Această dubioasă surpriză - duminica |
Cei mai mulți ortodocși n-au știut că vara trecută, Sfântul Sinod a decis ca duminica să fie notată ca prima zi a săptămânii în calendarul bisericesc. Surpriza este că linia orizontală care marca diferența dintre ultima zi și prima zi a săptămânii a trecut acum între sămbătă și duminică. Că oamenii n-au știut de decizie este o chestiune care ține de PR-ul adesea criticat al Bisericii Ortodoxe. Mai delicat ar fi fost ca oamenii să fie anunțați din timp, și cât de mult bine ar fi făcut Bisericii Ortodoxe o campanie prin care să-și informeze membrii și cu privire la motivele pentru care s-a hotărât această modificare. Oamenii s-ar fi simțit respectați, implicați și pregătiți pentru schimbare. Explicațiile au venit abia la sfârșitul lunii decembrie, după ce mai mulți ziariști au făcut publică schimbarea. Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, pr. Constantin Stoica, a oferit niște răspunsuri. „La fiecare Sfântă Evanghelie,” spunea el, „fie că e vorba de Matei, de Marcu, Luca şi Ioan, veţi găsi menţionat faptul că Hristos a înviat în prima zi din săptămână, adică ziua de Duminică. În mod firesc, săptămâna în biserică trebuie să înceapă cu ziua de Duminică.” Că oamenii n-au înțeles motivele schimbării, e o problemă de educație. Iar cultura biblică nu se face cu o declarație a reprezentantului Patriarhiei. Nu e suficient să explici doar o dată, fiindcă oamenilor le vine greu să înțeleagă un subiect asupra căruia, cel mai probabil, doar puțini au stăruit. Așa îmi explic reacții precum cea a unei cititoare de Click! care se lamenta indignată: „Și acum în ce să mai cred??? În Geneza sau în Evanghelia după Marcu? Oare câte schimbări a suferit Biblia???”. Când nu știu, oamenii speculează. Și unele dintre speculații ajung la concluzii sucite de te doare mintea, care conduc confuz ba către un conflict, ba către o conspirație între evrei și conducătorii BOR. „De ce Sfântul Sinod a tăcut până acum și nu aduce argumente în favoarea deciziei luate de a începe zilele săptămânii cu ziua de Duminică?”, întreba acuzator un jurnalist. Fapt este că și după Geneza, și după Evanghelia după Marcu, duminica este prima zi a săptămânii, iar sâmbăta e ultima. Iar asta nu e o revelație de ultimă oră, nici o decizie arbitrară luată de BOR. Pe resurse-ortodoxe.ro am găsit scris negru pe alb: „Ziua a șaptea a fost numită sabat (= sâmbăta). Cuvântul 'sabat' înseamnă odihnă, căci în ea „'s-a odihnit Dumnezeu de toate lucrurile Lui'( Facerea II, 2.), după cum spune dumnezeiasca Scriptură.”
Scris de Alina Kartman în revista Semnele Timpului |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.