De unde vine persecutia?
In general si cu mici exceptii,
in Europa, intoleranța, intimidarea, amenințările, persecuția si
chiar pedeapsa cu moartea au fost raspunsurile trinitarienilor deranjati
de catre cei care se incumetau sa denunte ereziile aflate in bisericile
apostaziate. Ei au fost si sunt cei care in final vor sfarsi in a
provoca intoleranta si persecutia. De ce spun aceasta? Istoria ne
confirma cu prisosinta acest lucru. Persecutorii intotdeauna au fost
trinitarieni (majoritatea) contra celor nontrinitarieni (minoritatea).
Pentru ce atata insistență intolerantă a trinitarienilor pentru a
extirpa ramasita poporului lui Dumnezeu? A fost ”cornul cel mic”
(papalitatea) care a persecutat pe nontrinitarieni. Daca dumneavoastra
ati trai in timpul implinirii lui Daniel 7:8, ati observa ca ”au fost
smulse trei coarne”. Cele trei coarne care au fost smulse au fost
herulii în anul 493 dH, care ocupau Italia; vandalii în 534, care ocupau
nordul Africii; şi ostrogoţii în 538. Toti trei erau sustinatori ai
arianismului (nontrinitatii), care erau rivalul cel mai puternic al
catolicismului. Aceste popoare au fost eliminate cu desavarsire prin
forta armata. Istoria persecutiei si inchizitiei s-a repetat de fiecare
data cand au aparut nuclee nontrinitare, cum au fost in evul mediu,
valdenzii, albigenzii, hughenotii, anabaptistii, fratii moravi,
sabatarienii, etc. Aceste grupuri religioase nontrinitariene au disparut
cu totul, fiind smulse si nimicite prin forta papala. Dupa aceea au
aparut prin anii 1843 pionierii adventisti care erau si ei pazitori ai
sabatului si nontrinitarieni. Ce s-a intamplat cu ei? Si ei au fost
discreditati de protestantismul apostaziat, si chiar la un moment dat de
fratii lor, care in trecerea timpului i-au facut disparuti in istorie
prin renegarea invataturilor lor. Acum, cunoscand toate acestea, va
intreb: Ati fi dispus sa va aflati intre cele 3 coarne smulse
(persecutate), sau sa fiti impreuna cu cornul cel mic (fiara
persecutoare) care a smuls pe cele trei? Sa ne aducem aminte istoria si
cum ”cornul cel mic”, PERSECUTORUL a nimicit definitiv trei popoare
diferite, care aveau o credinta diferita fata de papalitatea
trinitariana, si la fel a nimicit alte grupari nontrinitariene. Ceea ce
nu ar trebui sa va surprinda este ca ISTORIA SE REPETA INTOTDEAUNA. ”Ce a
fost va mai fi, si ce s-a facut se va mai face; nu este nimic nou sub
soare. Ce este a mai fost, si ce va fi a mai fost; si Dumnezeu aduce
iarasi inapoi ce a trecut.” (Eclesiastul 1:9 si 3:15). Astazi Roma
papala incearca din nou sa smulga trei coarne nontrinitariene. Cei trei
ingeri din Apocalips 14 (ingeri simbolici) au de dat mesajul de
avertizare lumii. Niciunul din acesti trei ingeri nu sunt trinitarieni,
pentru ca mesajul lor cheama la inchinarea catre unicul si adevaratul
Dumnezeu (Tatal) si Creatorul tuturor lucrurilor(Fiul), denunta doctrina
falsa a trinitatii romane si protestante insotita de ereziile
celorlalte dogme pagane care sunt vinul Babilonului, si in plus denunta
falsa zi de odihna, duminica papala.
Tu, de partea cui vei fi? Persecutor sau persecutat?
”Aici este rabdarea sfintilor, care pazesc poruncile Tatalui si au credinta Fiului."Apocalipsa 14:12
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.