„Fratele meu, pe care îl respect în credința și solia adevărului, îndeparteaza-te de aceste influențe înșelătoare. Conducătorul rebeliunii din cer lucrează să strice și să ruineze lucrarea misionară medicala și să o corupă prin erezie și necredință” (10 MR 162)
Care erau aceste „influențe înșelătoare” și „erezii” prin care Satana, conducătorul rebeliunii, lucra ca să strice și ruineze lucrarea misionară medicală? Răspunsul la această întrebare îl găsim într-o altă scrisoare unde citim:
„Lumea este plină cu speculații și teorii false cu privire la natura și caracterul lui Dumnezeu. Vrăjmașul sufletelor noastre este la lucru cu mare zel de a introduce între poporul Domnului speculații plăcute și vederi incorecte cu privire la personalitatea lui Dumnezeu” (21 MR 171).
Deci, în acel timp, Satana lucra cu mare putere ca să introducă în biserica Adventiștilor de Ziua a Șaptea „speculații plăcute și vederi incorecte cu privire la personalitatea lui Dumnezeu”. Agentul prin care vrăjmașul făcea această lucrare seducătoare a fost, așa cum am amintit mai sus, dr. John Harvey Kellogg, marele medic și lider proeminent al Bisericii și lucrării medicale. Acum, sora White a folosit diferite argumente pentru a combate aceste influențe rele, dar în scrisoarea la care ne uităm astăzi, ea a făcut acest lucru într-un mod pe care vrem să-l analizăm în acest studiu. Iată ce a scris ea în continuare fratelui care a fost în pericol de a cădea sub influența dr. Kellogg:
„Va fi Hristos obligat să suporte continuu neputințele rușinoase ale poporului Său, deoarece ei acceptă sentimentele false care provin de la primul trădător din curțile cerești? Dacă îngerii au fost înșelați prin metodele ingenioase ale lui Lucifer de interpretare greșită a lui Dumnezeu, dacă Adam și Eva au fost înșelați de declarația lui că Dumnezeu reține de la ei educația superioară care le-ar face ca dumnezei, nu există oare pericolul ca oamenii de azi să fie înșelați? Te rog citește primul capitol din cartea „Patriarhi și profeți” și vezi dacă adevărurile prețioase conținute în această carte nu sunt date de Domnul pentru a proteja poporul Său de înșelăciunile care sunt impuse peste ei chiar acum”. (10MR 162)
Deci, ca o protecție împotriva înșelăciunilor care veneau în biserica în acel timp prin dr. Kellogg și care, așa cum am văzut, erau cu privire la personalitatea lui Dumnezeu, sora White a recomandat în mod special studiul primului capitol din cartea „Patriarhi și profeți”. Ce învață acest capitol despre personalitatea lui Dumnezeu? Ce adevăruri prețioase conține acest capitol? Vă invit să aflăm răspunsul împreuna. Chiar la începutul capitolului, sora White spune:
„Suveranul Universului nu a fost singur în lucrarea Sa de binefacere. El a avut un tovarăș, un conlucrător, care putea aprecia planurile Sale și putea fi părtaș bucuriei Sale de a da fericire ființelor create de El”. (PP 171)
Aceste cuvinte deschid subiectul marii lupte dintre Hristos și Satana, dintre bine și rău. În veșnicie, chiar înainte de apariția păcatului, Universul era condus de un Suveran, un Conducător suprem și acesta, bineînțeles, este Dumnezeu („Dumnezeu este Suveranul Universului...” ST, November 3, 1881). Acum, în mod firesc, fiecare om se întreabă, cine este acest Dumnezeu care ocupă locul de Suveran suprem al Universului? Lumea Creștina a oferit diferite răspunsuri la această întrebare. Cea mai mare parte crede că acest Dumnezeu nu este un singur Individ, ci este de fapt o unitate de trei persoane care împreuna alcătuiesc un singur Dumnezeu. Aceste trei persoane sunt Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt. În felul acesta, Dumnezeu nu mai este „CINE” în sensul de o Ființă, ci este „CE” în sensul de „o unitate”, „un comitet” sau „o familie”. Acum, a avut sora White în mintea ei pe acest Dumnezeu Triunitar atunci când a scris cuvintele din începutul primului capitol din „Patriarhi și profeți”? Dacă am citit cu atenție întreaga propoziție, chiar în ea avem și răspunsul la această întrebare. Ea spune că acest Suveran al Universului a avut un tovarăș sau un conlucrător și vom vedea în continuarea capitolului că acest tovarăș era Fiul Său cunoscut nouă astăzi sub numele Isus Hristos. Acum, dacă Fiul era singurul tovarăș și singurul conlucrător al lui Dumnezeu, atunci în mod logic Fiul nu putea în același timp să fie și acest Dumnezeu sau o parte din El. Deci, citatul face o distincție clară între Suveranul Universului și Fiul Său. Ei sunt în mod distinct doi Indivizi separați. Cine este atunci acest Dumnezeu, Suveranul Universului? Să citim ce ne spune Spiritul Profetic:
„Numai Dumnezeu este prezentat ca fiind mare... El (Dumnezeu) este descoperit ca Monarhul universului, gata sa-Şi întemeieze împărăţia Sa veşnică – Cel Îmbătrânit de zile, Dumnezeul cel viu, Izvorul întregii înţelepciuni, Conducatorul prezentului, Descoperitorul viitorului” (16MR, pag. 333)
“Dumnezeu este guvernatorul moral precum și un Tată. El este Legiuitorul” (12MR, pag. 208)
“Cel Îmbătrânit de zile este Dumnezeu Tatăl. Psalmistul spune: "Înainte ca să se fi născut munţii, şi înainte ca să se fi făcut pământul şi lumea, din veşnicie în veşnicie, Tu eşti Dumnezeu" (Ps. 90,2). El, izvorul oricărei existenţe şi al oricărei legi, este Acela care conduce judecata.” (Tragedia veacurilor, pag. 479)
„Crucea Calvarului îi descoperă omului dragostea lui Dumnezeu. Hristos Îl reprezintă pe Suveranul Universului ca un Dumnezeu al iubirii.” (YI 22 Septembrie, 1892)
Dumnezeu, Tatăl, Monarhul Universului, Cel Îmbătrânit de zile, Legiuitorul etc. Toate aceste denumiri se referă la o singură Ființă și anume Dumnezeu Tatăl. El este marele Suveran al Universului despre care ne vorbește primul capitol din „Patriarhi și profeți” și nu vreo misterioasă unitate numită Trinitate.
În continuare, sora White afirmă că Suveranul Universului nu a fost singur în lucrarea Sa de binefacere ci a avut cu Sine un tovarăș sau un conlucrător „care putea aprecia planurile Sale și putea fi părtaș bucuriei Sale de a da fericire ființelor create de El”. Această afirmație este interesantă atunci când vorbim despre Dumnezeire pentru că teoria populară al Dumnezeului triunitar susține, așa cum am amintit mai sus, că Dumnezeu Tatăl a avut doi tovarăși sau doi conlucrători în lucrarea Sa de binefacere, Fiul și Duhul Sfânt. Sora White totuși, inspirată de Dumnezeu, ne avertizează că primul capitol din „Patriarhi și profeți” conține protecție împotriva teoriilor false cu privire la Dumnezeu și ne spune în mod atât de simplu încât și copiii pot ușor să înțeleagă că Dumnezeu Tatăl a avut doar un singur tovarăș sau un singur conlucrător. Cine a fost acesta? Să citim în continuare:
„La început era Cuvântul și Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu” (Ioan 1, 1-2). Hristos, Cuvântul, singurul născut al lui Dumnezeu era una cu veșnicul Tată — una în natură, în caracter și în scop — singura Ființă care putea intra în toate sfaturile și planurile lui Dumnezeu. „Îl vor numi: Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii” (Isaia 9, 6)”. PP 34
Deci, singurul conlucrător al lui Dumnezeu Tatăl a fost Cuvântul sau Fiul Lui care mai târziu s-a întrupat în persoana lui Isus Hristos. Din nou, fiți atenți la cuvintele profetului. Ea spune că Hristos a fost „singura Ființă care putea intra în toate sfaturile și planurile lui Dumnezeu” și prin aceasta confirma declarația anterioară că Fiul a fost singurul tovarăș și conlucrător al Tatălui! În cartea „Marea luptă” această afirmație este și mai categorică și spune:
„Hristos, Cuvântul, singurul născut al lui Dumnezeu, era una cu Tatăl cel veşnic – una în natură, în caracter şi în scop – singura Ființă DIN TOT UNIVERSUL care putea intra în sfaturile si în planurile lui Dumnezeu." (GC 493)
„Singura Ființă din tot Universul”! Cu alte cuvinte, nu există două Ființe care pot să intre în sfaturile și planurile lui Dumnezeu Tatăl. Atunci ce facem cu Duhul Sfânt ca o ființă individuală conform doctrinei Trinitariene? Dacă Duhul este o Ființă divină individuală cum este posibil să nu aibă acces în sfaturile și planurile Tatălui? Sau poate nu este din acest Univers? Haideți să nu inventăm teorii ci să credem ceea ce Dumnezeu ne-a revelat prin profeții Săi. Vă reamintesc că primul capitol din „Patriarhi și Profeți” ne este dat pentru a ne proteja de teoriile false despre Dumnezeu!
Pentru că Biblia spune că un adevăr trebuie confirmat din partea a doi sau trei martori, iată încă un citat similar ca să stăbilim adevărul pe o temelie de neclintit. Sora White din nou confirmă:
„Şi cu scopul ca familia umană să nu poată avea scuze din cauza ispitelor lui Satana, Hristos a devenit una cu ei. Singura Ființă care a fost una cu Dumnezeu a trăit legea in natură umană.” (ST, 14 octombrie, 1897).
„Eu și Tatăl una suntem” !(Ioan 10:30) Aceasta a fost mărturia lui Isus de acum 2000 de ani. În 1897, din nou El prin profetul Său confirmă acest adevăr și zice că El era singura Ființă care este una cu Dumnezeu ceea ce este în acord perfect cu declarația din cartea profetului Zaharia 6: 13 unde citim despre numarul celor care sunt în sfatul ceresc:
„...şi sfatul păcii va fi între ei doi”.
Acum, poate cineva va interveni și va spune că Biblia totuși afirmă că sunt trei Ființe care sunt una și va citi 1 Ioan 5:7 că dovadă: „căci trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceştia trei una sunt”. Întrebarea mea către acești frați este, se contrazice oare Cuvântul lui Dumnezeu? Am citit căteva afirmații biblice și ale Spiritului Profetic în care este afirmat în mod categoric că doar două Ființe sunt una în sfatul ceresc în timp ce o singură afirmație susține altceva. Este clar că ceva nu este în regulă. Nu vreau acum să mă ocup prea mult cu această întrebare și de aceea aș ruga pe toți cititorii să citească cu atenție următorul citat din Comentariul Biblic AZȘ din care adevărul despre 1 Ioan 5:7 este în mod clar afirmat:
„Dovezile textuale atestă omiterea pasajului „Căci trei sunt cari mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Duhul Sfânt, şi aceşti trei una sunt. Şi trei sunt care mărturisesc pe pământ”. Textul corespunzător din versetele 7 şi 8 este următorul: „Şi trei sunt care mărturisesc: Duhul, apa şi şângele, şi aceşti trei sunt una în mărturisirea lor”. Pasajul aşa cum este dat în KJV nu se găseşte în manuscrisele greceşti mai vechi de secolele XV şi XVI. Cuvintele disputate şi-au făcut loc în versiunea KJV prin textul grecesc al lui Erasmus. Se consideră că Erasmus a acceptat să includă cuvintele disputate în Testamentul său grecesc dacă i se prezintă măcar o copie grecească de manuscris care să le conţină. O bibliotecă din Dublin a produs un astfel de manuscris (cunoscut astăzi ca manuscrisul 34) şi Erasmus a inclus pasajul în textul său. Acum se consideră că ediţile mai vechi ale Vulgatei au preluat pasajul prin greşeala unui scrib care a inclus un comentariu exegetic marginal în textul Biblic pe care îl copia. Cuvintele disputate au fost larg folosite pentru susţinerea doctrinei Trinităţii, dar, în faţa unui argument atât de copleşitor înpotriva autenticităţii sale, susţinerea lor este fără de valoare şi n-ar trebui folosite. În ciuda publicării lor în Vulgata, Un comentariu Catolic asupra Sfintelor Scripturi recunoaşte deschis referitor la aceste cuvinte: „În general, acum este ştiut că acest pasaj, denumit Paranteza Ioanină este o notă margnală care a fost adăugată în textul Vechii Latine şi Vulgatei cândva mai demult, dar şi-a făcut intrare în textul grecesc abia în secolul XV şi XV. (Thomas Nelson and Sons, 1951, p.1186)” (Comentarii Biblice AZS, vol. 7, pag. 675).
un articol de Dejan Andov
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.