DUMINICA ESTE IMPUSĂ DE OAMENI

Cea mai mare nevoie a ta

”Noi ar trebui să ne rugăm tot așa de stăruitor pentru coborârea Duhului Sfânt, cum s-au rugat ucenicii în Ziua Cincizecimii. Dacă ei au avut nevoie de Duhul Sfânt în timpul acela, cu atât mai mult avem noi nevoie astăzi. Fără Duhul și puterea lui Dumnezeu, ar fi zadarnic să lucrăm pentru a prezenta adevărul. — Australasian Union Conference Record, 1 aprilie, 1898.

Cereți prin credință împlinirea făgăduinței Duhului Sfânt —
Duhul Sfânt le este dat numai acelora care caută cu umilință pe Dumnezeu, care urmează călăuzirea și harul Său. Puterea Iui Dumnezeu așteaptă să fie cerută și primită. Această binecuvântare făgăduită, dacă este cerută prin credință, aduce cu sine toate celelalte binecuvântări. Ea se dă potrivit cu bogățiile harului lui Hristos, iar El este gata să dea fiecărui suflet atât cât poate să primească.— Hristos, Lumina lumii, 673.

Rugați-vă pentru ploaia târzie —
Trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să deschidă izvoarele apei vieții. Fiecare trebuie să primească apa vie pentru el însuși. Acum, în timpul ploii târzii, să ne rugăm cu inima smerită și cu toată stăruința, pentru ca torentele harului să se poată revărsa peste noi. Să ne rugăm cu ocazia fiecărei adunări, să ne rugăm,lui Dumnezeu să dea chiar acum sufletului nostru căldura și umiditatea necesară germinării seminței. În timp ce ne rugăm lui Dumnezeu pentru Duhul Sfânt, El va realiza în noi blândețea și smerenia inimii, o dependență conștientă de El pentru a primi ploaia târzie care ne desăvârșește. Dacă vom cere cu credință binecuvântarea, o vom primi, așa cum a făgăduit Dumnezeu. — Mărturii pentru pastori, 508.

Fiți plini de zel în rugăciune și în puterea Duhului Sfânt — Avem nevoie de influența înviorătoare a Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. “Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor”. Rugați-vă neîncetat și vegheați, lucrând în armonie cu rugăciunile voastre. Când vă rugați, încredeți-vă în Dumnezeu. Este timpul ploii târzii, când Domnul va da o măsură bogată a Duhului Său. Fiți plin de zel în rugăciune și vegheați în Duhul Sfânt. — Mărturii pentru pastori, 512.” {Rg 119-120.1}

Satana se teme când poporul lui Dumnezeu se roagă pentru Duhul Sfânt —
”Satana nu se teme de nimic așa de mult cum se teme că poporul lui Dumnezeu va elibera calea, îndepărtând orice piedică, așa încât Domnul să poată revărsa Duhul Său asupra unei biserici ofilite și asupra unei adunări nepocăite. Dacă Satana și-ar fi împlinit scopul, nu ar fi avut loc niciodată o altă înviorare spirituală, mare sau mică, până la sfârșitul timpului. Totuși noi nu suntem în neștiință cu privire la metodele lui. Noi putem să ne împotrivim puterii lui. Când calea va fi pregătită pentru Duhul lui Dumnezeu, binecuvântarea va veni. Satana nu poate să împiedice o ploaie de binecuvântări care coboară asupra poporului lui Dumnezeu, așa cum nu poate să închidă ferestrele cerului, pentru ca ploaia să nu poată cădea pe pământ. Oamenii răi și diavolii nu sunt în stare să împiedice lucrarea lui Dumnezeu sau să îndepărteze prezența Sa din adunările celor ce alcătuiesc poporul Său, dacă ei își mărturisesc păcatele și le înlătură cu o inimă supusă și smerită și dacă ei cer cu credință împlinirea făgăduințelor Sale. — Selected Messages 1:124

În nici un moment al experienței noastre nu ne putem lipsi de acel ajutor care ne-a făcut în stare să facem primii pași. Binecuvântările primite în timpul ploii timpurii ne sunt necesare până la sfârșit. Totuși, singure, acestea nu ne vor fi suficiente. În timp ce păstrăm binecuvântarea ploii timpurii, noi nu trebuie, pe de altă parte, să pierdem din vedere că fără ploaia târzie, pentru a da în spic și a coace grâul, lanul nu va fi gata pentru seceriș și lucrarea semănătorului va fi în zadar. Harul divin este necesar la început, la fiecare pas înainte, și doar el poate să termine lucrarea. Nu este loc pentru a sta într-o atitudine nepăsătoare. Nu trebuie să uităm niciodată avertizările lui Hristos: ‘Vegheați și rugați-vă’ ‘Vegheați ... și rugați-vă neîncetat’. Este esențială pentru progresul nostru o legătură permanentă cu puterea divină. Noi poate am avut o măsură a Duhului lui Dumnezeu, dar prin rugăciune și credință trebuie să căutăm permanent o mai mare măsură a Duhului. Aceasta va face ca eforturile noastre să nu înceteze niciodată. Dacă nu progresăm și nu ne așezăm într-o atitudine corespunzătoare pentru a primi atât ploaia timpurie cât și ploaia târzie, ne vom pierde sufletele și vina va fi a noastră. {GA 229.1}

‘Cereți de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară’. Zaharia 10, 1. Nu vă bazați pe faptul că în cursul normal al anotimpurilor ploaia va cădea. Cereți-o. Creșterea și coacerea seminței nu depind de gospodar. Doar Dumnezeu poate coace lanul. Însă este necesară colaborarea omului. Lucrarea lui Dumnezeu pentru noi cere implicarea minții și exercitarea credinței. Noi trebuie să cerem din,toată inima darurile Lui, dacă dorim să le primim. Ar trebui să folosim orice ocazie pentru a ne așeza în calea binecuvântării. Hristos a spus: ‘Oriunde sunt adunați doi sau trei în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor’. Întrunirile bisericii, atât în corturi cât și în adunările din familie și în toate ocaziile unde există o lucrare personală pentru suflete, sunt ocaziile stabilite de Dumnezeu pentru revărsarea ploii timpurii și târzii.

Dar să nu credem că prin participarea la aceste întâlniri, datoria noastră este îndeplinită. Numai prezența la toate întâlnirile care se țin, nu va aduce prin ea însăși o binecuvântare sufletului. Nu este o lege de neschimbat aceea că toți care iau parte la întâlnirile generale sau locale vor primi mari binecuvântări cerești. Circumstanțele pot să pară favorabile pentru o bogată revărsare a binecuvântărilor spirituale. Dar însuși Dumnezeu trebuie să comande căderea ploii. De aceea noi nu ar trebui să fim neglijenți în rugăciune. Noi nu trebuie să ne încredem în lucrarea obișnuită a providenței. Trebuie să ne rugăm și Dumnezeu va deschide fântâna apei vieții. Și noi înșine trebuie să primim apa vieții. Cu inimile zdrobite și rugăciuni mult mai serioase decât până acum, faceți ca binecuvântările spirituale din timpul ploii târzii să poată veni asupra noastră. La fiecare întâlnire la care participăm ar trebui să înălțăm rugăciunile noastre, deoarece chiar în această vreme Dumnezeu ne va oferi entuziasm și prospețime pentru suflet. Când cerem de la Dumnezeu Duhul Sfânt, aceasta va lucra în noi blândețea și smerenia sufletului, o dependență conștientă de Dumnezeu pentru revărsarea ploii târzii. Dacă ne rugăm cu credință pentru binecuvântare o vom primi, așa cum a promis Dumnezeu.” {GA 229-230.1}

PIONIERII AU AVUT DREPTATE

E.G.WHITE  DESPRE PIONIERII SOLIEI ADVENTE

”Când vor apare persoane care vor muta un ac sau un stâlp din baza pe care Dumnezeu a stabilit-o prin Spiritul Său cel Sfânt, lăsaţi ca cei în vârstă, care au fost pionieri ai lucrării noastre să vorbească lămurit, şi lăsaţi ca cei care sunt morţi să vorbească de asemenea prin retipărirea articolelor lor apărute în periodicele noastre. Strângeţi razele de lumină divină pe care Dumnezeu le-a dat pe măsură ce El şi-a condus poporul pas cu pas pe calea adevărului. Acest adevăr va sta ca test al timpului şi ca probă. Ms. 62, 1905, pag. 6. („Un Avertisment Împotriva Teoriilor False”, 24 mai 1905.) (Ellen White, 1905, „Manuscript Releases”vol.1, pag. 55)


”Într-unul dintre mesajele adresate fraţilor adunaţi la sesiunea Conferinţei Generale din 1913, sora White se referea la valoarea tot mai mare a lecţiilor învăţate din experienţele trecutului, cu care pionierii soliei celui de-al treilea înger erau familiarizaţi şi cu privire la care aceştia puteau prezenta o mărturie convingătoare.„Doresc mult“, scria ea, „ca bătrânii soldaţi ai crucii, cei care au încărunţit în slujba Domnului, să continue să-şi împărtăşească mărturia experienţei lor de până acum, pentru ca aceia care sunt mai tineri în credinţă să poată înţelege că soliile pe care ni le-a încredinţat Domnul în trecut sunt foarte importante în această etapă a istoriei pământului. Experienţa noastră din trecut nu a pierdut nici o iotă din puterea ei. " SVM 428,1


”Mărturia Pionierilor Lucrători. – Mi-au fost prezentate descurajările pe care Satana le aduce în această perioadă. Am fost instruită că noi ar trebui să scoatem în evidenţă mărturia unora dintre lucrătorii bătrâni care sunt acum morţi. Lăsaţi-i să continue să vorbească prin articolele pe care le găsim în prima perioadă a publicaţiilor noastre. Aceste articole ar trebui acum să fie retipărite pentru ca să existe o voce vie a martorilor Domnului. Istoria experienţei timpurii a mesajului va avea o putere în a se împotrivi măiestrelor descurajări ingenioase ale lui Satana. Această instrucţiune mi-a fost repetată recent. Trebuie să prezint înaintea poporului mărturia adevărului biblic şi să repet mesajele hotărâtoare care au fost prezentate cu ani în urmă. Doresc ca predicile mele de la adunările de câmp şi din biserici să aibă viaţă pentru a-şi realiza lucrarea lor specială.” – Scrisoarea 99, 1905. (EllenWhite, 1905, „Sfaturi pentru Scriitori şi Editori”, pag. 26)


”Să fim atenţi, să nu-i descurajăm pe pionieri sau să-i facem să creadă că nu mai sunt în stare să aducă o contribuţie semnificativă. Influenţa lor încă poate fi exercitată cu putere în lucrarea Domnului. Mărturia pastorilor vârstnici va fi întotdeauna un ajutor şi o binecuvântare pentru biserică. Dumnezeu va veghea zi şi noapte asupra încercaţilor şi credincioşilor purtători ai stindardului, până când va veni timpul ca ei să dezbrace armura. Asiguraţi-i că se află încă sub grija protectoare a Aceluia care nu aţipeşte şi nici nu doarme niciodată şi că sunt păziţi de străjeri neobosiţi. Ştiind acest lucru şi înţelegând că au rămas în grija lui Hristos, ei se pot odihni încrezători în providenţa luiDumnezeu“. — (The General Conference Bulletin, 1913, 164)

ÎNGĂDUIŢI PIONIERILOR SĂ NE PREZINTE ADEVĂRUL.

”Atunci când puterea lui Dumnezeu arată care este adevărul, acel adevăr va trebui să fie privit întotdeauna ca fiind adevăr. Nu trebuie să fie îngăduită nici o presupunere ulterioară care este contrară luminii prezentate de Dumnezeu. Se vor ridica unii cu o anumită înţelegere a Scripturii care este poate adevărată pentru ei, dar care de fapt nu este adevărată. Dumnezeu ne-a dat adevărul pentru timpul de astăzi ca o temelie pentru credinţa noastră. Tot timpul vor apărea oameni care vor aduce lumină nouă în contradicţie cu lumina pe care Dumnezeu a dat-o prin puterea Duhului său celui Sfânt.”(Sfaturi pt editori,pag 25;1)

”Punctele principale ale credinţei noastre aşa cum le avem astăzi, au fost temeinic fondate. Punct după punct a fost clar definit, şi toţi fraţii au ajuns în armonie. Întreaga adunare a credincioşilor era unită în adevăr. Au existat şi acei care au venit cu doctrine străine, dar nu ne-a fost niciodată teamă de a-i întâlni. Experienţa noastră a fost în chip minunat întărită prin descoperirea Spiritului Sfânt.” – MS 135, 1903. (Ellen White, „The EarlyEars” vol. 1 – 1827-1862, pag. 145)

”Înregistrarea experienţei prin care poporul lui Dumnezeu a trecut în istoria timpurie a lucrării noastre, trebuie republicată. Mulţi dintre cei ce-au venit la adevăr de atunci, nu cunosc felul în care Domnul a lucrat. Experienţa lui William Miller şi a asociaţilor săi, a Căpitanului Joseph Bates şi a altor pionieri ai mesajului advent, ar trebui ţinută înaintea poporului nostru. Ar trebui acordată atenţie cărţii prezbiterului Loughborough. Conducătorii noştri ar trebui să vadă ce poate fi făcut pentru răspândirea acestei cărţi.” (Ellen White, „Sfaturi pentru Scriitori şi Editori”, pag.145)

”Nu trebuie să primim cuvintele acelora care vin cu o solie care contrazice punctele principale ale credinţei noastre. Ei adună multe versete din Scriptură şi le îngrămădesc ca dovezi pentru presupusele lor teorii. Acest lucru s-a repetat iarăşi şi iarăşi în ultimii cincizeci de ani. În timp ce Cuvântul lui Dumnezeu trebuie respectat ca atare, implementarea acestor adevăruri într-o manieră care afectează unul dintre stâlpi credinţei pe care Dumnezeu i-a stabilit în aceşti cincizeci de ani, constituie o mare greşeală. Acela care acţionează în acest mod nu cunoaşte minunata descoperire a Duhului Sfânt care a dat putere şi tărie soliilor din trecut ce au fost revelate poporului lui Dumnezeu.” (Preach the Word, p. 5; 1905)

PĂSTRAREA ADEVĂRULUI NU ÎNSEAMNĂ EXCLUDEREA LUMINII CELEI NOI. -

”Este adevărat că noi deţinem adevărul şi că trebuie să ne ţinem tari pe aceste poziţii care nu pot fi dărâmate; dar nu trebuie să privim cu suspiciune orice lumină nouă pe care Dumnezeu ar putea s-o trimită şi să zicem că nu vedem nici un motiv pentru care am avea nevoie de mai multă lumină decât adevărul cel vechi pe care l-am primit până acum şi pe care stăm tari. Dacă vom gândi în acest fel ne vom găsi sub incidenţa mustrării adresate de Martorul credincios: "Şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol." Adevărata stare în faţa lui Dumnezeu a acelora care se cred bogaţi şi având o mulţime de bunuri, nesimţind nevoia de a mai primi ceva, este una de orbire, iar ei nu ştiu asta.”  (Review and Herald, 7 August, 1894).

CONDUŞI DE DUMNEZEU, DAR NU INFAILIBILI. -

”Noi nu trebuie să gândim: "Ei bine, avem tot adevărul, înţelegem care sunt principalii stâlpi ai credinţei noastre, şi putem să ne mulţumim cu această cunoştinţă." Adevărul însă înaintează şi noi trebuie să umblăm în această lumină crescândă." În marea Sa milă, Domnul Hristos a trimis solia cea mai preţioasă prin fraţii Waggoner şi Jones. Această solie a avut scopul de a-L aduce în atenţia oamenilor pe Mântuitorul înălţat ca jertfă pentru păcatele întregii lumi. Ea a prezentat îndreptăţirea prin credinţa în Garantul divin, a invitat oamenii să primească neprihănirea lui Hristos, care se manifestă prin ascultarea de toate poruncile lui Dumnezeu. Mulţi L-au pierdut din vedere pe Domnul Isus. Ei aveau nevoie să li se îndrepte privirile spre Persoana Sa divină, spre meritele Sale şi spre iubirea Sa neschimbătoare faţă de familia omenească. Aceasta este solia pe care Dumnezeu ne-a poruncit s-o vestim lumii. Este solia îngerului al treilea, care trebuie să fie proclamată cu glas tare şi să fie însoţită de revărsarea Duhului Său într-o mare măsură. " (MP 91,2)

„Nu trebuie slăbită nici o linie a adevărului care a făcut din poporul Adventist de Ziua a Şaptea ceea ce este. Noi avem vechile pietre de hotar ale adevărului, experienţa şi datoria, şi trebuie să stăm tari în apărarea principiilor noastre înaintea lumii.” (Mărturii pentru comunitate, vol. 6, pag. 17)

„Am văzut o ceată care stătea bine păzită şi neclintită, fără a oferi nici un sprijin acelora care vroiau să zdruncine credinţa întemeiată a comunităţii. Dumnezeu privea cu plăcere asupra lor. Mi-au fost arătaţi trei paşi - prima, a doua şi a treia solie îngerească. Îngerul meu conducător a spus: ‚Vai de cel care va schimba câtuşi de puţin din aceste solii. Înţelegerea corectă a acestor solii este de o importanţă vitală. Soarta sufletelor depinde de maniera în care sunt primite.’Eu am fost condusă iarăşi prin aceste solii înapoi şi am văzut cât de scump a câştigat poporul lui Dumnezeu experienţele sale. El le-a adunat prin multe suferinţe şi prin lupte grele. Dumnezeu a condus pe copiii Săi pas cu pas până când i-a pus pe o temelie sigură şi de neclintit.” (Experienţe şi viziuni, pag. 258, 259 - 1858)

Viitorul incepe ieri

„Mi-a tot fost arătat faptul că experiențele trecute ale poporului lui Dumnezeu nu trebuie să fie considerate ca și întâmplări lipsite de viață. Nu trebuie să tratăm raportul acestor experiențe ca și cum am trata un almanah de anul trecut. Raportul trebuie să fie ținut în minte, pentru că istoria se va repeta. Întunericul și misterele nopții stau să fie iluminate cu lumina din cer.” Publishing Ministry [Slujba de Publicare],175.

 In sec.16 istoria ne spune ca atat in Europa, cat si in Romania a trait un popor simplu, pasnic, harnic si peste toate credincios. Nu erau credinciosi obișnuiți, ci urmasii celor persecutati, urmasii valdenzilor, albigenzilor, hughenotilor si altor goniti din centrul Europei si stabiliti in teritoriile virgine si libere ale Transilvaniei. Acesti sambatari, care erau semiarieni si unitarieni, au crescut in numar semnificativ, incat ajungand la impresionanta cifra de peste 20000, au devenit o amenintare pentru celelalte credinte majoritare. Chiar tatal catolic al unui sambatar l-a tarat pe acesta in fata tribunalului si a fost condamnat la moarte. Dupa aceasta fapta "mareata", toti sabatarienii au fost din nou vanati pentru a fi desfiintati. Atunci au cazut multi loviti de sabie, cei ce au scapat au trecut Carpatii spre sud, au fugit pana in Turcia, iar altii au fugit pana in America si au intemeiat statul Pensylvannia. Urma lor cu timpul s-a sters, dar nu s-a sters definitiv. Istoria lor completa si crezul lor sunt cunoscute astazi ca fiind inceputul miscarii advente din America Noua.

 Ce am vrut sa spun cu povestea asta? Ați observat puţin ca am amintit despre sambatarii persecutați ca erau nontrinitarieni. Veți întreba: Ce legatura are sabatul cu nontrinitatea si cu persecutia? As dori sa nu va grăbiți la vreun răspuns nefondat. Acum sa fim atenti la ce ne spune istoria: Prorocii vechiului Israel au fost omorati cu pietre pentru ca au condamnat faradelegea (călcarea sabatului si a poruncilor lui Dumnezeu) si idolatria poporului si a conducatorilor apostaziati, care au înlocuit monoteismul cu politeismul lui Baal. Isus a fost crucificat datorita marturiei Lui că este Fiul Intai nascut al Tatalui si datorită înțelegerii Sale cu privire la lege. Ucenicii au fost martirii credintei in Dumnezeul adevarat si ai Fiului Sau. Primii urmasi ai apostolilor au fost ca si Isus, pazitori ai sabatului si nontrinitarieni pana la anul 325 dH. Dupa acest an au fost si mai mult persecutati. Au urmat valdenzii, albigenzii, hughenotii, fratii moravi, anabaptistii, sabatarienii si multi altii, care toţi erau grupuri sabatiste nontrinitare. Si acestia au pierit de persecutie. Dupa aceea au aparut prin anii 1843 pionierii adventisti care erau si ei pazitori ai sabatului si nontrinitarieni. Ce s-a intamplat cu ei? Si ei au fost discreditati de fratii lor si au fost facuti disparuti in istorie. Acum ce mai urmeaza sa se intample cu sambatarii nontrinitarieni din timpul noastru? Se va repeta istoria? Care sunt perspectivele celor care se identifica cu ramasita sfintilor care pazesc poruncile Tatalui si au credinta Fiului Sau Hristos? Apoc.14,12.

Pentru cei care vor sa vizioneze o mica istorie a celor spuse mai sus, ofer un interesant album in imagini. Clic aici:
http://www.slideshare.net/christianvictor/sabatul-controversa-mondiala-parti-4965335

si partea a doua aici:

http://es.slideshare.net/christianvictor/sabatul-controversa-mondiala-part-ii

FALSIFICAREA PE FATA A LUI MATEI 28,19

Studiind acest pasaj în textul grecesc, se observă că cuvintele ’botezându-i’ (pe ei, în greacă: autous, la masculin) şi ’învăţându-i’ (pe ei, în greacă: autous, la masculin), nu se acordă în gen cu ’naţiunile’ (în greacă: ta ethne, la neutru). Ca să fie un acord, în gen, în loc de ‘autous’, ar trebui să fie ‘auta’, (vezi în acest sens, nota de subsol de la Noul Testament în Traducerea Fidelă - NTTF - 2007). Prin urmare, fie autorul cărţii, Matei, a greşit, fie acest pasaj a fost modificat ulterior, dar fără a se ţine seama de gen, atunci când s-a interpolat expresia ‘botezându-i în numele Tatălui, al Fiului, şi al Sfântului Duh’.În unele scrieri ale lui Eusebiu, versetul din Matei 28,19 este citat cu o formulare complet diferită: ‘…în Numele Meu’. Acest indiciu este oferit de asa numitul ‘Aparat critic al Noului testament în limba greaca’, de la ediţia 1 la 25, redactat de Nestle si Aland.
În privinţa modificării textului, se observă raportul din lucrarea ‘Provocarea’ la p.63: ‘Dr.Karlheinz scrie: >Isus nu a cunoscut nici o trinitate. Porunca de a boteza în numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt, pusă în gura Celui înviat în cartea lui Matei, este declarată, de cercetarea critică, în unanimitate, ca fiind o falsificare. Majoritatea covârşitoare a istoricilor bisericii pun această formulare pe seama părinţilor trinitarieni ai bisericii.  Novum Testamentum Graece et Latine’ de Nestle, într-o notă de subsol este redată versiunea originală din Matei 28:19 aşa cum a fost citată de către Eusebiu, şi anume: ‘En to onomati mou’, adică ‘…în numele meu’.Aceeaşi observaţie se face şi în ‘Greek New Testament’, ed. 2 1954 London, Bible House.”Enciclopedia Catolică Vol. 2 pag 236, recunoaşte că cuvintele folosite la ceremonia de botez au fost schimbate de Biserica Catolică .
Deasemenea, Enciclopedia Britanică Vol. 3 pag. 365, afirmă că botezul a fost schimbat din ‘Numele lui Isus’, în cuvintele ‘Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt’ în secolul al-II-lea.
Scribners Dictionary of the Bible Vol. 1 pag. 241 arată că ‘Formula originală a cuvintelor este în Numele lui Isus Hristos sau Domnului Isus. Botezul în Numele Tatălui, Fiului, şi Duhului Sfânt a fost dezvoltat mai târziu’.
Dicţionarul Hasting’s al Bibliei (1898) Vol. I pag. 241 spune că ‘forma originală a cuvintelor a fost ”în numele lui Isus Hristos” sau ”Domnului Isus”. Botezul în numele Trinităţii a fost o schimbare ulterioară’.
În limba română, doar Noul Testament în Traducerea Fidelă (o traducere ultra literală a textului grecesc editată la Arad în 2007), în nota de subsol, face referire la citatul în varianta lui Eusebiu, iar în text, expresia ‘botezându-i în numele Tatălui, şi al Fiului, şi al Sfântului Spirit’ este pusă între paranteze pătrate [] ceea ce semnifică faptul că cuvintele din text cuprinse între aceste paranteze nu se regăsesc în manuscrisele cele mai vechi, ci doar în unele mai târzii, fiind, deci, nesigure. Deoarece citatele din Eusebiu sunt mai vechi faţă de orice copie a manuscris grecesc al cărţii lui Matei existent, este foarte posibil ca citatele sale să reprezinte textul original. (Principiul uzitat de critica textuală, care apelează, uneori, nu doar la manuscrisele Noului Testament, ci şi la scrierile patristice ce conţin citate din Noul Testament, unele din aceste scrieri datând şi din sec. II e.n). În ediţia a IV-a expresia "în Numele Tatălui al Fiului şi a Sfântului Spirit" este trecută la nota de subsol.
Deci, conform cu scrierile lui Eusebiu, Isus nu a spus ‘faceţi ucenici din toate popoarele, botezându-i în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh!’ (conform cu versetul din Biblia Cornilescu), ci ‘discipolizaţi toate naţiunile în Numele Meu’ (traducerea fidelă din greacă). Este de subliniat că Eusebiu a avut acces la manuscrise mai bune decât cele de astăzi, având în vedere şi faptul că în vremea lui mai exista manuscrisul original al lui Matei, scris în ebraică (prima dată şi apoi în greacă), manuscis care, după spusele lui Ieronim, se mai păstra în zilele sale (sec. IV-V e.n.) în biblioteca lui Origen şi Pamphilus care se afla la Cezareea (vezi lucrarea lui Ieronim ‘De viris inlustribus’cap. III). Acest Eusebiu, (istoric creştin din secolul IV), a avut acces la cea mai mare colecţie de scrieri preniceene, (care, în parte, există şi astăzi), în biblioteca lui Origen şi Pamphilus. 
În mod notoriu, Brian Hoeck relatează că, mai recent, au fost găsite cel puţin două texte antice ale Noului Testament care nu fac nici o menţionare a vreunei formule trinitariene de botez, şi în care versetul Matei 28:19 apare sub forma:
‘Mergeţi înainte în lumea întreagă şi învăţaţi toate naţiunile în numele Meu în orice loc.’. (Matei 28:19 cum e citat în: E. Bulge, Miscellaneous Coptic Texts, 1915, pp. 58 ff., 628 şi 636).
Deasemenea, în manuscrisul ebraic al Evangheliei după Matei, al evreului Shem Tob din Spania, sec. XII – XIII, versetul Matei 19.20 apare scris astfel: ‘Mergeţi şi învăţaţi-i să ducă mai departe toate cele ce v-am ordonat Eu, în etern’. De altfel, unii scriitori creştini vechi (Papias 80-164; Irineu 115-202; Origen 185-255; Ieronim 340-420; Epifaniu 315-403) susţin că iniţial, Matei a scris Evanghelia în limba ebraică.
Cercetând scrierile lui Eusebiu, şi în mod deosebit ‘Demonstraţio Evangelica’, în comentariile cărţilor Psalmi, Isaia, şi în alte scrieri, Conybeare a descoperit 17 citări ale versetului din Matei 28:19 făcute de Eusebiu în greacă, sub forma următoare (în română): ‘Ducându-vă discipolizaţi toate naţiunile în numele Meu, învăţându-le să respecte toate câte v-am poruncit’. Mai exact în ‘The Proof of the Gospel’ de 5 ori; ‘Commentary in Psalms’ de 4 ori; ‘The Theophania’ de patru ori; în ‘Commentary in Isaiah’ de două ori; în ‘The History of the Church’ o dată şi în ‘In Praise of Constantine’ o dată. Conybeare mai spune: ‘In cazul pe care l-am examinat (Matei 28:19), trebuie notat ca nici un singur manuscris sau o versiune mai veche nu a păstrat pentru noi o citare intacta.
Aşa cum afirmă şi Dr. C. R. Gregory (unul din cei mai mari critici textuali), ‘Aceast fapt nu constituie o surpriză, pentru că manuscrisele greceşti ale textului Nou Testamental au fost alterate deseori de scribi, care au adăugat citări care le erau familiare, şi despre care credeau ca sunt adevărate’. În opinia lui F.C.Conybeare, alterările textelor au fost făcute în mod special de scribi ortodocşi, el argumentând că ortodocşii sunt cei care folosesc cu predilecţie formula Trinitariană a botezului. Pe lângă toate acestea, el afirmă: ‘In singurul Codice în care am fi avut păstrată o versiune mai veche, şi anume versiunea Siriacă Sinaitic şi în manuscrisul cel mai vechi Latin, paginile care conţin sfârşitul lui Matei sunt dispărute’.
Iar în 1919, în comentariile sale, Peake's spune: 'Biserica primelor zile nu a observat această poruncă "cât lumea", chiar dacă ei o ştiau. Porunca să boteze în numele întreit este o extensie doctrinală târzie.'

Cercetând scrierile lui Eusebiu traduse în limba română, veţi găsi menţionat că Isus a spus: ‘Mergeţi acum şi învăţaţi toate neamurile în numele Meu’.
Este interesant că, conform cu citatul lui Eusebiu despre marea însărcinare, Isus îi îndeamnă pe apostoli să facă ucenici şi să-i înveţe în Numele Lui, iar această poruncă finală concordă cu însărcinarea prezentată în Evanghelia după Luca, unde se spune ‘Şi să se predice în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, către toate popoarele, începând din Ierusalim’. (Luca 24:47).
Să nu uităm că, în conformitate cu Matei 28.18, Domnul Isus spune: ‘Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ’. Iar doar după aceea le spune apostolilor să facă discipoli (ucenici), deoarece, în virtutea autorităţii pe care a primit-o de la Tatăl, El le-a putut porunci, ‘mergeţi... căci Eu sunt cu voi’. Persoana în jurul căruia gravitează această lucrare este Domnul Isus care a primit toată autoritatea, şi atunci este normal ca această lucrare să se facă în Numele Lui.
Puterea numelui lui Isus este subliniată şi de Eusebiu când citează acest text din Matei 28:19 şi îl comentează în ‘Dovada Evangheliei’: ‘...Spunând chiar în aceste cuvinte acelor discipoli ai Lui, cei mai săraci dintre săraci: 'Duceţi-va şi faceţi discipoli din toate naţiunile', ei ar fi putut răspunde în mod rezonabil Stăpânului: 'Dar cum am putea face noi asta?’... Însă, în timp ce discipolii foarte probabil că spuneau sau se gândeau la acest aspect, Stăpânul le-a rezolvat dificultăţile prin adăugarea unei fraze, spunând ca ei vor triumfa 'IN NUMELE MEU'.

Căci El nu i-a însărcinat simplu si vag 'faceţi discipoli din toate naţiunile', ci cu adăugarea necesara 'în numele Meu' . Iar puterea numelui Sau era atât de mare, încât apostolul spune: 'Dumnezeu i-a dat un nume care este mai presus de orice nume, astfel încât în numele lui Isus fiecare genunchi să se plece, atât al celor din ceruri, de pe pământ, cât şi de sub pământ'. El a arătat virtutea puterii în numele Său, ascunsă de ochii mulţimii, atunci când a zis discipolilor Săi: 'Duceţi-vă şi faceţi discipoli din toate naţiunile în numele Meu'. (Dovada evangheliei VOL 1, editat si tradus de W.J. Ferrar, 1981, pag. 157).
Este interesant că, în conformitate cu manuscrisele de care dispunem, textul din Matei 28:19 se referă la scufundarea propriu-zisă şi Numele pentru care se cufundă (botează) candidatul la botez, adică ‘în numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh!’. În timp ce Eusebiu subliniază Numele (autoritatea) folosit de botezător sau de lucrător pentru a scufunda, şi nu despre Numele în care este scufundat candidatul la botez.
Versetul din Evanghelia după Matei citat de Eusebiu de 17 ori, indică, mai degrabă faptul că persoana care ne autorizează şi ne împuterniceşte să botezăm este Domnul Isus Hristos, iar acest fapt este în acord cu afirmaţia anterioară a Domnului din v.18: „…Toată autoritatea Mi-a fost dată în cer şi pe pământ.”. Şi atunci conform cu cele redate de Eusebiu, în Matei 28:19, nu este vorba de Numele în, sau pentru care oamenii să se boteze, ci de numele sau autoritatea în virtutea căruia acţionează lucrătorul.
Este, deci, clar şi logic că lucrătorul trebuie să acţioneze în numele Fiului, căci toată autoritatea i-a fost dată Fiului de către Tatăl, tocmai pentru ca în numele Lui să acţionăm şi să botezăm. Dacă Isus ar fi spus: „Toată autoritatea o are Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt” atunci ar fi fost normal să acţionăm în numele Sfintei Treimi, dar El a spus: „…Toată puterea Mi-a fost dată (Mie în cer şi pe pământ”. Şi atunci este normal să acţionăm în numele Lui (vezi şi Luca 24:47).
În mod asemănător, în Coloseni 3:17, Biblia ne învaţă că „orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” Porunca este, deci, clară, şi anume ca tot ce facem, inclusiv lucrarea botezului, să facem ”în Numele Domnului Isus”. Nicăieri în Scriptură nu găsim referiri despre lucrări efectuate în numele Sfintei Treimi.  Deasemenea, nicăieri în Scripturi nu găsim scris ca ceva să se facă ,,în numele… Sfântului Duh”. Astfel dar, toate lucrările au fost făcute în vechiul legământ ”în numele lui Iehova” (1Cronici 16:2; 21:19; Matei 21:9; 23:39), sau ”în numele Tatălui” (Ioan 5:43; 10:25), iar în Noul Legământ, creştinii vindecau, se rugau, slujeau, făceau minuni, scoteau demoni, etc., doar ”în numele lui Isus” (Fapte 3:6,16; 4:18; 5:40; 16:18; 1Corinteni 5:4; 6:11; 1Tesaloniceni 4:1).
Astfel, ca şi concluzie, din unghiul celui ce boteză, el face această lucrare, în numele lui Isus (Coloseni 3:17), adică cu autoritatea şi împuternicirea Lui (Luca 24:47) şi în locul Lui (2Corinteni 5:20).
Trebuie precizat, însă, că Formula de botez specificată în toate textele care descriu botezurile (Fapte 2:38; 8:16; 10:44; 19:5; Romani 6:3; 1Corinteni 1:12,13; 6:11; Galateni 3:27), se referă strict la scufundarea în acel nume (persoană) sau pentru acel nume (persoană), şi nu se referă la numele în virtutea căruia acţionează lucrătorul sau cel care botează.
Revenind, însă, la pasajul din Matei 28:19, un alt argument care probează alterarea textului din Matei 28:19,20 este un manuscris în limba ebraică, din secolul XIV (mai precis 1380 e.n.) ce conţine Evanghelia după Matei, manuscris cunoscut sub numele de Shem -Tob. Acest manuscris a fost confiscat de Biserica Catolică de la evrei, şi se presupune a fi o copie după un manuscris din primele patru secole, şi astfel ar putea proveni de la cel scris de apostolul Matei în limba ebraică. Referitor la sursa acestui text ebraic, profesorul George Howard, care a făcut cercetări ample privind această chestiune, sugerează că ”Textul ebraic al lui Matei copiat de Shem - Tob datează cam din primele patru secole ale erei creştine”. (Vezi şi New Testament Studies vol. 43, nr. 1, ianuarie 1997, paginile 58-71.). În acest manuscris, textul din Matei 28:19,20 este redat astfel:  ”Go and teach them to carry out all the things which I have commanded you forever.”  (traducere din ebraică în engleză - Matthew 28:19, Hebrew Gospel of Matthew, translated by George Howard from Shem Tob's, Evan Bohan ), adică ”Mergeţi şi învăţaţi-i să ducă mai departe toate lucrurile care Eu v-am poruncit pentru totdeauna.”
Vol. VI - ”Texte coptice amestecate în dialectul egiptean superior”, editat cu traducerile engleze aferente de E.A. Wallis Budge. (volum dublu de 1490 de pagini), cuprinde textele care s-au găsit în 15 manuscrise, după cum urmează: 6780, 6781, 6782, 6784, 6799, 6800, 6801, 6806 a, 7021, 7023, 7027, 7028, 7029, 7030, 7597. Din aceste manuscrise, opt au fost scrise înainte de sfârşitul secolului X d.H., cinci în prima jumătate a secolului XI d.H., şi doua în a doua jumătate a secolului XI d.H. Acest volum, conţine la pagina 637 o discuţie din secolul IV, o dispută între patriarhul Cyrill (315-386) din Ierusalim şi un călugăr pe nume Annarikhus ce deţinea ”Evanghelia după Evrei”. Acest călugăr a citat o frază din Evanghelie, ce se presupune a fi din Matei 28:19, într-o formă foarte asemănătoare cu varianta citată de Eusebiu, şi anume: ”Mergeţi înainte în lumea întreagă şi învăţaţi toate naţiunile în numele meu în orice loc.” (Matei 28:19 cum e citat în: E. Bulge, Miscellaneous Coptic Texts , 1915, p. 637). Este trist, totuşi, că după ce Patriarhul l-a câştigat pe călugăr de partea sa, l-a botezat pe călugăr „în numele Doamnei noastre al tuturor, ”Sfânta Maria”, o formulă ne-biblică şi falsă de botez.


Alte argumente biblice sunt versetele din Fapte 2:38; 8:16; 10:44; 19:5; Romani 6:3; 1Corinteni 1:12,13; 6:11; Galateni 3:27. Formula baptismală, aşa cum o găsim în cartea Faptelor şi în epistole, adică ”pentru numele Domnului Isus” se armonizează şi cu botezul simbolic făcut în Marea Roşie de către poporul Israel, care a fost botezat ”pentru Moise” (după 1Corinteni 10:2), care a fost mediatorul Vechiului Legământ, şi, în mod asemănător, apostolii au botezat ”pentru numele Domnului Isus” (Romani 6:3), mediatorul Noului Legământ (1Timotei 2:5; vezi şi: Fapte 7:37; Evrei 3:1-6).Prin botez credincioşii devin ucenici (discipoli) ai lui Isus (Ioan 4:1), însă nicăieri în Noul Testament nu se vorbeşte de ucenici ai lui Dumnezeu Tatăl sau ai Duhului Sfânt; ci, doar de ucenici ai Domnului Isus (Matei 9:14,19; 27:57; Luca 14:33; Luca 6:17; Ioan 19:38). Prin urmare, este logic ca aceştia să fie botezaţi doar în numele lui Isus, care este Învăţătorul lor (Matei 23:8).
Un alt argument indirect este afirmaţia din 1Corinteni 6:11: ”Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos (botezul în apă), şi prin Duhul Dumnezeului nostru. (botezul cu Duhul Sfânt)” (vezi şi 1Corinteni 1:12-15). Pe lângă toate acestea, botezul este o identificare cu moartea şi învierea lui Isus (Romani 6:3,4; Coloseni 2:12), căci prin botez noi suntem ”îngropaţi (scufundaţi) împreună cu Isus”, şi deci ”identificaţi cu El, printr-o asemănare cu moartea Lui...”. Prin botez (îngropare) noi ne identificăm cu Isus, însă noi nu ne putem identifica cu Tatăl ceresc care nu a murit (Deuteronom 32:4), nici cu Duhul Sfânt, care este un duh de viaţă şi nu poate să moară (Apocalipsa 11:11), ci, doar cu Isus Hristos Fiul lui Dumnezeu singurul care a murit şi a înviat (Romani 6:8-10).
În mod similar, botezul este şi o identificare cu Hristos care a fost botezat în apă de Ioan Botezătorul, căci prin botez eşti una cu El şi îmbrăcat cu El (Galateni 3:27,28), şi începi să calci pe urmele Lui. Dar daca, după cum ştim, nici Dumnezeu Tatăl nu a fost botezat în apă, şi nici Duhul Sfânt, ci doar Isus, atunci cum putem fi botezaţi noi în Numele lor? Numele invocat de candidat la botez, era Numele Domnului, adică Numele lui Isus Hristos (Fapte 22:16; vezi şi Fapte 10:43; 1Corinteni 6:11; Romani 10:9-13).Formula baptismală ”în Numele lui Isus”, s-a folosit la botezurile care au dus la înfiinţarea bisericilor din: Ierusalim (Fapte 2.38); Samaria (Fapte 8:16); Cezarea (Fapte 10:48); Efes (Fapte 19:5); Corint (1Corinteni 1:12,13; 6:11); Provinica Galatia (Galateni 3.27); Roma (Romani 6:3,4). Cu ea au fost botezaţi Evrei (Fapte 2:38), Samariteni (Fapte 8:16), Oameni ai naţiunilor (Fapte 10:48; Galateni 3.27)  şi toţi creştini botezaţi atunci (Romani 6:3).

Argumente extrabiblice:
Ciprian, un părinte bisericesc, a găsit necesar să insiste asupra botezării în numele Sfintei treimi, pentru că unii creştini botezau după o formulă de botez veche şi scurtă şi anume: ” în Hristos Isus” sau ”în numele Domnului Isus” ceea ce lasă să se înţeleagă că formula de origine, veche şi apostolică, folosită de unii creştini chiar şi în vremea lui Cipryan, era cea ”în numele Domnului Isus”.Encyclopedia Britannica, ed. 11(1920), vol. II pag, 365 spune: ”Formula trinitariană şi scufundarea de trei ori nu a fost o practică uniformă de la început... Botezul în Numele lui Isus este formula din Noul Testament. În secolul III, botezul în Numele lui Hristos era încă la fel de răspândit încât papa Stefan l-a declarat valid, opunându-se lui Ciprian din Cartagina”.
Hastings Encyclopedia of Religion, vol. 2, pag. 377, 389, spune: ’Botezul creştin a fost întotdeauna realizat folosind cuvintele ”în Numele lui Isus”...până pe vremea lui Iustian Martirul.’
În lucrarea ’A History of Christian Thought’ vol. 1 pag. 53, Otto Heick (istoric creştin) spune: ”La început, botezul era realizat (administrat) în Numele lui Isus, iar apoi, gradual, în Numele Tatălui, Fiului, şi Duhului Sfânt.”.
Dicţionarul Biblic explicativ (1962) vol. I pag. 351 spune: ” Dovezile...sugerează că botezul în creştinismul timpuriu a fost administrat, nu în întreitul nume, ci în Numele lui Isus Hristos sau în Numele Domnului Isus”.
Williston Walker, un istoric al bisericii creştine (1947), spune: „Formula de botez trinitarian ... a luat locul vechiului botez în Numele lui Hristos”
Canney's Encyclopedia of Religions (1970), pag. 53 arată că ‘Persoanele au fost botezate la început în ”numele lui Isus Hristos” ... Sau ”în numele Domnului Isus”... După aceea, odată cu dezvoltarea doctrinei Trinităţii, ei erau botezaţi ”în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”.’
Encyclopedia Biblica (1899) vol. I pag. 473 spune: ”Este numai normal să concluzionăm că botezul a fost administrat iniţial ”în Numele lui Isus Hristos”, sau ”în numele Domnului Isus”. Această opinie este confirmată de faptul că formele timpurii ale mărturiei baptismale era singulară nu întreită, cum a fost crezul ulterior”.
Revista Time din 5 decembrie 1955 , citează următoarea referire istorică cu privire la botezul ”în Numele lui Isus” care a avut loc în Roma în anul 100 d.H.: ”Diaconul şi-a ridicat mâna, şi Publius Decius a păşit prin uşa baptistierului. Stând până la brâu în bazin era Marcus Vasca vânzătorul de lemne. El zâmbea aşa cum Publius a străbătut în bazin lângă el. ”Credis”? A întrebat el. ”Credo”, a răspuns Publius. ”Eu cred că mântuirea mea vine de la Isus Hristosul, care a fost răstignit sub Ponţiu Pilat. Cu El eu am murit ca să pot avea cu El Viaţă Eternă”. Atunci el a simţit braţe puternice sprijinindu-l aşa cum el s-a lăsat pe spate în bazin, şi a auzit glasul lui Marcus în urechea lui – ”Eu te botez în Numele Domnului Isus”. ”
Păstorul Hermas (140-155 d.H.) consemnează: ”Sunt cei care au auzit cuvântul şi au vrut să se boteze în numele Domnului”. Această scriere în sec. II şi III a fost considerată inspirată de Dumnezeu, ea apărând la sfârşitul celorlalte cărţi ale Noului Testament, fiind găsită în Codex Sinaiticus, Clement Alexandrinul numeşte această scriere ”Scriptură”, iar Origen spune că acest Hermas este contemporan cu apostolii fiind identificat cu Hermes din Romani 16:14. Eusebiu spune că în timpul lui scrierea se citea în unele biserici şi se folosea la instruirea catehumenilor (cei ce se pregăteau pentru botez), chiar dacă el personal o plasează între apocrife.

Ceea ce ar trebui să înţeleagă creştinii este faptul că toţi aceia care au fost botezaţi cu formula ”în Numele Tatălui, al Fiului şi al Duhului Sfânt” sunt de fapt botezaţi după modelul bisericii romano-catolice şi nu după cel al apostolilor. Afirmţia cardinalului iezuit Augustin Bea: ”...papa este «tatăl tuturor credincioşilor», inclusiv pentru credincioşii evanghelici, care au botezul valabil, şi pentru care este necesară numai o reîntoarcere plină de dragoste în sânul bisericii mamă.“ (O. Markmann, Irrtümer der katholischen Kirche, pag. 22), ar trebuie să ne facă atenţi.
Ceea ce înţelegem noi sub noţiunea ”botezat valabil” , nu mai necesită nici o explicaţie suplimentară. Botezul biblic-apostolic, ‘în Numele Domnului Isus Hristos’ este respins ca erezie de către biserica romano-catolică, iar pentru a reveni în sânul biserici mamă (cea romano-catolică) nu este necesar un nou botez, ci doar de o reîntoarcere a creştinilor evanghelici şi o recunoaştere a Papei de la Roma, căci botezul este acelaşi: cel în numele Sfintei Treimi. Astfel Papa Ioan XXIII a convocat Consiliul Ecumenic II, la Vatican în 1962, şi a cerut, atât corpului catolic prezent, cât şi liderilor protestanţi, să unească cultele lor cu Roma. Papa Ioan XXIII a folosit următoarea exprimare: ”v-aţi putea unii cu noi pentru că aveţi botezul nostru”.


Astfel deci, este timpul ca bisericile creştine evanghelice să lase la o parte obiceiurile şi învăţăturile acceptate aşa de uşor, uneori, din partea unor teologi sau din partea religiilor tradiţionale, şi să revină la teologia primară aşa cum au înţeles-o şi aplicat-o apostolii, lucrare la care a conlucrat Isus (Marcu 16:20), şi pe care Dumnezeu a întărit-o. (Evrei 2:2-4).

Controversata persoană a Duhului lui Dumnezeu

„Aceia care doresc să se îndoiască vor avea destule motive de îndoială. Dumnezeu nu-Şi propune să îndepărteze toate ocaziile de necredinţă. El dă dovada care ar trebui cercetată cu multă grijă şi cu un spirit plin de umilinţă şi un spirit gata de a fi învăţat şi toţi trebuie să hotărască după greutatea dovezii. Dumnezeu dă suficiente dovezi sufletului sincer pentru a crede; dar cel care întoarce spatele greutăţii dovezii, pentru că sunt câteva lucruri pe care el nu le poate clarifica cu înţelegerea lui mărginită va fi lăsat în atmosfera rece, îngheţată, a necredinţei şi îndoielilor ce ridică întrebări şi va ajunge la naufragiul credinţei” 5T 676 

E.G.White a scris în câteva ocazii că Duhul Sfânt este „o persoană”. Aceste citate sunt aduse astăzi ca o dovadă că ea ar fi crezut că Duhul Sfânt este o fiinţă asemenea Tatălui şi Fiului, al treilea membru al unui Dumnezeu triunic. Iata două din aceste citate: „Duhul Sfânt este o persoană, căci el dă mărturie împreună cu duhul nostru că noi suntem copii ai lui Dumnezeu” (Ev. 616) “Păcatul nu putea să fie oprit şi înfrânt decât prin mijlocirea celei de a treia persoane a Dumnezeirii”. (DA 671) 

Pe de altă parte, există multe alte afirmaţii care demonstrează fără nici o îndoială că există numai două Fiinţe divine, Tatăl şi Fiul. Iată câteva din ele: "Hristos, Cuvântul, singurul născut al lui Dumnezeu, era una cu Tatăl cel veşnic – una în natură, în caracter şi în scop – singura Fiinţă din tot Universul care putea intra în sfaturile si în planurile lui Dumnezeu." (GC 493)
“Şi cu scopul ca familia umană să nu poată avea scuze din cauza ispitelor lui Satana, Hristos a devenit una cu ei. Singura Fiinţă care a fost una cu Dumnezeu a trăit legea in natură umană.” (ST, 14 octombrie, 1897). Evident, când citim că Isus a fost “singura Fiinţă din tot Universul” care a fost una cu Dumnezeu şi care putea intra în sfaturile şi planurile lui Dumnezeu, înţelegem că nu există o altă fiinţă care face parte din acest sfat şi care este una cu Dumnezeu. Ellen White în aceste citate vorbeşte numai despre două Fiinţe divine. Următorul citat susţine acelaşi lucru:
"NUMAI Tatăl şi Fiul trebuie să fie veneraţi." (YI, 7 iulie 1898) Aici ni se spune că există numai două Fiinţe divine care au dreptul să primească închinarea noastră, ceea ce ar fi fost greşit în cazul în care Duhul Sfânt ar fi o fiinţă asemenea Tatălui sau Fiului. Citiţi şi următorul citat:
“Nici un om, nici chiar cel mai înalt înger, nu poate sa aprecieze marele preţ; el este cunoscut numai Tatălui şi Fiului” (The Bible Echo, 28 Oct. 1895) Dacă Duhul este o persoană divină separată de Tatăl şi Fiul, cum este posibil să nu cunoasca preţul platit pentru mântuirea noastră? Mai departe sora White a scris că în lucrarea creaţiunii au participat numai două Fiinţe şi nu trei: “Dumnezeu, în consiliu cu Fiul Său, a făcut un plan de a crea pe om după chipul lor propriu” (RH, 24 februarie, 1874)
“Tatăl şi Fiul S-au angajat în marea şi minunata lucrare la care se gândiseră, aceea de creere a lumii… După ce a fost creat pământul şi vieţuitoarele de pe el, Tatăl şi Fiul Şi-au îndeplinit planul, hotărât înainte de căderea lui Satan, de a face om după chipul şi asemănarea Lor. Ei lucraseră împreună la crearea pământului şi a fiecărei vieţuitoare de pe el. Apoi Dumnezeu a zis Fiului Său: "Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră”’ (SR, 22).
 „Isus Se unise cu Tatăl la facerea lumii.” (2T 209)
“La început, Tatăl şi Fiul S-au odihnit în Sabat după lucrarea Lor de creaţiune.” (DA 769). Următorul citat este la fel interesant:

„Prin puterea dragostei Lui, prin ascultare, omul căzut, un vierme de țărână, va fi transformat, pregătit pentru a fi membru a familiei cereşti, un companion al lui Dumnezeu, al lui Isus şi a sfinţilor îngeri, în veacurile veşnice” (Ms 21, Feb.16,1900) 

Dacă Duhul este un individ, o ființa, cum se poate că omul să nu fie un companion și al Lui? De asemenea, ea a scris că a treia fiinţă în rang din univers, următorul după Dumnezeu şi Hristos, a fost Lucifer: 

“Înainte de răzvrătirea lui în cer, Lucifer a fost un înger înălţat şi slăvit, următorul în rang după Fiul prea iubit al lui Dumnezeu.” (SR 15). 

„El (Satan) era după Hristos în ceea ce priveşte preamărirea şi caracterul.” (RH, 22 octombrie 1895) 

„Păcatul a început în acela care, după Hristos, fusese cel mai mult onorat de către Dumnezeu...” (PP 35)

Deci avem două grupe de citate care la prima vedere par că se contrazic între ele. Ellen White vorbeşte despre două Fiinţe divine şi trei persoane divine. Cum putem rezolva aceasta contradicţie aparentă? Problema principală în toate aceste discuţii, după mine, este neînţelegerea despre ce constituie o fiinţă, la fel ca şi refuzul multora să accepte posibilitatea ca Ellen White să folosească cuvântul „persoană” altfel decât îl folosesc ei astăzi. Această controversă nu este nouă. La începutul secolului XX cunoscutul medic adventist John Harwey Kellogg a avut aceeaşi problemă. Într-o scrisoare din 1903, adresată lui G.I. Butler, fostul preşedinte al Conferinţei Generale, el a scris: „După cât înţeleg eu, dificultatea care este găsită în ‚Templul Viu,’ întreaga chestiune poate fi redusă la întrebarea: Este Duhul Sfânt o persoană? Dumneavoastră spuneţi că nu. Eu am presupus că Biblia afirmă aceasta datorită faptului că pronumele personal ‚el’ este folosit atunci când se vorbeşte despre Duhul Sfânt. Sora White foloseşte pronumele ‚el’ şi a spus în atât de multe cuvinte că Duhul Sfânt este a treia persoană a Dumnezeirii. Cum poate fi Duhul Sfânt a treia persoană şi să nu fie o persoană de loc, este foarte dificil pentru mine să înţeleg.” (Scrisoare de la J. H. Kellogg către G. I. Butler, 28 octombrie 1903). 

Din această scrisoare vedem că aceleaşi discuţii pe care le avem astăzi au fost purtate şi de pionerii bisericii adventiste. Doctorul Kellogg a ajuns la concluzia că Duhul Sfânt este o persoană separată de Tatăl şi Fiul. Această idee a fost în contradicţie cu credinţa bisericii din acea perioadă şi anume că Duhul Sfânt este prezenţa personală a Tatălui şi a Fiului. Observaţi că Kellogg susţine poziţia sa prin scrierile sorei White, la fel cum şi astăzi scrierile ei sunt folosite în sprijinul doctrinei trinității. Dar, a fost de acord sora White cu el? S-ar putea ca doctorul (şi mulţi astăzi) să folosească scrierile ei în mod greşit? Citiți mai întâi răspunsul lui Butler și după aceea răspunsul sorei White: 

„În cea ce privește faptul că sora White și cu tine ați fi în deplină armonie, va trebui sa las o astfel de concluzie cu totul la latitudinea ta și a sorei White. Dumneaei spune că nu există o deplină armonie. Tu spui că există... Trebuie să o cred pe ea... atunci când spune că există o deosebire” (G.I. Butler către J.H. Kellogg, 5 aprilie 1904) 

„Sunt unii, care acceptând teorii eronate, năzuiesc sa le întemeieze adunând din scrierile mele propoziţii ale adevărului, pe care ei le folosesc, separate din contextul lor şi pervertite, amestecându-le cu eroare.” (Letter 136, April 27, 1906, to Brethren Butler, Daniels, and Irwin.) 

„În controversa apărută printre fraţii noştri în legătură cu învăţăturile acestei cărţi (Templul viu), cei care erau în favoarea tipăririi şi distribuirii ei declarau: „Conţine exact aceleaşi puncte de vedere ca ale sorei White”. Această afirmaţie m-a lovit direct în inimă. M-am simţit zdrobită, pentru că ştiam că această prezentare a problemei nu era adevarată.”(1SM, 203) 

„Sunt silită să vorbesc pentru a nega pretenţia că învăţăturile din ‚Templul Viu’ pot fi susţinute de afirmaţii din scrierile mele. Poate că sunt în această carte expresii şi opinii care se găsesc în armonie cu scrierile mele. Şi poate că există în scrierile mele multe declaraţii care, rupte din context şi interpretate potrivit minţii autorului lucrării ‚Templul Viu,’ ar putea părea în armonie cu învăţăturile din această carte. Aceasta poate oferi un sprijin aparent afirmaţiei că sentimentele din ‚Templul Viu’ sunt în armonie cu scrierile mele. Dar Dumnezeu să ferească ca această părere să triumfe.” (Mar. Sp. Seria B, nr. 2, pag. 53,54)

Ceilalţi pioneri nu au avut această problemă. Citiţi următorul citat care poate arunca lumină asupra studiului nostru şi unde putem vedea ca pionerii noştri au înţeles că cuvântul „persoană” are diferite sensuri: „Există o întrebare care este atât de mult controversată în lumea teologică în care noi nu ne-am permis niciodată să intrăm. Este vorba de personalitatea Duhului lui Dumnezeu. Ideile dominante despre persoană sunt foarte variate, uneori necizelate, iar cuvântul este diferit înţeles, aşa încât nu ne putem aştepta la unitatea opiniei în acest punct până când nu vor putea toţi să definească în mod precis ce înţeleg prin acel cuvânt sau până când nu se vor pune de acord toţi asupra unui anumit înţeles în care cuvântul să fie folosit. De vreme ce acest acord nu există, se pare că o discuţie a acestui punct nu este profitabilă, mai ales că nu este o întrebare de revelaţie directă. Avem dreptul de a fi pozitivi în credinţa şi afirmaţiile noastre doar atunci când cuvintele Scripturii sunt atât de directe încât aduc subiectul pe tărâmul dovezii indiscutabile. Nu suntem doar doritori, ci nerăbdători să îl lăsăm exact acolo unde l-a lăsat cuvântul lui Dumnezeu. Din el învăţăm că Duhul lui Dumnezeu este acea putere excepţională şi misterioasă care provine de la tronul universului şi care este factorul eficient (activ) în lucrarea de creaţie şi răscumpărare.” (J.H. Waggoner, Spiritul lui Dumnezeu, atribuţiile şi manifestările sale, p. 8, 9; 1877) 

Din acest citat vedem ca problema principala în timpul pionerilor nu a fost personalitatea Duhului, ci cuvântul „persoana”. Ei au înţeles că doi oameni pot folosi acest cuvânt având în mintea lor două diferite înţelegeri. De fapt, sora White nu a fost singura care a scris că Duhul este o „Persoana”. Au fost și alți pioneri care au scris aceasta dar nu credeau că este o ființa asemenea Tatălui și Fiului. Iata două exemple: „Întrebare: Credeți ca Duhul lui Dumnezeu este o persoana, sau este simplu puterea prin care Dumnezeu lucreaza și pe care El a dat-o omului în folosul său? 

Răspuns: Pronumele folosite în legatura cu Duhul ne duc la concluzie că el este o persoana – personalitatea lui Dumnezeu care este sursa întregii puterii și vieții” (Sarepta Henry „The Abiding Spirit” 1899) 

”Duhul lui Dumnezeu este o realitate. Este tot atat de mult o realitate vie ca și Dumnezeu Însuși, și este marele agent lucrător al lui Dumnezeu în înființarea și continuarea creștinismului în lume” (J. Clarke, RH 3 Iulie 1883) (Cu toate ca acest citat nu folosește cuvântul ”persoana”, totuși afirmă ca Duhul este un agent viu, personal, personalitate). Vă invit împreună să studiem acest subiect. Să vedem mai întâi ce constituie o fiinţă. Pentru aceasta vom studia crearea omului. Biblia şi Spiritul Profetic ne spun că omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu: 

„Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră” Gen.1: 26. 

„Există multe teorii în lumea noastră care susţin că Creatorul nu este un Dumnezeu personal. Dumnezeu este o fiinţă şi omul a fost făcut după chipul Său” (7MR 373) 

“Dumnezeu este spirit; totusi El este o fiinţă personală, căci omul a fost făcut după chipul Său” (Ed. 131)

Cum a fost făcut omul? 

1. „Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului...” 

2. „...i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” Gen. 2, 7 Deci, Dumnezeu mai întâi a format o formă fizică (trup). După aceea a suflat în aceasta formă o suflare de viaţă. Aceasta suflare este cea ce Biblia în alte locuri numeşte duh (vezi Zah. 12: 1 şi Ecl. 12: 7).     Când a devenit omul o fiinţă vie? Atunci când Dumnezeu a suflat în el duh de viaţă. Deci, formă fizică şi duhul împreună alcătuiesc o fiinţă, un individ. Cu alte cuvinte, o fiinţa are doua componente sau două aspecte: fizic şi spiritual. Pentru cei care se îndoiesc că omul are un duh citiţi următoarele versete: 

„Prorocia, Cuvântul Domnului despre Israel. Aşa vorbeşte Domnul, care a întins cerurile şi a întemeiat pământul, şi a întocmit duhul omului din el” Zah. 12, 1 

„Dar este un duh şi acesta este în om” Iov 32: 8 (Cornilescu revizuita).

„În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el?” 1 Cor. 2: 11 Acum, ceea ce ne interesează este dacă şi Dumnezeu, la fel ca şi omul, are două aspecte, o formă fizica şi un duh? Am văzut că omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, dar în ce constă aceasta asemănare? Este numai o asemănare în caracter sau este şi o asemănare fizică? Să vedem ce spune inspiraţia: 

1. Are Dumnezeu o formă fizică? 

„În anul morţii împăratului Ozia, am văzut pe Domnul şezând pe un scaun de domnie foarte înalt, şi poalele mantiei Lui umpleau Templul” Isaia 6: 1 

„Mă uitam la aceste lucruri, până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit de zile a şezut jos. Haina Lui era albă ca zăpada, şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc, şi roţile Lui ca un foc aprins.” Daniel 7: 9 

„Apoi am văzut în mâna dreaptă a Celui ce şedea pe scaunul de domnie o carte, scrisă pe dinăuntru şi pe dinafară, pecetluită cu şapte peceţi.” Apoc. 5: 1 

„Omul trebuia să poarte chipul lui Dumnezeu atât în înfăţişarea exterioară, cât şi în caracter. Numai Hristos singur este "întipărirea Fiinţei" (Evr.1,3) Tatălui; omul însă a fost făcut "după chipul" lui Dumnezeu.” (PP 45) 

„La început, omul a fost creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu nu numai în caracter, ci şi în trăsături şi formă” (GC 644) 

“Când Adam a ieşit din mâinile Creatorului, era asemănător cu Făcătorul lui ca natură fizică, mintală şi spirituală.” (Ed. 14) 

„Creaţi pentru a fi "chipul şi slava lui Dumnezeu" (1Corinteni 11,7), Adam şi Eva primiseră înzestrări cu totul vrednice de destinul lor măreţ. Superbi şi cu un corp bine proporţionat, cu trăsături regulate şi frumoase, cu feţe care străluceau de sănătate şi de lumina bucuriei şi a nădejdii, ei arătau în alcătuirea lor exterioară asemănarea cu Creatorul lor. Iar această asemănare nu se manifesta numai în natura fizică. Fiecare facultate a minţii şi a sufletului reflecta slava Creatorului.” (Ed. 20) 

„L-am întrebat pe Isus dacă Tatăl Său avea o formă ca a Sa. Mi-a răspuns că da, dar că eu nu o puteam privi, întrucât, a zis El, „daca vei privi o singură dată slava persoanei Sale, vei înceta să exişti” (EW 55) 

2. Are Dumnezeu un Duh? 

“… Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.” Gen. 1, 2 

“Unde mă voi duce departe de Duhul Tău, şi unde voi fugi departe de prezenţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo; dacă mă voi culca în locuinţa morţilor, iată-Te şi acolo” Ps. 139: 7.8 

“Nu mă lepăda de la Faţa Ta, şi nu lua de la mine Duhul Tău cel Sfânt” Ps. 51, 11 

“Duhul lui Dumnezeu m-a făcut, şi suflarea Celui Atotputernic îmi dă viaţă.” Iov 33:4 

„Când va veni Mângâietorul, pe care Eu vi-L voi trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care iese de la Tatăl, acela va mărturisi despre Mine.” Ioan 15: 26 

“Fară Duhul Sfânt, fară suflarea lui Dumnezeu, conştiinţa devine amorţită, lipsită de viaţă spirituală...” (4 BC 1166) 

“Duhul Sfânt este un agent liber, activ si independent. Dumnezeul cerului foloseste Duhul Său dupa buna Sa placere...” (RH 5 mai, 1896) 

“Măreţia lui Dumnezeu este pentru noi de necuprins. "Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri" (Psalmii 11,4); cu toate acestea, prin Duhul Său, este prezent pretutindeni. El are o cunoaştere intimă a tuturor lucrărilor mâinilor Sale şi un interes personal faţă de acestea... "Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de Faţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo, dacă mă voi culca în locuinţa morţilor iată-Te şi acolo (Ps. 139: 7).” (Ed 131) 

“Biblia ni-L arată pe Dumnezeu în locul Său înalt şi sfânt, nu într-o stare de inactivitate, nu în tăcere şi singurătate, ci înconjurat de zeci de mii de ori zece mii şi mii de mii de făpturi sfinte, toate aşteptând să împlinească voia Sa. Prin intermediul acestor mesageri, El este în legătură neîntreruptă cu fiecare colţ al împărăţiei Sale. Prin Duhul Său, El este prezent pretutindeni. Prin mijlocirea Duhului Său şi a îngerilor Săi, El lucrează pentru copiii oamenilor.” (MH 417)

 Istoria creaţiunii reprezintă o lecţie despre fiinţa lui Dumnezeu. Dumnezeu a format o formă fizică şi prin aceasta ne-a arătat ca El Însuşi nu este o esenţă intangibilă, ci este o fiinţă personală, posedând o formă fizică. După aceea a suflat în om duh de viaţă demonstrând că şi El are un Duh. Biblia şi Spiritul Profetic susţin împreună că Dumnezeu, la fel că şi omul, are două aspecte, unul fizic şi unul spiritual. Atenţie, aici nu intrăm în discuţie despre natura acestor două aspecte! Nu ştim care este natura trupului şi Duhului lui Dumnezeu. Aici tăcerea este de aur. Tot ceea ce spunem este că Dumnezeu este atât trup (aspect fizic) cât şi Duh (aspect spiritual). 

Din aceasta putem concluziona că duhul nu este o altă fiinţă, un alt individ, ci este aspectul non fizic, spiritual, al omului sau al lui Dumnezeu. 

Acum să ne concentrăm la un alt lucru, problema cuvântului „persoană”. Va rog citiţi următorul citat: 

“Am văzut un tron şi pe el stăteau Tatăl şi Fiul. Am privit la faţa lui Isus si I-am admirat minunata-I persoană. Persoana Tatălui nu o puteam privi, căci era acoperită de un nor de slavă. L-am întrebat pe Isus dacă Tatăl Său avea o formă ca a Sa. Mi-a raspuns că da, dar că eu nu o puteam privi, întrucât, a zis El, „dacă vei privi o singură dată slava persoanei Sale, vei înceta să exişti” (EW 54) 

Sora White a admirat minunata-I persoană a lui Isus. Ce a admirat ea de fapt? Faţa, înfăţişarea, trupul Lui. Mai departe ea spune ca nu putea privi „persoana Tatălui”. În sfârşit L-a întrebat pe Isus dacă şi Tatăl are „o formă ca a Sa”. Citiţi cu atenţie răspunsul lui Isus: „Mi-a raspuns că da, dar că eu nu o puteam privi, întrucât, a zis El, „dacă vei privi o singură dată slava persoanei Sale, vei inceta să exişti”. În acest citat sora White numeşte forma, aspectul fizic al lui Dumnezeu „persoană” Sa. Deci, această formă, acest aspect fizic al lui Dumnezeu care stă pe scaunul de domnie în cer este persoana Lui Dumnezeu. Dar am văzut că Dumnezeu nu este numai o forma fizică ci ca El are şi un alt aspect, spiritual, Duhul Său prin care este prezent pretutindeni. Ce este Duhul? Este ceva impersonal, o simplă putere sau energie care iese din fiinţa (persoana) lui Dumnezeu şi umple tot universul? Este ceva ce poate fi manipulat de om? Biblia este foarte clară că Duhul lui Dumnezeu are caracteristici personale. El se mişcă, vorbeşte, poate fi întristat, insultat etc. Cu alte cuvinte Duhul este viu, personal şi nu o putere sau energie impersonala. Aceasta înseamnă că Duhul lui Dumnezeu este la fel de mult persoană aşa cum şi aspectul fizic al lui Dumnezeu este persoană. Dar atenţie, el nu este o fiinţă separată de Dumnezeu, al treilea membru al unei trinităţi. El este persoana Lui Dumnezeu prin care Dumnezeu este prezent pretutindeni şi prin care îşi îndeplineşte planurile Sale. Citiţi urmatoarele citate: „Duhul este cel care dă viaţă, carnea nu este de nici un folos; cuvintele pe care vi le spun Eu, ele sunt duh şi viaţă.” Hristos nu se referă aici la doctrina Sa, ci la Persoana Sa, la divinitatea caracterului Său.” (RH 5 Aprilie, 1906)
Aici sora White spune ca atunci când Isus vorbeşte despre Duhul care dă viaţa (care este Duhul Sfânt), se refera la persoana Sa, la divinitatea caracterului Său (citiţi 1 Cor. 15, 45; 2 Cor. 3, 6. 17). Aici avem un exemplu clar unde sora White foloseşte cuvântul „persoană” cu un alt sens decât cu sensul de fiinţă. La fel şi următorul citat confirmă adevărul că duhul este persoana sau caracterul unui individ:
„Identitatea noastră personală este păstrată după înviere, dar nu cu aceleaşi particule de materie sau de substanţă care s-au coborât în mormânt. Lucrarea minunată a lui Dumnezeu este o taină pentru oameni. Duhul, caracterul omului, se întoarce la Dumnezeu spre a fi păstrat acolo. La înviere fiecare om îşi va avea caracterul său propriu. La timpul său, Dumnezeu va chema la viaţă pe cei morţi, dându-le iarăşi suflarea de viaţă şi poruncind oaselor uscate să învieze.” (6BC 1093) (vă rog citiţi şi scrisoarea lui Willie White la sfârşitul acestui studiu). 

Din tot ce am vazut pâna acum, putem defini cuvântul „persoană”. Acest cuvânt poate însemna: 

1. o fiinţă fizică, un individ 

2. aspectul fizic sau non-fizic al unei fiinţe, caracterul sau personalitatea sa.(vezi: www.merriam-webster.com/dictionary/person)

Neînţelegerea celei de-a două definiţii ca şi ceea ce constituie o fiinţă au făcut pe mulţi adventişti să interpreteze greşit citatele sorei White unde ea spune că Duhul Sfânt este o persoană. Să ne uităm în continuare la încă câteva citate din Spiritul Profetic legate de acest subiect:

„Duhul Sfânt este o persoană, căci el dă mărturie împreună cu duhul nostru că noi suntem copii ai lui Dumnezeu... Duhul Sfânt are o personalitate, altfel El n-ar putea da mărturie către şi cu duhul nostru că noi suntem copii ai lui Dumnezeu. Tot aşa, El trebuie să fie o persoană divină, altfel n-ar putea să cerceteze tainele ascunse în mintea lui Dumnezeu. „În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu.” (Ev. 617) 

Pentru mulţi acest citat este una dintre cele mai puternice dovezi că Duhul Sfânt este o fiinţa asemenea Tatalui şi Fiului dar o analiza atentă ne va dovedi că citatul de fapt respinge această idee. Ellen White spune că „Duhul Sfânt este o persoană” şi că „are o personalitate”. De ce? Care este dovada că Duhul Sfânt este „o persoană” şi că „are o personalitate”? Pentru că „dă mărturie”. Cu alte cuvinte, dacă Duhul nu este o persoană şi nu are o personalitate, El nu ar putea să dea mărturie. O putere sau energie impersonala nu poate da mărturie ci numai ceva ce este personal, ce are personalitate. Ea spune clar acest lucru: „Duhul Sfânt are o personalitate, altfel El n-ar putea da mărturie”. Acuma citiţi cu atenţie citatul şi observaţi că Duhul Sfânt nu este singurul care dă mărturie ci împreună cu El dă mărturie şi duhul nostru. Ce este duhul nostru? Urmând contextul acestui citat numai o persoană poate da mărturie. Dacă Duhul Sfânt este „o persoană” şi „are o personalitate” din cauză că dă mărturie atunci şi duhul nostru este „o persoană” şi are „o personalitate” pentru că şi el dă mărturie împreuna cu Duhul Sfânt! Dar, este duhul meu altcineva decât eu însumi? Cu siguranţă că nu. El este o parte din mine, natura mea interioară, persoana, caracterul meu. La fel şi Duhul Sfânt nu este o altă fiinţă, ci este Dumnezeu însuşi. Sora White spune acest lucru foarte clar: “Dându-ne Duhul Său, Dumnezeu ni Se dă pe Sine, făcându-Se un izvor de influenţe dumnezeieşti, pentru a da lumii viaţă şi sănătate.” (7T 273)
Pentru a fi și mai clar, haideți ca în acest citat să schimbăm locurile dintre „Duhul Sfant” si „duhul omului”: „Duhul omului este o persoană, căci el dă mărturie împreună cu Duhul Sfânt că noi suntem copii lui Dumnezeu... Duhul omului are o personalitate, altfel El n-ar putea da mărturie împreuna cu Duhul Sfânt că noi suntem copii ai lui Dumnezeu.” (Ev. 617) 

Ultima parte a citatului spune că Duhul „trebuie să fie o persoană divină, altfel n-ar putea să cerceteze tainele ascunse în mintea lui Dumnezeu”. 

Cheia pentru acest paragraf este versetul din 1 Cor. 2, 11 pe care sora White îl citeşte: „În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu afară de Duhul lui Dumnezeu.” După cuvintele lui Pavel, omul şi duhul lui sunt comparabili cu Dumnezeu şi Duhul Lui. Cea ce este duhul omului pentru om aceiaşi este şi Duhul Lui Dumnezeu pentru Dumnezeu. Aşa cum duhul omului nu este un alt individ decât omul însuşi, tot aşa şi Duhul lui Dumnezeu nu este un alt individ decât El Însuşi. Altfel acest verset n-ar avea sens.

Urmatorul citat este din Educaţie, pagina 131: 

“Măreţia lui Dumnezeu este pentru noi de necuprins. "Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri" (Psalmii 11,4); cu toate acestea, prin Duhul Său, este prezent pretutindeni. El are o cunoaştere intimă a tuturor lucrărilor mâinilor Sale şi un interes personal faţă de acestea... "Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de prezenţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo, dacă mă voi culca în locuinţa morţilor iată-Te şi acolo (Ps.139: 7).” 

Sora White spune aici că Domnul stă pe scaunul Său de domnie în cer. Domnul locuieşte în sanctuarul Său. Acolo îngerii văd slava Lui şi I se închina. Dar, este aceasta tot ce este Dumnezeu? Nu, ea continuă: “…cu toate acestea, prin Duhul Său, este prezent pretutindeni”. În acest citat Spritul Profetic vorbeşte despre cele două aspecte personale ale lui Dumnezeu, cel fizic care stă pe scaunul de domnie şi cel spiritual prin care Dumnezeu este prezent pretutindeni în univers. Prezenţa spirituala a lui Dumnezeu cu noi pe acest pamant este la fel de personală ca şi prezenţa Sa fizică pe scaunul de domnie din cer. Citiţi şi urmatorul citat, unde din nou Duhul este numit prezenţa Celui Infinit: 

“Psalmistul prezintă prezenţa Celui Infinit ca pătrunzând întregul univers. "Unde mă voi duce departe de Duhul Tău şi unde voi fugi departe de prezenţa Ta? Dacă mă voi sui în cer, Tu eşti acolo, dacă mă voi culca în locuinţa morţilor iată-Te şi acolo” (Ps. 139: 7). Niciodată nu vom găsi un loc pustiu unde Dumnezeu nu este prezent”. (ST 14 Iulie, 1881)

 Aici putem vedea pericolul doctrinei trinităţii. Dacă Duhul Sfânt nu este o parte din fiinţa Tatălui, omniprezenţa Lui, ci altcineva, un alt individ, aşa cum susţine doctrina trinitaţii, atunci înseamnă ca Tatăl nu este omniprezent de la Sine Însuşi ci are nevoie de altcineva prin care sa fie prezent pretutindeni. Aceasta Îl face pe Tatăl o fiinţa limitată şi inferioară Duhului și este unul din motivele de ce doctrina trinitaţii este un atac la persoana lui Dumnezeu şi o erezie mortală. 

Probabil unii se vor întreba de ce sora White a numit Duhul „a treia persoană a Dumnezeirii”? Pe scurt, acesta este pentru că Duhul este al treilea agent personal prin care Dumnezeu se descoperă creaţiunii Sale. 

1. În primul rând, Dumnezeu se descopera că o Fiinţa fizică stând pe scaunul Său de domnie în sanctuarul ceresc. El este singurul Dumnezeu adevărat şi Suveranul universului de la care vin toate lucrurile şi care este izvorul oricărei existenţe și al oricărei legi: “Numai Dumnezeu este prezentat ca fiind mare... El (Dumnezeu) este descoperit ca Monarhul universului, gata sa-Şi întemeieze împărăţia Sa vesnică – Cel Îmbătrânit de zile, Dumnezeul cel viu, Izvorul întregii înţelepciuni, Conducatorul prezentului, Descoperitorul viitorului” 16MR. 333
„Cel Îmbătrânit de zile este Dumnezeu Tatăl... El, izvorul oricărei existenţe şi al oricărei legi, este Acela care conduce judecata.” (GC 479). 

2. Dumnezeu se descoperă prin Fiul Său, care este o imagine perfectă a persoanei Sale aşa că oriunde este prezent Fiul este ca şi cum ar fi prezent Tatăl. 

“Că Iehova, Conducătorul suprem, Dumnezeu. nu putea personal să comunice cu omul pacatos, dar El a iubit lumea aşa de mult că L-a trimis pe Isus în lumea noastră ca o descoperire a Lui Însuşi” (MR 9; 122) 

„Tatăl a făcut cunoscut faptul că El Însuşi a rânduit ca Hristos, Fiul Său, să fie egal cu El aşa încât, oriunde era prezenţa Fiului, să fie ca şi propria Lui prezenţă.” (SR 13). 

„Ca fiinţă personală, Dumnezeu S-a descoperit în Fiul Său.” (Ed 131) 

„Domnul Dumnezeul cerului e Împăratul nostru. El e Conducătorul în care ne putem încrede în mod sigur, deoarece El nu face niciodată nici o greşeală. Să-L onorăm pe Dumnezeu şi pe Fiul Său, prin care El comunică cu lumea.” 8T 238 (observaţi cum aici sora White numeşte Dumnezeu numai o singura Fiinţa, pe Tatăl. La fel ea ne invită sa onorăm numai doua Fiinţe, pe Dumnezeu şi pe Fiul Său. Şi în sfârşit, ne spune ca Fiul este mijlocul prin care Dumnezeu comunică, se descoperă lumii) 

3. În sfârşit, Dumnezeu se descoperă prin Duhul Său, care, independent de aspectul Său fizic, este pretutindeni. Prin Duhul Său, Dumnezeu are acces la toata creaţiunea în univers, chiar daca nu este prezent în mod fizic. 

“Dându-ne Duhul Său, Dumnezeu ni Se dă pe Sine, făcându-Se un izvor de influenţe dumnezeieşti, pentru a da lumii viaţă şi sănătate.” (7T 273) 

„Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri" (Psalmii 11,4); cu toate acestea, prin Duhul Său, este prezent pretutindeni.” (Ed. 131) 

Aşadar, putem spune ca pentru noi exista: 

a) Un singur Dumnezeu, o Fiinţă personală, Tatăl. 

b) Două Fiinţe divine, Tatăl şi Fiul. 

c) Trei personalităţi divine (expresii ale naturii divine), Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. 

Mai departe, Biblia şi Spiritul Profetic recunosc unitatea divină a Tatălui şi Fiului prin faptul că amândoi au acelaşi Duh. Cu alte cuvinte, Duhul Sfânt este atât Duhul lui Dumnezeu cât şi Duhul lui Hristos. Pavel, în Romani 8, 9 spune: „Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui”. Ellen White susţine acelaşi lucru: „Din veşnicie a existat o unitate deplină între Tatăl şi Fiul. Ei erau doi, totuşi aproape să fie identici; doi în individualitate, totuşi una în duh, inimă şi caracter.” (YI, December 16, 1897, par.5)

„Isus a căutat sa imprime în ei gândul că în dăruirea Duhului Său cel Sfânt, El le-a dat lor slava pe care Tatăl I-a dat-o Lui, aşa încât El şi poporul Lui să fie una în Dumnezeu” Semnele timpului, 3 octombrie 1892 

Deci vedem ca Tatăl şi Fiul sunt două Fiinţe care împărtaşesc un singur Duh. De aceea Duhul este Duhul Tatălui dar şi Duhul Fiului. Înţelegând aceasta, citiţi urmatorul citat: „Împovărat de natura umană, Hristos nu putea să fie în fiecare loc în mod personal; de aceea era în interesul lor ca El să-i părăsească, să meargă la Tatăl Său, şi să trimită Duhul pentru a fi succesorul Său pe pământ. Duhul Sfânt este El Însuşi dezbrăcat de personalitatea umanităţii, şi astfel independent. El se putea prezenta pe Sine ca prezent în toate locurile prin Duhul Său, ca Omniprezent ...” (Ms 5a, 1895) 

Sora White aici spune foarte clar că Duhul Sfânt este Isus Hristos Însuşi dezbrăcat de personalitatea umanităţii. Cu alte cuvinte, Isus astăzi slujeşte în sanctuarul ceresc în trup uman (personalitatea umană), dar prin Duhul Său (personalitatea divină), este prezent în biserica de pe pământ. Aceiaşi Individ, dar doua personalităţi. Iata o dovadă: 

“În timp ce Isus slujeşte în Sanctuarul de sus, El este, prin Duhul lui cel Sfânt, şi slujitor în biserica de pe pământ. Pentru ochiul fizic, El este departe, dar de fapt se împlineşte fãgăduinţa pe care El a dat-o la înălţare: "Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului" (Mat. 28,20). În timp ce slujitorii Lui mai mici primesc putere de la El, prezenţa Lui întăritoare este totdeauna cu biserica Lui.” (DA 166) 

Duhul Sfânt aici este numit „prezenţa întăritoare” a lui Isus. Acum citiţi încă o dată citatul unde sora White a scris în mod clar ca această prezenţă întăritoare a lui Isus, Duhul Sfânt, este persoana Sa, divinitatea caracterului Său: 

„Duhul este cel care dă viaţă, carnea nu este de nici un folos; cuvintele pe care vi le spun Eu, ele sunt duh şi viaţă.” Hristos nu se referă aici la doctrina Sa, ci la Persoana Sa, la divinitatea caracterului Său.” (RH 5 Aprilie, 1906) 

În sfârşit, iată cum sora White a descris trioul ceresc în urmatorul citat: 

“Ei au un singur Dumnezeu, un singur Mântuitor, şi un singur Spirit - Spiritul lui Hristos - care trebuie să aducă unire în rândurile lor.” (9T 195) 

Concluzie: 

1. Omul este o fiinţă personală care are un trup (aspect fizic) şi un duh (aspect non-fizic). 

2. Dumnezeu este o Fiintă personală care, la fel ca şi omul, are o formă (aspect fizic) şi un Duh (aspect non-fizic). 

3. Duhul Sfânt nu este o putere sau energie impersonală, ci este aspectul non-fizic al lui Dumnezeu, persoana Sa, prin care El este prezent pretutindeni. El nu este o fiinţa separată de Tatăl şi Fiul aşa cum susţine doctrina trinităţii. 

4. Duhul Sfânt este al treilea agent personal prin care Dumnezeu se descopera creaţiunii Sale şi de aceea este numit „a treia persoană a Dumnezeirii”. 

 ***** 

În continuare redam o corespondenţa între H.W Carr şi Willie White din anul 1935. Deranjat de discuţiile aprinse în cadrul Bisericii pe tema trinitaţii, fratele Carr, un lucrator tânar, ii scrie lui Willie întrebând-ul despre poziţia mamei sale în legatură cu personalitatea Duhului Sfânt. Cine a fost Willie White? El a fost al treilea fiu lui James şi Ellen White. A fost botezat la 12 ani şi a intrat în lucrare la 20 de ani ajutând pe tatăl sau în lucrarea de publicaţii. După moartea tatălui său în 1881, pe umerii lui au căzut anumite responsabilităţi în ajutorarea mamei sale în călătorii şi în publicarea cărţilor ei, responsabilităţi care au crescut în timp, ajungând sa devină principala sa ocupaţie. Sora White a scris despre el: ”De asemenea, mi-a fost arătat că fiul meu, W.C.White ar trebui să fie ajutorul şi consilierul meu şi că Domnul va pune peste el spiritul înţelepciunii şi o minte sănătoasă. Mi-a fost arătat că Domnul îl va călauzi şi că el nu va fi dus în rătăcire pentru că el va recunoaşte conducerea şi călăuzirea Duhului Sfânt. Mi-a fost dată asigurarea: Domnul va fi instructorul tău. O să te întâlneşti cu influenţe înşelatoare, ele o să vină sub multe forme, panteism şi alte forme de necredinţă; dar urmează-mă unde te voi conduce şi o să fii în siguranţa. O să pun Duhul meu peste fiul tău şi o să-l întăresc în lucrul lui. El are harul umilinţei. Domnul l-a ales să facă o parte importantă din lucrarea Sa. Pentru acest scop a fost el născut.” (1SM 54,55)

Cu siguranţă dacă cineva ar fi ştiut ce a crezut sora White, atunci acesta este fiul ei, Willie. Din răspunsul lui la scrisoarea lui Carr, putem vedea că el nu a fost de acord cu cei care în anul 1935 susţineau că mama sa a învaţat doctrina trinităţii, chiar dacă a folosit cuvintele “persoană” şi “personalitate” în dreptul Duhului Sfânt. Citiţi cu atenţie aceste scrisori: 

  Dragă prezbiter White 

Reamintirea recentă a proviziilor eficiente pentru înaintarea lucrării sorei White şi gândurile asemenea unor nestemate care ţi-au însoţit anunţul sunt foarte mult apreciate, “ea deşi este moartă, totuşi vorbeşte”. Dumnezeu a condus acest popor şi încă îl mai conduce prin servii Lui aleşi, pentru care noi Îl lăudăm. În primele pagini din Marea Luptă este afirmat că “Tatăl a avut un asociat, un co-lucrător… Singura fiinţă care putea vreodată să intre în toate consiliile şi hotărârile lui Dumnezeu.” “Tatăl a lucrat prin Fiul Său în crearea tuturor fiinţelor cereşti…” “El deţine supremaţia asupra tuturor”. “Păcatul şi-a avut originea în Satan, care după Hristos era cel mai onorat de Dumnezeu şi era cel mai înalt în putere şi slavă printre locuitorii cerului.” “După Hristos, el era primul în oştile lui Dumnezeu.” Fiul lui Dumnezeu a îndeplinit voia Tatălui prin crearea tuturor oştirilor cerului.” “Fiul lui Dumnezeu a fost înălţat peste Satan, una în putere şi autoritate cu Tatăl. Hristos l-a creat pe Satan (Ezechiel 28:15). Unii din liderii noştri insistă că Duhul Sfânt este a treia persoană din aceeaşi natură cu Tatăl şi Fiul, un membru al trioului ceresc, conlucrător în creaţiune şi activ personal cu Tatăl şi Fiul. Timp de mulţi ani am folosit aceste citate ale sorei White pentru a combate învăţăturile false cu privire la Duhul Sfânt. Te rog să-mi spui cum ai înţeles tu poziţia mamei tale cu privire la personalitatea Duhului Sfânt. Învaţă scrierile sorei White undeva că rugăciunea ar trebui adresată doar Tatălui, sau că nu ar trebui să ne adresăm lui Isus în rugăciune, ci doar prin Tatăl? Spune ea undeva ce este acea putere care „îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele cel Slăvit şi Sfînt” (Daniel 11:45)? 

Ştiu frate White că nu te vei depărta de învăţăturile mamei tale şi că ai o înţelegere a lor mai bună ca oricine altcineva. Voi aprecia părerea ta foarte mult. 

Asigurându-te de respectul şi admiraţia pe care am avut-o din copilărie pentru tatăl tău, mama ta şi toată familia, al tău în credinţa binecuvântată, 

H. W. Carr. 

Document White Estate 

April 30, 1935 

Fratelui H.W. Carr 164 Saxton Street Lockport, New York 

 Iubite frate Carr: 

Am în mână scrisoarea ta din 24 Ianuarie. De câteva luni sunt atât de împovărat cu munca dificilă legată de manuscrisele pe care le pregătim în vederea publicării încât corespondenţa mea a trebuit să aştepte. În scrisoarea ta îmi ceri să-ţi spun cum înţeleg eu poziţia mamei mele în legătură cu personalitatea Duhului Sfânt. Nu pot face aceasta deoarece eu nu am înţeles niciodată învăţăturile ei în această privinţă. Întotdeauna au fost în mintea mea anumite nedumeriri cu privire la înţelesul declaraţiilor ei care, pentru felul meu de gândire superficial, păreau a fi într-un fel confuze. Întotdeauna am regretat că n-am avut acea ascuţime a minţii care să poată rezolva acestă nedumerire şi altele similare, dar apoi când îmi aminteam ce a scris sora White în “Faptele Apostolilor” pag. 51 şi 52, “referitor la aceste taine care sunt prea adânci pentru înţelegerea umană, tăcerea este de aur”, am considerat mai înţelept să mă reţin de la discuţii şi să mă străduiesc să-mi direcţionez mintea către aspecte mai accesibile cunoaşterii. Când citesc Biblia, găsesc faptul că Mântuitorul înviat a suflat peste ucenici (Ioan 20:22) “şi le-a spus: Luaţi Duh Sfânt!”. Gândul din acest verset, pare să fie în armonie cu declaraţia din “Hristos Lumina Lumii”, pag. 669* (621 în română), de asemenea Gen.1:2, Luca 4:1, Fapte 2:4, Fapte 4:31, 8:15 şi 10:44. Pot fi amintite multe alte texte care sunt în armonie cu această declaraţie din “Hristos Lumina Lumii”. Declaraţiile şi argumentele unora dintre pastorii noştri în efortul lor de a demonstra că Duhul Sfânt era o persoană aşa cum sunt Dumnezeu Tatăl şi Hristos, Fiul cel veşnic, pe mine m-au nedumerit iar uneori m-au făcut să devin trist. Un predicator bine cunoscut a spus: “Noi trebuie să-L privim (pe Duhul Sfânt) ca fiind partenerul care conduce lucrurile aici jos”. Frământările mele s-au mai estompat puţin când am înţeles din dicţionar că una dintre semnificaţiile personalităţii este caracteristica. Este prezentată în aşa fel încât am tras concluzia că ar putea exista personalitate fără forma trupească care este posedată de Tatăl şi de Fiul. Sunt multe versete care vorbesc despre Tatăl şi Fiul dar lipsesc versetele care să facă referiri similare referitoare la lucrarea comună a Tatălui şi Duhului Sfânt sau a lui Hristos şi a Duhului Sfânt, ceea ce m-a făcut să cred că Duhul, fără individualitate este de la un capăt până la celălalt al universului, şi că prin Duhul Sfânt ei locuiesc în inimile noastre şi ajungem una cu Tatăl şi cu Fiul, reprezentantul Tatălui şi al Fiului.

Cu stimă, al tău frate W.C. White 

 ***** 

„Nu există nici o siguranţă impotriva răului, decat adevărul... 

Sunt mulţi in biserică care sunt siguri de faptul că inţeleg ceea ce cred; insă, pană cand nu răsare controversa, ei nu-şi cunosc slăbiciunile. Cand sunt despărţiţi de cei care cred la fel şi sunt siliţi să stea singuri pentru a-şi argumenta credinţa, vor fi surprinşi să descopere cât de confunze sunt ideile lor despre ceea ce au acceptat ca adevăr… Această lumină ar trebui să ne conducă la studiu sârguincios al Scripturilor şi la o cercetare mai critică a poziţiilor pe care ne situăm. Credincioşii nu trebuie să se lase legănați de presupuneri şi idei greşit definite despre ceea ce constituie adevărul. Credinţa lor trebuie să fie cu tărie bazată pe cuvantul lui Dumnezeu, astfel incat atunci cand va veni timpul de probă şi vor fi aduşi înaintea consiliilor pentru a da socoteală pentru credinţa lor, să fie capabili de a oferi un motiv pentru nădejdea care este in ei, cu blandeţe şi teamă... Învățăturile greșite ale teologiei celei mai agreate au avut ca rezultat mii și mii de sceptici și necredincioși. Există rătăciri și contradicții pe care mulți le denunță ca fiind învățături biblice, dar care sunt de fapt interpretări false ale Scripturii... Adevărul stă neclintit, așezat pe Stânca cea veșnică – o temelie pe care furtuna și uraganul n-o vor putea clinti niciodată... Nu coborâți stindardul adevărului... pentru a putea uni cu solia solemnă a acestor ultime zile 

orice ar avea tendința de a ascunde trăsăturile deosebite ale credinței noastre” („Harul uimitor al lui Dumnezeu,” pag. 30) 

(text original dupa Dejan Andov,http://www.adevaruladvent.ro/articole/PERSOANA%20DUHULUI.pdf)

CITATE ADITIONALE :

“Suveranul Universului nu a fost singur în lucrarea Sa de
binefacere. El a avut UN TOVARĂȘ, UN CONLUCRĂTOR, care putea
aprecia planurile Sale şi putea fi părtaş bucuriei Sale de a da
fericire fiinţelor create de El. "La început era Cuvântul şi Cuvântul
era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu" (Ioan 1,1-2).
Hristos, Cuvântul, singurul Fiu al lui Dumnezeu era una cu veşnicul
Tată - una în natură, în caracter şi în scop – SINGURA FIINȚĂ care
putea intra în toate sfaturile şi planurile lui Dumnezeu... Înaintea
locuitorilor cerului strânşi laolaltă, Împăratul cerurilor declară că
NIMENI ÎN AFARĂ DE HRISTOS, singurul Fiu al lui Dumnezeu, nu
putea pătrunde în totul în planurile Sale şi Lui I-a fost încredinţată
aducerea la îndeplinire a planurilor măreţe ale voinţei Sale.”
(Patriarhi si profeti 35)

  "Hristos, Cuvântul, singurul născut al lui Dumnezeu, era una cu
Tatăl cel vesnic – una în natură, în caracter si în scop – singura
Fiinţă din tot Universul care putea intra în sfaturile si în planurile
lui Dumnezeu." (GC 493)

 “Si cu scopul ca familia umană să nu poată avea scuze din cauza
ispitelor lui Satana, Hristos a devenit una cu ei. Singura Fiinţă care
a fost una cu Dumnezeu a trăit legea in natură umană.” (ST, 14
octombrie, 1897).

  „Hristos a dat Duhul Său cu putere divină, pentru a birui toate
înclinaţiile spre rău, moştenite şi cultivate, şi pentru a întipări
caracterul Său în biserică” HLL 671

  „Există o singura putere care poate converti pe pacatos de la păcat
la sfințenie – puterea lui Hristos. Răscumparatorul nostru este
singurul care poate înlatura păcatul” RH, June 2, 1903

 „Duhul Sfant, care purcede de la Singurul Fiu Născut al Lui
Dumnezeu, uneşte omul, trup, suflet şi spirit, de natura divino-
umană perfectă a Lui Hristos.” (RH, 5 Aprilie 1906)

  „Seva viţei, ridicându-se din rădăcină, este transmisă ramurilor,
ajutând la creştere şi producând flori şi rod. Tot la fel, puterea
dătătoare de viaţă a Duhului Sfânt, pornind de la Mântuitorul,
pătrunde şi stăpâneşte sufletul, reînnoieşte motivele şi
sentimentele şi aduce până şi gândurile în ascultare de voinţa lui
Dumnezeu, făcând în stare pe primitor să aducă roadele preţioase
ale faptelor sfinte”. (AA 278)

 „Împovărat de natura umană, Hristos nu putea să fie în fiecare loc
în mod personal; de aceea era în interesul lor ca El să-i
părăsească, să meargă la Tatăl Său, si să trimită Spiritul pentru a fi
succesorul Său pe pământ. Duhul Sfânt este EL ÎNSUȘI dezbrăcat
de personalitatea umanităţii, si astfel independent. El se putea
prezenta pe Sine ca prezent în toate locurile prin Duhul Său, ca
Omniprezent ...” (14MR, 23,24)

  “Hristos ne spune că Spiritul Sfânt este Mângâietorul, iar
Mângâietorul este Duhul Sfânt, Spiritul adevărului pe care Tatăl îl
va trimite în Numele Meu.’ Aceasta se referă la omniprezenţa
Spiritului Lui Hristos, numit Mângâietor” (14MR, 179)

  “În timp ce Isus slujeste în Sanctuarul de sus, El este, prin Duhul lui
cel Sfânt, si slujitor în biserica de pe pământ. Pentru ochiul fizic, El
este departe, dar de fapt se împlineste fagăduinţa pe care El a dat-
o la înălţare: "Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârsitul
veacului" (Mat. 28,20). În timp ce slujitorii Lui mai mici primesc
putere de la El, prezenţa Lui întăritoare este totdeauna cu biserica
Lui.” (DA 166)

 „Hristos a fost duhul adevărului. Lumea nu va asculta pledoarile
Lui. Ei nu-L vor accepta ca ghidul lor. Ei nu ar putea să discearna
lucrurile nevăzute; lucrurile spirituale nu erau cunoscute de ei. Dar
ucenicii Lui văd în El Calea, Adevărul, şi Viaţa. Și ei vor avea
prezenţa Lui statornica.” SW Oct. 25, 1898

  „Să studieze capitolul 17 din Ioan si să înveţe cum să se roage si
cum să trăiască rugăciunea lui Hristos. El este Mângâietorul. El va
locui în inimile lor făcându-le bucuria deplină” (RH January 27,
1903)

  „O, cât de preţioase sunt aceste cuvinte pentru fiecare suflet
îndurerat! Hristos este Îndrumătorul si Mângâietorul nostru, care
ne mângâie în toate necazurile noastre” (SDA BC, vol. 6, p. 1077)

  “Mântuitorul este Mângâietorul nostru. Am experimentat că El
este.” (8MR 49)

  „Hristos vine ca Mângaietor la toţi cei care cred. El vă invită să
aveţi încredere în El.” (8MR 57)

  „Nu este un alt mângâietor ca Isus, atât de sensibil și de adevărat.
El este mișcat de simțământul neputinței noastre. Spiritul Lui
vorbește inimii… Influența Duhului Sfânt este viața lui Isus în
suflet.” (RH 26 Octombrie, 1897)

  “Ei au un singur Dumnezeu și un singur Mântuitor, si singurul Duh
- Duhul lui Hristos - trebuie să aducă unire în rândurile lor.” (9T
195)

 „Isus îi înrolează pe oameni în serviciul Său. El direcţionează puterile lor pervertite în aşa fel încât, prin harul Său, ei pot deveni agenţi pentru a face bine oricărui alt om şi fiecare devine fratele lui păzitor în dragoste dezinteresată iar astfel lumea este readusă la Dumnezeu. Prin credinţa în Isus Hristos, lanţul dependenţei mutuale este legat de tronul lui Dumnezeu şi, prin mijlocirea omului, umanitatea este întoarsă la Dumnezeu.
Dumnezeu a promis Spiritul Său, cea mai mare putere din univers, să fie întrupat în oameni ca, prin credinţa în Isus Hristos, omenirea să poată fi înălţată. O influenţă radiind de la Dumnezeu strânge şi concentrează puterea universului ca un neam pierdut şi răzvrătit să poată fi reîmpăcat şi întors la Dumnezeu.“ (ST, Sept.4, 1893), GA 270,1

  "Domnul Își are scaunul de domnie in ceruri"(Ps. 11,4); cu toate acestea, prin Duhul Său, este prezent pretutindeni. " (Ed. 131).

  "Dumnezeu se află personal chiar în mijlocul bisericii Sale, prin Duhul Sfânt." MP16,1

  "Spiritul Sfânt este energia grandioasă a Dumnezeirii, viaţa şi
puterea lui Dumnezeu care porneşte de la El spre toate părţile
universului, şi realizând astfel o legătură vie între tronul Său şi
toată creaţia. După cum este exprimat de un alt autor: „Spiritul
Sfânt este suflarea vieţii spirituale în suflet. Împărtăşirea Spiritului
este împărtăşirea vieţii lui Hristos.” ( Ellen White,nota noastra )
Astfel, Hristos devine prezent pretutindeni. Folosind o ilustrare
grosolană, asemenea unui telefon care poartă vocea cuiva, făcând
astfel ca vocea să fie prezentă la mile depărtare, Spiritul Sfânt
poartă întreaga putere
a lui Hristos făcându-L prezent pretutindeni împreună cu întreaga
Sa putere, şi făcându-L descoperit în armonie cu Legea Sa. Astfel,
Spiritul este personificat în Hristos şi Dumnezeu, dar niciodată
descoperit ca o persoană separată. Niciodată nu ni se spune să ne
rugăm Spiritului; ci
lui Dumnezeu pentru Spirit. Nu găsim niciodată în Scriptură
rugăciuni către Spiritul, ci pentru Spirit." (M.C.Wilcox, 1911,
Întrebări şi Răspunsuri Culese din Colţul Întrebărilor de la Semnele
Timpului, pag.181,182)

  "Influenţa Duhului Sfânt este viaţa lui Hristos în suflet. Acest Duh lucrează în şi prin toți cei care primesc pe Hristos. Cei care cunosc locuirea acestui Duh dezvăluie roada Sa -dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea,facerea de bine, credinţa.” – The Review And Herald, 26 octombrie 1897

 „Duhul este cel care dă viaţă; carnea nu este de nici un folos; `cuvintele pe care vi le spun Eu, ele sunt duh şi viaţă.` Hristos nu se referă aici la doctrina Sa, ci la Persoana Sa, la Divinitatea caracterului Său.” {EGW, RH, 5 Aprilie 1906, p.12}

 " Fiecare copil credincios al lui Dumnezeu va căuta să cunoască adevărul. Ioan a exprimat adevărul atât de simplu, încât şi un copil îl poate înţelege. „Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac, şi anume, Duhul adevărului, pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte, dar voi 11 cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi.“ Alegem noi să fim printre cei care nu pot discerne adevărul, care sunt atât de orbiţi de puterea înşelătoare a vrăjmaşului, încât nu-L pot vedea pe Cel ce este chipul Persoanei Tatălui? Urmaşii Domnului Hristos fac parte dintr-o categorie total diferită. „Dar voi îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi şi va fi în voi. Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi. Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea, pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi.“ „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte, şi cine Mă iubeşte, va fi iubit de Tatăl Meu. Eu îl voi iubi şi Mă voi arăta lui.“ „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el. Cine nu Mă iubeşte, nu păzeşte cuvintele Mele. Şi cuvântul, pe care-1 auziţi, nu este al meu, ci al Tatălui care M-a trimis.” Declaraţiile unor oameni nu trebuie să fie acceptate şi crezute fără nicio urmă de îndoială. Mai întâi, să întrebăm: Vorbesc ei în armonie cu Cuvântul lui Dumnezeu? Oare, ne aflăm noi de partea celor care refuză să fie loiali faţă de Dumnezeu? Ei nu au niciun interes de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Ei Il resping pe Fiul divin al lui Dumnezeu, personificarea tuturor virtuţilor omeneşti. Ei se aşază în rândul celor care, deşi nu au putut găsi nicio acuzaţie împotriva lui Hristos, au ales în locul Său un hoţ şi un ucigaş. Aceasta este dovada cu privire la preferinţele morale ale lumii. Vom fi noi de partea lumii sau de partea Domnului Hristos, care a declarat: „Am păzit poruncile Tatălui Meu“? " MP 137-138

  "Ceea ce în sfaturile cereşti Tatăl şi Fiul au socotit esenţial pentru mântuirea omului a fost definit încă din veşnicie prin adevăruri infinite, pe care fiinţele mărginite trebuie să le înţeleagă. Au fost făcute descoperiri în privinţa învăţăturilor despre neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să-şi poată înnobila propria viaţă şi pe cea a semenilor săi nu doar prin deţinerea adevărului, ci şi prin transmiterea lui." PFE 408,1

  „În ziua de Rusalii, Mângâietorul făgăduit a coborât şi puterea din înălţimi a fost dată, iar sufletele credincioşilor vibrau de prezenţa conştientă a Domnului lor înălţat.“ GC 351

 ”Despre Hristos se spune că El umblă în mijlocul sfeşnicelor de aur. În felul acesta, este simbolizată legătura Sa cu bisericile. El este într-o continuă legătură cu poporul Său. El cunoaşte adevărata stare a lor. El observă rânduiala, pioşenia, cum şi predarea lor. Deşi El este Mare Preot şi Mijlocitor în Sanctuarul de sus, El este totuşi reprezentat ca umblând în sus şi în jos în mijlocul bisericilor Sale de pe pământ. Cu o neobosită veghere şi o neîntreruptă atenţie, El veghează să vadă dacă lumina vreuneia dintre santinelele Sale arde slab sau strălucitor. Dacă luminile sfeşnicului ar fi lăsate numai în grija omului, flacăra plăpândă s-ar micşora şi s-ar stinge; însă El este adevăratul străjer al casei Domnului, adevăratul păzitor al curţilor templului. Grija Lui continuă, cum şi harul Său susţinător alcătuiesc izvorul vieţii şi luminii.” {FA 586.1}

 ”De multe ori, nu reuşim pentru că nu ne dăm seama că Hristos este cu noi prin Spiritul Său tot atât de adevărat ca şi atunci când, în zilele umilinţei Lui, El a umblat vizibil pe pământ. Trecerea timpului n-a produs nici o schimbare în făgăduinţa făcută ucenicilor la înălţarea Sa: "Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului". El a poruncit că trebuie să fie o succesiune de bărbaţi care obţin autoritatea de la primii învăţători ai credinţei pentru propovăduirea continuă a lui Hristos, şi El răstignit. Marele Învăţător le-a dat putere slujitorilor Lui, celor care "purtăm această comoară în nişte vase de lut". Hristos va supraveghea lucrarea ambasadorilor Lui, dacă ei caută îndrumarea şi călăuzirea Lui.”
Mărturii pentru comunitate vol.4, Pagina 555. (original engleză pagina 529-530).

 ”În ultima jumătate de secol, ne-a fost adusă o bogăţie de putere morală. Prin Duhul Său Sfânt, vocea lui Dumnezeu ni s-a adresat fără încetare prin avertizări şi învăţături pentru a întări credinţa în Spiritul profeţiei. De repetate ori, mi s-a adresat porunca: Scrie lucrurile pe care ţi le-am dat pentru a întări credinţa poporului Meu în poziţia pe care a adoptat-o. Timpul şi încercările nu au anulat învăţăturile date, ci de-a lungul anilor de suferinţă şi jertfire de sine, au confirmat adevărul mărturiei date. Învăţătura care a fost dată în primele zile ale vestirii soliei trebuie să fie susţinută ca fiind o învăţătură sigură pentru aceste zile ale încheierii vestirii ei. Aceia care sunt indiferenţi faţă de lumină şi faţă de învăţătura aceasta să nu se aştepte să scape de capcanele care li s-a spus clar că îi vor face pe cei ce resping lumina să se împiedice, să cadă, să fie amăgiţi şi prinşi. Dacă studiem cu atenţie capitolul al doilea din Evrei, vom învăţa cât de important este să rămânem statornici la fiecare principiu al adevărului care ne-a fost dat.” Review and Herald, 18 iulie 1907. se poate citi acum şi în Solii Alese pagina 37-38.

  „Dându-ne Duhul Său, Dumnezeu ni Se dă pe Sine, făcându-se un izvor de influenţe dumnezeieşti, pentru a da lumii viaţă şi sănătate.” {E.G.White, M 7/ 273 ( 1902) }

  ”Ziua Cincizecimii le-a adus apoi prezenţa Mângâietorului, despre care Domnul Hristos spusese că „va fi în voi”. În continuare îi asigurase: „Vă este de folos să Mă duc; căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi; dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite” (Ioan 14, 17; 16, 7). De atunci înainte, prin Duhul Sfânt, Domnul Hristos avea să locuiască continuu în inimile copiilor Săi. Unirea lor cu Hristos era acum mai strânsă decât atunci când era personal cu ei. Lumina, iubirea şi puterea lui Hristos, care locuiau în ei, străluceau prin ei, aşa că oamenii văzându-i se mirau întrucât ştiau că erau oameni necărturari şi de rând; şi „au priceput că fuseseră cu Isus” (Faptele Apostolilor 4, 13). {CH 74.1}

  ”În mintea lui Saul, nu mai era nici o îndoială că Acela care îi vorbea era Isus din Nazaret, Mesia Cel mult aşteptat, Mângâietorul şi Răscumpărătorul lui Israel. „Tremurând şi plin de frică”, el a întrebat: „Doamne, ce vrei să fac?” „Scoală-te”, i-a zis Domnul, „intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci.” {FA 117.2}

  “Concepţiile Sale cu privire la adevăr şi puterea Sa de a se împotrivi ispitei erau în conformitate cu acel Cuvânt, scris de bărbaţii cei sfinţi, inspiraţi chiar de El (Hristos).” (Princiipile fundamentale ale educatiei, pag. 440)
 
“El Însuşi a inspirat pe profeţi să scrie despre El.” (RH, 7 iulie, 1896)
 
“Cine decât Isus Hristos, prin Spiritul şi puterea Sa divină, a condus stilourile istoricilor sacri pentru ca lumii să-i fie prezentat raportul preţios al cuvintelor şi faptelor lui Isus Hristos?” (Marturii selectate vol. 3, pag. 137)

 "Mergeţi şi predicaţi Evanghelia la toate neamurile", ne spune Mântuitorul, "pentru ca ei să poată deveni copii ai lui Dumnezeu. EU SUNT cu voi în lucrarea aceasta, învăţându-vă, îndrumându-vă, mângâindu-vă, întărindu-vă, dându-vă succes în lucrarea voastră de tăgăduire şi jertfire de sine. VOI LUCRA asupra inimilor, convingându-le de păcat şi întorcându-le de la întuneric la lumină, de la neascultare la dreptate. În LUMINA MEA ei vor vedea lumină. Voi veţi avea de dat piept cu opoziţia uneltelor satanice; dar puneţi-vă încrederea ÎN MINE. NICIODATĂ NU VĂ VOI LĂSA". Mărturii pentru comunitate vol.8, Pagina 23. (original engleză pag. 16).

  ”O FĂGĂDUINŢĂ CE NU SE SCHIMBĂ
Hristos a luat măsuri depline pentru săvârşirea lucrării încredinţate ucenicilor şi a luat asupra Sa răspunderea succesului ei. Atâta timp cât ascultau de Cuvântul Său şi lucrau în legătură cu El, ei nu puteau să dea greş. Mergeţi la toate neamurile, îi îndemna El. Mergeţi până la cele mai depărtate părţi ale globului locuit, dar să ştiţi că PREZENŢA Mea va fi acolo. Lucraţi în credinţă şi încredere, căci nu va veni niciodată timpul când SĂ VĂ PĂRĂSESC.Şi nouă ne este dată făgăduinţa PREZENŢEI STĂRUITOARE A LUI HRISTOS. Trecerea timpului nu a adus nici o schimbare în făgăduinţa dată la despărţire. EL ESTE ŞI CU NOI ASTĂZI, tot atât de adevărat cum a fost cu ucenicii, şi VA FI CU NOI "până la sfârşit". Mărturii pentru comunitate vol.8, Pagina 22-23. (original engleză pag. 15-16).

  “Duhul Sfânt este un agent liber, activ si independent. Dumnezeul cerului foloseste Duhul Sau dupa buna Sa placere...”(RH 5 mai, 1896)
 
„Cuvântul lui Dumnezeu - adevarul - este canalul prin care Domnul îsi manifesta Duhul Sau si puterea Sa” (AA 519)
 
“Fara Duhul Sfânt, fara suflarea lui Dumnezeu, constiinta devine amortita, lipsita de viata spirituala...” (4 BC 1166)

 ”Indiferența față de necazurile oamenilor trebuie să fie înlocuită cu interesul viu față de suferințele lor. Văduva, orfanul, bolnavul și cel care este pe moarte vor avea întotdeauna nevoie de ajutor. Iată o ocazie de a proclama Evanghelia, de a-L înălța pe Isus, speranța și mângâierea tuturor oamenilor. Când suferința trupească este ușurată, inima se deschide și atunci puteți turna în ea balsamul ceresc. Dacă priviți la Isus și luați de la El cunoștință, putere și har, veți putea împărtăși și altora mângâierea Lui, fiindcă Mângâietorul este cu voi.” (Sfaturi pentru sănătate, Página 501).

  ”Hristos dorea ca ucenicii lui sa inteleaga ca El nu ii va lasa orfani. “Nu va voi lasa orfani,” a declarat El; “ Ma voi intoarce la voi. Peste putina vreme, lumea nu ma va mai vedea; dar voi Ma veti vedea: pentru ca Eu traiesc si voi veti trai.” Pretioasa, glorioasa asigurare a vietii eterne. Desi El urma sa fie absent, relatia lor cu El avea sa fie cea a unui copil cu parintele lui. “In ziua aceea” a spus El “veti cunoaste ca Eu sunt in Tatal, ca voi sunteti in Mine si ca Eu sunt in voi. El a cautat sa impresioneze mintea ucenicilor cu distinctia dintre cei care sunt in lume si cei care sunt ai lui Hristos. El era pe cale de a muri, dar a dorit ca ei sa realizeze ca El va trai din nou. Si desi dupa inaltarea lui va fi absent, totusi prin credinta vor putea sa il vada si sa il cunoasca, si El va avea acelasi interes iubitor fata de ei pe care l-a avut cand era printre ei.” (THE REVIEW AND HERALD October 26, 1897)

 ”Lucrarea Duhului Sfânt este incomensurabilă .El este izvorul de ENERGIE şi EFICIENŢĂ al lucrătorului pentru Dumnezeu. În plus, Duhul Sfânt este Mângâietorul , ca prezenţă personală a lui Hristos în suflet . Oricine priveşte la Hristos în credinţă simplă , asemeni credinţei unui copil, este făcut părtaş de natură divină, prin AGENTUL DUHULUI SFĂNT. Când sunt conduşi de Spiritul Sfânt, creştinii pot şti că sunt FĂCUŢI DESĂVÂRŞIŢI în Cel care este Capul tuturor lucrurilor .
Aşa cum a fost slăvit în Ziua Cinzecimii, Hristos va fi din nou slăvit la încheierea lucrării Evangheliei, când EL va pregăti un popor să treacă testul final de la încheierea conflictului din cadrul marii lupte.” (Manuscris 143, 1901).

 "Când în ziua învierii aceşti ucenici s-au întâlnit cu Mântuitorul, inimile lor ardeau în ei când ascultau cuvintele Sale; când au văzut fruntea, mâinile şi picioarele care fuseseră zdrobite pentru ei, când, înainte de înălţarea Sa, Isus i-a condus afară din Betania, şi ridicându-şi mâinile în semn de binecuvântare, le-a poruncit: "Mergeţi în toată lumea şi predicaţi Evanghelia", adăugând: "Iată, că Eu sunt cu voi întotdeauna" (Marcu 16,15; Matei 28,20); când în Ziua Cincizecimii MANGAETORUL făgăduit a coborât şi a fost dată putere de sus, iar sufletele credincioşilor au tresărit de conştienţa PREZENTEI DOMNULUI LOR INALTAT, atunci, chiar dacă, asemenea Lui, ar fi trebuit să treacă prin sacrificiu şi martiraj, ei nu ar fi dat slujirea Evangheliei harului Său şi "coroana neprihănirii", care va fi primită la venirea Sa, pentru slava unui tron pământesc care fusese nădejdea de la început a uceniciei lor. El, care "va face cu mult mai mult decât putem noi cere sau gândi, le-a acordat părtăşia suferinţelor Sale, comunicarea bucuriei Sale, "bucuria de a aduce multe suflete la slavă, o bucurie negrăită", "o greutate veşnică de slavă", faţă de care, spune Pavel, suferinţele noastre de o clipă nu merită să fie comparate.”(Tragedia veacurilor, Pagina 342).

  ”Nici chiar îngerilor nu li s-a îngăduit să fie părtaşi la consfătuirile DINTRE TATAL SI FIUL atunci când s-a statornicit planul mântuirii.” (Mărturii pentru comunitate vol.8, pagina 279, original engleză pagina 278).

"Dupa ce cuvintele Sale de invatatura au fost primite, si au pus stapanire asupra noastra, atunci Isus este pentru noi o prezenta permanenta, stapanind cugetele, ideile si faptele noastre. Noi suntem atunci insuflati de instructiunile Celui mai mare Invatator pe care L-a cunoscut lumea vreodata. Un sentiment de raspundere si de influenta divina stapaneste atunci umblarea vietii noastre si datoriile noastre zilnice. Isus Hristos este pentru noi totul,- Cel dintai, Cel de pe urma si Cel mai bun dintre toate lucrurile. Isus Hristos, Spiritul si caracterul Sau, coloreaza orice lucru; El este urzeala si batatura, si chiar tesatura intregii noastre fiinte. Cuvintele lui Hristos sunt spirit si viata. Nu mai e nevoie a concentra atunci cugetele noastre asupra Lui; caci nu mai suntem noi cei care traim, ci Hristos traieste in noi, si El este nadejdea maririi. Eul personal este mort, dar Hristos este un Mantuitor viu. Privind continuu la Isus, vom reflecta chipul Sau catre toti cei din jurul nostru. Atunci nu ne mai oprim sa meditam la deceptiile noastre, sau chiar sa vorbim despre ele, caci un tablou mult mai placut atrage privirile noastre,- iubirea cea pretioasa a lui Isus. El locuieste in noi, prin Cuvantul adevarului." (Marturii speciale, pag.339, ed.1923).

  „Duhul Sfânt, care purcede de la Singurul Fiu Născut al Lui Dumnezeu, uneşte omul, trup, suflet şi spirit, de natura divino-umană perfectă a Lui Hristos.” (Review and Herald, 5 Aprilie 1906) 

  "Trebuie să existe o putere ce lucrează din interior, o viață nouă de sus, înainte ca oamenii să poate fi schimbați de la păcat la sfințenie. Această putere este Hristos. Harul Său [Duhul lui Hristos] este unicul ce poate reînvia facultățile fără viață ale sufletului și le poate atrage la Dumnezeu, la sfințenie. "(ST, 28 mai 1902, alin. 3)

 „Ca Hristos să Se manifeste pe SINE lor şi totuşi să fie invizibil pentru lume era o taină pentru ucenici. Ei nu puteau înţelege cuvintele lui Hristos în sensul lor spiritual. Ei se gândeau la manifestarea exterioară, fizică. Ei nu puteau înţelege faptul că puteau avea prezenţa personală a lui Hristos cu ei şi totuşi El să fie nevăzut pentru lume. Ei nu au înţeles înţelesul unei manifestări spirituale.” (EGW, SW, September 13, 1898, par.2)