”Am văzut un tron şi pe el stăteau Tatăl şi Fiul. Am privit la faţa lui Isus şi I-am admirat minunata-I persoană. Persoana Tatălui nu o puteam privi, căci era acoperită de un nor de slavă. L-am întrebat pe Isus dacă Tatăl Său avea o formă ca a Sa. Mi-a răspuns că da, dar că eu nu o puteam privi, întrucât, a zis El, „dacă vei privi o singură dată slava Sa, vei înceta să exişti“.
Înaintea tronului, am văzut poporul advent — biserica şi lumea. Am observat două grupuri, unul plecat înaintea tronului, profund preocupat, în timp ce ceilalţi stăteau în picioare nepăsători şi lipsiţi de interes. Cei care erau plecaţi înaintea tronului îşi prezentau rugăciunile şi priveau către Isus; apoi El privea către Tatăl Său şi părea că Se roagă Lui. O lumină ieşea de la Tatăl şi se îndrepta către Fiul, iar de la Fiul către grupul care se ruga. Apoi am văzut o lumină nespus de puternică, ieşind de la Tatăl şi venind către Fiul, iar de la Fiul unduindu-se peste poporul aflat înaintea tronului. Puţini însă primeau această lumină măreaţă. Mulţi au ieşit de sub ea şi i s-au împotrivit de îndată; alţii erau nepăsători şi nu apreciau lumina, iar aceasta s-a îndepărtat de la ei. Unii o îndrăgeau, mergeau şi îngenuncheau alături de grupul cel mic care se ruga. Toţi din acest grup primiseră lumina şi se bucuraseră de ea, iar feţele le străluceau de slava ei. L-am văzut pe Tatăl ridicându-Se de pe scaunul de domnie, mergând cu un car de foc în Sfânta Sfintelor, dincolo de cea de-a doua despărţitură şi aşezându-Se. Apoi, Isus S-a ridicat de pe tron şi cei mai mulţi dintre cei care erau aplecaţi s-au ridicat împreună cu El. Din momentul în care S-a ridicat, nu am văzut nici o rază de lumină căzând de la Isus peste mulţimea nepăsătoare, şi aceasta a fost lăsată în întuneric total. Cei care s- au ridicat o dată cu Isus şi-au păstrat privirile aţintite asupra Sa când a părăsit tronul şi i-a condus o mică bucată de drum.
Apoi, Şi-a ridicat braţul drept şi L-am auzit spunând cu glasul Său încântător: „Aşteptaţi aici; Mă duc la Tatăl Meu să primesc Împărăţia; păstraţi-vă veşmintele nepătate, iar Eu mă voi întoarce după puţină vreme de la nuntă şi vă voi primi“. Apoi un car de foc, cu roţile ca văpăile de foc, înconjurat de îngeri, a venit acolo unde Se afla Isus. A păşit în car şi a fost purtat în Sfânta Sfintelor, unde şedea Tatăl. Acolo L-am privit pe Isus, un impunător Mare Preot, stând în picioare înaintea Tatălui. Pe tivul veşmântului Său erau un clopoţel şi o rodie, un clopoţel şi o rodie. Cei care Se ridicaseră împreună cu Isus îşi trimiteau către El credinţa, în Sfânta Sfintelor, şi se rugau: „Tatăl meu, dă-Mi Duhul Tău“.
Apoi, Isus sufla asupra lor Duhul Sfânt. În suflarea aceea era lumină, putere şi multă iubire, bucurie şi pace. M-am întors să mă uit la grupul celor care stăteau încă aplecaţi înaintea tronului; nu ştiau că Isus îl părăsise. Satana părea să fie lângă tron, încercând să continue lucrarea lui Dumnezeu. I-am văzut privind în sus către tron şi rugându-se: „Tată, dă-ne Duhul Tău“. Satana sufla atunci asupra lor o înrâurire nesfântă; era în aceasta lumină şi multă putere, dar nu exista iubire delicată, bucurie şi pace. Scopul lui Satana era de a-i păstra în starea de amăgire, de a-i trage înapoi şi de a-i amăgi pe cei din poporul lui Dumnezeu.” (Scrieri timpurii cap 10).
Se afișează postările cu eticheta redesteptare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta redesteptare. Afișați toate postările
sâmbătă, 8 noiembrie 2014
sâmbătă, 1 noiembrie 2014
Cum putem recunoaste dizidentii din Biserică
Toata lumea stie si este constienta ca biserica este intr-o criza
spirituala fara precedent, dar putini pot recunoaste ca este tot mai
mult coplesita si asaltata pe usa din spate de atacuri subtile si
hotarate din partea printului intunericului. Cu trecerea timpului,
aceasta stare s-a generalizat in toata lumea, ca un fenomen normal, si
este acceptata de majoritatea ca fiind parte din viata cotidiana a
bisericii.
In general, apostazia sau secularizarea din biserica nu o punem pe seama credinciosilor evlaviosi, ci o punem pe seama dizidentilor, a celor care se departeaza de biserica si adevar, si introduc obiceiuri si credinte noi. Sa vedem in continuare cum poate fi recunoscuta o asemenea persoana.
Dizidentii sunt:
In general, apostazia sau secularizarea din biserica nu o punem pe seama credinciosilor evlaviosi, ci o punem pe seama dizidentilor, a celor care se departeaza de biserica si adevar, si introduc obiceiuri si credinte noi. Sa vedem in continuare cum poate fi recunoscuta o asemenea persoana.
Dizidentii sunt:
- Cei care introduc influente spiritualiste si pagane, prin teorii, practici si simpatizare;
- Cei
care introduc servicii de inchinare nereverentioase, care includ
spectacol, scenete sau piese de teatru, vizionare filme, muzica gospel,
rock crestin sau muzica celebration;
- Cei care abandoneaza lucrarea misionara ca activitate principala a bisericii, inlocuind-o cu activitati de divertizment;
- Cei care critica si resping mesajele de mustrare, avertizare si reforma;
- Cei care reprezinta majoritatea si sunt convinsi ca minoritatea nu poseda adevarul;
- Cei care adauga opiniile omenesti in amestec cu Cuvantul lui Dumnezeu;
- Cei care imprumuta sarbatorile, traditiile si obiceiurile specifice societatii actuale sau ale altor religii;
- Cei
care utilizeaza literatura, melodii sau filme lumesti, care desi nu
sunt daunatoare, sunt un element de diluare a standardelor de sfintenie
cerute de Dumnezeu;
- Cei care fac concesii la normele de
conduita ale crestinului, interpretand in mod permisiv normele
categorice stabilite de Scriptura;
- Cei care sunt
interpreti independenti ai Bibliei in ce priveste natura divina a lui
Hristos, fixeaza data revenirii Domnului, au credinta in codul Bibliei,
au o intelegere fara fundament a profetiilor viitoare, convingeri
diferite despre slujba lui Hristos din sanctuarul ceresc, invatatura ca
Dumnezeu nu pedepseste si nu nimiceste niciodata , etc, - pierzand
timpul cu invataturi care nu sunt esentiale pentru temelia doctrinara si
nici pentru mantuire;
- Cei care au convingerea si
predica despre Isus Hristos ca nu este Fiul vesnic initial al lui
Dumnezeu, iesit din fiinta Tatalui, ci numai un personaj al Dumnezeirii
care si-a asumat titlul sau numele de Fiu. In acest fel ei elimina
filiatia vesnica a lui Hristos si automat, paternitatea Tatalui,
implicit contureaza o imagine deformata fata de descoperirea Spiritului
lui Dumnezeu;
- Cei care utilizeaza vestimentatia
lumeasca, de modă extravagantă sau sumară atât in interiorul bisericii
cât si in afara ei, sub motivul adaptarii la cerintele socio-culturale;
- Cei
care predica despre harul fara limita care mantuieste pe pacatos in
pacatele lui, sau cei care sustin ca pentru a fi mantuit nu trebuie sa
ajungi la starea de sfintenie;
- Cei care au un stil de viata necumpatat, dezordonat si neadecvat cu cerintele sanitare si care influenteaza negativ intreaga biserica;
- Cei care consuma bauturi, alimente si substante daunatoare si care creaza dependenta;
- Cei care trateaza Casa lui Dumnezeu ca fiind un club de intalnire;
- Cei care se folosesc de amvon pentru diferite interese personale;
- Cei care afirma ca institutia familiei are norme in functie de deciziile personale, nu dupa normele stabilite deja de Scriptura;
- Cei care minimalizeza sfintenia pazirii poruncii a patra prin diferite activitati de munca sau divertizment;
- Cei care sfidând starea altor credinciosi dezavantajati din biserica, agonisesc bunuri care depasesc nevoile lor si care fac discrepanță cu modelul si viața umilă a lui Hristos;
- Cei care neagă sau
inlatura scrierile spiritului profetic considerandu-le neinspirate si
diminueaza mesajul profetic pentru timpul prezent;
- Cei care resping pe Ellen White ca mesajeră a lui Dumnezeu;
- Cei
care abandoneaza si desconsidera scrierile pionierilor fondatori care
au fost sprijiniti la timpul respectiv de Ellen White si miscarea
adventa;
- Cei care copiaza exemplul altor denominatiuni
introducand in biserica hirotonirea femeilor păstorițe si acceptarea
homosexualilor si lesbienelor ca membri in biserică;
- Cei
care au abandonat mesajul soliei intreite din Apocalips, pe motiv de a
nu provoca persecutia si a nu strica relatiile cu bisericile
Babilonului;
- Cei care culpabilizeaza pe credinciosii
fideli pentru tulburarile din interiorul bisericii si pornesc o
persecutie specifica contra lor;
- Cei care participa la
consfatuirile ecumenice sub motivul apararii libertatii religioase, si
poarta dialog ecumenic cu bisericile involucrate in aceasta alianta;
- Cei care spun ca biserica sta bine si ”toata adunarea este sfanta”;
- Sau
cei care nu sunt de acord ca biserica este in apostazie si de fapt prin
aceasta nu recunosc ca sunt ei insisi cuprinsi in ea.
Deci acestia sunt adevaratii dizidenti infiltrati in biserica. Daca ii intalniti, spuneti-le ca acum ii cunoasteti.
vineri, 31 octombrie 2014
Cea mai mare nevoie a ta
”Noi ar trebui să ne rugăm tot așa de stăruitor pentru coborârea
Duhului Sfânt, cum s-au rugat ucenicii în Ziua Cincizecimii. Dacă ei au
avut nevoie de Duhul Sfânt în timpul acela, cu atât mai mult avem noi
nevoie astăzi. Fără Duhul și puterea lui Dumnezeu, ar
fi zadarnic să lucrăm pentru a prezenta adevărul. — Australasian Union
Conference Record, 1 aprilie, 1898.
Cereți prin credință împlinirea făgăduinței Duhului Sfânt —
Duhul Sfânt le este dat numai acelora care caută cu umilință pe Dumnezeu, care urmează călăuzirea și harul Său. Puterea Iui Dumnezeu așteaptă să fie cerută și primită. Această binecuvântare făgăduită, dacă este cerută prin credință, aduce cu sine toate celelalte binecuvântări. Ea se dă potrivit cu bogățiile harului lui Hristos, iar El este gata să dea fiecărui suflet atât cât poate să primească.— Hristos, Lumina lumii, 673.
Rugați-vă pentru ploaia târzie —
Trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să deschidă izvoarele apei vieții. Fiecare trebuie să primească apa vie pentru el însuși. Acum, în timpul ploii târzii, să ne rugăm cu inima smerită și cu toată stăruința, pentru ca torentele harului să se poată revărsa peste noi. Să ne rugăm cu ocazia fiecărei adunări, să ne rugăm,lui Dumnezeu să dea chiar acum sufletului nostru căldura și umiditatea necesară germinării seminței. În timp ce ne rugăm lui Dumnezeu pentru Duhul Sfânt, El va realiza în noi blândețea și smerenia inimii, o dependență conștientă de El pentru a primi ploaia târzie care ne desăvârșește. Dacă vom cere cu credință binecuvântarea, o vom primi, așa cum a făgăduit Dumnezeu. — Mărturii pentru pastori, 508.
Fiți plini de zel în rugăciune și în puterea Duhului Sfânt — Avem nevoie de influența înviorătoare a Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. “Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor”. Rugați-vă neîncetat și vegheați, lucrând în armonie cu rugăciunile voastre. Când vă rugați, încredeți-vă în Dumnezeu. Este timpul ploii târzii, când Domnul va da o măsură bogată a Duhului Său. Fiți plin de zel în rugăciune și vegheați în Duhul Sfânt. — Mărturii pentru pastori, 512.” {Rg 119-120.1}
Satana se teme când poporul lui Dumnezeu se roagă pentru Duhul Sfânt —
”Satana nu se teme de nimic așa de mult cum se teme că poporul lui Dumnezeu va elibera calea, îndepărtând orice piedică, așa încât Domnul să poată revărsa Duhul Său asupra unei biserici ofilite și asupra unei adunări nepocăite. Dacă Satana și-ar fi împlinit scopul, nu ar fi avut loc niciodată o altă înviorare spirituală, mare sau mică, până la sfârșitul timpului. Totuși noi nu suntem în neștiință cu privire la metodele lui. Noi putem să ne împotrivim puterii lui. Când calea va fi pregătită pentru Duhul lui Dumnezeu, binecuvântarea va veni. Satana nu poate să împiedice o ploaie de binecuvântări care coboară asupra poporului lui Dumnezeu, așa cum nu poate să închidă ferestrele cerului, pentru ca ploaia să nu poată cădea pe pământ. Oamenii răi și diavolii nu sunt în stare să împiedice lucrarea lui Dumnezeu sau să îndepărteze prezența Sa din adunările celor ce alcătuiesc poporul Său, dacă ei își mărturisesc păcatele și le înlătură cu o inimă supusă și smerită și dacă ei cer cu credință împlinirea făgăduințelor Sale. — Selected Messages 1:124
În nici un moment al experienței noastre nu ne putem lipsi de acel ajutor care ne-a făcut în stare să facem primii pași. Binecuvântările primite în timpul ploii timpurii ne sunt necesare până la sfârșit. Totuși, singure, acestea nu ne vor fi suficiente. În timp ce păstrăm binecuvântarea ploii timpurii, noi nu trebuie, pe de altă parte, să pierdem din vedere că fără ploaia târzie, pentru a da în spic și a coace grâul, lanul nu va fi gata pentru seceriș și lucrarea semănătorului va fi în zadar. Harul divin este necesar la început, la fiecare pas înainte, și doar el poate să termine lucrarea. Nu este loc pentru a sta într-o atitudine nepăsătoare. Nu trebuie să uităm niciodată avertizările lui Hristos: ‘Vegheați și rugați-vă’ ‘Vegheați ... și rugați-vă neîncetat’. Este esențială pentru progresul nostru o legătură permanentă cu puterea divină. Noi poate am avut o măsură a Duhului lui Dumnezeu, dar prin rugăciune și credință trebuie să căutăm permanent o mai mare măsură a Duhului. Aceasta va face ca eforturile noastre să nu înceteze niciodată. Dacă nu progresăm și nu ne așezăm într-o atitudine corespunzătoare pentru a primi atât ploaia timpurie cât și ploaia târzie, ne vom pierde sufletele și vina va fi a noastră. {GA 229.1}
‘Cereți de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară’. Zaharia 10, 1. Nu vă bazați pe faptul că în cursul normal al anotimpurilor ploaia va cădea. Cereți-o. Creșterea și coacerea seminței nu depind de gospodar. Doar Dumnezeu poate coace lanul. Însă este necesară colaborarea omului. Lucrarea lui Dumnezeu pentru noi cere implicarea minții și exercitarea credinței. Noi trebuie să cerem din,toată inima darurile Lui, dacă dorim să le primim. Ar trebui să folosim orice ocazie pentru a ne așeza în calea binecuvântării. Hristos a spus: ‘Oriunde sunt adunați doi sau trei în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor’. Întrunirile bisericii, atât în corturi cât și în adunările din familie și în toate ocaziile unde există o lucrare personală pentru suflete, sunt ocaziile stabilite de Dumnezeu pentru revărsarea ploii timpurii și târzii.
Dar să nu credem că prin participarea la aceste întâlniri, datoria noastră este îndeplinită. Numai prezența la toate întâlnirile care se țin, nu va aduce prin ea însăși o binecuvântare sufletului. Nu este o lege de neschimbat aceea că toți care iau parte la întâlnirile generale sau locale vor primi mari binecuvântări cerești. Circumstanțele pot să pară favorabile pentru o bogată revărsare a binecuvântărilor spirituale. Dar însuși Dumnezeu trebuie să comande căderea ploii. De aceea noi nu ar trebui să fim neglijenți în rugăciune. Noi nu trebuie să ne încredem în lucrarea obișnuită a providenței. Trebuie să ne rugăm și Dumnezeu va deschide fântâna apei vieții. Și noi înșine trebuie să primim apa vieții. Cu inimile zdrobite și rugăciuni mult mai serioase decât până acum, faceți ca binecuvântările spirituale din timpul ploii târzii să poată veni asupra noastră. La fiecare întâlnire la care participăm ar trebui să înălțăm rugăciunile noastre, deoarece chiar în această vreme Dumnezeu ne va oferi entuziasm și prospețime pentru suflet. Când cerem de la Dumnezeu Duhul Sfânt, aceasta va lucra în noi blândețea și smerenia sufletului, o dependență conștientă de Dumnezeu pentru revărsarea ploii târzii. Dacă ne rugăm cu credință pentru binecuvântare o vom primi, așa cum a promis Dumnezeu.” {GA 229-230.1}
Cereți prin credință împlinirea făgăduinței Duhului Sfânt —
Duhul Sfânt le este dat numai acelora care caută cu umilință pe Dumnezeu, care urmează călăuzirea și harul Său. Puterea Iui Dumnezeu așteaptă să fie cerută și primită. Această binecuvântare făgăduită, dacă este cerută prin credință, aduce cu sine toate celelalte binecuvântări. Ea se dă potrivit cu bogățiile harului lui Hristos, iar El este gata să dea fiecărui suflet atât cât poate să primească.— Hristos, Lumina lumii, 673.
Rugați-vă pentru ploaia târzie —
Trebuie să ne rugăm ca Dumnezeu să deschidă izvoarele apei vieții. Fiecare trebuie să primească apa vie pentru el însuși. Acum, în timpul ploii târzii, să ne rugăm cu inima smerită și cu toată stăruința, pentru ca torentele harului să se poată revărsa peste noi. Să ne rugăm cu ocazia fiecărei adunări, să ne rugăm,lui Dumnezeu să dea chiar acum sufletului nostru căldura și umiditatea necesară germinării seminței. În timp ce ne rugăm lui Dumnezeu pentru Duhul Sfânt, El va realiza în noi blândețea și smerenia inimii, o dependență conștientă de El pentru a primi ploaia târzie care ne desăvârșește. Dacă vom cere cu credință binecuvântarea, o vom primi, așa cum a făgăduit Dumnezeu. — Mărturii pentru pastori, 508.
Fiți plini de zel în rugăciune și în puterea Duhului Sfânt — Avem nevoie de influența înviorătoare a Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. “Nu prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor”. Rugați-vă neîncetat și vegheați, lucrând în armonie cu rugăciunile voastre. Când vă rugați, încredeți-vă în Dumnezeu. Este timpul ploii târzii, când Domnul va da o măsură bogată a Duhului Său. Fiți plin de zel în rugăciune și vegheați în Duhul Sfânt. — Mărturii pentru pastori, 512.” {Rg 119-120.1}
Satana se teme când poporul lui Dumnezeu se roagă pentru Duhul Sfânt —
”Satana nu se teme de nimic așa de mult cum se teme că poporul lui Dumnezeu va elibera calea, îndepărtând orice piedică, așa încât Domnul să poată revărsa Duhul Său asupra unei biserici ofilite și asupra unei adunări nepocăite. Dacă Satana și-ar fi împlinit scopul, nu ar fi avut loc niciodată o altă înviorare spirituală, mare sau mică, până la sfârșitul timpului. Totuși noi nu suntem în neștiință cu privire la metodele lui. Noi putem să ne împotrivim puterii lui. Când calea va fi pregătită pentru Duhul lui Dumnezeu, binecuvântarea va veni. Satana nu poate să împiedice o ploaie de binecuvântări care coboară asupra poporului lui Dumnezeu, așa cum nu poate să închidă ferestrele cerului, pentru ca ploaia să nu poată cădea pe pământ. Oamenii răi și diavolii nu sunt în stare să împiedice lucrarea lui Dumnezeu sau să îndepărteze prezența Sa din adunările celor ce alcătuiesc poporul Său, dacă ei își mărturisesc păcatele și le înlătură cu o inimă supusă și smerită și dacă ei cer cu credință împlinirea făgăduințelor Sale. — Selected Messages 1:124
În nici un moment al experienței noastre nu ne putem lipsi de acel ajutor care ne-a făcut în stare să facem primii pași. Binecuvântările primite în timpul ploii timpurii ne sunt necesare până la sfârșit. Totuși, singure, acestea nu ne vor fi suficiente. În timp ce păstrăm binecuvântarea ploii timpurii, noi nu trebuie, pe de altă parte, să pierdem din vedere că fără ploaia târzie, pentru a da în spic și a coace grâul, lanul nu va fi gata pentru seceriș și lucrarea semănătorului va fi în zadar. Harul divin este necesar la început, la fiecare pas înainte, și doar el poate să termine lucrarea. Nu este loc pentru a sta într-o atitudine nepăsătoare. Nu trebuie să uităm niciodată avertizările lui Hristos: ‘Vegheați și rugați-vă’ ‘Vegheați ... și rugați-vă neîncetat’. Este esențială pentru progresul nostru o legătură permanentă cu puterea divină. Noi poate am avut o măsură a Duhului lui Dumnezeu, dar prin rugăciune și credință trebuie să căutăm permanent o mai mare măsură a Duhului. Aceasta va face ca eforturile noastre să nu înceteze niciodată. Dacă nu progresăm și nu ne așezăm într-o atitudine corespunzătoare pentru a primi atât ploaia timpurie cât și ploaia târzie, ne vom pierde sufletele și vina va fi a noastră. {GA 229.1}
‘Cereți de la Domnul ploaie, ploaie de primăvară’. Zaharia 10, 1. Nu vă bazați pe faptul că în cursul normal al anotimpurilor ploaia va cădea. Cereți-o. Creșterea și coacerea seminței nu depind de gospodar. Doar Dumnezeu poate coace lanul. Însă este necesară colaborarea omului. Lucrarea lui Dumnezeu pentru noi cere implicarea minții și exercitarea credinței. Noi trebuie să cerem din,toată inima darurile Lui, dacă dorim să le primim. Ar trebui să folosim orice ocazie pentru a ne așeza în calea binecuvântării. Hristos a spus: ‘Oriunde sunt adunați doi sau trei în Numele Meu, sunt și Eu în mijlocul lor’. Întrunirile bisericii, atât în corturi cât și în adunările din familie și în toate ocaziile unde există o lucrare personală pentru suflete, sunt ocaziile stabilite de Dumnezeu pentru revărsarea ploii timpurii și târzii.
Dar să nu credem că prin participarea la aceste întâlniri, datoria noastră este îndeplinită. Numai prezența la toate întâlnirile care se țin, nu va aduce prin ea însăși o binecuvântare sufletului. Nu este o lege de neschimbat aceea că toți care iau parte la întâlnirile generale sau locale vor primi mari binecuvântări cerești. Circumstanțele pot să pară favorabile pentru o bogată revărsare a binecuvântărilor spirituale. Dar însuși Dumnezeu trebuie să comande căderea ploii. De aceea noi nu ar trebui să fim neglijenți în rugăciune. Noi nu trebuie să ne încredem în lucrarea obișnuită a providenței. Trebuie să ne rugăm și Dumnezeu va deschide fântâna apei vieții. Și noi înșine trebuie să primim apa vieții. Cu inimile zdrobite și rugăciuni mult mai serioase decât până acum, faceți ca binecuvântările spirituale din timpul ploii târzii să poată veni asupra noastră. La fiecare întâlnire la care participăm ar trebui să înălțăm rugăciunile noastre, deoarece chiar în această vreme Dumnezeu ne va oferi entuziasm și prospețime pentru suflet. Când cerem de la Dumnezeu Duhul Sfânt, aceasta va lucra în noi blândețea și smerenia sufletului, o dependență conștientă de Dumnezeu pentru revărsarea ploii târzii. Dacă ne rugăm cu credință pentru binecuvântare o vom primi, așa cum a promis Dumnezeu.” {GA 229-230.1}
marți, 28 octombrie 2014
UN APEL PENTRU urechi surde
”Ca și vechiul Israel, biserica L-a dezonorat pe Dumnezeul ei, prin îndepărtare de la lumină, neglijându-și însărcinările și abuzând de înaltul ei privilegiu de a fi deosebită și curată în caracter. Membrii ei și-au călcat legământul de a trăi pentru Dumnezeu și numai pentru El. Ei s-au unit cu cei egoiști și iubitori de lume. Mândria, iubirea de plăceri, și păcatul au fost îndrăgite și Hristos S-a îndepărtat, iar Duhul Său a fost stins în biserică.”{2M 441.4}
Un apel către Biserică
”La 2 octombrie 1868, mi s-a arătat starea poporului care mărturisește a fi al lui Dumnezeu. Mulți dintre ei erau în mare întuneric, totuși, păreau a fi nesimțitori față de adevărata lor stare. Sensibilitățile unui mare număr de credincioși păreau a fi amorțite cu privire la lucrurile spirituale și veșnice, în timp ce mintea lor părea să fie trează față de interesele lor lumești. Mulți îndrăgeau idoli în inima lor și practicau păcatul care i-a despărțit de Dumnezeu și i-a făcut să fie trupuri ale întunericului. Am văzut doar câțiva care stăteau în lumină, care aveau discernământ și spiritualitate, ca să descopere aceste pietre de poticnire și să le îndepărteze din cale. Chiar bărbați care stau în posturi de răspundere, în inima lucrării sunt adormiți. Satana i-a paralizat, pentru ca planurile și înșelăciunile lui să nu poată fi întrezărite, în timp ce el este activ spre a prinde în cursă, a înșela și a nimici.
Unii dintre cei care ocupă postul de străjeri spre a avertiza poporul de pericol, au renunțat la veghere și înclină spre comoditate. Ei sunt santinele necredincioase. Aceștia rămân inactivi, în timp ce vrăjmașul cel viclean intră în fortăreață și lucrează cu succes în domeniul lor spre a dărâma ceea ce Dumnezeu a poruncit să fie clădit. Ei văd că Satana îi înșeală pe cei fără experiență, și nebănuitori; totuși, iau ușor totul, ca și când n-ar avea nici un interes special, ca și când lucrurile acestea nu i-ar privi pe ei. Ei nu sesizează nici un pericol special; nu văd nici un motiv să sune alarma. Lor li se pare că totul merge bine, și nu văd nici o necesitate să înalțe sunetele credincioasei trompete de avertizare, pe care le aud aduse de mărturiile cele lămurite spre a arăta poporului călcările lui de lege și lui Israel păcatele lui. Mustrările și avertizările acestea tulbură liniștea acestor santinele adormite și iubitoare de tihnă, și lor nu le place. În inimă, dacă nu în cuvinte, ei spun: “De acesta nu este nevoie. Acesta-i prea sever, prea dur. Oamenii aceștia sunt tulburați și excitați fără să fie nevoie și par să nu fie dispuși să ne dea odihnă sau pace. ‘Destul! căci toată adunarea, toți sunt sfinți’” (Numeri 16, 3). Ei nu mai sunt dispuși, ca noi să mai avem confort, pace sau fericire. Numai o muncă activă, trudă și vigilență neîncetată vor mulțumi pe acești străjeri neraționali, greu de a-i face potriviți. De ce nu proorocesc lucruri liniștitoare, și să strige: “Pace, pace? Atunci totul ar merge liniștit.”
Acestea sunt adevăratele simțăminte ale multora din poporul nostru. Și Satana tresaltă de bucurie față de succesul lui de a stăpâni mintea celor care mărturisesc a fi creștini. El i-a înșelat, le-a amorțit sensibilitățile și a înfipt steagul lui chiar în mijlocul lor, și ei sunt atât de înșelați, încât nu știu că este chiar el. Oamenii n-au înălțat chipuri cioplite, totuși, păcatul lor nu este mai mic înaintea lui Dumnezeu. Ei se închină lui Mamona. Lor le plac câștigurile lumești. Unii vor să facă orice sacrificiu pentru a-și ajunge scopul.
Poporul care pretinde a fi al lui Dumnezeu este un popor egoist și purtător de grija eului. Credincioșii iubesc lucrurile din această lume și iau parte la lucrările întunericului. Au plăcere de nedreptate. N-au iubire față de Dumnezeu, nici iubire față de semenii lor. Sunt idolatri și stau mai rău, mult mai rău în fața lui Dumnezeu decât păgânii, închinători la chipuri cioplite, care nu cunosc o cale mai bună.
Urmașilor lui Hristos li se cere să iasă din lume, și să se separe, să nu se atingă de ceea ce este necurat, și ei au făgăduința de a fi fii și fiice ale Celui Prea Înalt, membri ai familiei regale. Dar dacă nu se conformează condițiilor, ei nu vor putea să aibă parte de împlinirea făgăduinței. O mărturisire de credință a creștinismului nu este nimic înaintea lui Dumnezeu; ci ascultarea adevărată, smerită și binevoitoare de cerințele Lui îi identifică pe copiii Lui adoptivi, primitori ai harului Său și părtași ai marii Lui mântuiri. Aceștia vor fi deosebiți, un spectacol pentru lume, pentru îngeri și pentru oameni. Caracterul lor deosebit și sfânt va fi vizibil și îi va deosebi în mod distinct de lume și de pasiunile și poftele ei.
Am văzut că numai puțini dintre noi corespund acestei descrieri. Iubirea lor față de Dumnezeu este în vorbe, nu în faptă și adevăr. Cursul acțiunii lor, lucrările lor, mărturisesc că ei nu sunt fii ai luminii, ci ai întunericului. Lucrările lor n-au fost făcute în Dumnezeu, ci în egoism și nedreptate. Inimile lor sunt străine față de harul înnoitor al lui Dumnezeu. Ei n-au experimentat puterea transformatoare, care-i face să umble întocmai cum a umblat Hristos. Cei care sunt mlădițe vii în Vița cerească se vor împărtăși de seva și hrana Viței. Ei nu vor fi mlădițe veștejite și fără rod, ci vor prezenta viață și vigoare, vor înflori și vor aduce rod spre slava lui Dumnezeu. Vor fi atenți să se despartă de orice nelegiuire și să desăvârșească sfințenia în temere de Dumnezeu.
Ca și vechiul Israel, biserica L-a dezonorat pe Dumnezeul ei, prin,îndepărtare de la lumină, neglijându-și însărcinările și abuzând de înaltul ei privilegiu de a fi deosebită și curată în caracter. Membrii ei și-au călcat legământul de a trăi pentru Dumnezeu și numai pentru El. Ei s-au unit cu cei egoiști și iubitori de lume. Mândria, iubirea de plăceri, și păcatul au fost îndrăgite și Hristos S-a îndepărtat, iar Duhul Său a fost stins în biserică. Satana lucrează alături de cei care mărturisesc a fi creștini și, totuși, sunt atât de lipsiți de discernământ spiritual, încât ei nu-l descoperă. Ei nu simt povara lucrării. Adevărurile solemne pe care mărturisesc a le crede, nu sunt o realitate pentru ei. Ei n-au credință veritabilă. Bărbați și femei vor da pe față toată credința pe care o au în realitate. După roadele lor îi veți cunoaște. Nu mărturisirea lor de credință, ci roadele aduse de ei arată caracterul pomului. Mulți au doar o formă de evlavie, numele lor se află în registrul comunității, dar în cer au un raport pătat. Îngerul raportor a înregistrat cu credincioșie faptele lor. Fiecare faptă egoistă, fiecare cuvânt urât, fiecare datorie neîmplinită și fiecare păcat ascuns, împreună cu orice prefăcătorie abilă, este înregistrat în cartea de aducere-aminte, ținută de îngerul raportor.
Foarte mulți dintre cei care mărturisesc a fi slujbași ai lui Hristos nu sunt ai Lui. Ei își înșeală sufletele spre propria lor nimicire. În timp ce mărturisesc a fi slujitori ai lui Hristos, nu trăiesc în ascultare de voința Sa. “Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva, ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?” (Romani 6, 16). Mulți dintre cei care mărturisesc a fi slujitori ai lui Hristos ascultă de alt stăpân, lucrând zilnic împotriva Stăpânului pe care mărturisesc că Îl slujesc. “Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ținea la unul, și va nesocoti pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei 6, 24).
Interese pământești și egoiste angajează sufletul, mintea și,puterea celor care mărturisesc a fi urmași ai lui Dumnezeu. În mod practic, ei sunt slujitori ai lui Mamona. Ei n-au experimentat răstignirea față de lume, cu atracțiile și poftele ei. Doar puțini dintre cei mulți, care mărturisesc a fi urmași ai lui Hristos, pot să spună în cuvintele apostolului: “În ce mă privește, departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine, și eu față de lume!” (Galateni 6, 14). “Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Galateni 2, 20). Dacă viața poporului lui Dumnezeu este caracterizată de ascultarea de bunăvoie și de iubire adevărată, lumina lor va lumina lumea cu o strălucire sfântă. Cuvintele adresate de Hristos ucenicilor Săi au fost destinate pentru toți cei care aveau să creadă în Numele Lui: “Voi sunteți sarea pământului. Dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună de nimic, decât să fie lepădată și călcată în picioare de oameni” (Matei 5, 13). O mărturisire a evlaviei, fără trăirea principiului, este tot atât de categoric fără nici o valoare precum este sarea fără proprietățile ei de gust. Un pretins creștin fără principii este o batjocură, o rușine pentru Hristos, o necinstire a Numelui Său. “Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci într-un sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 5, 14-16).
Am fost uimită când am văzut întunericul teribil al multor membri din comunitățile noastre. Lipsa adevăratei evlavii era astfel, încât ei erau unelte ale întunericului și morții, în loc să fie lumina lumii. Mulți mărturiseau că-L iubesc pe Dumnezeu, dar prin fapte Îl tăgăduiau. Ei nu-L iubeau, nu-I slujeau și nici nu ascultau de El. Interesele lor egoiste aveau prioritate. La mulți părea să fie o alarmantă lipsă de principii. Erau stăpâniți de o influență neconsacrată și păreau să nu aibă nici o temelie în ei. Am întrebat ce înseamnă lucrurile acestea. De ce există o astfel de lipsă de spiritualitate, așa de puțini care aveau o experiență vie în lucrurile religioase? Am fost îndrumată la cuvintele profetului: “Fiul omului, oamenii acești își poartă idolii în inimă, și își pironesc privirile spre ceea ce i-a făcut să cadă în nelegiuire! Să Mă las Eu să fiu întrebat de ei? De aceea vorbește-le și spune-le: ‘Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: Orice om din casa lui Israel, care își poartă idolii în inimă, și care își pironește privirile spre ceea ce l-a făcut să cadă în nelegiuirea lui — dacă va veni să vorbească proorocului — Eu, Domnul, îi voi răspunde, în ciuda mulțimii idolilor lui, ca să prind în chiar inima lor pe aceia din casa lui Israel, care s-au depărtat de Mine, din pricina tuturor idolilor’” (Ezechiel 14, 3).
Faptele bune ale poporului lui Dumnezeu au o influență mai puternică decât cuvintele. Prin viața lor virtuoasă și prin faptele lor neegoiste, cel care privește este făcut să dovedească și el aceeași neprihănire care a produs roade atât de bune. El este încântat de acea putere de la Dumnezeu, care schimbă ființele omenești egoiste după chipul divin, și Dumnezeu este onorat. Numele Lui este slăvit. Dar Domnul este dezonorat,și cauza Lui defăimată de poporul Său, care se află în robia lumii. Ei sunt prieteni cu lumea și vrăjmași ai lui Dumnezeu. Singura lor nădejde de mântuire este să se despartă de lume și să-și păstreze separat caracterul lor ales și sfânt. O, pentru ce nu vrea poporul lui Dumnezeu să se conformeze condițiilor puse de El în Cuvântul Său? Dacă ar face aceasta, n-ar da greș în a-și da seama de excelentele binecuvântări date de Dumnezeu celor smeriți și ascultători.” {2M 444}
Un apel către Biserică
”La 2 octombrie 1868, mi s-a arătat starea poporului care mărturisește a fi al lui Dumnezeu. Mulți dintre ei erau în mare întuneric, totuși, păreau a fi nesimțitori față de adevărata lor stare. Sensibilitățile unui mare număr de credincioși păreau a fi amorțite cu privire la lucrurile spirituale și veșnice, în timp ce mintea lor părea să fie trează față de interesele lor lumești. Mulți îndrăgeau idoli în inima lor și practicau păcatul care i-a despărțit de Dumnezeu și i-a făcut să fie trupuri ale întunericului. Am văzut doar câțiva care stăteau în lumină, care aveau discernământ și spiritualitate, ca să descopere aceste pietre de poticnire și să le îndepărteze din cale. Chiar bărbați care stau în posturi de răspundere, în inima lucrării sunt adormiți. Satana i-a paralizat, pentru ca planurile și înșelăciunile lui să nu poată fi întrezărite, în timp ce el este activ spre a prinde în cursă, a înșela și a nimici.
Unii dintre cei care ocupă postul de străjeri spre a avertiza poporul de pericol, au renunțat la veghere și înclină spre comoditate. Ei sunt santinele necredincioase. Aceștia rămân inactivi, în timp ce vrăjmașul cel viclean intră în fortăreață și lucrează cu succes în domeniul lor spre a dărâma ceea ce Dumnezeu a poruncit să fie clădit. Ei văd că Satana îi înșeală pe cei fără experiență, și nebănuitori; totuși, iau ușor totul, ca și când n-ar avea nici un interes special, ca și când lucrurile acestea nu i-ar privi pe ei. Ei nu sesizează nici un pericol special; nu văd nici un motiv să sune alarma. Lor li se pare că totul merge bine, și nu văd nici o necesitate să înalțe sunetele credincioasei trompete de avertizare, pe care le aud aduse de mărturiile cele lămurite spre a arăta poporului călcările lui de lege și lui Israel păcatele lui. Mustrările și avertizările acestea tulbură liniștea acestor santinele adormite și iubitoare de tihnă, și lor nu le place. În inimă, dacă nu în cuvinte, ei spun: “De acesta nu este nevoie. Acesta-i prea sever, prea dur. Oamenii aceștia sunt tulburați și excitați fără să fie nevoie și par să nu fie dispuși să ne dea odihnă sau pace. ‘Destul! căci toată adunarea, toți sunt sfinți’” (Numeri 16, 3). Ei nu mai sunt dispuși, ca noi să mai avem confort, pace sau fericire. Numai o muncă activă, trudă și vigilență neîncetată vor mulțumi pe acești străjeri neraționali, greu de a-i face potriviți. De ce nu proorocesc lucruri liniștitoare, și să strige: “Pace, pace? Atunci totul ar merge liniștit.”
Acestea sunt adevăratele simțăminte ale multora din poporul nostru. Și Satana tresaltă de bucurie față de succesul lui de a stăpâni mintea celor care mărturisesc a fi creștini. El i-a înșelat, le-a amorțit sensibilitățile și a înfipt steagul lui chiar în mijlocul lor, și ei sunt atât de înșelați, încât nu știu că este chiar el. Oamenii n-au înălțat chipuri cioplite, totuși, păcatul lor nu este mai mic înaintea lui Dumnezeu. Ei se închină lui Mamona. Lor le plac câștigurile lumești. Unii vor să facă orice sacrificiu pentru a-și ajunge scopul.
Poporul care pretinde a fi al lui Dumnezeu este un popor egoist și purtător de grija eului. Credincioșii iubesc lucrurile din această lume și iau parte la lucrările întunericului. Au plăcere de nedreptate. N-au iubire față de Dumnezeu, nici iubire față de semenii lor. Sunt idolatri și stau mai rău, mult mai rău în fața lui Dumnezeu decât păgânii, închinători la chipuri cioplite, care nu cunosc o cale mai bună.
Urmașilor lui Hristos li se cere să iasă din lume, și să se separe, să nu se atingă de ceea ce este necurat, și ei au făgăduința de a fi fii și fiice ale Celui Prea Înalt, membri ai familiei regale. Dar dacă nu se conformează condițiilor, ei nu vor putea să aibă parte de împlinirea făgăduinței. O mărturisire de credință a creștinismului nu este nimic înaintea lui Dumnezeu; ci ascultarea adevărată, smerită și binevoitoare de cerințele Lui îi identifică pe copiii Lui adoptivi, primitori ai harului Său și părtași ai marii Lui mântuiri. Aceștia vor fi deosebiți, un spectacol pentru lume, pentru îngeri și pentru oameni. Caracterul lor deosebit și sfânt va fi vizibil și îi va deosebi în mod distinct de lume și de pasiunile și poftele ei.
Am văzut că numai puțini dintre noi corespund acestei descrieri. Iubirea lor față de Dumnezeu este în vorbe, nu în faptă și adevăr. Cursul acțiunii lor, lucrările lor, mărturisesc că ei nu sunt fii ai luminii, ci ai întunericului. Lucrările lor n-au fost făcute în Dumnezeu, ci în egoism și nedreptate. Inimile lor sunt străine față de harul înnoitor al lui Dumnezeu. Ei n-au experimentat puterea transformatoare, care-i face să umble întocmai cum a umblat Hristos. Cei care sunt mlădițe vii în Vița cerească se vor împărtăși de seva și hrana Viței. Ei nu vor fi mlădițe veștejite și fără rod, ci vor prezenta viață și vigoare, vor înflori și vor aduce rod spre slava lui Dumnezeu. Vor fi atenți să se despartă de orice nelegiuire și să desăvârșească sfințenia în temere de Dumnezeu.
Ca și vechiul Israel, biserica L-a dezonorat pe Dumnezeul ei, prin,îndepărtare de la lumină, neglijându-și însărcinările și abuzând de înaltul ei privilegiu de a fi deosebită și curată în caracter. Membrii ei și-au călcat legământul de a trăi pentru Dumnezeu și numai pentru El. Ei s-au unit cu cei egoiști și iubitori de lume. Mândria, iubirea de plăceri, și păcatul au fost îndrăgite și Hristos S-a îndepărtat, iar Duhul Său a fost stins în biserică. Satana lucrează alături de cei care mărturisesc a fi creștini și, totuși, sunt atât de lipsiți de discernământ spiritual, încât ei nu-l descoperă. Ei nu simt povara lucrării. Adevărurile solemne pe care mărturisesc a le crede, nu sunt o realitate pentru ei. Ei n-au credință veritabilă. Bărbați și femei vor da pe față toată credința pe care o au în realitate. După roadele lor îi veți cunoaște. Nu mărturisirea lor de credință, ci roadele aduse de ei arată caracterul pomului. Mulți au doar o formă de evlavie, numele lor se află în registrul comunității, dar în cer au un raport pătat. Îngerul raportor a înregistrat cu credincioșie faptele lor. Fiecare faptă egoistă, fiecare cuvânt urât, fiecare datorie neîmplinită și fiecare păcat ascuns, împreună cu orice prefăcătorie abilă, este înregistrat în cartea de aducere-aminte, ținută de îngerul raportor.
Foarte mulți dintre cei care mărturisesc a fi slujbași ai lui Hristos nu sunt ai Lui. Ei își înșeală sufletele spre propria lor nimicire. În timp ce mărturisesc a fi slujitori ai lui Hristos, nu trăiesc în ascultare de voința Sa. “Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva, ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare, care duce la neprihănire?” (Romani 6, 16). Mulți dintre cei care mărturisesc a fi slujitori ai lui Hristos ascultă de alt stăpân, lucrând zilnic împotriva Stăpânului pe care mărturisesc că Îl slujesc. “Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul și va iubi pe celălalt; sau va ținea la unul, și va nesocoti pe celălalt. Nu puteți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona” (Matei 6, 24).
Interese pământești și egoiste angajează sufletul, mintea și,puterea celor care mărturisesc a fi urmași ai lui Dumnezeu. În mod practic, ei sunt slujitori ai lui Mamona. Ei n-au experimentat răstignirea față de lume, cu atracțiile și poftele ei. Doar puțini dintre cei mulți, care mărturisesc a fi urmași ai lui Hristos, pot să spună în cuvintele apostolului: “În ce mă privește, departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită față de mine, și eu față de lume!” (Galateni 6, 14). “Am fost răstignit împreună cu Hristos, și trăiesc dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup, o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine” (Galateni 2, 20). Dacă viața poporului lui Dumnezeu este caracterizată de ascultarea de bunăvoie și de iubire adevărată, lumina lor va lumina lumea cu o strălucire sfântă. Cuvintele adresate de Hristos ucenicilor Săi au fost destinate pentru toți cei care aveau să creadă în Numele Lui: “Voi sunteți sarea pământului. Dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra? Atunci nu mai este bună de nimic, decât să fie lepădată și călcată în picioare de oameni” (Matei 5, 13). O mărturisire a evlaviei, fără trăirea principiului, este tot atât de categoric fără nici o valoare precum este sarea fără proprietățile ei de gust. Un pretins creștin fără principii este o batjocură, o rușine pentru Hristos, o necinstire a Numelui Său. “Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă. Și oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci într-un sfeșnic, și luminează tuturor celor din casă. Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, și să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri” (Matei 5, 14-16).
Am fost uimită când am văzut întunericul teribil al multor membri din comunitățile noastre. Lipsa adevăratei evlavii era astfel, încât ei erau unelte ale întunericului și morții, în loc să fie lumina lumii. Mulți mărturiseau că-L iubesc pe Dumnezeu, dar prin fapte Îl tăgăduiau. Ei nu-L iubeau, nu-I slujeau și nici nu ascultau de El. Interesele lor egoiste aveau prioritate. La mulți părea să fie o alarmantă lipsă de principii. Erau stăpâniți de o influență neconsacrată și păreau să nu aibă nici o temelie în ei. Am întrebat ce înseamnă lucrurile acestea. De ce există o astfel de lipsă de spiritualitate, așa de puțini care aveau o experiență vie în lucrurile religioase? Am fost îndrumată la cuvintele profetului: “Fiul omului, oamenii acești își poartă idolii în inimă, și își pironesc privirile spre ceea ce i-a făcut să cadă în nelegiuire! Să Mă las Eu să fiu întrebat de ei? De aceea vorbește-le și spune-le: ‘Așa vorbește Domnul, Dumnezeu: Orice om din casa lui Israel, care își poartă idolii în inimă, și care își pironește privirile spre ceea ce l-a făcut să cadă în nelegiuirea lui — dacă va veni să vorbească proorocului — Eu, Domnul, îi voi răspunde, în ciuda mulțimii idolilor lui, ca să prind în chiar inima lor pe aceia din casa lui Israel, care s-au depărtat de Mine, din pricina tuturor idolilor’” (Ezechiel 14, 3).
Faptele bune ale poporului lui Dumnezeu au o influență mai puternică decât cuvintele. Prin viața lor virtuoasă și prin faptele lor neegoiste, cel care privește este făcut să dovedească și el aceeași neprihănire care a produs roade atât de bune. El este încântat de acea putere de la Dumnezeu, care schimbă ființele omenești egoiste după chipul divin, și Dumnezeu este onorat. Numele Lui este slăvit. Dar Domnul este dezonorat,și cauza Lui defăimată de poporul Său, care se află în robia lumii. Ei sunt prieteni cu lumea și vrăjmași ai lui Dumnezeu. Singura lor nădejde de mântuire este să se despartă de lume și să-și păstreze separat caracterul lor ales și sfânt. O, pentru ce nu vrea poporul lui Dumnezeu să se conformeze condițiilor puse de El în Cuvântul Său? Dacă ar face aceasta, n-ar da greș în a-și da seama de excelentele binecuvântări date de Dumnezeu celor smeriți și ascultători.” {2M 444}
Cui îi pasă?
Cui îi pasă? Cui ii pasa de ebola? Cui ii pasa de razboiul islamic? Cui ii pasa ca unii mor in fața noastra si altii ii urmeaza? Cui ii pasa ca suntem la sfarsit? Totul e frumos? Hai sa ne distram cat mai mult! Restul, maine nu conteaza ce se intampla...
Socotiti si voi, nu e timpul sa facem intrecere?? Concurs - cine spune cea mai buna poantă, cel mai tare banc, cea mai frumoasa poza, postarea cea mai draguta care sa ne uimeasca prietenii, ceva extraordinar sa atragem cat mai multe likuri !!!. Cine nu vrea asta?
Va rog, nu imi mai spuneti vesti rele, vreau sa nu mai vad pustiire si desertaciune, ci vreau sa ma satur cu goana dupa vant, cu vise spulberate si sa ma imbat cu speranta ca maine va fi mai bine... Puteti sa inchideti ochii si sa nu vedeti cati oameni au nevoie de adevar, iar voi le dati paie si fân din...facebook?? Va rog, va implor, lasati dulcegariile, frazele siropoase, declaratiile de dragoste, filmuletele cu animalute inteligente....
Aveti in față o lume care piere, niste prieteni fara Dumnezeu, si niste saraci de ajutat. Nu va mai amagiti trimitandu-va cu poze colorate si ganduri de iubire, cand in inima voastra nu e loc de nici o lacrima pentru cel pacatos si nevoias. Nu va mai jucati ca copiii pe calculator. Unde sunt parintii vostri sa va certe pentru risipirea timpului pierdut? Spune drept : de cand nu ai mai citit Biblia? De cand nu ai mai dat de mancare unei vaduve bolnave? De cand nu ai mai vizitat pe vecinul ce nu are pe nimeni? Ai curaj sa spui ca esti in regulă? Ai curaj sa spui ca e bine ce faci? Ai curaj sa vrei sa te schimbi?
Uite ca am reusit sa iti spun.
Dar cui îi pasă ?
Va rog, nu imi mai spuneti vesti rele, vreau sa nu mai vad pustiire si desertaciune, ci vreau sa ma satur cu goana dupa vant, cu vise spulberate si sa ma imbat cu speranta ca maine va fi mai bine... Puteti sa inchideti ochii si sa nu vedeti cati oameni au nevoie de adevar, iar voi le dati paie si fân din...facebook?? Va rog, va implor, lasati dulcegariile, frazele siropoase, declaratiile de dragoste, filmuletele cu animalute inteligente....
Aveti in față o lume care piere, niste prieteni fara Dumnezeu, si niste saraci de ajutat. Nu va mai amagiti trimitandu-va cu poze colorate si ganduri de iubire, cand in inima voastra nu e loc de nici o lacrima pentru cel pacatos si nevoias. Nu va mai jucati ca copiii pe calculator. Unde sunt parintii vostri sa va certe pentru risipirea timpului pierdut? Spune drept : de cand nu ai mai citit Biblia? De cand nu ai mai dat de mancare unei vaduve bolnave? De cand nu ai mai vizitat pe vecinul ce nu are pe nimeni? Ai curaj sa spui ca esti in regulă? Ai curaj sa spui ca e bine ce faci? Ai curaj sa vrei sa te schimbi?
Uite ca am reusit sa iti spun.
Dar cui îi pasă ?
Abonați-vă la:
Postări (Atom)





