SECRETUL CELOR DOI

La creatiunea tuturor lucrurilor au participat Tatăl si Fiul. Tatăl si Fiul s-au odihnit in sabat după creatiune. La războiul din cer au participat Lucifer contra Tatălui si Fiului. In sfatul ceresc in care nu intra nimeni, erau numai doua persoane, Tatăl si Fiul. Lucifer era urmatorul in rang si onoare dupa Hristos. Pe muntele Sinai, legea a fost data numai de catre Tatăl si Fiul, in prezenta ingerilor. Hristos declara ca nimeni nu cunoaşte pe Tatăl, decat Fiul, care este la sanul Sau. Hristos de asemenea declara ca ziua si ceasul veniri Sale nu le cunosc nimeni, nici ingerii, nici Fiul, ci numai Tatal. La botezul lui Isus, au fost prezenti Tatal, ingerii si slava lui Dumnezeu, care este Spiritul Sau, observat ca o lumina stralucitoare ce a coborat peste Fiul. La moartea Sa pe cruce, Hristos a fost insotit numai de prezenta Tatalui si a ingerilor. Pavel declara ca noi avem numai un singur Dumnezeu, pe Tatăl, si un singur Domn, pe Fiul Său. Comuniunea noastra este cu Tatal si cu Fiul, iar viata vesnica este cunoasterea Tatalui si a Fiului. Daniel şi Ioan in Apocalipsa observa numai doua persoane pe tronul ceresc, Tatăl si Mielul. Cei nelegiuiti vor fi la final pedepsiți de Dumnezeu înaintea îngerilor si înaintea Mielului.(Apocalipsa. 14,10) In urmatoarele vesnicii, in fiecare Sabat ne vom inchina Tatalui si Fiului... Iar poporul ramasitei lui Dumnezeu va avea scris ca sigiliu pe frunte numai Numele Tatălui şi al Mielului. Aceste invataturi le gasim aprofundate in spiritul profetic, in citatele urmatoare:

“Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noștri, ce am privit și ce am pipăit cu mâinile noastre, cu privire la Cuvântul vieții, — pentru că viața a fost arătată, și noi am văzut-o, și mărturisim despre ea, și vă vestim viața veșnică, viață care era la Tatăl, și care ne-a fost arătată; — deci, ce am văzut și am auzit, aceea vă vestim și vouă, ca și voi să aveți părtășie cu noi. Și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său, Isus Hristos.” (1 Ioan 1, 1-3.) {DV 461.3}

”Tatăl L-a consultat pe Fiul Său în legătură cu planul Lor de a-l crea pe om, care să locuiască pe pământ. Înainte de a-i oferi omului siguranța veșnică, Dumnezeu urma să-l pună la probă pentru a-i încerca loialitatea. Dacă suporta testul prin care Dumnezeu a găsit cu cale să-l încerce, omul ar fi fost în cele din urmă egal cu îngerii. El avea să beneficieze de favoarea lui Dumnezeu, să converseze cu îngerii și ei cu el. Dumnezeu n-a găsit potrivit să-l așeze pe om în afara puterii neascultării. {IM 19.2}

”Nici chiar îngerilor nu li s-a îngăduit să fie părtaşi la consfătuirile DINTRE TATAL SI FIUL atunci când s-a statornicit planul mântuirii.” Mărturii pentru comunitate vol.8, pagina 279. (original engleză pagina 278).

 ”Tatăl și Fiul S-au angajat în marea și minunata lucrare la care se gândiseră, aceea de creare a lumii. Pământul a ieșit nespus de frumos din mâna Creatorului. După ce a fost creat pământul și viețuitoarele de pe el, Tatăl și Fiul Și-au îndeplinit planul, hotărât înainte de căderea lui Satana, de a face om după chipul și asemănarea Lor. Ei lucraseră împreună la crearea pământului și a fiecărei viețuitoare de pe el. Apoi Dumnezeu a zis: “Să facem om după chipul și,asemănarea Noastră.” Când a ieșit din mâna Creatorului său, Adam era de o înălțime nobilă și de o frumoasă simetrie.” {IM 20.2}

 ”Tatăl a lucrat prin Fiul Său la crearea tuturor ființelor cerești. “Prin El au fost făcute toate lucrurile ... fie scaune de domnie, fie stăpâniri, fie dregătorii sau puteri; toate lucrurile au fost făcute prin El și pentru El” — Patriarchs and Prophets, 34. {AÎ 25.3}

” La început, Tatăl și Fiul Se odihniră în Sabat după lucrarea Lor de creațiune. Când “au fost sfârșite cerurile și pământul, și toată oștirea lor” (Geneza 2, 1), Creatorul și toate ființele cerești se bucurau în contemplarea scenei pline de măreție, “când stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie” (Iov 33, 7). Isus Se odihnea acum de lucrarea mântuirii; și, deși printre aceia de pe pământ care-L iubeau era întristare, în ceruri era totuși bucurie. Glorioasă era în ochii ființelor cerești făgăduința cu privire la viitor. Dumnezeu și îngerii vedeau o creațiune refăcută, un neam de oameni răscumpărați, care, după ce au biruit păcatul, nu mai aveau să cadă niciodată — și toate acestea ca rezultat al lucrării desăvârșite a lui Hristos. Ziua în care Isus S-a odihnit este pentru totdeauna legată de această scenă. Căci “lucrările Lui sunt desăvârșite” și “tot ce face Dumnezeu dăinuiește în veci” (Deuteronom 32, 4; Eclesiastul 3, 14). Când vor veni “vremile așezării din nou a tuturor lucrurilor: despre aceste vremi a vorbit Dumnezeu prin gura tuturor sfinților Săi prooroci din vechime” (Faptele Apostolilor 3, 21), Sabatul creațiunii,,ziua în care Isus a fost așezat la odihnă în mormântul lui Iosif, încă va fi o zi de odihnă și bucurie. Cerul și pământul se vor uni în laude, când în “fiecare Sabat” (Isaia 66, 23) neamurile celor mântuiți se vor pleca în fericită adorare înaintea lui Dumnezeu și a Mielului.” {HLL 769.2}

 ”Împăratul universului a adunat toate oștile cerești înaintea Sa, pentru ca în prezența lor să poată prezenta adevărata poziție a Fiului Său și să arate relația pe care El o promovează cu toate celelalte ființe create. Fiul lui Dumnezeu S-a așezat cu Tatăl pe tronul Acestuia și slava Celui veșnic, a Aceluia ce exista prin Sine Însuși, Îi cuprinse pe amândoi. În jurul tronului s-au strâns îngerii cei sfinți, o mare și nenumărată mulțime — “de zece mii de ori zece mii și mii de mii” (Apocalipsa 5, 11), îngeri ce ocupau cele mai înalte poziții, ca și îngerii slujitori și supuși, bucurându-se în lumina ce se revărsa asupra lor din prezența Dumnezeirii. Înaintea locuitorilor cerului strânși laolaltă, Împăratul cerurilor declară că nimeni în afară de Hristos, singurul Fiu al lui Dumnezeu, nu putea pătrunde în totul în planurile Sale și Lui I-a fost încredințată aducerea la îndeplinire a planurilor mărețe ale voinței Sale. Fiul lui Dumnezeu adusese la îndeplinire voința Tatălui în crearea tuturor oștilor cerești; și Lui, Celui deopotrivă cu Dumnezeu, I se cuvenea închinarea și ascultarea lor. Hristos avea încă să exercite puterea divină în aducerea la existență a pământului și a locuitorilor lui. Dar în toate acestea, El nu va căuta pentru Sine puterea și înălțarea, contrar planului lui Dumnezeu, ci El va înălța slava Tatălui și va aduce la îndeplinire planurile Sale de binefacere și iubire.”{PP 36.2}

” Înainte de răzvrătirea lui în cer, Lucifer a fost un înger înălțat și slăvit, următorul în rang după Fiul prea iubit al lui Dumnezeu. Înfățișarea lui, ca și a celorlalți îngeri, era blândă și exprima fericire. Fruntea lui era înaltă și lată, arătând un intelect plin de putere. Înfățișarea lui era perfectă, iar statura nobilă și maiestuoasă. O lumină deosebită îi radia pe față și strălucea în jurul lui, mai luminoasă și mai frumoasă decât în jurul celorlalți îngeri; totuși Domnul Hristos, prețiosul Fiu al lui Dumnezeu, era superior întregii oștiri îngerești. El era una cu Tatăl dinainte ca îngerii să fi fost creați. Lucifer era invidios pe Domnul Hristos și treptat a preluat comanda care-I revenea numai lui Hristos.” {IM 13.1}

 ”Marele Creator a convocat întreaga oștire cerească pentru ca, în prezența tuturor îngerilor, să-I acorde onoare deosebită Fiului Său. Fiul a fost așezat pe tron cu Tatăl și mulțimea cerească a îngerilor sfinți era adunată în jurul Lor. Tatăl a făcut cunoscut faptul că El Însuși a rânduit ca Hristos, Fiul Său, să fie egal cu El așa încât, oriunde era prezența Fiului, să fie ca și propria Lui prezență. Cuvântul Fiului trebuia să fie ascultat la fel ca și cuvântul Tatălui. El L-a investit pe Fiul Său cu autoritate să conducă oastea cerească. În mod deosebit Fiul trebuia să lucreze în unire cu Tatăl în planul de creațiune a pământului,și a fiecărei viețuitoare care avea să existe pe pământ. Fiul avea să îndeplinească voia și planurile Tatălui, dar fără a face nimic de unul singur. Voia Tatălui avea să fie împlinită în El.” {IM 13.2}

”Marele Creator a adunat oastea cerească pentru ca, în prezența îngerilor, să acorde onoare specială Fiului Său. Fiul stătea pe tron împreună cu Tatăl, iar mulțimea cerească a sfinților îngeri era adunată în jurul lor. Tatăl a făcut atunci cunoscut faptul,că El Însuși a rânduit ca Domnul Hristos, Fiul Său, să fie egal cu Sine; așa că oriunde, prezența Fiului Său avea să fie ca și propria Lui prezență. Cuvântul Fiului Său trebuia să fie ascultat tot la fel de prompt ca și Cuvântul Tatălui. Pe Fiul Său L-a investit cu autoritate pentru a avea comanda asupra oștirii cerești. Fiul Său avea să lucreze în mod special cu El Însuși la crearea pământului care avea să fie adus la existență....” {AÎ 32.4}

”Îngerii credincioși au alergat în grabă la Fiul lui Dumnezeu și I-au făcut cunoscut ceea ce se întâmpla printre îngeri. Ei L-au găsit pe Tatăl consultându-Se cu Fiul Său prea iubit ca să stabilească mijloacele prin care să înlăture pentru totdeauna autoritatea asumată de Satana, pentru cel mai mare bine al îngerilor credincioși.” {IM 17.1}

”Dumnezeu și Hristos și îngerii sfinți erau de o parte, iar Satana de cealaltă parte. În ciuda puterii fără margini și a maiestății lui Dumnezeu și a lui Hristos, îngerii au devenit nemulțumiți. Insinuările lui Satana și-au făcut efectul și ei au ajuns să creadă cu adevărat că Tatăl și Fiul le erau dușmani și că Satana era binefăcătorul lor. Satana are acum aceeași putere și aceeași stăpânire asupra minții, cu diferența că aceasta a crescut de o sută de ori prin exercițiu și experiență.” {3M 328.2}

”Satana, în răzvrătirea lui, a luat cu sine a treia parte dintre îngeri. Ei s-au întors de la Tatăl și de la Fiul Său și s-au unit cu instigatorul la răzvrătire. Având aceste fapte înaintea noastră, ar trebui să acționăm cu cea mai mare prevedere.” {3M 114.3}

”Tatăl nu putea desființa sau schimba nici măcar un singur precept al Legii Sale pentru a veni în întâmpinarea omului în starea sa căzută. Însă Fiul lui Dumnezeu, care, la unison cu Tatăl îl crease pe om, putea face ispășire pentru om, care era acceptată de Dumnezeu....” {AÎ 60.6}

 ”Zi de zi Enoh se indeparta de caile lui proprii si isi insusea caile lui Hristos; numai cele ceresti si dumnezeiesti erau in cugetele si simturile lui. El se intreba la orice pas: Este aceasta calea Domnului? El crestea mereu in cele spirituale si avea impartasire cu Tatal si cu Fiul. Aceasta este adevarata sfintire.” (RH,28 apr.1891), (Comentarii biblice Noul Testament pag.174 rom)

” Cu Tatăl, la Sinai—Când copiii lui Israel au ajuns la Sinai, El a folosit ocazia de a le împrospăta memoria cu privire la cerinţele Sale. Hristos şi Tatăl, stând unul lângă celălalt pe munte, au proclamat cu o maiestate solemnă cele Zece Porunci.”—Historical Sketches, pag. 231 (1886)

” Îngerii nu ascultaseră niciodată înainte o astfel de rugăciune. Ei sunt gata să ducă la Comandantul lor iubit un mesaj de asigurare și mângâiere. Dar nu, Însuși Tatăl va răspunde cererii Fiului Său. Razele slavei Sale pornesc direct de la tron. Cerurile sunt deschise și deasupra capului Mântuitorului coboară ceva, ca un chip de porumbel, din cea mai curată, lumină — emblema potrivită Lui, cel blând și smerit....” {AÎ 169.2}

”Oamenii stăteau în liniște și Îl priveau pe Isus. Chipul Său a fost scăldat în lumina care înconjoară pururi tronul lui Dumnezeu. Fața Lui, îndreptată în sus, a fost acoperită de slavă așa cum nu mai văzuseră niciodată fața vreunui om. Din cerul deschis s-a auzit un glas care zicea: “Acesta este Fiul Meu preaiubit în care Îmi găsesc plăcerea.” — The Desire of Ages, 111, 112

”La botezul Mântuitorului, Satana era printre martori. El a văzut slava Tatălui umbrindu-și Fiul. El a auzit vocea lui Iehova dând mărturie despre divinitatea lui Isus. Încă de la păcatul lui Adam, neamul omenesc nu mai putea comunica direct cu Dumnezeu; legătura dintre cer și pământ era prin Hristos; însă acum, când Isus a venit “într-o fire asemănătoare cu a păcatului” (Romani 8, 3), Însuși Tatăl a vorbit. Înainte, El comunicase cu omenirea prin Hristos; acum, El a comunicat cu omenirea în Hristos. Satana sperase că oroarea lui Dumnezeu față de păcat va aduce o despărțire veșnică între cer și pământ. Însă acum era vădit că legătura dintre Dumnezeu și om fusese refăcută.” — The Desire of Ages, 116. {AÎ 170.2}

”Tatăl împreună cu îngerii cerului erau învăluiți în acel întuneric des. Dumnezeu era aproape, alături de Fiul Său, deși nu Se manifesta nici față de El, nici față de vreo altă ființă omenească. Dacă o singură rază a slavei și puterii Sale ar fi pătruns prin norul cel des, care Îl învăluia, toți cei prezenți ar fi fost pe dată nimiciți.” — Manuscript Releases 12:385. {AÎ 203.2}

” Apoi îngerul cel puternic, cu o voce care a făcut ca pământul să se cutremure, a strigat: “Isuse, Fiul lui Dumnezeu, Tatăl Tău Te cheamă!” Acela care câștigase puterea de a birui moartea și mormântul a ieșit afară din mormânt, cu mersul unui învingător, pământul clătinându-se și fiind brăzdat de fulgere și tunete.” — The Spirit of Prophecy 3:192. {AÎ 209.2}

”Fiul lui Dumnezeu a venit din ceruri ca să ne descopere pe Tatăl. “Nimeni n-a văzut vreodată pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatălui, Acela L-a făcut cunoscut” (Ioan 1, 18). “Nimeni nu cunoaște deplin pe Tatăl, afară de Fiul, și acela căruia vrea Fiul să i-L descopere” (Matei 11, 27). Când unul dintre ucenici I-a adresat rugămintea: “Doamne, arată-ne pe Tatăl”, Domnul Hristos i-a răspuns: “De atâta vreme sunt cu voi, și nu M-ai cunoscut Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl. Cum zici tu dar: ‘Arată-ne pe Tatăl’?” (Ioan 14, 89). {CH 11.1}

”Să nu ținem seama oare de bunătatea lui Dumnezeu? Ce ar fi putut face El mai mult? Să ne așezăm deci într-o bună și dreaptă legătură cu El, care ne-a iubit și ne iubește cu o dragoste uimitoare. Să ne folosim deci cât mai mult de mijloacele harului care ne-au fost puse la dispoziție pentru ca să fim transformați până la deplina asemănare cu El și pentru a fi readuși în tovărășia îngerilor slujitori, în armonie și comuniune cu Tatăl și cu Fiul.” {CH 22.1}

”Domnul Isus Se ruga pentru noi, cerând ca noi să putem fi una cu El, așa cum El este una cu Tatăl. Ce unire minunată este aceasta! Mântuitorul spunea despre Sine: “Fiul nu poate face nimic de la Sine”. “Tatăl care locuiește în Mine, El face aceste lucrări ale Lui” (Ioan 5, 19; 14, 10). Astfel, dacă Hristos locuiește în inimile noastre, El va lucra în noi “și voința și înfăptuirea” (Filipeni 2, 13). Atunci noi vom lucra așa cum a lucrat El și vom da pe față același spirit. În acest fel, iubindu-L și rămânând în El, noi vom crește “în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos” (Efeseni 4, 15). {CH 75.2}

“Poporul lui Dumnezeu este privilegiat să aibă comuniune cu Tatăl și cu Fiul… Noi vom vedea față în față, fără nici o perdea între noi.” — The Great Controversy, 676, 677. {Cr 212.3}

 “Eu și Tatăl una suntem” (Ioan 10, 30), a declarat Hristos. “Nimeni nu cunoaște deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel, nimeni nu cunoaște deplin pe Tatăl, afară de Fiul și acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” (Matei 11, 27.) {DV 419.4}

“Lucrurile ascunse sunt ale Domnului, Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale copiilor noștri, pe vecie.” (Deuteronom 29, 29.) Descoperirea pe care a dat-o Dumnezeu în Cuvântul Său despre Sine Însuși este pentru studiul nostru. Aceasta poate fi cercetată pentru înțelegerea noastră. Dincolo de ea însă, nu avem voie să pătrundem. Cel mai strălucit intelect se poate strădui până la surmenare, făcând supoziții privitoare la natura lui Dumnezeu, dar efortul va fi neroditor. Această problemă nu ni s-a dat spre rezolvare. Nici o minte omenească nu-L poate cuprinde pe Dumnezeu. Nimeni nu trebuie să-și îngăduie speculații cu privire la natura Sa. Aici, tăcerea vorbește. Cel Atotștiutor este mai presus de orice discuție. Nici chiar îngerilor nu li s-a permis să participe la sfatul dintre Tatăl și Fiul când a fost făcut planul de mântuire. Iar ființele omenești nu trebuie să se amestece în secretele Celui Prea Înalt. Suntem tot atât de neștiutori în ce-L privește pe Dumnezeu ca și copilașii; dar, asemenea copilașilor, Îl putem iubi și asculta de El.” {DV 429.5}

 ”Mulți care s-au declarat a fi adventiști au stabilit date ale revenirii lui,Hristos, dar toate au avut ca rezultat doar niște eșecuri repetate. Despre timpul precis al revenirii Domnului este declarat că se află dincolo de puterea de pricepere a muritorilor. Nici chiar îngerii, care slujesc pentru cei ce vor fi moștenitori ai mântuirii, nu știu nici ziua, nici ceasul. “Dar despre ziua aceea și despre ceasul acela, nu știe nimeni; nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl”. — Testimonies for the Church 4:307 (1879).

”Timpul exact al celei de-a doua veniri a Fiului omului este taina lui Dumnezeu.” — The Desire of Ages, 633 (1898). {EUZ 33.4}

” Comuniunea cu Tatăl și cu Fiul Acolo, copiii lui Dumnezeu au privilegiul de a fi în comuniune directă cu Tatăl și cu Fiul... Îi vom vedea față în față, fără să mai fie între noi un văl întunecat.” — The Great Controversy, 676, 677 (1911). {EUZ 297.3}

”Vom locui întotdeauna cu El și ne vom bucura de lumina prețioasă a Feței Sale. Inima mea tresaltă de bucurie la gândul acestei minunate perspective! — In Heavenly Places, 352 (1856). {EUZ 297.4} Acolo va exista o legătură apropiată și duioasă între Dumnezeu și sfinții înviați. ”— The Desire of Ages, 606 (1898). {EUZ 297.6}

”Așa cum a fost Domnul Hristos când a fost în lume, așa trebuie să fie și urmașii Lui. Ei sunt fii ai lui Dumnezeu, împreună moștenitori cu Hristos; iar domnia și stăpânirea le aparțin lor. Lumea nu înțelege caracterul și chemarea lor sfântă; ei nu văd că aceștia fac parte din familia lui Dumnezeu. Unirea și părtășia lor cu Tatăl și Fiul nu sunt vădite și, în timp ce lumea privește la umilirea și rușinea lor, nu se vede ceea ce sunt sau ce vor fi. Ei sunt străini. Lumea nu îi cunoaște și nu apreciază motivele care îi însuflețesc.” {1M 286.4}

” La schimbarea la față, Domnul Isus a fost proslăvit de Tatăl Său. Îl auzim spunând: “Acum Fiul omului este proslăvit, iar Dumnezeu este proslăvit în El.” Astfel, înainte de trădare și crucificare, El a fost întărit pentru ultimele Lui suferințe teribile. Pe măsură ce mădularele trupului lui Hristos se apropie de momentul ultimului conflict, “timpul strâmtorării lui Iacov”, ei vor crește în Hristos și vor avea Duhul Său în măsură bogată. Pe măsură ce cea de-a treia solie îngerească se mărește, până când devine o mare strigare, și o slavă și o mare putere însoțesc încheierea lucrării, poporul lui Dumnezeu va avea parte de acea slavă. Ploaia târzie este cea care îi însuflețește și le dă putere pentru a trece prin timpul strâmtorării. Fețele lor vor străluci de acea lumină care îl însoțește pe cel de-al treilea înger.” {1M 353.2}

”Împotriva lor vor fi înregistrate păcate, greșeli, eșecuri, neglijențe și o asemenea ignoranță în ce privește cunoașterea spirituală, încât Tatăl, Fiul Său Isus, Apărătorul nostru și îngerii slujitori ar fi rușinați să vă primească în chip de copii ai lui Dumnezeu.” {3M 224.2}

 ”Orice lecție este dată pe înțeles. Fiecare lecție ne descoperă pe Tatăl și pe Fiul. Cuvântul este în stare să ne facă pe toți înțelepți spre mântuire. În Cuvânt, știința mântuirii este clar arătată. Cercetați Scripturile, deoarece ele sunt glasul lui Dumnezeu care vorbește sufletului.” {8M 157.2}

” Hristos, Lumina lumii, Și-a acoperit strălucitoarea splendoare a divinității Sale și a venit să trăiască la fel ca un om între oameni, pentru ca ei să poată, fără a fi nimiciți, să se apropie de Creatorul lor. Nimeni nu L-a văzut vreodată pe Dumnezeu, afară de cazul când El i S-a descoperit prin Hristos.” {8M 265.2}

”Dumnezeu este Tatăl lui Hristos; Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Lui Hristos I s-a dat o poziție proslăvită. El a fost făcut egal cu Tatăl. Toate gândurile lui Dumnezeu sunt descoperite Fiului Său.” {8M 268.2}

” Isus le-a zis iudeilor: “Tatăl Meu lucrează până acum, și Eu de asemenea lucrez Fiul nu poate face nimic de la Sine;,El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând; și tot ce face Tatăl, face și Fiul întocmai. Căci Tatăl iubește pe Fiul, și-I arată tot ce face.” (Ioan 5, 17-20). Aici este înfățișată din nou personalitatea Tatălui și a Fiului, arătându-ni-se unitatea care există între Ei.” {8M 268.3}

” Legătura dintre Tatăl și Fiul și personalitatea amândurora mai sunt lămurite și în această Scriptură: “Așa vorbește Domnul Oștirilor:Iată că un om, al cărui nume este Odrasla,Va odrăsli din locul lui,Și va zidi Templul DomnuluiVa purta podoabă împărătească,Va ședea și va stăpâni pe scaunul Lui de domnie,Va fi preot pe scaunul Lui de domnie,Și o desăvârșită unire va domni între ei amândoi.”(Zaharia 6, 12.13). {8M 269}

”Iubirea dintre Tatăl și Fiul este un model — Oricât de mult și-ar iubi un păstor oile, el își iubește mai mult fiii și fiicele. Isus nu este numai Păstorul nostru; El este “Tatăl nostru cel veșnic”. El spune: “Eu Îmi cunosc oile Mele, și ele Mă cunosc pe Mine, așa cum Mă cunoaște pe Mine Tatăl, și cum cunosc Eu pe Tatăl” (Ioan 10, 14). Ce declarație sublimă! Unicul Fiu, Acela care este însăși inima Tatălui, Cel pe care Dumnezeu L-a numit “omul care îmi este tovarăș” (Zaharia 13, 7); comuniunea dintre El și Dumnezeul cel veșnic este folosită pentru a reprezenta comuniunea dintre Hristos și copiii Săi de pe pământ!” — The Desire of Ages, 483 (1898). {1MCP 250.2}

” Dumnezeu îi iubește pe urmașii lui Hristos întocmai cum Îl iubește pe unicul Lui Fiu.” — Manuscript 67, 1894. {1MCP 250.3}

”Proprietarul și vierul sunt una în interesul lor față de smochin. Tot la fel, Tatăl și Fiul au fost una în iubirea față de poporul ales. Domnul Hristos a spus ascultătorilor Săi că le vor fi date și mai multe ocazii. Fiecare mijloc pe care iubirea lui Dumnezeu îl putea găsi avea să fie pus în mișcare, astfel încât ei să poată ajunge pomi ai neprihănirii, aducând roade spre binecuvântarea lumii.” {PDH 216.2}

”Și când Hristos,,în agonia Sa de pe cruce, a strigat: “S-a sfârșit” (Ioan 19, 30), un strigăt de triumf a răsunat prin toate lumile și chiar în cer. Finalul marii lupte ce se desfășura de atâta timp în această lume era acum hotărât, și Hristos era biruitor. Moartea Sa a dat răspuns la întrebarea dacă Tatăl și Fiul au suficientă dragoste pentru om, ca să dea pe față renunțare la sine și un spirit de sacrificiu.” {PP 69.3}

”Cum vor putea oare aceia care I-au călcat în picioare autoritatea să suporte slava Lui în ziua cea mare a răsplătirii finale? Groaza de la Sinai era menită să înfățișeze poporului scenele judecății. Sunetul unei trâmbițe a chemat poporul Israel să se întâlnească cu Dumnezeu. Vocea Arhanghelului și trâmbița lui Dumnezeu îi vor strânge de pe întregul pământ atât pe cei vii, cât și pe cei morți în fața Judecătorului lor. Tatăl și Fiul, însoțiți de o mare mulțime de îngeri, au fost prezenți pe munte. În ziua cea mare a judecății, Isus Hristos va veni “în slava Tatălui Său cu îngerii Săi” (Matei 16, 27). El va sta apoi pe tronul slavei Sale și înaintea Sa vor fi adunate toate națiunile pământului.” {PP 339.1}

”Spiritismul modern, care se sprijină pe aceeași temelie, nu e decât o redeșteptare, sub o formă nouă, a vrăjitoriei și a închinării la demoni, pe care Dumnezeu le condamnase și le interzisese pe vremuri. El este prezis în Scripturi, care declară că ‘în vremurile din urmă, unii se vor lepăda de la credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare și de învățăturile dracilor’ (1 Timotei 4, 1). Pavel, în a doua lui epistolă către Tesaloniceni, arată lucrarea specială a lui Satana în spiritism, ca un eveniment care urmează să aibă loc foarte aproape de a doua venire a Domnului Hristos. Vorbind despre a doua venire a Domnului Hristos, el spune că va avea loc după lucrarea ‘Satanei cu tot felul de minciuni, semne și puteri mincinoase’ (2 Tesaloniceni 2, 9). Iar Petru, descriind primejdiile la care urma să fie expusă biserica în zilele sfârșitului, spune că, după cum au fost profeți mincinoși care l-au dus pe Israel la păcat, tot astfel vor fi și ‘învățători mincinoși care vor strecura pe furiș erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul care i-a răscumpărat’ Mulți îi vor urma în destrăbălările lor” (2 Petru 2, 1.2). Aici, apostolul a scos în evidență una dintre caracteristicile de seamă ale învățătorilor spiritiști. Ei refuză să Îl recunoască pe Domnul Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu. Cu privire la astfel de învățători, prea iubitul Ioan spune: “Cine este mincinosul, dacă nu cel care tăgăduiește că Isus este Hristosul? Acela este Antihristul care tăgăduiește pe Tatăl și pe Fiul. Oricine tăgăduiește pe Fiul n-are pe Tatăl” (1 Ioan 2, 22.23). Spiritismul, prin tăgăduirea lui Hristos, tăgăduiește atât pe Tatăl, cât și pe Fiul, iar Biblia îl declară ca fiind o manifestare a lui Antihrist.” {PP 686.1}

”Dacă veți consulta Cuvântul divin, veți avea lumină. În Biblie, fiecare datorie este prezentată în mod clar, fiecare lecție se poate înțelege și îi face pe oameni în stare să se pregătească pentru viața veșnică. Darul lui Hristos și iluminarea Duhului Sfânt ne descoperă pe Tatăl și pe Fiul.” {PFE 390.3}

”Expresia “educația cea mai înaltă” trebuie privită într-o lumină diferită de cum au cercetat-o studenții care studiază științele. Rugăciunea Domnului Hristos către Tatăl Său este plină de adevăr veșnic. “După ce a vorbit astfel, Isus a ridicat ochii spre cer și a zis: ‘Tată, a sosit ceasul! Proslăvește pe Fiul Tău, ca și Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine, după cum I-ai dat putere peste orice făptură, ca să dea viața veșnică tuturor acelora pe care I-ai dat Tu. Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu’.” (Ioan 17, 1-3). “Căci Acela, pe care L-a trimis Dumnezeu, vorbește cuvintele lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu nu dă Duhul cu măsură. Tatăl iubește pe Fiul și a dat toate lucrurile în mâna Lui. Cine crede în Fiul, are viața veșnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el.” (Ioan 3, 34-36). Puterea și sufletul adevăratei educații este cunoașterea lui Dumnezeu și a lui Isus Hristos pe care L-a trimis El. “Frica de Domnul este începutul înțelepciunii.” (Proverbe 9, 10). {PFE 392.1}

”Ceea ce în sfaturile cerești Tatăl și Fiul au socotit esențial pentru mântuirea omului a fost definit încă din veșnicie prin adevăruri infinite, pe care ființele mărginite trebuie să le înțeleagă. Au fost făcute descoperiri în privința învățăturilor despre neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să-și poată înnobila propria viață și pe cea a semenilor săi nu doar prin deținerea adevărului, ci și prin transmiterea lui. “Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”. “Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui Hristos Isus, care are să judece viii și morții, și pentru arătarea și împărăția Sa: propovăduiește Cuvântul, stăruiește asupra lui la timp și ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura. Căci va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă; ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute, și își vor da învățături după poftele lor.” (2 Timotei 3, 16.17; 4, 1-3). {PFE 408.1}

”Ceea ce, în consiliile cerești, Tatăl și Fiul au hotărât că este esențial pentru mântuirea omului este clar prezentat în Sfintele Scripturi. Infinitele adevăruri ale mântuirii sunt prezentate atât de lămurit, încât e imposibil ca ființele limitate, cum suntem noi, care doresc să le cunoască, să nu le poată înțelege. Revelații divine au fost făcute pentru instruirea noastră în neprihănire, pentru a-L putea slăvi pe Dumnezeu și a-i ajuta pe semeni. {SP 438.1}

”Acum este clarificat fiecare aspect al adevărului și rătăcirii din lunga perioadă de controversă. Dreptatea lui Dumnezeu este pe deplin reabilitată. Înaintea întregii lumi se prezintă în mod clar marele sacrificiu făcut de Tatăl și Fiul în favoarea omului. A venit ceasul când Hristos Își ocupă poziția Lui de drept și este proslăvit mai presus de domnii și de stăpâniri și de orice nume. {IM 427.3}

 „Cerul şi pământul se vor uni în laude, când `în fiecare Sabat` (Isaia 66:23) neamurile celor mântuiţi se vor pleca în fericită adorare înaintea Lui Dumnezeu şi a Mielului.” {EGW, HLL.770}

“În cetate nu am văzut nici un templu; pentru că Domnul Dumnezeu Cel Atotputernic, ca și Mielul, sunt Templul ei.” Apocalipsa 21, 22. Poporul lui Dumnezeu are privilegiul de a comunica direct cu Tatăl și cu Fiul. Acum “vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos”. 1 Corinteni 13, 12. Privim chipul lui Dumnezeu reflectat ca într-o oglindă în lucrările naturii și în felul în care îi tratează pe oameni, dar atunci Îl vom vedea față în față, fără un văl întunecos între noi. Vom sta în prezența Lui și vom privi slava feței Sale. {IM 432.1}

 CITATE ADITIONALE :

 ”Prin hirotonirea celor doisprezece ucenici, s-a făcut primul pas în organizarea bisericii care urma să ducă mai departe lucrarea Domnului Hristos pe pământ, după înălțarea Sa la ceruri. Despre această hirotonire, raportul Evangheliei spune: “În urmă, Isus S-a suit pe munte; a chemat la El pe cine a vrut, și ei au venit la El. A rânduit dintre ei doisprezece, ca să-i aibă cu Sine, și să-i trimită să propovăduiască” (Marcu 3, 13.14). {SEv 445.2}

”Dumnezeu și îngerii au privit această scenă cu bucurie. Tatăl știa că prin acești oameni lumina cerurilor avea să strălucească până departe, iar cuvintele pe care le vor rosti ca mărturie pentru Fiul Său vor fi repetate din generație în generație până la încheierea timpului.” {SEv 445.3}

”Înaintea universului s-a prezentat lămurit jertfa cea mare făcută de Tatăl și de Fiul în favoarea omului.” {TV 671.1}

 ” Mântuitorul trebui să calce singur linul și nimeni din toți oamenii nu era cu El; și totuși El nu era singur. Căci El zise: “Eu și Tatăl suntem una”. Dumnezeu suferea împreună cu Fiul Său. Omul nu putea niciodată pricepe jertfa pe care Dumnezeul cel nemărginit a adus-o prin predarea Fiului Său la batjocuri, la chinuri sufletești și la moarte amară. Dar în această predare se află dovada iubirii nemărginite a Tatălui pentru neamul omenesc.” {VI 384.1}

 ”Înainte de a se fi aşezat temeliile pământului. Tatăl şi Fiul Se uniseră într-un legământ pentru răscumpărarea omului dacă el ar fi fost biruit de Satana. Ei Îşi strânseseră mâinile într-un solemn legământ că Hristos Se va face garant pentru neamul omenesc. Legământul acesta a fost împlinit de Domnul Hristos. Atunci când pe crucea strigat : " S-a fârşit ", El S-a adresat Tatălui. Înţelegerea fusese pe deplin adusă la îndeplinire. Acum El zice : Tată, s-a sfârşit. Am împlinit voia Ta, o Dumnezeul Meu. Am săvârşit lucrarea de răscumpărare. Dacă dreptatea Ta este mulţumită, " vreau ca acolo unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia, pe care Mi i-ai dat Tu " . Ioan 19,30 ; 17,24”. (Viața lui Isus).

 ”Mântuitorul lumii nu a intrat în dispută cu Satana care fusese alungat din cer pentru că nu mai era vrednic să-şi aibă locul acolo. Acela care a fost în stare să-i influenţeze pe îngerii lui Dumnezeu împotriva Sa în calitate de Conducător Suprem, şi împotriva Fiului Său Comandantul lor iubit, şi care a putut să le câştige simpatia, era capabil de orice înşelăciune. El luptase împotriva guvernării lui Dumnezeu timp de patru mii de ani şi nu-şi pierduse niciuna dintre abilităţile sau puterile lui de a ispiti şi de a amăgi.” Solii Alese volum 1. Pagina 246. (original engleză pagina 279).

”Domnul Hristos a venit pe pământ şi a luat natura omenească şi poziţia de reprezentant al omului pentru a arăta, în controversa cu Satana, că omul, aşa cum a fost creat de Dumnezeu, poate să asculte fiecare cerinţă divină, dacă este în legătură cu Tatăl şi Fiul.” Solii Alese volumul 1. pagina 225.

 "Hristos, Cuvântul, singurul născut al lui Dumnezeu, era una cu Tatăl cel vesnic – una în natură, în caracter si în scop – singura Fiinţă din tot Universul care putea intra în sfaturile si în planurile lui Dumnezeu." (GC 493)

"Tatăl şi Fiul sunt singurii ce trebuie adoraţi," ("Instructorul Tineretului," 7 iulie 1898, "Fii şi Fiice ale lui Dumnezeu," pag. 58)

 ”Încă de atunci, Satana şi oştirea lui de aliaţi au ajuns vrăşmaşii declaraţi ai lui Dumnezeu în lumea noastră, luptând continuu împotriva lucrării adevărului şi neprihănirii. Satana a continuat să le arate oamenilor, aşa cum le-a arătat îngerilor, reprezentările lui false cu privire la Domnul Hristos şi la Dumnezeu şi a câştigat lumea de partea lui. Chiar bisericile care se declară a fi creştine au trecut de partea primului mare apostat.” Solii Alese volum 1. Pagina 198.

”Îngerii i-au povestit lui Adam şi Evei cum că îngerul aflat în poziţia cea mai înaltă, următorul după Domnul Hristos, a refuzat să asculte de Legea lui Dumnezeu pe care o rânduise El Insusi ca să guverneze fiinţele cereşti; că răzvrătirea lui a produs război în cer; al cărui rezultat a fost acela că răzvrătiţii au fost îndepărtaţi şi fiecare înger care s-a unit cu el în a se îndoi de autoritatea Marelui Iahweh a fost alungat din cer; şi cum acest vrăjmaş căzut era acum împotrivitorul a tot ceea ce privea interesele lui Dumnezeu şi ale Fiului Său iubit.” Istoria Mântuirii pagina 22.

 ”Soseşte ora voioaselor cântări de laudă la adresa lui Dumnezeu şi a Fiului Său prea iubit. Satana era cel care altădată conducea corul. El dădea tonul, apoi întreaga oştire îngerească se unea cu el şi acordurile unei muzici glorioase răsunau în cer în cinstea lui Dumnezeu şi a iubitului Său Fiu. Dar acum, în loc de sunetele unei muzici melodioase, discordie şi cuvinte mânioase ajungeau la urechile marelui conducător rebel.” Istoria Mântuirii pagina 18-19.

”Satana şi-a alungat simţămintele de disperare şi slăbiciune şi, fiind conducătorul lor, s-a întărit ca să înfrunte situaţia şi să facă tot ce-i stă în putere ca să sfideze autoritatea lui Dumnezeu şi a Fiului Său.” Istoria Mântuirii pagina 22. “Nici un om, nici chiar cel mai înalt înger, nu poate evalua marele cost; el este cunoscut NUMAI Tatalui si Fiului” (The Bible Eho, 28 octombrie 1895)

”În aceste cuvinte, se face cunoscut marele principiu, care este legea vieţii pentru univers. Domnul Hristos a primit toate lucrurile de la Dumnezeu, însă El a primit ca să dea. Tot aşa procedează El şi în curţile cereşti, în slujirea Sa pentru toate fiinţele create: prin Fiul iubit, viaţa Tatălui se revarsă peste toţi şi tot prin Fiul revine, printr-o slujire voioasă şi de proslăvire, în valuri de iubire la Marele Izvor al tuturor. Şi astfel, prin Hristos, circuitul binefacerilor este complet, reprezentând caracterul Marelui Dătător, legea vieţii”. Hristos Lumina Lumii, Pagina 12. capitolul 1. paragraf 7.

”Închinarea la chipuri şi la moaşte, invocarea sfinţilor şi înălţarea papei sunt născociri ale lui Satana pentru a atrage minţile oamenilor de la Dumnezeu şi de la Fiul Său. Pentru a le desăvârşi ruina, el încearcă să le întoarcă atenţia de la Acela prin care pot găsi mântuirea. El îi va conduce către orice ţintă care Îl poate înlocui pe Acela care a zis: "Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă" (Matei 11,28). Tragedia Veacurilor pagina 502. (capitolul 35. paragraf 22).

 ”Dacă timpul revenirii Mântuitorului pare că întârzie, dacă apăsaţi de întristări şi istoviţi de trudă suntem nerăbdători de a încheia serviciul şi a primi o onorabilă liberare din luptă, să ne amintim — şi această amintire să înăbuşe orice murmur — că Dumnezeu ne lasă să întâmpinăm furtuni şi lupte pe pământ, spre desăvârşirea caracterului de creştin, spre a face o mai bună cunoştinţă cu Dumnezeu, Tatăl nostru şi cu Hristos, Fratele nostru mai mare şi spre a îndeplini o lucrare pentru Maestru, câştigând multe suflete pentru Hristos, ca apoi cu inimă veselă să putem auzi cuvintele: «Bine rob bun şi credincios, intră în bucuria Stăpânului tău»” — E. G. White, în The Review and Herald, 25 octombrie, 1891. {TIL 1.1}

 ” ISUS a fost lumina poporului-LUMINA LUMII- inainte de a veni pe pamant in corp omenesc .Prima raza de lumina care a strapuns intunericul in care pacatul invaluise omenirea,a venit de la DOMNUL HRISTOS .SI DE LA EL A VENIT ORICE RAZA STRALUCITOARE A CERULUI CARE A CAZUT ASUPRA LOCUITORILOR PAMANTULUI. Domnul HRISTOS in planul de mantuire este ALFA SI OMEGA cel dintai si cel de pe urma ” PATRIARHI si PROFETI pag.370

  „Acela care neaga Personalitatea Lui Dumnezeu si a Fiului Sau Isus Hristos, neaga pe Dumnezeu si pe Hristos. `Daca ceea ce at i auzit de la început va ramâne în voi, si voi ve ti continua în Fiul, si în Tatal.` Daca vet i continua sa credet i si sa va supunet i adevarurilor pe care le-at i îmbrat isat prima data referitoare la personalitatea Tatalui si a Fiului, vet i fi unit i împreuna cu El în dragoste.”(RH, 8 Martie 1906)

 ÎN FINAL, CUI NE VOM ÎNCHINA ÎN FIECARE SABAT? „Cerul şi pământul se vor uni în laude, când `în fiecare Sabat` (Isaia 66:23) neamurile celor mântuiţi se vor pleca în fericită adorare înaintea Lui Dumnezeu şi a Mielului.” {EGW, HLL.770}

 ”După aceea m-am uitat și iată că era o mare gloată pe care nu putea s-o numere nimeni, din orice neam, din orice seminție, din orice norod și de orice limbă, care stătea în picioare înaintea scaunului de domnie și înaintea Mielului, îmbrăcați în haine albe, cu ramuri de finic în mâini; și strigau cu glas tare și ziceau: „Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care șade pe scaunul de domnie, și a Mielului!” {Apocalipsa 7:10}
 ”Apoi m-am uitat și iată că Mielul stătea pe muntele Sionului; și împreună cu El stăteau o sută patruzeci și patru de mii, care aveau scris pe frunte Numele Său și Numele Tatălui Său.” {Apocalipsa 14:1}

 ”În acea zi, cei mântuiți vor străluci în slava Tatălui și a Fiului. Îngerii, atingându-și harfele de aur, vor spune bun venit Regelui și trofeelor biruinței Sale — aceia care au fost spălați și curățiți în sângele Mielului. Un cântec de biruință va răsuna, umplând tot cerul. Domnul Hristos a învins. El intră în curțile cerești, însoțit de cei răscumpărați, martori că misiunea Sa, prin suferință și sacrificiu, nu a fost în zadar.” Mărturii pentru comunitate 9:235

Salutul apostolilor - salutul ”ștampilă” al epistolelor

"HAR SI PACE DE LA DUMNEZEU , TATAL NOSTRU, SI DE LA DOMNUL ISUS HRISTOS" Biblia se numeste ca fiind descoperire, revelatia lui Dumnezeu. Ne place Noul Testament, si cu predilectie evangheliile apostolilor. Dar epistolele apostolilor care urmeaza dupa evanghelii sunt pur si simplu delicioase, ca ne amintesc de savoarea crestinismului primitiv, un crestinism plin de dragoste si evlavie. Priviti numai forma de salut a fiecarui apostol, indiferent care, de la Romani pana la Apocalipsa, si veti observa ceva extraordinar, ce nu poate fi interpretat gresit, eroarea este 0,0%. Fiecare apostol isi incepe scrisoarea sau epistola sa, cu un salut specific, inconfundabil, care ne transmite originalitatea si maretia mesajului crestin, ca fiind direct din partea lui Dumnezeu Tatal si a Fiului Sau, Hristos! Aici este semnatura Cerului si autoritatea suprema prin care apostolii sunt investiti sa prezinte Cuvantul adevarului: "Har si pace de la Dumnezeul nostru si de la Isus Hristos, Domnul nostru!" SPUNETI SI VOI TUTUROR, si din inima, ACEASTA SALUTARE SFANTA! Romani 1,7.u.p.; 1 Cor.1,3 ; 2 Cor.1,2; Gal.1,3; Efes.1,2;Fil.1,2; Col.1,2 u.p.;1 Tes.1,1 u.p.;2Tes.1,2; 1 Tim.1,2; 2Tim.1,2; Tit 1,4 u.p.; Filimon 3; Iacov 1,1; 1 Petru 1,2.3; 2 Petru 1,2; 1 Ioan 1,3; 2 Ioan 3; Iuda 1; Apocalipsa 1,4.5

FORMULA DE BOTEZ ÎN SCRIPTURĂ ȘI ÎN ISTORIE

Conform Bibliei şi istoriei, biserica apostolilor invoca Numele lui Isus la ocazia botezului cu apă. Formula de botez era “în numele lui Isus Hristos” sau “în numele Domnului Isus”, nu “în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh”.

Relatările Biblice

 De fiecare dată când Biblia redă numele sau formula asociată cu actul botezului în biserica Nou Testamentală, este amintit numele lui Isus. Toate cele cinci ocazii amintite se găsesc în Faptele Apostolilor, cartea istorică a bisericii primare. Ea afirmă că următoarele persoane au fost botezate în Numele lui Isus:

 Evreii - “„Pocăiţi-vă” le-a zis Petru „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh.” (Fapte 2:38).

Samaritenii - “Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul din ei, ci fuseseră numai botezaţi în Numele Domnului Isus.” (Fapte 8:16).

 Neamurile - “Şi a poruncit să fie botezaţi în Numele Domnului Isus Hristos. Atunci l-au rugat să mai rămână câteva zile la ei.” (Fapte 10:48).

Ucenicii lui Ioan (rebotezaţi) - “Când au auzit ei aceste vorbe, au fost botezaţi în Numele Domnului Isus.” (Fapte 19:5).

Apostolul Pavel - “Şi acum, ce zăboveşti? Scoală-te, primeşte botezul, şi fi spălat de păcatele tale, chemând Numele Domnului.” (Fapte 22:16).

 Epistolele

Mai mult chiar, Epistolele conţin un număr de referinţe şi aluzii la botezul în Numele lui Isus. “Nu ştiţi că toţi câţi am fost botezaţi în Isus Hristos, am fost botezaţi în moartea Lui? Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Hristos a înviat din morţi, prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă.”. (Rom.6:3-4).

 “Hristos a fost împărţit? Pavel a fost răstignit pentru voi? Sau în numele lui Pavel aţi fost voi botezaţi?” (1Cor.1:13).

“Şi aşa eraţi unii din voi! Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost socotiţi neprihăniţi, în Numele Domnului Isus Hristos, şi prin Duhul Dumnezeului nostru.” (1Cor.6:11).

“Toţi care aţi fost botezaţi pentru Hristos, v-aţi îmbrăcat cu Hristos.” (Galateni 3:27).

“Fiind îngropaţi împreună cu El, prin botez, şi înviaţi în El şi împreună cu El, prin credinţa în puterea lui Dumnezeu, care L-a înviat din morţi.” (Col.2:12). “Nu batjocoresc ei frumosul nume pe care-l purtaţi?” (Iacov 2:7). Matei 28:19 şi Luca 24:47

 Singurul text al Scripturii la care face referire oricine pentru a susţine formula baptismală a întreitului nume este Matei 28:19, în care Isus porunceşte botezul “în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh” (acest text este recunoscut de biserica catolică ca fiind modificat de către traducătorii ei, ca si cel din 1 Ioan 5,7). Luca 24:47 este textul paralel cu cel din Matei 28:19, şi ni-l prezintă pe Isus în timp ce le spune ucenicilor că pocăinţa şi iertarea păcatelor va fi predicată în “Numele lui Isus” - iar botezul este pentru iertarea păcatelor:“„Pocăiţi-vă” le-a zis Petru „şi fiecare din voi să fie botezat în Numele lui Isus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre; apoi veţi primi darul Sfântului Duh. (Fapte 2:38).

Aşadar, Isus este singurul nume în care putem să fim mântuiţi, Numele în care primim iertarea păcatelor, cel mai înalt Nume care ni s-a prezentat nouă şi Numele în care noi trebuie să spunem şi să facem toate lucrurile: “În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiţi.” (Fapte 4:12).

“Toţi proorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El, capătă, prin Numele Lui, iertarea păcatelor.” (Fapte 10:43).

“De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentruca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul”. (Filipeni 2:9-11).

“Şi orice faceţi, cu cuvântul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi, prin El, lui Dumnezeu Tatăl.” (Col. 3:17).

Astfel, numele suprem şi mântuitor din Matei 28:19 este Isus. De aceea, trebuie să împlinim porunca din acest text aşa cum a făcut-o şi biserica apostolică, prin invocarea Numelui lui Isus Hristos cu ocazia oricărui botez. Declaraţiile istoriei Sursele istorice cele mai importante confirmă faptul că biserica creştină n-a folosit un întreit nume ca formulă baptismală ci a invocat Numele lui Isus până în secolul trei.

Enciclopedia Religiilor şi Eticii (1951) vol. II, pag. 384, 389: “Formula folosită a fost “în Numele lui Isus Hristos” sau fraze sinonime cu aceasta; nu există nici o mărturie cu referire la întreitul nume... Cea mai timpurie formă, reprezentată în Faptele Apostolilor, a fost scufundarea simplă în apă, folosirea Numelui lui Isus şi aşezarea mâinilor. La acestea a fost adăugată, într-un timp care nu poate fi stabilit cu exactitate, întreitul nume (Iustin)”.

Dicţionarul Biblic explicativ (1962), vol.I, pag. 351: “Dovezile... Sugerează că botezul în creştinismul timpuriu a fost administrat, nu în întreitul nume, ci în Numele lui Isus Hristos sau în Numele Domnului Isus”. Otto Heick, un istoric creştin de renume (1947), pag. 58: “formula trinitariană de botez ... a luat locul vechii formul de botez “în Numele lui Isus”.

Dicţionarul Hasting’s al Bibliei (1898), vol. I, pag. 241: “numele original al cuvintelor a fost “în numele lui Isus Hristos” sau “Domnului Isus”. Botezul în numele Trinităţii a fost o schimbare ulterioară”.

Williston Walker, un istoric al bisericii creştine (1947), pag. 58 “Formula de botez trinitarian ... a luat locul vechiului botez în Numele lui Hristos” The New Schaff-Herzog Encyclopedia of Religious Knowledge (1957), I, 435: "Noul Testament mărturiseşte numai despre botezul în Numele lui Isus ... care a fost practicat până în secolul trei”

Canney's Encyclopedia of Religions (1970), pag. 53: "Persoanele au fost botezate la început în “numele lui Isus Hristos” ... Sau “în numele Domnului Isus”... După aceea, odată cu dezvoltarea doctrinei Trinităţii, ei erau botezaţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Duhului Sfânt”.

Encyclopedia Biblica (1899), I, 473: "Este numai normal să concluzionăm că botezul a fost administrat iniţial “în Numele lui Isus Hristos”, sau “în numele Domnului Isus”.

Această opinie este confirmată de faptul că formele timpurii ale mărturiei baptismale era singulară nu întreită, cum a fost crezul ulterior” Encyclopedia Britannica, 11th ed. (1920), II 365: "Formula trinitariană şi scufundarea de trei ori n-a fost o practică uniformă de la început... Botezul în Numele lui Isus este formula din Noul Testament. În secolul trei, botezul în Numele lui Hristos era încă la fel de răspândit încât papa Stefan l-a declarat valid, opunându-se lui Ciprian din Cartagina”.

  În concluzie, creştinii de astăzi ar trebui să folosească formula baptismală aşa cum se găseşte în Noul Testament. Oricine ar trebui botezat prin scufundare în Numele Domnului Isus Hristos pentru iertarea păcatelor.

Un sigiliu pentru fiecare

”După aceea am văzut patru îngeri, care stăteau în picioare în cele patru colţuri ale pământului. Ei ţineau cele patru vânturi ale pământului, ca să nu sufle vânt pe pământ, nici pe mare, nici peste vreun copac. Şi am văzut un alt înger, care se suia dinspre răsăritul soarelui şi care avea pecetea Dumnezeului celui Viu. El a strigat cu glas tare la cei patru îngeri, cărora le fusese dat să vatăme pământul şi marea, zicând: „Nu vătămaţi pământul, nici marea, nici copacii, până nu vom pune pecetea pe fruntea slujitorilor Dumnezeului nostru!” Apocalipsa 7,1-2 ”Evenimente solemne urmează încă să se întâmple. Trâmbiță după trâmbiță urmează să sune. Potir după potir se va vărsa, unul după altul, asupra locuitorilor pământului.” — Selected Messages 3:426 (1890).

” În curând, pământul va fi părăsit de îngerul îndurării și ultimele șapte plăgi urmează să fie revărsate... Fulgerele mâniei lui Dumnezeu vor cădea curând și, când Dumnezeu va începe să-i pedepsească pe călcătorii de Lege, nu va mai fi nici o clipă de răgaz până la sfârșit.” — Testimonies to Ministers and Gospel Workers, 182 (1894). {EUZ 238.2}

”Patru îngeri puternici rețin cele patru vânturi ale pământului, până când servii lui Dumnezeu vor primi sigiliul pe frunte. Națiunile lumii sunt dornice de luptă, dar sunt ținute pe loc de îngeri. Când această forță restrictivă va fi îndepărtată, va veni o vreme de necaz și groază, vor fi inventate arme aducătoare de moarte. Vase de război vor fi scufundate în marele adânc, împreună cu încărcătura lor vie. Toți cei care nu vor avea Duhul Adevărului se vor uni sub conducerea uneltelor satanice, dar vor fi ținuți sub control până când va veni timpul pentru marea bătălie a Armaghedonului.” — The S.D.A. Bible Commentary 7:967 (1900). {EUZ 238.3}

 “Cei care primesc sigiliul viului Dumnezeu și care vor fi apărați în timpul strâmtorării, trebuie să arate pe fața lor chipul deplin al Domnului Isus.... ‘Văzui că niciunul nu poate primi “reînsuflețirea” dacă n-a dobândit biruința asupra oricărui păcat, asupra mândriei, asupra egoismului, asupra iubirii de lume și asupra oricărui cuvânt rău și faptă rea’”. — Experiențe și viziuni, 72. {BR 103.9}

“Niciunul din noi nu va primi vreodată sigiliul lui Dumnezeu, atâta timp cât caracterele noastre au pete sau zbârcituri pe ele. Rămâne pe seama noastră ca să lecuim defectele din caracterele noastre, să curățim templul sufletului nostru de orice mânjitură. Atunci ploaia cea târzie va cădea asupra noastră așa cum ploaia timpurie a căzut de Rusalii”. — Mărturii pentru comunitate 5:214. {BR 103.8}

 ”Aceste declarații leagă strâns laolaltă sigiliul lui Dumnezeu și vremurile de înviorare, cel dintâi fiind calificarea pentru cel de al doilea și acesta fiind sfârșitul firesc al celui dintâi. Prin urmare, așa după cum am văzut mai sus, că nu toți păzitorii Sabatului vor primi sigiliul lui Dumnezeu, ci numai aceia care au experiența cerută, tot astfel nu toți vor avea parte de ploaia târzie. Numai aceia o vor primi, care au pe frunțile lor pecetea cerului. Biruința lor este sigilată pentru viața veșnică. Cu o putere și mai mare ca la Rusalii Duhul Sfânt va fi revărsat asupra acelora care s-au predat cu totul lui Dumnezeu pentru a fi sfințiți. Cu un glas puternic “ei vor face să răsune ultima solie. Apoi am auzit din cer un alt glas care zicea: ‘Ieșiți din mijlocul ei (lumii) poporul Meu!’”. (Apocalipsa 18, 4.) Mii de suflete sincere răspândite în lume răspund la chemare și vin să ocupe în rândurile poporului lui Dumnezeu locul lăsat gol de mulțimea celor indiferenți și a celor nelegiuiți care apostaziază în momentul când sunt zdruncinați de ciurul ceresc al persecuției și strâmtorării. Ei au săvârșit marea greșeală de a nesocoti pe Dumnezeu și avertismentele solemne atât de des repetate, neglijând pregătirea necesară. “Dacă nu progresăm în fiecare zi cu punerea în practică a virtuților creștine, noi nu vom recunoaște manifestările Duhului Sfânt în ploaia târzie. Această ploaie va putea cădea peste cei din jurul nostru fără ca noi s-o recunoaștem sau s-o primim.... Dacă noi nu progresăm, dacă nu ne punem în poziția aceea care să ne facă în stare să primim ploaia timpurie și târzie, ‘noi ne vom pierde sufletele și răspunderea va cădea asupra noastră’”. — The Review and Herald, 2 martie, 1897. {BR 104.2}

“Văzui că mulți neglijează pregătirea cea atât de necesară și privesc spre timpul ‘reînsuflețirii’ și spre ‘ploaia târzie’, ca aceasta să-i facă în stare să stea în ziua Domnului și să trăiască înaintea Sa. O, cât de mulți văzui în ziua strâmtorării fără nici un adăpost! Ei neglijează pregătirea necesară, de aceea nu putură primi ‘reînsuflețirea’ pe care toți,trebuie s-o aibă, ca să-i pună în stare sa trăiască în prezența Dumnezeului prea sfânt”. — Experiențe și viziuni, 72. {BR 104.3}

 “Mi-a fost arătat că dacă poporul lui Dumnezeu nu face și el eforturi din partea sa, ci așteaptă ca să vină înviorarea asupra lor și să îndrepteze lipsurile lor și să repare greșelile lor; dacă ei așteaptă ca numai acel eveniment să-i curețe de toate mânjiturile corpului și ale spiritului și să-i facă vrednici a se angaja în strigarea cea mare a îngerului al treilea, vor fi găsiți prea ușori. Reînsuflețirea sau puterea de la Dumnezeu vine numai asupra acelora care s-au pregătit pe ei înșiși, făcând lucrul pe care Dumnezeu li l-a dat să-l facă și anume, să se curețe de orice mânjitură a trupului și a spiritului, desăvârșindu-se în sfințenie și în temere de Dumnezeu. Toți aceia care sunt indiferenți și care se sustrag de la aceasta lucrare ... vor fi găsiți prea ușori”. — Mărturii pentru comunitate 1:619.

”Este timpul nimerit a fugi de mânia viitoare și a ne asigura un loc în rândurile celor care câștigă în fiecare zi biruința credinței și a consacrării. Credincioșii biruitori vor fi îmbrăcați cu armătura cerească ca și cu un scut protector în ceasul strâmtorării și al plăgilor. Ei nu se vor mai teme de nimic, Dezlănțuirea furioasă a puterilor răului nu va avea nici o putere asupra lor. Ei au văzut mai dinainte liberarea care le stă în față și fericirea cerească și chiar moartea le va fi plăcută pentru a slăvi pe Isus, pe Care ei îl așteaptă.” {BR 105.3}

”Sigiliul lui Dumnezeu se aseaza peste cei care au primit sfintirea, o inima noua, un Duh nou, un legamant nou, poruncile lui Dumnezeu si marturia lui Isus. (Apocalips 14,12). Daca cineva nu respecta (nu sfinteste) o porunca a lui Isus, acesta nu este un fidel urmas al lui Dumnezeu. Majoritatea omenirii nu respecta porunca a patra ce stabileste care este ziua de inchinare adevarata. Prin aceasta forma de inchinare, urmasii lui Dumnezeu se diferentiaza vizibil de cei care nu respecta sabatul odihnei divine. De aceea umanitatea se va imparti in doua clase: 1.cei care respecta ziua intai a duminicii si leapada cele zece porunci, 2.cei care respecta ziua a saptea a lui Dumnezeu, si respecta toate poruncile. (Exod 20,4-11, Apoc.14,12) De fapt, se spune ca Sabatul va fi un semn vesnic pentru poporul lui Dumnezeu, ca astfel sa se cunoasca ca Domnul sfinteste poporul Sau. Acest lucru este subliniat raspicat in Deuteronom 11,18, Exod 31,13.17, Exod 13,9 etc. De aici intelegem ca Sabatul este ca un sigiliu vizibil al celor care sfintesc toate poruncile lui Dumnezeu. ”Sabatul este sigiliul, dar Spiritul lui Dumnezeu este acela prin care suntem sigilați. Efeseni 4, 30. Lucrarea Duhului constă în a schimba inima, și a înscrie în ea legea lui Dumnezeu. Aceasta vrea să spună că spiritul răzvrătirii din inima de carne este înlocuit cu spiritul supunerii de bună voie și cu plăcere al inimii renăscute. Păzirea poruncii a patra devine atunci un semn al sfințirii și un simbol al intrării în Odihna lui Dumnezeu, alcătuită din bucuria și pacea în dragoste și sfințenie, care aduc în viața omului armonia și asemănarea cu Dumnezeu, așa cum au fost ele în primul Sabat de la creațiune când primii noștri părinți adorau pe Creator față în față în sfânta comuniune a familiei cerești și când în fața slavei operei lui Dumnezeu și stelele dimineții izbucneau în cântări de bucurie. Tocmai lucrul acesta iese în evidență când studiem cu atenție capitolul patru din epistola către Evrei și mai ales versetele nouă și zece: “Deci dar rămâne încă repaos de Sâmbătă pentru poporul, lui Dumnezeu. Căci cine a intrat în repaosul Lui, acela s-a și odihnit de lucrurile sale, după cum Dumnezeu de ale Lui”. {BR 98.2}

 ”Am înțeles noi bine că porunca a patra are ca scop de a așeza întreaga viață sub controlul divin, în primul rând cele șase zile de lucru și apoi ziua de odihnă? Într-adevăr, atâta timp cât eu n-am lucrat șase zile făcând tot lucrul meu, adică tot ceea ce Dumnezeu e în drept să ceară de la mine, trupește, sufletește și spiritual, pentru a mă odihni apoi în ziua șaptea în bucurie și comuniune cu Dumnezeul meu, eu n-am păzit cu adevărat porunca patra și prin urmare,nu pot primi sigiliul divin. Aceasta implica controlul în întregime al vieții prin Duhul Sfânt. Fără această experiență integrală, care va avea ca roade sfințirea întregii vieți, nu poate fi vorba de adevărata păzire a poruncii și deci nici de “sigiliul lui Dumnezeu. Acesta este înțelesul adânc și măreț al poruncii a patra și se înțelege că el constituie un punct fundamental al ultimei solii și că Satana și-a îndreptat totdeauna atacurile sale îndârjite în mod deosebit asupra acestui adevăr evanghelic pe care încearcă să-l strice și să-l facă să dispară cu orice preț.” {BR 98.3}

”Semnul exterior al sigiliului lui Dumnezeu este deci păzirea poruncii a patra dar semnul lui interior și adânc este făptura nouă în Isus Hristos, este o viața renăscută” și sfințită, rodul ascultării, iubirii, credincioșiei, adorării Creatorului și Mântuitorului, într-un cuvânt o viață pusă în întregime sub controlul și conducerea Duhului Sfânt. “Sigiliul lui Dumnezeu nu va fi pus niciodată pe fruntea unui bărbat sau unei femei necurate. El nu va fi pus niciodată pe fruntea bărbaților și femeilor a căror limbă este mincinoasă și a căror inimă este înșelătoare. Toți acei care primesc sigiliul lui Dumnezeu trebuie să fie fără pată înaintea Lui — candidați la împărăția lui Dumnezeu”. — Mărturii pentru comunitate 4:210 {BR 99.1}

”Planul lui Satana a fost realizat deja cu lumea religioasă. Prin desființarea Legii lui Dumnezeu, el a creat o ordine care-i aparține în întregime. Prin lucrarea lui înșelătoare, a câștigat așa-numita lume creștină, așa cum a căutat să câștige și în cer — prin abrogarea legilor lui Iehova. Folosindu-se de puterea romană, el a schimbat memorialul lui Dumnezeu și și-a ridicat un memorial propriu, pentru a separa pe Dumnezeu de poporul Său. Astăzi, lumea protestantă este înstrăinată de Dumnezeu prin acceptarea falsului sabat. Ei nu pot găsi nici o ‘iotă’ de autoritate sfântă pentru a face aceasta; totuși, plini de zel, ei declară că memorialul Domnului, dat la creațiune, trebuie ignorat, disprețuit, călcat în picioare și că prima zi a săptămânii îi ia locul. Nici o altă jignire mai profundă nu poate fi adusă lui Dumnezeu decât a ignora ziua Sa sfântă și a pune în locul ei un sabat fals, care,nu poartă nici un semn al sfințirii. Dumnezeu a dat lumii Sabatul ca să fie pus deoparte pentru slava Numelui Său. El spune; ‘Căci acesta va fi între Mine și voi, și urmașii voștri, un semn după care se va cunoaște că Eu sunt Domnul, care vă sfințesc....’ Exod 31, 13. Israel trebuia să țină Sabatul, să-l păzească de-a lungul tuturor generațiilor ca pe un legământ veșnic. Și cine este Israel? Duhul Sfânt, prin apostolul Pavel, declară: ‘Dacă sunteți în Hristos, sunteți sămânța lui Abraam.’ Pentru toți cei ce prin Hristos devin o parte din adevăratul Israel, păzirea Sabatului este o plăcere. Cei care nu iau în seamă un simplu ‘așa spune Domnul’ părăsesc credincioșia lor față de Dumnezeu și înalță puterea omenească în locul Lui. Așezându-se singuri în opoziție cu Dumnezeul cerului, oamenii nu pot primi semnul sau sigiliul prin care popoarele lumii trebuie să cunoască pe adevărații servi ai lui Dumnezeu. Nu există nici o scuză pentru cei care, având lumina, își închid ochii și urechile în fața unui simplu ‘așa spune Domnul’. Ei și-au ridicat armele de război împotriva lui Dumnezeu și vina lor este evidentă.” — (The Signs of the Times, 22 noiembrie, 1899). {GA 116.1}

”Noi trebuie să stăm hotărâți ca o stâncă la principiile Cuvântului lui Dumnezeu, amintindu-ne faptul că Dumnezeu este cu noi ca să ne dea tărie, ca să putem întâmpina fiecare nouă experiență. Să păstrăm totdeauna în viața noastră principiile neprihănirii, ca să putem merge înainte din tărie în tărie, în Numele Domnului. Noi trebuie să păstrăm, ca fiind foarte sacră, credința ce a fost atestată prin instrucțiuni și aprobată de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, de la începuturile existenței noastre până în prezent. Trebuie să considerăm ca fiind foarte prețioasă lucrarea pe care Domnul o duce mai departe prin poporul Său, păzitor al poruncilor, și care, prin puterea harului Său, va crește mai puternic și mai eficient, pe măsură ce timpul înaintează. Vrăjmașul caută să întunece discernământul poporului lui Dumnezeu și să slăbească eficiența lor, dacă ei vor lucra cum îi va conduce Duhul lui Dumnezeu. El va deschide uși ale ocaziilor înaintea lor pentru a lucra la dezvoltarea vechilor locuri părăsite, pustii. Experiența lor va fi aceea a unei continue creșteri, până când Domnul va coborî din ceruri cu putere și slavă mare, ca să pună sigiliul Său pe triumful final al celor credincioși ai Săi.”{9M 9.1}

”Prin credința în Dumnezeu, armatele vrăjmașului au fost întoarse împotriva lui însuși, adevărul a obținut biruințe glorioase, iar noi am putut vedea că Dumnezeu ne-a dat Duhul Său fără măsură. Dacă nu ar fi existat aceste dovezi speciale ale iubirii lui Dumnezeu și dacă El nu Și-ar fi pus sigiliul asupra adevărului, prin manifestarea Duhului Său, noi am fi putut să ne descurajăm, dar dovezile vizibile ale călăuzirii divine și experiențele vii în lucrurile lui Dumnezeu ne-au întărit, făcându-ne în stare să luptăm cu mult curaj în bătăliile Domnului. Cei credincioși au putut vedea cu o mai mare claritate modul în care Dumnezeu le deschidea calea, călăuzindu-i în mijlocul încercărilor, al dezamăgirilor și al conflictelor aprige. Pe măsură ce înfruntau obstacolele și le învingeau, ei deveneau tot mai puternici și dobândeau o experiență bogată la fiecare pas al înaintării lor. ”{SVM 92.2}

 ”Mulți aud invitația harului, sunt puși la probă și încercați; dar puțini sunt sigilați cu sigiliul viului Dumnezeu. Puțini sunt aceia care se vor umili ca un copilaș, pentru ca să intre în Împărăția cerurilor.” {5M 50.2}

”Hristos este prezent prin Duhul Său cel Sfânt pentru a pune sigiliul asupra întocmirilor Sale. El este acolo pentru a convinge și înduioșa inima. Nu-I scapă nici un gând de întristare. Așteaptă pe cei pocăiți și cu inima zdrobită. Totul este pregătit pentru primirea unui astfel de suflet. Acela care a spălat picioarele lui Iuda dorește să spele orice inimă de întinarea păcatului. {HLL 656.3}

” Un lucru important trebuie sa scoatem in evidenta: sigilarea finala ce urmeaza sa vina, deosebeste vizibil poporul lui Dumnezeu de restul lumii. Va fi o confruntare finala vizibila intre poporul lui Dumnezeu si cei inselati de Lucifer. Atunci se va vedea ca ”aici este rabdarea sfintilor care pazesc poruncile lui Dumnezeu si au credinta lui Isus.” Apocalipsa 14,12.

 Care sigiliu esti pregatit sa il primesti?

NU DESFIINTEZ NICI LEGEA SI NICI HARUL

MAI SUNT OBLIGATORII PORUNCILE?

Câte porunci se cuprind în Cele Zece Porunci? Pare a fi o întrebare fără sens? Atunci ar trebui luat în considerare faptul că mii de oameni religioși ar da un răspuns ca "94" sau "110". Vedeți dumneavoastră, ciudat dar mulţi cred că marea Lege a Celor Zece Porunci scrisă de Dumnezeu făcea parte de fapt din legea ceremonială a lui Moise, care conținea zeci de reglementări specifice. Ei nu văd decalogul ca fiind ceva distinct şi complet unic datorită autorității sale divine. Nici nu văd o delimitare clară pe care Biblia o stabilește ca un cod moral, cod pe care îl numeşte cele ZECE Porunci. Este destul de limpede că s-ar dori îndepărtarea efectivă a "Legii Celor Zece Porunci" amestecându-le cu altele nouăzeci sau o sută, numindu-le "porunci" in loc de legi.

Astfel, s-a făcut un efort radical de a dilua forța singurelor cuvinte din Biblie pe care Dumnezeu le-a scris cu propria Sa mână. Mai mult decât atât, a fost avansată ideea că, întrucât Legea Celor Zece porunci făcea parte din legea rituală mozaică care s-a abolit la cruce, nu mai suntem sub obligația de a asculta de decalog, aşa cum nu mai trebuie să aducem miei ca jertfă. Există dovezi reale în Scriptură că nu a existat o asemenea îmbinare între legea ceremonială şi legea morală? Se poate arăta că Legea Celor Zece Porunci are o natură perpetuă, permanentă, în timp ce legea ceremonială s-a sfârșit odată cu moartea lui Isus? Într-adevăr există o mulțime de dovezi care să dea răspuns la această întrebare cu un DA hotărât! Dumnezeu i-a făcut cunoscută această deosebire slujitorului Său Moise, iar Moise i-a explicat-o poporului la Muntele Horeb. "El Şi-a vestit legământul Său, pe care v-a poruncit să-l păziţi, cele zece porunci şi le-a scris pe două table de piatră. În vremea aceea, Domnul mi-a poruncit să vă învăţ legi şi porunci, ca să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire" (Deuteronomul 4:13, 14).

Vă rog să observați cum Moise a despărţit clar Cele Zece Porunci pe care "El ... v-a poruncit" de legile și poruncile pe care "mi-a poruncit" să le dau poporului. Marea întrebare care se pune acum este dacă acele legi şi porunci, pe care Moise le-a transmis poporului, erau desemnate ca o "lege" distinctă și separată. Dumnezeu răspunde la această întrebare importată într-un fel prin care nu lasă loc niciunei îndoieli. "Nu voi mai muta piciorul lui Israel afară din ţara pe care am dat-o părinţilor lui, numai să aibă grijă să împlinească tot ce le-am poruncit şi toată legea pe care le-a dat-o robul Meu Moise." (2 Împăraţi 21:8). Aici ni se dă asigurarea că legile pe care Moise le-a dat poporului au fost numite "legea". Chiar şi un copil poate discerne că se descriu două legi diferite. Dumnezeu vorbește despre legea pe care "am poruncit-o" și de asemenea despre "legea ... pe care Moise a poruncit-o." Dacă acest adevăr nu este înţeles corect, pot apărea confuzii numeroase. Daniel a fost inspirat să facă aceeaşi distincţie clară când s-a rugat pentru sanctuarul părăsit al poporului său împrăștiat. "Ci tot Israelul a călcat Legea Ta, şi s-a abătut astfel ca să n-asculte de glasul Tău. De aceea, ne-au şi lovit blestemele şi jurămintele scrise în Legea lui Moise, robul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu" (Daniel 9:11).

Încă o dată vedem că "Legea Ta" şi "Legea lui Moise" sunt recunoscute ca diferite în conţinut. Nu există blesteme în Cele Zece Porunci scrise de Dumnezeu, dar în legea scrisă de Moise existau nenumărate astfel de blesteme şi judecăți. Diferența majoră între Legea lui Dumnezeu şi legea lui Moise constă în modul în care acestea au fost scrise şi păstrate. Am citat mai devreme afirmația lui Moise că Dumnezeu "le-a scris (Cele Zece Porunci) pe două table de piatră" (Deuteronomul 4:13). Comparați cu Exodul 31:18 "cele două table ale mărturiei, table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu". Nimeni nu poate confunda acest înscris al lui Dumnezeu cu modul în care a fost întocmită legea mozaică. "Moise a scris legea aceasta... După ce a isprăvit Moise în totul de scris într-o carte cuvintele legii acesteia a dat următoarea poruncă Leviţilor, care duceau chivotul legământului Domnului: Luaţi cartea aceasta a legii, şi puneţi-o lângă chivotul legământului Domnului, Dumnezeului vostru, ca să fie acolo ca martoră împotriva ta" (Deuteronomul 31:9, 24-26).
Această carte de legi şi porunci pe care Moise le-a scris într-o carte a fost aşezată într-un buzunar din lateralul chivotului. În contrast, Legea scrisă de Dumnezeu pe table de piatră a fost aşezată în interiorul chivotului legământului. "Să pui în chivot mărturia, pe care ţi-o voi da" (Exodul 25:16). Până în acest moment, putem observa câteva elemente distincte ale celor două legi. Au autori diferiţi, au fost scrise pe materiale diferite, au fost aşezate în locaţii diferite şi au un conţinut total diferit.

LEGEA CEREMONIALĂ ESTE ÎMPOTRIVA NOASTRĂ

Acum să privim mai îndeaproape legile ceremoniale pe care Moise le-a scris în carte. Ele trebuiau aşezate "lângă chivot ... pentru a fi mărturie împotriva ta". Este interesant de notat că blestemele şi judecățile acestei legi conțineau pedepse pentru cei ce le încălcau, pedepse care lipseau complet din Legea celor Zece Porunci. Din acest motiv, legea ceremonială era considerată o lege care era "împotriva" lor. Chiar și în Noul Testament putem citi același limbaj descriptiv atunci când se face referire la această lege. "A şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră, şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit, pironindu-l pe cruce" (Coloseni 2:14).

Cu siguranță că Cele Zece Porunci nu conțineau nimic ce ar putea fi definit ca și "împotriva" lui Pavel şi a bisericii căreia îi scria. Nu era "împotriva" acelor primi creștini ca ei să se abțină de la adulter, hoție, minciună, etc. Pe de altă parte, legea morală le oferea o protecție deosebită şi le susţinea valorile din viaţă. Trebuie doar să citim descrierea plină de entuziasm pe care Pavel o face Legii Celor Zece Porunci pentru a recunoaște că aceste principii eterne nu au fost niciodată șterse sau răstignite pe cruce. După ce citează porunca a zecea a Decalogului în Romani 7:7, Pavel scrie aceste cuvinte: "Aşa că Legea, negreşit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună." (versetul 12). Apoi continuă în versetul 14: "Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească..." Dacă Legea Celor Zece Porunci ar fi fost ștearsă la cruce, ar mai fi vorbit Pavel într-un limbaj atât de înălțător despre perfecțiunea și spiritualitatea ei? Nu vorbea despre o lege trecută. El spunea: "Legea ESTE sfântă ... Legea ESTE duhovnicească". Cu alte cuvinte, Legea era chiar vie și în vigoare atunci când Pavel îi scria bisericii din Roma. În contrast el descria zapisul cu legile şi judecățile la timpul trecut: "care STĂTEA împotriva noastră şi ne ERA potrivnic". Evident că nu vorbea despre aceiași lege. Una era la prezent, cealaltă la trecut.

Destul de interesant, ap.Pavel vorbea despre porunca a cincia ca fiind obligatorie atunci când le scria efesenilor. "Copii, ascultaţi în Domnul de părinţii voştri, căci este drept. "Să cinsteşti pe tatăl tău şi pe mama ta" - este cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă - "ca să fii fericit, şi să trăieşti multă vreme pe pământ" (Efeseni 6:1-3). Iarăşi observăm că marele apostol afirmă că această poruncă "ESTE" nu "ERA". Dacă ar fi făcut parte din poruncile descrise de acelaşi autor în Coloseni, ar fi zis: "... ERA cea dintâi poruncă însoţită de o făgăduinţă".

În biserica Noului Testament au existat multe dezbateri pe tema circumciziunii, care reprezenta o cerinţă majoră a legii ceremoniale. În Faptele 15:5 citim: "Atunci unii din partida Fariseilor, care crezuseră, s-au ridicat, şi au zis că Neamurile trebuie să fie tăiate împrejur, şi să li se ceară să păzească Legea lui Moise". Cum recunosc toţi, aceasta nu s-ar putea referi în niciun sens la cele Zece Porunci. Ele nici nu amintesc măcar de circumciziune. Cu toate acestea, ap.Pavel declara: "Tăierea împrejur nu este nimic, şi netăierea împrejur nu este nimic, ci păzirea poruncilor lui Dumnezeu" (1 Corinteni 7:19). Dacă legea care se ocupa cu tăierea împrejur (circumciziunea) acum nu era NIMIC (deci era abolită), atunci care "porunci" le mai înălţa el ca fiind încă obligatorii? Trebuie să fii orb să nu vezi două legi aici. Legea morală era încă în vigoare, în timp ce legea tăierii împrejur (legea ceremonială) fusese abolită.

Adevărul este că există nenumărate referinţe în Biblie care dovedesc că legea simbolurilor şi a prefigurărilor, din pricina aplicării ei trecătoare, nu a fost niciodată considerată ca egală cu legea morală veşnică. Sistemul de jertfe, preoţia şi sărbătorile au fost rânduite după ce a intrat păcatul în lume şi au arătat întotdeauna spre eliberarea din păcat care urma să se realizeze prin adevăratul Miel şi Preot care trebuia să vină, adică Domnul Isus.

Autorul epistolei către Evrei îşi ia mult timp să dovedească schimbarea pe care trebuia să o sufere preoţia levitică pentru a face loc preoţiei Domnului Isus. Domnul Isus nu a ieşit din seminţia lui Levi, ci din seminţia lui Iuda. Astfel, avem referinţe la Domnul Isus care a fost "pus nu prin legea unei porunci pământeşti, ci prin puterea unei vieţi nepieritoare" (Evrei 7:12, 16). Această "poruncă pământească" care tratează preoţia omenească se găseşte în legea scrisă de mâna lui Moise. Ea se află într-un puternic contrast cu descrierea făcută de ap.Pavel celor Zece Porunci ca fiind "duhovniceşti", "sfinte" şi "bune". Nimic nu poate fi în acelaşi timp şi pământesc şi spiritual. Şi nici nu ar putea fi în acelaşi timp şi "bun" şi "nu bun". Cu toate acestea în Ezechiel citim aceste cuvinte: "Pentru că ... au pângărit Sabatele mele, şi şi-au întors ochii spre idolii părinţilor lor. Ba încă le-am dat şi legi care nu erau bune şi porunci prin care nu puteau să trăiască" (Ezechiel 20:24, 25). Urmăriţi cu atenţie cum identifică profetul legea Sabatului, iar apoi imediat declară: "Ba ÎNCĂ le-am dat şi porunci care nu erau bune. Reţineţi că Legea Celor Zece Porunci este numită "sfântă, dreaptă şi bună" (Romani 7:12). Din pricina blestemelor şi judecăţilor emise împotriva permanentei lor neascultări, legea lui Moise era "împotriva" lor şi "nu era bună".

LEGEA MORALĂ EXISTA DIN EDEN

Legea mozaică nu a egalat niciodată codul moral veşnic care a fost în vigoare chiar de la începutul istoriei omenirii. Deşi nu au existat sub formă scrisă până la muntele Sinai, Cele Zece Porunci au fost înţelese şi onorate de primii patriarhi. Chiar şi Cain ştia că era păcat să omori, deoarece Dumnezeu îi spusese: "păcatul pândeşte la uşă" (Geneza 4:7) după ce el îşi ucisese fratele. Este cu neputinţă ca păcatul să existe acolo unde nu este nicio lege. Biblia ne învaţă că "şi unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege" (Romani 4:15). Iarăşi ni se spune: "Oricine face păcat, face şi fărădelege şi păcatul este fărădelege" (1 Ioan 3:4). Acest principiu este reaccentuat de către declaraţia ap.Pavel: "Păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: 'Să nu pofteşti!' " (Romani 7:7).

Aceste versete stabilesc defintiv adevărul că nimănui nu i se poate cere socoteală de vreun păcat acolo unde nu există practic legea Celor Zece Porunci. Afirmaţia lui Dumnezeu faţă de Cain că păcatul îl pândeşte se referea la planul acestuia de a-l ucide pe Abel, o călcare a uneia din aceste porunci. Aceasta este o dovadă absolută că legea morală exista chiar şi la acea dată de început. Mai târziu, Iosif a demonstrat că şi el era conştient de obligaţiile aceleiaşi legi. El i-a spus soţiei lui Potifar: "Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu?" (Geneza 39:9). Deci, ştia că adulterul este păcat. Avraam a fost lăudat de către Dumnezeu prin aceste cuvinte: "pentru că Avraam a ascultat de porunca Mea, şi a păzit ce i-am cerut, a păzit poruncile Mele, orânduirile Mele, şi legile Mele" (Geneza 26:5). Este foarte evident că legea de care asculta Avraam cu credincioşie nu era legea lui Moise, deoarece această lege nu s-a dat decât cu 430 de ani mai târziu. Şi am stabilit deja că Cele Zece Porunci existau înainte de Avraam şi îl condamnaseră pe Cain de omucidere. Şi nici nu putem concepe că marele şi neprihănitul Avraam nu se familiarizase cu problemele de bază ale binelui şi răului conţinute în cele Zece Porunci. Este absolut sigur că o altă lege s-a adăugat 430 de ani mai târziu şi ea era pe lângă cea pe care o ţinea Avraam atât de atent. "Iată ce vreau să zic: un testament, pe care l-a întărit Dumnezeu mai înainte, nu poate fi desfiinţat, aşa ca făgăduinţa să fie nimicită, de Legea venită după patru sute trei zeci de ani" (Galateni 3:17). Contextul acestui verset ne indică faptul că ap.Pavel vorbeşte despre legea ceremonială mai degrabă decât despre legea morală a celor Zece Porunci.

În versetul 10, el se referă la blestemele "scrise în cartea Legii". Ne dăm seama că aceste cuvinte se găseau în legea mozaică deoarece, aşa cum am remarcat deja, nu există niciun blestem amintit în legea scrisă pe piatră. Oare am mai putea găsi şi alte indicii cum că această lege dată mai târziu era într-adevăr legea lui Moise? Răspunsul se află în Galateni 3:19. "Atunci pentru ce este Legea? Ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege, până când avea să vină "Sămânţa", căreia îi fusese făcută făgăduinţa ..." Aici ni se amintesc două adevăruri semnificative cu privire la legea care a fost adăugată. Ni se spune de ce a fost dată şi cât timp urma să rămână validă. Vom lua în considerare cu multă atenţie aceste două mici informaţii întrucât ele conţin dovezi puternice în legătură cu ceea ce vorbim.

 MAI ÎNTÂI: DE CE A FOST DATĂ?

Versetul declară cu claritate că a fost "adăugată din pricina călcărilor de lege". Afirmaţia aceasta este deosebit de tare deoarece am stabilit deja că "unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege" (Romani 4:15). Nu poţi fi vinovat de călcarea unei legi care nu există. În acest caz, evident că o lege exista şi fusese "călcată", făcând necesar să se adauge o altă lege la 430 de ani după legământul lui Dumnezeu cu Avraam. Şi întrucât se aminteşte că "Avraam a ascultat de ... legile Mele" (Geneza 26:5), trebuie să credem că acea lege de la început, de care a ascultat Avraam, erau de fapt cele Zece Porunci. Moise nu se născuse încă şi nu se putea să fi fost vorba de legea sa. Deci, ce concluzie trebuie să tragem din aceste dovezi? Legea celor Zece Porunci fusese călcată, făcând necesară adăugarea legii ceremoniale. Dacă ne gândim, pare foarte logic. Dacă o lege este făcută să interzică crima, şi ea este călcată, atunci trebuie să se dea o altă lege care să prescrie pedeapsa sau vina de a fi călcat acea primă lege. Am stabilit deja că cele Zece Porunci nu conţin niciun fel de blestem (vină) sau judecăţi (pedepse), dar legea mozaică se caracteriza chiar prin aceste lucruri.

 ÎN AL DOILEA RÂND: CÂT TIMP A RĂMAS ÎN VIGOARE ACEASTĂ LEGE "ADĂUGATĂ"?

Scriptura spune: "Până când avea să vină Sămânţa". Nu este nicio controversă cu privire la identitatea acelei Seminţe. Este vorba de Domnul Hristos. Dar avem oare dovezi că legea care s-a şters şi s-a ţintuit pe cruce era într-adevăr legea lui Moise? Oricare lege ar fi fost, era desemnată ca "zapisul cu poruncile lui (orânduirile lui - trad. King James)". Nicăieri cele Zece Porunci nu sunt identificate ca orânduiri. Acest termen li se aplică codurilor legale din anumite locuri, care sunt foarte înguste şi limitate, cum ar fi "orânduirile unui oraş", care se extind numai asupra limitelor oraşului. În comparaţie, cele Zece Porunci se aseamănă cu constituţia Statelor Unite.

CARE LEGE A FOST DESFIINŢATĂ?

 Dar să privim mai îndeaproape acel text din Coloseni 2:14-16 ca să avem o privire de ansamblu. După ce a descris "ştergerea" şi "pironirea" orânduirilor, Pavel a scris: "Nimeni DAR să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură." Cuvântul "dar" înseamnă "pe baza a ceea ce tocmai s-a spus, trebuie să ajungem la această concluzie." Cu alte cuvinte, vroia să spună: "Bazându-ne pe faptul că orânduirile au fost şterse, dar (deci) nimeni să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură." Acum începem să înţelegem clar despre care lege era vorba. Avem vreo aluzie la mâncare şi băutură în Cele Zece Porunci? Dar haideţi să citim restul textului: "Nimeni dar să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă, sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare, dar trupul este al lui Hristos" (Coloseni 2:16, 17). Întrebare: Oare aceste zile de sabat s-ar referi la sabatul zilei a şaptea din legea celor 10 porunci? Nu. Deoarece sunt clar definite drept "umbre ale lucrurilor viitoare."

Reţineţi vă rog că sabatul săptămânal a fost instituit de către Dumnezeu înainte ca să intre păcatul în lume. NU PUTEAU EXISTA UMBRE SAU TIPARE ÎNAINTE CA SĂ EXISTE PĂCATUL! Toate umbrele au apărut din pricina păcatului şi au arătat către izbăvirea din păcat prin Domnul Hristos. De exemplu, toţi mieii omorâţi Îl reprezentau pe Domnul Isus, adevăraul MIEL, care urma să moară pentru păcatele lumii. Dacă păcatul n-ar fi intrat în lume, n-ar fi fost nevoie de niciun Mântuitor, şi deci, nici de vreun miel sau vreo umbră care să arate spre un Mântuitor. Aşa că nu se putea ca aceste "zile de sabat care sunt o umbră" să se refere la sabatul zilei a şaptea. Dar oare despre care alte sabate ar putea fi vorba? Mai existau alte "sabate" în afara sabatelor săptămânale? Da, sabatele anuale care nu aveau deloc de a face cu sabatul zilei a şaptea din Decalog. Şi evident că ele făceau parte din sistemul "ceremonial" care şi-a găsit împlinirea la cruce. Ca să dovedim aceasta, să revenim la legea lui Moise şi să citim despre aceste sărbători anuale care erau nişte sabate prefigurative. "Vorbeşte copiilor lui Israel, şi spune-le: 'În luna a şaptea, în cea dintâi zi a lunii, să aveţi o zi de odihnă, vestită cu sunet de trâmbiţe, şi o adunare sfântă' " (Leviticul 23:24).

Şi iarăşi, citim: "În ziua a zecea a acestei a şaptea luni, va fi ziua ispăşirii ... Aceasta să fie pentru voi o zi de Sabat, o zi de odihnă" (versetele 27, 32). După cum puteţi vedea clar, aceste sabate anuale cădeau în altă zi din săptămână în fiecare an, iar Dumnezeu le-a specificat anume că ele nu trebuiau confundate cu Sabatul săptămânal. "Acestea sunt sărbătorile Domnului, în care veţi vesti adunări sfinte, ca să se aducă Domnului jertfe mistuite de foc, arderi de tot, daruri de mâncare, jertfe de vite şi jertfe de băutură, fiecare lucru la ziua hotărâtă: AFARĂ DE SABATELE DOMNULUI" (versetele 37, 38. King James Version).

Acum putem înţelege la ce se referea Pavel în Coloseni când scria despre mâncare şi băutură şi zilele de Sabat ca prefigurări. Existau unele daruri prescrise pentru fiecare din aceste zile anuale de sărbătoare şi ele erau prefigurări ce arătau spre jertfa viitoare a Domnului Isus. Dar Biblia spune că acestea erau "PE LÂNGĂ SABATELE DOMNULUI" sau Sabatul zilei a şaptea. Acum am stabilit clar care lege a fost ştearsă şi ţintuită pe cruce. La momentul morţii lui Hristos, perdeaua templului a fost sfâşiată de sus până jos de o mână nevăzută (Matei 27:51). S-a putut vedea sfânta sfintelor din sanctuar, locul unde sângele stropit amintea toate păcatele oamenilor. Dar nu mai era nevoie ca să se stropească cu sânge nu mai era nevoie ca să fie omorâţi miei venise adevăratul Miel spre care se îndreptau toate jertfele. De acum înainte, era o tăgăduire a Mântuitorului să mai se aducă jertfă animale. Era o tăgăduire a faptului că El reprezenta împlinirea tuturor umbrelor şi simbolurilor. De aceea, ar fi "împotriva noastră" sau "contra noastră" să continuăm să ţinem legea mozaică.

 Ca să lămurim mai bine această problemă, haideţi să punem o întrebare simplă sau două. În ziua dinaintea morţii lui Isus, ar fi fost un păcat ca cineva să refuze să aducă un miel ca să i se ierte păcatele? Răspunsul, desigur că este DA. Ar fi fost un păcat, deoarece acesta este unicul mod de a fi iertat. O altă întrebare: Ar fi fost păcat să refuzi să aduci un miel, LA O ZI DUPĂ CE A MURIT DOMNUL ISUS? Nu, deoarece adevăratul Miel murise, perdeaua fusese sfâşiată, iar orânduirile şterse. O lege fusese abolită prin ţintuirea ei pe cruce legea ceremonială a lui Moise. Ap.Pavel s-a referit la aceeaşi lege în Efeseni 2:15, "şi, în trupul Lui, a înlăturat vrăjmăşia dintre ei, Legea poruncilor, în orânduirile ei, ..."

Acum haideţi să punem altă întrebare: La o zi înainte ca Domnul Isus să moară, era păcat să furi? Fără îndoială că era. La o zi după ce a murit, era păcat să furi? Răspunsul este da era tot atât de greşit ca şi cu o zi înainte de a muri. Evident că toată ştergerea orândurilor, simbolurilor şi prefigurărilor nu a afectat marea lege morală a celor Zece Porunci nici în cel mai mic grad ele toate s-au aplicat atât după, cât şi înainte de moartea Domnului Hristos.

Astăzi mai există credincioşi care insistă că sabatele anuale trebuie ţinute împreună cu sabatul săptămânal. Dacă s-ar cere aşa ceva, atunci care sunt zilele de sabat care au fost şterse şi ţintuite pe cruce? Şi care erau "sărbătorile" amintite de Pavel ca fiind abolite împreună cu acele "zile de sabat care erau o prefigurare a lucrurilor care urmau să vină?" Cuvântul grecesc pentru "sărbătoare" este heorte, care se mai foloseşte cu privire la una dintre sărbătorile anuale ale evreilor: "După aceea era un praznic (heorte) al Iudeilor şi Isus S-a suit la Ierusalim" Ioan 5:1. Fără îndoială că aceasta este una din zilele sfinte de care vorbea Pavel că au fost abolite. În contrast, niciodată nu se face referire la sabatul săptămânal ca fiiind o "sărbătoare" şi nici nu se leagă niciodată de evrei prin termeni ca "sabatul evreilor." Este doar desemnat drept "sabatul Domnului." Este foarte important de remarcat că unii din cei mai cunoscuţi comentatori ai Bibliei (incluzându-i pe Adam Clarke şi Albert Barnes) sunt de acord că Pavel nu vorbeşte despre cele Zece Porunci ca fiind abolite la cruce. Dwight L. Moody, Dr. C. I. Schofield şi Billy Graham afirmă şi ei cu tărie că legea abolită era legea ceremonială.

 CELE ZECE PORUNCI ÎN CERURI

 Poate că ar trebui să ne întrebăm chiar la acest punct, care este semnificaţia tablelor Legii lui Dumnezeu care sunt aşezate în chivotul legământului? Amintiţi-vă că acest loc era cel mai sfânt loc de pe pământ deoarece reprezenta scaunul de domnie al lui Dumnezeu. Dumnezeu declarase: "Acolo Mă voi întâlni cu tine şi de la înălţimea capacului ispăşirii, dintre cei doi heruvimi aşezaţi pe chivotul mărturiei, îţi voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel" (Exodul 25:22). Mai jos de acea slavă numită şekina, care simboliza prezenţa lui Dumnezeu, se afla acea Lege sfântă care trebuia să definească păcatul. Iar acolo, aşa cum ştim din Scripturi, Domnul Isus, Marele nostru Preot, trebuia să ceară îndurare pentru păcătoşi prin sângele Lui. Sanctuarul de pe pământ a fost o copie făcută de Moise după modelul din cer. Toată preoţia lui era o umbră a lucrării Domnului Isus, adevăratul Mare Preot, în sfânta şi sfânta sfintelor din sanctuarul ceresc. "Căci Hristos n-a intrat într-un locaş de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaş de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu" (Evrei 9:24).

Ioan Vizionarul a văzut sanctuarul originar din ceruri, locul unde acum Domnul Hristos slujeşte ca Mare Preot pentru a face ispăşire pentru păcat. Ce este păcatul? "... şi păcatul este fărădelege" (1 Ioan 3:4). Care fărădelege? Ioan ne dă răspunsul în Apocalipsa 11:19, "Şi Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis: şi s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său. Gândiţi-vă o clipă! Aveţi în faţă adevăratul model după care s-a realizat tot Vechiul Testament. Iată-L pe adevăratul Preot, adevărata ispăşire şi ÎN CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI, Cele Zece Porunci adevărate. Dar vă rog să vă gândiţi la acest scenariu teribil DACĂ LEGEA CARE SE AFLA ÎN CHIVOT A FOST DESFIINŢATĂ LA CRUCE, DOMNUL HRISTOS FACE MIJLOCIRE PENTRU CĂLCAREA UNEI LEGI VECHI!

Reţineţi că Ioan urmăreşte această scenă în ceruri la zeci de ani după cruce. Ea mai este acolo şi astăzi! În camera tronului lui Dumnezeu, deasupra capacului ispăşirii, acolo unde se stropeşte acum cu sângele Său pentru ştergerea păcatului. Păcatul încă este ceea ce a fost întotdeauna, iar Domnul Hristos slujeşte cu sângele Lui pentru păcat. Nu este de mirare că exact deasupra legii călcate se află capacul ispăşirii. Îndepărtaţi chivotul care conţine legea lui Dumnezeu şi veţi anula temelia tronului şi guvernării Sale. Anulaţi de asemenea legea prin care se poate defini şi se poate judeca păcatul. Dacă nu eixstă nicio lege, nu poate exista nicio călcare de lege şi prin urmare, nu este nevoie de Mijlocitor sau Salvator. Având sanctuarul ceresc aşezat atât de clar în sala tronului lui Dumnezeu deasupra chivotului care conţine Cele Zece Porunci, nu există nicio fărâmă de dovadă care să mai rămână împotriva rigorii Legii. Adevărul este că toţi oamenii vor fi judecaţi pe temeiul acelui cod veşnic care alcătuieşte temelia guvernării lui Dumnezeu.

Ap.Iacov scria: "Căci, cine păzeşte toată Legea, şi greşeşte într-o singură poruncă, se face vinovat de toate. Căci, Cel ce a zis: "Să nu preacurveşti", a zis şi: "Să nu ucizi". Acum, dacă nu preacurveşti, dar ucizi, te faci călcător al Legii. Să vorbiţi şi să lucraţi ca nişte oameni care au să fie judecaţi de o lege a slobozeniei" (Iacov 2:10-12). Să nu cumva să pierdeţi din vedere adevărul extraordinar cuprins în aceste versete!! După legea aceasta vom fi judecaţi! Care lege anume? Iacov nu ne lasă loc de dubiu. El citează două din cele Zece Porunci, dar reţineţi cum defineşte el această lege: ca o unitate desăvârşită în ea însăşi. El declară că purtăm răspunderea de a ţine "întreaga lege". Câte porunci se află în "întreaga lege"? Exact zece! Ce devenim dacă ajungem să călcăm oricare din cele zece? "Un călcător al legii" ne răspunde Iacov. Şi aşa se cheamă păcatul în Biblie. "...şi păcatul este fărădelege (călcarea Legii)" (1 Ioan 3:4). (trad.King James)

De ce a venit Domnul Isus?

 "... şi-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale" (Matei 1:21). Remarcaţi că Domnul Isus a venit să ne salveze (să ne mântuiască) din călcarea legii, dar "... dacă cineva a păcătuit, avem la Tatăl un Mijlocitor, pe Isus Hristos, Cel neprihănit" (1 Ioan 2:1). Avem aici un tablou al Marelui nostru Preot, Mijlocitorul nostru, care face ispăşire cu propriul Său sânge în sanctuarul din ceruri înaintea scaunului de domnie al Tatălui în favoarea acelora care Îi calcă legea. Unde se află scaunul de domnie? Deasupra chivotului legământului care cuprinde legea după care declară ap. Iacov că "vor fi toţi judecaţi". Este ceva logic în argumentul care susţine că Cele Zece Porunci au fost toate abolite la cruce, iar apoi nouă din ele au fost restabilite în Noul Testament? Este o invenţie înşelătoare pentru a încerca să eviţi porunca a patra. Niciun credincios nu a găsit nimic greşit în nouă dintre porunci. De ce ar dori să scape de a patra? Evident pentru că o calcă şi nu vor să creadă că vor fi condamnaţi de ea. Ar putea ei oare să anuleze întreg Decalogul pentru ca mai apoi să reinstaureze nouă din ele? Am dovedit deja că doar legea mozaică a fost anulată, nu Cele Zece Porunci. Mai mult, ap.Iacov declară că toată legea este obligatorie, iar să calci una din ele este păcat. Cum ar putea cineva să scoată porunca a patra din Cele Zece Porunci şi s-o mai numească încă "toată legea"? Întâmplător, Sabatul este amintit în Noul Testament mai mult decât oricare din celelalte nouă. Asta s-ar putea lega de faptul că s-ar părea că Dumnezeu a ales porunca a patra drept marea piatră de încercare din legea Lui. În Exodul 16, El S-a folosit de Sabatul zilei a şaptea "ca să-l pun la încercare, şi să văd dacă va umbla sau nu după legea Mea" (Exodul 16:4). Există oare motive să credem că Sabatul ar avea în el calitatea de a pune la încercare, ceea ce nu se găseşte în niciuna dintre celelalte nouă porunci? Este o întrebare interesantă la care merită să medităm. În afara faptului că începe cu totul altfel ("adu-ţi aminte" în loc de "să nu"), porunca a patra este cea care nu are ataşat de ea nici un stigmat, dacă este călcată. Cineva s-ar putea abţine de la furat de teama de a nu ajunge la închisoare, sau de adulter de teama de a nu fi împuşcat de un soţ furios. De fapt, este ilegal să calci unele din cele Zece Porunci, aşa că ar putea fi ţinute doar pentru a evita urmările negative ale neascultării. DAR GÂNDIŢI-VĂ PUŢIN: ÎN LUMEA NOASTRĂ DE ASTĂZI, PRACTIC PORUNCA A PATRA POARTĂ UN STIGMAT PE EA DACĂ O ŢII! În realitate, singurul motiv pentru care cineva ar alege să o ţină este din iubire pentru Hristos şi pentru a alege voia Lui mai presus de voia proprie. Prin urmare, ar putea constitui o încercare deosebită pentru cineva dacă Îl iubeşte cu adevărat pe Domnul Hristos.

 DOVEZI CĂ SABATUL ESTE ÎNCĂ OBLIGATORIU

Deşi există o bogăţie de dovezi că Biserica Noului Testament a ţinut legea Celor Zece Porunci şi Sabatul, aş dori să accentuez o paletă de dovezi care ades este trecută cu vederea sau interpretată greşit. O găsim în Evrei 4 şi probabil că ea constituie referinţa cea mai convingătoare din Biblie, în favoarea ţinerii Sabatului. Ar fi nevoie ca mai întâi să examinăm scopul întregii epistole adresate Evreilor.

Scriitorul arată în această epistolă cât de multe elemente au fost scoase din vechiul legământ. Aproape că putem auzi suspinul credincioşilor evrei când ap.Pavel le explică înlăturarea sistemului ceremonial, deoarece a fost împlinit în Hristos. Preoţia levitică a fost înlăturată, fiind înlocuită cu Hristos, Marele nostru Preot. Oare cu ce teamă aşteptau să-i anunţe că şi Sabatul a fost înlăturat? Dacă ar fi fost aşa, probabil că ar fi fost extrem de uşuraţi când le-a scris aceste cuvinte: "Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu" (Evrei 4:9). În original, scrie: "Rămâne dar 'o păstrare a zilei de sabat' pentru poporul lui Dumnezeu". Acesta este sensul exact, literal al declaraţiei în original, din Versiunea King James. Contextul capitolelor 3 şi 4 din epistola către Evrei nu ne indică faptul că ap.Pavel ar fi încercat să-i convingă pe creştinii evrei ce zi să sfinţească, doar ei ştiau deja asta. Marea lui povară era să reuşească să-i facă să aibă o legătură spirituală cu Domnul Hristos-să capete experienţa odihnei de faptele păcatului. El le-a dovedit că Israelul din vechime nu a găsit acea adevărată odihnă din pricina lipsei lor de credinţă şi a neascultării din pustie. Deşi cuvântul grecesc pentru "odihnă" KATAPAUSIS înseamnă pur şi simplu "încetarea muncii", contextul pare să indice că autorul vorbeşte mai ales de aflarea unei odihne spirituale în experienţa lor. Cu toate acestea, evident că cele două capitole leagă odihna spirituală de porunca lui Dumnezeu de păstrare a Sabatului zilei a şaptea, iniţiată de El. Altfel, nu am găsi în versetul 4 un citat direct din Geneza 2:2. "Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a şaptea: "Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea de toate lucrările Lui" (Evrei 4:4). Motivul pentru care se citează că Dumnezeu S-a odihnit în Sabat de lucrarea creaţiunii Sale ni se descoperă doar când analizăm versetele 9 şi 10. Ap. Pavel declară că ceea ce rămâne poporului lui Dumnezeu nu este KATAPAUSIS (o odihnă spirituală), ci SABBATISMAS, care înseamnă o păzire literală a Sabatului.

Apoi în versetul 10 găsim adevărata cheie care ne dovedeşte mai presus de orice îndoială că odihna SABBATISMAS nu era doar spirituală, ci o încetare a muncii fizice. "Fiindcă cine intră în odihna Lui (KATAPAUSIS odihnă spirituală), se odihneşte ŞI el de lucrările lui, CUM S-A ODIHNIT DUMNEZEU DE LUCRĂRILE SALE." Marea problemă din versetul acesta se leagă de lucrările de care se odihneşte cineva. Sunt ele faptele păcatului? Sau este vorba despre faptele prin care căpătăm mântuirea? Sau sunt doar lucrările sau muncile fizice pe care nu le mai facem în Sabat? Răspunsul ni se descoperă simplu în propoziţia: "CUM S-A ODIHNIT DUMNEZEU DE LUCRĂRILE SALE." Întoarceţi-vă la versetul 4 şi vom începe să înţelegem de ce este inclus acest citat din Geneza în discursul lui Pavel. Este nevoie să stabilim de care lucrări S-a odihnit Dumnezeu. Dumnezeu S-a odihnit de lucrarea fizică de creaţiune din ziua a şaptea, iar noi suntem îndemnaţi să ne oprim din ale noastre, aşa cum S-a oprit şi El din ale Lui. El nu a intrat doar într-o odihnă spirituală în ziua a şaptea sau am putea trage concluzia că El nu S-a odihnit spiritual în primele şase zile. Adevărul este că Dumnezeu întotdeauna Se odihneşte spiritual. Şi nici nu Se putea opri de la vreo lucrare a păcatului. Pur şi simplu S-a odihnit în ziua a şaptea de lucrarea creaţiunii, iar nouă ni se spune de către ap.Pavel că ŞI cei care au primit cu adevărat odihna spirituală a mântuirii, se vor odihni de lucrările fizice din Sabat, CUM S-A ODIHNIT DUMNEZEU DE LUCRĂRILE SALE. Nu vedeţi cum aceasta îi dă o teribilă nouă dimensiune spirituală păzirii Sabatului? Practic ne aminteşte de experienţa personală a mântuirii. Reprezintă o binecuvântată aducere aminte în fiecare săptămână a odihnei continue faţă de păcat, odihnă pe care o putem avea prin Domnul Hristos. Nu este de mirare că Sabatul "rămâne" pentru poporul lui Dumnezeu! Creatorul nostru l-a făcut un simbol al celor mai dulci binecuvântări spirituale oferite familiei omeneşti. Putem înţelege de ce a făcut Dumnezeu aşa când ne oprim să cugetăm cum există o paralelă între păzirea Sabatului şi experienţa mântuirii.

Ce anume face ca ceva să fie sfânt? În Isaia 58:13, Dumnezeu numeşte Sabatul "ziua Mea cea sfântă" şi "o desfătare." Atenţie! Prezenţa lui Dumnezeu în ceva îl face sfânt. (Vă amintiţi de rugul aprins?) Prezenţa lui Dumnezeu Se află în Sabat aşa cum Se manifestă în viaţa unui adevărat credincios. Aşa că de ce nu s-ar face din adevărata păstrare a Sabatului o aducere aminte a adevăratei salvări în Hristos? Nu întâmplător acelaşi cuvânt ebraic CHASID se foloseşte în Isaia 58:13 ca să descrie Sabatul ("ziua Mea cea SFÂNTĂ") şi de asemenea în Leviticul 19:2 ca să descrie poporul lui Dumnezeu ("Fiţi SFINŢI"). El Îşi are sălaşul în Sabat aşa cum Îşi are sălaşul în poporul Său ca o influenţă sfinţitoare, de unde faptul că ambii sunt numiţi "sfinţi". Iată de ce a făcut Dumnezeu Sabatul de la început, ca un semn de sfinţire. "Le-am dat şi Sabatele Mele, să fie ca un semn între Mine şi ei, pentru ca să ştie că Eu sunt Domnul, care-i sfinţesc" (Ezechiel 20:12). The New International Version Noua Versiune Internaţională spune, “ca ei să ştie că Eu, Domnul i-am sfinţit."

În caz că cineva ar ridica argumentul putred că Sabatul este un semn de sfinţenie doar pentru evrei, m-aş grăbi să adaug acest text inspirat: "Şi dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi "sămânţa" lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă" (Galateni 3:29). Toţi creştinii născuţi din nou sunt adevăratul Israel de astăzi şi au fost sfinţiţi pentru Dumnezeu prin urmare, Sabatul este pentru ei. Acest semn de sfinţire este reafirmat în Noul Testament prin declaraţia extraordinară făcută de ap.Pavel în Evrei 4:9. 10 că păzirea Sabatului rămâne pentru poporul lui Dumnezeu. Pentru că am intrat în odihna Lui spirituală a mântuirii ("Fiţi sfinţi"), el declară că ŞI noi ar trebui să ne odihnim de lucrările noastre, "CUM S-A ODIHNIT DUMNEZEU DE LUCRĂRILE SALE" ("ziua Mea cea sfântă").

Cineva ar putea sugera că după ce intrăm în odihna spirituală, n-ar mai fi nevoie să păstrăm amintirea ei prin păzirea fizică a Sabatului. Dacă lucrul acesta ar fi adevărat, ar trebui să nu mai păstrăm botezul prin scufundare, care ne aminteşte de moartea faţă de omul cel vechi al păcatului. Noi trăim această schimbare ÎNAINTE de a intra în apă ca să ne botezăm. Dacă păstrarea fizică este inutilă doar pentru că simbolul spiritual s-a împlinit în noi, atunci ar trebui să părăsim obiceiul fizic. Mai mult, ar trebui să renunţăm şi la obiceiul de a serba Cina Domnului, care ne aminteşte de experienţa din inimă prin primirea sacrificiului Domnului nostru prin credinţă. Dar oare ar trebui să renunţăm la păstrarea împărtăşirii cu Cina Domnului doar pentru că am intrat deja în bucuria spirituală a ceea ce reprezintă ea? Desigur că nu. Atunci de ce ar sugera cineva ca Sabatul să nu se ţină doar pentru că este o aducere aminte a unirii cu Domnul Hristos? Ap.Pavel declară că el RĂMÂNE ca o odihnă de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.

 În monumentalul lor Commentary On the Whole Bible (Comentariu asupra întregii Biblii), Jamieson, Fausset and Brown adaugă această idee la textul din Evrei 4:9, "Acest verset stabileşte obligaţia odihnei de Sabat" (pagina 449). Este cât se poate de interesant că aceşti teologi erudiţi, care păzesc duminica, având cel mai înalt grad de autoritate lingvistică, fac o asemenea declaraţie. Cu toate acestea, legătura dintre odihna sprituală a mântuirii şi păzirea fizică a Sabatului este de netăgăduit în contextul acesta. Deci cum am putea rezuma ceea ce am descoperit despre cele două legi? Cu siguranţă că s-a stabilit că Cele Zece Porunci se aflau într-o categorie diferită de legea orânduirilor mozaice cu caracter trecător. Acel cod moral, care se afla în chivotul mărturiei, asemenea restului sanctuarului din pustie, era o copie a adevăraului model din ceruri.

Aşa că afirmăm că nu doar a fost repetat şi întărit în Noul Testament, ci a fost văzut de către vizionarul Ioan sub capacul ispăşirii în sanctuarul din cer, unde Domnul Hristos mijloceşte cu propriul Său sânge pentru călcarea acelei legi sfinte. Din această poziţie fundamentală, ea continuă să fie temelia lucrării de mijlocire făcută de Domnul Hristos în favoarea noastră în camera scaunului de domnie din ceruri.

Prin urmare, este stabilită ca legea cea mai de neschimbat şi veşnică din toate legile lui Dumnezeu.

 (dupa http://www.bibleuniverse.com/media-library/book/e/5672/t/s%C4%83rb%C4%83torile-ceremoniale-%C5%9Fi-sabatele)

Cui îi pasă?

Cui îi pasă? Cui ii pasa de ebola? Cui ii pasa de razboiul islamic? Cui ii pasa ca unii mor in fața noastra si altii ii urmeaza? Cui ii pasa ca suntem la sfarsit? Totul e frumos? Hai sa ne distram cat mai mult! Restul, maine nu conteaza ce se intampla... Socotiti si voi, nu e timpul sa facem intrecere?? Concurs - cine spune cea mai buna poantă, cel mai tare banc, cea mai frumoasa poza, postarea cea mai draguta care sa ne uimeasca prietenii, ceva extraordinar sa atragem cat mai multe likuri !!!. Cine nu vrea asta?

Va rog, nu imi mai spuneti vesti rele, vreau sa nu mai vad pustiire si desertaciune, ci vreau sa ma satur cu goana dupa vant, cu vise spulberate si sa ma imbat cu speranta ca maine va fi mai bine... Puteti sa inchideti ochii si sa nu vedeti cati oameni au nevoie de adevar, iar voi le dati paie si fân din...facebook?? Va rog, va implor, lasati dulcegariile, frazele siropoase, declaratiile de dragoste, filmuletele cu animalute inteligente....

Aveti in față o lume care piere, niste prieteni fara Dumnezeu, si niste saraci de ajutat. Nu va mai amagiti trimitandu-va cu poze colorate si ganduri de iubire, cand in inima voastra nu e loc de nici o lacrima pentru cel pacatos si nevoias. Nu va mai jucati ca copiii pe calculator. Unde sunt parintii vostri sa va certe pentru risipirea timpului pierdut? Spune drept : de cand nu ai mai citit Biblia? De cand nu ai mai dat de mancare unei vaduve bolnave? De cand nu ai mai vizitat pe vecinul ce nu are pe nimeni? Ai curaj sa spui ca esti in regulă? Ai curaj sa spui ca e bine ce faci? Ai curaj sa vrei sa te schimbi?

Uite ca am reusit sa iti spun.

Dar cui îi pasă ?

PREAIUBITUL MEU FIU