miercuri, 11 martie 2015

Dumnezeu Tatal si Fiul Sau in slujirea apostolului Pavel


[In vedenia de pe drumul Damascului] în mintea lui Saul, nu mai era nici o îndoială că Acela care îi vorbea era Isus din Nazaret, Mesia Cel mult așteptat, Mângâietorul și Răscumpărătorul lui Israel. “Tremurând și plin de frică”, el a întrebat: “Doamne, ce vrei să fac?” “Scoală-te”, i-a zis Domnul, “intră în cetate și ți se va spune ce trebuie să faci.” {FA 117.2}

Saul dorea să ajungă în deplină armonie și comuniune cu Tatăl și cu Fiul; și, în dorința lui fierbinte după iertare și primire, el a înălțat la tronul milei rugăciuni arzătoare. {FA119.2}

Meditând tot mai mult asupra acestor lucruri în inima sa, Pavel a înțeles din ce în ce mai clar însemnătatea chemării sale «să fie apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu» (1 Corinteni 1, 1). Chemarea sa venise «nu de la oameni, nici printr-un om, ci prin Isus Hristos și prin Dumnezeu Tatăl» (Galateni 1, 1). {FA 127.1}

Apostolul simțea că, într-o mare măsură, asupra lui cădea răspunderea în ce privește buna stare spirituală a celor întorși la credință prin lucrarea sa. Dorința lui față de ei era aceea ca ei să crească în cunoștința singurului Dumnezeu adevărat și a lui Isus Hristos, pe care Îl trimisese El. {FA 262.2}

În felul acesta, Galatenii au fost învățați adevărurile fundamentale cu privire la „Dumnezeu Tatăl” și „Domnul nostru Isus Hristos”, care „S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru și Tatăl”. {FA 208.1}

Cu inimile lor aprinse de iubire față de Dumnezeu și față de Fiul Său, ei au stăruit de păgâni să privească sacrificiul infinit făcut în favoarea oamenilor. {FA248.3}

Însă, de aici înainte, străduințele lor cele mai mari au fost îndreptate spre zidirea Împărăției lui Dumnezeu în ținuturile păgâne, printre oamenii care aveau puțină sau nu aveau chiar deloc cunoștință despre adevăratul Dumnezeu și despre Fiul Său.{FA 175.1}

Prin cunoașterea lui Dumnezeu și a Fiului Său Isus Hristos este dat credinciosului „tot ce privește viața și evlavia”. Nici un dar nu este oprit de la acela care în mod sincer dorește să dobândească neprihănirea lui Dumnezeu. {FA530.3}

Contemplarea iubirii lui Dumnezeu, manifestată prin Fiul Său, va mișca inima și va trezi puterile minții, așa cum nimic altceva nu o poate face. Hristos a venit ca să poată crea din nou chipul lui Dumnezeu în om și oricine îi îndepărtează pe oameni de la Hristos îi îndepărtează de la izvorul adevăratei dezvoltări, îi jefuiește de nădejdea, scopul și slava vieții. Cel ce face așa este un hoț și un tâlhar.{HLL478.2}

Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire, în cunoașterea Lui, și să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția slavei moștenirii Lui în sfinți... {Efeseni 1:17.18} 

luni, 2 martie 2015

CITIȚI PRIMUL CAPITOL DIN PATRIARHI ȘI PROFEȚI

Perioada 1903 – 1906 a fost o perioadă în care sora White a fost însărcinată de a lupta împotriva unor influențe de origine satanică care încercau să „submineze temelia credinței noastre, prin difuzarea de teorii seducătoare” (SpTB02 55). În această perioadă, ea a scris mai multe scrisori și mărturii prin care a avertizat Biserica de pericolul la care va fi expusă dacă va accepta aceste teorii eronate care veneau din partea unor personalități de seamă ale mișcării. Aș vrea să ne uităm la una din aceste avertizări care i-a fost adresată unui frate care era în pericolul de a cădea sub influența doctorului Kellogg și a învățăturilor lui. În această avertizare, sora White a scris:
„Fratele meu, pe care îl respect în credința și solia adevărului, îndeparteaza-te de aceste influențe înșelătoare. Conducătorul rebeliunii din cer lucrează să strice și să ruineze lucrarea misionară medicala și să o corupă prin erezie și necredință” (10 MR 162)
Care erau aceste „influențe înșelătoare” și „erezii” prin care Satana, conducătorul rebeliunii, lucra ca să strice și ruineze lucrarea misionară medicală? Răspunsul la această întrebare îl găsim într-o altă scrisoare unde citim:
„Lumea este plină cu speculații și teorii false cu privire la natura și caracterul lui Dumnezeu. Vrăjmașul sufletelor noastre este la lucru cu mare zel de a introduce între poporul Domnului speculații plăcute și vederi incorecte cu privire la personalitatea lui Dumnezeu” (21 MR 171).
Deci, în acel timp, Satana lucra cu mare putere ca să introducă în biserica Adventiștilor de Ziua a Șaptea „speculații plăcute și vederi incorecte cu privire la personalitatea lui Dumnezeu”. Agentul prin care vrăjmașul făcea această lucrare seducătoare a fost, așa cum am amintit mai sus, dr. John Harvey Kellogg, marele medic și lider proeminent al Bisericii și lucrării medicale. Acum, sora White a folosit diferite argumente pentru a combate aceste influențe rele, dar în scrisoarea la care ne uităm astăzi, ea a făcut acest lucru într-un mod pe care vrem să-l analizăm în acest studiu. Iată ce a scris ea în continuare fratelui care a fost în pericol de a cădea sub influența dr. Kellogg:
„Va fi Hristos obligat să suporte continuu neputințele rușinoase ale poporului Său, deoarece ei acceptă sentimentele false care provin de la primul trădător din curțile cerești? Dacă îngerii au fost înșelați prin metodele ingenioase ale lui Lucifer de interpretare greșită a lui Dumnezeu, dacă Adam și Eva au fost înșelați de declarația lui că Dumnezeu reține de la ei educația superioară care le-ar face ca dumnezei, nu există oare pericolul ca oamenii de azi să fie înșelați? Te rog citește primul capitol din cartea „Patriarhi și profeți” și vezi dacă adevărurile prețioase conținute în această carte nu sunt date de Domnul pentru a proteja poporul Său de înșelăciunile care sunt impuse peste ei chiar acum”. (10MR 162)
Deci, ca o protecție împotriva înșelăciunilor care veneau în biserica în acel timp prin dr. Kellogg și care, așa cum am văzut, erau cu privire la personalitatea lui Dumnezeu, sora White a recomandat în mod special studiul primului capitol din cartea „Patriarhi și profeți”. Ce învață acest capitol despre personalitatea lui Dumnezeu? Ce adevăruri prețioase conține acest capitol? Vă invit să aflăm răspunsul împreuna. Chiar la începutul capitolului, sora White spune:
„Suveranul Universului nu a fost singur în lucrarea Sa de binefacere. El a avut un tovarăș, un conlucrător, care putea aprecia planurile Sale și putea fi părtaș bucuriei Sale de a da fericire ființelor create de El”. (PP 171)
Aceste cuvinte deschid subiectul marii lupte dintre Hristos și Satana, dintre bine și rău. În veșnicie, chiar înainte de apariția păcatului, Universul era condus de un Suveran, un Conducător suprem și acesta, bineînțeles, este Dumnezeu („Dumnezeu este Suveranul Universului...” ST, November 3, 1881). Acum, în mod firesc, fiecare om se întreabă, cine este acest Dumnezeu care ocupă locul de Suveran suprem al Universului? Lumea Creștina a oferit diferite răspunsuri la această întrebare. Cea mai mare parte crede că acest Dumnezeu nu este un singur Individ, ci este de fapt o unitate de trei persoane care împreuna alcătuiesc un singur Dumnezeu. Aceste trei persoane sunt Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. În felul acesta, Dumnezeu nu mai este „CINE” în sensul de o Ființă, ci este „CE” în sensul de „o unitate”, „un comitet” sau „o familie”. Acum, a avut sora White în mintea ei pe acest Dumnezeu Triunitar atunci când a scris cuvintele din începutul primului capitol din „Patriarhi și profeți”? Dacă am citit cu atenție întreaga propoziție, chiar în ea avem și răspunsul la această întrebare. Ea spune că acest Suveran al Universului a avut un tovarăș sau un conlucrător și vom vedea în continuarea capitolului că acest tovarăș era Fiul Său cunoscut nouă astăzi sub numele Isus Hristos. Acum, dacă Fiul era singurul tovarăș și singurul conlucrător al lui Dumnezeu, atunci în mod logic Fiul nu putea în același timp să fie și acest Dumnezeu sau o parte din El. Deci, citatul face o distincție clară între Suveranul Universului și Fiul Său. Ei sunt în mod distinct doi Indivizi separați. Cine este atunci acest Dumnezeu, Suveranul Universului? Să citim ce ne spune Spiritul Profetic:
„Numai Dumnezeu este prezentat ca fiind mare... El (Dumnezeu) este descoperit ca Monarhul universului, gata sa-Şi întemeieze împărăţia Sa veşnică – Cel Îmbătrânit de zile, Dumnezeul cel viu, Izvorul întregii înţelepciuni, Conducatorul prezentului, Descoperitorul viitorului” (16MR, pag. 333)
“Dumnezeu este guvernatorul moral precum și un Tată. El este Legiuitorul” (12MR, pag. 208)
“Cel Îmbătrânit de zile este Dumnezeu Tatăl. Psalmistul spune: "Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu" (Ps. 90,2). El, izvorul oricărei existenţe şi al oricărei legi, este Acela care conduce judecata.” (Tragedia veacurilor, pag. 479)
„Crucea Calvarului îi descoperă omului dragostea lui Dumnezeu. Hristos Îl reprezintă pe Suveranul Universului ca un Dumnezeu al iubirii.” (YI 22 Septembrie, 1892)
Dumnezeu, Tatăl, Monarhul Universului, Cel Îmbătrânit de zile, Legiuitorul etc. Toate aceste denumiri se referă la o singură Ființă și anume Dumnezeu Tatăl. El este marele Suveran al Universului despre care ne vorbește primul capitol din „Patriarhi și profeți” și nu vreo misterioasă unitate numită Trinitate.
În continuare, sora White afirmă că Suveranul Universului nu a fost singur în lucrarea Sa de binefacere ci a avut cu Sine un tovarăș sau un conlucrător „care putea aprecia planurile Sale și putea fi părtaș bucuriei Sale de a da fericire ființelor create de El”. Această afirmație este interesantă atunci când vorbim despre Dumnezeire pentru că teoria populară al Dumnezeului triunitar susține, așa cum am amintit mai sus, că Dumnezeu Tatăl a avut doi tovarăși sau doi conlucrători în lucrarea Sa de binefacere, Fiul și Duhul Sfânt. Sora White totuși, inspirată de Dumnezeu, ne avertizează că primul capitol din „Patriarhi și profeți” conține protecție împotriva teoriilor false cu privire la Dumnezeu și ne spune în mod atât de simplu încât și copiii pot ușor să înțeleagă că Dumnezeu Tatăl a avut doar un singur tovarăș sau un singur conlucrător. Cine a fost acesta? Să citim în continuare:
„La început era Cuvântul și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu” (Ioan 1, 1-2). Hristos, Cuvântul, singurul născut al lui Dumnezeu era una cu veșnicul Tată — una în natură, în caracter și în scop — singura Ființă care putea intra în toate sfaturile și planurile lui Dumnezeu. „Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii” (Isaia 9, 6)”. PP 34
Deci, singurul conlucrător al lui Dumnezeu Tatăl a fost Cuvântul sau Fiul Lui care mai târziu s-a întrupat în persoana lui Isus Hristos. Din nou, fiți atenți la cuvintele profetului. Ea spune că Hristos a fost „singura Ființă care putea intra în toate sfaturile și planurile lui Dumnezeu” și prin aceasta confirma declarația anterioară că Fiul a fost singurul tovarăș și conlucrător al Tatălui! În cartea „Marea luptă” această afirmație este și mai categorică și spune:
„Hristos, Cuvântul, singurul născut al lui Dumnezeu, era una cu Tatăl cel veşnic – una în natură, în caracter şi în scop – singura Ființă DIN TOT UNIVERSUL care putea intra în sfaturile si în planurile lui Dumnezeu." (GC 493)
„Singura Ființă din tot Universul”! Cu alte cuvinte, nu există două Ființe care pot să intre în sfaturile și planurile lui Dumnezeu Tatăl. Atunci ce facem cu Duhul Sfânt ca o ființă individuală conform doctrinei Trinitariene? Dacă Duhul este o Ființă divină individuală cum este posibil să nu aibă acces în sfaturile și planurile Tatălui? Sau poate nu este din acest Univers? Haideți să nu inventăm teorii ci să credem ceea ce Dumnezeu ne-a revelat prin profeții Săi. Vă reamintesc că primul capitol din „Patriarhi și Profeți” ne este dat pentru a ne proteja de teoriile false despre Dumnezeu!
Pentru că Biblia spune că un adevăr trebuie confirmat din partea a doi sau trei martori, iată încă un citat similar ca să stăbilim adevărul pe o temelie de neclintit. Sora White din nou confirmă:
„Şi cu scopul ca familia umană să nu poată avea scuze din cauza ispitelor lui Satana, Hristos a devenit una cu ei. Singura Ființă care a fost una cu Dumnezeu a trăit legea in natură umană.” (ST, 14 octombrie, 1897).
„Eu și Tatăl una suntem” !(Ioan 10:30) Aceasta a fost mărturia lui Isus de acum 2000 de ani. În 1897, din nou El prin profetul Său confirmă acest adevăr și zice că El era singura Ființă care este una cu Dumnezeu ceea ce este în acord perfect cu declarația din cartea profetului Zaharia 6: 13 unde citim despre numarul celor care sunt în sfatul ceresc:
„...şi sfatul păcii va fi între ei doi”.
Acum, poate cineva va interveni și va spune că Biblia totuși afirmă că sunt trei Ființe care sunt una și va citi 1 Ioan 5:7 că dovadă: „căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceştia trei una sunt”. Întrebarea mea către acești frați este, se contrazice oare Cuvântul lui Dumnezeu? Am citit căteva afirmații biblice și ale Spiritului Profetic în care este afirmat în mod categoric că doar două Ființe sunt una în sfatul ceresc în timp ce o singură afirmație susține altceva. Este clar că ceva nu este în regulă. Nu vreau acum să mă ocup prea mult cu această întrebare și de aceea aș ruga pe toți cititorii să citească cu atenție următorul citat din Comentariul Biblic AZȘ din care adevărul despre 1 Ioan 5:7 este în mod clar afirmat:
„Dovezile textuale atestă omiterea pasajului „Căci trei sunt cari mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una sunt. Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ”. Textul corespunzător din versetele 7 şi 8 este următorul: „Şi trei sunt care mărturisesc: Duhul, apa şi şângele, şi aceşti trei sunt una în mărturisirea lor”. Pasajul aşa cum este dat în KJV nu se găseşte în manuscrisele greceşti mai vechi de secolele XV şi XVI. Cuvintele disputate şi-au făcut loc în versiunea KJV prin textul grecesc al lui Erasmus. Se consideră că Erasmus a acceptat să includă cuvintele disputate în Testamentul său grecesc dacă i se prezintă măcar o copie grecească de manuscris care să le conţină. O bibliotecă din Dublin a produs un astfel de manuscris (cunoscut astăzi ca manuscrisul 34) şi Erasmus a inclus pasajul în textul său. Acum se consideră că ediţile mai vechi ale Vulgatei au preluat pasajul prin greşeala unui scrib care a inclus un comentariu exegetic marginal în textul Biblic pe care îl copia. Cuvintele disputate au fost larg folosite pentru susţinerea doctrinei Trinităţii, dar, în faţa unui argument atât de copleşitor înpotriva autenticităţii sale, susţinerea lor este fără de valoare şi n-ar trebui folosite. În ciuda publicării lor în Vulgata, Un comentariu Catolic asupra Sfintelor Scripturi recunoaşte deschis referitor la aceste cuvinte: „În general, acum este ştiut că acest pasaj, denumit Paranteza Ioanină este o notă margnală care a fost adăugată în textul Vechii Latine şi Vulgatei cândva mai demult, dar şi-a făcut intrare în textul grecesc abia în secolul XV şi XV. (Thomas Nelson and Sons, 1951, p.1186)” (Comentarii Biblice AZS, vol. 7, pag. 675).
un articol de Dejan Andov

sâmbătă, 28 februarie 2015

Trinitatea - o doctrină asumată

Profesorul adventist Richard Rice ne oferă următoarea afirmație uimitoare:
„Așa că, cu toate că doctrina Trinității NU ESTE O PARTE DIN CEEA CE BIBLIA ÎNSĂȘI SPUNE DESPRE DUMNEZEU, EA ESTE O PARTE DIN CEEA CE BISERICA TREBUIE SĂ SPUNĂ PENTRU A APĂRA CONCEPTUL BIBLIC DESPRE DUMNEZEU”... Așa cum sugerează aceste versete, ideea Trinității își are precedentele în Biblie, chiar dacă DOCTRINA DEPLINĂ A TRINITĂȚII NU SE GĂSEȘTE ACOLO” (The Reign of God, An Introduction to Christian Theology from a Seventh-day Adventist Perspective. by Richard Rice. 1985. Andrews Uni Press) 

1. DOCTRINA TRINITĂȚII NU ESTE O PARTE DIN REVELAȚIA LUI DUMNEZEU
2. DOCTRINA TRINITĂȚII ESTE CEEA CE BISERICA TREBUIE SĂ DEFINEASCĂ PENTRU A APĂRA IDEEA TRINITĂȚII CARE ESTE DOAR ASUMATĂ dar NU ȘI SPECIFICATĂ ÎN MOD EXPLICIT așa cum citim în următorul citat:
“Conceptul Trinităţii, şi anume ideea că trei sunt una, nu este în mod explicit specificat, ci este numai asumat” (Fernando L. Canale, the Handbook of Seventh-day Adventist Theology, page 138, ‘Doctrine of God).
Daca o doctrina nu este specificată în mod explicit. ci este doar asumată, atunci în mod logic o asemenea doctrina poate fi acceptată și crezută DOAR PRIN CREDINȚA așa cum citim:
“Numai prin credinţă putem accepta existenţa Trinităţii” (Adventist Review, vol. 158, nr. 31, 1981, p. 4)
CE NE SPUNE CUVÂNTUL LUI DUMNEZEU, PUTEM CREDE O DOCTRINA ASUMATĂ CARE CERE DOAR CREDINȚA FĂRĂ UN CLAR „AȘA ZICE DOMNUL”?
„Înainte de a primi orice învăţătură sau precept, trebuie să cerem un clar „Aşa zice Domnul” în sprijinul ei.” (Marea luptă, 595)
Este clar că noi suntem chemați să credem doctrinele care au un clar „așa zice Domnul” pentru că “Sfintele Scripturi... sunt... descoperitorul doctrinelor” (Marea luptă, 7) si de aceea avem tot dreptul să respingem orice doctrina asumată care necesita doar credința fără descoperirea explicita a Sfintelor Scripturi.

joi, 26 februarie 2015

sâmbătă, 21 februarie 2015

TRINITATEA ESTE O MONSTRUOZITATE - marturia ultimului pionier adventist

Te invit  sa citesti acest document complet... Este o scrisoare a pastorului Washburn, ultimul pionier adventist in viata pana in 1955.
Judson Sylvaneous Washburn (1863-1955)
Pastorul J.S. Washburn a fost fiul pionierului adventist Calvin Washburn care s-a unit miscarii Millerite din 1840. J.S. Washburn a crescut intre pionierii adevntisti si a format credinta sa si si-a intarit doctrina in acea bogata mostenire a lor. La varsta de 12 ani a fost botezat de catre James White, si a inceput sa predice mesajul adventist la 21 de ani. A slujit in Conferinta Iowa si a fost delegat al Congresului General din anul 1888. Credincios si aparator al spiritului profetic, a mentinut o stransa relatie de prietenie si a fost sfatuit indeaproape de Ellen White. Numeroase scrisori ale Ellenei White au fost directionate catre  el si sotia lui. Intr-una din aceste scrisori, in timp ce era pastorul bisericii adventiste din Washington, citim urmatoarele: ”Domnul sa continue binecuvantand biserica din Washington, este rugaciunea mea. Stiu ca Domnul m-a binecuvantat in timp ce eram cu dumneavoastra, si El a binecuvantat poporul Sau. Multe salutari la toti din casa voastra, si multe salutari tuturor celor care am impartasit minunate sfaturi in reuniuni importante. Domnul traieste si imparateste, sa laudam sfantul Sau Nume.” (The EGW 1888 Materials, p.853, Chapter Title: To J.S. Washburn and wife).
 Pastorul J.S. Washburn s-a convertit intr-un cunoscut aparator si un adevarat credincios in scrierile Ellenei White si ea l-a considerat ca un aparator al credintei date sfintilor odata pentru totdeauna.
Cunoscand ca Biserica Adventista nu a incorporat doctrina trinitatii pana in anul 1931 cand erau morti toti pionierii si sora White, este de apreciat si mai mult semnificatia acestei scrisori scrisa de batranul si retrasul pastor J.S. Washburn ca protest catre Conferinta Generala si distribuita sub forma de brosura.
Washburn avea 76 de ani cand a scris aceasta scrisoare... cand lumina ce Dumnezeu a dat-o pionierilor incepea sa se stinga...
Selectiuni din Scrisoarea lui J.S. Washburn (1939)
”Doctrina Trinitatii este o cruda monstruozitate pagana, ce indeparteaza pe Isus din adevarata sa pozitie ca Divin Salvator si Mijlocitor. Este adevarat ca noi nu putem masura sau defini divinitatea. Este mai incolo de finita noastra intelegere, dar in aceasta tema a personalitatii lui Dumnezeu, Biblia este foarte simpla si clara.
Tatal, Cel Imbatranit de zile, este fara inceput, etern. Isus a fost nascut din Tatal. Isus vorbind prin psalmistul David, spune: ”Iehova mi-a spus: Fiul meu esti tu; Eu astazi te-am nascut.” Ps.2,7. Alta data in Proverbe 8 (unde se vorbeste de Isus sub numele de intelepciunea, vezi 1 Cor.1,24), citim: ”Iehova m-a avut la inceput” v.22 ”Inainte de adancuri am fost nascuta. Inainte ca muntii sa fie formati, inainte de a fi dealurile, eu deja eram nascuta” v.24.25. Fiul declara ca El a fost nascut, procreat, nascut de Tatal Sau (Iehova). Satana a luat idea pagana a unui monstru cu trei capete, cu deliberata intentie de a dezaprecia divinitatea, a intretesut-o in romanism ca fiind gloriosul nostru Dumnezeu, o inventie imposibila si absurda. Aceasta monstruoasa doctrina transplantada din paganism in biserica romana papala cauta sa introduca o daunatoare prezenta in invataturile mesajului celui de-al treilea inger...
Si faptul ca Hristos nu este Mijlocitorul in biserica romana, demonstreaza ca trinitatea distruge adevarul, ca Hristos este unicul mijlocitor. Asa-zisa Biserica Crestina, papalitatea, de la care provine doctrina trinitatii, nu recunoaste pe Hristos ca unic mijlocitor si il substituie cu multiple fantome de oameni si femei morti. Daca dumneata sustii doctrina trinitatii, in realitate, Hristos nu mai este mijlocitorul tau...
Intreaga doctrina a trinitatii este complet straina de toata Biblia si invataturile spiritului profetic. Revelatia nu da nici cel mai slab semnal despre ea. Aceasta monstruoasa idee pagana nu are vreun loc in tot liberul univers albinecuvantatului nostru Tata ceresc si al Fiului Sau, Domnul nostru si Salvator, Isus Hristos. Doctrina pagana catolica a duminicii ca zi de odihna este la fel de sacra ca si doctrina pagana catolica a trinitatii...
Adventistii de Ziua a Saptea afirma credinta in Cuvantul lui Dumnezeu ca autoritate suprema si afirma ca au iesit din Babilon, au renuntat pentru totdeauna la inutilele doctrine ale Romei. Daca ne intoarcem sa credem in nemurirea sufletului, purgatoriu, infernul etern si in odihna duminicii, nu ar fi aceasta cel putin apostazie? Daca in schimb, sarim peste toate aceste doctrine secundare si acceptam si invatam doctrina radacina, central si principala a romanismului, trinitatea, si invatam ca Fiul real al lui Dumnezeu nu a murit, chiar daca cuvintele noastre par sa fie spirituale, nu este aceasta cel putin apostazie? Nu este aceasta insasi Omega apostaziilor?...
Nu conteaza cat de amabile, frumoase sau aparent profunde ar fi predicile sau articolele, cand un om incepe a invata doctrina catolica pagana a trinitatii, si prin aceasta forma neaga ca Hristos a murit pentru noi, este oare cumva un adevarat Adventist de Ziua a Saptea? Este oare un adevarat predicator al Evangheliei? Si cand multi il considera ca un mare maestru si accepta teoriile sale ne biblice, absolutamente contrarii spiritului profetic, este timpul cand santinelele trebuie sa sune alarma de avertizare.”
{Portions of a letter written by J. S. Washburn in 1939.} (This letter was liked by a conference president so much that he distributed it to 32 of his ministers.)

luni, 9 februarie 2015

COLAPSUL ADVENTISMULUI

Cred că Dumnezeu a ridicat pe arena lumii grupul adventist, oferindu-i privilegiul înalt de a fi oamenii prin care Dumnezeu să lucreze în ultima perioadă a istoriei acestei lumi.
Cred că Dumnezeu a încredinţat adevăruri mari grupului adventist pentru a fi transmise lumii şi a pregăti un popor pentru revenirea în slavă a Domnului Isus Hristos.
Realitatea tristă este că Satana a lucrat cu putere împotriva acestui grup, făcându-i să deraieze de la adevăr şi implicit de la misiunea la care a fost chemat. Nu vorbesc despre o mică deviere, ci de o depărtare marcantă de la planul lui Dumnezeu şi chiar de existenţa unei opoziţii ferme faţă de voia lui Dumnezeu.
Majoritatea adventistilor şi nici măcar a dizidenţilor adventişti nu înţeleg gravitatea situaţiei, pentru că chiar dizidenţii nu sunt scăpaţi de sechelele dobândite în adventism. Este greu de descris doar în câteva cuvinte, dar am să încerc să o fac.
Ce putem spune despre un popor care crede că se închină la adevăratul Dumnezeu, dar se închină în realitate la un dumnezeu fals, un dumnezeu-idol, la Baal, pretinzând că este adevăratul Dumnezeu? Cum poate acest grup să dea ultima solie lumii, ultima avertizare?
Ce putem spune despre un grup religios care în locul adevăratului Isus, prezentat cu claritate de Scriptură ca fiind centrul evangheliei adevărate este pus un alt Isus? O evanghelie care prezintă un fals Mesia, un alt Isus, care nu este în realitate Fiul lui Dumnezeu şi care pe acest pământ a avut natura umană necăzută în păcat, natura lui Adam înainte de căderea în păcat şi cu această natură, în concluzie fiind atât de diferit de noi oamenii căzuţi?
Ce putem spune despre un popor care pierde esenţa evangheliei şi predică atât propriilor enoriaşi, cât şi celor din afară o evanghelie falsă? O evanghelie în care nici una din piesele ei nu este poziţionată corect? O evanghelie în care avem de-a face cu un dumnezeu fals, un fals Isus, un alt duh, în locul credinţei biblice avem „credinţa crezului”, o evanghelie care-i zoreşte pe oamenii slabi şi inconştienţi de neputinţa lor totală să păzească legea prin propriile puteri şi după propria lor minte („noi păzim”, „noi împlinim”„noi avem legea”) ceea ce nu înseamnă decât eşec, o evanghelie fără cruce ce a dat naştere la un grup religios în care este hiperstimulat eul în loc să fie răstignit, în care Isus (dar care Isus?) este privit doar ca un exemplu şi nu ca neprihănire a noastră pe care o putem obţine doar avându-L chiar pe El în noi, continuu.

„Sunt plină de tristeţe când mă gândesc la starea noastră, ca popor. Domnul n-a închis cerul pentru noi, dar viaţa noastră de continuă apostazie ne-a despărţit de El. Mândria, lăcomia şi iubirea de lume au fost vii în inimă, fără teama de a fi lepădaţi sau condamnaţi. Păcate grele şi îndrăzneţe s-au cuibărit printre noi. Şi cu toate acestea, părerea generală este aceea că biserica înfloreşte şi că pacea şi prosperitatea spirituală se află în mijlocul ei. Biserica şi-a întors spatele şi n-a mai urmat pe Domnul Hristos, conducătorul ei, şi se retrage în mod sigur spre Egipt. Şi cu toate acestea, puţini sunt alarmaţi sau surprinşi de lipsa lor de putere spirituală. Îndoiala şi chiar necredinţa în Mărturiile Duhului lui Dumnezeu se ridică în comunităţile noastre de pretutindeni. Satana doreşte ca lucrurile să fie astfel. Pastorii care predică eul în loc să-L predice pe Hristos au făcut ca lucrurile să fie astfel. Mărturiile nu sunt citite şi nici apreciate. Dumnezeu v-a vorbit. Lumina a strălucit din Cuvântul Său şi din Mărturii şi ambele au fost dispreţuite şi desconsiderate. Rezultatul este vădit acela al lipsei de curăţie şi consacrare; al lipsei unei credinţe adevărate în mijlocul vostru. Fiecare să-şi întrebe propria sa inimă: „Cum am ajuns în această stare de slăbiciune şi conflict spiritual? N-am adus noi oare mânia lui Dumnezeu asupra noastră, pentru că acţiunile nu corespund cu credinţa? Nu căutăm noi oare prietenia şi aplauzele lumii mai degrabă decât prezenţa Domnului Hristos şi o profundă cunoaştere a voii Sale?”{T5 218}

Studiul actual nu are scopul să critice, ci doar să descopere realităţi de netăgăduit şi să cheme la trezire şi reformă pe toţi acei care se numesc adventişti.
În locul adevăratului Dumnezeu a apărut un dumnezeu idol. Doctrina trinităţii distruge imaginea corectă a Dumnezeului Scripturii şi oferă pentru închinare oamenilor un dumnezeu-idol, o creaţie omenească, un dumnezeu fals, o reînvire a vechii închinări la Baal. Toţi pionierii adventişti au luptat înverşunat prin scris şi predicare împotriva acestei doctrine pe care o numeau „monstruozitate”, iar astăzi cei care încearcă să se opună acestei false doctrine sunt excluşi din biserică. Timpul din urmă are în centru marea dispută a închinării: cheamă adventismul oamenii la adevărata închinare – închinarea la adevăratul Dumnezeu?
Apocalipsa 14:6 ”Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. 7 El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” 8 Apoi a urmat un alt înger, al doilea şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!” 9 Apoi a urmat un alt înger, al treilea şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, 10 va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.”
Iată ce spune Scriptura în cuvinte clare – le putem numi texte cu valoare de definiţie:
Ioan 17:3 ”Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.”
1 Timotei 2:5 ”Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos”,
Efeseni 4:6 ” Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.”
1 Corinteni 8:5 ” Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi „dumnezei” fie în cer, fie pe pământ (cum şi sunt într-adevăr mulţi „dumnezei” şi mulţi „domni”), 6 totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care Sunt toate lucrurile şi prin El şi noi”.
1 Corinteni 15:27 ”Dumnezeu, într-adevăr „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că în afară de Cel ce I-a supus totul. 28 Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi”.

Vechea închinare la Baal este reînviată:
1 Regi 18:21 ”Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul şi a zis: „Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!” Poporul nu i-a răspuns nimic.”
În locul adevăratului Isus, adventismul prezintă oficial un alt Isus, un fals Isus. Evanghelia este despre Isus, Isus este Evanghelia – Isus Fiul omului şi Isus Fiul lui Dumnezeu. Adventismul actual nu crede că Isus a luat natura noastră decăzută şi nici că Isus este realmente Fiul lui Dumnezeu. Atunci ce mai rămâne din evanghelie? Nimic.

Romani 1:1 ” Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, 2 pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi. 3 Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, 4 iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,”
1 Ioan 2:22 ”Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. 23 Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl.”
2 Corinteni 11:4 ”În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit sau o altă Evanghelie pe care n-aţi primit-o, oh, cum îl îngăduiţi de bine!”

Dumnezeul trinitarian este vechea concepţie a închinării la zeul soare, iar Tamuz este falsul Mesia.

Ezechiel 8:12 ”Şi El mi-a zis: „Fiul omului, vezi ce fac în întuneric bătrânii casei lui Israel, fiecare în odaia lui plină de chipuri? Căci ei zic: „Nu ne vede Domnul; a părăsit Domnul ţara aceasta!” 13 Şi mi-a zis: „Vei mai vedea şi alte alte urîciuni mari pe care le săvârşesc ei!” 14 Şi m-a dus la intrarea porţii Casei Domnului din spre miazănoapte. Şi iată că acolo stăteau nişte femei, care plângeau pe Tamuz. 15 Şi El mi-a zis: „Vezi, fiul omului? Vei mai vedea şi alte urîciuni mai mari decât acestea!” 16 Şi m-a dus în curtea dinăuntru a Casei Domnului. Şi iată că la uşa Templului Domnului, între pridvor şi altar, erau aproape douăzeci şi cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului şi cu faţa spre răsărit; şi se închinau înaintea soarelui spre răsărit. 17 Şi El mi-a zis: „Vezi, fiul omului? Este prea puţin oare pentru casa lui Iuda că săvârşesc ei urîciunile pe care le săvârşesc aici? Trebuia să mai umple şi ţara cu silnicie şi să nu înceteze să Mă mânie? Iată că ei îşi apropie ramura de nas! 18 De aceea şi Eu, voi lucra cu urgie; ochiul Meu va fi fără milă, şi nu Mă voi îndura; chiar dacă vor striga în gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta.”

„Alexandru Hislop a scris amănunţit despre modul în care religia babiloniană s-a dezvoltat în jurul tradiţiilor privitoare la Nimrod, soţia sa, Semiramida şi copilul ei Tamuz. ...După moartea lui Nimrod, care a fost foarte jelită de locuitorii Babilonului, soţia lui a pretins că el era acum zeul-soare. Mai târziu, când a dat naştere unui fiu, a pretins să fiul ei, pe nume Tamuz, era Nimrod, eroul renăscut. Mama lui Tamuz auzise probabil profeţia despre venirea lui Mesia născut dintr-o femeie, deoarece acest adevăr era cunosut din cele mai vechi timpuri. Ea a pretins că fiul ei a fost conceput într-un mod supranatural şi că el era sămânţa promisă, ‚mântuitorul’”. Ralph Edward Woodrow - Religia tainică a Babilonului.
În locul adevăratul Spirit al lui Dumnezeu, adventismul vorbeşte de un alt spirit pe care îl numeşte „a treia persoană a dumenezeirii”, co-egală, co-eternă cu celelate două: Dumnezeu -Tatăl şi Dumnezeu-Fiul (aceste nume în realitate sunt doar poetice, metaforice, fără relevanţă reală). În noua teologie adventistă, Isus cel înălţat la cer este înlocuit de altcineva – acest „Dumnezeu Duhul Sfânt”.

1 Corinteni 2:11 ” În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, în afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu în afară de Duhul lui Dumnezeu.
2 Corinteni 3:17 Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.” [1 Corinteni 8:6 ”totuşi pentru noi nu este decât ...un singur Domn: Isus Hristos”]
Ioan 14:15 ” Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. 16 Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt mângîietor, care să rămână cu voi în veac; [Matei 28:20 ...Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.] 17 şi anume, Duhul adevărului pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi. 18 Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi. 19 Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi. 23 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el.”
1 Corinteni 15:45 ” De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.”

În locul evangheliei adevărate, adventismul prezintă o evanghelie distorsionată, o altă evanghelie. Acest lucru rezultă în primul rând din distorsionare. Adventismul a respins solia neprihănirii prin credinţă din 1888, adusă provindeţial de Dumnezeu prin fraţii A. Jones şi E. Waggoner – care era cea mai pură şi clară prezentare a evangheliei. În ciuda a ceea ce se spune, niciodată solia aceasta nu a fost primită. Această solie este solia îngerului al treilea, este ultima solie ce trebuie să fie dată lumii şi să pregătească un popor pentru revenirea Domnului, este solia care primită aduce plinătatea Duhului Sfânt sub forma Ploii Târzii.

Romani 1:16 ”Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului; 17 deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”
Galateni 1:6 ” Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos, la o altă Evanghelie. 7 Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. 8 Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!”

EGW 1888 Mat., 1208b Domnul a ridicat pe fraţii A.T.Jones şi E.J.Waggoner să proclame lumii o solie care să pregătească un popor care să reziste în ziua cea mare a lui Dumnezeu.
Ms. 2, 1890 Nu avem nici o îndoială că Domnul a fost cu fratele Waggoner în timp ce vorbea ieri... Întrebarea dumneavoastră este: “A trimis Dumnezeu adevărul? A ridicat Dumnezeu pe aceşti bărbaţi să proclame adevărul?” Eu răspund: Da! Dumnezeu a trimis pe aceşti bărbaţi să ne aducă adevărul, pe care nu l-am fi avut dacă Dumnezeu nu trimitea pe cineva cu el... Eu îl primesc, şi nu îndrăznesc să ridic mâna împotriva acestor persoane, ca şi împotriva lui Hristos, care trebuie recunoscut în mesagerii Săi. Noi am fost în încurcătură, şi am nutrit îndoieli, iar comunităţile noastre sunt gata să piară.
GCBull.7 feb.1893 Religia care mărturiseşte neprihănirea prin credinţă a fost denunţată ca ducând la entuziasm şi fanatism; a fost dispreţuită, vorbită de rău, ridiculizată şi lepădată. Dar ea este principiul activ al dragostei împărtăşită de Duhul Sfânt.
TM 467,468: Prejudecăţile şi opiniile care au predominat la Minneapolis n-au dispărut nicidecum; seminţele semănate acolo sunt gata să răsară la viaţă şi să dea o recoltă bogată. Vârfurile au fost tăiate, dar rădăcinile nu au fost niciodată smulse, iar ele continuă să otrăvească judecata, să pervertească percepţia şi să orbească înţelegerea celor care vin în contact cu solia şi solii...
Adventismul a devenit „poporul legii”, ei au predicat că legea este imutabilă şi trebuie împlinită, corectând eroarea în care au căzut evanghelicii care au crezut că legea a fost desfiinţată la cruce. În schimb, adventismul a căzut în altă eroare, crezând că sunt mântuiţi prin păzirea legii şi nici nu au înţeles că singurul mod de a împlini legea este de a-L avea prin credinţă, pe Hristos, în inimă. Ei au crezut în vechea eroare a evreilor, având experienţa vechiului legământ, prea puţini din ei cunoscând ce înseamnă noul legământ.

Romani 9:30 ”Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă; 31 pe când Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. 32 Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire, 33 după cum este scris: „Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine.”
Galateni 3:24 ” Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.”
1 Timotei 1:8 ”Noi ştim că Legea este bună dacă cineva o întrebuinţează bine...”
Exod 19:7 ”Moise a venit şi a chemat pe bătrânii poporului şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul. 8 Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul!” Moise a spus Domnului cuvintele poporului.”
Evrei 8:8 ”Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou; 9 nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu, şi nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul. 10 Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.”

În locul adevăratei experienţe cu Dumnezeu, a vieţii prin credinţă, oamenii sunt conduşi către o experienţă religioasă falsă. Acest lucru se datorează atât doctrinelor false ce au pătruns în biserică, dar şi a prezentării unei evanghelii distorsionate, a unei religii care stimulează până la exacerbare eul, a unei religii care prezintă mântuirea prin biserică şi infuzează o falsă siguranţă prin apartenenţă la biserică. Biserica adventistă este plină de oameni religioşi, dar nu născuţi din nou. Toate acestea au făcut din grupul adventist o biserică seculară.

Isaia 26:18 ”Am zămislit, am simţit dureri, şi, când să naştem, am născut vânt: ţara nu este mântuită, şi locuitorii ei nu sunt născuţi.”
2 Timotei 3:1 ”Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. 2 Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie, 3 fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine, 4 vânzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; 5 având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.”
Ieremia 7:4 ”Nu vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare, zicând: „Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!” 5 „Căci numai dacă vă veţi îndrepta căile şi faptele, dacă veţi înfăptui dreptatea unii faţă de alţii, 6 dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta, şi dacă nu veţi merge după alţi dumnezei, spre nenorocirea voastră, 7 numai aşa vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta, în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri, din veşnicie în veşnicie. 8 Dar iată că voi vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare, care nu slujesc la nimic.”
Ieremia 13:9 „Aşa vorbeşte Domnul: „Aşa voi nimici mândria lui Iuda şi mândria peste măsură de mare a Ierusalimului.”

Mişcarea harismatică – o lucrare diabolică, ce cuprinde toate bisericile se întinde cu viteză şi în grupul adventist. Scenete, teatru, balet, dans, strigăte, aplauze, legănări pe sunetul muzicii, muzică lumească ritmată (stil gospel sau chiar rock) cu baterii, chitară electrică şi bas, apel la extaz sentimental ce determină adormirea lobului frontal, predicatori care par mai degrabă clovni sau animatori din discotecă spunând anecdote şi povestioare hazlii ce determină bună dispoziţie şi râs în hohote – toate acestea dovedesc depărtarea tot mai mare de adevărul prezent şi Dumnezeu.

Exod 32:4 ”El i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta, şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: „Israele! Iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului.” 5 Când a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui şi a strigat: „Mâine va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!”6 A doua zi, s-au sculat dis-de-dimineaţă şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Poporul a şezut de a mâncat şi a băut; apoi s-au sculat să joace. 17 Iosua a auzit glasul poporului care scotea strigăte şi i-a zis lui Moise: „În tabără este un strigăt de război!” 18 Moise a răspuns: „Strigătul aceasta nu-i nici strigăt de biruitori, nici strigăt de biruiţi; ce aud eu, este glasul unor oameni care cântă!”

„Acele lucruri pe care le-aţi descris că au avut loc în Indiana (Aceste comentarii au fost făcute înlegătură cu mişcarea ‚Holy flesh’ – Carne sfântă, de la întrunirea din 1890), Domnul mi-a descoperit că vor avea loc exact înaintea încheierii timpului de probă. Se vor manifesta tot felul de lucruri ciudate. Vor fi strigăte şi tobe, muzică şi dans. Cugetele fiinţelor înzestrate cu raţiune vor deveni atât de confuze, încât nu vor mai putea fi capabile să ia hotărâri drepte... O gălăgie asurzitoare izbeşte simţurile şi perverteşte ceea ce, dacă ar fi condus aşa cum e bine, ar putea fi o binecuvântare. Puterile uneltelor satanice se combină cu zarva şi gălăgia, ca să aibă un carnaval, şi aceasta este considerată lucrarea Duhului Sfânt... Aceste lucruri, care au fost în trecut, vor fi şi în viitor. Prin felul în care va fi condusă, Satana va face din muzică o capcană.” E.White – 2S.M. p.36, 38
Grupul adventist nu mai este ceea ce dorea Dumnezeu să fie – un popor deosebit. Pentru a nu mai fi batjocoriţi cu numele de „sectă” şi dorind un loc la masă şi recunoaştere în rândul bisericilor tradiţionale mari, grupul adventist, în special „mai marii poporului”au făcut tot felul de compromisiuri.

Ezechiel 20:32 ”Nu veţi vedea împlinindu-se ce vă închipuiţi, când ziceţi: „Vrem să fim ca neamurile, ca familiile celorlalte ţări, vrem să slujim lemnului şi pietrei!”

Adventismul nu ia o poziţie categorică faţă de păcate urâcioase precum homosexualitatea şi lesbianismul. Puţin în trecut, liderii adventişti etichetau homosexualitatea ca fiind „o boală”. Recent poziţia oficială a denumit-o „tulburare”. Nu este prea departe timpul când o vor numi” o altă orientare” – aşa cum este numită homosexualitatea de apărătorii ei. Mai mult, sunt locuri în lume în care există chiar membrii adventişti homosexuali.

Levitic 18:22 ”Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune.”
Romani 1:24 ”De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; 25 căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. 26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; 27 tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. 28 Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.”
Efeseni 5:11 ” şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai de grabă osîndiţi-le. 12 Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns.”

Adventismul și poziţia pro-hirotonirea femeilor.
Mişcarea feministă a fost promovată de iluminaţi, închinători la Lucifer – oamenii din culise care pregătesc noua ordine mondială care să o înlocuiască pe cea veche, cea creată de Dumnezeu. Acest lucru, nu pentru a apăra drepturile femeii, ci pentru a perverti planul lui Dumnezeu cu privire la femeie, pentru a distruge familiile şi mai ales tineretul.
Preoţii care au slujit la templu au fost bărbaţi;
cei 12 apostoli au fost bărbaţi;
prezbiteri au fost bărbaţi;
cei şapte diaconi ai bisericii primare au fost bărbaţi.
Femeile au avut şi ele rolul lor important în slujire, dar cel mai important loc conferit de Dumnezeu femeii a fost ca mamă modelatoare de caractere şi în felul acesta modelatoare a societăţii.

Marcu 15:40 ”Acolo erau şi nişte femei, care priveau de departe. Printre ele erau Maria Magdalina, Maria, mama lui Iacov cel mic şi a lui Iose, şi Salome, 41 cari, pe când era El în Galilea, mergeau după El şi-I slujeau; şi multe alte femei, care se suiseră împreună cu El în Ierusalim.”

Avertisment solemn al Scripturii pentru grupul adventist şi chemare la trezire, generală dat în ultimă instanţă personală.

Ezechiel 9:1 ”Apoi a strigat cu glas tare la urechile mele: „Apropiaţi-vă voi care trebuie să pedepsiţi cetatea, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână!” 2 Şi iată că au venit şase oameni de pe drumul porţii de sus dinspre miazănoapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână. În mijlocul lor era un om îmbrăcat într-o haină de in, şi cu o călimară la brâu. Au venit şi s-au aşezat lângă altarul din aramă. 3 Slava Dumnezeului lui Israel s-a ridicat de pe heruvimul pe care era, şi s-a îndreptat spre pragul casei; şi el a chemat pe omul acela care era îmbrăcat cu haina din in şi care avea călimara la brâu. 4 Domnul i-a zis: „Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor, care suspină şi gem din pricina tuturor urîciunilor, care se săvârşesc acolo. 5 Iar celorlalţi le-a zis, în auzul meu: „Treceţi după el în cetate, şi loviţi; ochiul vostru să fie fără milă, şi să nu vă înduraţi! 6 Ucideţi, şi nimiciţi pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii şi pe femei; dar să nu vă atingeţi de nici unul din cei ce au semnul pe frunte! Începeţi însă cu Locaşul Meu cel Sfânt!” Ei au început cu bătrânii, care erau înaintea Templului. 7 Şi El le-a zis: „Spurcaţi casa, şi umpleţi curţile cu morţi!... Ieşiţi...” Ei au ieşit, şi au început să ucidă în cetate. 8 Pe când ucideau ei astfel, şi eu stam încă singur acolo, am căzut cu faţa la pământ, şi am strigat: „Ah! Doamne Dumnezeule, vrei să nimiceşti oare tot ce a mai rămas din Israel, vărsîndu-Ţi urgia asupra Ierusalimului?” 9 El mi-a răspuns: „Nelegiuirea casei lui Israel şi Iuda este mare, peste măsură de mare! Ţara este plină de omoruri, şi cetatea este plină de nedreptate; căci ei zic: „Domnul a părăsit ţara şi Domnul nu vede nimic!” 10 De aceea şi Eu voi fi fără milă, şi nu Mă voi îndura, ci voi face să cadă asupra capului lor faptele lor.”
Apocalipsa 3:14 ” Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu: 15 „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! 16 Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. 17 Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic” şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, 18 te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi. 19 Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, deci, şi pocăieşte-te! 20 Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.”

PAŞII SPRE APOSTAZIE
1BIO (Biografical Book), 453/3 E. G. White, Early Years#1 - " The first step of apostasy is to get up a creed, telling us what we shall believe. The scond is to make that creed a test of fellowship. The third is to try members by that creed. The fourth, to denounce as haretics thouse who do not believe that creed. And fifth, to commence persecution against such."
Loughborough spunea:
"Primul pas spre apostazie este alcătuirea unui crez, spunându-ne ce ar trebui să credem.
Al doilea este când se face din acel crez un test de calitate a membrului.
Al treilea este probarea membrilor prin acel crez.
Al patrulea, să fie declaraţi ca eretici aceia care nu cred conform acelui crez.
Şi al cincilea, începerea persecuţiei împotriva unora ca aceştia."

A.T.JONES DESPRE CREDINŢA CREZULUI
În predica nr. 12 – sunt tratate erorile papale referitoare la doctrina îndreptăţirii prin credinţă. Ca şi termeni de comparaţie sunt luate două lucrări de referinţă, reprezentative - "Credinţa Catolică”, pe de o parte, iar în cealaltă parte, “Calea către Hristos”. Aşa cum menţionează E.White în scrisoarea citată anterior, este uimitoare maniera lui Jones în care dovedeşte veridicitatea Spiritului Profetic. Într-adevăr el fundamentează credinţa în Spiritul Profetic. Zguduitor însă este următorul amănunt legat de o întâmplare petrecută la conferinţa de la Minneapolis, 1888:
“Fiţi atenţi la aceste lucruri [la ce înţelegem prin credinţă], deoarece am întâlnit oameni care socotesc a fi credinţă, ceea ce această carte catolică numeşte credinţă. Citesc la pag. 368:
"Cuvântul "credinţă" în Scriptură, uneori înseamnă încredere în atotputernicia şi bunătatea lui Dumnezeu, că El poate şi este gata să ne vindece şi să ne facă bine prin anumite intervenţii miraculoase. Cel mai mult se referă la adevărurile descoperite, şi înseamnă credinţă în ele ca fiind aşa. Nimeni nu are dreptul să dea cuvântului credinţă o nouă înţelegere, şi să o ia, spre exemplu, ca însemnând încrederea în Isus pentru a fi mântuit personal numai prin această încredere, afară doar dacă Isus sau apostolii, în anumite împrejurări, au atribuit clar o astfel de înţelegere cuvântului credinţă, şi au învăţat doctrina încrederii în Hristos pentru mântuire personală ca singura cerinţă pentru îndreptăţire. Nimeni să nu ataşeze o înţelegere particulară cuvântului credinţă, fără a fi împuternicit de Scriptură sau de divina tradiţie."
"În multe pasaje ale Scripturii în care se vorbeşte clar despre credinţa mântuitoare, prin credinţă nu se înţelege o încredere în Isus pentru mântuire personală, ci în mod evident se referă la credinţa că Isus este Mesia, Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, că ceea ce este relatat despre El în Evanghelie este adevărat, şi că ceea ce a învăţat El este adevărat."
"În multe pasaje ale Scripturii în care se vorbeşte clar despre credinţa mântuitoare, prin credinţă nu se înţelege o încredere în Isus pentru mântuire personală, ci în mod evident se referă la credinţa că Isus este Mesia, Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, că ceea ce este relatat despre El în Evanghelie este adevărat, şi că ceea ce a învăţat El este adevărat."
La pag. 370, se defineşte credinţa şi voi citi aceasta înainte de a citi opusul acestei definiţii:
"Aceste texte, toate care se referă la credinţa mântuitoare, dovedesc dincolo de orice îndoială că nu e vorba de încredere în Hristos pentru mântuire personală, ci de credinţa crezului, credinţa în adevărurile descoperite."
Ce este credinţa, conform cu această declaraţie? - "Credinţa crezului.” Ei pur şi simplu au trasat o mulţime de declaraţii pe care le-au numit doctrina lui Dumnezeu, şi apoi tu trebuie să crezi şi să faci ce poţi mai bine, iar aceasta trece drept îndreptăţire prin credinţă. Fie că crezul este stabilit în scris, fie că este o idee pe care cineva vrea să o stabilească prin votul Conferinţei Generale, nu este nici o diferenţă în principiu, crezul este prezent, iar subscrierea la el este tocmai acest fel de credinţă catolică. Sunt aici oameni care îşi amintesc un timp - acum patru ani; şi un loc - Minneapolis - când s-au făcut eforturi pentru a se obţine un astfel de lucru prin votul Conferinţei Generale, pentru a se stabili crezul despre solia îngerului al treilea. Ceea ce au crezut unii - au pus ca piatră de hotar, şi apoi au votat să se rămână lângă aceste pietre de hotar; fie că se ştia sau nu se ştia ce erau acele pietre de hotar; şi apoi să se meargă mai departe cu acordul de a ţine poruncile lui Dumnezeu şi o mulţime de alte lucruri care trebuiau să fie făcute, şi aceasta era considerată drept îndreptăţire prin credinţă.
Nu ni s-a spus la acel timp că îngerul lui Dumnezeu spunea: "Nu faceţi acest pas; nu ştiţi ce este în el"? "Nu pot să vă spun ce este în aceasta, dar îngerul a spus: nu o faceţi." Papalitatea era în această hotărâre. Aceasta încerca Domnul să ne spună şi să ne facă să înţelegem. Papalitatea era în această hotărâre. S-a întâmplat la fel cum s-a întâmplat în orice altă biserică ce a ieşit din papalitate: au continuat un timp prin credinţa în Dumnezeu, iar apoi au stabilit ideile de doctrină ale anumitor oameni, au votat să rămână lângă acestea, au votat că aceasta este doctrina acestei biserici, iar apoi că este "credinţa crezului" şi în final au urmat-o prin propriile lor fapte.” A.Jones – Solia îngerului al treilea - Predica nr. 12
“Am fost instruită să folosesc discursurile tale [ale lui A.Jones] tipărite în Buletinul Conferinţei Generale din 1893 şi 1897, care conţin argumente puternice cu privire la temeinicia Mărturiilor, şi care fundamentează (întăresc) darul profeţiei printre noi. Mi-a fost arătat că mulţi vor fi ajutaţi prin aceste articole, şi în mod special cei noi veniţi la credinţă care nu cunosc istoria noastră ca popor. Ar fi o binecuvântare pentru tine să reciteşti aceste argumente care au fost inspirate de Duhul Sfânt.” Letter 230, 1908, pp. 1,2. (To A. T. Jones, July 25, 1908).

studiu biblic pregatit de Sorin Nicola

joi, 22 ianuarie 2015

Răspunsuri pentru adventiști

In aceasta notita vom prezenta o serie de pasaje din Scripturi asupra personalitatii Duhului Sfant si interpretarea actuala care o face adventismul asupra acestuia. In continuarea fiecarui text vom lasa un citat al spiritului profetic, si vom vedea ca exista un mare contrast intre ceea ce interpreta Ellen White si ceea ce se invata astazi.

1. Duhul deaspura apelor

Gen.1,2 - Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu Se mişca pe deasupra apelor.

Interpretare: Duhul care se misca deaspura apelor este a treia persoana a Dumnezeirii.

EGW: ”Dar cand va veni Spiritul adevarului, El va va conduce in tot adevarul. Numai prin intermediul ajutorului acestui Spirit ce era la inceput si se misca pe deaspura apelor, acel Cuvant prin care toate lucrurile au fost facute, acea Lumina adevarata ce lumineaza pe toti oamenii, se poate interpreta corect marturia stiintei. Numai prin conducerea Sa se pot descoperi adevarurile cele mai profunde.”(Educatie,cap.Stiinta si Biblia).

2. Sa facem omul

Gen1,26 - Apoi Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ.”

Interpretare: Cand Dumnezeu zice sa facem, sunt cele trei persoane vorbind.

EGW: ”Înainte de răzvrătirea lui în cer, Lucifer a fost un înger înălțat și slăvit, următorul în rang după Fiul prea iubit al lui Dumnezeu. Înfățișarea lui, ca și a celorlalți îngeri, era blândă și exprima fericire. Fruntea lui era înaltă și lată, arătând un intelect plin de putere. Înfățișarea lui era perfectă, iar statura nobilă și maiestuoasă. Dar cand Dumnezeu a zis Fiului sa facem om dupa chipul nostru, Satana a simtit invidie fata de Isus. A dorit sa fie consultat asupra creatiunii omului si pentru ca aceasta nu i s-a permis, s-a umplut de manie si ura. A dorit sa primeasca cele mai mari onoruri dupa Dumnezeu in cer.” (Scrieri timpurii,cap. Caderea lui Satana)
”Nici chiar îngerilor nu li s-a îngăduit să fie părtaşi la consfătuirile dintre Tatăl şi Fiul atunci când s-a statornicit planul mântuirii.” (Mărturii pentru comunitate vol.8, pagina 279. (original engleză pagina 278).

3. Sa coboram si sa le incurcam limbile

Gen11,7 - Haidem! să Ne coborâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora!”

Interpretare: Cand zice ”sa coboram”, se refera la Tatal, Fiul si Duhul Sfant.

EGW: ”S-au rasculat impotriva lui Dumnezeu, dar El nu a permis sa se desavarseasca lucrarea lor. Turnul deja ajungea la o mare inaltime cand Domnul a trimis doi ingeri pentru a le incurca munca lor. Au fost insarcinati cativa oameni pentru a primi indicatii despre ceea ce munceau pe inaltimi si pentru a cere materiale de asa maniera incat primul comunica cu al doilea, iar acesta cu al treilea pana ce cererea ajungea la cei ce se aflau jos. Pe masura ce mesajul ajungea de la unul la celalalt in coborarea sa, ingerii au incurcat limbiile lor, si cand cererea ajungea la lucratorii ce se aflau jos, au trimis material ce nu era solicitat. Dupa aceasta lucrare laborioasa, materialele ajungeau la muncitorii aflati pe inaltime, insa nu era ceea ce asteptau. Iritati si maniosi au reprosat atunci celor care pareau vinovati.” (Istoria mantuirii, cap.Turnul Babel).

4. Duhul ca un porumbel

Ioan1,32 - Ioan a făcut următoarea mărturisire: „Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel şi oprindu-Se peste El.

Interpretare: La botezul lui Hristos s-a manifestat Duhul ca a treia persoana a Dumnezeirii.

EGW: ”Îngerii nu ascultaseră niciodată înainte o astfel de rugăciune. Ei sunt gata să ducă la Comandantul lor iubit un mesaj de asigurare și mângâiere. Dar nu, Însuși Tatăl va răspunde cererii Fiului Său. Razele slavei Sale pornesc direct de la tron. Cerurile sunt deschise și deasupra capului Mântuitorului coboară ceva, ca un chip de porumbel, din cea mai curată lumină — emblema potrivită Lui, cel blând și smerit.” (Adevarul despre Îngeri,pag 169)

5. Hula impotriva Duhului Sfant

Marcu3,29 - Dar oricine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va căpăta iertare în veac: ci este vinovat de un păcat veşnic.”

Interpretare: Oricine care nu recunoaste Duhul Sfant ca a treia persoana a Dumnezeirii, nu primeste iertare.

EGW: ”Nimeni nu are nevoie sa considere pacatul contra Duhului Sfant ca ceva misterios si indefinibil. Pacatul contra Duhului Sfant este pacatul respingerii continue a raspunde invitatiei la pocainta. Daca refuzati sa credeti in Isus Hristos ca Mantuirorul vostru personal semnifica ca iubiti atmosfera ce inconjura pe primul mare apostaziat. Alegeti atmosfera care inconjoara pe Tatal si pe Fiul, si Dumnezeu va va permite sa o aveti.”(Review and Herald,29 iunie 1897, A fin de Conocerle, pag.239)
"Cea mai obişnuită manifestare a păcatului contra Duhului lui Dumnezeu este continua neglijare de a asculta invitaţia cerului la pocăinţă. Fiecare pas făcut în lepădarea lui Hristos este un pas spre lepădarea mântuirii şi spre păcatul împotriva Duhului lui Dumnezeu. Lepădând pe Hristos, poporul iudeu a comis păcatul de neiertat; refuzând invitaţia harului, şi noi putem comite aceeaşi greşeală. Noi Îl insultăm pe Domnul vieţii şi-L facem de ocară înaintea sinagogii lui Satana şi în faţa universului ceresc, atunci când nu mai ascultăm de solii Lui împuterniciţi şi ascultăm în schimb de agenţii lui Satana, care îndepărtează sufletul de la Hristos. Atâta vreme cât cineva face lucrul acesta nu poate avea nădejde de iertare şi, în cele din urmă, va pierde orice dorinţă de împăcare cu Dumnezeu." (Hristos Lumina Lumii, pag.324).

6. Un alt Mangaietor

Ioan14,16 - Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt Mângâietor, care să rămână cu voi în veac.

Interpretare: Cuvantul ”altul” implica ca nu se trateaza de Isus Hristos insusi, ci de a treia persoana a Dumnezeirii

EGW: ”Nu exista alt Mangaietor ca Hristos asa de bland si ascultator. El este miscat de sentimentele si slabiciunile noastre. Spiritul Său vorbeste inimii. Circumstantele ne pot separa deprietenii nostri; vastul si tulburatul ocean se poate agita intre noi si ei. Desi există o prietenie sincera, poate ca nu vor putea sa o demonstreze fata de noi daruindu-ne gratitudine. Dar nici o circumstanta si nici o distanta nu ne poate separa de Mangaietorul ceresc. Oriunde am fi, oriunde am merge, mereu este cu noi, Cineva care este in locul lui Hristos pentru a actiona. Mereu se afla la dreapta noastra pentru a ne oferi cuvinte dulci si amabile, pentru a ajuta, sustine, apara si reinviora. Influenta Spiritului Sfant este viata lui Hristos in inima. Acest Spirit lucreaza inauntru si prin intermediul fiecaruia care primeste pe Hristos.” (Dumnezeu ne ingrijeste, 14 Mai).
„În ziua de Rusalii, Mângâietorul făgăduit a coborât şi puterea din înălţimi a fost dată, iar sufletele credincioşilor vibrau de prezenţa conştientă a Domnului lor înălţat.“ GC 351
"Impovarat de natura umană, Hristos nu putea sa fie in fiecare loc in mod personal; de aceea era in interesul lor ca El să-i părăsească, să meargă la Tatăl Său, si să trimită Duhul pentru a fi succesorul Său pe pământ. Duhul Sfânt este El Însuși dezbrăcat de personalitatea umanitatii, si astfel independent. El se putea prezenta pe Sine ca prezent in toate locurile prin Duhul Său, ca Omniprezent..." (Ms 5a, 1895).

7. In numele Tatalui Fiului si Duhului Sfant

Matei28,19 - Duceţi-vă şi faceţi ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Interpretare: Acestea sunt cele trei nume ale persoanelor Dumnezeirii.

EGW: ”Cei ce sunt botezati in triplul nume al Tatalui, Fiului si Duhului Sfant, cand intra in viata crestina, declara public ca au acceptat invitatia ”Iesiti din mijlocul lor si departati-va, zice Domnul, si nu va atingeti de ce este necurat, si Eu va voi primi, si voi fi pentru voi Tata, si voi veti fi fii si fiice, zice Domnul cel Atotputernic”. ”Deci, preaiubitilor, avand asemenea fagaduinte sa ne curatim de toata intinaciunea carnii si a duhului, perfectionand sfintirea in frica de Domnul.” 2 Cor.6,17.18; 7,1” (Harul minunat, cap.Rolul botezului).
”Acesti frati nu cunosteau nimic despre misiunea Spiritului Sfant. Cand Pavel i-a intrebat daca au primit Spiritul, ei au raspuns: ”Nici macar nu am auzit daca există Spiritul Sfant.” ”Cum ati fost botezati?”a intrebat Pavel, iar ei au raspuns: ”In botezul lui Ioan.”...El le-a spus cum Domnul vietii a daramat barierele mormantului, si S-a ridicat triumfator al mortii. A repetat trimiterea Mantuitorului data ucenicilor: ”Toata puterea Mi-a fost data in cer si pe pamant. De aceea duceti-va si invatati toate neamurile, botezandu-i in numeleTatalui, si al Fiului si al Spiritului Sfant” (Mat.28,18.19). Le-a vorbit de asemenea despre promisiunea lui Hristos de a trimite Mangaietorul, prin a carui putere se vor realiza puternice semne si preziceri, si a descoperit cat de glorios s-a implinit aceasta fagaduinta in ziua Cincizecimii. Cu profund interes si foarte multumitori, fratii au ascultat cuvintele lui Pavel. Prin credinta au acceptat minunatul sacrificiu ispasitor al lui Hristos si L-au primit ca Mantuitor. Atunci au fost botezati in Numele lui Isus; ”si dupa ce Pavel si-a pus mainile peste ei, au primit de asemenea botezul Spiritului Sfant, prin care erau capacitati a vorbi in limba altor natiuni si de a proroci.” (Faptele Apostolilor,cap.Efes)
”Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus şi mulţumiţi, prin El, lui DumnezeuTatăl.”Coloseni3,17

8. Anania minte Spiritul Sfant

Fapte5,3.4 - Petru i-a zis: „Anania, pentru ce ţi-a umplut Satana inima ca să minţi pe Duhul Sfânt şi să ascunzi o parte din preţul moşioarei? Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Şi, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu preţul ei? Cum s-a putut naşte un astfel de gând în inima ta? N-ai minţit pe oameni, ci pe Dumnezeu.”

Interpretare: A mintit Spiritul Sfant si a mintit pe Dumnezeu, de aceea Duhul Sfant este un Dumnezeu. Este Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul si Dumnezeu Duhul Sfant.


EGW: ”În încercarea de a-i înșela pe oameni, Anania și Safira L-au mințit pe Dumnezeu. „Sufletul care păcătuiește, acela va muri.”(Sfaturi privind administrarea crestina a vietii,pag.334)
”Apostolii aveau de luptat cu aceia din biserică ce pretindeau că sunt evlavioși, în timp ce în ascuns nutreau nelegiuirea. Anania și Safira lucrau de partea înșelătorilor, pretinzând că aduc o jertfă întreagă pentru Dumnezeu, în timp ce erau lacomi, reținând o parte pentru ei. Duhul adevărului a descoperit apostolilor adevăratul caracter al acestor frați cu numele, iar judecățile lui Dumnezeu au curățit biserica de această pată. Această dovadă categorică a cercetării Duhului lui Hristos în biserică semăna groaza printre fățarnici și făcătorii de rele.”(Tragediaveacurilor, pag.44).

9. Duhul Sfant mijloceste

Romani 8,26 - Şi tot astfel şi Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră: căci nu ştim cum trebuie să ne rugăm. Dar însuşi Duhul mijloceşte pentru noi cu suspine negrăite.

Interpretare: Duhul Sfant geme si mijloceste, de aceea este alta persoana aparte de Tatal si Fiul.

EGW: ”Spiritul Sfant formuleaza toata rugaciunea sincera. Am descoperit ca in toate mijlocirile mele, intervine pentru mine si pentru fiecare dintre sfinti. Mijlocirea lui va fi mereu fundamentata in vointa lui Dumnezeu si niciodata nu va intrece in ceea ce este desemnat. ”Spiritul ne ajuta in slabiciunile noastre” (Rom.8,26). Fiind Dumnezeu, Spiritul cunoaste mintea Celui Preainalt. De aceea, infiecare rugaciune, fie ea in favoarea bolnavilor sau alte necesitati, vointa lui Dumnezeu este respectata. ”Cine dintre oameni stie lucrurile omului, daca nu spiritul omului care este in el? Tot asa nimeni nu cunoaste lucrurile lui Dumnezeu, decat Spiritul lui Dumnezeu” (1 Cor.2,11) Isus asteapta sa sufle asupra tuturor ucenicilor Săi, si sa le dea inspiratia Duhului Său plin desfintenie si sa tranfere influenta vitala de la El Insusi la poporul Său. El ii va face sa inteleaga ca de acum inainte nu mai pot sluji la doi stapani. Vietile lor nu pot fi impartite. Hristos va trai in agentii Săi umani, va lucra prin facultatile lor. Vointa lor trebuie sa fie supusa vointei Lui, ei trebuie sa actioneze cu spiritul Lui, pentru ca sa nu mai fie ei cei care traiesc, ci Hristos care locuieste in ei. Isus cauta sa intipareasca asupra lor gandul ca, dandu-le Duhul Sau cel Sfant, le da slava pe care Tatal i-a dat-o Lui, pentru ca El si poporul Lui sa fie una in Dumnezeu.” (Semnele Timpului, 3 octombrie 1892).
”Duhul Său „mijlocește pentru noi cu suspine negrăite”. Pentru că „toată firea suspină și suferă durerile nașterii” (Romani 8, 26.22), inima Tatălui ceresc se frânge din compasiune. Lumea noastră este o imensă leprozerie, scena unei mizerii asupra căreia nu îndrăznim să zăbovim nici măcar cu gândul. Dacă am vedea-o așa cum este, povara ne-ar fi îngrozitoare. Cu toate acestea, Dumnezeu simte totul. Pentru a distruge păcatul și rezultatele lui, El L-a dat pe Preaiubitul Său și a făcut cu putință să stea în puterea noastră, prin cooperarea cu El, să punem capăt acestei scene a nenorocirii. „Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul.” Matei 24,14.”(Educatie,pag. 263)
„Duhul este cel care dă viaţă, carnea nu este de nici un folos; cuvintele pe care vi le spun Eu, ele sunt duh şi viaţă.” Hristos nu se referă aici la doctrina Sa, ci la Persoana Sa, la divinitatea caracterului Său.” (RH 5 Aprilie, 1906)
“Ei au un singur Dumnezeu, un singur Mântuitor, şi un singur Spirit - Spiritul lui Hristos - care trebuie să aducă unire în rândurile lor.” (9T 195) 
Duhul Sfânt este prezența continua si universală a lui Isus atât pe pământ, cat şi în inima copiilor lui Dumnezeu. Acest spirit din inima ne face sa strigăm, ca si Isus: ”Ava!”, adică Tată! Acest spirit al lui Hristos este cel care dă viata duhului nostru, îl schimba si îl modeleaza după chipul si asemănarea lui Hristos. (Galateni 4,6)
Pentru că ”Hristos in noi este nădejdea slavei”!

marți, 13 ianuarie 2015

MENORAH - Sfesnicul cu sapte brate

Sfeşnicul este descris în Ex. 25,31-40, şi rapoartele Vechiului Testament ne informează că în templul lui Solomon au fost aşezate zece asemenea sfeşnice (2Cron. 4,7). Dar nu avem nici o informare directă privitoare la simbolismul lor. Sfeşnicul avea o funcţie practică: să facă lumină în prima încăpere a sanctuarului pentru slujbele preoţeşti. Mulţi dintre comentatorii Bibliei se mulţumesc cu această funcţie practică, fără a încerca să găsească corespondenţe şi dimensiuni spirituale ale simbolismului probabil legat de sfeşnic. Alţii, însă, sunt preocupaţi de similitudinea poruncii divine privitoare la întreţinerea sfeşnicului, care arată asemănări vădite cu rostul şi sensul celorlalte obiecte. “Porunceşte copiilor lui Israel să-ţi aducă pentru sfeşnic undelemn curat de măsline tescuite, ca să ţină candelele aprinse neîncetat. Aaron să-l pregătească dincoace de perdeaua dinlăuntru, care este înaintea mărturiei, în cortul întâlnirii, pentru ca să ardă neîncetat de seara până dimineaţa în faţa Domnului. Acesta este o lege veşnică pentru urmaşii noştri. Să aşeze candelele în sfeşnicul de aur curat, ca să ardă neîncetat înaintea Domnului” (Lev. 24,1-4).
Interpretarea simbolului legat de funcţia sfeşnicului, în parte depinde de înţelegerea termenului ebraic tamid = neîncetat. Termenul poate puncta şi alt sens: neîntrerupt, sau regulat, dar într-o succesiune întreruptă; se mai traduce şi prin: întotdeauna, în permanenţă, veşnic. În sinagogile de astăzi arde flacăra veşnică, numită ner tamid. Comentatorii care înclină spre sensul unei regularităţi întrerupte , se referă la prezicerea din text: de seara până dimineaţa care se afla scris încă în alte trei fragmente similare: Ex. 27,21; 2Cron. 13,11; 1Sam. 3,3., din care reiese că lămpile ardeau numai noaptea. Iosephus Flavius este reprezentantul opiniei iudaice, influenţată de mitologia astrală babiloniană, conform căreia cele şapte braţe ale sfeşnicului ar reprezenta cele şapte planete vizibile pentru ochiul liber (Antichităţi iudaice, III, 7,7). Dar trebuie să respingem categoric orice speculaţie cosmologică, deoarece cultul israelian poate fi înţeles numai de pe poziţiile istoriei salvării.
Alţi teologi pun sensul termenului tamid în legătură cu lămpile ce ard neîncetat şi argumentează că ele ardeau ziua şi noaptea. Frazeologia folosită, “de seara până dimineaţa” vrea să exprime că lămpile au fost aprinse iniţial seara, iar dimineaţa erau pregătite (Ex. 30,7-8), ceea ce ar însemna că fraza se referă la timpul şi nu la durata iluminării. În versetul 7 se foloseşte verbul iatab = a fi bun, potrivit; la Hif il = a face bun a potrivi, a pregăti. Astfel propoziţia exprimă faptul cert că dimineaţa lămpile trebuiau pregătite, potrivite, probabil că li se puneau ulei şi se îndepărta partea arsă a fitilurilor. În fiecare seară preotul“aşeza candelele. În text se foloseşte Nif al-ul verbului alah, a se ridica. În construcţia în care apare verbul, traducerea ar putea fi: “a face ca flacăra să se ridice”. Oare, sensul textului ar fi că dimineaţa se pregăteau candelele şi seara se aprindeau? În orice caz, atât seara, cât şi dimineaţa ceva se făcea cu candelele! Concluzia unora este că se ţineau constant în stare de iluminare. Punctul de vedere care intuieşte în termenul tamid exprimarea arderii continue, este puternic sprijinit de forma artistică a sfeşnicului. Sfeşnicul este privit ca un copac silizat, simbolizând, probabil, pomul vieţii. Studiile recente făcute pe tema aceasta reafirmă că forma sfeşnicului, ca o expresie a vieţii vegetale, este în armonie cu “tema vieţii” prezentă oriunde în scrierile ebraice antice, sau de altfel, este şi tema culturilor antice din Orientul Apropiat. Se argumentează că în sanctuar, care era locuinţa lui Dumnezeu, tema vieţii portretizată de menorah cu cele şapte braţe şi candelele care ardeau simbolizau divinitatea însăşi. Aceasta, în locul imaginii unui idol, cum s-au găsit în templele păgâne epocale, simbolizau Dumnezeirea în sanctuarul israelit. Se sugerează ca o idee similară că lămpile care ard pe sfeşnic ar fi un “rug aprins” convenţionalist, ca o imortalizare a lui Dumnezeu cu Moise şi astfel, un simbol al lui IAHVEH.
Poziţii certe vin să susţină opinia că sfeşnicul simbolizează prezenţa lui Dumnezeu, sau cel puţin unele aspecte sau caracteristici ale Divinităţii.

(a). Viziunea despre sfeşnic dată lui Zaharia (Zah. 4,1-4).

Acest menorah nu avea forma aceluia făcut pentru uzul tabernacolului. Dar avea şapte candele, iar simbolismul lui a fost împrumutat în mod evident de la sanctuar. Doi măslini alimentau prin nişte ţevi candelele cu ulei.
Uleiul simboliza Spiritul Sfânt şi accentul viziunii să cadă asupra faptului că uleiul alimenta candelele fără vreo intervenţie umană. Solia adresată lui Zorobabel care avea să facă faţă greutăţilor rezidirii templului, a fost formulată în mod semnificativ: “….Nici prin putere, nici prin tărie , ci prin Duhul Meu, - zice Domnul Oştirilor (v.6). a fost un mesaj de asigurare că Dumnezeu va zădărnici obstacolele ridicate de conducătorii naţiunii în realizarea planului divin privind Israelul.
Îngerul a şi explicat semnificaţia celor şapte candele ce ard pe sfeşnic (menirah): “Aceşti şapte sunt ochii Domnului, care cutreieră pământul” (v.10). Astfel, aici, candelele trebuiesc interpretate ca reprezentând atotştiinţa şi omniprezenţa lui Dumnezeu.
Florilede migdal. Forma artistică a braţelor folosea un motiv natural din vegetaţia vie, floarea de migdal (Ex. 25,33). Numele ebraic al migdalului, soqed (se citeşte kame; khatuf: o) derivă literalmente pom veghetor, sau pom treaz, deoarece este primul pom care “se trezeşte” în primăvară ,înflorind în toiul iernii. În vedenia lui Ieremia, Domnul îl întreabă: “Ce vezi, Ieremio? El a răspuns: “Văd un veghetor” (Ier. 1,11). Galaction traduce în loc de veghetor, “creangă de migdal”. În original stă şoqed maqqel, ce poate fi tradus atât prin “creangă veghetoare”, cât şi prin “creangă de migdal”. Numele migdalului şi răspunsul lui Dumnezeu dau un joc de cuvint în ebraică; Maqqel şoked ăniroeh….Ki şoked ăni a-l dobari, laşsoto”. “Văd o ramură de pom veghetor….Căci eu veghez asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc”. (Soked, cu kameţ khatuf= migdal, şoqed, cu kholemparvum = este Qal participiu activ al verbului şakad: traducerea corectă ar da încă un nume divin participial: “Eu sunt Veghetorul asupra Cuvântului Meu, ca să-l împlinesc! “Cum migdalul care înfloreşte în ianuarie, veghează asupra naturii, care este încă “moartă” în iarnă, tot astfel în lumea păcatului şi a morţii singurul semn de viaţă este Cuvântul lui Dumnezeu . În Cuvânt este viaţă, lumea poate muri, se poate distruge, dar Cuvântul trăieşte, veghează, este treaz şi străjuind deasupra morţii, va birui în final.
Dacă procedăm la sinteza diferitelor aspecte simbolice ale sfeşnicului, unind semnificaţia formei vegetale, tema vieţii, cu semnificaţia migdalului (pom veghetor, pom treaz) şi luând în considerare interpretarea dată de înger, celor şapte sfeşnice din vedenia profetului Zaharia (ochii lui Dumnezeu ), putem trage următoarele semnificaţii simbolice: sfeşnicul simboliza în primul rând prezenţa lui Dumnezeu în sanctuar. El vroia să exprime pictural adevărul că Dumnezeu este izvorul şi susţinătorul vieţii. El este Atotştiutorul, Atotînţeleptul şi Veşnic-prezentul Dumnezeu, care veghează asupra poporului Sau (Ps.121,3-4) şi asupra împlinirii precise a Cuvântului Sau. Faptul că lămpile ardeau continuu ziua şi noaptea, în mod natural trebuia să exprime acest sens simbolic al sfeşnicului.

(b). În Noul Testament alte aspecte simbolice ale sfeşnicului.

Asemenea celor şapte sfeşnice văzute de Zaharia, Ioan descrie în Apocalipsa că el a văzut tronul ceresc al lui Dumnezeu, şi “înaintea scaunului de domnie ardeau şapte lămpi de foc, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu” (4,5). Contextul din Apoc. 1,4.5 asociază cele şapte duhuri cu Tatăl şi cu Hristos, ca egală sursă a harului şi a păcii, şi dă de înţeles că ele reprezintă Duhul Sfânt. Folosirea numărului de şapte, probabil, exprimă simbolic desăvârşirea Lui. Cele şapte “lămpi” sau “torţe” din faţa tronului lui Dumnezeu, trebuiau să fie similare cu sfeşnicul cu şapte braţe din sanctuarul israelit, şi cu cele şapte sfeşnice din Apoc. 1,20: “Cele şapte sfeşnice, sunt şapte Biserici”. În cazul acesta, instrucţiunea că sfeşnicul să fie făcut din “aur bătut” şi nu turnat, are o semnificaţie simbolică specifică: aurul reprezentând o realitate divină, exprimă ideea că biserica nu este o instituţie omenească, ci una divină, reprezentând Trupul lui Hristos, care datorită încercărilor şi a loviturilor pe care le primeşte în cursul istoriei ei multimilenare, va trebui să înflorească şi să devină în mod virtual, lumina lumii. (Mat.5,14-16).(Wilhelm Moldovan)

”Despre Hristos se spune că El umblă în mijlocul sfeșnicelor de aur. În felul acesta, este simbolizată legătura Sa cu bisericile. El este într-o continuă legătură cu poporul Său. El cunoaște adevărata stare a lor. El observă rânduiala, pioșenia, cum și predarea lor. Deși El este Mare Preot și Mijlocitor în Sanctuarul de sus, El este totuși reprezentat ca umblând în sus și în jos în mijlocul bisericilor Sale de pe pământ. Cu o neobosită veghere și o neîntreruptă atenție, El veghează să vadă dacă lumina vreuneia dintre santinelele Sale arde slab sau strălucitor. Dacă luminile sfeșnicului ar fi lăsate numai în grija omului, flacăra plăpândă s-ar micșora și s-ar stinge; însă El este adevăratul străjer al casei Domnului, adevăratul păzitor al curților templului. Grija Lui continuă, cum și harul Său susținător alcătuiesc izvorul vieții și luminii.”{FA 586.1}

„Îngerului Bisericii din Efes scrie-i: «Iată ce zice Cel ce ține cele șapte stele în mâna dreaptă și Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur, Știu faptele tale, osteneala ta și răbdarea ta, și că nu poți suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli și nu sunt, și i-ai găsit mincinoși. Știu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui Meu și că n-ai obosit. Dar ce am împotriva ta, este că ți-ai părăsit dragostea dintâi. Adu-ți dar aminte de unde ai căzut; pocăiește-te, și întoarce-te la faptele tale dintâi. Altfel, voi veni la tine, și-ți voi lua sfeșnicul din locul lui, dacă nu te pocăiești.» Apocalipsa 2,1-5. În aceste versete sunt rezumate condițiile împăcării cu Dumnezeu. Prima experiență a Bisericii din Efes a condus-o la fapte bune. Dumnezeu se bucura de faptul că Biserica Sa reflecta lumina cerească dezvăluind spiritul lui Hristos prin iubire și milă. Dragostea care se afla în inima lui Hristos, dragostea care L-a determinat să se dea pe Sine însuși ca jertfă pentru omenire și să sufere cu răbdare învinuirile oamenilor, până acolo încât să fie numit demon, dragostea care L-a îndemnat să facă vindecări nemaipomenite în timpul lucrării Sale — aceasta a fost dragostea care trebuia să se descopere în viețile urmașilor Lui.”{GA 7.1}

Se va afla, în ziua răsplătirii finale, că Dumnezeu cunoaște pe fiecare pe nume. Există un martor nevăzut al fiecărei acțiuni din viață. „Știu faptele tale”, spune Acela care umblă „în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur”. Se știe ce ocazii au fost desconsiderate, cât de neobosite au fost eforturile Bunului Păstor de a-i căuta pe aceia care rătăceau pe căi strâmbe, pentru a-i aduce înapoi pe calea siguranței și a păcii. Din nou și din nou, El a făcut ca lumina adevărului Său să strălucească pe calea lor pentru ca ei să poată vedea primejdia și să scape. Dar ei merg înainte și tot înainte, pe calea cea largă, glumind și bătându-și joc, până când, în cele din urmă, timpul lor de probă se va încheia. Căile lui Dumnezeu sunt drepte și egale; și atunci când se pronunță sentința împotriva acelora care sunt găsiți în lipsă, fiecare gură va amuți.{5M 435.2}

Nu există nici o scuză pentru ca viața și credința comunităților noastre să fie atât de amorțită și de slabă. „Întoarceți-vă la Cetățuie, prinși de război, plini de nădejde!” (Zaharia 9, 12). Există putere pentru noi în Hristos. El este apărătorul nostru înaintea Tatălui. El trimite solii Săi în toate părțile stăpânirii Lui pentru a face cunoscut poporului Său voința Sa. El umblă în mijlocul bisericii Sale. El dorește să-i sfințească, să-i înalțe și să-i înnobileze pe urmașii Săi. Influența acelora care cu adevărat cred în El va fi ca o mireasmă de viață în lume. El ține stelele în mâna Sa cea dreaptă și vrea ca prin aceștia lumina Sa să strălucească în lume. În felul acesta, El dorește să pregătească pe poporul Său pentru o treaptă mai înaltă de slujire în biserica de sus. El ne-a dat o mare lucrare de făcut. Să o facem în chip desăvârșit și cu hotărâre. Să arătăm prin viața noastră ce a făcut adevărul pentru noi.{6M 418.2}

„Cel ce umblă prin mijlocul celor șapte sfeșnice de aur” (Apocalipsa 2, 1).
Textul acesta arată legătura Domnului Hristos cu biserica Sa. El umblă în mijlocul bisericii Sale pe toată lungimea și lățimea pământului. El o cercetează cu mult interes pentru a vedea dacă se află în acea stare spirituală care poate face să propășească împărăția Lui. Hristos este de față în fiecare adunare a bisericii Sale. El cunoaște pe fiecare persoană care e în legătură cu lucrarea Sa. Îi cunoaște pe aceia a căror inimă El o umple cu uleiul sfânt, pentru ca ei să-l poată da și altora. Aceia care duc mai departe, în mod credincios, lucrarea lui Hristos în lumea noastră, reprezentând în cuvânt și faptă caracterul lui Dumnezeu, îndeplinind scopul lui Dumnezeu pentru ei, sunt foarte scumpi înaintea Lui. Hristos are plăcere de ei, ca un om care are plăcere de o grădină îngrijită și de parfumul florilor pe care le-a sădit. {6M 418.4}

Hristos îi trimite pe solii Săi în oricare parte a domeniului Său, ca să le facă cunoscut servilor Săi voința Sa. El umblă în mijlocul bisericii Sale. El dorește să-i sfințească, să-i înalțe și să-i înnobileze pe urmașii Săi. Influența acelora care cred în El va fi în lume o mireasmă de viață spre viață. Hristos ține stelele în mâna Sa dreaptă și este scopul Său acela de a face ca lumina Sa să lumineze, prin ei, în lume. În felul acesta, El dorește să-Și pregătească poporul pentru o slujire mai înaltă în biserica de sus. El ne-a dat o mare lucrare de făcut. Să o facem în mod credincios. Să arătăm în viața noastră ce poate face harul dumnezeiesc pentru omenire.{8M 23.3}

În timp ce Domnul Isus slujește în adevăratul sanctuar de sus, prin Duhul Său cel Sfânt, El lucrează prin mesagerii de pe pământ. Aceste unelte vor îndeplini mai multe lucruri decât pagina tipărită, dacă vor porni în spiritul și puterea lui Hristos. Domnul Hristos va lucra prin slujitorii Săi, umplându-i cu Duhul Său și îndeplinind astfel față de ei făgăduința: “Iată, Eu sunt cu voi până la sfârșitul veacului” (Matei 28, 20). {SS544.4}

“În timp ce Isus slujeşte în Sanctuarul de sus, El este, prin Duhul lui cel Sfânt, şi slujitor în biserica de pe pământ. Pentru ochiul fizic, El este departe, dar de fapt se împlineşte fãgăduinţa pe care El a dat-o la înălţare: "Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului" (Mat. 28,20). În timp ce slujitorii Lui mai mici primesc putere de la El, prezenţa Lui întăritoare este totdeauna cu biserica Lui.” (DA 166)

„Cum se împacă Templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem templul Dumnezeului celui viu, cum a zis Domnul: «Eu voi locui și voi umbla în mijlocul lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, și ei vor fi poporul Meu». De aceea: «Ieșiți din mijlocul lor și despărțiți-vă de ei, zice Domnul, nu vă atingeți de ceea ce este necurat și vă voi primi. Eu vă voi fi Tată și voi îmi veți fi fii și fiice, zice Domnul cel Atotputernic”. 2 Corinteni 6:16