DEPRIMANTA DEGRADARE A FIULUI LUI DUMNEZEU

CONFUZIA IN ISPĂȘIRE GENERATĂ DE DOCTRINA TRINITĂȚII

Doctrina Trinităţii tăgăduieşte trei adevăruri cu privire la Isus Hristos

În esenţă, doctrina Trinităţii, aşa cum este prezentată de cele mai multe denominaţiuni creştine, susţine că Dumnezeu este o Unitate de trei Fiinţe divine, de o singură Substanţă. Aceste trei persoane care formează un singur Dumnezeu sunt egal nemuritoare, deci ele nu pot muri. Sunt egal veşnice, deci nici una nu este mai bătrână ca celalaltă. Ele sunt egal omnipotente, ele sunt egal, complet şi absolut atotputernice în orice privinţă - oricare dintre cele trei. Acum, prin această definiţie, dacă Isus Hristos este Fiul lui Dumnezeu, este doar cu numele, deoarece din moment ce toate cele trei persoane sunt de aceeaşi vârstă, niciuna n-a fost înaintea alteia. Ca urmare, Isus Hristos nu putea fi Fiul lui Dumnezeu.
O altă versiune a trinităţii susţine că Dumnezeu este cu adevărat o Singură Fiinţă care se manifestă pe Sine în trei moduri distincte, astfel că Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt cu adevărat toate aceeaşi persoană. Observaţi următoarea declaraţie a unui autor adventist:
“... În Vechiul Testament, ca Yahve, Hristos a fost Tatăl. În Noul Testament, cel care a fost la început numit “Tată”, a împlinit acum un alt rol în care El este numit “Fiu”. În prezentarea Biblică acelaşi Isus este atât Tată cât şi Fiu, dar în momente diferite... Tatăl şi Fiul nu există ca două fiinţe separate, ele coexistă ca un singur Dumnezeu...” (The Trinity Debate - Part One, by V.R. Christensen)
Astfel, vedem clar cum această doctrină a Trinităţii atacă adevărata identitate a lui Isus Hristos şi, implicit, ne cere să credem că Isus Hristos nu este cu adevărat Fiul lui Dumnezeu. Dar măsura iubirii lui Dumnezeu ne este prezentată în faptul că El l-a dat pe Fiul Său. Însă această doctrină declară clar că El n-a avut un Fiu de dat!
Oficial, toate bisericile au aşezat la mare cinste declaraţia “Dumnezeu l-a dat pe Fiul Său ca să moară pentru omenire”. Dar în fapt, prin învăţătura şi definiţia uneia dintre doctrine, anume aceea a Trinităţii, ţi se va spune că, deşi Dumnezeu declară că El l-a dat pe Fiul Său să moară, tu nu trebuie să iei în sens literal această declaraţie, fiindcă în realitate Isus nu era chiar Fiul Său. De asemenea, prin aceeaşi doctrină ţi se va cere să crezi că în realitate El n-a murit, fiindcă El nu putea muri pentru simplul fapt că Dumnezeu nu poate muri. Astfel, vei fi în situaţia că, în timp ce ţi se cere să spui un lucru, în acelaşi timp ţi se cere să crezi ceva cu totul diferit. Din acest motiv, nu vei putea să înţelegi şi nici să apreciezi ce a făcut de fapt Dumnezeu pentru omenire, şi implicit pentru tine!
Această stare conflictuală între a spune ceva dar a crede altceva se numeşte ipocrizie. Şi o asemenea situaţie nu poate continua la nesfârşit.
V-aţi întrebat de ce Dumnezeu spune că L-a dat pe singurul Său Fiu când în realitate Cel dat n-a fost Fiul Său? De ce spune Dumnezeu că Fiul Său a murit pentru păcatele mele dacă în realitate El n-a murit? Ce este cu acest limbaj dublu?
Vă amintiţi probabil de ecoul unei voci care, cu mulţi ani în urmă, a pus următoarea întrebare: “Oare a zis Dumnezeu cu adevărat...?”. Aceeaşi voce se poate auzi acum spunând că “Dumnezeu a spus un lucru dar El, în realitate, spune ceva diferit. Aşa că, vezi bine, nu poţi înţelege aşa, pur şi simplu, ceea ce vrea să spună Dumnezeu cu adevărat. Ar fi o manieră simplistă şi periculoasă. Deci nu-ţi bate capul să înţelegi lucruri mult prea grele pentru tine. Dumnezeu este mult prea diferit şi prea înalt pentru tine. Vezi-ţi de ale tale, mai potrivite pentru nivelul tău”. Cam acestea sunt gândurile pe care le vei auzi atunci când vei încerca să-ţi doreşti să rezolvi ipocrizia în care eşti legat prin doctrina trinităţii.
Conform acestei doctrine, textul de aur al Bibliei, din Ioan 3:16, trebuie înţeles după cum urmează:
Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu (care este o Unitate de Trei Persoane divine—prima idee care generează confuzie) lumea, că a dat (o jertfă umană, fiindcă natura divină nu putea muri—a doua idee care generează confuzie) pe singurul Lui Fiu (care în realitate nu era Fiul Său, decât în sens metaforic—a treia idee care generează confuzie) pentru ca oricine crede în El (să creadă a patra confuzie - Că El este Fiul Său deşi El nu este Fiul Său) să nu piară ci să aibă viaţă veşnică.
Unii vor susţine că ei nu înţeleg aşa acest text. Dar dacă sunt consecvenţi cu ce declară atunci când aprobă doctrina trinităţii, textul acesta sună exact aşa!
Care este consecinţa? Dragostea lui Dumnezeu care este descrisă într-un mod atât de clar şi concis, nu poate fi nici înţeleasă şi nici apreciată.
Care este motivul pentru care cădem în păcat atât de des în ciuda dorinţei noastre contrare? De ce, în ciuda dorinţei noastre de a-L slăvi pe Dumnezeu, noi Îl părăsim mereu şi mereu? Motivul este unul singur: nu-L iubim suficient. Scriptura spune: “Noi îl iubim pentru că El ne-a iubit întâi” (1 Ioan 4:19) şi că “dragostea lui Hristos ne strânge” (2 Corint.5:14). Şi totuşi, constatăm că iubirea lui Dumnezeu în Hristos nu este atât de puternică încât să putem rezista păcatului. Atunci unde greşim? Greşeala este că nu înţelegem cu adevărat dragostea lui Dumnezeu.
Satana a reuşit să orbească întreaga lume aşa încât să nu mai înţeleagă cel mai preţios adevăr, dragostea lui Dumnezeu pentru cei pierduţi. Acesta este motivul pentru care n-ar trebui să ne lăsăm înşelaţi prin învăţăturile sale nebiblice. Dacă până şi declaraţile Lui cele mai clare şi puternice prin care ne transmite mesajul iubirii Sale le înţelegem atât de confuz şi distorsionat, cum vom putea să apreciem jertfa care va fi obiectul studiului nostru pentru veşnicie?
Dar iată un alt text prin care Dumnezeu încearcă să ne convingă de dragostea Lui. Evrei 2:9:
“Dar pe acela, care a fost făcut cu puţin mai pe jos decât îngerii, adică pe Isus, Îl vedem încununat cu slavă şi cu cinste din pricina morţii pe care a suferit-o...”
De ce a fost făcut Hristos cu puţin mai pe jos decât îngerii? Ca să sufere moartea, deci ca să poată muri! Când Hristos a venit pe pământ, unul dintre motivele pricipale pentru care El a devenit cu adevărat om a fost ca El să poată muri cu adevărat. Aşa că să ne punem altă întrebare. Ce este moartea? Este o încetare a vieţii. Este o separare a trupului de duh şi aceasta îl aşează pe cel mort într-o stare în care nu mai ştie nimic, nu-şi mai aduce aminte de nimic, n-are nimic de-a face cu nimeni şi nimic, deoarece trupul său şi mintea sa încetează să mai funcţioneze.
Acum, dacă această învăţătură a trinitarienilor că Isus Hristos s-a înviat pe sine din morţi este adevărată, atunci ea înseamnă că Hristos n-a murit cu adevărat, sau că moartea nu este o moarte fără cunoştinţă. O persoană inconştientă nu poate să se învie pe sine însăşi! Aceasta este o altă doctrină confuză ca rod a doctrinei trinitariene. Această doctrină, în fapt, dă dreptate spiritiştilor, şi în particular credinţei că moartea este o stare de existenţă conştientă, în care o persoană îşi păstrează toate facultăţile minţii şi conştiinţa, adică este doar o simplă schimbare dintr-o stare existenţială vizibilă şi palpabilă la una mai puţin tangibilă. Dar să examinăm în continuare acest text:
“...pentruca, prin harul lui Dumnezeu, El să guste moartea pentru toţi” (Ev. 2:9).
Acum, dacă Isus Hristos a murit pentru fiecare om, este evident că moartea pe care El a suferit-o este moartea pe care orice om ar trebui s-o experimenteze. Moartea de care ar trebui să murim este o încetare a vieţii. Dacă Isus n-a murit de această moarte, înseamnă că El n-a murit cu adevărat pentru oameni. Observaţi cum întregul plan de mântuire este desfiinţat prin această doctrină? El devine atunci doar o formă, ceva ce se petrece într-adevăr ca o scenă în care fiecare joacă un rol, dar nu are nimic adevărat în sine.
Iată ce spun câteva texte:
“Căci negreşit, nu în ajutorul îngerilor vine El, ci în ajutorul seminţei lui Avraam. Prin urmare, a trebuit să Se asemene fraţilor Săi în toate lucrurile, ca să poată fi, în ce priveşte legăturile cu Dumnezeu, un mare preot milos şi vrednic de încredere, ca să facă ispăşire pentru păcatele norodului.” (Evrei 2:16.17).
Ideea din aceste texte este că dacă El n-a fost făcut exact ca fraţii Săi atunci el nu poate fi un Mare Preot milos şi vrednic de încredere.
“Şi prin faptul că El însuşi a fost ispitit în ceea ce a suferit, poate să vină în ajutorul celor ce Sunt ispitiţi.” (Evrei 2:18).
Dumnezeu nu poate fi ispitit. Unde se spune asta? În Iacov 1:13. Dumnezeu nu poate fi ispitit. O persoană care vede totul de la început până la sfârşit nu poate fi ispitită, dar Hristos a fost cu adevărat ispitit, aşa spune Scriptura, şi El trebuia să fie ispitit pentru a ne putea ajuta. El trebuia să fie om, El trebuia să fie supus morţii pentru ca să poată muri de dragul nostru. Aceasta n-a fost o scenă, un rol pretins doar. Însă doctrina trinităţii atacă aceste adevăruri şi ca atare este o învăţătură anti-Hristă.

”Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire, în cunoașterea Lui” {Efeseni 1:17}