Se afișează postările cu eticheta pionierii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pionierii. Afișați toate postările

joi, 26 martie 2015

Dr.Kellogg și erezia lui

Mulţi oameni nu sunt conştienţi de teologia Trinitariană a Dr. Kellogg. In această notiță sunt prezentate cateva dovezi reale pentru susţinerea acestei afirmaţii. Kellogg propovăduia intr-adevăr o trinitate formată din trei persoane co-eterne, co-egale. La acea vreme, el exprima inaintea fraţilor din conducerea bisericii credinţa sa că Divinitatea este alcătuită din trei persoane divine separate. Iată ceea ce A.G.Daniells scria către W.C. White referitor la această chestiune in 1903. „Incă de cand consiliul a luat sfarşit, am simţit că trebuie să vă scriu in mod confidenţial despre planurile Dr. Kellogg de a revizui şi republica `Templul Viu`... El (Kellogg) a spus că inainte cu cateva zile de a veni la consiliu, se gandise la această problemă şi incepu să vadă că făcuse o uşoară greşeală in exprimarea vederilor sale. Spuse că tot timpul fusese tulburat să ştie cum să exprime caracterul Lui Dumnezeu şi relaţia Lui cu lucrările creaţiei Sale ... A declarat apoi că fostele sale vederi privind trinitatea stătuseră in calea sa şi il impiedicaseră să facă o afirmaţie clară şi absolut corectă; dar că in scurt timp ajunsese să creadă in trinitate, iar acum putea vedea destul de clar unde era dificultatea şi credea că poate clarifica situaţia in mod satisfăcător. Mi-a spus că acum credea in Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfant; iar vederea lui era că Dumnezeu Duhul Sfant, nu Dumnezeu Tatăl, era cel care umplea tot spaţiul şi fiecare lucru viu. A spus că dacă ar fi crezut acest lucru inainte de a scrie cartea, şi-ar fi putut exprima vederile fără să dea impresia greşită pe care o dă cartea acum. Am pus inaintea lui obiecţiunile pe care le-am găsit in invăţătură şi am incercat să-i arăt că invăţătura era in totalitate in contradictoriu cu evanghelia incat nu vedeam cum ar putea fi corectată prin schimbarea catorva expresii. Am discutat problema intr-un mod prietenos un timp destul de indelungat; dar eram sigur că atunci cand ne-am despărţit, doctorul nu se inţelegea pe sine insuşi şi nici caracterul invăţăturii sale. Şi nu puteam vedea cum ar fi posibil pentru el ca in decurs de cateva zile să corecteze cărţile astfel incat totul să fie bine.” {Scrisoare: A.G. Daniells către W.C. White, 29 Octombrie 1903, p.1-2}

Dr.Kellogg ajunsese să creadă in doctrina trinităţii. Credea in Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfant! Există astăzi oameni care cred acelaşi lucru? Ştia Ellen White că Dr.Kellogg voia să-şi revizuiască cartea şi să includă o trinitate de trei persoane divine? A avut ea ceva de spus in privinţa asta? Mai mult ca sigur că a avut, in lumina faptului că scrisoarea de mai sus a fost trimisă fiului ei; in mod sigur a avut ceva de spus despre republicarea cărţii care să includă o doctrină a unei trinităţi (Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul, Dumnezeu Duhul Sfant).

„Cartea`Templul Viu`nu trebuie refăcută, in ea nu trebuie făcute cateva schimbări, după care să i se facă reclamă şi să fie lăudată asemeni unei producţii de valoare. [...] Atunci cand ai scris acea carte nu erai inspirat de Dumnezeu. Se afla langă tine acela care l-a inspirat pe Adam să privească la Dumnezeu intr-o lumină falsă. [...] Fratele meu, trebuie să-ţi spun că realizezi foarte puţin incotro tin picioarele tale să te ducă. Faptele au fost deschise inaintea mea. Te-ai unit cu aceia care aparţin armatei marelui apostat. Mintea ta a fost la fel de intunecată precum Egiptul. – Scrisoarea 253,1903, p.1,12-14) (Către J.H. Kellogg, 20 Noiembrie, 1903)” {E.G. White, Manuscript Releases, vol.11, p.314-315}

„Se va spune că `Templul Viu` a fost revizuit. Dar Domnul mi-a arătat că cel care l-a scris nu s-a schimbat, şi că nu poate exista o unitate intre el şi slujitorii evangheliei atata timp cat continuă să preţuiască părerile lui actuale. Sunt nevoită să ridic vocea şi să avertizez poporul nostru spunand:`Nu vă inşelaţi: Dumnezeu nu Se lasă să fie batjocorit. Ce seamănă omul, aceea va şi secera. ` (Galateni 6:7).” {E.G.White, Selected Messages, cartea 1, 1904, p.199}

(Deci cum putea Ellen White să creadă acelaşi lucru, aşa cum susţin mulţi şi totuşi să-l mustre pe Kellogg pentru dorinţa de a o publica?)

Care erau `părerile actuale` ale Dr. Kellogg? Potrivit propriei sale mărturisiri un an mai devreme, ajunsese să creadă intr-o divinitate de trei persoane divine. In proprie apărare, Kellogg pretindea că invăţăturile sale erau aceleaşi ca ale sorei White. El (şi susţinătorii lui) dădeau chiar citate din scrierile ei pentru a susţine `noua` lui invăţătură. Sora White a infirmat această acuză intr-o mărturie clară: „Sunt obligată să infirm afirmaţia că invăţăturile din `Templul Viu` pot fi susţinute de citate din scrierile mele. Poate că există in cartea aceasta expresii şi păreri care sunt in armonie cu scrierile mele. Şi pot exista in scrierile mele multe afirmaţii care, scoase din context, şi interpretate conform minţii autorului  ”Templului Viu`, ar părea să fie in armonie cu invăţăturile acestei cărţi. Acest lucru poate da un aparent sprijin afirmaţiei că opiniile din`Templul Viu`sunt in armonie cu scrierile mele. Dar să ne ferească Dumnezeu ca acest lucru să triumfe.” {E.G. White, Selected Messages, cartea 1, 1904, p.203}

Ea a recunoscut că pot exista in scrierile sale `multe afirmaţii` care pot fi `scoase din context` şi explicate in aşa fel incat să `fie in armonie` cu invăţătura lui Kellogg, şi in felul acesta să pară a da greutate doctrinei sale. Dar, spuse ea, „să ne păzească Dumnezeu ca acest lucru să triumfe”. Era sora White conştientă de faptul că scrierile ei pot fi deformate pentru a propovădui o trinitate de trei persoane divine? Aceasta este ceea ce dr. Kellogg incerca să facă. Aceasta este ceea ce mulţi astăzi de asemenea incearcă să facă! Insă, in mod tragic, astăzi dezamăgirea este mult mai adancă şi mai rea. Cat despre `Omega`, este mult mai mare şi mai letală decat `Alfa`.

Pentru aprofundarea studiului despre apostazia Omega din timpul sfarsitului, cititi cartea ”Criza Omega in adventism” din linkul alaturat. http://www.divinavindecare.ro/Divina_Vindecare/Carti_files/criza_omega.pdf

luni, 2 martie 2015

CITIȚI PRIMUL CAPITOL DIN PATRIARHI ȘI PROFEȚI

Perioada 1903 – 1906 a fost o perioadă în care sora White a fost însărcinată de a lupta împotriva unor influențe de origine satanică care încercau să „submineze temelia credinței noastre, prin difuzarea de teorii seducătoare” (SpTB02 55). În această perioadă, ea a scris mai multe scrisori și mărturii prin care a avertizat Biserica de pericolul la care va fi expusă dacă va accepta aceste teorii eronate care veneau din partea unor personalități de seamă ale mișcării. Aș vrea să ne uităm la una din aceste avertizări care i-a fost adresată unui frate care era în pericolul de a cădea sub influența doctorului Kellogg și a învățăturilor lui. În această avertizare, sora White a scris:
„Fratele meu, pe care îl respect în credința și solia adevărului, îndeparteaza-te de aceste influențe înșelătoare. Conducătorul rebeliunii din cer lucrează să strice și să ruineze lucrarea misionară medicala și să o corupă prin erezie și necredință” (10 MR 162)
Care erau aceste „influențe înșelătoare” și „erezii” prin care Satana, conducătorul rebeliunii, lucra ca să strice și ruineze lucrarea misionară medicală? Răspunsul la această întrebare îl găsim într-o altă scrisoare unde citim:
„Lumea este plină cu speculații și teorii false cu privire la natura și caracterul lui Dumnezeu. Vrăjmașul sufletelor noastre este la lucru cu mare zel de a introduce între poporul Domnului speculații plăcute și vederi incorecte cu privire la personalitatea lui Dumnezeu” (21 MR 171).
Deci, în acel timp, Satana lucra cu mare putere ca să introducă în biserica Adventiștilor de Ziua a Șaptea „speculații plăcute și vederi incorecte cu privire la personalitatea lui Dumnezeu”. Agentul prin care vrăjmașul făcea această lucrare seducătoare a fost, așa cum am amintit mai sus, dr. John Harvey Kellogg, marele medic și lider proeminent al Bisericii și lucrării medicale. Acum, sora White a folosit diferite argumente pentru a combate aceste influențe rele, dar în scrisoarea la care ne uităm astăzi, ea a făcut acest lucru într-un mod pe care vrem să-l analizăm în acest studiu. Iată ce a scris ea în continuare fratelui care a fost în pericol de a cădea sub influența dr. Kellogg:
„Va fi Hristos obligat să suporte continuu neputințele rușinoase ale poporului Său, deoarece ei acceptă sentimentele false care provin de la primul trădător din curțile cerești? Dacă îngerii au fost înșelați prin metodele ingenioase ale lui Lucifer de interpretare greșită a lui Dumnezeu, dacă Adam și Eva au fost înșelați de declarația lui că Dumnezeu reține de la ei educația superioară care le-ar face ca dumnezei, nu există oare pericolul ca oamenii de azi să fie înșelați? Te rog citește primul capitol din cartea „Patriarhi și profeți” și vezi dacă adevărurile prețioase conținute în această carte nu sunt date de Domnul pentru a proteja poporul Său de înșelăciunile care sunt impuse peste ei chiar acum”. (10MR 162)
Deci, ca o protecție împotriva înșelăciunilor care veneau în biserica în acel timp prin dr. Kellogg și care, așa cum am văzut, erau cu privire la personalitatea lui Dumnezeu, sora White a recomandat în mod special studiul primului capitol din cartea „Patriarhi și profeți”. Ce învață acest capitol despre personalitatea lui Dumnezeu? Ce adevăruri prețioase conține acest capitol? Vă invit să aflăm răspunsul împreuna. Chiar la începutul capitolului, sora White spune:
„Suveranul Universului nu a fost singur în lucrarea Sa de binefacere. El a avut un tovarăș, un conlucrător, care putea aprecia planurile Sale și putea fi părtaș bucuriei Sale de a da fericire ființelor create de El”. (PP 171)
Aceste cuvinte deschid subiectul marii lupte dintre Hristos și Satana, dintre bine și rău. În veșnicie, chiar înainte de apariția păcatului, Universul era condus de un Suveran, un Conducător suprem și acesta, bineînțeles, este Dumnezeu („Dumnezeu este Suveranul Universului...” ST, November 3, 1881). Acum, în mod firesc, fiecare om se întreabă, cine este acest Dumnezeu care ocupă locul de Suveran suprem al Universului? Lumea Creștina a oferit diferite răspunsuri la această întrebare. Cea mai mare parte crede că acest Dumnezeu nu este un singur Individ, ci este de fapt o unitate de trei persoane care împreuna alcătuiesc un singur Dumnezeu. Aceste trei persoane sunt Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. În felul acesta, Dumnezeu nu mai este „CINE” în sensul de o Ființă, ci este „CE” în sensul de „o unitate”, „un comitet” sau „o familie”. Acum, a avut sora White în mintea ei pe acest Dumnezeu Triunitar atunci când a scris cuvintele din începutul primului capitol din „Patriarhi și profeți”? Dacă am citit cu atenție întreaga propoziție, chiar în ea avem și răspunsul la această întrebare. Ea spune că acest Suveran al Universului a avut un tovarăș sau un conlucrător și vom vedea în continuarea capitolului că acest tovarăș era Fiul Său cunoscut nouă astăzi sub numele Isus Hristos. Acum, dacă Fiul era singurul tovarăș și singurul conlucrător al lui Dumnezeu, atunci în mod logic Fiul nu putea în același timp să fie și acest Dumnezeu sau o parte din El. Deci, citatul face o distincție clară între Suveranul Universului și Fiul Său. Ei sunt în mod distinct doi Indivizi separați. Cine este atunci acest Dumnezeu, Suveranul Universului? Să citim ce ne spune Spiritul Profetic:
„Numai Dumnezeu este prezentat ca fiind mare... El (Dumnezeu) este descoperit ca Monarhul universului, gata sa-Şi întemeieze împărăţia Sa veşnică – Cel Îmbătrânit de zile, Dumnezeul cel viu, Izvorul întregii înţelepciuni, Conducatorul prezentului, Descoperitorul viitorului” (16MR, pag. 333)
“Dumnezeu este guvernatorul moral precum și un Tată. El este Legiuitorul” (12MR, pag. 208)
“Cel Îmbătrânit de zile este Dumnezeu Tatăl. Psalmistul spune: "Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu" (Ps. 90,2). El, izvorul oricărei existenţe şi al oricărei legi, este Acela care conduce judecata.” (Tragedia veacurilor, pag. 479)
„Crucea Calvarului îi descoperă omului dragostea lui Dumnezeu. Hristos Îl reprezintă pe Suveranul Universului ca un Dumnezeu al iubirii.” (YI 22 Septembrie, 1892)
Dumnezeu, Tatăl, Monarhul Universului, Cel Îmbătrânit de zile, Legiuitorul etc. Toate aceste denumiri se referă la o singură Ființă și anume Dumnezeu Tatăl. El este marele Suveran al Universului despre care ne vorbește primul capitol din „Patriarhi și profeți” și nu vreo misterioasă unitate numită Trinitate.
În continuare, sora White afirmă că Suveranul Universului nu a fost singur în lucrarea Sa de binefacere ci a avut cu Sine un tovarăș sau un conlucrător „care putea aprecia planurile Sale și putea fi părtaș bucuriei Sale de a da fericire ființelor create de El”. Această afirmație este interesantă atunci când vorbim despre Dumnezeire pentru că teoria populară al Dumnezeului triunitar susține, așa cum am amintit mai sus, că Dumnezeu Tatăl a avut doi tovarăși sau doi conlucrători în lucrarea Sa de binefacere, Fiul și Duhul Sfânt. Sora White totuși, inspirată de Dumnezeu, ne avertizează că primul capitol din „Patriarhi și profeți” conține protecție împotriva teoriilor false cu privire la Dumnezeu și ne spune în mod atât de simplu încât și copiii pot ușor să înțeleagă că Dumnezeu Tatăl a avut doar un singur tovarăș sau un singur conlucrător. Cine a fost acesta? Să citim în continuare:
„La început era Cuvântul și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu” (Ioan 1, 1-2). Hristos, Cuvântul, singurul născut al lui Dumnezeu era una cu veșnicul Tată — una în natură, în caracter și în scop — singura Ființă care putea intra în toate sfaturile și planurile lui Dumnezeu. „Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii” (Isaia 9, 6)”. PP 34
Deci, singurul conlucrător al lui Dumnezeu Tatăl a fost Cuvântul sau Fiul Lui care mai târziu s-a întrupat în persoana lui Isus Hristos. Din nou, fiți atenți la cuvintele profetului. Ea spune că Hristos a fost „singura Ființă care putea intra în toate sfaturile și planurile lui Dumnezeu” și prin aceasta confirma declarația anterioară că Fiul a fost singurul tovarăș și conlucrător al Tatălui! În cartea „Marea luptă” această afirmație este și mai categorică și spune:
„Hristos, Cuvântul, singurul născut al lui Dumnezeu, era una cu Tatăl cel veşnic – una în natură, în caracter şi în scop – singura Ființă DIN TOT UNIVERSUL care putea intra în sfaturile si în planurile lui Dumnezeu." (GC 493)
„Singura Ființă din tot Universul”! Cu alte cuvinte, nu există două Ființe care pot să intre în sfaturile și planurile lui Dumnezeu Tatăl. Atunci ce facem cu Duhul Sfânt ca o ființă individuală conform doctrinei Trinitariene? Dacă Duhul este o Ființă divină individuală cum este posibil să nu aibă acces în sfaturile și planurile Tatălui? Sau poate nu este din acest Univers? Haideți să nu inventăm teorii ci să credem ceea ce Dumnezeu ne-a revelat prin profeții Săi. Vă reamintesc că primul capitol din „Patriarhi și Profeți” ne este dat pentru a ne proteja de teoriile false despre Dumnezeu!
Pentru că Biblia spune că un adevăr trebuie confirmat din partea a doi sau trei martori, iată încă un citat similar ca să stăbilim adevărul pe o temelie de neclintit. Sora White din nou confirmă:
„Şi cu scopul ca familia umană să nu poată avea scuze din cauza ispitelor lui Satana, Hristos a devenit una cu ei. Singura Ființă care a fost una cu Dumnezeu a trăit legea in natură umană.” (ST, 14 octombrie, 1897).
„Eu și Tatăl una suntem” !(Ioan 10:30) Aceasta a fost mărturia lui Isus de acum 2000 de ani. În 1897, din nou El prin profetul Său confirmă acest adevăr și zice că El era singura Ființă care este una cu Dumnezeu ceea ce este în acord perfect cu declarația din cartea profetului Zaharia 6: 13 unde citim despre numarul celor care sunt în sfatul ceresc:
„...şi sfatul păcii va fi între ei doi”.
Acum, poate cineva va interveni și va spune că Biblia totuși afirmă că sunt trei Ființe care sunt una și va citi 1 Ioan 5:7 că dovadă: „căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceştia trei una sunt”. Întrebarea mea către acești frați este, se contrazice oare Cuvântul lui Dumnezeu? Am citit căteva afirmații biblice și ale Spiritului Profetic în care este afirmat în mod categoric că doar două Ființe sunt una în sfatul ceresc în timp ce o singură afirmație susține altceva. Este clar că ceva nu este în regulă. Nu vreau acum să mă ocup prea mult cu această întrebare și de aceea aș ruga pe toți cititorii să citească cu atenție următorul citat din Comentariul Biblic AZȘ din care adevărul despre 1 Ioan 5:7 este în mod clar afirmat:
„Dovezile textuale atestă omiterea pasajului „Căci trei sunt cari mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una sunt. Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ”. Textul corespunzător din versetele 7 şi 8 este următorul: „Şi trei sunt care mărturisesc: Duhul, apa şi şângele, şi aceşti trei sunt una în mărturisirea lor”. Pasajul aşa cum este dat în KJV nu se găseşte în manuscrisele greceşti mai vechi de secolele XV şi XVI. Cuvintele disputate şi-au făcut loc în versiunea KJV prin textul grecesc al lui Erasmus. Se consideră că Erasmus a acceptat să includă cuvintele disputate în Testamentul său grecesc dacă i se prezintă măcar o copie grecească de manuscris care să le conţină. O bibliotecă din Dublin a produs un astfel de manuscris (cunoscut astăzi ca manuscrisul 34) şi Erasmus a inclus pasajul în textul său. Acum se consideră că ediţile mai vechi ale Vulgatei au preluat pasajul prin greşeala unui scrib care a inclus un comentariu exegetic marginal în textul Biblic pe care îl copia. Cuvintele disputate au fost larg folosite pentru susţinerea doctrinei Trinităţii, dar, în faţa unui argument atât de copleşitor înpotriva autenticităţii sale, susţinerea lor este fără de valoare şi n-ar trebui folosite. În ciuda publicării lor în Vulgata, Un comentariu Catolic asupra Sfintelor Scripturi recunoaşte deschis referitor la aceste cuvinte: „În general, acum este ştiut că acest pasaj, denumit Paranteza Ioanină este o notă margnală care a fost adăugată în textul Vechii Latine şi Vulgatei cândva mai demult, dar şi-a făcut intrare în textul grecesc abia în secolul XV şi XV. (Thomas Nelson and Sons, 1951, p.1186)” (Comentarii Biblice AZS, vol. 7, pag. 675).
un articol de Dejan Andov

sâmbătă, 21 februarie 2015

TRINITATEA ESTE O MONSTRUOZITATE - marturia ultimului pionier adventist

Te invit  sa citesti acest document complet... Este o scrisoare a pastorului Washburn, ultimul pionier adventist in viata pana in 1955.
Judson Sylvaneous Washburn (1863-1955)
Pastorul J.S. Washburn a fost fiul pionierului adventist Calvin Washburn care s-a unit miscarii Millerite din 1840. J.S. Washburn a crescut intre pionierii adevntisti si a format credinta sa si si-a intarit doctrina in acea bogata mostenire a lor. La varsta de 12 ani a fost botezat de catre James White, si a inceput sa predice mesajul adventist la 21 de ani. A slujit in Conferinta Iowa si a fost delegat al Congresului General din anul 1888. Credincios si aparator al spiritului profetic, a mentinut o stransa relatie de prietenie si a fost sfatuit indeaproape de Ellen White. Numeroase scrisori ale Ellenei White au fost directionate catre  el si sotia lui. Intr-una din aceste scrisori, in timp ce era pastorul bisericii adventiste din Washington, citim urmatoarele: ”Domnul sa continue binecuvantand biserica din Washington, este rugaciunea mea. Stiu ca Domnul m-a binecuvantat in timp ce eram cu dumneavoastra, si El a binecuvantat poporul Sau. Multe salutari la toti din casa voastra, si multe salutari tuturor celor care am impartasit minunate sfaturi in reuniuni importante. Domnul traieste si imparateste, sa laudam sfantul Sau Nume.” (The EGW 1888 Materials, p.853, Chapter Title: To J.S. Washburn and wife).
 Pastorul J.S. Washburn s-a convertit intr-un cunoscut aparator si un adevarat credincios in scrierile Ellenei White si ea l-a considerat ca un aparator al credintei date sfintilor odata pentru totdeauna.
Cunoscand ca Biserica Adventista nu a incorporat doctrina trinitatii pana in anul 1931 cand erau morti toti pionierii si sora White, este de apreciat si mai mult semnificatia acestei scrisori scrisa de batranul si retrasul pastor J.S. Washburn ca protest catre Conferinta Generala si distribuita sub forma de brosura.
Washburn avea 76 de ani cand a scris aceasta scrisoare... cand lumina ce Dumnezeu a dat-o pionierilor incepea sa se stinga...
Selectiuni din Scrisoarea lui J.S. Washburn (1939)
”Doctrina Trinitatii este o cruda monstruozitate pagana, ce indeparteaza pe Isus din adevarata sa pozitie ca Divin Salvator si Mijlocitor. Este adevarat ca noi nu putem masura sau defini divinitatea. Este mai incolo de finita noastra intelegere, dar in aceasta tema a personalitatii lui Dumnezeu, Biblia este foarte simpla si clara.
Tatal, Cel Imbatranit de zile, este fara inceput, etern. Isus a fost nascut din Tatal. Isus vorbind prin psalmistul David, spune: ”Iehova mi-a spus: Fiul meu esti tu; Eu astazi te-am nascut.” Ps.2,7. Alta data in Proverbe 8 (unde se vorbeste de Isus sub numele de intelepciunea, vezi 1 Cor.1,24), citim: ”Iehova m-a avut la inceput” v.22 ”Inainte de adancuri am fost nascuta. Inainte ca muntii sa fie formati, inainte de a fi dealurile, eu deja eram nascuta” v.24.25. Fiul declara ca El a fost nascut, procreat, nascut de Tatal Sau (Iehova). Satana a luat idea pagana a unui monstru cu trei capete, cu deliberata intentie de a dezaprecia divinitatea, a intretesut-o in romanism ca fiind gloriosul nostru Dumnezeu, o inventie imposibila si absurda. Aceasta monstruoasa doctrina transplantada din paganism in biserica romana papala cauta sa introduca o daunatoare prezenta in invataturile mesajului celui de-al treilea inger...
Si faptul ca Hristos nu este Mijlocitorul in biserica romana, demonstreaza ca trinitatea distruge adevarul, ca Hristos este unicul mijlocitor. Asa-zisa Biserica Crestina, papalitatea, de la care provine doctrina trinitatii, nu recunoaste pe Hristos ca unic mijlocitor si il substituie cu multiple fantome de oameni si femei morti. Daca dumneata sustii doctrina trinitatii, in realitate, Hristos nu mai este mijlocitorul tau...
Intreaga doctrina a trinitatii este complet straina de toata Biblia si invataturile spiritului profetic. Revelatia nu da nici cel mai slab semnal despre ea. Aceasta monstruoasa idee pagana nu are vreun loc in tot liberul univers albinecuvantatului nostru Tata ceresc si al Fiului Sau, Domnul nostru si Salvator, Isus Hristos. Doctrina pagana catolica a duminicii ca zi de odihna este la fel de sacra ca si doctrina pagana catolica a trinitatii...
Adventistii de Ziua a Saptea afirma credinta in Cuvantul lui Dumnezeu ca autoritate suprema si afirma ca au iesit din Babilon, au renuntat pentru totdeauna la inutilele doctrine ale Romei. Daca ne intoarcem sa credem in nemurirea sufletului, purgatoriu, infernul etern si in odihna duminicii, nu ar fi aceasta cel putin apostazie? Daca in schimb, sarim peste toate aceste doctrine secundare si acceptam si invatam doctrina radacina, central si principala a romanismului, trinitatea, si invatam ca Fiul real al lui Dumnezeu nu a murit, chiar daca cuvintele noastre par sa fie spirituale, nu este aceasta cel putin apostazie? Nu este aceasta insasi Omega apostaziilor?...
Nu conteaza cat de amabile, frumoase sau aparent profunde ar fi predicile sau articolele, cand un om incepe a invata doctrina catolica pagana a trinitatii, si prin aceasta forma neaga ca Hristos a murit pentru noi, este oare cumva un adevarat Adventist de Ziua a Saptea? Este oare un adevarat predicator al Evangheliei? Si cand multi il considera ca un mare maestru si accepta teoriile sale ne biblice, absolutamente contrarii spiritului profetic, este timpul cand santinelele trebuie sa sune alarma de avertizare.”
{Portions of a letter written by J. S. Washburn in 1939.} (This letter was liked by a conference president so much that he distributed it to 32 of his ministers.)

luni, 9 februarie 2015

COLAPSUL ADVENTISMULUI

Cred că Dumnezeu a ridicat pe arena lumii grupul adventist, oferindu-i privilegiul înalt de a fi oamenii prin care Dumnezeu să lucreze în ultima perioadă a istoriei acestei lumi.
Cred că Dumnezeu a încredinţat adevăruri mari grupului adventist pentru a fi transmise lumii şi a pregăti un popor pentru revenirea în slavă a Domnului Isus Hristos.
Realitatea tristă este că Satana a lucrat cu putere împotriva acestui grup, făcându-i să deraieze de la adevăr şi implicit de la misiunea la care a fost chemat. Nu vorbesc despre o mică deviere, ci de o depărtare marcantă de la planul lui Dumnezeu şi chiar de existenţa unei opoziţii ferme faţă de voia lui Dumnezeu.
Majoritatea adventistilor şi nici măcar a dizidenţilor adventişti nu înţeleg gravitatea situaţiei, pentru că chiar dizidenţii nu sunt scăpaţi de sechelele dobândite în adventism. Este greu de descris doar în câteva cuvinte, dar am să încerc să o fac.
Ce putem spune despre un popor care crede că se închină la adevăratul Dumnezeu, dar se închină în realitate la un dumnezeu fals, un dumnezeu-idol, la Baal, pretinzând că este adevăratul Dumnezeu? Cum poate acest grup să dea ultima solie lumii, ultima avertizare?
Ce putem spune despre un grup religios care în locul adevăratului Isus, prezentat cu claritate de Scriptură ca fiind centrul evangheliei adevărate este pus un alt Isus? O evanghelie care prezintă un fals Mesia, un alt Isus, care nu este în realitate Fiul lui Dumnezeu şi care pe acest pământ a avut natura umană necăzută în păcat, natura lui Adam înainte de căderea în păcat şi cu această natură, în concluzie fiind atât de diferit de noi oamenii căzuţi?
Ce putem spune despre un popor care pierde esenţa evangheliei şi predică atât propriilor enoriaşi, cât şi celor din afară o evanghelie falsă? O evanghelie în care nici una din piesele ei nu este poziţionată corect? O evanghelie în care avem de-a face cu un dumnezeu fals, un fals Isus, un alt duh, în locul credinţei biblice avem „credinţa crezului”, o evanghelie care-i zoreşte pe oamenii slabi şi inconştienţi de neputinţa lor totală să păzească legea prin propriile puteri şi după propria lor minte („noi păzim”, „noi împlinim”„noi avem legea”) ceea ce nu înseamnă decât eşec, o evanghelie fără cruce ce a dat naştere la un grup religios în care este hiperstimulat eul în loc să fie răstignit, în care Isus (dar care Isus?) este privit doar ca un exemplu şi nu ca neprihănire a noastră pe care o putem obţine doar avându-L chiar pe El în noi, continuu.

„Sunt plină de tristeţe când mă gândesc la starea noastră, ca popor. Domnul n-a închis cerul pentru noi, dar viaţa noastră de continuă apostazie ne-a despărţit de El. Mândria, lăcomia şi iubirea de lume au fost vii în inimă, fără teama de a fi lepădaţi sau condamnaţi. Păcate grele şi îndrăzneţe s-au cuibărit printre noi. Şi cu toate acestea, părerea generală este aceea că biserica înfloreşte şi că pacea şi prosperitatea spirituală se află în mijlocul ei. Biserica şi-a întors spatele şi n-a mai urmat pe Domnul Hristos, conducătorul ei, şi se retrage în mod sigur spre Egipt. Şi cu toate acestea, puţini sunt alarmaţi sau surprinşi de lipsa lor de putere spirituală. Îndoiala şi chiar necredinţa în Mărturiile Duhului lui Dumnezeu se ridică în comunităţile noastre de pretutindeni. Satana doreşte ca lucrurile să fie astfel. Pastorii care predică eul în loc să-L predice pe Hristos au făcut ca lucrurile să fie astfel. Mărturiile nu sunt citite şi nici apreciate. Dumnezeu v-a vorbit. Lumina a strălucit din Cuvântul Său şi din Mărturii şi ambele au fost dispreţuite şi desconsiderate. Rezultatul este vădit acela al lipsei de curăţie şi consacrare; al lipsei unei credinţe adevărate în mijlocul vostru. Fiecare să-şi întrebe propria sa inimă: „Cum am ajuns în această stare de slăbiciune şi conflict spiritual? N-am adus noi oare mânia lui Dumnezeu asupra noastră, pentru că acţiunile nu corespund cu credinţa? Nu căutăm noi oare prietenia şi aplauzele lumii mai degrabă decât prezenţa Domnului Hristos şi o profundă cunoaştere a voii Sale?”{T5 218}

Studiul actual nu are scopul să critice, ci doar să descopere realităţi de netăgăduit şi să cheme la trezire şi reformă pe toţi acei care se numesc adventişti.
În locul adevăratului Dumnezeu a apărut un dumnezeu idol. Doctrina trinităţii distruge imaginea corectă a Dumnezeului Scripturii şi oferă pentru închinare oamenilor un dumnezeu-idol, o creaţie omenească, un dumnezeu fals, o reînvire a vechii închinări la Baal. Toţi pionierii adventişti au luptat înverşunat prin scris şi predicare împotriva acestei doctrine pe care o numeau „monstruozitate”, iar astăzi cei care încearcă să se opună acestei false doctrine sunt excluşi din biserică. Timpul din urmă are în centru marea dispută a închinării: cheamă adventismul oamenii la adevărata închinare – închinarea la adevăratul Dumnezeu?
Apocalipsa 14:6 ”Şi am văzut un alt înger care zbura prin mijlocul cerului, cu o Evanghelie veşnică, pentru ca s-o vestească locuitorilor pământului, oricărui neam, oricărei seminţii, oricărei limbi şi oricărui norod. 7 El zicea cu glas tare: „Temeţi-vă de Dumnezeu, şi daţi-I slavă, căci a venit ceasul judecăţii Lui; şi închinaţi-vă Celui ce a făcut cerul şi pământul, marea şi izvoarele apelor!” 8 Apoi a urmat un alt înger, al doilea şi a zis: „A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!” 9 Apoi a urmat un alt înger, al treilea şi a zis cu glas tare: „Dacă se închină cineva fiarei şi icoanei ei, şi primeşte semnul ei pe frunte sau pe mână, 10 va bea şi el din vinul mâniei lui Dumnezeu, turnat neamestecat în paharul mâniei Lui; şi va fi chinuit în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului.”
Iată ce spune Scriptura în cuvinte clare – le putem numi texte cu valoare de definiţie:
Ioan 17:3 ”Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat şi pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.”
1 Timotei 2:5 ”Căci este un singur Dumnezeu, şi este un singur mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Isus Hristos”,
Efeseni 4:6 ” Este un singur Dumnezeu şi Tată al tuturor, care este mai presus de toţi, care lucrează prin toţi şi care este în toţi.”
1 Corinteni 8:5 ” Căci chiar dacă ar fi aşa numiţi „dumnezei” fie în cer, fie pe pământ (cum şi sunt într-adevăr mulţi „dumnezei” şi mulţi „domni”), 6 totuşi pentru noi nu este decât un singur Dumnezeu: Tatăl, de la care vin toate lucrurile şi pentru care trăim şi noi, şi un singur Domn: Isus Hristos, prin care Sunt toate lucrurile şi prin El şi noi”.
1 Corinteni 15:27 ”Dumnezeu, într-adevăr „a pus totul sub picioarele Lui”. Dar când zice că totul I-a fost supus, se înţelege că în afară de Cel ce I-a supus totul. 28 Şi când toate lucrurile Îi vor fi supuse, atunci chiar şi Fiul Se va supune Celui ce I-a supus toate lucrurile, pentru ca Dumnezeu să fie totul în toţi”.

Vechea închinare la Baal este reînviată:
1 Regi 18:21 ”Atunci Ilie s-a apropiat de tot poporul şi a zis: „Până când vreţi să şchiopătaţi de amândouă picioarele? Dacă Domnul este Dumnezeu, mergeţi după El; iar dacă este Baal, mergeţi după Baal!” Poporul nu i-a răspuns nimic.”
În locul adevăratului Isus, adventismul prezintă oficial un alt Isus, un fals Isus. Evanghelia este despre Isus, Isus este Evanghelia – Isus Fiul omului şi Isus Fiul lui Dumnezeu. Adventismul actual nu crede că Isus a luat natura noastră decăzută şi nici că Isus este realmente Fiul lui Dumnezeu. Atunci ce mai rămâne din evanghelie? Nimic.

Romani 1:1 ” Pavel, rob al lui Isus Hristos, chemat să fie apostol, pus deoparte ca să vestească Evanghelia lui Dumnezeu, 2 pe care o făgăduise mai înainte prin proorocii Săi în Sfintele Scripturi. 3 Ea priveşte pe Fiul Său, născut din sămânţa lui David, în ce priveşte trupul, 4 iar în ce priveşte duhul sfinţeniei dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu, prin învierea morţilor; adică pe Isus Hristos, Domnul nostru,”
1 Ioan 2:22 ”Cine este mincinosul, dacă nu cel ce tăgăduieşte că Isus este Hristosul? Acela este Anticristul, care tăgăduieşte pe Tatăl şi pe Fiul. 23 Oricine tăgăduieşte pe Fiul, n-are pe Tatăl. Oricine mărturiseşte pe Fiul, are şi pe Tatăl.”
2 Corinteni 11:4 ”În adevăr, dacă vine cineva să vă propovăduiască un alt Isus pe care noi nu l-am propovăduit sau dacă este vorba să primiţi un alt duh pe care nu l-aţi primit sau o altă Evanghelie pe care n-aţi primit-o, oh, cum îl îngăduiţi de bine!”

Dumnezeul trinitarian este vechea concepţie a închinării la zeul soare, iar Tamuz este falsul Mesia.

Ezechiel 8:12 ”Şi El mi-a zis: „Fiul omului, vezi ce fac în întuneric bătrânii casei lui Israel, fiecare în odaia lui plină de chipuri? Căci ei zic: „Nu ne vede Domnul; a părăsit Domnul ţara aceasta!” 13 Şi mi-a zis: „Vei mai vedea şi alte alte urîciuni mari pe care le săvârşesc ei!” 14 Şi m-a dus la intrarea porţii Casei Domnului din spre miazănoapte. Şi iată că acolo stăteau nişte femei, care plângeau pe Tamuz. 15 Şi El mi-a zis: „Vezi, fiul omului? Vei mai vedea şi alte urîciuni mai mari decât acestea!” 16 Şi m-a dus în curtea dinăuntru a Casei Domnului. Şi iată că la uşa Templului Domnului, între pridvor şi altar, erau aproape douăzeci şi cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului şi cu faţa spre răsărit; şi se închinau înaintea soarelui spre răsărit. 17 Şi El mi-a zis: „Vezi, fiul omului? Este prea puţin oare pentru casa lui Iuda că săvârşesc ei urîciunile pe care le săvârşesc aici? Trebuia să mai umple şi ţara cu silnicie şi să nu înceteze să Mă mânie? Iată că ei îşi apropie ramura de nas! 18 De aceea şi Eu, voi lucra cu urgie; ochiul Meu va fi fără milă, şi nu Mă voi îndura; chiar dacă vor striga în gura mare la urechile Mele, tot nu-i voi asculta.”

„Alexandru Hislop a scris amănunţit despre modul în care religia babiloniană s-a dezvoltat în jurul tradiţiilor privitoare la Nimrod, soţia sa, Semiramida şi copilul ei Tamuz. ...După moartea lui Nimrod, care a fost foarte jelită de locuitorii Babilonului, soţia lui a pretins că el era acum zeul-soare. Mai târziu, când a dat naştere unui fiu, a pretins să fiul ei, pe nume Tamuz, era Nimrod, eroul renăscut. Mama lui Tamuz auzise probabil profeţia despre venirea lui Mesia născut dintr-o femeie, deoarece acest adevăr era cunosut din cele mai vechi timpuri. Ea a pretins că fiul ei a fost conceput într-un mod supranatural şi că el era sămânţa promisă, ‚mântuitorul’”. Ralph Edward Woodrow - Religia tainică a Babilonului.
În locul adevăratul Spirit al lui Dumnezeu, adventismul vorbeşte de un alt spirit pe care îl numeşte „a treia persoană a dumenezeirii”, co-egală, co-eternă cu celelate două: Dumnezeu -Tatăl şi Dumnezeu-Fiul (aceste nume în realitate sunt doar poetice, metaforice, fără relevanţă reală). În noua teologie adventistă, Isus cel înălţat la cer este înlocuit de altcineva – acest „Dumnezeu Duhul Sfânt”.

1 Corinteni 2:11 ” În adevăr, cine dintre oameni cunoaşte lucrurile omului, în afară de duhul omului, care este în el? Tot aşa: nimeni nu cunoaşte lucrurile lui Dumnezeu în afară de Duhul lui Dumnezeu.
2 Corinteni 3:17 Căci Domnul este Duhul; şi unde este Duhul Domnului, acolo este slobozenia.” [1 Corinteni 8:6 ”totuşi pentru noi nu este decât ...un singur Domn: Isus Hristos”]
Ioan 14:15 ” Dacă Mă iubiţi, veţi păzi poruncile Mele. 16 Şi Eu voi ruga pe Tatăl, şi El vă va da un alt mângîietor, care să rămână cu voi în veac; [Matei 28:20 ...Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.] 17 şi anume, Duhul adevărului pe care lumea nu-l poate primi, pentru că nu-L vede şi nu-L cunoaşte; dar voi Îl cunoaşteţi, căci rămâne cu voi, şi va fi în voi. 18 Nu vă voi lăsa orfani, Mă voi întoarce la voi. 19 Peste puţină vreme, lumea nu Mă va mai vedea, dar voi Mă veţi vedea; pentru că Eu trăiesc, şi voi veţi trăi. 23 Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, şi vom locui împreună cu el.”
1 Corinteni 15:45 ” De aceea este scris: „Omul dintâi Adam a fost făcut un suflet viu.” Al doilea Adam a fost făcut un duh dătător de viaţă.”

În locul evangheliei adevărate, adventismul prezintă o evanghelie distorsionată, o altă evanghelie. Acest lucru rezultă în primul rând din distorsionare. Adventismul a respins solia neprihănirii prin credinţă din 1888, adusă provindeţial de Dumnezeu prin fraţii A. Jones şi E. Waggoner – care era cea mai pură şi clară prezentare a evangheliei. În ciuda a ceea ce se spune, niciodată solia aceasta nu a fost primită. Această solie este solia îngerului al treilea, este ultima solie ce trebuie să fie dată lumii şi să pregătească un popor pentru revenirea Domnului, este solia care primită aduce plinătatea Duhului Sfânt sub forma Ploii Târzii.

Romani 1:16 ”Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului; 17 deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credinţă şi care duce la credinţă, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credinţă.”
Galateni 1:6 ” Mă mir că treceţi aşa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos, la o altă Evanghelie. 7 Nu doar că este o altă Evanghelie; dar sunt unii oameni care vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. 8 Dar chiar dacă noi înşine sau un înger din cer ar veni să vă propovăduiască o Evanghelie, deosebită de aceea pe care v-am propovăduit-o noi, să fie anatema!”

EGW 1888 Mat., 1208b Domnul a ridicat pe fraţii A.T.Jones şi E.J.Waggoner să proclame lumii o solie care să pregătească un popor care să reziste în ziua cea mare a lui Dumnezeu.
Ms. 2, 1890 Nu avem nici o îndoială că Domnul a fost cu fratele Waggoner în timp ce vorbea ieri... Întrebarea dumneavoastră este: “A trimis Dumnezeu adevărul? A ridicat Dumnezeu pe aceşti bărbaţi să proclame adevărul?” Eu răspund: Da! Dumnezeu a trimis pe aceşti bărbaţi să ne aducă adevărul, pe care nu l-am fi avut dacă Dumnezeu nu trimitea pe cineva cu el... Eu îl primesc, şi nu îndrăznesc să ridic mâna împotriva acestor persoane, ca şi împotriva lui Hristos, care trebuie recunoscut în mesagerii Săi. Noi am fost în încurcătură, şi am nutrit îndoieli, iar comunităţile noastre sunt gata să piară.
GCBull.7 feb.1893 Religia care mărturiseşte neprihănirea prin credinţă a fost denunţată ca ducând la entuziasm şi fanatism; a fost dispreţuită, vorbită de rău, ridiculizată şi lepădată. Dar ea este principiul activ al dragostei împărtăşită de Duhul Sfânt.
TM 467,468: Prejudecăţile şi opiniile care au predominat la Minneapolis n-au dispărut nicidecum; seminţele semănate acolo sunt gata să răsară la viaţă şi să dea o recoltă bogată. Vârfurile au fost tăiate, dar rădăcinile nu au fost niciodată smulse, iar ele continuă să otrăvească judecata, să pervertească percepţia şi să orbească înţelegerea celor care vin în contact cu solia şi solii...
Adventismul a devenit „poporul legii”, ei au predicat că legea este imutabilă şi trebuie împlinită, corectând eroarea în care au căzut evanghelicii care au crezut că legea a fost desfiinţată la cruce. În schimb, adventismul a căzut în altă eroare, crezând că sunt mântuiţi prin păzirea legii şi nici nu au înţeles că singurul mod de a împlini legea este de a-L avea prin credinţă, pe Hristos, în inimă. Ei au crezut în vechea eroare a evreilor, având experienţa vechiului legământ, prea puţini din ei cunoscând ce înseamnă noul legământ.

Romani 9:30 ”Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau după neprihănire, au căpătat neprihănirea şi anume neprihănirea care se capătă prin credinţă; 31 pe când Israel, care umbla după o Lege, care să dea neprihănirea, n-a ajuns la Legea aceasta. 32 Pentru ce? Pentru că Israel n-a căutat-o prin credinţă, ci prin fapte. Ei s-au lovit de piatra de poticnire, 33 după cum este scris: „Iată că pun în Sion o Piatră de poticnire, şi o stâncă de cădere: şi cine crede în El, nu va fi dat de ruşine.”
Galateni 3:24 ” Astfel, Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim socotiţi neprihăniţi prin credinţă.”
1 Timotei 1:8 ”Noi ştim că Legea este bună dacă cineva o întrebuinţează bine...”
Exod 19:7 ”Moise a venit şi a chemat pe bătrânii poporului şi le-a pus înainte toate cuvintele acestea, cum îi poruncise Domnul. 8 Tot poporul a răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul!” Moise a spus Domnului cuvintele poporului.”
Evrei 8:8 ”Căci ca o mustrare a zis Dumnezeu lui Israel: „Iată, vin zile, zice Domnul, când voi face cu casa lui Israel şi cu casa lui Iuda un legământ nou; 9 nu ca legământul pe care l-am făcut cu părinţii lor, în ziua când i-am apucat de mână, ca să-i scot din ţara Egiptului. Pentru că n-au rămas în legământul Meu, şi nici Mie nu Mi-a păsat de ei, zice Domnul. 10 Dar iată legământul, pe care-l voi face cu casa lui Israel, după acele zile, zice Domnul: voi pune legile Mele în mintea lor şi le voi scrie în inimile lor; Eu voi fi Dumnezeul lor, şi ei vor fi poporul Meu.”

În locul adevăratei experienţe cu Dumnezeu, a vieţii prin credinţă, oamenii sunt conduşi către o experienţă religioasă falsă. Acest lucru se datorează atât doctrinelor false ce au pătruns în biserică, dar şi a prezentării unei evanghelii distorsionate, a unei religii care stimulează până la exacerbare eul, a unei religii care prezintă mântuirea prin biserică şi infuzează o falsă siguranţă prin apartenenţă la biserică. Biserica adventistă este plină de oameni religioşi, dar nu născuţi din nou. Toate acestea au făcut din grupul adventist o biserică seculară.

Isaia 26:18 ”Am zămislit, am simţit dureri, şi, când să naştem, am născut vânt: ţara nu este mântuită, şi locuitorii ei nu sunt născuţi.”
2 Timotei 3:1 ”Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. 2 Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemulţămitori, fără evlavie, 3 fără dragoste firească, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrînaţi, neîmblînziţi, neiubitori de bine, 4 vânzători, obraznici, îngîmfaţi; iubitori mai mult de plăceri decât iubitori de Dumnezeu; 5 având doar o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea. Depărtează-te de oamenii aceştia.”
Ieremia 7:4 ”Nu vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare, zicând: „Acesta este Templul Domnului, Templul Domnului, Templul Domnului!” 5 „Căci numai dacă vă veţi îndrepta căile şi faptele, dacă veţi înfăptui dreptatea unii faţă de alţii, 6 dacă nu veţi asupri pe străin, pe orfan şi pe văduvă, dacă nu veţi vărsa sânge nevinovat în locul acesta, şi dacă nu veţi merge după alţi dumnezei, spre nenorocirea voastră, 7 numai aşa vă voi lăsa să locuiţi în locul acesta, în ţara pe care am dat-o părinţilor voştri, din veşnicie în veşnicie. 8 Dar iată că voi vă hrăniţi cu nădejdi înşelătoare, care nu slujesc la nimic.”
Ieremia 13:9 „Aşa vorbeşte Domnul: „Aşa voi nimici mândria lui Iuda şi mândria peste măsură de mare a Ierusalimului.”

Mişcarea harismatică – o lucrare diabolică, ce cuprinde toate bisericile se întinde cu viteză şi în grupul adventist. Scenete, teatru, balet, dans, strigăte, aplauze, legănări pe sunetul muzicii, muzică lumească ritmată (stil gospel sau chiar rock) cu baterii, chitară electrică şi bas, apel la extaz sentimental ce determină adormirea lobului frontal, predicatori care par mai degrabă clovni sau animatori din discotecă spunând anecdote şi povestioare hazlii ce determină bună dispoziţie şi râs în hohote – toate acestea dovedesc depărtarea tot mai mare de adevărul prezent şi Dumnezeu.

Exod 32:4 ”El i-a luat din mâinile lor, a bătut aurul cu dalta, şi a făcut un viţel turnat. Şi ei au zis: „Israele! Iată dumnezeul tău, care te-a scos din ţara Egiptului.” 5 Când a văzut Aaron lucrul acesta, a zidit un altar înaintea lui şi a strigat: „Mâine va fi o sărbătoare în cinstea Domnului!”6 A doua zi, s-au sculat dis-de-dimineaţă şi au adus arderi de tot şi jertfe de mulţumire. Poporul a şezut de a mâncat şi a băut; apoi s-au sculat să joace. 17 Iosua a auzit glasul poporului care scotea strigăte şi i-a zis lui Moise: „În tabără este un strigăt de război!” 18 Moise a răspuns: „Strigătul aceasta nu-i nici strigăt de biruitori, nici strigăt de biruiţi; ce aud eu, este glasul unor oameni care cântă!”

„Acele lucruri pe care le-aţi descris că au avut loc în Indiana (Aceste comentarii au fost făcute înlegătură cu mişcarea ‚Holy flesh’ – Carne sfântă, de la întrunirea din 1890), Domnul mi-a descoperit că vor avea loc exact înaintea încheierii timpului de probă. Se vor manifesta tot felul de lucruri ciudate. Vor fi strigăte şi tobe, muzică şi dans. Cugetele fiinţelor înzestrate cu raţiune vor deveni atât de confuze, încât nu vor mai putea fi capabile să ia hotărâri drepte... O gălăgie asurzitoare izbeşte simţurile şi perverteşte ceea ce, dacă ar fi condus aşa cum e bine, ar putea fi o binecuvântare. Puterile uneltelor satanice se combină cu zarva şi gălăgia, ca să aibă un carnaval, şi aceasta este considerată lucrarea Duhului Sfânt... Aceste lucruri, care au fost în trecut, vor fi şi în viitor. Prin felul în care va fi condusă, Satana va face din muzică o capcană.” E.White – 2S.M. p.36, 38
Grupul adventist nu mai este ceea ce dorea Dumnezeu să fie – un popor deosebit. Pentru a nu mai fi batjocoriţi cu numele de „sectă” şi dorind un loc la masă şi recunoaştere în rândul bisericilor tradiţionale mari, grupul adventist, în special „mai marii poporului”au făcut tot felul de compromisiuri.

Ezechiel 20:32 ”Nu veţi vedea împlinindu-se ce vă închipuiţi, când ziceţi: „Vrem să fim ca neamurile, ca familiile celorlalte ţări, vrem să slujim lemnului şi pietrei!”

Adventismul nu ia o poziţie categorică faţă de păcate urâcioase precum homosexualitatea şi lesbianismul. Puţin în trecut, liderii adventişti etichetau homosexualitatea ca fiind „o boală”. Recent poziţia oficială a denumit-o „tulburare”. Nu este prea departe timpul când o vor numi” o altă orientare” – aşa cum este numită homosexualitatea de apărătorii ei. Mai mult, sunt locuri în lume în care există chiar membrii adventişti homosexuali.

Levitic 18:22 ”Să nu te culci cu un bărbat cum se culcă cineva cu o femeie. Este o urâciune.”
Romani 1:24 ”De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăţiei, să urmeze poftele inimilor lor; aşa că îşi necinstesc singuri trupurile; 25 căci au schimbat în minciună adevărul lui Dumnezeu, şi au slujit şi s-au închinat făpturii în locul Făcătorului, care este binecuvântat în veci! Amin. 26 Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; căci femeile lor au schimbat întrebuinţarea firească a lor într-una care este împotriva firii; 27 tot astfel şi bărbaţii, au părăsit întrebuinţarea firească a femeii, s-au aprins în poftele lor unii pentru alţii, au săvârşit parte bărbătească cu parte bărbătească lucruri scârboase, şi au primit în ei înşişi plata cuvenită pentru rătăcirea lor. 28 Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite.”
Efeseni 5:11 ” şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunericului, ba încă mai de grabă osîndiţi-le. 12 Căci e ruşine numai să spunem ce fac ei în ascuns.”

Adventismul și poziţia pro-hirotonirea femeilor.
Mişcarea feministă a fost promovată de iluminaţi, închinători la Lucifer – oamenii din culise care pregătesc noua ordine mondială care să o înlocuiască pe cea veche, cea creată de Dumnezeu. Acest lucru, nu pentru a apăra drepturile femeii, ci pentru a perverti planul lui Dumnezeu cu privire la femeie, pentru a distruge familiile şi mai ales tineretul.
Preoţii care au slujit la templu au fost bărbaţi;
cei 12 apostoli au fost bărbaţi;
prezbiteri au fost bărbaţi;
cei şapte diaconi ai bisericii primare au fost bărbaţi.
Femeile au avut şi ele rolul lor important în slujire, dar cel mai important loc conferit de Dumnezeu femeii a fost ca mamă modelatoare de caractere şi în felul acesta modelatoare a societăţii.

Marcu 15:40 ”Acolo erau şi nişte femei, care priveau de departe. Printre ele erau Maria Magdalina, Maria, mama lui Iacov cel mic şi a lui Iose, şi Salome, 41 cari, pe când era El în Galilea, mergeau după El şi-I slujeau; şi multe alte femei, care se suiseră împreună cu El în Ierusalim.”

Avertisment solemn al Scripturii pentru grupul adventist şi chemare la trezire, generală dat în ultimă instanţă personală.

Ezechiel 9:1 ”Apoi a strigat cu glas tare la urechile mele: „Apropiaţi-vă voi care trebuie să pedepsiţi cetatea, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână!” 2 Şi iată că au venit şase oameni de pe drumul porţii de sus dinspre miazănoapte, fiecare cu unealta lui de nimicire în mână. În mijlocul lor era un om îmbrăcat într-o haină de in, şi cu o călimară la brâu. Au venit şi s-au aşezat lângă altarul din aramă. 3 Slava Dumnezeului lui Israel s-a ridicat de pe heruvimul pe care era, şi s-a îndreptat spre pragul casei; şi el a chemat pe omul acela care era îmbrăcat cu haina din in şi care avea călimara la brâu. 4 Domnul i-a zis: „Treci prin mijlocul cetăţii, prin mijlocul Ierusalimului, şi fă un semn pe fruntea oamenilor, care suspină şi gem din pricina tuturor urîciunilor, care se săvârşesc acolo. 5 Iar celorlalţi le-a zis, în auzul meu: „Treceţi după el în cetate, şi loviţi; ochiul vostru să fie fără milă, şi să nu vă înduraţi! 6 Ucideţi, şi nimiciţi pe bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii şi pe femei; dar să nu vă atingeţi de nici unul din cei ce au semnul pe frunte! Începeţi însă cu Locaşul Meu cel Sfânt!” Ei au început cu bătrânii, care erau înaintea Templului. 7 Şi El le-a zis: „Spurcaţi casa, şi umpleţi curţile cu morţi!... Ieşiţi...” Ei au ieşit, şi au început să ucidă în cetate. 8 Pe când ucideau ei astfel, şi eu stam încă singur acolo, am căzut cu faţa la pământ, şi am strigat: „Ah! Doamne Dumnezeule, vrei să nimiceşti oare tot ce a mai rămas din Israel, vărsîndu-Ţi urgia asupra Ierusalimului?” 9 El mi-a răspuns: „Nelegiuirea casei lui Israel şi Iuda este mare, peste măsură de mare! Ţara este plină de omoruri, şi cetatea este plină de nedreptate; căci ei zic: „Domnul a părăsit ţara şi Domnul nu vede nimic!” 10 De aceea şi Eu voi fi fără milă, şi nu Mă voi îndura, ci voi face să cadă asupra capului lor faptele lor.”
Apocalipsa 3:14 ” Îngerului Bisericii din Laodicea scrie-i: „Iată ce zice Cel ce este Amin, Martorul credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu: 15 „Ştiu faptele tale: că nu eşti nici rece, nici în clocot. O, dacă ai fi rece sau în clocot! 16 Dar, fiindcă eşti căldicel, nici rece, nici în clocot, am să te vărs din gura Mea. 17 Pentru că zici: „Sunt bogat, m-am îmbogăţit, şi nu duc lipsă de nimic” şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol, 18 te sfătuiesc să cumperi de la Mine aur curăţit prin foc, ca să te îmbogăţeşti; şi haine albe, ca să te îmbraci cu ele, şi să nu ţi se vadă ruşinea goliciunii tale; şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii, şi să vezi. 19 Eu mustru şi pedepsesc pe toţi aceia, pe care-i iubesc. Fii plin de râvnă, deci, şi pocăieşte-te! 20 Iată Eu stau la uşă, şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.”

PAŞII SPRE APOSTAZIE
1BIO (Biografical Book), 453/3 E. G. White, Early Years#1 - " The first step of apostasy is to get up a creed, telling us what we shall believe. The scond is to make that creed a test of fellowship. The third is to try members by that creed. The fourth, to denounce as haretics thouse who do not believe that creed. And fifth, to commence persecution against such."
Loughborough spunea:
"Primul pas spre apostazie este alcătuirea unui crez, spunându-ne ce ar trebui să credem.
Al doilea este când se face din acel crez un test de calitate a membrului.
Al treilea este probarea membrilor prin acel crez.
Al patrulea, să fie declaraţi ca eretici aceia care nu cred conform acelui crez.
Şi al cincilea, începerea persecuţiei împotriva unora ca aceştia."

A.T.JONES DESPRE CREDINŢA CREZULUI
În predica nr. 12 – sunt tratate erorile papale referitoare la doctrina îndreptăţirii prin credinţă. Ca şi termeni de comparaţie sunt luate două lucrări de referinţă, reprezentative - "Credinţa Catolică”, pe de o parte, iar în cealaltă parte, “Calea către Hristos”. Aşa cum menţionează E.White în scrisoarea citată anterior, este uimitoare maniera lui Jones în care dovedeşte veridicitatea Spiritului Profetic. Într-adevăr el fundamentează credinţa în Spiritul Profetic. Zguduitor însă este următorul amănunt legat de o întâmplare petrecută la conferinţa de la Minneapolis, 1888:
“Fiţi atenţi la aceste lucruri [la ce înţelegem prin credinţă], deoarece am întâlnit oameni care socotesc a fi credinţă, ceea ce această carte catolică numeşte credinţă. Citesc la pag. 368:
"Cuvântul "credinţă" în Scriptură, uneori înseamnă încredere în atotputernicia şi bunătatea lui Dumnezeu, că El poate şi este gata să ne vindece şi să ne facă bine prin anumite intervenţii miraculoase. Cel mai mult se referă la adevărurile descoperite, şi înseamnă credinţă în ele ca fiind aşa. Nimeni nu are dreptul să dea cuvântului credinţă o nouă înţelegere, şi să o ia, spre exemplu, ca însemnând încrederea în Isus pentru a fi mântuit personal numai prin această încredere, afară doar dacă Isus sau apostolii, în anumite împrejurări, au atribuit clar o astfel de înţelegere cuvântului credinţă, şi au învăţat doctrina încrederii în Hristos pentru mântuire personală ca singura cerinţă pentru îndreptăţire. Nimeni să nu ataşeze o înţelegere particulară cuvântului credinţă, fără a fi împuternicit de Scriptură sau de divina tradiţie."
"În multe pasaje ale Scripturii în care se vorbeşte clar despre credinţa mântuitoare, prin credinţă nu se înţelege o încredere în Isus pentru mântuire personală, ci în mod evident se referă la credinţa că Isus este Mesia, Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, că ceea ce este relatat despre El în Evanghelie este adevărat, şi că ceea ce a învăţat El este adevărat."
"În multe pasaje ale Scripturii în care se vorbeşte clar despre credinţa mântuitoare, prin credinţă nu se înţelege o încredere în Isus pentru mântuire personală, ci în mod evident se referă la credinţa că Isus este Mesia, Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, că ceea ce este relatat despre El în Evanghelie este adevărat, şi că ceea ce a învăţat El este adevărat."
La pag. 370, se defineşte credinţa şi voi citi aceasta înainte de a citi opusul acestei definiţii:
"Aceste texte, toate care se referă la credinţa mântuitoare, dovedesc dincolo de orice îndoială că nu e vorba de încredere în Hristos pentru mântuire personală, ci de credinţa crezului, credinţa în adevărurile descoperite."
Ce este credinţa, conform cu această declaraţie? - "Credinţa crezului.” Ei pur şi simplu au trasat o mulţime de declaraţii pe care le-au numit doctrina lui Dumnezeu, şi apoi tu trebuie să crezi şi să faci ce poţi mai bine, iar aceasta trece drept îndreptăţire prin credinţă. Fie că crezul este stabilit în scris, fie că este o idee pe care cineva vrea să o stabilească prin votul Conferinţei Generale, nu este nici o diferenţă în principiu, crezul este prezent, iar subscrierea la el este tocmai acest fel de credinţă catolică. Sunt aici oameni care îşi amintesc un timp - acum patru ani; şi un loc - Minneapolis - când s-au făcut eforturi pentru a se obţine un astfel de lucru prin votul Conferinţei Generale, pentru a se stabili crezul despre solia îngerului al treilea. Ceea ce au crezut unii - au pus ca piatră de hotar, şi apoi au votat să se rămână lângă aceste pietre de hotar; fie că se ştia sau nu se ştia ce erau acele pietre de hotar; şi apoi să se meargă mai departe cu acordul de a ţine poruncile lui Dumnezeu şi o mulţime de alte lucruri care trebuiau să fie făcute, şi aceasta era considerată drept îndreptăţire prin credinţă.
Nu ni s-a spus la acel timp că îngerul lui Dumnezeu spunea: "Nu faceţi acest pas; nu ştiţi ce este în el"? "Nu pot să vă spun ce este în aceasta, dar îngerul a spus: nu o faceţi." Papalitatea era în această hotărâre. Aceasta încerca Domnul să ne spună şi să ne facă să înţelegem. Papalitatea era în această hotărâre. S-a întâmplat la fel cum s-a întâmplat în orice altă biserică ce a ieşit din papalitate: au continuat un timp prin credinţa în Dumnezeu, iar apoi au stabilit ideile de doctrină ale anumitor oameni, au votat să rămână lângă acestea, au votat că aceasta este doctrina acestei biserici, iar apoi că este "credinţa crezului" şi în final au urmat-o prin propriile lor fapte.” A.Jones – Solia îngerului al treilea - Predica nr. 12
“Am fost instruită să folosesc discursurile tale [ale lui A.Jones] tipărite în Buletinul Conferinţei Generale din 1893 şi 1897, care conţin argumente puternice cu privire la temeinicia Mărturiilor, şi care fundamentează (întăresc) darul profeţiei printre noi. Mi-a fost arătat că mulţi vor fi ajutaţi prin aceste articole, şi în mod special cei noi veniţi la credinţă care nu cunosc istoria noastră ca popor. Ar fi o binecuvântare pentru tine să reciteşti aceste argumente care au fost inspirate de Duhul Sfânt.” Letter 230, 1908, pp. 1,2. (To A. T. Jones, July 25, 1908).

studiu biblic pregatit de Sorin Nicola

duminică, 14 decembrie 2014

105 întrebări legate de “Sfânta Treime” sau “Trinitate”

TAINELE TRINITĂŢII ŞI PIONIERII ADVENTIŞTI

Deoarece membrii fondatori ai Bisericii adventiste au respins doctrina Trinităţii, dar ea este considerată de actualii conducători ai Bisericii ca fiind “rădăcina” tuturor celorlalte doctrine, se ridică următoarele întrebări:
1. Nu este o adevărată taină cum de tocmai doctrina pe care întemeietorii Bisericii Adventiste au declarat-o nebiblică să fie acum considerată “rădăcina” tuturor celorlalte doctrine pe care le vesteşte aceeaşi Biserică?
2. Nu este o taină cum de au putut pionierii adventişti să respingă doctrina Trinităţii datorită “necunoaşterii” ei, din moment ce aceasta este doctrina “de bază” a Catolicismului de mai bine de 1500 de ani şi era cunoscută şi acceptată de cea mai mare parte a Bisericilor protestante?
3. Concluzia care se impune de la sine este că pionierii, care erau doar o mică minoritate, nu aveau cum să respingă doctrina Trinităţii fără s-o fi cunoscut cu adevărat. Nu este deci o taină cum de, printr-o cercetare atentă şi sinceră, ea a putut fi dovedită ca fiind nebiblică?
4. Dacă această doctrină era atât de importantă, nu este o taină faptul că Dumnezeu nu le-a descoperit-o şi pionierilor ca, prin acceptarea ei, adevărul prezent să fie vestit în întregime?
5. Ce scop tainic şi măreţ a avut Dumnezeu în vedere atunci când le-a ascuns adevărul Său celor mai setoşi şi sârguincioşi cercetători ai Scripturii din vremea aceea, lăsându-i astfel să ajungă cei mai greşiţi închinători din generaţia lor?
6. Nu este o taină însăşi faptul că, din moment ce pionierii erau atât de greşiţi, Dumnezeu n-a făcut nici cel mai mic gest pentru a-i readuce pe linia cea bună în tot timpul vieţii lor?
7. Ce coincidenţă că Bisericile din care proveneau pionierii respingeau hotărât doctrina Trinităţii! Cum de a ales Dumnezeu pe cei mai nepotriviţi oameni pentru a-Şi împlini planul? Nu este o taină că El nu a încercat nici măcar să-i corecteze?
8. Dovezile care ne stau la îndemână indică faptul că bărbaţi precum: J.N.Andrews, Joseph Bates, James White şi de fapt toţi pionierii aveau o înţelegere clară vizavi de Trinitate. Nu este o taină că ei, care înţelegeau trinitatea, au respins-o, în timp ce majoritatea celor care erau trinitarieni o cunoşteau mult mai puţin?
9. Dacă pionierii au înţeles doctrina Trinităţii şi totuşi au respins-o (în caz că ar fi adevărată), acest fapt poate fi considerat cea mai mare apostazie a timpului lor! Nu este deci o taină cum de naşterea Bisericii noastre, care s-a datorat primirii celei mai mari lumini revărsate asupra generaţiei lor, să fie în acelaşi timp şi cea mai mare apostazie a timpului respectiv?
10. Doctrinele pe care le-au crezut pionierii au fost acceptate doar după o cercetare amănunţită a Bibliei, cu multă rugăciune serioasă. În timpul acestor studii, sub călăuzirea Duhului Sfânt şi prin descoperirile primite de către Ellen White, poziţiile vechi ale adevărului au fost reconfirmate, tradiţiile şi doctrinele false au fost îndepărtate, iar noile adevăruri descoperite au fost formulate cu multă grijă. Nu este o taină că doctrina Trinităţii, considerată acum ca “rădăcină” a tuturor celorlalte doctrine, atunci a fost considerată nebiblică?
11. Dacă ţinem cont de înalta chemare a pionierilor, de profunda lor cunoaştere a subiectelor Biblice şi de directa călăuzire a lui Dumnezeu, ar fi fost doar firesc ca ei să fie cei mai zeloşi susţinători ai Trinităţii. Nu este o taină că, în loc de a fi susţinător zeloşi, ei au respins-o în unanimitate?
12. Observăm astăzi cum persoane care nu au nici cunoştinţele, nici experienţa spirituală profundă a pionierilor, nu ezită să-i desconsidere pe aceştia considerându-i greşiţi sau chiar amăgiţi. Nu este o taină că în loc să-i apreciem pe pionieri pentru adevărul transmis, mai degrabă îi acuzăm?
13. Pionierii ştiau foarte bine că din cauza respingerii Trinităţii vor fi catalogaţi ca sectă sau arieni (adică necreştini!), dar ei au cercetat atent această doctrină şi, în final, au respins-o ca fiind nebiblică. N-ar fi fost mai convenabil pentru ei să nu se fi ocupat deloc de doctrina Trinităţii, scuzându-se că oricum ea este o “taină”?
14. De la înfiinţarea Biserici Adventiste şi până în anii 1920, membrilor bisericii li se spunea că li s-a prezentat tot adevărul necesar pentru mântuire. Nu este o taină că în acest adevăr nu se include şi Trinitatea? Iar după anul 1931, nu este o taină că doctrina Trinităţii a devenit o condiţie de a fi acceptat ca membru al Bisericii Adventiste?
15. Nu este o taină că până în 1931 Biserica noastră a fost într-o gravă eroare, având o “rădăcină” falsă pentru toate doctrinele ei?
16. Nu este o taină posibilitatea ca în fapt noi să fi căzut într-o gravă eroare după 1931?
17. S-a făcut afirmaţia că unii dintre fondatorii Bisericii adventiste n-ar putea deveni astăzi membri ai ei fiindcă n-ar accepta Trinitatea ca declaraţie de credinţă. Cu toate acestea, existenţa Bisericii de astăzi este considerată în continuare ca un rod al credinţei, consacrării şi curajului acestor oameni. Nu este o taină de nepătruns oricărui raţionament faptul că o Biserică care doreşte să-şi arate aprecierea pentru întemeietorii ei o fac prin dezicerea de crezul lor?
18. În prezentarea făcută la Minneapolis în 1888, care este publicată şi în cartea “Hristos neprihănirea noastră”, E.J.Waggoner îl prezintă pe Hristos ca fiind Fiul literal şi adevărat al lui Dumnezeu, care a fost născut într-un timp al veşniciei aflat dincolo de capacitatea noastră de înţelegere. Ellen White, profetul lui Dumnezeu pentru Biserica rămăşiţei, a susţiunt în întregime acest mesaj, considerându-l cel mai preţios mesaj de la Dumnezeu, însăşi mesajul celui de-al treilea înger! Nu este o taină cum de Ellen White a îmbrăţişat atât de entuziast acest mesaj în timp ce el conţinea o negare a Trinităţii? Şi nu este o taină cum de a crezut că primirea acestui mesaj va avea ca rezultat revărsarea ploii târzii a Duhului Sfânt şi venirea pe norii cerului a lui Isus Hristos?
19. Deşi Ellen White nu este infailibilă, nu este o taină că la acel moment de mare iluminare ea a fost atât de înşelată încât să facă astfel de declaraţii de care însă nu s-a lepădat niciodată?
20. Nu este o taină că EGW niciodată nu a recunoscut această greşeală, deşi în alte ocazii, precum cea legată de “uşa închisă” a făcut-o, dovedind astfel că ştia să-şi recunoască şi greşelile?
21. Astăzi se recunoaşte implicarea activă a lui Dumnezeu în apariţia şi dezvoltarea mişcării advente, iar pionierii sunt consideraţi soli ai lui Dumnezeu către lumea aflată în întuneric spiritual. Ţind cont de aceasta, nu este o taină faptul că, pe vremea pionierilor, doctrina cea mai importantă se afla în Bisericile decăzute care formau Babilonul spiritual?
22. Conducătorii de astăzi încearcă să explice motivul pentru care pionierii au respins Trinitatea în timp ce noi am primit-o, făcându-se referire la “mâncatul porcului” şi “folosirea tutunului”, obiceiuri nesănătoase pe care pionierii le aveau înainte să cunoască solia despre sănătate. O comparaţie între cele două situaţii scoate însă la iveală următoarele aspecte:
A Consumul cărnii necurate şi obiceiul fumatului nu au fost promovate niciodată ca “rădăcini” ale tuturor celorlalte doctrine.
B Pionierii practicau aceste obiceiuri nesănătoase alături de toţi ceilalţi creştini, dar spre deosebire de ei au respins doctrina Trinităţii. Ca atare, ei se asemănau cu ceilalţi creştini în punctele de credinţă pe care încă nu le studiaseră, dar se diferenţiau de ei în cele pe care le studiaseră şi aveau o bază Biblică pentru poziţia lor. Iar dovada corectitudinii lor faţă de primirea adevărului se află în însăşi renunţarea la aceste obiceiuri nesănătoase atunci când ele au fost descoperite.
23. Nu este o taină că persoane înzestrate cu un înalt discernământ spiritual ajung să judece un caz folosind datele unui alt caz, doar pentru a ajunge la concluzia pe care şi-o doresc atât de mult?
24. Misiunea Bisericii Adventiste a fost aceea de a restabili adevărul Scripturii care a fost călcat în picioare timp de 1260 de ani. Nu este o taină faptul că prima dată a ieşit la iveală adevărul despre “consumul cărnii de porc şi al tabacului” şi mult mai târziu, după 60 de ani, a fost primit adevărul despre Trinitate?
25. Nu este o taină că acceptarea Trinităţii este atât de importantă pentru conducătorii de astăzi ai bisericii încât sunt în stare să accepte că proprii lor înaintaşi au fost de fapt nişte rătăciţi?
26. Nu este o taină că declarându-i pe pionieri greşiti în privinţa Trinităţii, conducătorii de astăzi recunosc implicit că pionierii au crezut şi au predicat de fapt o erezie?
27. Nu este o taină că respingând poziţia pionierilor în privinţa Trinităţii se respinge de fapt toată solia specială pe care ei au transmis-o lumii, întrucât doctrinele sunt legate unele de altele, formând un sistem teologic unitar?

TAINELE TRINITĂŢII ŞI ELLEN WHITE

28. Nu este o taină faptul că argumentul de căpătâi cu care se susţine doctrina Trinităţii nu vine din Scriptură ci din scrierile lui Ellen White? Nu este o taină că poporul care susţinea odată că n-are alt crez decât Scriptura, astăzi trebuie să recurgă la “citate” din surse secundare pentru a-şi justifica doctrina de bază?
29. Se susţine că Ellen White a introdus doctrina Trinităţii în Biserica Adventistă când a scris în cartea “Hristos Lumina Lumii” că “în Hristos era viaţa originală, neîmprumutată, nederivată”. Nu este o taină că cineva care doreşte să promoveze Trinitatea nu foloseşte niciodată acest termen?
30. M.L.Andreason o vizitează în 1909 pe Ellen White, deoarece considera că declaraţia de mai sus era o declaraţie Trinitariană şi vroia să se asigure că ea însăşi a scris cuvintele respective. Nu este o taină că atunci când discută cu ea despre autenticitatea declaraţiei respective, nici unul nu pomeneşte nimic despre Trinitate? Nu este o taină că servul lui Dumnezeu nu i-a vorbit nimic despre Trinitate, dacă este adevărat ceea ce susţin unii că şi-a schimbat dramatic concepţia teologică în ultimii ani?
31. Ellen White spune că “în Hristos era viaţa originală, neîmprumutată, nederivată”. Însă mai departe ea spune că “Această viaţă omul n-o poate moşteni. El o poate avea doar prin Hristos. Omul n-o poate câştiga ci i se dă ca un dar fără plată, dacă crede în Hristos ca Mântuitor personal” (Semnele Timpului, 8 Aprilie 1897). Nu este o taină că susţinătorii Trinităţii nu vor să vadă şi continuarea pasajului scris de Ellen White, fiindcă acesta contrazice total ideea lor mult îndrăgită?
32. Nu este o taină că cei care susţin Trinitatea prin scrierile lui Ellen White o fac cu riscul de a o aşeza pe aceasta în opoziţie cu Biblia, care spune atât de clar “Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine.” Ioan 5:26 ? Diferenţa este evidentă, fiindcă altfel textul ar spune: Căci după cum Tată are viaţa în Sine, tot aşa o are şi Fiul.
33. Ellen White vorbeşte mereu despre Isus ca fiind singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, un Fiu pe care îl are nu prin creaţie nici prin adopţie, ci prin “naştere”. Nu este o taină că cei care susţin Trinitatea contrazic toate aceste declaraţii ale ei şi ale Scripturii, tăgăduindu-L astfel pe Isus ca fiind Fiul născut al lui Dumnezeu?
34. În lumina faptului că Ellen White era cunoscută ca fiind o apărătoare neînfricată a adevărului, fiind adesea în linia întâi în bătălia cu eroarea şi minciuna, nu este o taină că atunci când a “descoperit” o lumină nouă, care stă la însăşi temelia celorlalte doctrine, a folosit o metodă atât de diferită şi ciudată de a o “prezenta” Bisericii care se afla într-o gravă eroare teologică?
35. Între anii 1898, când a apărut HLL, şi 1915, când a murit, ea n-a folosit niciodată cuvântul Trinitate, deşi îl cunoştea foarte bine! Nu este o taină că a procedat aşa?
36. Ellen White a folosit o singură dată expresia “trioul ceresc”, (într-un anumit context care merită studiat îndeaproape!). “Trio” înseamnă “trei persoane diferite care lucrează împreună armonios”. Nu este o taină că în loc să folosească termenul teologic binecunoscut tuturor, “Trinitate”, ea a ales să “inventeze” un alt termen pentru a exprima ce credea cu adevărat? Nu este o taină că cei care susţin că sunt fideli scrierilor lui Ellen White nu au rămas la termenul folosit de ea, ci au trecut la folosirea cuvântului Trinitate, care de fapt înseamnă cu totul altceva?
37. Nu este o taină că Ellen White a evitat în mod conştient folosirea cuvântului Trinitate, tocmai fiindcă ea nu credea în această doctrină?
38. Nu este o taină că deşi Ellen White a crezut în unitatea dintre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, ea n-a înţeles prin această unitate ceea ce înţelege astăzi Biserica? Atunci când se referă la “unitatea” persoanelor divine, ea foloseşte termenul “Godhead”, adică “Dumnezeire”. Termenul de Singurul Dumnezeu folosit în Scirptură se referă la Tatăl, Singurul Dumnezeu şi Tată a tuturor, inclusiv a lui Hristos. Ioan 17:3, 1Corinteni 8:6 şi Deuteronom 4:6.
39. Conform primului capitol din Patriarhi şi Profeţi, singurele fiinţe divine sunt Tatăl şi Fiul. În afara lor nu aminteşte nici o altă fiinţă divină. Nu este o taină că, deşi Ellen White a vorbit despre două “fiinţe” divine şi despre trei “persoane” divine, ea n-a folosit niciodată termenul Trinitate, deşi astăzi Biserica îl foloseşte cu referire la trei “fiinţe” divine iar Biserica Catolică îl foloseşte cu sensul de trei “persoane” care sunt o singură Fiinţă?
40. Nu este o taină că atunci când Ellen White afirmă că Tatăl şi Fiul sunt “una” ea susţine “unitatea” în scop şi caracter, dar astăzi, când Biserica vorbeşte despre Dumnezeire, ea se referă la unitatea de “esenţă” dintre Tatăl şi Fiul?
41. Ellen White afirmă că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este o Fiinţă personală, independentă, cu propria sa voinţă şi conştienţă de Sine, în totală opoziţie cu doctrina Trinitariană stabilită care susţine că Hristos este doar o ipostază, o extensie a Tatălui. Nu este o taină că Ellen White este considerată promotoarea Trinităţii în ciuda faptului că învăţăturile ei sunt atât de departe de cele Trinitarine precum cerul de pământ?
42. Nu este o taină că o persoană care a împrumutat din belşug termeni şi expresii, uneori chiar pasaje întregi de la alţi autori, niciodată, dar niciodată, n-a preluat şi termenul Trinitate? Nu este o taină că persoanele care studiază atent această chestiune nu iau în considerare acest “amănunt”?
43. Nu este o taină că Biserica Adventistă a respins Trinitatea în tot timpul vieţii ei, şi niciodată măcar ea n-a “îndrăznit” să o mustre pentru că n-a “primit” acest “adevăr”?
44. Nu este o taină că Ellen White susţinea mai degrabă arianismul decât Trinitarianism-ul prin faptul că a încurajat mereu răspândirea cărţii Daniel şi Apocalipsa scrisă de Uriah Smith, în care se află idei “eretice” ariene? Nu este o taină că o recomanda pe aceasta chiar şi după ce se publicase Hristos Lumina Lumii?
45. Ellen White a prezis cu câţiva ani înainte de a muri că Biserica va fi lovită de un val de erezie de mari proporţii, pe care ea l-a descris ca Omega ereziei, ce va lovi exact în natura şi personalitatea lui Dumnezeu. În ciuda acestei avertizări, Biserica a îmbrăţişat controversata doctrină Trinitariană, care a schimbat exact modul de înţelegere a naturii şi personalităţii lui Dumnezeu! Nu este această schimbare teologică survenită o adevărată “taină”, exact “taina” pe care au respins-o pionierii Bisericii?

TAINELE BISERICII ADVENTISTE DUPA ANUL 1931

46. Nu este o taină cum de o biserică întemeiată pe doctrine teologice curate a ajuns să-şi aşeze doctrina cea mai de preţ şi mai curată, cea despre Dumnzeu, pe un cuvânt care nu doar că nu este Biblic dar poartă cu sine şi cea mai controversată istorie posibilă?
47. Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea defineşte Trinitatea ca pe o unitate a trei persoane divine, idee considerată de catolici ca fiind triteism sau politeism. Nu este o taină că, deşi termenul Trinitate a fost preluat de la Biserica Romano-Catolică, însemnătatea lui diferă de la o Biserică la alta?
48. Nu este o taină că deşi adventiştii subscriu la crezul Niceean, cel care defineşte de fapt termenul Trinitate, totuşi se află în dezacord cu acest crez?
49. Nu este o taină că adventişii acceptă crezul care susţine că Sigurul Dumnezeu este Tatăl totuşi predică şi crezul că Singurul Dumnezeu este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt?
50. Nu este o taină că deşi crezul susţine că Fiul pre-existent este de la Tatăl, totuşi Biserica susţine că existenţa Fiului este cu totul independentă de a Tatălui?
51. Biserica Adventistă declară cu mândrie faptul că susţine ortodoxia creştină, la fel ca celelalte biserici creştine, prin subscrierea la doctrina “Sfintei Treimi”. Însă, în timp ce susţine acelaşi termen, de “Sfântă Treime” sau “Trinitate”, ea păstrează diferenţe fundamentale în definirea lui. Drept urmare, nu este o adevărată taină însăşi această inconsecvenţă? Ce sens mai are păstrarea şi folosirea acestui cuvânt nebilic, câtă vreme oricum i se ataşează un alt înţeles decât cel larg acceptat?
52. Din moment ce se susţine că folosirea cuvântului Trinitate nu are de-a face cu Conciliul de la Niceea, când a fost stabilită această doctrină, nu se creează o adevărată taină din însăşi originea adventistă a cuvântului Trinitate?
53. Stabilirea doctrinelor adventiste de către pionieri a fost realizată prin studiul serios şi atent al Scripturii. În schimb, doctrina Trinităţii a ajuns între ele în urma unui proces lent, început de către dr. Kellogg şi încheiat de Leroy Froom. Dr. Kellogg a îmbrăţişat-o pe faţă de îndată ce a părăsit biserica, în timp ce Leroy Froom, responsabil pentru introducerea Trinităţii în biserică, susţine că a împrumutat-o de la evanghelici, care, spunea el, erau mai în temă cu subiectul Duhului Sfânt decât erau adventiştii. Nu este o taină că şi noi a trebuit să acceptăm Trinitatea, aşa cum a făcut-o dr. Kellogg după apostazia sa? Şi cum a făcut Canright imediat ce s-a depărtat de biserică?
54. Nu este o taină că după ani şi ani de “tranziţie”, Biserica a mai avut nevoie de încă cincizeci de ani de acomodare cu noua doctrină, între anii 1930 şi 1980?

TAINELE TRINITĂŢII ŞI SCRIPTURA

55. Biserica Romano-Catolică, care îşi revendică paternitatea termenului şi a formulării conceptului Trinităţii, susţine că doctrina Trinităţii nu se găseşte explicit în Scriptură, ci doar implicit. Nu este o taină că Biserica Catolică nu găseşte explicit Trinitatea în Scriptură iar Biserica Adventistă o consideră bazată pe Scriptură?
56. Prin doctrina “generării veşnice” şi “consubstanţialităţii”, Fiul lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt nu sunt “separaţi” de Tatăl, ci sunt o parte a Fiinţei numite Dumnezeu. Dar Scripturile susţin explicit faptul că expresia “Singurul Dumnezeu” se aplică exclusiv la o singură Fiinţă, care este numită Tatăl (vezi Ioan 17:3, Efes.4:6, 1Corint.8;6, Deut.4:6). Isus, Fiul lui Dumnezeu, este prezentat ca o Fiinţă independentă, cu propria Sa voinţă şi conştiinţă de Sine (vezi Ioan 17:3 şi 1Cor.8:6). Nu este o taină că cea mai importantă doctrină creştină este în contrast atât de flagrant cu Scriptura?
57. Trinitarianismul pe care îl susţine Biserica Adventistă îl defineşte pe “Singurul Dumnezeu” al Scripturii ca fiind “Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, o Unitate de trei Persoane divine”. Această definiţie este contrară celei ortodox creştine. Diferenţa constă în faptul că ortodoxia creştină susţine partiţionarea unei singure entităţi, în timp ce adventismul susţine unitatea a trei partiţii. Nu este o taină că definiţia Trinitariană adventistă nu numai că nu seamănă cu cea catolică, dar, în acelaşi timp, ea este contrară şi cu declaraţia explicită a Scripturii că singurul Dumnezeu adevărat este Tatăl?
58. În ciuda celor câtorva texte biblice care, fără îndoială, susţin unitatea existentă între Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, nu este o taină că niciodată, în nici o situaţie, această unitate nu este prezentată ca fiind “un Singur Dumnezeu” în natură sau în acţiune?
59. Fără îndoială că Scripturile dau credit folosirii termenului de Dumnezeu ca fiind o Fiinţă unică, cu natura Sa proprie, forma sa proprie, voinţa şi personalitatea Sa proprie. Trinitatea catolică aşează Natura lui Dumnezeu mai presus de Fiinţa Sa, şi ajunge până acolo încât face din Natura lui Dumnezeu, un Dumnezeu în Sine. Nu este aceasta o taină?
60. Din perspectiva adventistă, Trinitatea defineşte unitatea operaţională sau funcţională a celor trei Persoane divine. Asta înseamnă că Unitatea aceasta este considerată Divinitate, nu Persoana în Sine, aşa cum îl prezintă Scriptura pe Tatăl ca Dumnezeu al Scripturii. Această definire a lui Dumnezeu are origini panteiste! Nu este o taină că biserica adventistă de astăzi, prin acceptarea acestei versiuni a Trinităţii, a ajuns să se închine la o Unitate abstractă a Dumnezeirii în loc să se închine lui Dumnezeu Tatăl, Cel care este Dumnezeul absolut prezentat de Scriptură? Nu este o taină că biserica de astăzi a ajuns să-L prezinte pe Dumnezeu într-un mod panteist, acceptând de fapt ideile dr. Kellogg?
61. Nu este o taină că o Biserică care s-a lepădat de proprii ei întemeietori prin denunţarea lor ca fiind “eretici” arieni, a ajuns acum să fie ea însăşi “eretică” prin felul cum defineşte Trinitatea?
62. Respingerea textului biblic explicit din Ioan 1:14,18; 3:16; Matei 16:16 etc. în care se afirmă categoric faptul că Hristos este singurul Fiu născut al Dumnezeului celui Viu, nu doar că sugerează că Dumnezeu minte, dar că atât El cât şi Hristos doar joacă roluri de Tată şi Fiu! Nu este o taină că Trinitatea, doctrina de bază a creştinătăţii, îl prezintă în fond pe Dumnezeu ca pe o Persoană în Cuvântul căreia nu te poţi încrede cu adevărat?
63. Nu este o taină că doctrina Trinităţii ne obligă să credem că Dumnezeu foloseşte în relaţia cu noi un limbaj simplu, pe care îl cunoaştem foarte bine, dar, în acelaşi timp, El aşteaptă ca noi să înţelegem de fapt altceva decât tocmai ne spune El în acest limbaj simplu? Cu alte cuvinte, atunci când El ne spune că Isus Hristos este singurul Fiu născut, El aşteaptă ca noi să NU înţelegem că Isus este chiar Fiul născut al lui Dumnezeu?
64. Nu este o taină că Scripturile aduc la lumină dragostea lui Dumnezeu (Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El), şi totuşi, conform doctrinei Trinitariene, noi n-avem parte de o asemenea dragoste din partea Sa, fiindcă El nu are un Fiu pe care să-L dea pentru răscumpărarea noastră?
CONCEPŢIILE GREŞITE DESPRE “TAINA TRINITĂŢII”

65. Deşi se spune că doctrina Trinităţii este atât de adâncă încât nu poate fi înţeleasă, nu este o taină faptul că marea majoritate a susţinătorilor ei cred că ea conţine, de fapt, doar simpla declaraţie a existenţei Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt?
66. Deşi Trinitatea este considerată o taină care n-ar trebui cercetată, nu este o taină faptul că teologii au dezbătut-o timp de sute de ani?
67. Mulţi susţin că doctrina aceasta nu este importantă pentru mântuire ci este o chestiune pur teologică, de aceea n-ar trebui să ne preocupe prea mult. Nu este deci o taină faptul că cea mai importantă doctrină nu este chiar atât de importantă pentru mântuirea noastră?
68. Nu este o taină faptul că cea mai importantă doctrină a creştinătăţii este pur teologică?
69. Nu este o taină faptul că sunt numiţi “sectanţi” cei care nu aderă la această doctrină, deşi cei care aderă la ea nu o înţeleg deloc?
70. Trinitatea se constituie în testul de bază al creştinismului ortodox (istoric). Nu este o taină că acest singur punct de doctrină fie îi uneşte fie îi desparte pe creştini?
71. Nu este o taină că trinitatea este doctrina cel mai puţin înţeleasă şi cea mai misterioasă dintre toate doctrinele creştine?
72. Pe de altă parte, respectatul profesor Raoul Dederen de la Andrews University spune: “Dacă Sfânta Treime (Trinitatea) există cu adevărat, atunci cei care o resping nu se închină la adevăratul Dumnezeu al Scripturii... Fiindcă Trinitatea nu este doar o speculaţie, ci este rădăcina tuturor celorlalte doctrine şi afectează crezul şi practica omului”. Nu este deci o taină că Biserica nu studiază cu atenţie această doctrină şi se eschivează de la a răspunde obiecţiilor care se ridică împotriva ei?
73. Nu este o taină că nu există nici un interes în rândul membrilor, al preoţilor sau al pastorilor de a studia această doctrină?

TAINE LEGATE DE EXPRESIA “TRINITATE”

Expresia “Sfânta Treime” sau “Trinitate” nu se află în Scriptură, nici nu există vreun sinonim sau altă expresie care să justifice folosirea ei. De exemplu, cuvântul “mileniu” nu se găseşte în Scriptură dar cel puţin există expresia sinonimă “o mie de ani”, deci se înţelege rostul folosirii lui. Cu toate acestea, se consideră a fi o blasfemie însăşi respingerea cuvântului “Trinitate” sau expresiei “Sfânta Treime”.
74. Nu este o taină că ni se cere să considerăm SACRE cuvinte care nici măcar nu se găsesc în Scriptură?
75. Mulţi creştini consideră valabil acelaşi argument pentru a folosi “milenium” ca şi pentru “trinitate”. Dar nu este o taină faptul că unor cuvinte li se atribuie o valoare sacră iar altora nu?
76. Pentru a fi considerat un bun creştin orice om îşi poate exprima credinţa în propriul său mod. Totuşi, nu este o taină faptul că este obligatoriu să accepte expresia “Trinitate” sau “Sfânta Treime”ca fiind sacră ?

TAINE LEGATE DE DEFINIŢIA “TRINITĂŢII”

77. Cei care au elaborat această doctrină i-au ataşat acest termen nescripturistic: “trinitate”. Nu este o taină faptul că, deşi teologii nu au reuşit să-i dea şi un înţeles clar, ei acceptă ca fiecare credincios să-i dea propria lui interpretare?
78. Din moment ce oricum cuvântul “Trinitate” sau expresia “Sfânta Treime” nu apare în Scriptură, n-ar fi normal să fie lăsat fiecare om în parte să ataşese propriul său termen explicaţiei pe care o dă doctrinei despre Dumnezeu, aşa cum o înţelege el?
79. Pentru că noi interpretăm această doctrină într-un mod diferit unul de celălalt, nu este o taină că pare a fi mai important să accepţi trinitatea, decât să o înţelegi?
Definiţia Trinităţii dată mai jos se referă doar la definiţia ortodoxă, care a fost elaborată în crezul Atanasian de către conciliul Niceo-Constantinopolitan, formulat de Biserica Romano-Catolică, la care însă subscriu toate Bisericile protestante prin acceptarea Trinităţii. Toate celelalte definiţii trebuie deci privite ca fiind greşite...
Conţinutul definiţiei corecte este următorul:
A– Dumnezeu este Unul singur totuşi El este format din trei Persoane.
B– Unul înseamnă o singură natură, esenţă sau fiinţă, care este în fond Tatăl.
C– Dumnezeu şi natura Sa sunt sinonime.
D– Unicitatea nu este bazată generic pe asemănare ci mai degrabă este bazată numeric pe identitate.
E– Trei persoane înseamnă trei expresii, extensii, manifestări sau moduri, care, în mod teologic sunt numite ipostaze sau personificări.
F- Persoana Fiului este născută din Tatăl printr-o eternă generare, un proces fără de sfârşit. Aceasta este asemenea razelor Soarelui, care nu sunt separate niciodată de Soarele însuşi.
G– Duhul Sfânt purcede de la Tatăl prin Fiul printr-un proces de mijlocire.
H– Cele Trei Persoane sunt separate cu adevărat una faţă de alta în virtutea unui proces de filiaţie şi emanaţie, care, totuşi, nu le fac entităţi distincte cu independenţă şi conştienţă aparte.
I– Tatăl nu este nici născut nici nu există prin altceva sau altcineva, deoarece El este Sursa de la care vin toate lucrurile.
J– Deşi Fiul şi Duhul sunt derivate din Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt co-eterni şi co-egali cu Tatăl.
K– Cuvântul teologic care explică Trinitatea este consubstanţialitatea (homoousious).
80. Nu este o taină că creştinii care în mod sincer nu pot subscrie la acest concept, totuşi se văd obligaţi să folosească un termen nescripturistic care a fost adoptat cu mult timp în urmă pentru a descrie într-un mod atât de fals pe Dumnezeu?
81. Nu este o taină că cele mai multe persoane care fac parte din diferite Biserici “Trinitariene” nu stiu prea multe despre trinitate dar susţin cu zel ceva ce nici nu cunosc prea bine?

TAINELE TRINITĂŢII ŞI ORIGINILE EI

Termenul şi conceptul a fost folosit pentru prima dată de teologul Tertulian în secolul trei şi şi-a găsit dezvoltarea şi popularitatea deplină în secolele patru şi cinci, în timpul perioadei profetice cunoscută sub numele de “Pergam”.
82. Nu este o taină faptul că doctina care este considerată “rădăcina” tuturor celorlalte doctrine creştine a fost elaborată exact în perioada profetică care indica o mare apostazie?
Terminologia şi conceptul Trinităţi au marcat o îndepărtare radicală în patru domenii esenţiale faţă de perioada profetică cunoscută sub numele de “Smirna”, faţă de care Isus are cuvinte de laudă.
83. Nu este o taină faptul că doctrina “de temelie” a creştinismului a trebuit să marcheze o îndepărtare radicală faţă de o biserică care se bucurase de cele mai mari biruinţe şi primise cuvinte de laudă din partea lui Dumnezeu?
Atât apostolii cât şi apologeţii creştini care le-au urmat, au evitat cu grijă să ataşeze vreun cuvânt Dumnezeirii, mai ales nescripturistic. Lor le-a fost teamă să-L reprezinte greşit pe Dumnezeu şi să creeze astfel confuzie în mintea oamenilor.
84. Nu este o taină că cei care le-au urmat apostolilor şi apologeţilor creştini, consideraţi de toţi ca fiind “mult luminaţi”, n-au avut nici un scrupul să facă ceea ce înaintaşii lor s-au ferit să facă?
Atunci când a introdus conceptul Trinităţii prin care se spunea că Fiul divin al lui Dumnezeu era doar o proiecţie sau parte a Tatălui, Tertulian s-a îndepărtat de învăţăturile acestor “părinţi învăţaţi”, care considerau că Isus, Fiul lui Dumnezeu, era o fiinţă independentă, avânt propria Sa conştienţă de Sine şi propria Sa voinţă, .
85. Nu este o taină că doctrina de bază a creştinismului a trebuit să fie aşezată pe un concept care îl descrie pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, ca pe o “non-entitate”, inferior chiar şi unei creaturi cu conştienţă şi voinţă proprie, ca pe o “proiecţie” şi nu ca pe o persoană cu drept deplin de a face alegeri independente?

TAINELE TRINITĂŢII ŞI TEOLOGIA

Cuvântul cel mai important care defineşte doctrina Trinităţii este cuvântul grecesc homoousios (identic în substanţă). Cuvântul nu se găseşte în Biblie şi nici nu are vreo conotaţie Biblică, ci este un cuvânt eminamente gnostic.
86. Nu este o taină că un cuvânt fără origine Biblică, importat din vocabularul filozofilor păgâni, să ajungă să definească cel mai important adevăr Biblic?
87. Nu este o taină că “homoousios”, cuvântul care exprimă cel mai bine doctrina Sabeliană sau Modalistă, a ajuns cel mai important cuvânt pe care să fie zidită doctrina Trinităţii?
88. “Homoousios” înseamnă “identic în substanţă” dar atunci când este necesar poate fi citit şi ca “homoiousisus” adică “asemănător în substanţă”. Nu este o taină alegerea înţelesului acestui cuvânt deosebit de important?
89. Nu este o taină că au fost necesare cinci secole pentru a formula cea mai de seamă doctrină a creştinismului?
90. Nu este o taină că Dumnezeu a aşteptat atât de mult ca să fie formulată cea mai complexă terminologie teologică care era o prezentare a Persoanei Sale?
91. Nu este o taină că pentru a-L face cunoscut oamenilor pe Dumnezeu au fost necesare cuvinte sofisticate, cu totul necunoscute teologilor de mai înainte care s-au dovedit astfel nepricepuţi în a vorbiă despre Dumnezeu?
92. Creştinii care au trăit înainte de Conciliul de la Niceea nu au ştiut nimic despre această doctrină. Nu este o taină faptul că Dumnezeu ne-a chemat să contemplăm o taină pe care alţii nici măcar nu au cunoscut-o?
93. Nu este o taină că Dumnezeu îi lasă pe creştini să-şi bazeze credinţa pe o taină care nu poate fi înţeleasă, în timp ce pentru a înţelege creaţiunea, ne cere să fim raţionali?

TAINELE “TRINITĂŢII” ŞI ÎNŞELĂCIUNILE

Doctrina “Trinităţii” a fost formulată la Niceea în anul 325 d.Hr., la primul Conciliu ecumenic al bisericii din istorie. Cu această ocazie, Papalitatea s-a lansat în mod oficial în “combinaţiile” cu statul pentru a impune cu forţa crezuri religioase. De aceea, naşterea doctrinei “Trinităţii” precum şi a Papalităţii are aceeaşi esenţă.
94. Poate Dumnezeu să ne facă să bem din aceeaşi fântână şi apă dulce, şi apă amară? Din moment ce Trinitatea şi Papalitatea au apărut în acelaşi moment istoric, nu este o taină că trebuie să considerăm una bună şi alta rea?
Împăratul Constantin a fost cel care a legalizat duminica să fie zi de închinare. Tot el a fost cel ce a prezidat oficial Conciliul de la Niceea şi, sub ameninţarea cu pedepse grele pentru toţi cei care se opuneau, a lansat doctrina Trinităţii în întreg Imperiul.
95. Împăratul Constantin, un păgân convertit abia pe patul de moarte, era lipsit de orice interes în probleme teologice. Nu este o taină faptul că Dumnezeu a folosit un păgân care şi-a impus voinţa cu forţa, pentru a descoperi copiilor Săi adevărul despre El?
96. Când Atanasie şi Hilary de Poitiers i-au înşelat pe Homoiousieni (pe cei care se opuneau atât Trinităţii cât şi Arianismului) ca să accepte un acord, iar mai apoi le-au impus doctrina Trinităţii, cine lucra prin ei în timp ce foloseau minciuna şi înşelăciune pentru a-şi atinge scopul?
97. Pe lângă folosirea înşelăciunii, a fost necesară şi folosirea forţei şi persecuţiei pentru ca doctrina aceasta să fie impusă. Nu este o taină că Dumnezeu s-a folosit de forţă şi persecuţie pentru a fi impusă o doctrină “de seamă” a creştinismului?
98. La al doilea sinod ecumenic din 381, Duhul Sfânt a fost în final recunoscut ca un membru al Trinităţii. La fel ca în primul conciliu, formularea doctrinei a fost influenţată de un alt împărat neconvertit care, din motive pragmatice, s-a consultat cu unele feţe bisericeşti. Acest crez a fost apoi impus de Teodorius I în tot imperiul. Nu este o taină că Duhul Sfânt a folosit o asemenea manieră de lucru pentru a se prezenta şi a se impune ca membru al Dumnezeirii?
99. L-a folosit Dumnezeu pe cel mai controversat teolog pentru a da expresia finală celei mai importante doctrine creştine, omul care a dezvoltat doctrina păcatului original, prin care susţine că păcatul moştenit nu are cum să fie biruit în viaţa aceasta (o idee care se opune făţiş întreitei solii îngereşti), omul care le-a înjosit pe femei şi a condamnat chiar şi actul sexual legitim, omul care a învăţat că Dumnezeu este arbitrar în acordarea harului Său, refuzându-le în felul acesta unora până şi mântuirea? Nu este o taină că Dumnezeu l-a folosit pe Augustin să desăvârşească doctrina Trinităţii prin afirmaţia că voinţa Fiului a fost aceeaşi cu a Tatălui dat fiind faptul că naturile lor sunt identice?
100. Nu este o taină faptul că Dumnezeu a recurs la serviciile atâtor indivizi care nu s-au dat înapoi de la nici o metodă care le-a stat la îndemână, inclusiv înşelăciunea, confuzia şi războiul, numai pentru a impune doctrina Trinităţii?

DOCTRINA TRINITĂŢII ŞI PAPALITATEA

101. Este un fapt recunoscut că cele trei împărăţii care au fost “doborâte” pentru a face loc Papalităţi au fost convertite la creştinism de către misionarul Ulfilas care credea în divinitatea lui Hristos. Să fie deci doar o simplă întâmplare că aceşti creştini, care serbau Sabatul şi recunoşteau divinitatea lui Hristos, au fost consideraţi arieni de către propaganda Trinitariană? Când aceste trei triburi care ţineau Sabatul şi se opuneau Trinităţii au fost “doborâte”, orice opoziţie efectivă faţă de această doctrină a fost eliminată. Prin însăşi acest act a fost stabilită Papalitatea. În acelaşi fel în care Trinitatea şi Papalitatea au fost lansate formal la Conciliul de la Niceea, tot aşa ele au fost pe deplin acceptate în anul 538 d.Hr., când Ostrogoţii au fost în cele din urmă nimiciţi. Impunerea doctrinei Trinităţii este, din acest motiv, unul şi acelaşi eveniment cu impunerea Papalităţii. Nu este o taină faptul că nu s-a recunoscut concluzia evidentă că Trinitatea şi Papalitatea sunt una şi aceeaşi substanţă indivizibilă?
102. Nu este o taină că înainte ca Trinitatea să poată fi pe deplin acceptată, trebuia ca mai întâi să fie “doborâţi” cei care credeau în divnitatea lui Hristos şi păzeau Sabatul?
103. Nu este o taină că Trinitatea, cea mai de seamă doctrină a creştinismului, a fost instrumentul principal prin care s-a impus Papalitatea?
104. Biserica Papală Antihristă a formulat această doctrină “de bază” pe care sunt aşezate toate celelalte doctrine. Nu este o taină faptul că şi Bisericile Protestante cred această doctrină dar condamnă în acelaşi timp învăţăturile Bisericii Catolice?
105. Nu este o taină că marea majoritate a apărătorilor neclintiţi ai Trinităţii, inclusiv cei învăţaţi, rămân indiferenţi faţă de toate aceste date istorice?
Următoarele citate se referă la conflictul care există în rândul adventiştilor în privinţa Trinităţii:
“Dacă Sfânta Treime (Trinitatea) există cu adevărat, atunci cei care o resping nu se închină la adevăratul Dumnezeu al Scripturii... Fiindcă Trinitatea nu este doar o speculaţie, ci este rădăcina tuturor celorlalte doctrine şi afectează crezul şi practica omului”. Raoul Dederen - profesor la Andrews University.
“Mulţi dintre fondatorii Adventismului de Ziua a Şaptea n-ar fi în stare să se alăture Bisericii de astăzi dacă ar trebui să subscrie la doctrinele fundamentale ale denominaţiunii. Mai exact, mulţi nu ar fi de acord cu doctrina nr.2, care susţine credinţa în Sfânta Treime sau Trinitate.” George Knigt - profesor la Andrews University, articlo publicat în Ministry, Octombrie 1993.
J.N.Andrews, cel după a cărui nume a fost denumită Universitatea Andrews face următoarea declaraţie “Doctrina Trinităţii a fost stabilită în biserică la Conciliul de la Niceea, în 325 d.Hr. Această doctrină distruge personalitatea lui Dumnezeu şi a fiului său Isus Hristos, Domnul nostru. Metodele mârşave prin care doctrina a ajuns pe paginile istoriei bisericeşti ar trebui să facă pe orice susţinător al ei să roşească de ruşine. (articol publicat în 6 Martie 1885, Review and Herald, vol.6, no.24, pag.185).
“Modul prin care spiritiştii îl resping pe singurul Domn Dumnezeu şi Domnul nostru Isus Hristos este, în primul rând, prin vechiul crez nescripturistic Trinitarian, care susţine că Isus Hristos este Dumnezeul cel veşnic, deşi ei nu au nici un singur text care să susţină aşa ceva, în timp ce noi avem o mulţime de texte clare ale Scripturii în care se afirmă clar că El este Fiul Dumnezeului celui veşnic”. (James White, 24 Ianuarie 1846, The Day Star).
“Cea mai mare greşeală pe care o fac Trinitarienii, în susţinerea acestui subiect, este următoarea: ei nu fac nici o diferenţă între respingerea Trinităţii şi respingerea divinităţii lui Hristos. Ei văd doar două extreme, între care se află de fapt adevărul, şi iau orice expresie referitoare la pre-existenţa lui Hristos drept dovadă a existenţei Trinităţii. Însă, în timp ce Scripturile abundă în declaraţii care susţin pre-existenţa lui Hristos, ele tac cu desăvârşire în privinţa existenţei unei Trinităţi” (J.H.Waggoner—Review and Herald, 10 Noiembrie 1863).
În lumina contradicţiei dintre punctele de vedere referitoare la Trinitate ale fondatorilor Bisericii adventiste şi cele ale conducătorilor ei din zilele noastre, şi a confuziei care există astăzi în înţelegerea acestui subiect, ar fi cu adevărat un mister ca adventiştii serioşi să nu considere de datoria lor cercetarea atentă a acestei doctrine. Rândurile acestea au fost scrise din dorinţa de a oferi celor interesaţi ocazia unei informări asupra acestui subiect.

TAINA “SFINTEI TREIMI” SAU TAINA“TRINITĂŢII”

“Taina Trinităţii este doctrina centrală a credinţei Catolice” (Handbook for Today’s Catholic, p.16). Fără îndoială, această declaraţie a Bisericii Romano-Catolice este îmbrăţişată de fiecare denominaţiune care nu este considerată sectă. Acceptarea Trinităţii este deci testul de căpătâi pentru ca cineva să fie considerat creştin adevărat. Biserica Romano-Catolică declară că aceasta este doctrina care stă la temelia tuturor celorlalte doctrine ale sale.
Din perspectiva unui simplu cercetător după adevărul Scripturii lucrurile însă nu stau la fel. Pentru el sunt cel puţin o sută de întrebări referitoare la obligativitatea de a accepta taina Trinităţii pentru a fi considerat creştin. Dar dacă răspunsurile la întrebările lui nu sunt deloc satisfăcătoare, nu-i rămâne altceva de făcut decât să considere că, de fapt, i se cere să accepte “taina” nelegiurii!