi totuşi să fie invizibil pentru lume era o taină pentru ucenici. Ei nu puteau înţelege cuvintele lui Hristos în sensul lor spiritual. Ei se gândeau la manifestarea exterioară, fizică. Ei nu puteau înţelege faptul că puteau avea prezenţa personală a lui Hristos cu ei şi totuşi El să fie nevăzut pentru lume. Ei nu au înţeles înţelesul unei manifestări spirituale.” (EGW, SW, September 13, 1898, par.2)



Publicat de la
Etichete: , ,

Un comentariu:

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)