NĂSCUT DIN SPIRIT

Încercând să se păzească de concepţia nemuririi sufletului, adventismul a mers prea departe în cealaltă direcţie. În general, astăzi, în adventism, omul este văzut ca fiind doar o bucată de ţărână ce respiră şi gândeşte. Aşa cum ar explica majoritatea adventiştilor, formula pare simplă. Dumnezeu a făcut pe om din ţărână, apoi i-a suflat în nări suflare (aer) şi astfel omul a devenit un suflet viu. Îndepărtează suflarea de viaţă (aerul) şi omul devine un suflet mort; de aceea omul este făcut numai din ţărână şi este făcut să trăiască atunci când procesul respiraţiei începe. Nu există componenta imaterială numită spirit. Acesta este doar un alt fel de a descrie suflarea din nările omului. Cu toate acestea, acel concept prezintă multe probleme. Aş fi evitat să spun că aceasta este viziunea generală a adventismului, dar nu am făcut-o pentru că asta am învăţat în biserică şi pentru că am avut diverse discuţii cu adventişti, inclusiv cu pastori care au insistat asupra acestui lucru ca fiind descrierea biblică a naturii omului. Dacă la înviere voi avea un nou trup, făcut din particule diferite de materie, cum voi fi aceeaşi persoană?
Cuvântul lui Dumnezeu învaţă foarte clar că noul trup primit nu va fi acelaşi cu trupurile originale pe care le-am primit atunci când ne-am născut iniţial în această lume. „Tot aşa este învierea morţilor. Este semănat în putrezire, este înviat în neputrezire: este semănat în dezonoare, este înviat în slavă; este semănat în slăbiciune, este înviat în putere. Este semănat un trup natural, este înviat un trup spiritual. Există trup natural şi există trup spiritual.” 1Corin. 15:42-44
Ellen White este în conformitate cu Biblia în ceea ce priveşte faptul că trupurile pe care le vom primi la înviere nu vor fi făcute din aceeaşi substanţă materială ca trupul original: „Identitatea noastră personală este păstrată la înviere, totuşi nu aceleaşi particule de materie sau substanţă materială care au mers în pământ. Lucrările minunate ale lui Dumnezeu sunt o taină pentru om. Spiritul, caracterul omului se întoarce la Dumnezeu pentru a fi păstrat.
La înviere fiecare om va avea propriul său caracter. Dumnezeu va chema afară morţii, dându-le din nou suflarea de viaţă şi înviind oasele. Aceeaşi formă va apărea, dar va fi liber de boală şi de orice defect. Trăieşte din nou având aceeaşi individualitate a trăsăturilor, aşa încât prietenul va recunoaşte pe prieten. Nu este lege a lui Dumnezeu în natură care să arate că Dumnezeu dă înapoi aceleaşi particule de materie care au compus trupul până la moarte. Dumnezeu va da neprihănitului mort un trup care să Îl mulţumească.” (Mar 301)
Aşadar, întrebarea este: dacă voi primi un trup complet diferit, ce anume din mine mă va face exact aceeaşi persoană, acelaşi individ care a trăit viaţa mea pe pământ înainte să mor? „Ei bine”, ar putea spune cineva, „Dumnezeu este capabil să îţi dea aceleaşi gânduri şi amintiri”. Este adevărat, dar şi aşa rămâne întrebarea: voi fi eu acela sau va fi altcineva recreat în imaginea mea exactă? Veţi înţelege cât de uşurat am fost când am descoperit că există o componentă în om numită spirit care reprezintă mai mult decât descrierea gândurilor şi a amintirilor.
Următoarele referinţe biblice descoperă acest lucru foarte clar. Iov 32:8; Zaharia 12:1; Luca 8:55; Luca 23:46; Fapte 7:59; Romani 1:9; Romani 8:16; 1 Corinteni 2:11; 1 Corinteni 5:3-5; 1 Corinteni 6:20.
Aşa cum Ellen White a spus în pasajul citat mai sus „Spiritul, caracterul omului se întoarce la Dumnezeu pentru a fi păstrat. La înviere fiecare om va avea propriul lui caracter”. Acesta este un punct vital. Înţelegerea corectă a unora dintre cele mai importante adevăruri biblice depinde de aprecierea acestui punct. Să vă întreb, se nasc fiinţele umane cu spirite care sunt neutre din punct de vedere moral, nici bune, nici rele? Este adevărat că ultima condiţie a minţii depinde de experienţele acelei persoane de îndată ce începe să crească? Lucrurile pe care le vede, aude, învaţă etc. vor determina tipul de minte pe care îl va avea, bună sau rea? Este adevărat că la naştere trupul său este slab, degenerat şi păcătos, dar spiritul este neutru din punct de vedere moral, nici bun, nici rău? Nu putem răspunde corect la această întrebare dacă nu înţelegem adevărul referitor la ce este cu adevărat spiritul omului. Când un copilaş este nou-născut şi incapabil de gânduri raţionale, incapabil de conştiinţă morală, are el spirit? Locuieşte răul în mintea lui sau doar în alcătuirea sa trupească, genetică există tendinţa de a face răul?
O întrebare va pune ordine în această chestiune şi dacă răspundem în mod onest vom şti răspunsul la celelalte întrebări. Întrebarea este: când se naşte o persoană, este ea egoistă sau altruistă din punct de vedere natural? Se gândeşte ea în mod instinctiv la alţii sau la ea însăşi? Răspunsul este evident. Sinele este centrul natural al tuturor celor ce sunt născuţi pe această planetă şi aceasta a fost adevărat pentru toţi oamenii din toate timpurile de la căderea lui Adam, cu o singură excepţie. Egoismul este rădăcina păcatului, temelia lui şi deci unde există egoism, răul este automat prezent. Dar de unde vine egoismul? Unde locuieşte el? Este ceva transmis prin gene? Este construit în muşchi, sânge sau oase? Sigur că nu! Egoismul este în întregime un lucru al minţii şi prezenţa lui universală în toţi oamenii la naştere demonstrează faptul că omul este născut nu numai cu un trup păcătos, ci cu o minte, un spirit păcătos şi acest spirit păcătos există chiar înainte ca omul să fie capabil de gândire raţională. De aceea, Cuvântul lui Dumnezeu ne spune în limbaj care nu lasă loc neînţelegerii: „Isus i-a răspuns şi i-a zis: ‚Adevărat, adevărat îţi spun că dacă un om nu este născut din nou, nu poate vedea împărăţia lui Dumnezeu.’” Ioan 3:3
„Pentru că mintea carnală este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu: căci ea nu este supusă legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să fie.” Romani 8:7 Mintea carnală este pur şi simplu mintea ce nu este reînnoită de Spiritul lui Dumnezeu în naşterea din nou.
Această minte este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, indiferent dacă această minte are o zi sau o sută de ani. Atât timp cât persoana nu este născută din nou, ea este în mod natural în vrăjmăşie cu Dumnezeu.

Numai Dumnezeu este bun

Aşa cum am tot accentuat, numai Dumnezeu este bun (Matei 19:17; Apocalipsa 15:4). Nu există persoană sau loc în univers unde se găseşte bunătate dacă nu locuieşte Dumnezeu acolo. Doar divinitatea este bună şi când recunoaştem aceasta, vom realiza că singura cale prin care o creatură poate să fie bună este dacă ea este unită cu divinitatea. Nicio creatură nu este bună în ea însăşi şi de aceea oriunde există o creatură care nu este unită cu Dumnezeu, singura stare posibilă a acelei creaturi este una rea. În mod natural ea este rea. Nu este nicio altă opţiune deschisă pentru ea.
Aceasta este ceea ce Lucifer, Adam, Eva şi milioane de îngeri nu au realizat când au ales să acţioneze independent de Dumnezeu, când au ales o cale care i-a separat de Dumnezeu. În trecere, să observăm că acest lucru li s-a întâmplat când erau în trup fără păcat. Nu a avut nimic de-a face cu natura lor fizică, ci a avut de-a face exclusiv cu o condiţie ce s-a dezvoltat în mintea lor. Imediat au devenit răi, chiar dacă acestui rău i-a trebuit timp să se manifeste în toate feţele. Totuşi, consecinţele acţiunilor lui Adam au fost devastatoare pentru el şi urmaşii lui. Ca rezultat al alegerii lui, fiecare din urmaşii lui era destinat să fie născut separat de Dumnezeu – un membru al împărăţiei lui Satan, într-o condiţie în care principiul lui Satan, sinele, domnea şi din care lipsea Spiritul lui Dumnezeu. Când înţelegem acest lucru, putem vedea de ce fiecare fiinţă umană trebuie să fie născută din nou din Spiritul Sfânt. În condiţia primei noastre naşteri nu suntem uniţi cu Dumnezeu. De aceea suntem în totalitate răi, păcătoşi în trup şi păcătoşi în minte. Noi toţi suntem capabili doar de păcat, păcat şi mai mult păcat. Cele mai bune strădanii ale noastre sunt amestecate cu egoism şi de aceea sunt în mod instinctiv rele.
Noua naştere
Dar când o persoană este născută din nou, ce se întâmplă? O mare schimbare are loc. Dar care este natura acestei schimbări? Trupul acelei persoane se schimbă? Carnea şi sângele, compoziţia genetică? Biblia, ca de altfel şi ştiinţa, raţiunea şi istoria ne spun că structura fizică a unei persoane convertite nu se schimbă. Convertirea nu îl face mai puternic, mai înalt, mai tânăr decât atunci când trăia în păcat. Un test al structurilor genetice va arăta că nu s-a schimbat fizic şi că aceasta este în continuare condiţia în care el trăieşte şi moare.
Atunci gândurile sunt cele care se schimbă? Constă naşterea din nou dintr-o reeducare aşa încât tiparul de gânduri se schimbă şi astfel produce acţiuni bune? Fără îndoială că educaţia are o parte de jucat în viaţa creştinului, dar cu siguranţă nu este factorul cel mai important în noua naştere. Reeducarea nu va face dintr-un om o nouă creatură. Un nou mod de a gândi nu va face o persoană să experimenteze naşterea din nou. Observaţi ce spune Isus: „Adevărat, adevărat îţi spun, dacă un om nu este născut din apă şi din Spirit, nu poate intra în împărăţia lui Dumnezeu.” Ioan 3:5 Înainte să aibă loc educaţia creştină, chiar înainte să fim conduşi la adevăr, înainte de toate trebuie să vină Spiritului adevărului. Este rolul Spiritului să ne educe după ce suntem născuţi din nou. Înainte să existe abilitatea de a gândi gânduri bune şi de a ne conduce la acţiuni bune, trebuie înainte de toate să fie făcută o lucrare de Spiritul Sfânt în zona fundamentală a naturii umane.
„Căci din interior, din inima oamenilor ies gândurile rele, curviile, preacurviile, uciderea, hoţia, lăcomia, răutatea, înşelătoria, pofta senzuală, un ochi rău, blasfemia, mândria, nebunia: toate aceste lucruri rele vin din interior şi mânjesc omul.” Marcu 7:21-23
Starea inimii este adevărata problemă, nu structura trupului sau a gândurilor. Vedeţi ce iese din inima oamenilor: curviile, preacurviile, crimele, hoţiile, lăcomia, răutatea etc. Cele mai netrebnice şi mai scârboase păcate. Dar observaţi că sunt incluse şi mândria şi (cel mai semnificativ) gândurile rele. Gândurile produc acţiuni, dar este ceva care produce gândurile. Trebuie să mergem mai adânc decât gândurile pentru a rezolva problema.
Dificultatea adevărată este inima (la care deseori se face referire prin minte sau spirit). Natura spirituală fundamentală a omului care nu este născut din nou este rea. El are o inimă rea sau o minte rea; şi aceasta este problema care trebuie de fapt rezolvată. De aceea, trebuie spus din nou şi din nou: biruinţa păcatului nu poate fi obţinută prin reformarea acţiunilor. Biruirea păcatului nu poate fi obţinută prin reeducarea minţii. Biruirea păcatului poate fi obţinută numai când spiritele noastre devin unite cu Spiritul lui Dumnezeu în unirea noii naşteri.
„O, generaţie de vipere, cum puteţi voi, care sunteţi răi, să vorbiţi lucruri bune? Căci din prisosul inimii vorbeşte gura. Un om bun scoate lucruri bune din visteria bună a inimii lui; şi un om rău scoate lucruri rele din visteria rea.” Matei 12:34, 35
Naşterea este procesul prin care o persoană vine pe lume. Naşterea din nou este procesul prin care o persoană intră în împărăţia lui Dumnezeu. Ce face ca un păcătos să devină un sfânt? Ce schimbare fundamentală are loc într-o persoană care îl transformă pe el dintr-un păcătos într-un sfânt? În cea mai adâncă parte a fiinţei lui, în acea parte a lui din care ies toate gândurile şi acţiunile, numită inimă, minte sau spirit, o influenţă de-a lui Dumnezeu se uneşte cu spiritul acelei persoane. Mă exprim aşa, o influenţă de la Dumnezeu, dar acest cuvânt nu oferă o imagine completă a ceea ce primim. Această „influenţă” aduce cu ea sau în ea, chiar natura lui Dumnezeu, de dragoste şi puritate, aduce pace, mângâiere şi prezenţa Sa personală. Este vorba de Spiritul lui Dumnezeu, nu numai de o influenţă, este de fapt o extensie chiar a vieţii lui Dumnezeu Însuşi, aşa încât creştinul poate cu adevărat să spună „Dumnezeu Însuşi trăieşte în mine!” Dumnezeu stă pe un tron în ceruri, dar prin intermediul Spiritului Său, Sinele Lui interior, Se extinde şi este unit cu fiecare fiinţă din univers care alege să se predea Lui, aşa încât printr-un nevăzut, dar real lanţ de viaţă, Dumnezeu şi fiecare creştin este unit şi făcut un singur spirit. 1 Corinteni 6:17 Este un lucru minunat la care să contemplăm! Este un adevăr aproape copleşitor de crezut. Este minunea care aşează creştinismul deasupra oricărei religii false. Binecuvântatul adevăr că Dumnezeu, în Fiul Său, a adus pe fiii lui Adam în locul unde se împărtăşesc chiar de viaţa Dumnezeului celui atotputernic al universului! Oh, ce binecuvântare! Cât de tremurător să înţelegi iubirea, mila unui Dumnezeu care ne-a oferit un asemenea privilegiu, care ne-a înălţat la locul unde suntem, cu adevărat şi literal, proprii fii şi fiice ale Lui, deoarece chiar viaţa Lui este în noi! Da, îngerii au fost trimişi să ne slujească. De asemenea ei ne conduc, ne protejează, ne slujesc ca mesageri ai lui Dumnezeu. Dar ce binecuvântare să ştim că pe lângă aceasta avem contact personal!! „Prin intermediul Spiritului Său şi al îngerilor, El slujeşte copiilor oamenilor.” (MH, 417). Dumnezeul nostru nu este ca marii oameni de pe pământ care va trimite un reprezentant în timp ce El Însuşi rămâne la distanţă. Nu! Prin Fiul Său, El vine mai aproape de noi prin Spiritul Său şi ne leagă de inima Sa printr-o unire invincibilă. „Căci prin el amândoi au acces printr-un singur Spirit la Tatăl.” Ef. 2:18 Acum înţelegem de ce Hristos este neprihănirea noastră. Nu că El ne dă neprihănirea, ci El Însuşi este neprihănirea noastră. Căci, prin Spiritul Sfânt, Hristos vine să trăiască în inimile noastre. Ce primim noi? Nimic altceva decât viaţa sfântă a lui Hristos. Spiritul Său Se uneşte cu spiritul meu astfel încât noi suntem un singur spirit. Natura Lui este acum natura mea aşa că acum iubesc neprihănirea şi urăsc păcatul. Blestemul naşterii mele iniţiale este îndepărtat de binecuvântarea noii mele naşteri. Cu Hristos ca viaţă a mea (Coloseni 3:2) am murit faţă de păcat (Romani 6:7), faţă de carne (Romani 8:7), faţă de omul cel vechi (Romani 6:6), faţă de trupul păcatului (Romani 6:6; 8:10). Nu eu, ci Hristos trăieşte în mine (Galateni2:20)

Perfecţiune relativă 

Aceasta nu înseamnă că atunci când Spiritul lui Hristos este unit cu spiritul nostru imediat suntem absolut perfecţi în orice privinţă. Perfecţiune absolută sugerează că toate acţiunile mele sunt perfecte şi că fiecare lucru pe care îl fac demonstrează în mod perfect caracterul lui Dumnezeu în orice privinţă. În timp ce ne bucurăm în viaţă şi neprihănire trebuie să înţelegem că, şi atunci când ne împărtăşim de viaţa lui Hristos, totuşi ascultarea de Dumnezeu depinde de cât de bine înţelegem voia Lui. Dumnezeu nu lucrează independent de voinţa şi înţelegerea noastră. El nu ne revelează tot adevărul dintr-o dată, este scopul Lui să continue să ne conducă pas cu pas prin Cuvântul Său la o înţelegere mereu crescândă a voii şi a căilor Lui. Într-o zi va exista un popor care va avea o înţelegere completă a voii lui Dumnezeu în ceea ce priveşte viaţa omului în această lume, iar aceşti oameni Îl vor reprezenta pe Hristos mai perfect decât au făcut-o orice alţi oameni vreodată. Aceştia vor fi cei 144.000, iar aceştia vor fi perfecţi în absolut orice sens atât cât perfecţiunea umană este posibilă în această viaţă. Totuşi, aceasta nu contrazice realitatea că aici şi acum, fiecare creştin poate fi şi se cuvine să fie perfect. Ce cere Dumnezeu de la mine? Tot ce Îmi cere El este să predau Lui absolut tot, fără rezerve. Ce altceva pot să fac? Orice altceva este lucrarea lui Dumnezeu. El trebuie să mă înveţe voia Sa, trebuie să mă conducă în tot adevărul pas cu pas. Astăzi când mă predau în totalitate Lui, El va împlini voia Lui astăzi în mine. Cere Dumnezeu sau aşteaptă de la mine mai mult? În mod absolut, nu! Predare totală este tot ceea ce cere Dumnezeu şi astfel, când o persoană s-a predat pe deplin lui Dumnezeu, acea persoană este perfectă în ochii lui Dumnezeu. Chiar şi atunci când cei 144.000 vor fi absolut perfecţi va însemna pur şi simplu că ei sunt predaţi lui Dumnezeu sută la sută. Predarea lor nu este mai mare decât predarea adevăratului creştin de astăzi. Faptul că Dumnezeu le dă lor mai multă lumină nu înseamnă că ei sunt mai predaţi decât alţii, ci că pur şi simplu scopul lui Dumnezeu pentru ultima generaţie implică o revelaţie mai mare a voinţei şi a caracterului Său. De aceea poate fi salvat tâlharul de pe cruce. Predarea lui a fost deplină şi aceasta va fi la fel pentru toţi cei care vor fi salvaţi. Dumnezeu va avea control deplin asupra voinţei persoanei şi de aceea va fi capabil să îi dea chiar viaţa Sa.
D.C. Mai 2006