105 întrebări legate de “Sfânta Treime” sau “Trinitate”

TAINELE TRINITĂŢII ŞI PIONIERII ADVENTIŞTI

Deoarece membrii fondatori ai Bisericii adventiste au respins doctrina Trinităţii, dar ea este considerată de actualii conducători ai Bisericii ca fiind “rădăcina” tuturor celorlalte doctrine, se ridică următoarele întrebări:
1. Nu este o adevărată taină cum de tocmai doctrina pe care întemeietorii Bisericii Adventiste au declarat-o nebiblică să fie acum considerată “rădăcina” tuturor celorlalte doctrine pe care le vesteşte aceeaşi Biserică?
2. Nu este o taină cum de au putut pionierii adventişti să respingă doctrina Trinităţii datorită “necunoaşterii” ei, din moment ce aceasta este doctrina “de bază” a Catolicismului de mai bine de 1500 de ani şi era cunoscută şi acceptată de cea mai mare parte a Bisericilor protestante?
3. Concluzia care se impune de la sine este că pionierii, care erau doar o mică minoritate, nu aveau cum să respingă doctrina Trinităţii fără s-o fi cunoscut cu adevărat. Nu este deci o taină cum de, printr-o cercetare atentă şi sinceră, ea a putut fi dovedită ca fiind nebiblică?
4. Dacă această doctrină era atât de importantă, nu este o taină faptul că Dumnezeu nu le-a descoperit-o şi pionierilor ca, prin acceptarea ei, adevărul prezent să fie vestit în întregime?
5. Ce scop tainic şi măreţ a avut Dumnezeu în vedere atunci când le-a ascuns adevărul Său celor mai setoşi şi sârguincioşi cercetători ai Scripturii din vremea aceea, lăsându-i astfel să ajungă cei mai greşiţi închinători din generaţia lor?
6. Nu este o taină însăşi faptul că, din moment ce pionierii erau atât de greşiţi, Dumnezeu n-a făcut nici cel mai mic gest pentru a-i readuce pe linia cea bună în tot timpul vieţii lor?
7. Ce coincidenţă că Bisericile din care proveneau pionierii respingeau hotărât doctrina Trinităţii! Cum de a ales Dumnezeu pe cei mai nepotriviţi oameni pentru a-Şi împlini planul? Nu este o taină că El nu a încercat nici măcar să-i corecteze?
8. Dovezile care ne stau la îndemână indică faptul că bărbaţi precum: J.N.Andrews, Joseph Bates, James White şi de fapt toţi pionierii aveau o înţelegere clară vizavi de Trinitate. Nu este o taină că ei, care înţelegeau trinitatea, au respins-o, în timp ce majoritatea celor care erau trinitarieni o cunoşteau mult mai puţin?
9. Dacă pionierii au înţeles doctrina Trinităţii şi totuşi au respins-o (în caz că ar fi adevărată), acest fapt poate fi considerat cea mai mare apostazie a timpului lor! Nu este deci o taină cum de naşterea Bisericii noastre, care s-a datorat primirii celei mai mari lumini revărsate asupra generaţiei lor, să fie în acelaşi timp şi cea mai mare apostazie a timpului respectiv?
10. Doctrinele pe care le-au crezut pionierii au fost acceptate doar după o cercetare amănunţită a Bibliei, cu multă rugăciune serioasă. În timpul acestor studii, sub călăuzirea Duhului Sfânt şi prin descoperirile primite de către Ellen White, poziţiile vechi ale adevărului au fost reconfirmate, tradiţiile şi doctrinele false au fost îndepărtate, iar noile adevăruri descoperite au fost formulate cu multă grijă. Nu este o taină că doctrina Trinităţii, considerată acum ca “rădăcină” a tuturor celorlalte doctrine, atunci a fost considerată nebiblică?
11. Dacă ţinem cont de înalta chemare a pionierilor, de profunda lor cunoaştere a subiectelor Biblice şi de directa călăuzire a lui Dumnezeu, ar fi fost doar firesc ca ei să fie cei mai zeloşi susţinători ai Trinităţii. Nu este o taină că, în loc de a fi susţinător zeloşi, ei au respins-o în unanimitate?
12. Observăm astăzi cum persoane care nu au nici cunoştinţele, nici experienţa spirituală profundă a pionierilor, nu ezită să-i desconsidere pe aceştia considerându-i greşiţi sau chiar amăgiţi. Nu este o taină că în loc să-i apreciem pe pionieri pentru adevărul transmis, mai degrabă îi acuzăm?
13. Pionierii ştiau foarte bine că din cauza respingerii Trinităţii vor fi catalogaţi ca sectă sau arieni (adică necreştini!), dar ei au cercetat atent această doctrină şi, în final, au respins-o ca fiind nebiblică. N-ar fi fost mai convenabil pentru ei să nu se fi ocupat deloc de doctrina Trinităţii, scuzându-se că oricum ea este o “taină”?
14. De la înfiinţarea Biserici Adventiste şi până în anii 1920, membrilor bisericii li se spunea că li s-a prezentat tot adevărul necesar pentru mântuire. Nu este o taină că în acest adevăr nu se include şi Trinitatea? Iar după anul 1931, nu este o taină că doctrina Trinităţii a devenit o condiţie de a fi acceptat ca membru al Bisericii Adventiste?
15. Nu este o taină că până în 1931 Biserica noastră a fost într-o gravă eroare, având o “rădăcină” falsă pentru toate doctrinele ei?
16. Nu este o taină posibilitatea ca în fapt noi să fi căzut într-o gravă eroare după 1931?
17. S-a făcut afirmaţia că unii dintre fondatorii Bisericii adventiste n-ar putea deveni astăzi membri ai ei fiindcă n-ar accepta Trinitatea ca declaraţie de credinţă. Cu toate acestea, existenţa Bisericii de astăzi este considerată în continuare ca un rod al credinţei, consacrării şi curajului acestor oameni. Nu este o taină de nepătruns oricărui raţionament faptul că o Biserică care doreşte să-şi arate aprecierea pentru întemeietorii ei o fac prin dezicerea de crezul lor?
18. În prezentarea făcută la Minneapolis în 1888, care este publicată şi în cartea “Hristos neprihănirea noastră”, E.J.Waggoner îl prezintă pe Hristos ca fiind Fiul literal şi adevărat al lui Dumnezeu, care a fost născut într-un timp al veşniciei aflat dincolo de capacitatea noastră de înţelegere. Ellen White, profetul lui Dumnezeu pentru Biserica rămăşiţei, a susţiunt în întregime acest mesaj, considerându-l cel mai preţios mesaj de la Dumnezeu, însăşi mesajul celui de-al treilea înger! Nu este o taină cum de Ellen White a îmbrăţişat atât de entuziast acest mesaj în timp ce el conţinea o negare a Trinităţii? Şi nu este o taină cum de a crezut că primirea acestui mesaj va avea ca rezultat revărsarea ploii târzii a Duhului Sfânt şi venirea pe norii cerului a lui Isus Hristos?
19. Deşi Ellen White nu este infailibilă, nu este o taină că la acel moment de mare iluminare ea a fost atât de înşelată încât să facă astfel de declaraţii de care însă nu s-a lepădat niciodată?
20. Nu este o taină că EGW niciodată nu a recunoscut această greşeală, deşi în alte ocazii, precum cea legată de “uşa închisă” a făcut-o, dovedind astfel că ştia să-şi recunoască şi greşelile?
21. Astăzi se recunoaşte implicarea activă a lui Dumnezeu în apariţia şi dezvoltarea mişcării advente, iar pionierii sunt consideraţi soli ai lui Dumnezeu către lumea aflată în întuneric spiritual. Ţind cont de aceasta, nu este o taină faptul că, pe vremea pionierilor, doctrina cea mai importantă se afla în Bisericile decăzute care formau Babilonul spiritual?
22. Conducătorii de astăzi încearcă să explice motivul pentru care pionierii au respins Trinitatea în timp ce noi am primit-o, făcându-se referire la “mâncatul porcului” şi “folosirea tutunului”, obiceiuri nesănătoase pe care pionierii le aveau înainte să cunoască solia despre sănătate. O comparaţie între cele două situaţii scoate însă la iveală următoarele aspecte:
A Consumul cărnii necurate şi obiceiul fumatului nu au fost promovate niciodată ca “rădăcini” ale tuturor celorlalte doctrine.
B Pionierii practicau aceste obiceiuri nesănătoase alături de toţi ceilalţi creştini, dar spre deosebire de ei au respins doctrina Trinităţii. Ca atare, ei se asemănau cu ceilalţi creştini în punctele de credinţă pe care încă nu le studiaseră, dar se diferenţiau de ei în cele pe care le studiaseră şi aveau o bază Biblică pentru poziţia lor. Iar dovada corectitudinii lor faţă de primirea adevărului se află în însăşi renunţarea la aceste obiceiuri nesănătoase atunci când ele au fost descoperite.
23. Nu este o taină că persoane înzestrate cu un înalt discernământ spiritual ajung să judece un caz folosind datele unui alt caz, doar pentru a ajunge la concluzia pe care şi-o doresc atât de mult?
24. Misiunea Bisericii Adventiste a fost aceea de a restabili adevărul Scripturii care a fost călcat în picioare timp de 1260 de ani. Nu este o taină faptul că prima dată a ieşit la iveală adevărul despre “consumul cărnii de porc şi al tabacului” şi mult mai târziu, după 60 de ani, a fost primit adevărul despre Trinitate?
25. Nu este o taină că acceptarea Trinităţii este atât de importantă pentru conducătorii de astăzi ai bisericii încât sunt în stare să accepte că proprii lor înaintaşi au fost de fapt nişte rătăciţi?
26. Nu este o taină că declarându-i pe pionieri greşiti în privinţa Trinităţii, conducătorii de astăzi recunosc implicit că pionierii au crezut şi au predicat de fapt o erezie?
27. Nu este o taină că respingând poziţia pionierilor în privinţa Trinităţii se respinge de fapt toată solia specială pe care ei au transmis-o lumii, întrucât doctrinele sunt legate unele de altele, formând un sistem teologic unitar?

TAINELE TRINITĂŢII ŞI ELLEN WHITE

28. Nu este o taină faptul că argumentul de căpătâi cu care se susţine doctrina Trinităţii nu vine din Scriptură ci din scrierile lui Ellen White? Nu este o taină că poporul care susţinea odată că n-are alt crez decât Scriptura, astăzi trebuie să recurgă la “citate” din surse secundare pentru a-şi justifica doctrina de bază?
29. Se susţine că Ellen White a introdus doctrina Trinităţii în Biserica Adventistă când a scris în cartea “Hristos Lumina Lumii” că “în Hristos era viaţa originală, neîmprumutată, nederivată”. Nu este o taină că cineva care doreşte să promoveze Trinitatea nu foloseşte niciodată acest termen?
30. M.L.Andreason o vizitează în 1909 pe Ellen White, deoarece considera că declaraţia de mai sus era o declaraţie Trinitariană şi vroia să se asigure că ea însăşi a scris cuvintele respective. Nu este o taină că atunci când discută cu ea despre autenticitatea declaraţiei respective, nici unul nu pomeneşte nimic despre Trinitate? Nu este o taină că servul lui Dumnezeu nu i-a vorbit nimic despre Trinitate, dacă este adevărat ceea ce susţin unii că şi-a schimbat dramatic concepţia teologică în ultimii ani?
31. Ellen White spune că “în Hristos era viaţa originală, neîmprumutată, nederivată”. Însă mai departe ea spune că “Această viaţă omul n-o poate moşteni. El o poate avea doar prin Hristos. Omul n-o poate câştiga ci i se dă ca un dar fără plată, dacă crede în Hristos ca Mântuitor personal” (Semnele Timpului, 8 Aprilie 1897). Nu este o taină că susţinătorii Trinităţii nu vor să vadă şi continuarea pasajului scris de Ellen White, fiindcă acesta contrazice total ideea lor mult îndrăgită?
32. Nu este o taină că cei care susţin Trinitatea prin scrierile lui Ellen White o fac cu riscul de a o aşeza pe aceasta în opoziţie cu Biblia, care spune atât de clar “Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine.” Ioan 5:26 ? Diferenţa este evidentă, fiindcă altfel textul ar spune: Căci după cum Tată are viaţa în Sine, tot aşa o are şi Fiul.
33. Ellen White vorbeşte mereu despre Isus ca fiind singurul Fiu născut al lui Dumnezeu, un Fiu pe care îl are nu prin creaţie nici prin adopţie, ci prin “naştere”. Nu este o taină că cei care susţin Trinitatea contrazic toate aceste declaraţii ale ei şi ale Scripturii, tăgăduindu-L astfel pe Isus ca fiind Fiul născut al lui Dumnezeu?
34. În lumina faptului că Ellen White era cunoscută ca fiind o apărătoare neînfricată a adevărului, fiind adesea în linia întâi în bătălia cu eroarea şi minciuna, nu este o taină că atunci când a “descoperit” o lumină nouă, care stă la însăşi temelia celorlalte doctrine, a folosit o metodă atât de diferită şi ciudată de a o “prezenta” Bisericii care se afla într-o gravă eroare teologică?
35. Între anii 1898, când a apărut HLL, şi 1915, când a murit, ea n-a folosit niciodată cuvântul Trinitate, deşi îl cunoştea foarte bine! Nu este o taină că a procedat aşa?
36. Ellen White a folosit o singură dată expresia “trioul ceresc”, (într-un anumit context care merită studiat îndeaproape!). “Trio” înseamnă “trei persoane diferite care lucrează împreună armonios”. Nu este o taină că în loc să folosească termenul teologic binecunoscut tuturor, “Trinitate”, ea a ales să “inventeze” un alt termen pentru a exprima ce credea cu adevărat? Nu este o taină că cei care susţin că sunt fideli scrierilor lui Ellen White nu au rămas la termenul folosit de ea, ci au trecut la folosirea cuvântului Trinitate, care de fapt înseamnă cu totul altceva?
37. Nu este o taină că Ellen White a evitat în mod conştient folosirea cuvântului Trinitate, tocmai fiindcă ea nu credea în această doctrină?
38. Nu este o taină că deşi Ellen White a crezut în unitatea dintre Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, ea n-a înţeles prin această unitate ceea ce înţelege astăzi Biserica? Atunci când se referă la “unitatea” persoanelor divine, ea foloseşte termenul “Godhead”, adică “Dumnezeire”. Termenul de Singurul Dumnezeu folosit în Scirptură se referă la Tatăl, Singurul Dumnezeu şi Tată a tuturor, inclusiv a lui Hristos. Ioan 17:3, 1Corinteni 8:6 şi Deuteronom 4:6.
39. Conform primului capitol din Patriarhi şi Profeţi, singurele fiinţe divine sunt Tatăl şi Fiul. În afara lor nu aminteşte nici o altă fiinţă divină. Nu este o taină că, deşi Ellen White a vorbit despre două “fiinţe” divine şi despre trei “persoane” divine, ea n-a folosit niciodată termenul Trinitate, deşi astăzi Biserica îl foloseşte cu referire la trei “fiinţe” divine iar Biserica Catolică îl foloseşte cu sensul de trei “persoane” care sunt o singură Fiinţă?
40. Nu este o taină că atunci când Ellen White afirmă că Tatăl şi Fiul sunt “una” ea susţine “unitatea” în scop şi caracter, dar astăzi, când Biserica vorbeşte despre Dumnezeire, ea se referă la unitatea de “esenţă” dintre Tatăl şi Fiul?
41. Ellen White afirmă că Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este o Fiinţă personală, independentă, cu propria sa voinţă şi conştienţă de Sine, în totală opoziţie cu doctrina Trinitariană stabilită care susţine că Hristos este doar o ipostază, o extensie a Tatălui. Nu este o taină că Ellen White este considerată promotoarea Trinităţii în ciuda faptului că învăţăturile ei sunt atât de departe de cele Trinitarine precum cerul de pământ?
42. Nu este o taină că o persoană care a împrumutat din belşug termeni şi expresii, uneori chiar pasaje întregi de la alţi autori, niciodată, dar niciodată, n-a preluat şi termenul Trinitate? Nu este o taină că persoanele care studiază atent această chestiune nu iau în considerare acest “amănunt”?
43. Nu este o taină că Biserica Adventistă a respins Trinitatea în tot timpul vieţii ei, şi niciodată măcar ea n-a “îndrăznit” să o mustre pentru că n-a “primit” acest “adevăr”?
44. Nu este o taină că Ellen White susţinea mai degrabă arianismul decât Trinitarianism-ul prin faptul că a încurajat mereu răspândirea cărţii Daniel şi Apocalipsa scrisă de Uriah Smith, în care se află idei “eretice” ariene? Nu este o taină că o recomanda pe aceasta chiar şi după ce se publicase Hristos Lumina Lumii?
45. Ellen White a prezis cu câţiva ani înainte de a muri că Biserica va fi lovită de un val de erezie de mari proporţii, pe care ea l-a descris ca Omega ereziei, ce va lovi exact în natura şi personalitatea lui Dumnezeu. În ciuda acestei avertizări, Biserica a îmbrăţişat controversata doctrină Trinitariană, care a schimbat exact modul de înţelegere a naturii şi personalităţii lui Dumnezeu! Nu este această schimbare teologică survenită o adevărată “taină”, exact “taina” pe care au respins-o pionierii Bisericii?

TAINELE BISERICII ADVENTISTE DUPA ANUL 1931

46. Nu este o taină cum de o biserică întemeiată pe doctrine teologice curate a ajuns să-şi aşeze doctrina cea mai de preţ şi mai curată, cea despre Dumnzeu, pe un cuvânt care nu doar că nu este Biblic dar poartă cu sine şi cea mai controversată istorie posibilă?
47. Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea defineşte Trinitatea ca pe o unitate a trei persoane divine, idee considerată de catolici ca fiind triteism sau politeism. Nu este o taină că, deşi termenul Trinitate a fost preluat de la Biserica Romano-Catolică, însemnătatea lui diferă de la o Biserică la alta?
48. Nu este o taină că deşi adventiştii subscriu la crezul Niceean, cel care defineşte de fapt termenul Trinitate, totuşi se află în dezacord cu acest crez?
49. Nu este o taină că adventişii acceptă crezul care susţine că Sigurul Dumnezeu este Tatăl totuşi predică şi crezul că Singurul Dumnezeu este Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt?
50. Nu este o taină că deşi crezul susţine că Fiul pre-existent este de la Tatăl, totuşi Biserica susţine că existenţa Fiului este cu totul independentă de a Tatălui?
51. Biserica Adventistă declară cu mândrie faptul că susţine ortodoxia creştină, la fel ca celelalte biserici creştine, prin subscrierea la doctrina “Sfintei Treimi”. Însă, în timp ce susţine acelaşi termen, de “Sfântă Treime” sau “Trinitate”, ea păstrează diferenţe fundamentale în definirea lui. Drept urmare, nu este o adevărată taină însăşi această inconsecvenţă? Ce sens mai are păstrarea şi folosirea acestui cuvânt nebilic, câtă vreme oricum i se ataşează un alt înţeles decât cel larg acceptat?
52. Din moment ce se susţine că folosirea cuvântului Trinitate nu are de-a face cu Conciliul de la Niceea, când a fost stabilită această doctrină, nu se creează o adevărată taină din însăşi originea adventistă a cuvântului Trinitate?
53. Stabilirea doctrinelor adventiste de către pionieri a fost realizată prin studiul serios şi atent al Scripturii. În schimb, doctrina Trinităţii a ajuns între ele în urma unui proces lent, început de către dr. Kellogg şi încheiat de Leroy Froom. Dr. Kellogg a îmbrăţişat-o pe faţă de îndată ce a părăsit biserica, în timp ce Leroy Froom, responsabil pentru introducerea Trinităţii în biserică, susţine că a împrumutat-o de la evanghelici, care, spunea el, erau mai în temă cu subiectul Duhului Sfânt decât erau adventiştii. Nu este o taină că şi noi a trebuit să acceptăm Trinitatea, aşa cum a făcut-o dr. Kellogg după apostazia sa? Şi cum a făcut Canright imediat ce s-a depărtat de biserică?
54. Nu este o taină că după ani şi ani de “tranziţie”, Biserica a mai avut nevoie de încă cincizeci de ani de acomodare cu noua doctrină, între anii 1930 şi 1980?

TAINELE TRINITĂŢII ŞI SCRIPTURA

55. Biserica Romano-Catolică, care îşi revendică paternitatea termenului şi a formulării conceptului Trinităţii, susţine că doctrina Trinităţii nu se găseşte explicit în Scriptură, ci doar implicit. Nu este o taină că Biserica Catolică nu găseşte explicit Trinitatea în Scriptură iar Biserica Adventistă o consideră bazată pe Scriptură?
56. Prin doctrina “generării veşnice” şi “consubstanţialităţii”, Fiul lui Dumnezeu şi Duhul Sfânt nu sunt “separaţi” de Tatăl, ci sunt o parte a Fiinţei numite Dumnezeu. Dar Scripturile susţin explicit faptul că expresia “Singurul Dumnezeu” se aplică exclusiv la o singură Fiinţă, care este numită Tatăl (vezi Ioan 17:3, Efes.4:6, 1Corint.8;6, Deut.4:6). Isus, Fiul lui Dumnezeu, este prezentat ca o Fiinţă independentă, cu propria Sa voinţă şi conştiinţă de Sine (vezi Ioan 17:3 şi 1Cor.8:6). Nu este o taină că cea mai importantă doctrină creştină este în contrast atât de flagrant cu Scriptura?
57. Trinitarianismul pe care îl susţine Biserica Adventistă îl defineşte pe “Singurul Dumnezeu” al Scripturii ca fiind “Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, o Unitate de trei Persoane divine”. Această definiţie este contrară celei ortodox creştine. Diferenţa constă în faptul că ortodoxia creştină susţine partiţionarea unei singure entităţi, în timp ce adventismul susţine unitatea a trei partiţii. Nu este o taină că definiţia Trinitariană adventistă nu numai că nu seamănă cu cea catolică, dar, în acelaşi timp, ea este contrară şi cu declaraţia explicită a Scripturii că singurul Dumnezeu adevărat este Tatăl?
58. În ciuda celor câtorva texte biblice care, fără îndoială, susţin unitatea existentă între Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, nu este o taină că niciodată, în nici o situaţie, această unitate nu este prezentată ca fiind “un Singur Dumnezeu” în natură sau în acţiune?
59. Fără îndoială că Scripturile dau credit folosirii termenului de Dumnezeu ca fiind o Fiinţă unică, cu natura Sa proprie, forma sa proprie, voinţa şi personalitatea Sa proprie. Trinitatea catolică aşează Natura lui Dumnezeu mai presus de Fiinţa Sa, şi ajunge până acolo încât face din Natura lui Dumnezeu, un Dumnezeu în Sine. Nu este aceasta o taină?
60. Din perspectiva adventistă, Trinitatea defineşte unitatea operaţională sau funcţională a celor trei Persoane divine. Asta înseamnă că Unitatea aceasta este considerată Divinitate, nu Persoana în Sine, aşa cum îl prezintă Scriptura pe Tatăl ca Dumnezeu al Scripturii. Această definire a lui Dumnezeu are origini panteiste! Nu este o taină că biserica adventistă de astăzi, prin acceptarea acestei versiuni a Trinităţii, a ajuns să se închine la o Unitate abstractă a Dumnezeirii în loc să se închine lui Dumnezeu Tatăl, Cel care este Dumnezeul absolut prezentat de Scriptură? Nu este o taină că biserica de astăzi a ajuns să-L prezinte pe Dumnezeu într-un mod panteist, acceptând de fapt ideile dr. Kellogg?
61. Nu este o taină că o Biserică care s-a lepădat de proprii ei întemeietori prin denunţarea lor ca fiind “eretici” arieni, a ajuns acum să fie ea însăşi “eretică” prin felul cum defineşte Trinitatea?
62. Respingerea textului biblic explicit din Ioan 1:14,18; 3:16; Matei 16:16 etc. în care se afirmă categoric faptul că Hristos este singurul Fiu născut al Dumnezeului celui Viu, nu doar că sugerează că Dumnezeu minte, dar că atât El cât şi Hristos doar joacă roluri de Tată şi Fiu! Nu este o taină că Trinitatea, doctrina de bază a creştinătăţii, îl prezintă în fond pe Dumnezeu ca pe o Persoană în Cuvântul căreia nu te poţi încrede cu adevărat?
63. Nu este o taină că doctrina Trinităţii ne obligă să credem că Dumnezeu foloseşte în relaţia cu noi un limbaj simplu, pe care îl cunoaştem foarte bine, dar, în acelaşi timp, El aşteaptă ca noi să înţelegem de fapt altceva decât tocmai ne spune El în acest limbaj simplu? Cu alte cuvinte, atunci când El ne spune că Isus Hristos este singurul Fiu născut, El aşteaptă ca noi să NU înţelegem că Isus este chiar Fiul născut al lui Dumnezeu?
64. Nu este o taină că Scripturile aduc la lumină dragostea lui Dumnezeu (Dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s-a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin El), şi totuşi, conform doctrinei Trinitariene, noi n-avem parte de o asemenea dragoste din partea Sa, fiindcă El nu are un Fiu pe care să-L dea pentru răscumpărarea noastră?
CONCEPŢIILE GREŞITE DESPRE “TAINA TRINITĂŢII”

65. Deşi se spune că doctrina Trinităţii este atât de adâncă încât nu poate fi înţeleasă, nu este o taină faptul că marea majoritate a susţinătorilor ei cred că ea conţine, de fapt, doar simpla declaraţie a existenţei Tatălui, Fiului şi Duhului Sfânt?
66. Deşi Trinitatea este considerată o taină care n-ar trebui cercetată, nu este o taină faptul că teologii au dezbătut-o timp de sute de ani?
67. Mulţi susţin că doctrina aceasta nu este importantă pentru mântuire ci este o chestiune pur teologică, de aceea n-ar trebui să ne preocupe prea mult. Nu este deci o taină faptul că cea mai importantă doctrină nu este chiar atât de importantă pentru mântuirea noastră?
68. Nu este o taină faptul că cea mai importantă doctrină a creştinătăţii este pur teologică?
69. Nu este o taină faptul că sunt numiţi “sectanţi” cei care nu aderă la această doctrină, deşi cei care aderă la ea nu o înţeleg deloc?
70. Trinitatea se constituie în testul de bază al creştinismului ortodox (istoric). Nu este o taină că acest singur punct de doctrină fie îi uneşte fie îi desparte pe creştini?
71. Nu este o taină că trinitatea este doctrina cel mai puţin înţeleasă şi cea mai misterioasă dintre toate doctrinele creştine?
72. Pe de altă parte, respectatul profesor Raoul Dederen de la Andrews University spune: “Dacă Sfânta Treime (Trinitatea) există cu adevărat, atunci cei care o resping nu se închină la adevăratul Dumnezeu al Scripturii... Fiindcă Trinitatea nu este doar o speculaţie, ci este rădăcina tuturor celorlalte doctrine şi afectează crezul şi practica omului”. Nu este deci o taină că Biserica nu studiază cu atenţie această doctrină şi se eschivează de la a răspunde obiecţiilor care se ridică împotriva ei?
73. Nu este o taină că nu există nici un interes în rândul membrilor, al preoţilor sau al pastorilor de a studia această doctrină?

TAINE LEGATE DE EXPRESIA “TRINITATE”

Expresia “Sfânta Treime” sau “Trinitate” nu se află în Scriptură, nici nu există vreun sinonim sau altă expresie care să justifice folosirea ei. De exemplu, cuvântul “mileniu” nu se găseşte în Scriptură dar cel puţin există expresia sinonimă “o mie de ani”, deci se înţelege rostul folosirii lui. Cu toate acestea, se consideră a fi o blasfemie însăşi respingerea cuvântului “Trinitate” sau expresiei “Sfânta Treime”.
74. Nu este o taină că ni se cere să considerăm SACRE cuvinte care nici măcar nu se găsesc în Scriptură?
75. Mulţi creştini consideră valabil acelaşi argument pentru a folosi “milenium” ca şi pentru “trinitate”. Dar nu este o taină faptul că unor cuvinte li se atribuie o valoare sacră iar altora nu?
76. Pentru a fi considerat un bun creştin orice om îşi poate exprima credinţa în propriul său mod. Totuşi, nu este o taină faptul că este obligatoriu să accepte expresia “Trinitate” sau “Sfânta Treime”ca fiind sacră ?

TAINE LEGATE DE DEFINIŢIA “TRINITĂŢII”

77. Cei care au elaborat această doctrină i-au ataşat acest termen nescripturistic: “trinitate”. Nu este o taină faptul că, deşi teologii nu au reuşit să-i dea şi un înţeles clar, ei acceptă ca fiecare credincios să-i dea propria lui interpretare?
78. Din moment ce oricum cuvântul “Trinitate” sau expresia “Sfânta Treime” nu apare în Scriptură, n-ar fi normal să fie lăsat fiecare om în parte să ataşese propriul său termen explicaţiei pe care o dă doctrinei despre Dumnezeu, aşa cum o înţelege el?
79. Pentru că noi interpretăm această doctrină într-un mod diferit unul de celălalt, nu este o taină că pare a fi mai important să accepţi trinitatea, decât să o înţelegi?
Definiţia Trinităţii dată mai jos se referă doar la definiţia ortodoxă, care a fost elaborată în crezul Atanasian de către conciliul Niceo-Constantinopolitan, formulat de Biserica Romano-Catolică, la care însă subscriu toate Bisericile protestante prin acceptarea Trinităţii. Toate celelalte definiţii trebuie deci privite ca fiind greşite...
Conţinutul definiţiei corecte este următorul:
A– Dumnezeu este Unul singur totuşi El este format din trei Persoane.
B– Unul înseamnă o singură natură, esenţă sau fiinţă, care este în fond Tatăl.
C– Dumnezeu şi natura Sa sunt sinonime.
D– Unicitatea nu este bazată generic pe asemănare ci mai degrabă este bazată numeric pe identitate.
E– Trei persoane înseamnă trei expresii, extensii, manifestări sau moduri, care, în mod teologic sunt numite ipostaze sau personificări.
F- Persoana Fiului este născută din Tatăl printr-o eternă generare, un proces fără de sfârşit. Aceasta este asemenea razelor Soarelui, care nu sunt separate niciodată de Soarele însuşi.
G– Duhul Sfânt purcede de la Tatăl prin Fiul printr-un proces de mijlocire.
H– Cele Trei Persoane sunt separate cu adevărat una faţă de alta în virtutea unui proces de filiaţie şi emanaţie, care, totuşi, nu le fac entităţi distincte cu independenţă şi conştienţă aparte.
I– Tatăl nu este nici născut nici nu există prin altceva sau altcineva, deoarece El este Sursa de la care vin toate lucrurile.
J– Deşi Fiul şi Duhul sunt derivate din Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt co-eterni şi co-egali cu Tatăl.
K– Cuvântul teologic care explică Trinitatea este consubstanţialitatea (homoousious).
80. Nu este o taină că creştinii care în mod sincer nu pot subscrie la acest concept, totuşi se văd obligaţi să folosească un termen nescripturistic care a fost adoptat cu mult timp în urmă pentru a descrie într-un mod atât de fals pe Dumnezeu?
81. Nu este o taină că cele mai multe persoane care fac parte din diferite Biserici “Trinitariene” nu stiu prea multe despre trinitate dar susţin cu zel ceva ce nici nu cunosc prea bine?

TAINELE TRINITĂŢII ŞI ORIGINILE EI

Termenul şi conceptul a fost folosit pentru prima dată de teologul Tertulian în secolul trei şi şi-a găsit dezvoltarea şi popularitatea deplină în secolele patru şi cinci, în timpul perioadei profetice cunoscută sub numele de “Pergam”.
82. Nu este o taină faptul că doctina care este considerată “rădăcina” tuturor celorlalte doctrine creştine a fost elaborată exact în perioada profetică care indica o mare apostazie?
Terminologia şi conceptul Trinităţi au marcat o îndepărtare radicală în patru domenii esenţiale faţă de perioada profetică cunoscută sub numele de “Smirna”, faţă de care Isus are cuvinte de laudă.
83. Nu este o taină faptul că doctrina “de temelie” a creştinismului a trebuit să marcheze o îndepărtare radicală faţă de o biserică care se bucurase de cele mai mari biruinţe şi primise cuvinte de laudă din partea lui Dumnezeu?
Atât apostolii cât şi apologeţii creştini care le-au urmat, au evitat cu grijă să ataşeze vreun cuvânt Dumnezeirii, mai ales nescripturistic. Lor le-a fost teamă să-L reprezinte greşit pe Dumnezeu şi să creeze astfel confuzie în mintea oamenilor.
84. Nu este o taină că cei care le-au urmat apostolilor şi apologeţilor creştini, consideraţi de toţi ca fiind “mult luminaţi”, n-au avut nici un scrupul să facă ceea ce înaintaşii lor s-au ferit să facă?
Atunci când a introdus conceptul Trinităţii prin care se spunea că Fiul divin al lui Dumnezeu era doar o proiecţie sau parte a Tatălui, Tertulian s-a îndepărtat de învăţăturile acestor “părinţi învăţaţi”, care considerau că Isus, Fiul lui Dumnezeu, era o fiinţă independentă, avânt propria Sa conştienţă de Sine şi propria Sa voinţă, .
85. Nu este o taină că doctrina de bază a creştinismului a trebuit să fie aşezată pe un concept care îl descrie pe Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, ca pe o “non-entitate”, inferior chiar şi unei creaturi cu conştienţă şi voinţă proprie, ca pe o “proiecţie” şi nu ca pe o persoană cu drept deplin de a face alegeri independente?

TAINELE TRINITĂŢII ŞI TEOLOGIA

Cuvântul cel mai important care defineşte doctrina Trinităţii este cuvântul grecesc homoousios (identic în substanţă). Cuvântul nu se găseşte în Biblie şi nici nu are vreo conotaţie Biblică, ci este un cuvânt eminamente gnostic.
86. Nu este o taină că un cuvânt fără origine Biblică, importat din vocabularul filozofilor păgâni, să ajungă să definească cel mai important adevăr Biblic?
87. Nu este o taină că “homoousios”, cuvântul care exprimă cel mai bine doctrina Sabeliană sau Modalistă, a ajuns cel mai important cuvânt pe care să fie zidită doctrina Trinităţii?
88. “Homoousios” înseamnă “identic în substanţă” dar atunci când este necesar poate fi citit şi ca “homoiousisus” adică “asemănător în substanţă”. Nu este o taină alegerea înţelesului acestui cuvânt deosebit de important?
89. Nu este o taină că au fost necesare cinci secole pentru a formula cea mai de seamă doctrină a creştinismului?
90. Nu este o taină că Dumnezeu a aşteptat atât de mult ca să fie formulată cea mai complexă terminologie teologică care era o prezentare a Persoanei Sale?
91. Nu este o taină că pentru a-L face cunoscut oamenilor pe Dumnezeu au fost necesare cuvinte sofisticate, cu totul necunoscute teologilor de mai înainte care s-au dovedit astfel nepricepuţi în a vorbiă despre Dumnezeu?
92. Creştinii care au trăit înainte de Conciliul de la Niceea nu au ştiut nimic despre această doctrină. Nu este o taină faptul că Dumnezeu ne-a chemat să contemplăm o taină pe care alţii nici măcar nu au cunoscut-o?
93. Nu este o taină că Dumnezeu îi lasă pe creştini să-şi bazeze credinţa pe o taină care nu poate fi înţeleasă, în timp ce pentru a înţelege creaţiunea, ne cere să fim raţionali?

TAINELE “TRINITĂŢII” ŞI ÎNŞELĂCIUNILE

Doctrina “Trinităţii” a fost formulată la Niceea în anul 325 d.Hr., la primul Conciliu ecumenic al bisericii din istorie. Cu această ocazie, Papalitatea s-a lansat în mod oficial în “combinaţiile” cu statul pentru a impune cu forţa crezuri religioase. De aceea, naşterea doctrinei “Trinităţii” precum şi a Papalităţii are aceeaşi esenţă.
94. Poate Dumnezeu să ne facă să bem din aceeaşi fântână şi apă dulce, şi apă amară? Din moment ce Trinitatea şi Papalitatea au apărut în acelaşi moment istoric, nu este o taină că trebuie să considerăm una bună şi alta rea?
Împăratul Constantin a fost cel care a legalizat duminica să fie zi de închinare. Tot el a fost cel ce a prezidat oficial Conciliul de la Niceea şi, sub ameninţarea cu pedepse grele pentru toţi cei care se opuneau, a lansat doctrina Trinităţii în întreg Imperiul.
95. Împăratul Constantin, un păgân convertit abia pe patul de moarte, era lipsit de orice interes în probleme teologice. Nu este o taină faptul că Dumnezeu a folosit un păgân care şi-a impus voinţa cu forţa, pentru a descoperi copiilor Săi adevărul despre El?
96. Când Atanasie şi Hilary de Poitiers i-au înşelat pe Homoiousieni (pe cei care se opuneau atât Trinităţii cât şi Arianismului) ca să accepte un acord, iar mai apoi le-au impus doctrina Trinităţii, cine lucra prin ei în timp ce foloseau minciuna şi înşelăciune pentru a-şi atinge scopul?
97. Pe lângă folosirea înşelăciunii, a fost necesară şi folosirea forţei şi persecuţiei pentru ca doctrina aceasta să fie impusă. Nu este o taină că Dumnezeu s-a folosit de forţă şi persecuţie pentru a fi impusă o doctrină “de seamă” a creştinismului?
98. La al doilea sinod ecumenic din 381, Duhul Sfânt a fost în final recunoscut ca un membru al Trinităţii. La fel ca în primul conciliu, formularea doctrinei a fost influenţată de un alt împărat neconvertit care, din motive pragmatice, s-a consultat cu unele feţe bisericeşti. Acest crez a fost apoi impus de Teodorius I în tot imperiul. Nu este o taină că Duhul Sfânt a folosit o asemenea manieră de lucru pentru a se prezenta şi a se impune ca membru al Dumnezeirii?
99. L-a folosit Dumnezeu pe cel mai controversat teolog pentru a da expresia finală celei mai importante doctrine creştine, omul care a dezvoltat doctrina păcatului original, prin care susţine că păcatul moştenit nu are cum să fie biruit în viaţa aceasta (o idee care se opune făţiş întreitei solii îngereşti), omul care le-a înjosit pe femei şi a condamnat chiar şi actul sexual legitim, omul care a învăţat că Dumnezeu este arbitrar în acordarea harului Său, refuzându-le în felul acesta unora până şi mântuirea? Nu este o taină că Dumnezeu l-a folosit pe Augustin să desăvârşească doctrina Trinităţii prin afirmaţia că voinţa Fiului a fost aceeaşi cu a Tatălui dat fiind faptul că naturile lor sunt identice?
100. Nu este o taină faptul că Dumnezeu a recurs la serviciile atâtor indivizi care nu s-au dat înapoi de la nici o metodă care le-a stat la îndemână, inclusiv înşelăciunea, confuzia şi războiul, numai pentru a impune doctrina Trinităţii?

DOCTRINA TRINITĂŢII ŞI PAPALITATEA

101. Este un fapt recunoscut că cele trei împărăţii care au fost “doborâte” pentru a face loc Papalităţi au fost convertite la creştinism de către misionarul Ulfilas care credea în divinitatea lui Hristos. Să fie deci doar o simplă întâmplare că aceşti creştini, care serbau Sabatul şi recunoşteau divinitatea lui Hristos, au fost consideraţi arieni de către propaganda Trinitariană? Când aceste trei triburi care ţineau Sabatul şi se opuneau Trinităţii au fost “doborâte”, orice opoziţie efectivă faţă de această doctrină a fost eliminată. Prin însăşi acest act a fost stabilită Papalitatea. În acelaşi fel în care Trinitatea şi Papalitatea au fost lansate formal la Conciliul de la Niceea, tot aşa ele au fost pe deplin acceptate în anul 538 d.Hr., când Ostrogoţii au fost în cele din urmă nimiciţi. Impunerea doctrinei Trinităţii este, din acest motiv, unul şi acelaşi eveniment cu impunerea Papalităţii. Nu este o taină faptul că nu s-a recunoscut concluzia evidentă că Trinitatea şi Papalitatea sunt una şi aceeaşi substanţă indivizibilă?
102. Nu este o taină că înainte ca Trinitatea să poată fi pe deplin acceptată, trebuia ca mai întâi să fie “doborâţi” cei care credeau în divnitatea lui Hristos şi păzeau Sabatul?
103. Nu este o taină că Trinitatea, cea mai de seamă doctrină a creştinismului, a fost instrumentul principal prin care s-a impus Papalitatea?
104. Biserica Papală Antihristă a formulat această doctrină “de bază” pe care sunt aşezate toate celelalte doctrine. Nu este o taină faptul că şi Bisericile Protestante cred această doctrină dar condamnă în acelaşi timp învăţăturile Bisericii Catolice?
105. Nu este o taină că marea majoritate a apărătorilor neclintiţi ai Trinităţii, inclusiv cei învăţaţi, rămân indiferenţi faţă de toate aceste date istorice?
Următoarele citate se referă la conflictul care există în rândul adventiştilor în privinţa Trinităţii:
“Dacă Sfânta Treime (Trinitatea) există cu adevărat, atunci cei care o resping nu se închină la adevăratul Dumnezeu al Scripturii... Fiindcă Trinitatea nu este doar o speculaţie, ci este rădăcina tuturor celorlalte doctrine şi afectează crezul şi practica omului”. Raoul Dederen - profesor la Andrews University.
“Mulţi dintre fondatorii Adventismului de Ziua a Şaptea n-ar fi în stare să se alăture Bisericii de astăzi dacă ar trebui să subscrie la doctrinele fundamentale ale denominaţiunii. Mai exact, mulţi nu ar fi de acord cu doctrina nr.2, care susţine credinţa în Sfânta Treime sau Trinitate.” George Knigt - profesor la Andrews University, articlo publicat în Ministry, Octombrie 1993.
J.N.Andrews, cel după a cărui nume a fost denumită Universitatea Andrews face următoarea declaraţie “Doctrina Trinităţii a fost stabilită în biserică la Conciliul de la Niceea, în 325 d.Hr. Această doctrină distruge personalitatea lui Dumnezeu şi a fiului său Isus Hristos, Domnul nostru. Metodele mârşave prin care doctrina a ajuns pe paginile istoriei bisericeşti ar trebui să facă pe orice susţinător al ei să roşească de ruşine. (articol publicat în 6 Martie 1885, Review and Herald, vol.6, no.24, pag.185).
“Modul prin care spiritiştii îl resping pe singurul Domn Dumnezeu şi Domnul nostru Isus Hristos este, în primul rând, prin vechiul crez nescripturistic Trinitarian, care susţine că Isus Hristos este Dumnezeul cel veşnic, deşi ei nu au nici un singur text care să susţină aşa ceva, în timp ce noi avem o mulţime de texte clare ale Scripturii în care se afirmă clar că El este Fiul Dumnezeului celui veşnic”. (James White, 24 Ianuarie 1846, The Day Star).
“Cea mai mare greşeală pe care o fac Trinitarienii, în susţinerea acestui subiect, este următoarea: ei nu fac nici o diferenţă între respingerea Trinităţii şi respingerea divinităţii lui Hristos. Ei văd doar două extreme, între care se află de fapt adevărul, şi iau orice expresie referitoare la pre-existenţa lui Hristos drept dovadă a existenţei Trinităţii. Însă, în timp ce Scripturile abundă în declaraţii care susţin pre-existenţa lui Hristos, ele tac cu desăvârşire în privinţa existenţei unei Trinităţi” (J.H.Waggoner—Review and Herald, 10 Noiembrie 1863).
În lumina contradicţiei dintre punctele de vedere referitoare la Trinitate ale fondatorilor Bisericii adventiste şi cele ale conducătorilor ei din zilele noastre, şi a confuziei care există astăzi în înţelegerea acestui subiect, ar fi cu adevărat un mister ca adventiştii serioşi să nu considere de datoria lor cercetarea atentă a acestei doctrine. Rândurile acestea au fost scrise din dorinţa de a oferi celor interesaţi ocazia unei informări asupra acestui subiect.

TAINA “SFINTEI TREIMI” SAU TAINA“TRINITĂŢII”

“Taina Trinităţii este doctrina centrală a credinţei Catolice” (Handbook for Today’s Catholic, p.16). Fără îndoială, această declaraţie a Bisericii Romano-Catolice este îmbrăţişată de fiecare denominaţiune care nu este considerată sectă. Acceptarea Trinităţii este deci testul de căpătâi pentru ca cineva să fie considerat creştin adevărat. Biserica Romano-Catolică declară că aceasta este doctrina care stă la temelia tuturor celorlalte doctrine ale sale.
Din perspectiva unui simplu cercetător după adevărul Scripturii lucrurile însă nu stau la fel. Pentru el sunt cel puţin o sută de întrebări referitoare la obligativitatea de a accepta taina Trinităţii pentru a fi considerat creştin. Dar dacă răspunsurile la întrebările lui nu sunt deloc satisfăcătoare, nu-i rămâne altceva de făcut decât să considere că, de fapt, i se cere să accepte “taina” nelegiurii!

BIBLIA CONTRAZICE CRESTINISMUL ACTUAL

1. Crestinismul actual sarbatoreste Craciunul ca fiind ziua de nastere a lui Isus Hristos.
   
2. Biblia nu mentioneaza ziua de nastere, nu comemoreaza si nu sfatuieste asa ceva. Izvoarele istorice confirma ca 25 decembrie este ziua de nastere a zeului pagan Tamuz si chiar biserica ortodoxa confirma preluarea acestei sarbatori care initial nu avea de a face cu nasterea Mantuitorului. Biblia condamna orice asemanare cu inchinarea idolatra a lumii pagane.

1. Crestinismul actual serbeaza Duminica ca fiind ziua cea sfanta de inchinare instituita de imparatul Constantin cel Mare la anul 321 d.H.
   
2. Biblia nu mentioneaza aceasta zi de inchinare, nu comemoreaza si nu sfatuieste asa ceva. Dimpotriva, ea mentioneaza Sabatul (sâmbăta) ca fiind ziua a saptea randuita pentru poporul lui Dumnezeu care asculta de Domnul Sabatului.

1. Crestinismul actual afirma ca Legea celor zece porunci este desfiintata de Hristos si pironita pe cruce, deci crestinul este liber si nu mai are nici o obligatie de ascultare.
   
2. Biblia afirma ca Legea este negresit sfanta, dreapta si buna, ca de fapt crestinii nu desfiinteaza prin credinta legea, ci o intaresc, si ca pe cruce a fost pironita legea scrisa de Moise ce cuprindea porunci privitoare la jertfe si randuieli legate de acestea.

1. Crestinismul actual crede in nemurirea sufletului, in viata imediat dupa moarte, sau intr-o viata de asteptare in purgatoriu, ori intr-o viata de asteptare intr-o sfera a unei lumi invizibile pana la inviere, sau intr-o viata vesnica petrecuta in chinurile unui iad vesnic.
   
2. Biblia afirma ca sufletul care pacatuieste moare, singurul care are nemurirea este Dumnezeu, că in momentul acesta cei morti asteapta in tarana pamantului invierea pentru a primi rasplata. Mortii nu sunt in rai sau in iad, ci in Locuinta mrtilor, unde nu este nici intelepciune, nici stiinta si nici vreo alta lucrare.

1. Crestinismul actual crede intr-un iad vesnic care ori este deja prezent sub pamant, ori va fi prezent la sfarsitul lumii cand pamantul va arde chinuind vesnic pe Satan si pe cei pacatosi.
   
2. Biblia afirma ca in prezent iadul nu exista, ci este pregatit pentru sfarsit celor pacatosi. Si nu poate fi vesnic, focul lui este vesnic ca si al Sodomei, care a fost distrusa de un foc vesnic, care astazi nu mai arde... Astfel spune ca Satan si toti ai lui vor fi nimiciti cu desavarsire si nu vor mai ramane nici radacina si nici ramura dintre ei.

1. Crestinismul actual, in special cel catolic si ortodox, detin cultul sfintilor morti, cultul martirilor, cultul fecioarei Maria si alte numeroase traditii stramosesti.
   
2. Biblia nu sfinteste asemenea culte, nu comemoreaza si nici nu sfatuieste asa ceva, ci dimpotriva condamna inchinarea la morti, femei, chipuri sau moaste, si le demasca ca fiind idolii imprumutati de la pagani.

1. Crestinismul neo-pagan catolic si ortodox practica botezul pruncilor.
   
2. Biblia nu sfinteste, nu practica si nu sfatuieste botezul decat pentru persoanele care pot accepta voluntar si marturisi public credinta lor.

1. Crestinismul actual este unit cu guvernarea civila.
   
2. Biblia condamna amestecul bisericii cu statul si al statului cu biserica.

1. Crestinismul actual se inchina la Dumnezeul trinitar format din trei persoane divine diferite, co-egale si co-eterne, dupa dogma catolica si niceeană adoptata in anul 325 d.H.
   
2. Biblia nu confirma existenta celor trei persoane diferite, nu le stabileste co-egale si nici co-eterne. Invatatura ebraica si a profetilor evrei de asemenea nu confirma aceasta. Invataturile pagane, persane, egiptene si grecesti au in compozitia lor aceste elemente trinitare. In schimb, Biblia confirma originea eterna a Fiului Intai nascut din Tatal, unitatea Tatalui cu Fiul, subordonarea vesnica a Fiului față de Tatal, omniprezenta Lor prin intermediul Spiritului Lor, care le este dat oamenilor ca inlocuitor al prezentei umane a lui Hristos pe pamant. (Invatatura lui Pavel despre dumnezeire se concretizeaza in 1 Cor.8,5.6 si 2 Cor.3,17.)

1. Crestinismul actual in general nu propovaduieste iminentul sfarsit al tuturor lucrurilor, ci conserva acest eveniment pentru un viitor indepartat, pentru ca linistea publica sa nu fie tulburata in mod ridicol spre un eveniment ce poate fi numai simbolic.
   
2. Biblia avertizeaza asupra deteriorarii pamantului din toate punctele de vedere, fapt ce va culmina cu interventia revenirii literale a lui Isus Hristos pentru a salva poporul Sau, pentru a curati planeta de elementele pacatului, si pentru a restabili un nou inceput pentru cei mantuiti.

NĂSCUT DIN SPIRIT

Încercând să se păzească de concepţia nemuririi sufletului, adventismul a mers prea departe în cealaltă direcţie. În general, astăzi, în adventism, omul este văzut ca fiind doar o bucată de ţărână ce respiră şi gândeşte. Aşa cum ar explica majoritatea adventiştilor, formula pare simplă. Dumnezeu a făcut pe om din ţărână, apoi i-a suflat în nări suflare (aer) şi astfel omul a devenit un suflet viu. Îndepărtează suflarea de viaţă (aerul) şi omul devine un suflet mort; de aceea omul este făcut numai din ţărână şi este făcut să trăiască atunci când procesul respiraţiei începe. Nu există componenta imaterială numită spirit. Acesta este doar un alt fel de a descrie suflarea din nările omului. Cu toate acestea, acel concept prezintă multe probleme. Aş fi evitat să spun că aceasta este viziunea generală a adventismului, dar nu am făcut-o pentru că asta am învăţat în biserică şi pentru că am avut diverse discuţii cu adventişti, inclusiv cu pastori care au insistat asupra acestui lucru ca fiind descrierea biblică a naturii omului. Dacă la înviere voi avea un nou trup, făcut din particule diferite de materie, cum voi fi aceeaşi persoană?
Cuvântul lui Dumnezeu învaţă foarte clar că noul trup primit nu va fi acelaşi cu trupurile originale pe care le-am primit atunci când ne-am născut iniţial în această lume. „Tot aşa este învierea morţilor. Este semănat în putrezire, este înviat în neputrezire: este semănat în dezonoare, este înviat în slavă; este semănat în slăbiciune, este înviat în putere. Este semănat un trup natural, este înviat un trup spiritual. Există trup natural şi există trup spiritual.” 1Corin. 15:42-44
Ellen White este în conformitate cu Biblia în ceea ce priveşte faptul că trupurile pe care le vom primi la înviere nu vor fi făcute din aceeaşi substanţă materială ca trupul original: „Identitatea noastră personală este păstrată la înviere, totuşi nu aceleaşi particule de materie sau substanţă materială care au mers în pământ. Lucrările minunate ale lui Dumnezeu sunt o taină pentru om. Spiritul, caracterul omului se întoarce la Dumnezeu pentru a fi păstrat.
La înviere fiecare om va avea propriul său caracter. Dumnezeu va chema afară morţii, dându-le din nou suflarea de viaţă şi înviind oasele. Aceeaşi formă va apărea, dar va fi liber de boală şi de orice defect. Trăieşte din nou având aceeaşi individualitate a trăsăturilor, aşa încât prietenul va recunoaşte pe prieten. Nu este lege a lui Dumnezeu în natură care să arate că Dumnezeu dă înapoi aceleaşi particule de materie care au compus trupul până la moarte. Dumnezeu va da neprihănitului mort un trup care să Îl mulţumească.” (Mar 301)
Aşadar, întrebarea este: dacă voi primi un trup complet diferit, ce anume din mine mă va face exact aceeaşi persoană, acelaşi individ care a trăit viaţa mea pe pământ înainte să mor? „Ei bine”, ar putea spune cineva, „Dumnezeu este capabil să îţi dea aceleaşi gânduri şi amintiri”. Este adevărat, dar şi aşa rămâne întrebarea: voi fi eu acela sau va fi altcineva recreat în imaginea mea exactă? Veţi înţelege cât de uşurat am fost când am descoperit că există o componentă în om numită spirit care reprezintă mai mult decât descrierea gândurilor şi a amintirilor.
Următoarele referinţe biblice descoperă acest lucru foarte clar. Iov 32:8; Zaharia 12:1; Luca 8:55; Luca 23:46; Fapte 7:59; Romani 1:9; Romani 8:16; 1 Corinteni 2:11; 1 Corinteni 5:3-5; 1 Corinteni 6:20.
Aşa cum Ellen White a spus în pasajul citat mai sus „Spiritul, caracterul omului se întoarce la Dumnezeu pentru a fi păstrat. La înviere fiecare om va avea propriul lui caracter”. Acesta este un punct vital. Înţelegerea corectă a unora dintre cele mai importante adevăruri biblice depinde de aprecierea acestui punct. Să vă întreb, se nasc fiinţele umane cu spirite care sunt neutre din punct de vedere moral, nici bune, nici rele? Este adevărat că ultima condiţie a minţii depinde de experienţele acelei persoane de îndată ce începe să crească? Lucrurile pe care le vede, aude, învaţă etc. vor determina tipul de minte pe care îl va avea, bună sau rea? Este adevărat că la naştere trupul său este slab, degenerat şi păcătos, dar spiritul este neutru din punct de vedere moral, nici bun, nici rău? Nu putem răspunde corect la această întrebare dacă nu înţelegem adevărul referitor la ce este cu adevărat spiritul omului. Când un copilaş este nou-născut şi incapabil de gânduri raţionale, incapabil de conştiinţă morală, are el spirit? Locuieşte răul în mintea lui sau doar în alcătuirea sa trupească, genetică există tendinţa de a face răul?
O întrebare va pune ordine în această chestiune şi dacă răspundem în mod onest vom şti răspunsul la celelalte întrebări. Întrebarea este: când se naşte o persoană, este ea egoistă sau altruistă din punct de vedere natural? Se gândeşte ea în mod instinctiv la alţii sau la ea însăşi? Răspunsul este evident. Sinele este centrul natural al tuturor celor ce sunt născuţi pe această planetă şi aceasta a fost adevărat pentru toţi oamenii din toate timpurile de la căderea lui Adam, cu o singură excepţie. Egoismul este rădăcina păcatului, temelia lui şi deci unde există egoism, răul este automat prezent. Dar de unde vine egoismul? Unde locuieşte el? Este ceva transmis prin gene? Este construit în muşchi, sânge sau oase? Sigur că nu! Egoismul este în întregime un lucru al minţii şi prezenţa lui universală în toţi oamenii la naştere demonstrează faptul că omul este născut nu numai cu un trup păcătos, ci cu o minte, un spirit păcătos şi acest spirit păcătos există chiar înainte ca omul să fie capabil de gândire raţională. De aceea, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune în limbaj care nu lasă loc neînţelegerii: „Isus i-a răspuns şi i-a zis: ‚Adevărat, adevărat îţi spun că dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu.’” Ioan 3:3
„Pentru că mintea carnală este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu: căci ea nu este supusă legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să fie.” Romani 8:7 Mintea carnală este pur şi simplu mintea ce nu este reînnoită de Spiritul lui Dumnezeu în naşterea din nou.
Această minte este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, indiferent dacă această minte are o zi sau o sută de ani. Atât timp cât persoana nu este născută din nou, ea este în mod natural în vrăjmăşie cu Dumnezeu.

Numai Dumnezeu este bun

Aşa cum am tot accentuat, numai Dumnezeu este bun (Matei 19:17; Apocalipsa 15:4). Nu există persoană sau loc în univers unde se găseşte bunătate dacă nu locuieşte Dumnezeu acolo. Doar divinitatea este bună şi când recunoaştem aceasta, vom realiza că singura cale prin care o creatură poate să fie bună este dacă ea este unită cu divinitatea. Nicio creatură nu este bună în ea însăşi şi de aceea oriunde există o creatură care nu este unită cu Dumnezeu, singura stare posibilă a acelei creaturi este una rea. În mod natural ea este rea. Nu este nicio altă opţiune deschisă pentru ea.
Aceasta este ceea ce Lucifer, Adam, Eva şi milioane de îngeri nu au realizat când au ales să acţioneze independent de Dumnezeu, când au ales o cale care i-a separat de Dumnezeu. În trecere, să observăm că acest lucru li s-a întâmplat când erau în trup fără păcat. Nu a avut nimic de-a face cu natura lor fizică, ci a avut de-a face exclusiv cu o condiţie ce s-a dezvoltat în mintea lor. Imediat au devenit răi, chiar dacă acestui rău i-a trebuit timp să se manifeste în toate feţele. Totuşi, consecinţele acţiunilor lui Adam au fost devastatoare pentru el şi urmaşii lui. Ca rezultat al alegerii lui, fiecare din urmaşii lui era destinat să fie născut separat de Dumnezeu – un membru al împărăţiei lui Satan, într-o condiţie în care principiul lui Satan, sinele, domnea şi din care lipsea Spiritul lui Dumnezeu. Când înţelegem acest lucru, putem vedea de ce fiecare fiinţă umană trebuie să fie născută din nou din Spiritul Sfânt. În condiţia primei noastre naşteri nu suntem uniţi cu Dumnezeu. De aceea suntem în totalitate răi, păcătoşi în trup şi păcătoşi în minte. Noi toţi suntem capabili doar de păcat, păcat şi mai mult păcat. Cele mai bune strădanii ale noastre sunt amestecate cu egoism şi de aceea sunt în mod instinctiv rele.
Noua naştere
Dar când o persoană este născută din nou, ce se întâmplă? O mare schimbare are loc. Dar care este natura acestei schimbări? Trupul acelei persoane se schimbă? Carnea şi sângele, compoziţia genetică? Biblia, ca de altfel şi ştiinţa, raţiunea şi istoria ne spun că structura fizică a unei persoane convertite nu se schimbă. Convertirea nu îl face mai puternic, mai înalt, mai tânăr decât atunci când trăia în păcat. Un test al structurilor genetice va arăta că nu s-a schimbat fizic şi că aceasta este în continuare condiţia în care el trăieşte şi moare.
Atunci gândurile sunt cele care se schimbă? Constă naşterea din nou dintr-o reeducare aşa încât tiparul de gânduri se schimbă şi astfel produce acţiuni bune? Fără îndoială că educaţia are o parte de jucat în viaţa creştinului, dar cu siguranţă nu este factorul cel mai important în noua naştere. Reeducarea nu va face dintr-un om o nouă creatură. Un nou mod de a gândi nu va face o persoană să experimenteze naşterea din nou. Observaţi ce spune Isus: „Adevărat, adevărat îţi spun, dacă un om nu este născut din apă şi din Spirit, nu poate intra în împărăţia lui Dumnezeu.” Ioan 3:5 Înainte să aibă loc educaţia creştină, chiar înainte să fim conduşi la adevăr, înainte de toate trebuie să vină Spiritului adevărului. Este rolul Spiritului să ne educe după ce suntem născuţi din nou. Înainte să existe abilitatea de a gândi gânduri bune şi de a ne conduce la acţiuni bune, trebuie înainte de toate să fie făcută o lucrare de Spiritul Sfânt în zona fundamentală a naturii umane.
„Căci din interior, din inima oamenilor ies gândurile rele, curviile, preacurviile, uciderea, hoţia, lăcomia, răutatea, înşelătoria, pofta senzuală, un ochi rău, blasfemia, mândria, nebunia: toate aceste lucruri rele vin din interior şi mânjesc omul.” Marcu 7:21-23
Starea inimii este adevărata problemă, nu structura trupului sau a gândurilor. Vedeţi ce iese din inima oamenilor: curviile, preacurviile, crimele, hoţiile, lăcomia, răutatea etc. Cele mai netrebnice şi mai scârboase păcate. Dar observaţi că sunt incluse şi mândria şi (cel mai semnificativ) gândurile rele. Gândurile produc acţiuni, dar este ceva care produce gândurile. Trebuie să mergem mai adânc decât gândurile pentru a rezolva problema.
Dificultatea adevărată este inima (la care deseori se face referire prin minte sau spirit). Natura spirituală fundamentală a omului care nu este născut din nou este rea. El are o inimă rea sau o minte rea; şi aceasta este problema care trebuie de fapt rezolvată. De aceea, trebuie spus din nou şi din nou: biruinţa păcatului nu poate fi obţinută prin reformarea acţiunilor. Biruirea păcatului nu poate fi obţinută prin reeducarea minţii. Biruirea păcatului poate fi obţinută numai când spiritele noastre devin unite cu Spiritul lui Dumnezeu în unirea noii naşteri.
„O, generaţie de vipere, cum puteţi voi, care sunteţi răi, să vorbiţi lucruri bune? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. Un om bun scoate lucruri bune din visteria bună a inimii lui; şi un om rău scoate lucruri rele din visteria rea.” Matei 12:34, 35
Naşterea este procesul prin care o persoană vine pe lume. Naşterea din nou este procesul prin care o persoană intră în împărăţia lui Dumnezeu. Ce face ca un păcătos să devină un sfânt? Ce schimbare fundamentală are loc într-o persoană care îl transformă pe el dintr-un păcătos într-un sfânt? În cea mai adâncă parte a fiinţei lui, în acea parte a lui din care ies toate gândurile şi acţiunile, numită inimă, minte sau spirit, o influenţă de-a lui Dumnezeu se uneşte cu spiritul acelei persoane. Mă exprim aşa, o influenţă de la Dumnezeu, dar acest cuvânt nu oferă o imagine completă a ceea ce primim. Această „influenţă” aduce cu ea sau în ea, chiar natura lui Dumnezeu, de dragoste şi puritate, aduce pace, mângâiere şi prezenţa Sa personală. Este vorba de Spiritul lui Dumnezeu, nu numai de o influenţă, este de fapt o extensie chiar a vieţii lui Dumnezeu Însuşi, aşa încât creştinul poate cu adevărat să spună „Dumnezeu Însuşi trăieşte în mine!” Dumnezeu stă pe un tron în ceruri, dar prin intermediul Spiritului Său, Sinele Lui interior, Se extinde şi este unit cu fiecare fiinţă din univers care alege să se predea Lui, aşa încât printr-un nevăzut, dar real lanţ de viaţă, Dumnezeu şi fiecare creştin este unit şi făcut un singur spirit. 1 Corinteni 6:17 Este un lucru minunat la care să contemplăm! Este un adevăr aproape copleşitor de crezut. Este minunea care aşează creştinismul deasupra oricărei religii false. Binecuvântatul adevăr că Dumnezeu, în Fiul Său, a adus pe fiii lui Adam în locul unde se împărtăşesc chiar de viaţa Dumnezeului celui atotputernic al universului! Oh, ce binecuvântare! Cât de tremurător să înţelegi iubirea, mila unui Dumnezeu care ne-a oferit un asemenea privilegiu, care ne-a înălţat la locul unde suntem, cu adevărat şi literal, proprii fii şi fiice ale Lui, deoarece chiar viaţa Lui este în noi! Da, îngerii au fost trimişi să ne slujească. De asemenea ei ne conduc, ne protejează, ne slujesc ca mesageri ai lui Dumnezeu. Dar ce binecuvântare să ştim că pe lângă aceasta avem contact personal!! „Prin intermediul Spiritului Său şi al îngerilor, El slujeşte copiilor oamenilor.” (MH, 417). Dumnezeul nostru nu este ca marii oameni de pe pământ care va trimite un reprezentant în timp ce El Însuşi rămâne la distanţă. Nu! Prin Fiul Său, El vine mai aproape de noi prin Spiritul Său şi ne leagă de inima Sa printr-o unire invincibilă. „Căci prin el amândoi au acces printr-un singur Spirit la Tatăl.” Ef. 2:18 Acum înţelegem de ce Hristos este neprihănirea noastră. Nu că El ne dă neprihănirea, ci El Însuşi este neprihănirea noastră. Căci, prin Spiritul Sfânt, Hristos vine să trăiască în inimile noastre. Ce primim noi? Nimic altceva decât viaţa sfântă a lui Hristos. Spiritul Său Se uneşte cu spiritul meu astfel încât noi suntem un singur spirit. Natura Lui este acum natura mea aşa că acum iubesc neprihănirea şi urăsc păcatul. Blestemul naşterii mele iniţiale este îndepărtat de binecuvântarea noii mele naşteri. Cu Hristos ca viaţă a mea (Coloseni 3:2) am murit faţă de păcat (Romani 6:7), faţă de carne (Romani 8:7), faţă de omul cel vechi (Romani 6:6), faţă de trupul păcatului (Romani 6:6; 8:10). Nu eu, ci Hristos trăieşte în mine (Galateni2:20)

Perfecţiune relativă 

Aceasta nu înseamnă că atunci când Spiritul lui Hristos este unit cu spiritul nostru imediat suntem absolut perfecţi în orice privinţă. Perfecţiune absolută sugerează că toate acţiunile mele sunt perfecte şi că fiecare lucru pe care îl fac demonstrează în mod perfect caracterul lui Dumnezeu în orice privinţă. În timp ce ne bucurăm în viaţă şi neprihănire trebuie să înţelegem că, şi atunci când ne împărtăşim de viaţa lui Hristos, totuşi ascultarea de Dumnezeu depinde de cât de bine înţelegem voia Lui. Dumnezeu nu lucrează independent de voinţa şi înţelegerea noastră. El nu ne revelează tot adevărul dintr-o dată, este scopul Lui să continue să ne conducă pas cu pas prin Cuvântul Său la o înţelegere mereu crescândă a voii şi a căilor Lui. Într-o zi va exista un popor care va avea o înţelegere completă a voii lui Dumnezeu în ceea ce priveşte viaţa omului în această lume, iar aceşti oameni Îl vor reprezenta pe Hristos mai perfect decât au făcut-o orice alţi oameni vreodată. Aceştia vor fi cei 144.000, iar aceştia vor fi perfecţi în absolut orice sens atât cât perfecţiunea umană este posibilă în această viaţă. Totuşi, aceasta nu contrazice realitatea că aici şi acum, fiecare creştin poate fi şi se cuvine să fie perfect. Ce cere Dumnezeu de la mine? Tot ce Îmi cere El este să predau Lui absolut tot, fără rezerve. Ce altceva pot să fac? Orice altceva este lucrarea lui Dumnezeu. El trebuie să mă înveţe voia Sa, trebuie să mă conducă în tot adevărul pas cu pas. Astăzi când mă predau în totalitate Lui, El va împlini voia Lui astăzi în mine. Cere Dumnezeu sau aşteaptă de la mine mai mult? În mod absolut, nu! Predare totală este tot ceea ce cere Dumnezeu şi astfel, când o persoană s-a predat pe deplin lui Dumnezeu, acea persoană este perfectă în ochii lui Dumnezeu. Chiar şi atunci când cei 144.000 vor fi absolut perfecţi va însemna pur şi simplu că ei sunt predaţi lui Dumnezeu sută la sută. Predarea lor nu este mai mare decât predarea adevăratului creştin de astăzi. Faptul că Dumnezeu le dă lor mai multă lumină nu înseamnă că ei sunt mai predaţi decât alţii, ci că pur şi simplu scopul lui Dumnezeu pentru ultima generaţie implică o revelaţie mai mare a voinţei şi a caracterului Său. De aceea poate fi salvat tâlharul de pe cruce. Predarea lui a fost deplină şi aceasta va fi la fel pentru toţi cei care vor fi salvaţi. Dumnezeu va avea control deplin asupra voinţei persoanei şi de aceea va fi capabil să îi dea chiar viaţa Sa.
D.C. Mai 2006

NOI NU AVEM ”EVANGHELIA” CRACIUNULUI

DOMNUL ESTE ACEL DUH

MODELE SI EXEMPLE

Fundamentul credinței

TU ESTI HRISTOSUL, FIUL DUMNEZEULUI CELUI VIU" Matei 16: 13-14, 16-17

”Isus a venit în părțile Cezareii lui Filip, a întrebat pe ucenicii Săi, zicând: ”Cine zic oamenii că este Fiul omului?” Iar ei au răspus: ”Unii spun Ioan Botezătorul, alții Ilie și alții Ieremia, sau unul din prooroci.” Simon Petru a răspuns și a zis: ”Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu.” Atunci Isus i-a spus: ”Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, pentru că nu carnea si sangele ti-au dezvăluit aceasta, ci Tatăl Meu care este în ceruri.” Isus a zis lui Petru: "Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona; pentru că El nu a dezvăluit carne și sânge, ci pe Tatăl Meu care este în ceruri. "...

”Adevărul ce Petru a mărturisit este temelia credinței credinciosului.” (EGW, DTG 380).

”Petru a exprimat adevărul care este baza credinței Bisericii și Isus l-a onorat ca reprezentant al întregului corp al crestinilor.” (EGW,DTG p. 381-2)
Hristos întreabă pe discipolii lui: ”Cine sunt Eu?” Petru răspunde credința corpului de credincioși: ”Tu ești Fiul Dumnezeului celui viu.” Adevărul ce Petru a mărturisit este temelia credinței credinciosului. Petru a declarat adevărul care este temelia credinței bisericii. Care este temelia credinței creștinului și a Bisericii? ”Tu ești Fiul Dumnezeului celui viu”. Matei 16:16.

”Dumnezeu este Tatăl lui Hristos; Hristos este Fiul lui Dumnezeu.” (EGW, JT3, P. 266).
Ce i-a descoperit Dumnezeu Tatăl Apostolului Petru?
1. Că El este Dumnezeu Fiul? Nu.
2. Că El este Dumnezeul numărul 2 si nu este Fiul meu? Nu.
Ce i-a descoperit atunci Dumnezeu apostolului? Dumnezeu Tatăl Meu ti-a dezvăluit acest fundament. Care este acest fundament? "Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu".
 ”Mă mir că treceți așa de repede de la Cel ce v-a chemat prin harul lui Hristos la o altă Evanghelie. Nu alta, dar sunt unii oameni care vă tulbură, și voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos. Dar chiar dacă noi înșine sau un înger din cer, vor propovădui o alta Evanghelie, sa fie anatema.” Galateni 1: 6-8.

CREDINȚA ÎN CEL NĂSCUT

TREBUIE SA MORI ! Scumpă este inaintea Domnului moartea celor iubiți de El. Ps.116,15

”Apoi, privirile mi-au fost întoarse de la slavă şi mi-a fost arătată rămăşiţa de pe pământ. Îngerul li s-a adresat: „Veţi putea evita voi ultimele şapte plăgi? Veţi merge voi în slavă şi vă veţi bucura de tot ce a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc şi sunt gata să sufere de dragul Lui? Dacă este aşa, trebuie să muriţi pentru a putea trăi. Pregătiţi-vă, pregătiţi-vă, pregătiţi-vă. Pregătirea voastră trebuie să fie mai profundă decât cea pe care o faceţi acum, căci vine ziua Domnului, zi fără milă, zi de mânie şi urgie aprinsă, care va preface tot pământul în pustiu şi-i va nimici pe toţi păcătoşii de pe el. Jertfiţi totul pentru Dumnezeu. Puneţi totul pe altarul lui — eul, averea, totul ca o jertfă vie. Va fi nevoie de tot ce aveţi pentru a intra în slavă. Strângeţi-vă o comoară în ceruri, o comoară pe care hoţii nu pot s-o fure şi nici rugina s-o strice. Trebuie să fiţi părtaşi cu Hristos la suferinţele Lui aici, dacă vreţi să fiţi părtaşi cu El la slava Sa în lumea cea nouă.”

 Cerul va fi nespus de ieftin, dacă-l vom obţine prin suferinţă. Trebuie să ne tăgăduim eul în tot drumul nostru, să murim zilnic faţă de el, să lăsăm ca să iasă la iveală numai Isus şi să ţinem necurmat slava Sa înaintea ochilor. Am văzut că aceia care au îmbrăţişat în ultima vreme adevărul vor trebui să ştie ce înseamnă să suferi de dragul lui Hristos, că vor avea de trecut prin încercări care vor fi dureroase şi tăioase pentru ca ei să poată fi curăţiţi şi învredniciţi, prin suferinţă, să primească sigiliul viului Dumnezeu, să treacă prin timpul necazului celui mare, să-L vadă pe Împărat în frumuseţea Sa şi să stea în prezenţa lui Dumnezeu şi a îngerilor curaţi, sfinţi.” {ST 67.1}

”Mulţi care mărturisesc Numele lui Hristos şi pretind că aşteaptă apropiata Sa întoarcere nu ştiu ce înseamnă să suferi pentru Hristos. Inimile lor nu sunt înmuiate prin har şi ei nu sunt morţi faţă de eu, după cum se face dovada în diferite moduri. În acelaşi timp, ei vorbesc despre faptul că trec prin încercări. Dar motivul principal al încercărilor lor este o inimă nesupusă, care face eul atât de sensibil, încât se irită deseori. Dacă asemenea persoane ar putea să-şi dea seama ce înseamnă să fii un umil urmaş al lui Hristos, un creştin adevărat, ar începe să lucreze cu multă hotărâre — şi ar începe aşa cum se cuvine. Mai întâi, ei ar muri faţă de eu, apoi ar fi gata oricând pentru rugăciune şi ar controla fiecare pasiune a inimii. Fraţilor, renunţaţi la independenţa voastră, la încrederea pe care o aveţi în voi înşivă şi urmaţi Modelul cel blând. Ţineţi-L pe Isus în gândurile voastre — El este exemplul vostru şi voi trebuie să călcaţi pe urma paşilor Lui. Priviţi către Isus, Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, care, pentru bucuria ce I-a fost pusă înainte, a îndurat crucea şi a dispreţuit ruşinea. El a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire atât de mare faţă de Sine. Pentru păcatele noastre a fost El odinioară Mielul cel blând, lovit, rănit, năpăstuit şi înjunghiat. Atunci haideţi să suferim şi noi pentru Isus, să răstignim eul zilnic şi să fim părtaşi la suferinţele lui Hristos aici, pentru a putea fi făcuţi părtaşi cu El la slava Sa şi să fim încununaţi cu glorie, cinste şi viaţă veşnică.” {ST 114.1}

”Într-una dintre ocazii, am vorbit despre adevărata sfinţire ca nefiind altceva decât o moarte zilnică faţă de eu şi o conformare zilnică faţă de voia lui Dumnezeu. În timp ce mă aflam în Oregon, mi-a fost arătat că unele dintre bisericile tinere din Conferinţa New England erau în pericolul de a denatura învăţătura privitoare la sfinţire. Unele dintre ele urmau să fie înşelate de o interpretare greşită a acestei doctrine, în timp ce altele, cunoscând influenţa ei înşelătoare, îşi vor da seama de pericolul în care se află şi se vor îndepărta de ea. Sfinţirea descrisă de apostolul Pavel se află într-un conflict continuu cu eul. El a spus: „În fiecare zi mor” (1 Corinteni 15, 31 — versiunea engleză). Voinţa şi dorinţele lui se aflau într-un conflict neîncetat cu datoria lui şi cu voia lui Dumnezeu. În loc de a urma propria înclinaţie, el a făcut voia lui Dumnezeu, oricât de neplăcută şi de chinuitoare era aceasta pentru firea lui pământească.” {SVM 237.1}

”Relele nu pot fi îndreptate — aşa cum nu se pot face schimbări în caracter — doar prin câteva eforturi slabe, intermitente. Zidirea caracterului nu este o lucrare de o zi, nici de un an, ci de o viaţă. Lupta de biruire a eului, lupta pentru sfinţenie şi pentru cer durează toată viaţa. Fără un efort continuu şi o activitate neîntreruptă, nu poate exista nici o înaintare în viaţa divină, nici dobândirea coroanei de biruitor. Cea mai puternică dovadă a căderii omului dintr-o condiţie superioară este faptul că ne costă atât de mult să ne întoarcem. Calea de întoarcere poate fi câştigată numai printr-o luptă aprigă, centimetru cu centimetru, ceas de ceas. Într-o clipă, printr-un act grăbit, neatent, ne putem lăsa în puterea răului; însă, pentru a rupe lanţurile şi a dobândi o viaţă mai sfântă, este nevoie de mai mult de o clipă. Scopul poate fi formulat, lucrarea începută; însă, împlinirea lui va necesita trudă, timp, perseverenţă, răbdare şi sacrificiu. Nu ne putem permite să acţionăm din impuls. Nu putem fi pe picior greşit nici o clipă. Asaltaţi de ispite fără număr, trebuie să rezistăm cu fermitate sau vom fi biruiţi. Dacă am ajunge la încheierea vieţii cu lucrarea neterminată, rezultatul ar fi o pierdere veşnică. 
 Viaţa apostolului Pavel a fost un conflict neîncetat cu eul. El a spus: „Eu mor în fiecare zi” (1 Corinteni 15, 31). Voinţa şi dorinţele sale intrau zilnic în conflict cu datoria şi voinţa lui Dumnezeu. În loc să-şi urmeze înclinaţiile, el a făcut voia lui Dumnezeu, oricât ar fi fost de greu să-şi răstignească firea.
 La încheierea vieţii sale de conflict, privind înapoi la luptele şi biruinţele lui, el a putut spune: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârşit alergarea, am păzit credinţa. De acum mă aşteaptă cununa neprihănirii, pe care mi-o va da, «în ziua aceea», Domnul, Judecătorul cel drept” (2 Timotei 4, 7-8).” {DV 453.1}

”Inima ta este lipită de comorile tale pământeşti, de aceea nu este loc în ea pentru cele cereşti. Aceste biete lucruri care se văd — cele pământeşti — umbresc slava celor cereşti. Unde îţi este comoara, acolo îţi va fi şi inima. Cuvintele tale vor dovedi, faptele tale vor arăta unde este comoara ta. Dacă este în această lume, spre câştigul redus al celor pământeşti, preocupările tale se vor manifesta în acea direcţie. Dacă lupţi pentru moştenirea veşnică cu stăruinţă, energie şi zel proporţionale cu valoarea acesteia, atunci vei putea fi un candidat cinstit pentru viaţa veşnică, un moştenitor al slavei. E nevoie de o convertire proaspătă în fiecare zi. Mori zilnic faţă de eu, pune-ţi frâu la limbă, controlează-ţi cuvintele, încetează murmurările şi plângerile, nu lăsa să-ţi scape de pe buze nici un cuvânt de critică. Dacă asta cere un efort mare, fă-l; vei fi răsplătit dacă îl vei face.” {1M 698.3}

 Nimeni nu doreste sa moara. Se iubeste pe sine destul de mult ca sa nu-si doreasca moartea eului. E clar ca odata ce accepta rastignirea firii vechi, trebuie sa traiasca pentru altii, sa se sacrifice pentru altii si sa faca pe altii fericiti. Asa ca...foarte putin probabil ca cineva sa isi doreasca a muri fata de pacat...

”
Satana este hotarat ca oamenii sa nu vada dragostea lui Dumnezeu, care L-a condus sa dea pe Singurul Sau Fiu pentru a salva omenirea pierduta, caci bunatatea lui Dumnezeu este cea care conduce pe oameni la pocainta. Oh, cum vom reusi sa punem inaintea lumii, iubirea profunda, pretioasa a lui Dumnezeu? Nu putem face aceasta altfel, decat exclamand:"Vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu!" Sa spunem deci pacatosilor:"Iata Milelul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii!" Prezentand pe Isus ca Reprezentant al Tatalui, vom fi in masura sa risipim umbra pe care Satana a aruncat-o pe calea noastra ca sa nu vedem mila si marimea iubirii inexprimabile a lui Dumnezeu, asa cum se manifesta in Isus Hristos.
Priviti la crucea de pe Calvar. Aceasta este o dovada pemanenta a iubirii nemarginite, a milei nemasurate a Tatalui ceresc. Oh, fie ca toti sa se pocaiasca si sa faca faptele lor dintai. Cand bisericile fac acest lucru, ei vor iubi pe Dumnezeu si pe semenii lor mai presus de ei insisi. Efraim nu va invidia pe Iuda, si Iuda nu se va razvrati impotriva lui Efraim. DESPARTIRILE VOR FI VINDECATE, sunetele violente de conflict nu vor mai fi auzite la hotarele lui Israel. Prin harul dat lor in mod gratuit de Dumnezeu, toti vor incerca sa raspunda rugaciunii lui Hristos, ca ucenicii Sai sa fie una, dupa cum El si Tatal una sunt. Pacea , iubirea, mila, si bunavointa vor fi principiile statornice ale sufletului. Dragostea lui Hristos va fi tema oricarei limbi, si Martorul adevarat nu va mai spune, "Dar ce am impotriva ta, este ca ti-ai parasit dragostea dintai." Poporul lui Dumnezeu va ramane in Hristos, dragostea lui Isus va fi descoperita, si un singur Duh va anima toate inimile, regenerand si reinnoind toate dupa chipul lui Hristos, modeland toate inimile dupa asemanarea inimii Lui. Ca ramurile vii ale adevaratei Vite, toti vor fi uniti cu Hristos, Capul viu. HRISTOS VA RAMANE IN FIECARE INIMA, calauzind, MANGAIND, sfiintind si prezentand lumii unitatea urmasilor lui Isus, purtand astfel marturia ca acreditarile ceresti sunt oferite bisericii ramasitei. IN UNITATEA BISERICII LUI HRISTOS SE VA DOVEDI CA DUMNEZEU A TRIMIS PE SINGURUL SAU FIU IN LUME...”( EGW- The 1888 Materials, vol 3 pag 139-139, trad rom)

 ”...Să lăsăm ca iubirea lui Hristos să ne determine să fim plini de compasiune şi tandreţe, pentru a putea plânge pentru cei greşiţi şi care s-au îndepărtat de Dumnezeu. Un suflet are o valoare infinită. Aceasta nu poate fi estimată decât prin preţul plătit pentru răscumpărarea lui. Calvarul! Calvarul! Calvarul va lămuri adevărata valoare a unui suflet!” {3M 187.2}

”El, care a luat firea umană asupra Sa, ştie ce înseamnă compasiunea faţă de suferinţele omenirii. Nu numai că Hristos cunoaşte fiecare suflet, nevoile personale şi încercările acelui suflet, dar ştie şi toate împrejurările care frământă şi nedumeresc spiritul. Mâna Sa este întinsă cu o gingăşie plină de milă către fiecare copil suferind al Său. Cei care suferă cel mai mult primesc cea mai adâncă compasiune şi milă din partea Sa. El este mişcat de înţelegerea neputinţelor noastre şi doreşte ca noi să lăsăm nedumeririle şi necazurile noastre la picioarele Sale şi să le părăsim acolo..
Când ispitele te asaltează, când grijile, nedumeririle şi întunericul par să-ţi învăluie sufletul, priveşte către locul din care ai văzut ultima dată venind lumina. Odihneşte-te în iubirea lui Hristos şi sub grija Sa protectoare. Când păcatul se luptă în inimă pentru supremaţie, când vina apasă sufletul şi împovărează conştiinţa, când necredinţa întunecă mintea, aminteşte-ţi că harul lui Hristos este de-ajuns pentru a birui păcatul şi a risipi întunericul. Intrând în comuniune cu Mântuitorul, intrăm pe teritoriul păcii...”(EGW, Isus, Marele Medic p 13)

 Numai cei care au fost transformati de Duhul lui Dumnezeu sunt vii; restul sunt morți spiritual. Trebuie să ne gândim că suntem într-o lume plină de cadavre spirituale, și munca noastră este să îi aducem la viața lui Dumnezeu.Oamenii sunt morți și nu știu. Ei au organisme vii, dar sunt morți spiritual. În cazul în care de-a lungul vieții nu își dau seama că trebuie să se nască spiritual, într-o zi vor înceta să mai existe pentru totdeauna. Planul Dumnezeu este ca oamenii să se trezească la această realitate și poate vor fi salvați (Mat.18: 14; 1 Tim.2: 4). Dar pentru ca aceștia să fie salvati, ei trebuie să înțeleagă că sunt pierduti.

 Noi putem primi lumina cerului numai când suntem dispui să fim goliţi de sine. Putem înţelege caracterul lui Dumnezeu şi putem să-L acceptăm pe Domnul Hristos prin credinţă numai dacă suntem de acord să aducem fiecare gând în supunere faţă de Hristos. ...

"Caci voi ati ...murit, si viata voastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu...Hristos este viata voastra..." Col.3,3.4.

ÎNAPOI, LA CREDINȚA APOSTOLILOR

"Orbirea poporului din această generaţie este uimitoare şi de nedescris. Mii de oameni resping Cuvântul lui Dumnezeu ca fiind nevrednic de crezare şi, cu o încredere oarbă, primesc amăgirea lui Satana. Necredincioşii şi batjocoritorii condamnă bigotismul acelora care se luptă pentru credinţa proorocilor şi a apostolilor şi se distrează, luând în râs declaraţiile solemne ale Scripturilor cu privire la Hristos, la Planul de Mântuire şi la pedeapsa care va veni peste aceia care leapădă adevărul."TV 561,1
" Vrăjmaşul neprihănirii nu a lăsat nimic nefăcut în strădania lui de a curma lucrarea încredinţată ziditorilor Domnului. Dar Dumnezeu „nu S-a lăsat fără mărturie“ (Fapte 14, 17). S-au ridicat lucrători care au apărat cu iscusinţă credinţa dată sfinţilor odată pentru totdeauna. Istoria păstrează raportul despre tăria şi eroismul acestor bărbaţi. Asemenea apostolilor, mulţi dintre ei au căzut la posturile lor, însă clădirea templului a mers înainte. Lucrătorii erau ucişi, dar lucrarea înainta. Valdenzii, John Wycliff, Hus şi Jeronim, Martin Luther şi Zwingli, Cranmer, Latimer şi Knox, Hughenoţii, John şi Charles Wesley şi o oştire de mulţi alţii au adus la temelie un material care va dăinui în veşnicie. Şi, în anii de mai târziu, aceia care în chip atât de nobil s-au străduit să promoveze răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu, cum şi aceia care, prin slujirea lor în ţările păgâne, au pregătit calea pentru vestirea ultimei mari solii au ajutat, de asemenea, la ridicarea construcţiei. În decursul veacurilor care au trecut, din zilele apostolilor, zidirea templului lui Dumnezeu nu a încetat niciodată. Putem privi înapoi prin secole şi putem vedea pietrele vii din care este alcătuit, strălucind asemenea unor faruri luminoase prin întunericul rătăcirii şi superstiţiei. În toată veşnicia, aceste giuvaere preţioase vor lumina cu o strălucire crescândă, mărturisind despre puterea adevărului lui Dumnezeu. Lumina strălucitoare a acestor pietre şlefuite dă pe faţă puternicul contrast dintre lumină şi întuneric, dintre aurul adevărului şi zgura rătăcirii. Pavel şi ceilalţi apostoli, cum şi toţi drepţii care au trăit de atunci încoace şi-au adus la îndeplinire partea lor la zidirea templului. Dar construcţia nu este încă terminată. Noi, cei care trăim în acest veac, avem o lucrare de făcut, o parte de îndeplinit. Noi trebuie să aducem la temelie un material care să reziste la proba focului — aur, argint şi pietre preţioase, „«care fac podoaba caselor împărăteşti» (Ps. 144, 12). Celor care clădesc în felul acesta pentru Dumnezeu, Pavel le adresează cuvinte de încurajare şi avertizare: «Dacă lucrarea zidită de cineva pe temelia aceea rămâne în picioare, el va primi o răsplată. Dacă lucrarea lui va fi arsă, îşi va pierde răsplata. Cât despre el, va fi mântuit, dar ca prin foc» (1 Cor. 3, 14.15). Creştinul care prezintă Cuvântul vieţii cu credincioşie, conducând pe bărbaţi şi pe femei pe calea sfinţeniei şi a păcii, aduce la temelie material care va dăinui, iar în Împărăţia lui Dumnezeu el va fi onorat ca un ziditor înţelept. " FA 599,1
"Nu uitaţi că nu va veni niciodată un timp în care umbrele întunecate ale lui Satana nu vor fi puse în calea noastră pentru a ne slăbi credinţa şi pentru a împiedica lumina care vine din prezenţa Domnului Jsus, Soarele Neprihănirii. Credinţa noastră nu trebuie să se poticnească, ci să străbată dincolo de întuneric. Să nu lăsăm ca experienţa noastră să fie învăluită în umbrele întunecate ale îndoielii. Credinţa noastră nu se întemeiază pe simţăminte, ci pe adevăr. Apostolul inspirat spune că suntem zidiţi pe temelia apostolilor şi a profeţilor, Isus Hristos însuşi fiind Piatra din capul unghiului."MP 387,3
"Acum, deci, dacă ne situăm pe poziţia că darurile spirituale au încetat să se mai manifeste o dată cu încheierea perioadei bisericii apostolice, nemaifiind necesare, atunci acceptăm concepţia că perioada bisericii apostolice a fost perioada slabă, copilărească a bisericii, când totul era văzut ca într-o oglindă, în chip întunecos; iar perioada care a urmat, când lupii răpitori aveau să intre în biserică şi să nu cruţe turma, când aveau să se ridice oameni, chiar în biserică, ce vor învăţa lucruri stricăcioase ca să-i atragă pe ucenici de partea lor, ar fi fost perioada unei desăvârşite lumini şi cunoaşteri, când ceea ce fusese nedesăvârşit şi copilăresc, care întunecase cunoştinţa perioadei apostolice, trecuse. Căci, să nu uităm, darurile spirituale încetează numai atunci când se atinge o stare spirituală desăvârşită şi, deoarece se realizează o asemenea stare spirituală, face ca ele să nu mai fie necesare. Dar nimeni, nici o gândire matură, sobră, nu va căuta nici pentru o clipă să susţină faptul că perioada apostolică a fost inferioară, din punct de vedere al nivelului ei spiritual, oricărei perioade care i-a urmat."PP 26,2
CONCLUZIE :
Apostolii nu au fost niciodată într-o lumină mai slabă în nici o privință. Ei au avut adevărul întreg si original. Ba mai mult, Duhul Domnului era revărsat din belșug peste ei.
CONSTATARE :
Biserica de azi si ramasita de fapt, trebuie sa se întoarcă la credința apostolilor, dată sfintilor odată pentru totdeauna. Numai astfel poate avea loc revărsarea finală a Duhului lui Hristos.
Suntem in starea laodiceana. Un amestec nesfant. Compromis spiritual cu lumea si cu învățăturile Babilonului.
REMEDIU:
Ieremia 6,16: ”Așa vorbește Domnul: „Stați în drumuri, uitați-vă și întrebați care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblați pe ea, și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre!” Dar ei răspund: „Nu vrem să umblăm pe ele!”

Dumnezeu este numai așa!

DUMNEZEU TATAL SI FIUL SAU, ISUS HRISTOS

Titlurile Tatălui

Următoarele titluri ale supremaţiei aparţin numai Celui care este din veşnicie în veşnicie,singurul Dumnezeu înţelept:
„Veşnicul Dumnezeu.” Deuteronom 33:27.
„Singurul al Cărui nume este Iehova.” Psalmul 83:18.
„Dumnezeul Cel Prea Înalt.” Marcu 5:7
„Îmbătrânitul de zile.” Daniel 7:13.
„Singurul Dumnezeu.” Psalmul 86:10.
„Singurul Domn.” Neemia 9:6.
„Dumnezeul Cerului.” Daniel 2:44.
„Singurul Dumnezeu adevărat.” Ioan 17:3.
„Care singur deţine nemurirea.” 1 Timotei 6:16.
„Regele veşnic, nemuritor, nevăzut.” 1 Timotei 1:17.
„Singurul Dumnezeu înţelept.” 1 Timotei 1:17.
„Domnul Dumnezeu Omnipotent.” Apocalipsa 19:6
„Binecuvântatul şi singurul Monarh.” 1 Timotei 6:15.
„În afară de Mine nu este Dumnezeu.” Isaia 44:6.
„Dumnezeu Tatăl.” 1 Corinteni 8:6.
„Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei.” Efeseni 1:17.
„Dumnezeu şi Tatăl tuturor, care este deasupra tuturor.” Efeseni 4:6.
„Dumnezeul Cel Atotputernic.” Geneza 17:1.
„Eu Sunt Cel Ce Sunt.” Exodul 3:14.
„Domnul Dumnezeu Atotputernic.” Apocalipsa 4:8.

Declaraţii referitoare la Fiul

El este începutul creaţiei lui Dumnezeu. Apocalipsa 3:14.
Primul născut din toate fiinţele. Coloseni 1:15.
Singurul născut al Tatălui. Ioan 1:18; 3:18.
Fiul Dumnezeului Celui Viu. Matei 16:16.
A existat înainte de a veni în lume. Ioan 8:58; Mica 5:2; Ioan 17:5,24.
A fost înălţat mai presus decât îngerii. Evrei 1:4.
El a făcut lumea şi toate lucrurile. Ioan 1:1-3; Efeseni 3:3,9.
A fost trimis în lume de Dumnezeu. Ioan 3:34.
În El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Coloseni 2:9.
El este învierea şi viaţa. Ioan 11:25.
Toată puterea I-a fost dată în cer şi pe pământ. Matei 28:18.
El este moştenitor al tuturor lucrurilor. Evrei 1:2.
Uns cu untdelemnul de bucurie mai presus decât pe tovarăşii Săi. Evrei 1:9.
Dumnezeu L-a pus să fie judecătorul celor vii şi celor morţi. Fapte 17:31.
Îşi descoperă planurile prin El. Apocalipsa 1:1.
Capul lui Hristos este Dumnezeu. 1 Corinteni 11:3.
Isus avea puterea să renunţe la viaţă, şi să o ia înapoi. Ioan 10:18.
A primit această poruncă de la Tatăl. Ioan 10:18. Dumnezeu L-a înviat din morţi.Fapte 2:24,34; 3:15; 4:10; 10:40; 13:30,34; 17:31; Romani 4:24; 8:11; 1 Corinteni 6:14; 15:15; 2 Corinteni 4:14; Galateni 1:1; Efeseni 1:20; Coloseni 2:12; 1Tesaloniceni 1:10; Evrei 13:20; 1 Petru 1:21.
Isus a spus că nu putea face nimic de la Sine. Ioan 5:19.
Că Tatăl care locuia în El a făcut toate lucrările. Ioan 14:10.
Că Tatăl care L-a trimis I-a poruncit ce să spună şi ce să rostească. Ioan 12:49.
Că a venit nu pentru a împlini voia Sa, ci voia Celui care L-a trimis. Ioan 6:38.
Şi că învăţătura Sa nu era a Sa, ci a Tatălui care L-a trimis. Ioan 7:16; 8:28; 12:49;
14:10,24.
"Cu astfel de declaraţii inspirate înaintea noastră, putem noi spune că Isus Hristos este existent prin Sine, independent, Omniscient şi Singurul Dumnezeu Adevărat;
sau
Fiul lui Dumnezeu este, născut, confirmat, înălţat şi glorificat DE TATĂL? (Uriah Smith, 1898, Asistentul Studenţilor Biblici, pag. 42-45. Acest fragment se mai poate găsi şi în R&H, 12 iunie 1860, pag.27, par. 3-48.)

"Înainte de creaţia lumii noastre, „a fost un război în cer.” Hristos şi Tatăl erau legaţi printr-un acord; iar Lucifer, heruvimul acoperitor, a devenit gelos pentru că nu era acceptat în întâlnirile veşnice ale celor doi care stăteau pe tron. (Stephen N.Haskell, Istoria Profetului de pe Patmos,pag.217, 1905)
"Hristos a fost Cel dintâi născut din cer; El a fost de asemenea Cel dintâi născut al lui Dumnezeu pe pământ, şi a moştenit tronul Tatălui. Hristos, Cel dintâi născut, cu toate că era Fiul lui Dumnezeu, a fost îmbrăcat în umanitate şi a fost făcut desăvârşit prin suferinţă. El a luat forma omului şi, de-a lungul veşniciei, va rămâne un om. (Stephen N. Haskell, Istoria Profetului de pe Patmos, pag.98,99, 1905)

"O jertfa desavarsita a fost facuta: pentru ca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat L-a dat pe singurul Sau Fiu nascut - nu un fiu prin creatie, asa cum au fost ingerii, nici un fiu prin adoptie, asa cum este pacatosul iertat, ci un Fiu nascut dupa imaginea exacta a persoanei Tatalui, si in toata stralucirea maiestatii si slavei Sale, Unul egal cu Dumnezeu in autoritate, demnitate si desavarsire divina. In El locuia trupeste toata plinatatea Dumnezeirii." (Elena G.White, ST,30 mai 1895).

  " Ceea ce în sfaturile cereşti Tatăl şi Fiul au socotit esenţial pentru mântuirea omului a fost definit încă din veşnicie prin adevăruri infinite, pe care fiinţele mărginite trebuie să le înţeleagă. Au fost făcute descoperiri în privinţa învăţăturilor despre neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să-şi poată înnobila propria viaţă şi pe cea a semenilor săi nu doar prin deţinerea adevărului, ci şi prin transmiterea lui. " PFE 408,1

  " Isus a fost lumina poporului Său — Lumina lumii — înainte de a veni pe pământ în corp omenesc. Prima rază de lumină, care a străpuns întunericul în care păcatul învăluise omenirea, a venit de la Domnul Hristos. Şi de la El a venit orice rază strălucitoare a cerului care a căzut asupra locuitorilor pământului. În planul de mântuire, Domnul Hristos este Alfa şi Omega — Cel dintâi şi Cel de pe urmă. De când Mântuitorul Şi-a vărsat sângele pentru iertarea păcatelor şi S-a înălţat la cer, „ca să Se înfăţişeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu“ (Evrei 9, 24), s-a revărsat lumină de la crucea Golgotei şi din locurile sfinte ale Sanctuarului ceresc." PP 367,3

  Hristosul duhovnicesc este nascut trupeste din Tatal inainte de vesnicii, iar Hristosul pamantesc este nascut duhovniceste din Tatal, pentru vesnicii. Mica 5,2 Col.1,15. Hristos s-a nascut prin Duhul Tatalui, a fost plin de Duhul Tatalui, S-a inchinat in duh si adevar, a daruit din Duhul Tatalui si ucenicilor, S-a adus ca jertfa prin Duhul Tatalui, a fost inviat de Duhul Tatalui si s-a intors omniprezent pe pamant prin Duhul Tatalui. Acest Duh al Tatalui Sau doreste sa ni-l impartaseasca personal locuind vesnic in inimile noastre. Aceasta este taina: Hristos in voi, nadejdea slavei!

 „Tatăl veşnic, Cel neschimbător, L-a dat pe singurul Său Fiu născut, L-a rupt de la sânul Său pe Cel care a fost făcut după imaginea exactă a persoanei Sale, şi L-a trimis jos pe pământ pentru a descoperi cât de mult a iubit El omenirea.” (Review and Herald, 9 iulie 1895)

  „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Său Fiu născut...”. Conform acestui verset, Isus Hristos este născut de Dumnezeu într-un sens în care nici o altă fiinţă nu este; altfel El nu ar fi putut să fie singurul Său Fiu născut. Îngerii sunt numiţi fii ai lui Dumnezeu la fel şi cei neprihăniţi; dar Hristos este Fiul Lui într-un sens mult mai înalt; într-o relaţie mult mai apropiata decât ceilalţi. Dumnezeu a făcut oamenii şi îngerii din materie care a fost creată. El este sursa existenţei lor, Creatorul lor şi de aceea Tatăl lor. Dar Isus Hristos a fost născut din substanţa proprie a Tatălui. El nu a fost creat din materie aşa cum au fost creaţi îngerii şi celealte creaturi. El este cu adevarat Fiul lui Dumnezeu (Evrei 1, 1-8)” (Canright Review and Herald, 18 Iunie, 1867)

 „Numai Dumnezeu este fără de început. În cea mai timpurie epocă când a putut exista un început- o perioadă atât de îndepărtată încât pentru minţile finite este practic veşnică - a apărut Cuvântul. „La început a fost Cuvântul, şi Cuvântul a fost cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu.” Ioan 1:1. Acest Cuvânt necreat a fost Fiinţa care, la împlinirea vremii S-a făcut trup şi a locuit printre noi. Începutul Său nu a fost asemenea nici unei alte fiinţe din Univers. Este descoperită în expresiile pline de mister: „singurul Său (al lui Dumnezeu) Fiu născut” (Ioan 3:16; 1 Ioan 4:9), „singurul născut din Tatăl” (Ioan 1:14) şi „Eu am ieşit şi vin de la Dumnezeu.” (Ioan 8:42). Se pare astfel că, printr-un proces sau impuls divin, nu prin creaţie, cunoscut numai de Omniscienţă şi posibil numai pentru Omnipotenţă, Fiul lui Dumnezeu a apărut.” (U. Smith, Privind la Isus, pag. 10)

 " Mii de oameni au o concepţie greşită despre Dumnezeu şi atributele Sale. Într-adevăr, ei slujesc unui dumnezeu fals, tot aşa cum făceau şi slujitorii lui Baal. Ne închinăm noi adevăratului Dumnezeu, aşa cum este El descoperit în Cuvântul Său, în Domnul Hristos, în natură sau adorăm vreun idol filozofic, aşezat în locul Lui? Dumnezeu este Dumnezeul adevărului. Dreptatea şi mila sunt atributele tronului Său. El este un Dumnezeu al dragostei, al milei şi al unei împreune simţiri pline de bunătate. În felul acesta, El este reprezentat în Fiul Său, Mântuitorul nostru. El este un Dumnezeu al răbdării şi al îndelungii răbdări. Dacă astfel este Fiinţa pe care o adorăm şi al cărei caracter căutăm să ni-l însuşim, atunci ne închinăm adevăratului Dumnezeu şi Îl adorăm." (5M 174).

 Concluzie rezumata: 1. Dumnezeu este atotputernic si poate face absolut orice, inclusiv naște un fiu real. 2. Dumnezeu (Tatăl oricărui trup si oricărui duh) este unicul nemuritor care a dat viața în sine si Fiului Sau. 3. Tatăl este cel care a creat totul prin mâna Fiului Său şi pentru Fiul Său. Fiul Său este gandul si cuvântul Tatălui, unica fiinţă care a văzut fața Tatălui si care a ieșit din sânul Lui, din ființa Lui. El nu este o creație, ci este intruchiparea Tatălui. Hristos există înainte de vesnicii si chiar El le-a creat, este Părintele vesniciilor. Iar Tatăl este totul in toate. Dacă am crede ca Isus Hristos este născut din Tatăl, încă din veșnicie, atunci am înțelege prin ce durere a trecut El când și-a lăsat Fiul sa moară pentru niste ticăloși.