Interpretarea simbolului legat de funcţia sfeşnicului, în parte depinde de înţelegerea termenului ebraic tamid = neîncetat. Termenul poate puncta şi alt sens: neîntrerupt, sau regulat, dar într-o succesiune întreruptă; se mai traduce şi prin: întotdeauna, în permanenţă, veşnic. În sinagogile de astăzi arde flacăra veşnică, numită ner tamid. Comentatorii care înclină spre sensul unei regularităţi întrerupte , se referă la prezicerea din text: de seara până dimineaţa care se afla scris încă în alte trei fragmente similare: Ex. 27,21; 2Cron. 13,11; 1Sam. 3,3., din care reiese că lămpile ardeau numai noaptea. Iosephus Flavius este reprezentantul opiniei iudaice, influenţată de mitologia astrală babiloniană, conform căreia cele şapte braţe ale sfeşnicului ar reprezenta cele şapte planete vizibile pentru ochiul liber (Antichităţi iudaice, III, 7,7). Dar trebuie să respingem categoric orice speculaţie cosmologică, deoarece cultul israelian poate fi înţeles numai de pe poziţiile istoriei salvării.
Alţi teologi pun sensul termenului tamid în legătură cu lămpile ce ard neîncetat şi argumentează că ele ardeau ziua şi noaptea. Frazeologia folosită, “de seara până dimineaţa” vrea să exprime că lămpile au fost aprinse iniţial seara, iar dimineaţa erau pregătite (Ex. 30,7-8), ceea ce ar însemna că fraza se referă la timpul şi nu la durata iluminării. În versetul 7 se foloseşte verbul iatab = a fi bun, potrivit; la Hif il = a face bun a potrivi, a pregăti. Astfel propoziţia exprimă faptul cert că dimineaţa lămpile trebuiau pregătite, potrivite, probabil că li se puneau ulei şi se îndepărta partea arsă a fitilurilor. În fiecare seară preotul“aşeza candelele. În text se foloseşte Nif al-ul verbului alah, a se ridica. În construcţia în care apare verbul, traducerea ar putea fi: “a face ca flacăra să se ridice”. Oare, sensul textului ar fi că dimineaţa se pregăteau candelele şi seara se aprindeau? În orice caz, atât seara, cât şi dimineaţa ceva se făcea cu candelele! Concluzia unora este că se ţineau constant în stare de iluminare. Punctul de vedere care intuieşte în termenul tamid exprimarea arderii continue, este puternic sprijinit de forma artistică a sfeşnicului. Sfeşnicul este privit ca un copac silizat, simbolizând, probabil, pomul vieţii. Studiile recente făcute pe tema aceasta reafirmă că forma sfeşnicului, ca o expresie a vieţii vegetale, este în armonie cu “tema vieţii” prezentă oriunde în scrierile ebraice antice, sau de altfel, este şi tema culturilor antice din Orientul Apropiat. Se argumentează că în sanctuar, care era locuinţa lui Dumnezeu, tema vieţii portretizată de menorah cu cele şapte braţe şi candelele care ardeau simbolizau divinitatea însăşi. Aceasta, în locul imaginii unui idol, cum s-au găsit în templele păgâne epocale, simbolizau Dumnezeirea în sanctuarul israelit. Se sugerează ca o idee similară că lămpile care ard pe sfeşnic ar fi un “rug aprins” convenţionalist, ca o imortalizare a lui Dumnezeu cu Moise şi astfel, un simbol al lui IAHVEH.
Poziţii certe vin să susţină opinia că sfeşnicul simbolizează prezenţa lui Dumnezeu, sau cel puţin unele aspecte sau caracteristici ale Divinităţii.
(a). Viziunea despre sfeşnic dată lui Zaharia (Zah. 4,1-4).
Acest menorah nu avea forma aceluia făcut pentru uzul tabernacolului. Dar avea şapte candele, iar simbolismul lui a fost împrumutat în mod evident de la sanctuar. Doi măslini alimentau prin nişte ţevi candelele cu ulei.
Uleiul simboliza Spiritul Sfânt şi accentul viziunii să cadă asupra faptului că uleiul alimenta candelele fără vreo intervenţie umană. Solia adresată lui Zorobabel care avea să facă faţă greutăţilor rezidirii templului, a fost formulată în mod semnificativ: “….Nici prin putere, nici prin tărie , ci prin Duhul Meu, - zice Domnul Oştirilor (v.6). a fost un mesaj de asigurare că Dumnezeu va zădărnici obstacolele ridicate de conducătorii naţiunii în realizarea planului divin privind Israelul.
Îngerul a şi explicat semnificaţia celor şapte candele ce ard pe sfeşnic (menirah): “Aceşti şapte sunt ochii Domnului, care cutreieră pământul” (v.10). Astfel, aici, candelele trebuiesc interpretate ca reprezentând atotştiinţa şi omniprezenţa lui Dumnezeu.
Florilede migdal. Forma artistică a braţelor folosea un motiv natural din vegetaţia vie, floarea de migdal (Ex. 25,33). Numele ebraic al migdalului, soqed (se citeşte kame; khatuf: o) derivă literalmente pom veghetor, sau pom treaz, deoarece este primul pom care “se trezeşte” în primăvară ,înflorind în toiul iernii. În vedenia lui Ieremia, Domnul îl întreabă: “Ce vezi, Ieremio? El a răspuns: “Văd un veghetor” (Ier. 1,11). Galaction traduce în loc de veghetor, “creangă de migdal”. În original stă şoqed maqqel, ce poate fi tradus atât prin “creangă veghetoare”, cât şi prin “creangă de migdal”. Numele migdalului şi răspunsul lui Dumnezeu dau un joc de cuvint în ebraică; Maqqel şoked ăniroeh….Ki şoked ăni a-l dobari, laşsoto”. “Văd o ramură de pom veghetor….Căci eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc”. (Soked, cu kameţ khatuf= migdal, şoqed, cu kholemparvum = este Qal participiu activ al verbului şakad: traducerea corectă ar da încă un nume divin participial: “Eu sunt Veghetorul asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc! “Cum migdalul care înfloreşte în ianuarie, veghează asupra naturii, care este încă “moartă” în iarnă, tot astfel în lumea păcatului şi a morţii singurul semn de viaţă este Cuvântul lui Dumnezeu . În Cuvânt este viaţă, lumea poate muri, se poate distruge, dar Cuvântul trăieşte, veghează, este treaz şi străjuind deasupra morţii, va birui în final.
Dacă procedăm la sinteza diferitelor aspecte simbolice ale sfeşnicului, unind semnificaţia formei vegetale, tema vieţii, cu semnificaţia migdalului (pom veghetor, pom treaz) şi luând în considerare interpretarea dată de înger, celor şapte sfeşnice din vedenia profetului Zaharia (ochii lui Dumnezeu ), putem trage următoarele semnificaţii simbolice: sfeşnicul simboliza în primul rând prezenţa lui Dumnezeu în sanctuar. El vroia să exprime pictural adevărul că Dumnezeu este izvorul şi susţinătorul vieţii. El este Atotştiutorul, Atotînţeleptul şi Veşnic-prezentul Dumnezeu, care veghează asupra poporului Sau (Ps.121,3-4) şi asupra împlinirii precise a Cuvântului Sau. Faptul că lămpile ardeau continuu ziua şi noaptea, în mod natural trebuia să exprime acest sens simbolic al sfeşnicului.
(b). În Noul Testament alte aspecte simbolice ale sfeşnicului.
Asemenea celor şapte sfeşnice văzute de Zaharia, Ioan descrie în Apocalipsa că el a văzut tronul ceresc al lui Dumnezeu, şi “înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu” (4,5). Contextul din Apoc. 1,4.5 asociază cele şapte duhuri cu Tatăl şi cu Hristos, ca egală sursă a harului şi a păcii, şi dă de înţeles că ele reprezintă Duhul Sfânt. Folosirea numărului de şapte, probabil, exprimă simbolic desăvârşirea Lui. Cele şapte “lămpi” sau “torţe” din faţa tronului lui Dumnezeu, trebuiau să fie similare cu sfeşnicul cu şapte braţe din sanctuarul israelit, şi cu cele şapte sfeşnice din Apoc. 1,20: “Cele şapte sfeşnice, sunt şapte Biserici”. În cazul acesta, instrucţiunea că sfeşnicul să fie făcut din “aur bătut” şi nu turnat, are o semnificaţie simbolică specifică: aurul reprezentând o realitate divină, exprimă ideea că biserica nu este o instituţie omenească, ci una divină, reprezentând Trupul lui Hristos, care datorită încercărilor şi a loviturilor pe care le primeşte în cursul istoriei ei multimilenare, va trebui să înflorească şi să devină în mod virtual, lumina lumii. (Mat.5,14-16).(Wilhelm Moldovan)
”Despre Hristos se spune că El umblă în mijlocul sfeșnicelor de aur. În felul acesta, este simbolizată legătura Sa cu bisericile. El este într-o continuă legătură cu poporul Său. El cunoaște adevărata stare a lor. El observă rânduiala, pioșenia, cum și predarea lor. Deși El este Mare Preot și Mijlocitor în Sanctuarul de sus, El este totuși reprezentat ca umblând în sus și în jos în mijlocul bisericilor Sale de pe pământ. Cu o neobosită veghere și o neîntreruptă atenție, El veghează să vadă dacă lumina vreuneia dintre santinelele Sale arde slab sau strălucitor. Dacă luminile sfeșnicului ar fi lăsate numai în grija omului, flacăra plăpândă s-ar micșora și s-ar stinge; însă El este adevăratul străjer al casei Domnului, adevăratul păzitor al curților templului. Grija Lui continuă, cum și harul Său susținător alcătuiesc izvorul vieții și luminii.”{FA 586.1}
„Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: «Iată ce zice Cel ce ține cele șapte stele în mâna dreaptă și Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur, Știu faptele tale, osteneala ta și răbdarea ta, și că nu poți suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli și nu sunt, și i-ai găsit mincinoși. Știu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu și că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta, este că ți-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ți dar aminte de unde ai căzut; pocăiește-te, și întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.» Apocalipsa 2,1-5. În aceste versete sunt rezumate condițiile împăcării cu Dumnezeu. Prima experiență a Bisericii din Efes a condus-o la fapte bune. Dumnezeu se bucura de faptul că Biserica Sa reflecta lumina cerească dezvăluind spiritul lui Hristos prin iubire și milă. Dragostea care se afla în inima lui Hristos, dragostea care L-a determinat să se dea pe Sine însuși ca jertfă pentru omenire și să sufere cu răbdare învinuirile oamenilor, până acolo încât să fie numit demon, dragostea care L-a îndemnat să facă vindecări nemaipomenite în timpul lucrării Sale — aceasta a fost dragostea care trebuia să se descopere în viețile urmașilor Lui.”{GA 7.1}
Se va afla, în ziua răsplătirii finale, că Dumnezeu cunoaște pe fiecare pe nume. Există un martor nevăzut al fiecărei acțiuni din viață. „Știu faptele tale”, spune Acela care umblă „în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur”. Se știe ce ocazii au fost desconsiderate, cât de neobosite au fost eforturile Bunului Păstor de a-i căuta pe aceia care rătăceau pe căi strâmbe, pentru a-i aduce înapoi pe calea siguranței și a păcii. Din nou și din nou, El a făcut ca lumina adevărului Său să strălucească pe calea lor pentru ca ei să poată vedea primejdia și să scape. Dar ei merg înainte și tot înainte, pe calea cea largă, glumind și bătându-și joc, până când, în cele din urmă, timpul lor de probă se va încheia. Căile lui Dumnezeu sunt drepte și egale; și atunci când se pronunță sentința împotriva acelora care sunt găsiți în lipsă, fiecare gură va amuți.{5M 435.2}
Nu există nici o scuză pentru ca viața și credința comunităților noastre să fie atât de amorțită și de slabă. „Întoarceți-vă la Cetățuie, prinși de război, plini de nădejde!” (Zaharia 9, 12). Există putere pentru noi în Hristos. El este apărătorul nostru înaintea Tatălui. El trimite solii Săi în toate părțile stăpânirii Lui pentru a face cunoscut poporului Său voința Sa. El umblă în mijlocul bisericii Sale. El dorește să-i sfințească, să-i înalțe și să-i înnobileze pe urmașii Săi. Influența acelora care cu adevărat cred în El va fi ca o mireasmă de viață în lume. El ține stelele în mâna Sa cea dreaptă și vrea ca prin aceștia lumina Sa să strălucească în lume. În felul acesta, El dorește să pregătească pe poporul Său pentru o treaptă mai înaltă de slujire în biserica de sus. El ne-a dat o mare lucrare de făcut. Să o facem în chip desăvârșit și cu hotărâre. Să arătăm prin viața noastră ce a făcut adevărul pentru noi.{6M 418.2}
„Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur” (Apocalipsa 2, 1).
Textul acesta arată legătura Domnului Hristos cu biserica Sa. El umblă în mijlocul bisericii Sale pe toată lungimea și lățimea pământului. El o cercetează cu mult interes pentru a vedea dacă se află în acea stare spirituală care poate face să propășească împărăția Lui. Hristos este de față în fiecare adunare a bisericii Sale. El cunoaște pe fiecare persoană care e în legătură cu lucrarea Sa. Îi cunoaște pe aceia a căror inimă El o umple cu uleiul sfânt, pentru ca ei să-l poată da și altora. Aceia care duc mai departe, în mod credincios, lucrarea lui Hristos în lumea noastră, reprezentând în cuvânt și faptă caracterul lui Dumnezeu, îndeplinind scopul lui Dumnezeu pentru ei, sunt foarte scumpi înaintea Lui. Hristos are plăcere de ei, ca un om care are plăcere de o grădină îngrijită și de parfumul florilor pe care le-a sădit. {6M 418.4}
Hristos îi trimite pe solii Săi în oricare parte a domeniului Său, ca să le facă cunoscut servilor Săi voința Sa. El umblă în mijlocul bisericii Sale. El dorește să-i sfințească, să-i înalțe și să-i înnobileze pe urmașii Săi. Influența acelora care cred în El va fi în lume o mireasmă de viață spre viață. Hristos ține stelele în mâna Sa dreaptă și este scopul Său acela de a face ca lumina Sa să lumineze, prin ei, în lume. În felul acesta, El dorește să-Și pregătească poporul pentru o slujire mai înaltă în biserica de sus. El ne-a dat o mare lucrare de făcut. Să o facem în mod credincios. Să arătăm în viața noastră ce poate face harul dumnezeiesc pentru omenire.{8M 23.3}
În timp ce Domnul Isus slujește în adevăratul sanctuar de sus, prin Duhul Său cel Sfânt, El lucrează prin mesagerii de pe pământ. Aceste unelte vor îndeplini mai multe lucruri decât pagina tipărită, dacă vor porni în spiritul și puterea lui Hristos. Domnul Hristos va lucra prin slujitorii Săi, umplându-i cu Duhul Său și îndeplinind astfel față de ei făgăduința: “Iată, Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20). {SS544.4}
“În timp ce Isus slujeşte în Sanctuarul de sus, El este, prin Duhul lui cel Sfânt, şi slujitor în biserica de pe pământ. Pentru ochiul fizic, El este departe, dar de fapt se împlineşte fãgăduinţa pe care El a dat-o la înălţare: "Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului" (Mat. 28,20). În timp ce slujitorii Lui mai mici primesc putere de la El, prezenţa Lui întăritoare este totdeauna cu biserica Lui.” (DA 166)
„Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Domnul: «Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu». De aceea: «Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, zice Domnul, nu vă atingeți de ceea ce este necurat și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată și voi îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul cel Atotputernic”. 2 Corinteni 6:16
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.